joi, martie 28, 2024

Și n-au învins. Și nici n-au înțeles

Și n-au învins, cum spuneam.

Și nici n-au înțeles nimic din înfrângerea lor. Ceea ce, cinstit vorbind, e enervant, dar nu-i o veste rea – fiindcă, dovedindu-se atât de inadecvat la realitate, PSD va intra într-o vrie pe care o aștept de un sfert de secol.

O să înșir, luate chiar de la vârful partidului, câteva exemple de inadecvare aproape monumentală, aproape pură; dacă le-aș fi întâlnit în literatură, zău că le-aș fi considerat prea exagerate, prea „literare” (încă un semn că, de fapt, viața se inspiră din literatură – și nu invers, cum credem de obicei):

1. Victor Ponta. E de-a dreptul incredibilă plecarea lui în Dubai, la o zi după declarația că va petrece o vreme cu familia. Primele lui reacții după alegeri au fost neașteptat de bune, de la recunoașterea timpurie a înfrângerii până la picarea legii amnistiei & grațierii și la ridicarea imunităților. Chiar mă întrebam dacă nu cumva eșecul acesta piramidal o fi catalizat ceea ce mi se părea imposibil: maturizarea cârlanului. După cum se vede acum, rămâne imposibilă ad aeternum.

(Acum 25 de ani, cineva a avut o supărare acasă & a plecat în Iran să se liniștească. Altcineva l-a așteptat la întoarcere, pe 24 decembrie, cu o frumoasă surpriză.

Acum, cineva are o supărare acasă & a plecat în Dubai. Același altcineva îl așteaptă, pe 20 decembrie, cu o frumoasă surpriză.

Nu vă grăbiți să fiți mândri că suntem români. Nici măcar chestia asta n-am inventat-o noi. Se cheamă corsi e ricorsi.)

2. Liviu Dragnea. Să te prezinți la televizor & să declari că ai pierdut fiindcă diaspora a fost infiltrată de agitatori & fiindcă ai făcut o campanie exclusiv pozitivă arată nu doar cât de imbecili îi crezi pe alegători, ci și cât de imbecil ești. Dragnea, creditat ca noul Hrebenciuc al PSD, se dovedește în fond exact la fel de inteligent ca prototipul lui – a cărui stupizenie crasă am văzut-o cu toții în negocierile de taină cu Dan Șova, această Himalaya intangibilă a zevzeciei autohtone.

3. Valeriu Zgonea. Să declari arogant în Parlament că legea votului prin corespondență nu e o prioritate, la trei zile după catastrofa din diaspora, e o levitație deasupra hăului himalayan al prostiei & îl lasă momentan pe Dan Șova în postura de second best în materie.

4. Adrian Năstase. Aproape că m-am ciocnit ieri de el la Gaudeamus. A slăbit mult. În rest, același aer de Gore Pirgu mai înalt – însă un Pirgu atât de încrâncenat & ranchiunos din cauză că a fost devoalat drept infractor & trimis în închisoare, încât aerul din jurul lui era aproape vibratil de la dorința de răzbunare. În condițiile în care ai putut vedea cât de anti-PSD a fost votul & știi că PSD a pierdut iar intelectualii, să te afișezi în târg cu aerul ăsta de pașă resentimentar e încă o dovadă de lipsă de inteligență. Iar, în plus, să mai dai și declarații ultragiate fiindcă Victor Ponta nu ți-a răspuns după alegeri la SMS te pune în postura (neașteptată, admit) de challenger al lui Șova & Dragnea.

5. Ion Iliescu. Îl înțeleg: e disperat să vadă partidul pentru care a muncit atât (dinainte de Revoluție, în fond) dezintegrându-se sub ochii lui. Instinctul lui politic nu l-a înșelat: a fost singurul dintre pesediști care a presimțit catastrofa după primul tur de scrutin. În vreme ce ceilalți erau siguri de victorie, el țipa la Dragnea pentru că a adus partidul în pragul imploziei. Iar acum, după ce „lebăda neagră” a fâlfâit tragic (mă rog, de la noi se vede altfel) pe deasupra sediului PSD, Iliescu a intrat în panică, încercând să salveze ce mai e de salvat: propune insistent congrese extraordinare, semn că vrea să schimbe conducerea PSD & să restarteze jocul. Disperarea îl face să nu înțeleagă cât de mult pierde PSD ca imagine avându-l tot pe el drept factotum & vector de imagine; numai simplul detaliu că, după eliminarea lui Ponta, președintele de onoare Ion Iliescu va fi președinte interimar al PSD va trage partidul și mai jos în hău. Iliescu și-a pierdut și el capul, de fapt; e prima dată când îl văd astfel, de 25 de ani încoace. Ceea ce arată, o dată în plus, cât de disperată e situația în PSD.

