sâmbătă, iulie 11, 2020

Țara mea de drone, țara mea de dor

Fie dată o țară de la marginea Europei, în care în ultimii doi ani politicienii au mestecat obrăznicii localiste, anti-UE. Țara are un moment de expunere singular, fiindcă e timp de șase luni președinta Consiliului UE, într-o Uniune zdruncinată de tendințele centrifuge ale Ungariei, Poloniei sau Regatului Unit. Cum facem s-o promovăm?

E simplu: cu platitudini localist-istorice și patriotice, presărate cu raze de soare și colorizări kitsch. Plus, neapărat, un pic de praf de pușcă.

Frumos! Dar ce naiba ne-a apucat?!

Filmul de mai sus e postat pe pagina oficială a Președinției României la Consiliul UE. Vi-l arăt ca să vedeți că într-adevăr conține toți faux pas-ii de mai sus, dar și fiindcă probează o desfășurare de forțe – valori de producție, în limbaj de specialitate – remarcabilă. Asta, în condițiile în care Juncker și ceilalți reprezentanți ai UE care au fost pe 10 și 11 ianuarie la București ne-au spus pe toate tonurile că avem un mandat greu la Consiliu și că trebuie să ne apucăm de treabă. Cu siguranță, imaginea pe care ar trebui să o transmitem e aceea de rotiță utilă în marele mecanism, de altfel un pic defect, al UE. În loc de asta, noi ne-am pus pe sărbătorit și show-off.

Dacă Europa e un dialog, pot să vă povestesc că am avut parte în viața mea de coafeze care îmi făceau propagandă uselistă în timp ce mă tundeau, instalatori care enumerau virtuțile PSD în timp ce-mi distrugeau mașina de spălat, menajere care îmi infestau bucătăria cu dramele lor conjugale. Plus, evident, taximetriști cu soluții inefabile pentru pacea mondială și propășirea națională. Dar nu-mi amintesc de vreun partener egal sau superior de orice, de la job la business, care să mă fi amețit cu discursuri egocentrice atunci când aveam o treabă de făcut.

Cred că nu mai e cazul să formulez morala explicit.

Colorat! Dar e experiența extracorporală a României

Pe rețele, lumea a fost agasată de truismele naționale folosite de film, de la cuvântul “dor”, la Brâncuși. Să zicem că ele, truismele, n-ar fi atât de pernicioase cât timp filmul e unul de export și nemții sau spaniolii n-au bătături pe creier de la ele, așa că o să trec peste. Mai interesant e faptul că filmul e un exemplu despre felul în care niște cadre foarte frumoase (pe alocuri kitschizate în color grading, e drept) și niște fragmente de istorie luminoase se leagă într-un construct plin de probleme. Cu siguranță, finanțatorii oficiali n-au economisit la filmări cu drona și nu știu cine a făcut cadrele respective, dar sunt la nivel de producție publicitară grandioasă. Felicitări.

Totuși, de ce atâtea drone?! O explicație simplă e abuzul prin care trece orice tehnologie nouă care a încăput pe mâna unor nepricepuți – din nou, nu cei care au filmat sau montat, ci cei care au gândit întregul/scenariul. Filmul levitează atât de mult deasupra lui însuși, încât ai senzația că România are o experiență extracorporală, s-a ridicat la ceruri. În termeni stilistici, asta se numește illeism – vorbirea despre sine la persoana a treia. Retoric vorbind, ar fi o tentativă de obiectivare. Doar că illeismul e și un termen psihologic. Iar psihologia îl dă ca un semn de “tulburare de personalitate disociativă”, categorie care include personalitatea multiplă, amnezia disociativă (în care uiți cine ești) și depersonalizarea (în care nu mai știi cine ești).

My Romania (așa se cheamă filmul pe Facebook) e o mostră învederată de propagandă sărită de pe șine. Propune egocentrism, reverie paseistă și complexe de superioritate acolo unde ar trebui să oferim o imagine de jucător de echipă competent. Iar sub complexele de superioritate se ascund totdeauna lucruri despre care terapeuții pot vorbi o mulțime.

Articol aparut pe blogul personal

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. După revoluție am asistat la renașterea reportajului tv prin intermediul unor băieți care se jucau cu camera de luat vederi. Orice filmare de la locul faptei era o experiență psihedelică, se butona transfocatorul, camera era bîțîită stînga-dreapta, imaginea era sfîșiată de purici și linii de parcă era transmisă de pe Lună apoi revenea la normal trei secunde după care iar băgau ”efecte”, ziceai că vezi ”The Blair Witch Project” atunci cînd era vorba doar despre doi pompieri care dădeau jos o pisică urcată într-un copac de două zile. În capul lor filmagiii se credeau creativi, dinamici, profesioniști, într-un cuvînt erau dăștepți cu camera. Acum au dat de dronă și iar îi chinuie talentu’. Cît despre film, nu am ce să spun decît că în afară de copilul ăla băgat în față ca să înduioșeze, mergeau și niște pisici sau ceva rățuște care traversează strada, că astea-s chestii drăguțe și plac oamenilor.

  2. N-am reusit sa urmaresc clipul pana la capat. Este imposibil.
    Vocea copilului nu este prea placuta, iar imaginile cu obiective turistice nu au picior de om in ele (nu e neaparat ceva rau dar as fi vrut sa vad ce simt oamenii cand viziteaza, care sunt senzatiile, care sunt reactiile). Asta ca sa nu zic ca multe imagini sunt cliseistice (eterna vale cu ceata si vesnicul copac verde – care mai e si ingradit pe deasupra!) si e mult prea multa armata prezenta in clip.
    Realizatorii n-au avut pic de imaginatie si nu s-au stresat prea tare. In schimb au abuzat (de) drone :)

  3. Atitea drone pentru ca de la pamint locurile frumoase se vad ca dracu din cauza distrugerii. Un fel de flori de mucigai.

    Fetita care povesteste (recita) un text de nivelul clasa a II-a retardat coroborat cu Cintarea României la greu putea fi bine regizata de catre regizor (sic!). Dar probabil ca regizorul nu a miscat in fata obtuzitatii mamei respectivei, care am inteles ca e o marime prin PSD.

    Penibil. Sîntem penibili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Iulian Comanescu
Iulian Comanescuhttp://www.comanescu.ro
Iulian Comanescu este vânzător de conținut, pe care îl livrează brandurilor prin firma proprie după o carieră rodnică în media de peste 15 ani. A rămas la prima dragoste pe Comanescu.ro, blog matusalemic lansat în 2006 chiar pe HotNews, premiat de două ori, unde publică materiale despre comunicare și altele, chiar dacă nu mai trăiește din jurnalism. Colaborează cu diferite publicații și a scris o carte despre media tradițională, online și celebritate pe nume "Cum să devii un Nimeni" (Humanitas).

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)