duminică, mai 22, 2022

Științele socio-umane în învățământul superior românesc – adevăruri și mistificări

Un pic de istorie

Repartizarea locurilor pentru care statul asigură finanțare către universitățile din România a cunoscut variații puternice și în trecut, nu doar în perioada dezbaterii actuale privind alocările de locuri către universitățile tradiționale sau non-tradiționale. Spre exemplu, nu cu mult timp în urmă, în perioada cuprinsă între 1970 și 1980 ponderea studenților înmatriculați în funcție de domeniile de studii a înregistrat o răsturnare impresionantă. Potrivit datelor publicate în 1990 de Institutul Național de Statistică, în Anuarul Statistic, în această perioadă ponderea studenților înmatriculați în domeniul ”Industrie” a crescut de la 21% în 1970 la 47% în 1980. Și atunci, ca și acum, numărul locurilor subvenționate de la bugetul de stat alocate universităților era relativ fix, ceea ce făcea ca repartizarea acestora să fie un joc de sumă nulă. Astfel, dublarea ponderii persoanelor înmatriculate la programe de studii din domeniul ”Industrie” a determinat scăderea ponderii persoanelor înmatriculate în alte domenii de studii. Atunci, ca și acum, diminuarea cea mai vizibilă a fost în domeniul studiilor ”Universitare și Pedagogice”, care au pierdut masiv, de la 39% (1970) ajungând la 9% persoane înmatriculate în totalul numărului de studenți.

După 1990 datele publicate de Institutul Național de Statistică și disponibile online în aplicația TEMPO on-line (www.insse.ro), indică o inversare a acestor distribuții. După cum putem vedea în Raportul privind starea finanțării învățământului superior și măsurile de optimizare care se impun, publicat în anul 2014 de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), ponderea studenților înmatriculați în domeniile ”Științe inginerești, inginerie, industrie” a scăzut de la aproape 60% în 1990 la aproximativ 25% în 2007, apoi a reînceput să crească, ajungând la peste 40% în 2013. Într-o dinamică opusă față de perioada anilor 1970 – 1980, principalele domenii de studii care au atras mai multe persoane care doreau obținerea unei diplome de licență au fost ”Științele economice” și ”Științele juridice”. Împreună, domeniile ”Universitar”, ”Științe sociale” și ”Științe fundamentale” au înregistrat o creștere de la aproximativ 10% în 1990 până la un maxim de 25% în 2007, urmat de un regres înspre o pondere de aproximativ 20% în 2013. Să notăm doar faptul că unele domenii de licență precum ”Filosofia” sau ”Istoria” au avut un număr relativ constant de înmatriculări, în timp ce altele, precum ”Pedagogia” au înregistrat creșteri semnificative.

Fluctuația înmatriculărilor, reflectată implicit în distribuția locurilor subvenționate de la bugetul de stat, este lesne de explicat. În perioada anilor 1970 – 1980, sistemul economiei centralizate care avea ca obiectiv planificarea resursei umane necesare pentru producție a dus, pe fondul dezvoltării ramurii industriale a economiei, la creșterea necesarului de forță de muncă calificată pentru astfel de ocupații. După 1990, în perioada tranziției, dispariția unităților economice industriale a determinat o scădere a atractivității și interesului pentru astfel de specializări universitare. În paralel, în perioada anilor 1990 și începutul anilor 2000, interesul pentru studiile juridice și economice care asigurau o mai mare flexibilitate ocupațională a crescut. De asemenea, este de notat că mare parte a expansiunii învățământului superior a fost susținută de persoanele care nu avuseseră posibilitatea să urmeze studii universitare în timpul comunismului, din cauza limitării drastice a accesului la învățământ superior în perioada 1980-1990. Cererea foarte mare a fost acoperită de învățământul particular, dar și de forme mai flexibile de educație care scădeau costurile de oportunitate ale educației universitare, precum învățământul online sau la distanță. Această categorie de studenți urmărea să obțină o licențiere a nivelului superior de studii în domenii generaliste atât fiindcă acestea le-ar fi oferit mai multă flexibilitate pe piața muncii, cât și pentru câ aceste domenii (economic, social, juridic) erau percepute ca fiind mai accesibile pentru cei care își definitivaseră învățământul licel cu mai mult timp în urmă.