E drept, nici dreapta nu-și metabolizează prea bine victoria. Sunt la fel de surprinși de ea precum pesediștii. Precum Klaus Iohannis însuși, de fapt – chiar și numai amănuntul că nu are încă o listă de consilieri arată că nu și-a făcut temeinic temele pentru varianta câștigului. E încă timp pentru asta, firește; e însă numai un simptom (minor, dar sugestiv) al faptului că, acum, se improvizează din mers. Fiindcă numai o improvizație o putea transforma pe Alina Mungiu-Pippidi din fost make-up artist al „impecabilului Ponta” în consilier al celui care a stricat machiajul impecabilului. E drept, doamna Mungiu-Pippidi e convinsă că ea l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis (așa cum, la vremea lor, îi făcuse președinți pe Emil Constantinescu & Traian Băsescu, după cum modestă mărturisește); însă n-aș vedea prea bine un președinte care și-ar construi strategiile pe materia acestor convingeri. E drept, fosta admiratoare a impecabilului a negat ferm la televiziune că ar urmări & accepta asemenea post de consilier; sper să n-o numească împotriva propriei voințe, sărăcuța.

Dincolo de improvizațiile dreptei, marele eveniment politic care se consumă sub ochii noștri e chiar acesta: demantelarea PSD. Mi se pare inevitabilă; strategii partidului încearcă tot felul de variante disperate, însă nu văd cum & ce ar mai putea salva. În locul acestei relicve neocomuniste va trebui să apară o stângă europeană reală; o văd edificabilă în jurul lui Vasile Dâncu, de pildă. E problema PSD dacă reușește s-o edifice; însă dacă n-o vor face ei acum, locul acesta în ecosistemul politic va fi ocupat de un partid de stânga nou. Competiția pentru alegerile din 2016 va prinde dreapta cu două partide cu aparență europeană & electorat fidelizat: noul PNL, care se va stabiliza undeva între 25 și 30 %, și viitorul partid al Monicăi Macovei, cu cel puțin 7 și cel mult 10 procente. (O dreaptă executivă & o dreaptă reformistă, adică.) (PMP-ul nu are viitor, cum nu are nici trecut.) Nereformat, PSD va face figura unui muribund în competiție cu un partid nou-nouț & cu unul abia ieșit din chirurgie estetică (bașca energizat de o cucerire recentă).

N-au învins; n-au înțeles; nu vor supraviețui. E indecent, știu – dar eșecul & agonia asta mă bucură cum n-ar trebui.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Yup. Ma bucura si pe mine. Insa daca domnul Iohannis o va pune pe tanti consilier, atunci voi tinde sa cred ca a castigat, dar nu a inteles nimic. Tanti este tot o relicva toxica asemeni lui Ilici.

    • Aici, cu voia dumneavoastră, îmi permit totuși să fac un distinguo: nu există nimeni la fel de toxic precum dl Iliescu în istoria noastră recentă. Cu atât mai puțin doamna Mungiu-Pippidi – are, dincolo de micul delir de grandoare, are calități profesionale evidente. Însă tocmai excesul de încredere în sine (sau, mai simplu spus, faptul că e închipuită) n-o face „reliable” drept consilier.

      • Aroganta, chiar in conditii de competenta, e toxica. In conditii de incompetenta, e radioactiva.

        Daca exista vreun mesaj al acestor alegeri, asta este.

        Mungiu Pippidi o fi competenta, dar e inspaimantator de aroganta. Sper din tot sufletul ca dl. Iohannis sa gaseasca pe altcineva.

  2. Sincer sa fiu, pe mine ma intereseaza mai putin daca invinsii au inteles. Infinit mai mult ma intereseaza ca „invingatorii” sa fi inteles. Si folosesc ghilimelele pentru ca, de fapt, au invins pe un val anti-PSD, la fel cum USL a venit la putere pe un val anti-Basescu.
    Daca „invingatorii” inteleg si actioneaza corect, avem o sansa de a vorbi la trecut despre „democratia originala” a domnului Iliescu.

    • Sunt întru totul de acord; dacă dreapta înțelege ce are de făcut, PSD chiar nu mai are nici o șansă.
      Numai PNL mai poate reactiva PSD; nu-i deloc un paradox ce spun.

  3. Felicitari pentru aprecierile asupra principalilor „invinsi”, domnule Vancu.Am avut senzatia ca il citesc pe dl. Plesu (iertare pentru indrazneala unui neica nimeni).V-as propune sa acceptati, insa, ca negatia a doua din titlu ar putea fi, la fel de bine, inlocuita cu „N-au vrut sa inteleaga”. Pentru ca ei nu sunt tampiti, ci ticalosi.Iar ticalosia este deseori desteapta. Din pacate. Mai ales in cazul domnului Adrian Nastase, caruia ii atribuiti „lipsa de inteligenta” (ma rog, ca impresie de moment).Cu respect deosebit .Un pensionar oarecare.

    • Vă mulțumesc pentru cuvintele calde, ajută mult.
      (Comparația însă, cu toate bunele intenții în favoarea mea, e strivitoare. Sunt și eu un părerist foarte oarecare.)

  4. Ma indoiesc ca a invins cineva in aceste alegeri. Momentan PSD inca are jumatate din Parlament si peste 75% din autoritatile locale.

    • Fiindcă alegerile n-au fost pentru Parlament & pentru locale.
      Nu încă, cel puțin.
      Dar, după cum se prăbușește Ponta (a ajuns la 27 %) & urcă Iohannis (de la sub 30 la peste 60 %) în sondajele de încredere, viitoarele alegeri parlamentare & locale vor fi un dezastru pentru PSD.

  5. Domnule Vancu,

    Excelent articol. Aveti condei!

    Eu cred ca Iohannis ar trebui sa aiba consilieri de talia dvs. Sunteti sibian, meritati din plin. V-ati batut pentru Iohannis cu forta penitei Dvs. Mai sunt sibieni tecemisti care ar merita.

    Succes in continuare!

    • Mulțumesc frumos pentru încredere & pentru cuvintele calde. Cum spuneam, ajută mult.
      Însă mă tem că aș fi un consilier mediocru. Prefer să fac ce știu mai bine – adică să scriu & să predau poezie. Și, când mi se pare că lucrurile sunt în pericol s-o ia într-o direcție greșită, să-mi spun părerea. Să fiu adică, așa cum îmi scria recent un intelectual pe care-l prețuiesc foarte mult, „un spectator angajat în sens camusian și aronian”. Atât și nimic mai mult.
      Vă rămân recunoscător pentru încurajare.

      • Oprean (Costica?) Bondrea (Ionica?) Cioca (Lucica?)

        „Mai sunt sibieni tecemisti care ar merita”??? E de ras!

        Predati poezie? E clar.

  6. Ma tem ca sunteti prea optimist, domnule Vancu. Din cite imi amintesc, dl Coposu la rindul sau a spus ca PSD-ul (fost FSN, fost PDSR) va dispare dupa ce va pierde alegerile, deoarece pe oamenii aceia nu-i leaga nimic, nici un crez politic. Au trecut 20 de ani de atunci si uite ca inca nu s-a intimplat asta, desi PSD-ul a pierdut diverse alegeri.

    Toate bune,
    Lori

    • Se poate să mă înșel, firește.
      Însă niciodată PSD nu mi-a dat impresia degringoladei așa ca acum. Partidul se află în ceea ce șahiștii numesc zugzwang – orice mișcare ar face, pierd. De unde și disperarea.
      Și nu văd în tabăra lor nici un șahist genial care să reechilibreze meciul. Iliescu cel din anii 90 practic nu mai există.

  7. PSD a inteles, de mult, inca din 2004…Atata Geoana cat si Ponta au venit cu program reformist pentru ca apoi fiecare sa il abandoneze dupa cateva luni cand au vazut nu pot continua fara sprijinul baronilor, fara sa faca un compromis cu ei…si au pierdut pana la urma din aceleasi motive.
    PSD a incetat de mult sa mai fie de stanga. A devenit o formatiune reprezentanta mai curand a imbogatitilor postrevolutionari, o formatiune mai preocupata de satisfacerea intereselor clientelare decat de relatia ei cu sindicatele, salariatii si organizatiile civice.
    Poate acum o sa gaseasca determinarea necesara ca sa faca schimbari structurale.

    • Așa e, PSD n-are nimic de-a face cu stânga – asistența socială, solidaritatea, compasiunea sunt tot ce e mai străin de ei.
      Tocmai de asta istoria noastră recentă e lipsită total de compasiune & solidaritate – datorită influenței maligne a acestui partid, care a contaminat cu metehnele lui toate celelalte partide, în măsuri mai mari sau mai mici. Postcomunismul nostru e complet pesedizat – adică expurgat de valorile compasiunii & solidarității; de asta sper atât de mult în dispariția PSD & depesedizarea politicii noastre.

  8. N-au invins dar nici n-au pierdut prea mult: sistemul bazat pe puterea, fala si aroganta baronilor va rezista fara mari probleme si fara constiinta, ca si pana acum. Au inteles ca strada a inceput sa reactioneze si cauta sa abata atentia publica de la adevarata cauza, pierdere. Asta-i jumatatea plina a paharului, cea presupus goala urmeaza daca intelegem, noi ca natiune nesupusa baronilor providentiali ca:
    – reprezentam o forta activa din toate punctele de vedere: democratia impune un standard decent sustinut de putere si echilibrat de opozitie in interes public, nicidecum in interes de partid, uniune sau gasca
    – reprezentam o natiune la inceput de drum democratic: indatoririlie si drepturile cetatenesti sunt egale pentru toti atat pe hartie cat si in fapt, iar daca puterea masluieste jocul e numai vina celui care accepta, fara opozitie nu mai regasim echilibrul
    – suntem niste oameni care vrem mai mult dar nu avem curajul sa recunoastem ceea ce nu stim, nu putem, nu reusim: sa fim solidari in fata majoritatii „cea mai cinstite” ca sa ajungem, cumva, la normalitate.
    Deci am castigat o batalie si nu prea intelegem ce presupune lupta, efortul continuu, pentru o democratie reala. Personajele expuse distinct au inteles foarte bine ce reprezinta sistemul exclusivist pile-cunostinte-relatii si nu abdica nicicum de la credinta lor, respectiv furtul nedovedit acoperit de legea uman interpretabila, credinta sustinuta masiv de circa 20-24% din cetateni. Si se presupune ca cei care am castigat suntem peste 54%: deci dublu si, iar sistemul tot ei il controleaza!

    • Așa e, deocamdată e câștigată doar o bătălie.
      Însă ceea ce cred că a destabilizat complet tabăra adversă e acțiunea convergentă a trei factori care, până acum, nu s-au coordonat niciodată:
      – erodarea suportului popular;
      – presiunea străzii;
      – acțiunile DNA.
      Dacă adăugăm, pe lângă acestea, presiunile UE pro-justiție & pro-stat de drept, cred că putem spune cu suficientă certitudine că situația PSD e mai proastă ca niciodată.

  9. Corect! ;)

    L-ati uitat insa si pe specimenul Severin, care, daca traia intr-o tara cu justitie cu adevarat independenta, nu apuca sa-si expuna secretiile neuronului (Austriacul e inchis, colegul din Slovenia e inchis: http://www.thesundaytimes.co.uk/sto/news/uk_news/National/article1198002.ece
    http://www.euractiv.com/future-eu/ex-mep-serve-prison-cash-laws-sc-news-533205)

    „O adevarata lovitura de stat, executata cu grupari si forte fascistoide si legionaroide”… :D
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18621477-adrian-severin-despre-alegerile-prezidentiale-adevarata-lovitura-stat-executata-grupari-forte-fascistoide-legionaroide.htm

    Toate cele bune!

    • O, da, inenarabilul Severin!
      L-am uitat, aveți dreptate; fosta speranță de mare-cap-teoretic-al-stângii-băștinașe din anii 90 l-a făcut, prin comparație, până și pe Șova să pară un adevărat Slavoj Zizek cu tâmpenia asta de declarație. :)

  10. @Radu Vancu – Victor Ponta nu e chiar atât de inconștient și de iresponsabil pe cât îi place să arate. S-ar părea că deplasarea lui în Dubai are legătură cu problema Forza Rossa / Caterham. Acolo se discută de sute de milioane de dolari, iar el nu mai poate asigura finanțarea din bani publici, deci unele aspecte au devenit presante. Chiar nu s-a dus să facă plajă, nu-l subestimați.

    • Se poate ca plecarea lui să aibă și motivații oculte, n-am de unde ști; dar nu e mai puțin o eroare strategică. Priviți doar la ce i se pregătește în PSD, de pildă. Iar ca percepție publică, e aproape o catastrofă în sine.

      • Percepția publică e ultima lui problemă acum, iar înlocuirea de la șefia PSD e oricum inevitabilă, nu l-ar ajuta cu nimic să fie în țară. Și-a stabilit prioritățile cum a crezut el de cuviință, iar eu încercam să subliniez că Dubai era efectiv una dintre aceste priorități. Toată lumea din Formula 1 a fost acolo week-end-ul trecut, deci Ponta nu avea cum să amâne respectiva deplasare, fiidncă nu sunt prea multe ocazii de a-i avea pe toți adunați la un loc.

  11. Au invins un pic.

    „Mandrii ca suntem romani!” si „Unim Romania!” le-a reusit.

    Ponta si PSD ne-au facut mandri si au unit Romania de acasa cu Romania din diaspora.

    Restul a fost ghinion. Asa isi explica astazi PSD-ul esecul. Sa-i lasam in eroare.

    Neasteptata victorie a lui Johannis a adus in fata noastra cateva gesturi surprinzatoare:

    – „mai bine pierd alegerile decat sa fiu marlan”
    -doamna Johannis intrebata in 17 nov. daca merge la Bucuresti sa fie alaturi de sot (castigator al alegerilor si presedinte ales al Romaniei) a raspuns: nu pot sa merg, eu am ore astazi.
    Pare un lucru marunt dar capata o greutate uriasa daca te gandesti cum ar fi reactionat alte „prime doamne” in aceeasi situatie. Dana Nastase, Mihaela dragostea mea, Daciana…ce s-ar mai fi etalat…
    Doamna Johannis a preferat sa-si vada de orele ei.
    -Cristian Sima, un personaj vorbaret si mare amator de statui ce-l personalizeaza, descrie intalnirea lui cu Johannis in urmatorii termeni: incercam sa-l aburesc, sa-l fac din vorbe si Johannis se uita prin mine; nu stiu daca asculta ce-i ziceam, spunea doar DA si NU, omul nu negociaza.

    Genul asta de om decent si scump la vorba e o provocare pentru noi.

    Provocarile lui Johannis vor fi mult mai multe.

    Unele urgente si marunte sunt Tudor Chiuariu, parlamentar PNL condamnat definitiv dar inca in Parlament (membru chiar in Comisia Juridica) si presupusul consilier prezidential Dan Mihalache.

    Sa-l vedem la treaba si sa vedem cu cine se inconjuara; abea apoi vom putea spune ca „N-au invins si n-au inteles”.

  12. Imensa și veșnica greșeală a PSDeste cea a vectorului de imagine: incapabil să-și schimbe paradigma existențială, PSD a mizat întotdeauna pe imaginea liderului său. Și-a investit tot potențialul electoral în acel lider, în speranța că în linia a doua se vor putea continua, pe nesimțite, hoțiile. Nu mai e cazul: așa cum se afirmă în articol, pe 16 nu a pierdut doar Ponta, ci însuși PSD. Dacă înlăturarea lui Ponta e o chestiune de zile, mai ales în cazul pierderii executivului, demantelarea PSD e ceva mai complicată. Mai există un partid ce trăiește în aceeași paradigmă, a imaginii liderului! Construit tot de un fost comunist, la fel de incapabil ca orice pesedist de a privi pădurea, concentrându-se pe copacii lizierei. Când membrii acestuia au fost la guvernare, s-au făcut eforturi și s-au alocat resurse pentru a împinge imagistic liderul neoficial al executivului, medvedevul actualului șef de stat. De aceea demantelarea PSD ar însemna „regruparea gândacilor” în jurul PMP. Ce e rău nu dispare așa ușor!

