Într-o excelentă antologie de proză scurtă românească îngrijită de Marius Chivu și publicată în 2013 (Best of proza scurtă a anilor 2000), apar trei texte scrise de Sorin Stoica, un scriitor talentat, care a murit la doar 28 de ani. Redau aici un fragment:
“Și unde pleci după ce mori?”, l-am bruscat iar.
“Nicăierea”, a luat tata alt buștean și l-a așezat pe capră. “Te bagă în pământ, în cimitir, și aleluia!”
Cinismul ăsta al lui mă înfiora. Atunci mi-am dat seama că nu voiam să mor. Că doar gândul și mă îngrozea. Cum adică să se stingă așa totul și să dispari fără să lași nimic în urma ta și nimănui să nu-i pese de tine? Normal ar fi fost ca după ce vedeam eu trecând vreun mort și după ce se isprăvea tot ritualul cu banii azvârliți barem să se schimbe ceva.
La fragmentul ăsta m-am gândit când pe 21 decembrie oamenii au ieșit în stradă să comemoreze 24 de ani de la Revoluție. Pentru prima dată după 1989 au fost câteva mii de oameni de toate vârstele și din mai multe orașe. Am văzut copii de școală primară aprinzând lumânări pe asfalt. Oameni veniți din Brașov, Timișoara. S-au spus rugăciuni. S-a mers în marș. S-a scandat.
A fost frig în acea noapte, dar oamenii s-au zgribulit și s-au chircit nu neapărat de la temperaturile scăzute, cât de la cuvintele astea: “Nimeni judecat pentru sângele vărsat!” Cuvinte care se auzeau din când în când, ca un strigăt venit de nicăieri ca să pătrundă în creiere și să facă inimile să înghețe. Simțeam dezamăgirea și furia celor din jur: de ce au murit cei 1104 oameni? Ce s-a ales de sacrificiul lor? Ce s-a ales de noi? Senzația celor mai mulți e că totul a fost în zadar; că oamenii ăia au murit degeaba; că nu s-a schimbat nimic, sau că, dacă s-a schimbat ceva, a fost numai înspre rău.
Dar, ca în povestirea lui Sorin Stoica, moartea e și așa prea îngrozitoare ca să nu ducă la ceva: la o schimbare, la lucruri care rămân în urmă. Oamenii au oroare de vid, e în firea omenească de a da sens lucrurilor, de a umple golurile: așa cum umplem o casă cu covoare, cu mobilă, așa cum încercăm să ne îmbogățim viața cu experiențe și întâmplări, tot așa încercăm să încărcăm și moartea cu sensuri. De aici pomenirea celor morți, spunerea de anecdote despre cei care au fost odată în viață, amintirea lor de când făceau boacăne sau aveau realizări.
Dacă în viețile noastre de zi cu zi simțim aproape instictiv nevoia de a-i duce pe cei dinaintea noastră cu noi, de a le face un loc chiar și în moarte, prin poveștile pe care le spunem rudelor sau prietenilor, cu atât mai puternică e resimțită această nevoie la nivelul societății. Mai ales când așa de mulți oameni au murit în același interval de timp, pentru o cauză comună. Să ne-o amintim: pentru libertate!
Atunci libertatea însemna ‘Jos comunismul!’, deschiderea granițelor, umplerea magazinelor, alungarea întunericului și a frigului din case, dar mai ales a fricii. Libertatea nu e, însă, un concept static, vreo peșteră rupestră în care nu s-a mai schimbat nimic de 25.000 de ani. Libertatea e un concept pe care îl umplem mereu altfel, în funcție de nevoile societății. Libertate în 2013 ar însemna, așadar: siguranță economică, echitate socială, independența justiției, demnitate, respectarea drepturilor omului, ocrotirea mediului înconjurător, lupta împotriva corupției, rememorarea trecutului și pedepsirea celor vinovați pentru ororile din vremea comunismului și pentru sângele vărsat în timpul Revoluției.
Morții de la Revoluție n-au murit degeaba, iar crimele împotriva lor vor fi la un moment dat pedepsite. Nu știm unde s-au dus, dar știm că sângele lor n-a fost în zadar: trăim într-un sistem democratic, putem să călătorim în străinătate, avem nenumărate magazine, iar curentul electric nu se mai întrerupe la program, în fiecare după-amiază. Morții noștri și-au îndeplinit misiunea. Mai rămâne să ne împlinim și noi libertatea noastră.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Aai dreptate :”sa ne implinim si noi libertatea noastra!”.
Aici ne putem intreba, fiacare dintre noi:”Eu ce-am facut, ce fac?”.
Despre pedepse, dupa ce tocmai am terminat de citit cartea lui Liiceanu „Dragul meu turnator”, minunata carte, un manual de etica adresat cu precadere ateilor,de acord cu autorul cred ca pentru pedeapsa e cam tarziu…
Nu există siguranță economică, asta e doar metoda partidelor socialiste de a obține voturi și wishful thinking din partea electoratului. Așa a supraviețuit și comunismul timp de 45 de ani, exact promițând siguranța economică pe care de fapt nu avea cum să o furnizeze.
Puteți să călătoriți în străinătate și aveți nenumărate magazine, dar democrația din România nu e decât o glumă proastă. Iar dacă 70% din electoratul dispus să se prezinte la urne consideră că Ponta și Antonescu reprezintă democrația și siguranța economică, acel elctorat are exact țara pe care o merită.
O mica, mare precizare: 70% din 40%. Nici de acei 40% n-as fi prea sigur. ponta* e deja patologic mitoman. Si cind el spune 40%, atunci e sigur 25%
____
*O ziarista de la EVZ a inceput sa-i scrie numele ipochimenului cu minuscula, in semn de protest pt. plagiat si nereactia societatii civile impotriva acestuia.
De-acord cu precizările dvs., numai că rezultatele oficiale, alea care au dus la actuala componență a parlamentului de la București, sunt singurele care contează. Restul sunt simple supoziții, fără consecințe practice, indiferent dacă dvs.sau eu le considerăm credibile.
Pe lângă asta, atunci când CDR sau PDL s-au aflat la guvernare, nu s-au deranjat să implementeze un sistem corect de vot, l-au lăsat în funcțiune tot pe cel capabil să genereze fraude de zeci de procente.
Harald: (…) atunci când CDR sau PDL s-au aflat la guvernare, nu s-au deranjat să implementeze un sistem corect de vot, l-au lăsat în funcțiune tot pe cel capabil să genereze fraude de zeci de procente.
La afirmatiile dumneavoastra, am cateva intrebari, la care m-as bucura sa primesc raspunsuri clare:
1. Cum ar arata un sistem corect de vot?
2. Prin ce anume este incorect actualul sistem de vot? Mai exact, cum este el „capabil sa genereze fraude de zeci de procente”?
3. De ce credeti ca, daca el este intr-adevar capabil sa genereze astfel de fraude, acest neajuns ar fi fost abuzat doar de Ponta, dar nu si de Boc? De exemplu, in 2009 candidatului sustinut de partidul acestuia i-a fost necesar mult mai putin.
1. S-a discutat pe alte forumuri, unde mi-am semnat comentariile cu același nume.
2. Prin listele suplimentare care permit votul multiplu, prin teancul de buletine pe care o comisie coruptă îl introduce în urnă și prin faptul că te duci să votezi la 8:00 seara și descoperi că a semnat deja cineva în locul tău pe listă. Dacă asta e misiunea dvs.pe Contributors, să demonstrați că votul în România e corect, vă pierdeți vremea de pomană.
3. PSD / PDSR a controlat în mai mare măsură administrația locală, în ultimii 24 de ani. Teoretic, oricare din tabere poate fura la fel. În practică, diferențele sunt destul de mari. E exact ca și cu alcoolul la volan, teoretic respectiva contravenție / infracțiune poate fi comisă în egală măsură de femei sau de bărbați. Dar orice persoană sănătoasă la cap va admite că în practică se întâlnesc mult mai des bărbați conducând sub influența alcoolului decât femei.
Libertate inseamna inainte de orice, acordarea (din partea ta) de libertate celorlalti contemporani ai tai de pe planeta, incheind lista cu tine. Asa, deschizi drum posibilitatii
de a a avea vreodata, altfel, tii drumul acesta inchis.
Libertatea nu ii poate veni omului in alt mod decat indirect (ca ecou). Nu exista alta varianta.
Nu exista „moarte”. Exista doar Viata. Nu alegem noi sa intram in acest stadiu, si nu avem
drept nici sa scoatem pe cineva (nici macar pe noi).
Viata (umana) este precum o scrisoare de o valoare infinita care ii este incredintata fiecarui
nou venit in acest „joc” precum i-a fost incredintat mesajul acelui soldat de la Maraton, si fiecare are obligatie de o duce, fiecare pe al sau culoar (ca la atletism), o distanta cat mai mare posibil. Odata cu nasterea primului tau copil, nu mai alergi tu, ci el (chiar daca multa vreme o face cu picioarele tale).
Nu trebuiau sa moara oameni. Trebuia sa cautam sa ne exprimam oficial, opiniile.
Votul este cel mai perfect instrument pe care-l poate utiliza omul spre a indica „directia de urmat”. Faptul ca nu il foloseste, sau ca nu stie sa-l foloseasca, ii este vina proprie.
Din punct de vedere juridic, atunci cand un om face ceva rau, nu poate invoca precum scuza
faptul ca nu cunoaste legea. Acelasi lucru este si in cazul in care omul este ignorant sau, cauta sa se pastreze in ignoranta. Oamenii aceia nu au murit ei, cat mai ales i-am omorat noi, cei ce am ramasi. Spre a nu se mai repeta astfel de tragedii, omul are o singura optiune valida: sa invete sa opteze (sa aleaga), sa discearna intre „comestibil” Vietii si
otravitor acesteia (ca sa n-o mai otraveasca).
Am înțeles tema și mă alătur strigătului pentru dreptate și în același timp pentru responsabilizarea noastra, a celor în viață.
Eu sunt nascut în anul 1990 și deci nu am o memorie personala a comunismului dar am avut destul interes sa ma informez îndeajuns pentru a realiza profunda nocivitate a acestui regim. Dincolo de traiul greu la care am fost supuși, mult mai relevata era lipsa libertații și a drepturilor în general. Acestea sunt cu mult mai prețioase dar probabil nu mulți le apreciaza atunci când le au.
Ramân încremenit și foarte deznadajduit când observ ca exista români care au o parere neutra fața de comunism sau, și mai rau, sunt nostalgici. Deși sunt convins ca morții nu au murit în zadar, ma întreb daca se aplica și pentru aceștia..care sunt indiferenți fața de sacrificiile facute.
Ma tem pentru viitorul nostru. Categoria descrisa mai sus e în creștere și speranțele pentru dreptate scad proporțional.
Sa realizam însa ca dreptatea adevarata și pura nu exista în lumea noastra.
Fără a fi nostalgic, realitatea e că pe vremea comunismului exista mai multă meritocrație decât în prezent. Exista într-adevăr o conducere la vârf practic analfabetă și un grup foarte restrâns în jurul lor cam de aceeași valoare, însă la nivel de intreprindere sau de instituție exista mai multă competență și seriozitate. Însă deciziile economice planificate la nivel central și luate pe considerente politice au dus inevitabil la rămânere în urmă și la pierderea competiției cu statele civilizate. Prin 1965-1968, România era practic la același nivel economic cu RFG. Prin 1988, România era tot la nivelul RFG din ’68.
Sigur că în viață nu le poți avea pe toate, așa că în momentul apariției firmelor private, s-a deschis și calea promovării incompetenței, însă aparatul administrativ al statului ar fi trebuit să fie capabil să mențină un minim nivel de decență și meritocrație, însă nu a fost deloc cazul. România a alunecat spre crony-capitalism, spre ”mexicanizare”, astfel că a devenit profitabil să renunți la calitatea de întreprinzător în favoarea celei de politician (Tăriceanu, Vlădescu, Fenechiu) ceea ce ar fi fost de neimaginat pe vremea comunismului.
„Libertate în 2013 ar însemna, așadar: siguranță economică, echitate socială, independența justiției, demnitate, respectarea drepturilor omului, ocrotirea mediului înconjurător, lupta împotriva corupției, rememorarea trecutului și pedepsirea celor vinovați pentru ororile din vremea comunismului și pentru sângele vărsat în timpul Revoluției.”
Pai sa le luam pe rand:
1. Siguranta economica – nu exista, si nu poate exista intr-un stat de drept (in care venitul fiecaruia este obtinut prin forte proprii, pe baza unor decizii individuale).
2. Echitate sociala – un concept vag, pe care nimeni nu a reusit sa-l explice in mod logic. Inca astept, dar recunosc ca nu-mi fac mari sperante.
3. Independenta justitiei – o imposibilitate, in masura in care deciziile se iau pe baza unei legislatii apriori injuste.
4. Respectarea drepturilor omului – pe baza carei definitii, a celei naturale (a drepturilor negative) sau a celei socialiste (a drepturilor pozitive)?
5. Ocrotirea mediului inconjurator – in limita existentei proprietatii private, altfel devine o cerere aberanta.
6. Lupta impotriva coruptiei – o utopie, atata timp cat nu se elimina sursa acesteia: „organele” si „organismele” de stat.
7. Rememorarea trecutului – pai unii o fac deja, si inca in mod nostalgic – vedeti comentariile celor care afirma ca „pe vremuri” macar aveai o casa si un loc de munca asigurate…
8. Pedepsirea celor vinovati – glumiti, desigur! Cei vinovati se prevaleaza de toate chichitele legislatiei actuale pentru a evita pedeapsa. Ce facem, le refuzam o judecata corecta (aratand ca nu suntem mai buni ca ei) sau ii judecam dupa legile date de complicii lor?
Vise placute…
Frumos scris.