Banca Mondială…

Recursul la autorități supra-naționale, ca sursă a legimizării unui discurs și a unei măsuri, este o tehnică larg utilizată și în România de mult timp. Banca Mondială este considerată o sursă de imparțialitate, finanțare și expertiză ce nu poate fi bănuită de influențe politice. Banca Mondială a oferit consultanță Guvernului României pentru elaborarea ”Strategiei Naționale pentru Învățământ Terțiar 2015 – 2020”[1]. De asemenea, anterior elaborării Strategiei, în 2011, aceeași instituție de consultanță a realizat o analiză comprehensivă a sistemului de învățământ superior din România, ”Analiza Funcțională a Sectorului Învățământ Superior”[2]. Deși Strategia Națională pentru  Învățământ Terțiar 2015 – 2020 a fost asumată  prin HG de către Guvernul României, relative puține din recomndările experților Băncii Mondiale au fost puse în practică prin politici publice. Cu toate acestea, unele constatări din aceste rapoarte au fost recent aduse în discuție publică de către ministrul educației, dl Valentin Popa. Acesta, în încercarea de a justifica o alocare a locurilor bugetate, percepută de către o serie de universități ca fiind discreționară, folosește analizele Băncii Mondiale ca instrumente politice, distorsionând nu doar sensul acestora, ci și al recomandărilor de politici formulate de către experții Băncii Mondiale.

Astfel, afirmația ministrului educației ”Banca Mondială ne arată că România are cea mai mare proporție a asbsolvenților din științele sociale din UE”, deși se bazează pe o constatare factuală din Analiza Funcțională a Sectorului Învățământ Superior, este falsă. În primul rând, raportul sus menționat a fost elaborat în 2011 și reflectă situația anilor 2000-2008, nicidecum realitățile actuale, când ne aflăm la 10 ani distanță de perioada respectivă. Să propui fundamentarea unei politici publice în 2018 pe date empirice din 2008, iată o contraperformanță de guvernare responsabilă, bazată pe evidențe empirice de actualitate! În al doilea rând, raportul Băncii Mondiale arăta, dincolo de orice echivoc, că învățământul particular era răspunzător pentru expansiunea spectaculoasă, cu mult peste ritmurile Uniunii Europene, a înmatriculărilor în învățământul superior românesc, cu precădere cel din domeniile socio-umane. Nicidecum analiza publicată atunci de Banca Mondială nu se referea la cifra de școlarizare finanțată de la bugetul de stat sau la ponderea absolvenților ce ocupau locuri bugetate. Recomandările de politici formulate în raportele respective nu sugerau ministerului să intervină prin  distorsionarea pieței de învățământ superior, ci mai degrabă încurajau instrumente de politici precum cele de asigurare a calității sau acordarea de stimulente pentru participarea universităților în studii de tip tracer.

În prezent…

Astăzi, după 10 ani de la perioada analizată în rapoartele invocate, realitatea este că învățământul particular s-a redus considerabil, de la aproape 500.000 studenți înmatriculați în instituții de învățământ superior particular în 2008/2009 la aproximativ 70.000 în 2015/2016. Structura, pe domenii, a înmatriculărilor în învățământul superior este complet diferită de cea invocată de dl ministru. Astfe, datele publicate în EUROSTAT, sub titulatura indicatorului ”Distribuția absolvenților în funcție de nivelul educațional și domeniul de specializare  [educ_uoe_grad03]” arată că în anul 2015 (cel mai recent pentru care există valori validate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii) absolvenții din domeniul științelor sociale reprezentau 9,1% din totalul absolvenților de învățământ superior din România. Valoarea este departe de a fi bună pentru primul loc, media înregistrată la nivelul UE (28 de state) fiind de aproape 10%, iar țări precum Bulgaria (15,9%) sau Italia (15,6%) fiind evident mai bine clasate decât România. Așadar, România se află, în ceea ce privește invocata pondere a absolvenților din domeniul științelor sociale, în a doua jumătate a clasamentului, mediana regăsindu-se la 10,4% (Ungaria). Dacă tot suntem aici, să mai consemnăm niște date. Spre exemplu în ceea ce privește absolvenții din domeniul științelor agricole, în anul 2015 aceștia reprezentau 4,1% din totalul absolvenților programelor de studii de nivel terțiar din România, cu mult peste media UE 28, situată la valoarea de 1,7%. În domeniul științelor inginerești ne situăm din nou pe o poziție fruntașa în clasament, absolvenții programelor de studii din acest domeniu reprezentând 17,2% din totalul absolvenților din România, în timp ce media UE 28 este de doar 14,9%. Și în domeniul tehnologia informației și comunicații (pe scurt IT&C) suntem pe locuri fruntașe în Europa, ponderea absolvenților în cazul României, 5,4% fiind mai mare decât media UE de 3,6%. Atât, în domeniul științelor inginerești, cât și în domeniul științelor agricole sau cel al tehnologiei informației, România se află în cvintila 4 la nivelul UE, în timp ce la științe sociale suntem în cvintila 2!

De asemenea, este la fel de gravă afirmația dlui ministru conform căreia „ponderea înmatriculărilor în domeniile economic, drept și alte științe socio-umane ajunsese în 2008 la 56%, cea mai mare din Europa, trend care se menține și astăzi” (sublinierea noastră). Astfel, conform indicatorului Eurostat „Distribuția înmatriculărilor în funcție de domeniul de specializare [educ_uoe_enrt04]”, în 2016, ponderea însumată a înmatriculărilor în domeniile științe sociale, științe umane, economie, drept era de sub 42% în România. Acest procent este sub media europeană de 43,2% și sub mediana care se află la 42,7%, plasând România în a doua jumătate a clasamentului UE, nicidecum pe primul loc (Figura 1). România se află însă pe locul 2, după Finlanda, în privința ponderii înmatriculărilor însumate în domeniile științe inginerești, tehnologia informației, agronomie și sănătate, având chiar primul loc în agronomie, respectiv științe inginerești (Figura 2).

Această este o stare de fapt diametral opusă față de cea invocată de domnul ministru în spațiul public. Să fie doar o lipsă de înțelegere a datelor? Sau este o inducere în eroare deliberată? Domnul Ministru are responsabilitatea publică de a justifica în fața comunității academice prezentarea tendențioasă a unor date ce reflectau o situație din urmă cu 10 ani, pentru a fundamenta opțiuni de politici ce se adresează universităților și societății actuale.

Figura 1 – Distribuția ponderii înmatriculărilor în domeniile de tip „soft” în Uniunea Europeană, 2016;  Eurostat, [educ_uoe_enrt04]

Figura 2 – Distribuția ponderii înmatriculărilor în domeniile de tip „hard” în Uniunea Europeană, 2016;  Eurostat, [educ_uoe_enrt04]

NOTA_________________


[1] https://www.edu.ro/sites/default/files/fisiere%20articole/Strategie_inv_tertiar_2015_2020.pdf

[2] http://documents.worldbank.org/curated/en/152281468295180839/Romania-Functional-review-higher-education-sector

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Economia de piață ne așează pe toți acolo unde ne e locul! Valoarea meseriei noastre e stabilită de cerere și ofertă. Iar când vezi că un inginer are un salariu de 10 ori mai mare decât un absolvent de Spiru haret, ai o mare satisfacție.

    • Bravo! Subscriu. „Economia de piață” este o tanti capabilă de intenție și decizie, mereu pe fază cu nevoile societății românești, și în anii ’70-’80, și acum, amin! Tocmai pentru că „Economia de piață” e mereu vigilentă și promptă, învățământul românesc merge din reformă în reformă, de peste 50 de ani încoace, de nu mai înțelege nimeni nimic. Și tot „Economia de piață” stabilește acum căror Universități li se taie din finațare, pentru că ea, „Econimia de piață” care-va-să-zică, știe unde e locul fiecăruia.

      • Se pare ca sunt mai multe tipuri de „economie de piata”.

        Depinde de unde le privesti. Eu, spre exemplu, am experienta si in cea din Romania anilor ’70 -‘ 95 . Am absolvit o facultate – fara taxe, cu numar de locuri fixate de stat si cu repartitie/stagiu obligatoriu de 3 ani, Am activat in industria declarata, dupa Revolutie ca fiind „un morman de fiare vechi” (citat din memorie) care

        Dupa aceea – prin emigrare – am trecut intr-o alta „economie de piata”, care mi-a recunoscut „university degree” si experienta profesionala anterioara.

        In aceasta din urma n-am auzit in ultimii 23 de ani cele afirmate in finalul comentarului dvs.

        Nu exista un asemenea subiect pentru simplul motiv ca nu-i treaba Guvernului (de aici): cine doreste sa urmeze studii post-liceale (colegiu, universitate, doctorat etc,) , plateste din banii lui (sau a parintilor) sau se imprumuta la banca (cu anumite conditii legale speciale).

        Dilema: care economie e mai de piata si care este preferata in Romania ?

  2. Mulțumesc pentru datele prezentate. Sunt cu adevărat interesante și m-ați făcut curios sa urmăresc daca ministrul consideră că are responsabilitatea sa clarifice public procesul decizional.
    Felicitări pentru claritatea punctului de vedere!

  3. Inn sfirsit o analiza si nu o demagogie….
    Asemenea texte succinte, clare si edificatoare ar trebui sa utilizeze demnitarii pentru a lua decizii publice si pentru a transmite mesaje publice

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Paunescu
Mihai Păunescu este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice, ocupând în prezent poziția de Director al Departamentului de Științe Politice și Studii Europene. Predă cursuri în domeniile politicilor educaționale, sociologiei organizațiilor și managementului public. Alsbolvent de sociologie al Universității București (1997), a urmat un master în Politici publice (1999), obținând apoi doctoratul în 2005 în cadrul aceleiași universități. Principalele direcții de cercetare includ politicile educaționale, politicile cercetării, analiza sistemului de învățământ superior, dar și evaluarea și măsurarea calității educației și cercetării,

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro