Home » Vot 2014 » Citesti:

Kafka ne-a dat azi o lecție despre alegeri

Septimius Parvu noiembrie 3, 2014 Vot 2014
21 comentarii 3,092 Vizualizari

Ca într-un scenariu de Kafka, formularele – semn profund al birocrației de care încercăm în general să scăpăm – au fost astăzi cauza haosului din secțiile de votare din România și străinătate. Alegerile din 2014 au continuat seria nefericită în care autoritățile nu au reușit să administreze și să controleze procesul în mod corespunzător și profesionist. Ca la fiecare dintre alegerile prezidențiale au existat discuții aprinse despre modul în care se desfășoară alegerile în străinătate, despre calitatea și mai ales cantitatea materialelor electorale și despre neregulile și abaterile de la legea electorală.

Marea problemă de anul acesta a reprezentat-o modul în care instituțiile publice au gestionat distribuirea formularelor pe care alegătorii care nu votează în localitatea de domiciliu, precum și cei din străinătate trebuie să le semneze și să declare că nu au mai votat și nu vor mai vota. Legea 370/2004 prevede în art. 44 (4) și (5) că modelul pentru acestea este stabilit prin hotărâre de Guvern – în cazul de față HG nr 709/2014 – fără a preciza clar dacă acestea se pot reproduce sub alt format. O mare parte dintre secțiile de străinătate, dar și multe secții de votare din București au rămas fără formulare și au blocat astfel procesul de votare. Dar problema nu se oprește aici. Haosul instituțional a fost generat de faptul că mai multe instituții, dintre care Biroul Electoral Central, prefecturile, primării nu s-au putut înțelege asupra modului în care se va asigura distribuția materialelor suplimentare.

Biroul Electoral Central nu a luat o decizie clară cu privire la acest aspect. Unii președinți de birouri electorale au primit și formulare scrise de mână, pe când alții au fost mai catolici decât Papa și nu au considerat că ar fi legal. În lipsa acestor clarificări, votul a fost blocat în mai multe secții de vot. În alte cazuri, formularele erau distribuite câte unul, iar timpul de completare al fiecăruia, individual a prelungit mult procesul de vot, lăsându-i pe unii dintre alegători în fața ușii. O decizie clară nu a fost emisă public nici la ora 21. Între timp Prefectul Capitalei a ieșit public și a afirmat că se pot primi și cereri olografe, primăriile care erau reponsabile cu transmiterea documentelor s-au apucat să copieze, iar Biroul Electoral 48 (Străinătate) a decis că se pot primi și formulare scrise de mână de votanți, dar semnate în fața membrilor birourilor electorale din străinătate.

Un simplu telefon la BEC mi-a confirmat că nu există o decizie clară la ora 19.30, dar a fost transmis verbal președinților de birouri electorale de sector (doar din București) că nu se primesc formulare olografe. Ce se întâmplă totuși cu voturile celor care au transmis astfel de formulare, pe care președinții birourilor electorale le-au primit nu o aflăm probabil prea curând.

Ca să recapitulăm, avem mai multe probleme pe care un stat membru UE nu ar trebuie să le mai experimenteze în 2014. În primul rând, a fost încălcat dreptul constituțional al cetățenilor de a vota; asta ca să nu mai zicem de articolul 358 din Codul Penal, care se referă la împiedicarea exercitării dreptului de a vota. La urma urmei, lipsa unor decizii a condus la împiedicarea unor votanți să voteze. De altfel, organizarea defectuoasă de la ambasadele României din străinătate a determinat același lucru: încălcarea unor drepturi fundamentale pe care un stat democratic ar trebui să le asigure. La ora 21 sute de cetățeni au rămas în fața gratiilor de la porțile ambasadelor, în unele cazuri cum ar fi Paris autoritățile române apelând la Poliția locală pentru a dispersa votanții.

Lucrurile acestea trebuie lămurite odată pentru totdeauna. Este adevărat că lipsa unui Cod Electoral ajută partidele politice să își îndeplinească scopurile mai bine, pentru că lipsa clarității se traduce în situații de tipul celor de astăzi și este la fel de adevărat că un proiect bun propus de Autoritatea Electorală Permanentă către Parlament zace în sertare de mai bine de trei ani. Codul ar rezolva multe dintre probleme, dintre neclarități și ar crește calitatea actului de vot.

Pe lângă Cod trebuie să mai luăm în calcul și modificarea legislației în an electoral. Pe lângă recomandările Comisiei de la Veneția, există și o Hotărâre a CCR care specifică faptul că legea electorală nu poate fi modificată cu mai puțin de un an înainte de ziua alegerilor. Așadar, OUG 45/iunie 2014 este perfect neconstituțională, chiar dacă Avocatul Poporului nu a considerat de cuviință să o atace la Curtea Constituțională. Una dintre urmările directe ale acelei ordonanțe este tocmai acest haos, care rezultă din desființarea secțiilor speciale.

Cât despre formularul buclucaș, el nu are decât rolul de a speria votanții, care oricum vor pune ștampila de mai multe ori, dacă asta li se cere de către partid. Infracțiunea de vot multiplu există oricum în Codul Penal la articol 387. Formularul este azi doar dovadă unei legislații incoerente și a unei administrații care nu poate să ia decizii în favoarea interesului public. Sperăm că informatizarea secțiilor de votare din 2016 va rezolva măcar parțial aceste probleme.

În aceste condiții, singurul lucru decent care se poate face este identificarea celor vinovați și tragerea la răspundere, dacă nu există onoare care să îi determine să își dea demisia. Până la turul doi toate lucrurile acestea ar trebui rezolvate, ar trebui să existe decizii clare, materiale suficiente și informații distribuite publicului larg. De asemenea, cred ca ar trebui să existe repercusiuni la nivelul conducerilor instituțiilor implicate în organizarea alegerilor, în special în ceea ce privește Ministerul Afacerilor Externe, care a gestionat slab secțiile din străinătate. Ceva mai mult despre asta găsiți în comunicatul Expert Forum (http://expertforum.ro/fuga-de-raspundere-si-legislatia-neclara-lovesc-din-nou/) . Și mai găsiți două formulare (care nu se regăsesc în Hotărârea de Guvern și se pot transcrie și de mână) prin care să înaintați plângeri către Avocatul Poporului pentru încălcarea drepturilor constituționale și către parchet pentru împiedicarea dreptului de a vota (credit Funky Citizens): http://www.funkycitizens.org/modele-de-plangere/)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "21 comments" on this Article:

  1. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Două întrebări pentru autorităţile care au organizat aceste alegeri:
    1. De ce a fost nevoie de formularul respectiv?
    2. De ce nu se utilizează carnetele de alegător, care se emit pentru toţi cetăţenii României care au împlinit vârsta de 18 ani?
    Utilizarea carnetelor de alegător ar putea pune capăt bramburelii întâlnite la secţiile de votare din străinătate, unde cetăţenii au fost întrebaţi astfel: “Cu ce votaţi: cu cartea de identitate sau cu paşaportul?” :)

    • Harald spune:

      Dvs.porniți în mod greșit de la ideea că autoritățile ar fi avut intenția ca votanții din străinătate să-și poată exprima opțiunea electorală. Realitatea este exact opusă, procesul electoral trebuia obstrucționat în străinătate și a fost obstrucționat.

    • pehash spune:

      Si situatia mult mai penibila intalnita in Bucuresti, unde unui roman cu domiciliul in strainatate, care nu mai are decat pasaport, i s-a spus ca trebuie sa se duca sa voteze la el acasa.. in Bruxelles…

    • Stelian spune:

      Din acelasi motiv pentru care legea nu e respectata si Registrul electoral nu este functional.
      Adica d-aia!
      Asa vor raspunde guvernantii!

    • Septimius Parvu Septimius spune:

      Decizia a fost luata prin OUG 45/2014 – care din punctul meu de vedere este neconstitutionala – pe care o gasiti aici: http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2014/07/OUG-45-pe-2014.pdf. Aceste formulare ar trebui sa impiedice – sau mai degraba sa descurajeze- votul multiplu, deja sanctionat prin legea penala. Cu toate acestea, aplicarea si mai ales interpretarea legii a fost profund dezamagitoare si defectuoasa. Din pacate, BEC nu a luat in calcul prevederile Codul Civil legate de inscrisuri si a restrictionat in mod abuziv utilizarea de declaratii olografe. Din planurile AEP inteleg ca informatizarea sectiilor de votare va rezolva aceasta problema, in sensul in care documentele de identitate vor fi scanate si altfel se va emite o alerta in momentul in care cineva va incerca sa voteze multiplu. Cat despre cartile de identitate, a fost o investitie inutila si care a implicat resurse imense fara a aduce beneficii concrete.

      • Petre Opris Petre Opriş spune:

        Cred că în ultima frază doreaţi să spuneţi “cărţi de alegător” în loc de “cărţi de identitate”.
        Când am intrat în ambasada de la Varşovia, am fost întrebat cu ce votez. Am răspuns: “Cu cartea de alegător”. Domnul respectiv nu se aştepta la aşa ceva şi, după o ezitare, mi-a spus că nu pot face asta deoarece aşa scrie în lege. L-am lăsat în plata domnului, m-am aşezat la o masă şi am completat formularul inutil, apoi am votat împotriva lui V.V. Ponta (sau Ham Ham Ponta, cum doriţi).
        Polonezii au un sistem de votare în care se solicită o carte de identitate şi se semnează pe o listă. Atât. De ce onor guvernul condus de V.V. Ponta a dorit să se scarpine cu piciorul stâng la urechea dreaptă? Un posibil răspuns normal: pentru a bloca pe românii din străinătate care doresc să voteze împotriva candidatului PSD.

        • Septimius Parvu Septimius spune:

          Da, am vrut sa zic de fapt carte de alegator. In sine, proiectul nu a fost unul gresit, mai ales in conditiile in care nu ai un sistem electronic care sa asigure combaterea votului multiplu. S-au cheltuit foarte multi bani cu tiparirea si transmiterea lor prin Posta, iar in practica au fost folosite o singura data, daca nu ma insel. Utilizarea cartilor de alegator ar fi fost un filtru de siguranta pentru votul multiplu si ar fi solutionat pe de alta parte si problema diversitatii de documente cu care se voteaza. Iarasi revin la nevoia Codului Electoral care ar trebui sa introduca proceduri uniforme pentru toate tipurile de alegeri.

          Procedurile ar putea fi simplificate si mai ales eficientizate, pentru a scapa de toata aceasta birocratie, care se dovedeste inutila. Pe de o parte este un factor care blocheaza liberul acces al votantilor (voit sau nevoit) la procesul electoral si este un element care produce confuzie in randul alegatorilor, fiind vorba de atatea proceduri diferite pentru fiecare tip de alegeri. Din pacate haosul legislativ nu este specific Guvernului Ponta, se aplica tuturor guvernelor din ’90 incoace. Niciunii nu au incercat cu adevarat sa rezolve aceste probleme. Intr-o discutie purtata astazi cu experti electorali internationali din regiune mi s-a spus ca avem sanse mari sa fim priviti ca un exemplu negativ din punct de vedere electoral, iar ca statele ex-comuniste sa incepe sa adopte aceste practici nedemocratice.

  2. Tzepes Doamne spune:

    La fata locului, mi-a fost mila de organizatori, si m-am gandit ca nu se asteptau la masa de alegatori. Niciodata nu a fost asa.

    La un gand mai bun, mi-am dat seama ca unica explicatie posibila este: incompetenta.
    Si daca formularul respectiv este unicul acceptat, de ce nu:
    1. l-au inmultit pe o masina de fotocopiat
    2. de ce nu l-au pus online, sa se pregateasca oamenii de acasa?

    Si, mai ales, de ce in Romania nu este posibil votul prin corespondenta, ca si in Germania?

    • pehash spune:

      1. In turul doi din 2009 au fost doar cu 10% mai putini alegatori.. Atunci cum s-a putut?
      2. Declaratia nu este singura piedica. Daca vii cu ea de acasa, presedintele sectiei de votare este inca obligat sa-ti treaca in registru numele, CNPul, seria si numarul actului (de identitate, de calatorie etc) si domiciliul… La ce le trebuie toate? CNPul te identifica deja.. si declaratia are numele. Birocratie excesiva gandita sa puna bete’n roate..

      un infractor condamnat, dupa gratii, are mai multe drepturi (urna mobila) decat un roman liber care nu se afla in tara in ziua votului. e clar cine a scris legea…

    • Septimius Parvu Septimius spune:

      Inteleg ca a existat o decizie verbala a BEC (dar doar pentru birourile din Bucuresti) sa nu se accepte olograf. Declaratiile dlui Muhulet, purtatorul de cuvant al BEC nu au fost foarte clare – daca e ilegal sau legal sa le distribui. din punctul meu de vedere este foarte legal sa scrii de mana. Spre exemplu, cand te acreditezi ca observator urmezi un model de cerere prin care declari ca nu este membru al unui partid politic. care sa dintr-o anexa, dar o poti printa sau scrie de mana. A fost un exces de zel din partea presedintilor sectiilor de votare si mai ales o atitudine neprofesionista din partea BECului sa prelungeasca o astfel de decizie.

  3. sile spune:

    Din doua, una:
    - ori au fost prosti si au faultat prea devreme (in turul 1 oricum rezultatele erau predictibile), astfel incat oamenii cinstiti sunt deja avertizati pentru turul 2
    - ori au testat doar apele si in turul 2 urmeaza ceva si mai si

    Oricum, nimic neasteptat venind din tabara lui Ponta.

  4. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    CARE KAFKA ?

    Uite de aia nu mai citesc eu literatură: nici măcar un geniu precum Kafka nu și-a putut imagina ceva atît de pervers-absurd precum bolșevismul (zis comunism). Ia vedeți mai jos (Edvard Radzinsky ”Stalin” 2003 Editura Aquila ´93, pag.464):

    Despre astronomii aflați în libertate se povestește o întîmplare bizară.
    …Stăpînul a schimbat definitiv ziua cu noaptea. El lucra numai noaptea și alături de el lucrau toți șefii instituțiilor. În plină noapte, la Planetariul din Moscova sună telefonul din ordinul Stăpînului. Ce s-a întîmplat ? Stînd la masă, la miezul nopții în vila din Blijnaia, Molotov și Kaganovici s-au certat. Molotov susținea că steaua deasupra vilei este Orionul, iar Kaganovici zicea că este Casiopeea. Atunci au ordonat să se sune la Planetariu. din păcate însă, directorul de serviciu al Planetariului n-a fost astronom, ci ofițer al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne (pe directorul astronom l-au arestat de mult). El a cerut un scurt răgaz să găsească un astronom aflat în libertate și să obțină informația necesară.
    …directorul a ordonat ca la Planetariu să fie adus astronomul A. Dar s-a întîmplat o confuzie. Acesta era prietenul astronomului Numerov, de curînd arestat la Leningrad. Noapte de noapte aștepta și el să fie ridicat. Stînd de veghe și auzind zgomotul mașinii, a crezut că a sosit sfîrșitul.
    Apoi a auzit soneria la ușa sa, care suna îngrozitor. cum a deschis ușa, a căzut la picioarele celor care-l căutau și a murit de atac de cord. Mașina trebuia să meargă după altă celebritate.
    Astronomul X a fost și el prieten apropiat al lui Numerov. A auzit zgomotul mașinii pe la ora două și jumătate – aceasta a fost ora ACEEA. De la fereastră a văzut mașina neagră. Cînd au sunat la ușa lui, el era deja hotărît… și, deschizînd fereastra, a zburat spre stelele sale iubite. E adevărat că nu în sus, ci în jos…
    Numai dimineața pe la ora cinci, pierzînd între timp încă un astronom, a reușit directorul Planetariului să afle numele stelei și atunci a sunat la vilă:
    - Transmiteți tovarășilor Molotov și Kaganovici…
    - N-am cui să transmit – toți dorm, de mult au plecat – a răspuns ofițerul de serviciu.

    Repet: CARE KAFKA ?

    • Harald spune:

      Câteva mici corecții, datorită pasiunii personale de a mă uita pe cer și de a înțelege ce văd: atât Orion, cât și Cassiopeia (se pare că așa se ortografiază) sunt constelații, nu stele individuale.

      Orion nu e niciodată deasupra, e caracteristică pentru cerul de iarnă din emisfera nordică și se vede mereu spre sud-est, sud sau sud-vest cam la 30-45 de grade, dar nu deasupra. Arată oarecum ca un trapez cu ”rarița” (cum îi spun oamenii de la țară în RO) aflată exact în mijloc,

      Cassiopea, în schimb, se află de uneori exact deasupra privitorului, arată ca un M sau ca un W, în funcție de perioadă. Se rotește în jurul Stelei Polare (la fel ca toată bolta, de altfel) și se află tot timpul pe cer. Adică nu apune, exact ca și Ursa Mare. Spre deosebire de Orion, care răsare și apune în fiecare zi.

      • Harald spune:

        Scuze, voiam să scriu ”Cassiopeia [...] se află uneori”. Casiopea e transliterația din japoneză (sau Kashiopea) și se referă la aceeași constelație.

        • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

          Dvs. chiar credeți că Molotov, Kaganovici & Comp. (de Papașa nici nu mai vorbesc) aveau habar de subtilitățile ce ni le serviți ? Sau e vechea metodă de a îngropa esențialul sub detalii irelevante ?

          • Harald spune:

            Nu, eu voiam să subliniez că Molotov și Kaganovici nici măcar nu aveau habar despre ce vorbeau. Dar se pare că am fost un pic prea subtil. Nu pentru Molotov și Kaganovici, evident :P

  5. cristi corobana spune:

    Declaratia aia e si anticonsitutionala.Se incalca 3 drepturi: dreptul la vot, dreptul la prezumtia de nevinovatie si se impune dubla incriminare: daca votezi multiplu statul te va incrimna si pentru furt la vot si pentru fals in declaratii.

    • Septimius Parvu Septimius spune:

      Se pot purta discutii juridice in sensul acesta. Practic este vorba de doua infractiuni diferite: vot multiplu si fals in declaratii. Probabil legiuitorul a definit formularul ca un instrument de descurajare si informare in acelasi timp a publicului despre procedurile de vot. De acord ca putem renunta la el. Nu cred ca in sine, cum este prevazut in lege incalca dreptul la vot; in practica este cu totul altceva.

    • Petronela Caso spune:

      Si eu ca multi altii am simtit (inca odata de plus) umilinta din partea statului român.
      eu din alt motiv, va pot da detalii, fiindca am refuzat categoric sa semnez acea declaratie debila care:
      1. nu serveste la nimic
      2. aceleasi informatii, date personale erau dejà trecute inca odata pe tablourile de vot
      3. era pe o hirtie pe care singura sursa oficiala ar fi fost doar semnatura nostra.
      4. miine aceste hirtii cu datele nosatre personale si sematura pot fi pierdute, copiate, modificata data (din 2/11 pus 16/11) s.a.m.d
      5. a fost sursa principala de ingreunare a derularii votului sau respectiv chiar de oprirea lui din motiv “nu mai avem foi”…
      6. pentru mine, din moment ce legea anti frauda exista, declaratia este egala cu “0″ si oricum nu te impiedica sa votezi de mai multe ori daca ai vrea

      Drept rezultat, dupa 2-3 ore de coada la Strasbourg, mi s-a refuzat votul. Sau am refuzat votul. Motivul. Faimoasa declaratie.

  6. Ricardo Kafka spune:

    Kafka ar trebui sa fie inclus in fiecare an in examenul de Bacalaureat din Romania.

    In acest fel, ar trebui studiat obligatoriu si ar deschide multe minti.

    Poporul roman are totusi un potential bun, contrar a ceea ce crede FSN-ul



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Septimius Parvu


Septimius Parvu

Specializat ȋn reforma administrației publice şi promovarea bunei guvernări. A lucrat ȋn proiecte de monitorizare electorală, participare publică, transparență decizional... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)