  13. Pina nu vedem demisii in masa din PSD – atit la nivel inalt, cit si in masa membrilor de rind…mai avem de asteptat.
    Stie cineva citi sobolani umanoizi exista ca membrii legitimati in PSD?
    Folosesc termenul de mai sus jignind sobolanii doar pt ca nu vad cum poate deveni cineva de buna voie membru PSD decit in 2 cazuri:
    1. sau e asa de timpit si de tembel si de credul incit sa creada ca Iliescu & comp sunt un factor benefic si progresist si pro-european si valid si legitim pe scena politica si in societatea romineasca (caz extrem de saracie mentala si lobotomizare incit nici nu ar trebui sa aibe drept de vot)
    2. sau a mirosit ciolanul si avantajele acordate de partid si calitatea de membru PSD – deci e corupt din start, urmarind potentiale beneficii materiale si profesionale in urma inscrierii in PSD (nu conteaza pozitia si functia atinsa..la nivel micro poate fi vb de promovarea pe postul de sef echipa de femei de serviciu intr-o institutie publica, la nivelul de sus – ajunge senator, sef la ceva comisie/institutie etc…).
    Deci…o intrebare gen „message in the bottle”…stie cineva citi PSD-isti legitimati avem in tara si stie cineva citi parasesc cirdul de libarci, sobolani si gindaci toxici?
    Multumesc anticipat..

  14. PSD-ul va imploda prin auto-devorare? Am retineri sa accept aceasta afirmatie. Numele acestui partid nu-mi spune absolut nimic, mai ales ca am plecat din tzara de 20 de ani. Dar stiu exact ce-i leaga pe unii de ceilalti in profida cutitelor infipte in spate si a lungilor declaratii la DNA, DICOT sau cum se mai numesc organizatiile de monitorizare si eliminare a coruptiei.

    Repet, nu discutam de un partid: ne referim la un segment social care a jefuit cu nesimtire, aroganta si fara discernamant in ultimii 25 de ani. Indiferent ca sunt infiltati in PSD, PNL, stanga, dreapta, centru, whatever, conteaza un singur lucru: cum sa-si protejeze averile uriase si cum sa evite puscaria. Si vor face orice pentru asta, absolut orice. Se pot reinventa, se vor trada si turna reciproc, fara rusine, decenta, ca sa nu mentionez bun simt. Pentru ca asta este materialul din care sunt construiti. Ma stept din partea acestor specimene la cele mai abjecte actiuni.

    Am urmarit atent in mass-media din Romania si mai ales in cea internationala turul doi al alegerilor, deznodamantul si aftermath-ul. Da, acei 350-400,000 de concetateni din diaspora au schimbat radical deznodamantul. Sunt oameni simpli care muncesc si incearca sa-si incropeasca o viata decenta in afara Romaniei. Practicand o meserie, dezvoltand un business, etc: fiecare euro sau dolar, castigat corect, asta-i diferenta. Au fost elogiati, ridicati in slavi, si nu de putine ori (ziarul Ev Zilei, Postul B1 tv, si caeva web site-uri pe care nu le mai retin) incadrati la categoria de eroi ai neamului.

    Cata ipocrizie din partea celor care au tupeul sa dea drumul la „ode si elogii”. Cata nesimtire! Cei care au votat in diaspora sunt oameni simpli. Oameni carora le este teama de drumul pe care l-ar fi urmat Romania sub specimene de gen Ponta, Dragnea, Zgonea si alti nenorociti. Oameni carora le este teama ca sanctiunile tot mai dure impotriva Romaniei in cele din urma le vor taia dreptul de munca in Uniune.

    Oamenii aceia au familii, au copii, au o viata pe care si-au construit-o muncind si pe care doresc sa si-o mentina. De aceea au stat la cozi nenumarate ore, in ploaie, vant si frig. Pentru ca le este teama. Si nu pentru ca sunt eroi. Petru ca au instinct de auto-conservare si pentru ca si-au dezvoltat instinctul proprietatii: o proprietate mateirala, intelectuala, pe care au dobandit-o cu forte proprii. O proprietate pentru cvare au muncit, nu au furat-o.

    Vreti eroi? Cand voi vedea condamnari pe viata (fara recurs in urmatorii 20 de ani) pentru miile de nenorociti care au devalizat Romania, da, atunci putem sa vorbim despre eroi.

    Pana atunci, vom urmari regruparea si reinventarea acelorasi nemernici care fura de 25 de ani. Presedintele Klaus Johannis, in ciuda suportului pe care il are din Uniunea Europeana si USA, va avea o viata dificila. Johannis, descris de un prieten care a lucrat cu el in Sibiu, este un excelent administrator. Foarte eficient, conciliant, un team maker talentat. Singur nu poate sa faca minuni. Sa vedem cine il va sprijini cu adevarat in Romania.

  15. Cum poate fi considerată o analiză făcută altui partid în contextul …certitudinii …iluzorii a calității nemaivăzute pe pământ a unui partid nenăscut încă? Onirică?

  16. Draga Radu, iti doresc sa nu te lasi intimidat si sa continui sa scrii, mi se pare ca o faci cu o exactitate si cu o directete de care e o imensa nevoie. Am vazut ca ai fost trimis sa te ocupi de poezie, si eu m-am bucurat de asemenea indemnuri, s-o las mai moale. Sint niste intimidari de cea mai joasa speta securistica, imi pare rau ca suna asa urit ce spun. Probabil vei mai avea parte de ele. Iti doresc multa rezistenta, eu stiu ca tocmai poezia, atunci cind e autentica, nu contrazice deloc inteligenta si curajul civic, cu atit mai putin parerile politice corecte si de bun simt. Daca „excentricii” ca tine se vor retrage la treburile lor literare, iarasi vor umple scena „maestrii” rastalmacirilor. Cit despre comparatia cu Plesu, sigur, iti inteleg modestia, dar tu ai o alta retorica si cred ca e una care functioneaza mai bine pentru cititorii mai noi, chiar daca spune, in fond, aceleasi lucruri de bun simt.

    • Dragă Luminița, îți mulțumesc pentru cuvintele așa de generoase & pentru gestul acesta de prietenie. Ajută, cum știi și tu, mult. Tot ce spui despre articolele mele e, de fapt, cuisque tuum: scrisul tău are exactitate & directețe etc. Cât despre cei care mă trimit la poezie cu aerul că m-ar trimite la origini – sunt mai degrabă amuzanți decât demoralizanți. (Și, de fapt, fără s-o vrea, îmi fac chiar un compliment. :) )

  17. Excelent din nou dl Vancu care el si nu rasuflata aceea cu make-up-ul ar merita un post de consilier . Imi permit sa ma adrsez astfel fiul meu fiind doar cu un an mai mic.

    PS Alaturi de Dancu il vad pe Cristian Diaconescu care se trage nu numai ideatic din Titel Petrescu.

  18. Johannis e un fel de „fainosag” in politica romaneasca.

    „-Fainosag ai pus?
    – Puuuus!”

    Aici e problema: „faiosag” se adauga, aduce ceva in plus. Johannis aduce decenta si seriozitatea dar ingredientul Johannis trebuie sa intre in malaxor impreuna cu mizerabila noastra clasa politica.

    Asteptarea noastra e ca „aroma” Johannis sa biruie miasmele emanate 25 de ani de master-chef Iliescu. Deocamdata Johannis este presedinte PNL si are un parlamentar condamnat definiv. Tudor Chiuariu. Membru PNL, membru in comisia juridica a Parlamentului.

    Un lucru bine facut ar fi sa zboare T.Chiuariu din partid; alt lucru bine facut ar fi sa dispara Dan Mihalache din lista posibilor consilieri pezidentiali.

    Ma bucur mult ca a iesit Johannis, imi doresc sa ne arate/invete ca politica se poate face si de oameni decenti. Pun pariu pe Johannis desi am si indoieli.

    Va reusi Johannis?

    • Ce sa zboare cameleonul ala obraznic de Dan Mihalache? Tocmai a avut la Cotroceni prima intalnire de preluare a mandatului cu Administratia Prezidentiala actuala. Gunoiul asta l-a „consiliat” pe bombo, tariceanu, porumbacu si acum a trecut la Iohannis. E si „coleg” la universitatea cretina D. Cantemir a celebrei madam standford cu nutzi udrea, titus corlatzean, cristi diaconescu si alte monumente ‘telectuale ale cloacei politice. Iohannis e ori prost de naiv ori marioneta. E cazul sa se destepte si sa taie sforile si legaturile vechi cat mai repede.

  19. N-aveti idee cati suntem cei care ne dorim sa aveti dreptate. Ar fi un vis devenit realitate insa ma tem ca vor inghiti multe broaste raioase si vor rezista si socului asta.
    O romanie cu un PSD reformat (daca ar fi posibil) are un altfel de viitor…

    • Ceea ce nu înseamnă că trebuie să cedăm și noi la prima cedare a lui KI.
      Dimpotrivă, trebuie să reacționăm ferm.
      Ceea ce, deja, se și întâmplă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro