joi, martie 28, 2024

Parabola ciorbei sau despre posibilitățile limitate de a inventa un meniu politic nou

Scrisoare deschisă către doamna Monica Macovei și domnul Klaus Iohannis

Doamnă Monica Macovei, domnule Klaus Iohannis,

Eu sunt unul dintre prichindeii trimiși cu vaca la păscut prin străinătate, mai trec din când pe acasă. De cele mai multe ori nu deschid gura. Mi-e teamă să intru în vorba celor mari, dar astăzi mi-am făcut încă o dată curaj și poate mă veți auzi. Vă vorbesc pentru că v-am votat. Pe primul în primul tur, pe al doilea în cel de al doilea. Al doilea ar face bine să nu uite că l-am votat din cauza primului. Nici că (până la instalarea în funcție) pot să îi scriu încă omenește, nu cetățenește. Și că amândurora pot să vă cer să nu uitați că împreună cu votanții aveți o treabă de făcut. E bine să aplecați ocazional urechea către ceea ce vă spun votanții. Unii spun lucrurile mai sec, alții sunt marinați în literaturi. Așa sunt eu, le spun mai complicat, îmi place să mă joc de-a cuvintele. Numai că ceea ce vă voi spune are o legătură cu ceea ce avem de făcut.

Voi începe cu o istorie alegorică a politicii postdecembriste românești. Trebuie să aveți răbdare. V-am spus că eu complic lucrurile. Îmi place să le croiesc frumos.

Țineți minte cât timp am privit lung pe cer după semne că ar veni și pe la noi boierii? Numai ei puteau să ne scape de vătaful rus. Noi mereu ne-am pus speranțele în niște boieri occidentali. Să ne facă din iobagi răzeși și să stăm la masă cu dânșii. După o jumătate de veac, ne pierdusem speranța, dar la un moment dat s-a auzit că au ajuns prin vecini. Ne-am bucurat și ne-am pregătit să îi impresionăm. Am zis, ca tot românul, că musafirul nu poate fi îmbunat decât cu o masă plină de mâncare. Și ne-am pus imediat pe gătit. Numai că șezând cât e ziua de lungă în poarta Orientului, prea multe nu știam și ne-am chitit cam prost. N-am cunoscut cum se mănâncă pe la case mari. Și pentru că nouă ne place ciorba, pentru că ciorbă mânca și vătaful, tot o ciorbă am făcut și în cinstea lor. De-aceea este politica românească o ciorbă (sunt moldovean, așa că mă voi inspira din rețeta pe care am văzut-o în familia mea).

Am decapitat în 1989 găina bătrână. S-a zbătut câteva zile în curte, iar la începutul lui 1990 am opărit-o, jumulit-o și pârlit-o. Bunicuța ne spunea că în democrația originală găina bătrână face zeama mai bună. Numai un membru al familiei, Punctul de la Timișoara, era de altă părere. El zicea că trebuie scoase mațele, spălată, dar l-am trimis imediat la colț. Am pus ca proștii găina nespălată la fiert. Așa se face că ciorba a căpătat în scurt timp un gust de closet. Dacă am fi aruncat-o atunci, am fi avut timp și ingrediente să gătim altceva. Dar românul e încăpățânat. Ne-am amăgit că ciorba nu era bună din cauză de legume puține, zarzavaturi deloc, și ne-am pus în gând să le completăm. Am luat aproape tot ce țineam în cămară. Morcovi, cartofi, o țelină, un praz nițeluș uscat, dar încă verde. Și muult… foarte mult spanac. În 1996 azvârlisem în ea atât de multe ingrediente încât credeam că va ieși din ciorbă un fel de mâncare reușit. Apoi am stat și ne-am uitat cum fierbe. Dar când am gustat-o, nici noua ciorbă nu ne-a fost pe plac.

Ne-am amăgit că legumele nu erau fierte destul. Așa că am dat focul tare, găina a făcut spumă și în 2000 ne-am speriat. Am zis să scoatem repede spuma, să o aruncăm, că era toxică, dar când am gustat am simțit pe limbă un gust și mai puternic de maț. De unde să știm noi că mațele se dizolvau în zeamă? Ne-am chitit în fel și chip ce să facem cu ciorba. Am scos cartofii să facem pure, dar pureul prinsese și el același gust. Am băgat pureul înapoi în ciorbă la fiert. Am scos găina, dar singură avea un gust și mai rău, așa că am decis să o punem în oală la locul ei. Atât de multe indecizii au făcut să se spurce toată ciorba. De mațe n-am uitat, dar ne făceam că nu știm. Și disperați ne chiteam ce e de făcut. Într-un sfârșit ne-a venit o idee fenomenală: ca să nu mai simțim gustul, hai să punem în ciorbă un ardei. Dar ardeiul era așa de iute că ne-a luat gura foc. Am pus foi de dafin, am pus rozmarin, iar la urmă am pus ce țineam la icoană: am pus și busuiocul sfințit. De deștepți ce am fost, ne-am spurcat și ceea ce ne parfuma odaia. Numai că ciorba nu e bună nici acum.

Pe noi ne-a deranjat de fapt mereu găina. Iar de la o vreme văd că am luat decizia să o lăsăm iarăși să fiarbă în suc propriu. Am scos pentru a doua oară cartofii. De aceea vă scriu, pentru că mă tem că nici așa nu vom rezolva nimic. Pentru a câta oară vrem să facem din ei pure? Vă rog frumos, nu mai vreau aceleași combinații. Orișicâte litere noi ar purta siglele lor. Nu mai faceți nici alte partide. Platformele noi nu ne salvează. Nu mai puneți și scoateți legume! Nu se poate drege ciorba cu idei care au dat odinioară chix. Lăsați cartofii în plata lor să fiarbă. De-acum nici măcar nu mai sunt cartofi, s-au dizolvat printre firicelele de găină bătrână. Scoateți numai oasele mari, nedigerabile, și bucățoaiele de carne. Asta dacă vreți să avem pe masă ceva de mâncat.

Vă spuneam la început că sunt unul dintre țâncii trimiși cu vaca la păscut prin străinătate, că mai trec din când pe acasă. Abia gânguresc, dar poate că în naivitatea mea, simplificând lucrurile, am nimerit totuși ceva. De aceea vă spun că nu mai e vreme, acum trebuie să găsim o soluție. Din 2007 musafirii ne-au intrat în curte. Acușica ne vor intra poate în casă. Până acum i-am aburit cu țuică culturală, le-am arătat cât de flocos a crescut dulăul Justiției, i-am invitat să se joace și să pună mâna pe el… Numai să nu îi caute în blană puricii, că ne-am făcut de doi bani. Situația e gravă. Timpul e scurt. Dacă le servim numai ciorba de maț, o s-o scuipe de la prima lingură. Unele voci propun să le servim ceva bun la desert. Păi asta este problema? Monarhia salvează România? Dacă boierii vor gusta ciorba, degeaba inventăm noi monarhia cu gustul cel mai dulce; se vor ridica de la masă înainte să ajungă la desert. Atunci ce măsuri să luăm? Ei bine, prima este cea mai simplă.

Nu se poate ca numai unii din familie să salveze situația, ținându-i afară pe cei trimiși cu vitele, din lipsă de spațiu. Nu se poate nici să le deschidă ușa prea târziu. Degeaba vă bucurați că v-au venit copiii de pe câmp dacă nu ne faceți repede loc în bucătărie, să putem intra cu toții. Faceți o propunere urgentă pentru votul electronic și votul prin corespondență. Cât mai repede. Nu peste o lună. Astăzi, mâine. Dar nu soluția domnului Iohannis, cea de a lăsa inițiativa pe seama partidelor. Această soluție, deși bine intenționată, va tărăgăna prea mult. Euforia generală care poate duce la împlinirea ei se va disipa. Românul are memorie scurtă sau va fi cuprins, ca de obicei, de lene. Din acest punct de vedere, soluția dumneavoastră, doamnă Monica Macovei, este mult mai practică. Putem începe strângerea de semnături pentru propulsarea acestei propuneri în Parlament. Găinarii recalcitranți pot fi convinși prin mișcări de stradă. Am văzut anul trecut că nu mai cotcodăcesc dacă aud gălăgie. Să nu lăsăm pe mâine ceea ce numai astăzi poate fi făcut.

Dar să revenim la ciorbă. Sunt planuri mai importante, pe termen mediu și lung. Una singură dintre ideile vechi, cea cu scosul găinii din ciorbă, numai aceea ne poate sluji întrucâtva. Dar nu în felul în care a fost practicată până acum. Încercați mai întâi să purtați discuții raționale cu acele voci care au chitit un alt plan fenomenal: să arunce ciorba. Îmi pare rău, dar nu o putem arunca. Nu avem mare lucru de pus pe masă. O să moară musafirii de foame și vor pleca. Așa că nu ne trebuie o nouă revoluție, nu avem ce clasă politică schimba. Ingredientele care ne-au rămas sunt foarte puține. Cămara ni s-a golit rău de tot. Dacă aducem legume noi din grădină, n-au când să fiarbă. Va fi și mai rău decât este acum. Gata, nu mai facem ciorbă. O să dăm o parte din ea la dulău.

Cam pe-aici s-ar cuveni să vă spun că oi fi eu moldovean, dar doamna mea e ardeleancă. Ea știe să facă fierturile în alt fel (aici mizez pe dumneavoastră, domnule Iohannis, am bănuiala că sunteți ardelean get-beget). Haideți să strecurăm ciorba veche, cu rețeta ardelenească. Grijă mare, însă! Din graba de a strecura supa, să nu răsturnăm oala cu fundul în sus, cum propune doamna Macovei. Facem o prostie și vărsăm pe jos și zeama puțină care a mai rămas de la cele două decenii de când tot fierbe pe foc. Presăm ușor legumele așa zisei drepte, să scoatem toată zeama din ele. Trecem zeama prin ciur, fără grabă. Ce rămâne în ciur, punem deoparte. Aia va ajunge la dulău sau în cocina de porci. Să nu ne enervăm dacă prin ciur vor trece și bucăți fine din găina bătrână. Asta e. Dreapta noastră e tot un soi de FSN. Să nu ne enervăm nici că supa o să aibă gust de maț și ardei. O dată ce am făcut prostia, trebuie să trăim cu ea. Numai că supa nu e gata. Ne lipsește ceva. Zeama ca zeama, dar până și în Ardeal se mai pun niște chestii care înoată prin ea. Ne trebuie urgent o stângă…

Dar nu! Nu băgați la loc în zeamă găina! Știm ce gust lasă de fiecare dacă când încercăm să facem ceva cu ea. Paradoxal, sarcina de a construi o stângă normală îi revine dreptei de astăzi. Trebuie lăsat deoparte orgoliul. Trebuie să înțelegem că fără ea, nici dreapta nu se poate reconstrui. Nu are cu cine se certa mai târziu. Dar vă rog să nu imaginați o găină-Frankenstein cu un lejer gust de ardei, de felul tentativei dubioase numită UNPR. Stânga aia va zbura în toate părțile, cum zburau aripile liberale în anii 90. Sau cum zboară astăzi. Iar aripile, o știm bine, tot la găina bătrână se prind cel mai bine pe trup. Haideți să ne uităm în cămară. Acolo nu ne-au rămas decât niște tăiței despre care uitasem. Sunt aproape expirați, i-am adus la pachet cu alte produse între cele două războaie. Or, deși o asemenea soluție s-a văzut mai rar, ea zace numai în partea stângă a eșichierului politic. Există o stângă românească care se manifestă anemic, din păcate numai în presa independentă. Dați-le o șansă acestor oameni. Nu ideile de stânga au furat, nu e vina lor că nu pot fi vizibili din cauza găinii Partidului Stat. Ei sunt tăiței, nu au treabă cu găina. Cu tăițeii aceștia avem ceva de discutat. Supa noastră nu o să fie chiar un lucru bine făcut. Nu o să fie sută în sută ardelenească. Tăițeii nu mai avem timp să îi fierbem separat. Musafirii sunt, v-am spus, în curte. Iar noi trebuie să fierbem tăițeii în singura zeamă care clocotește pe foc. O să îi fierbeți în supa dreptei care nu va mai fi o supă cum se face prin Ardeal. Îi lăsați să se umfle în ea, nu mai luați măsuri pronunțate de dreapta. Faceți compromisuri pentru a umfla cât mai mult acești tăiței. Îi ajutați să capete puteri. Nu vă speriați că scade zeama. E în interesul nostru, al tuturor. Numai nu confundați tăițeii cu găina bătrână. Nu repetați greșeala, pentru că sărmanii oameni de aia v-au criticat în ultimii ani. Și nu mai pomeniți că au vreo treabă cu vătaful rus. Nu au. Ideile lor de stânga vin taman de la boierii din Occident.

Acesta este primul fel de mâncare. În politica românească nu avem cele două părți ale eșichierului politic. Politica românească s-a curbat, capetele s-au unit în național-comunism. Dacă ne punem periodic în dreapta, nu avem cum ține balanța, ne ducem mereu într-o rână. Haideți să redresăm balansul la centru, printr-un consens al oamenilor bine intenționați. Fie ei de stânga sau de dreapta. Condiția e să fie animați de intenții bune. Noi cu găina avem problema cea mai presantă. Trebuie să jucăm întâi un joc anormal dacă vrem să jucăm mai târziu jocul democratic după regulile pe care le-am importat din Occident. Dacă nu mă credeți, gândiți-vă că mereu ați pierdut voturile oamenilor amărâți. Când veniți dinaintea lor, veniți cu planuri care nu-i iau niciodată în calcul. Sunt planuri frumos scrobite, planurile dreptei occidentale, dar oamenilor amărâți le trebuie altceva. Când veți ajunge, mai târziu, la putere, ajutați să ajungă la ei vocile anemice de stânga. Lăsați măsurile cu un gust prea pronunțat de dreapta. Faceți, cel puțin pentru o vreme, un compromis. Adunați voturile pe care nu le-ați putut aduna. Altă cale nu avem să scăpăm de găina bătrână.

Și pentru că iarăși am ajuns la ea, haideți să nu ne concentrăm pe un singur fel de mâncare. Cât timp unii storc supa, cât pun tăițeii, alții se ocupă de găina despre care vă spuneam. Aruncați numai oasele la dulău, să le roadă și spargă în dinți. Nu vă gândiți că nu are destulă mâncare. Se descurcă și singur. Oasele sunt multe și mari. Și-apoi vor rămâne destulă carne și zoaie feseniste la sfârșitul mesei pe care i le puteți arunca mai târziu. Are dulăul de lucru pentru încă douăzeci de ani. Iar carnea pesedistă vă rog să o frigeți la foc cât musafirii vor păpa felul întâi. Dacă o trecem prin ulei încins, capătă gust tolerabil de prăjeală. Nu avem timp să o lăsăm să se coacă în propria-i grăsime la cuptor. PSD nu se va reforma niciodată din interior.

Înțeleg că nu-l dați jos pe domnul Ponta de pe plită. E bine că avem planuri comune. Sper să îl țineți la foc mic până în 2015. La același foc din care trebuie să scoată castanele electorale pe care tot el le-a băgat de doi ani. Mă bucur că nu faceți un nou guvern, că nu le scoateți dumneavoastră. Că n-o să vă frigeți cum s-au fript Boc și Ciorbea. Acel Ciorbea care suflă astăzi singur în iaurt. Dar nu uitați un detaliu fundamental. Când îndepărtați oasele, rupeți și carnea în bucăți mai mici. PSD trebuie ajutat să se spargă în partidulețe. Nu trebuie lăsat să le desfacă și să le strângă tot el la piept. Partidul Stat trebuie fracționat pentru a putea fi digerat. Și pe acele fracțiuni trebuie să le rumeniți încet, cu răbdare. Fără frică. Ce se va arde, aceea va ajunge tot la bul… Mă scuzați …la dulău!

Dar atunci când așterneți masa pentru oaspeți, nu puneți multă supă, nici multă friptură. Orice am face, amândouă vor avea un ușor gust de maț. Așa că puneți mai degrabă un alt fel de mâncare tronând în mijlocul ei. Haideți în grădină să culegem lucruri proaspete și să facem o salată a societății civile. Nu vă gândiți să le puneți și pe acestea în supă. Nu avem timp să le fierbem, e mult prea din scurt. Mai știu și că românul vrea carne, mai ales pe grătar. Nu se împacă bine cu salata. Dacă însă supa și friptura sunt dubioase, felul principal nu poate fi ceea ce vrea el. Atâta lucru mai avem de mâncat. Așa suntem noi, mai original de democrați. Punem salata în mijlocul mesei, o facem mare de tot, cum le place boierilor. Le plac fructele și legumele proaspete. Acasă, ale lor s-au trecut de prin anii ‘60-‘70.

Ne trebuie ca oamenii din stradă să se poată organiza în sute și mii de grupulețe. Trebuie să fie mobili, astfel încât să se poată reașeza după plac. Trebuie să formeze un caleidoscop, veșnic în transformare, care să nu fie ancorat într-o doctrină politică. Nu se poate să-i ancorăm în dreapta. Ați văzut anul acesta că ați pierdut o parte când ați încercat să le dați o culoare străină. Ne trebuie o sumedenie de organizații și asociații. Aproape toate apolitice. Croite în funcție de ceea ce îi doare pe ei, nu după schemele ideologice pe care le vrem noi. Numai ei pot trage de talgerul balanței în partea în care ședeți dumneavoastră. Numai împreună vom dovedi găina bătrână. Altă soluție nu avem. Și-apoi evenimentele din anul trecut mi-au lăsat vaga impresie că salata poate ieși atât de bună încât boierii nici nu vor simți gustul de găină friptă pentru care ne tot temeam.

Iar la urmă o să îi îmbunăm desigur cu un desert. Facem ce vreți dumneavoastră. Poale-n-brâu, mucenici regățeni, monarhie constituțională, haioșe din care face doamna mea. Orice vreți. Dar desertul îl facem la urmă.

Asta ar fi o soluție. Singura soluție pe care o întrevăd în acest moment. Desigur, e una improvizată. Dar soluții asemănătoare au gătit și vecinii noștri acum mai mult de douăzeci de ani. Cam asta le-au dat boierilor de mâncare. Noi o vom face târziu, că suntem la marginea satului. Nu știm nici măcar dacă o să iasă bine. Și-apoi, sincer, nu sunt deloc sigur că ne vor intra vreodată boierii în casă. Dar asta e altceva. Poate sunt grăbiți, nu i-am întrebat dacă vor să stea la masă, dar măcar o să avem noi o masă plină. Dacă boierii n-or să intre, atunci ne vom ghiftui singuri înainte să ne trezim cu vătaful în curte, așa cum vine cel puțin o dată (dacă nu de două ori) peste veac.

Acesta este planul meu de țânc. Pentru moment, el nu coincide cu al dumneavoastră decât parțial, doamnă Monica Macovei. Pe termen scurt e votul. Mediu e societatea civilă. Iar pe termen lung, salvarea noastră e să adunăm o adevărată stângă. Dacă vom reuși, abia atunci și dreapta va avea un sens. Planul meu nu coincide nici cu al dumneavoastră, domnule Iohannis, pentru că eu știu că noi nu putem avea o Românie a lucrului bine făcut. Utopia dumneavoastră nu ia în calcul mațele dizolvate ale fostei Securități. Românul a rămas la fel din perioada medievală. Mă așteptam ca sașii să-l fi cunoscut cel târziu în secolul al XIV-lea. Să fi știut că nu s-a schimbat întru nimic de atunci și până acum. Sunt medievist, credeți-mă pe cuvânt.

Putem numai să îi amăgim pe boieri, să nu se prindă ce avem pe masă. Nu putem să ne amăgim între noi. Noi, de când ne știm, tot o ciorbă de maț am mâncat. Sau de burtă, despre care se știe că e un altfel de maț.

Al dumneavoastră,

Vladimir Agrigoroaei

Verona, 18-19 noiembrie 2014

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Sa nu uitati: cand lumea va face cunostinta cu taiteii din dulap, peste noapte gaina matzoasa se va infiltra printre ei. Cand facem supa de taitei, vom face tot ciorba de gaina.

  2. Ai uitat sarea-n bucate, buka tare!

    Eu sunt mai radical, in privinta gainii…
    zic s-o ingropam la patu sec, iar oaspetilor sa le dam niste rabdari prajite c-o litra de Cotnar,
    apoi niste miciunele: buretzi, mujdei si salaturi, niste peste sarat de pe vremea flotei cu 3 litre de cabernet, apoi un desert din fructe, capsunisi fragi cu frishca si catalup cu miere de albine alaturi de o busuioaca.
    Deci…, cat mai multa udatura, daca altceva nu prea mai avem, pana la noi recolte!.
    … si fara chestii sofisticate.
    (cine-a transforma ciorba in vin sa ne fie baci pana la adanci batranetzi zbagbum-bum woash)

  3. Felicitari, exceptionala scriitura!

    De mult nu m-a mai bucurat asa un text – literar vorbind.

    Parabola insa sufera in multe locuri. Sfaturile, din punct de vedere medical, nutritional si diplomatic vorbind, nu se potrivesc asteptarilor mele.

    Pai ce facem? halim matul de gaina, cu continut cu tot? Il mai si topim bine-n fiertura? Cine mai serveste la orice masa supa in care s-a fiert rahat? Ca si parabola, ma scuzati, dar nu merge.
    Ciorba asta nu merge scoasa la lumina nici cu strecuratoarea, nici cu permanganat, nici cu condimente. Alta solutie nu mai vad pentru a salva analogia.

    Mai degraba scoatem frumos ciorba compromisa din frigider, sa nu se contamineza si alte alimente. Facem frumos o inspectie atenta a frigiderului, vedem ce mai e stricat. A putrezit un fruct intreg, il arucam; a putrezit jumatate, taiem si aruncam. Borhotul, la porci, sau la facut tuica.

    Boierii, iertat sa-mi fie, nu-s boieri. Sunt consateni de-ai nostri, din satul de mai peste munti. Mai ajunsi, mai chivernisiti ca noi. Ii asteptam ca pe oaspeti, nu ca pe stapanire. Rogu-va, nu le puneti ciorba de fecale pe masa.

    Ciorba de burta (adica de mate, ma scuzati) se face c-oleaca de stiinta. Si din material bun, nu fiert in zoaie.

    Una peste alta, putrezeala n-are ce cauta pe masa, pardon sa-mi fie.

  4. Ciorba e prea veche si reincalzita si fiarta de prea multe ori. Ciorba se arunca (carnea si oasele la cine, restul la porc), boierii se invita la restaurant. Dupa ce pleaca boierii, sau cit timp boierii sint la masa la restaurant, se taie alta gaina, tot de curte, din care se scot matele, si se face alta ciorba. Cu bors, cu corcodele, si un pic de smintina. Felul doi: ciorba de burta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Agrigoroaei
Vladimir Agrigoroaei
Vladimir Agrigoroaei este medievist, absolvent de limbi clasice (2002), master în istoria artei (2004), master în civilizaţie medievală (2006) şi doctor în literatură franceză medievală (2011). Orientarea sa politică este confuză, dar pretinde că s-ar fi sublimat din liberalism direct în umanismul Renaşterii.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro