joi, martie 28, 2024

1 decembrie:patriotism, libertate şi rezistenţă

Nu putem fi cetăţenii unei patrii care acceptă privilegiile, nu putem fi cetăţenii unei patrii care, dispreţuind libertatea, ne încătuşează, nu putem fi cetăţenii unei patrii care se întemeiază pe aliajul, toxic şi demagogic, dintre naţionalismul latrător şi şerbia politică. Această patrie este patria lor, dar nu va fi niciodată patria noastră. Loialitatea se întemeiază pe consimţământul pe care îl pot acorda doar cei liberi. Libertatea este temelia fără de care nici un sentiment civic nu are sens.

De 1 decembrie, avem datoria de a reaminti aceste adevăruri elementare, cu atât mai mult cu cât ele încep să aibă, în România de astăzi, caracterul suspect al unor afirmaţii subversive. În prag de centenar al României Mari, cea dintâi dintre promisiunile de la Alba-Iulia rămâne neîndeplinită- guvernarea constituţională, în respectul demnităţii umane, este dezideratul pe care statul român, in secolul său de existenţă, l-a ignorat,preferând, de atâtea ori, ordinea de cazarmă,logica crimei de stat, decorul demagogiei, pompa defilărilor şi a propagandei.
În prag de centenar, guvernarea în marginile legii este ţelul care ne motivează rezistenţa de acum. În prag de centenar, statul român continuă să fie ceea ce a fost şi până acum, vreme de decenii: un custode al privilegiilor, un instrument de represiune, un mecanism de spoliere,întruchipare a unui instinct de rapacitate iresponsabilă. În prag de centenar, acest stat ţine captiv comunităţi întregi, pe care le menţine în relaţia clientelară cu o elită lacomă. În prag de centenar, acest stat se pregăteşte să facă echilibrul puterilor o amintire, înlocuindu-l cu domnia arbitrarului parlamentar.

Libertatea nu este un cuvânt abstract, ci este însăşi emblema condiţiei umane. Liberul- arbitru, în plan politic şi economic, va fi întotdeauna alternativa la colectivism si autocraţie. Dreptul la critică, tenace şi paşnic, este cel care sparge tăcerea pe care o edifică stăpânii tenporari ai unor naţiuni. Rezistenţa este afirmarea umanităţii care ne este refuzată.

1 decembrie este ocazia de a ne reaminti de puterea de iradiere senină a acelui patriotism pe care demagogii nu îl pot înţelege cu adevărat. Este acel patriotism al limbii în care visăm şi în care scriem, al locurilor din care venim, fiecare dintre noi, al amintirilor care se adaugă, an după an, asemeni unui braţ de fluviu într-o deltă, al decenţei cu care alegem să îi rememorăm pe cei de dinaintea noastră. Acest patriotism este parte din lanţul peste generaţii evocat ,cândva, de Edmund Burke, acest patriotism nu se confundă cu exaltările protocronice ori cu dacopatia, acest patriotism se fondează pe ataşamentul lucid şi pe spiritul critic, niciodată pe orbire. Acest patriotism este patriotismul valorilor şi al comuniunii, primitor şi ferm, în egală măsură, unul care îmbrăţişează diversitatea, fără a abdica de la trunchiul său axiologic. Acest patriotism este un patriotism constituţional, căci fără libertăţile care ne modelează patria nu are nici un înţeles adevărat.

Rezistenţa de azi este forma de articulare a acestui patriotism al demnităţii în libertate. Un popor în sclavie nu are o patrie, ci doar un penitenciar în care zace, inert. Instinctul libertăţii este înscris în Declaraţia de la Alba- Iulia. Datoria celor de astăzi este de a merge mai departe, chiar şi în clipele în care suntem ispitiţi de resemnare. Patria este ceea ce alegem să modelăm, împreună. Iar libertatea este fundamentul la care nu avem dreptul de a renunţa.

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Cuvintele acestea sunt scrise în memoria noastră afectivă cu sângele eroilor din războiul pentru independenţă din 1877, cu sângele eroilor din primul război mondial care a dus la UNIREA de la 1 decembrie 1918, cu sângele eroilor din al doilea război mondial şi al celor de la revoluţia din 1989.
    Patriotism, libertate, democraţie, responsabilitate, cinste, respect, angajament, devotament, dăruire, legea e egală pentru toţi, nimeni nu e mai presus de lege. Aceste cuvinte ar trebui înscrise în codul genetic al fiecăruia.
    Pentru a fi responsabil trebuie să fiu liber. Pentru a fi liber trebuie să fiu responsabil. Toate instituţiile statului trebuie să fie în slujba cetaţenilor. Statul trebuie să respecte drepturile fiecărui cetăţean. Fiecare dintre noi are obligaţia de a-şi face datoria şi de a-i servi necondiţionat pe ceilalţi la locul de muncă. Fiecare dintre noi are obligaţia de a-şi plăti corect impozitele şi taxele şi de a respecta legile. Iar statul are obligaţia să protejeze şi să servească cetaţenii care sunt corecţi.
    În mod sigur aceste cuvinte vor fi înscrise în timp de către fiecare în codul moral personal.
    Atunci vom fi o naţiune democrată, când statul va proteja toţi cetăţenii şi le va respecta drepturile, în primul rând prin conducătorii statului. Acum suntem o naţiune care tinde spre democraţie.
    Din această cauză suntem în Piaţa sufletelor noastre din fiecare oraş al ţării şi al Europei şi #REZISTĂM pentru respectarea legilor în mod egal de către toţi şi împotriva încălcării drepturilor noastre de către conducătorii pe care i-am ales.
    Este dreptul nostru de a manifesta paşnic şi de a protesta.
    Hai să lăsăm deoparte neîncrederea în oameni, certurile, diferenţele de opinii, ura şi vrajba ! Hai să ne UNIM pentru a ne apăra drepturile noastre constituţionale !
    Nu vrem să trăim în Ţara Hoţiei. Nu vrem conducători penali !
    Vrem să trăim în Ţara Cinstei şi a Responsabilităţii.

    • Si la urma Moise a zis: , Doamne, daca sunt 10 oameni curati in toata cetatea ii ierti pe ceilalti de dragul lor? si Domnul a zis, fie… si n-au gasit nici 10. Crezi ca gaseati 10 oameni curati in politica actuala? ….

  2. Iertati-mi lipsa de maniere.
    Nu vreti sa traiti mai departe in minciuna, hotie,lene si delatiune , nu vreti sa mai traiti ca cersetori la portile Europei sau, mai rau, la portile baronilor PSD, nu-i asa ?
    DAR ATI VRUT ASTA IN ULTIMELE ALEGERI, CIND ATI VOTAT PSD SAU NU V-ATI PREZENTAT LA VOT !
    Ce faceti acum ? Asteptati ca oile la strunga , sau la abator, viitoarele alegeri ?
    FITI FARA GRIAJ, LE VA CISTIGA TOT PSD. !
    Dupa patru ani de putere , vor sti sa aranjeje rezutatele , urind gloriosul exemplu din 1946!

  3. Numai în acest mod VOM RESPECTA memoria eroilor, VOM RESPECTA valorile morale pentru care s-au jertfit şi VOM RESPECTA ţara în care trăim !

    • Când citesc cele scrise de dumneavoastră, domnule Silvestrovici, îmi vine să vomit. Tot cuvinte mari, tot lozinci. Nici Agamiță Dandanache nu ar fi putut scrie ceva mai deșănțat.
      Auziți: ”Din această cauză suntem în Piaţa sufletelor noastre din fiecare oraş al ţării şi al Europei şi #REZISTĂM pentru respectarea legilor în mod egal de către toţi şi împotriva încălcării drepturilor noastre de către conducătorii pe care i-am ales.”

      Și m-ai lasă-mă domnule Silvestrovici cu memoria eroilor neamului, cu sângele vărsat, etc., etc.
      Săracii țărani români s-au dus la război cu frica în sân, mânați din spate și momiți cu promisiunea primirii de pământ.
      Și unde i-a găsit sfârșitul războiului, la Viena, la Budapesta, la Sofia? Nu domnule Silvestrovici, în Moldova!
      Abia după 1 noembrie, odată cu retragerea armatei germane, au ajuns și ei din nou la București.
      E păcat că de fiecare dată când se serbează Declarația de la Alba Iulia, prin care românii ardeleni au cerut unirea cu România – nu cu țara mamă cum se repetă de mii de ori – este prilejul unor demonstrații, parade militare, discursuri, etc., și unii au prilejul să inflameze și mai mult patriotismul nostru cu comentarii neavenite.
      Poate în această zi, fiecare român responsabil ar trebui să stea acasă și să citească aceea declarație de la 1 decembrie 1918. Șă mediteze și să tragă concluziile asupra cât din programa Declarației s-a realizat.

      • Si eu cand te citec pe tine, Stefane, ma gandesc la Russia Today si la Népszabadság. Mai da-ne o pauza.
        Plesnesc de mandrie pentru 1 decembrie, mai rau ca Dl Silvestrovici. Ma doare in cot unde erau romanii in noiembrie 1917. Stiu ca au fost la Marasesti in 1917. Nu am nici o remuscare fata de nemti si fata de unguri. Nici cea mai mica. Au dus-o excelent cu noi, mult mai bine decat cu iubitii lor Bella Kun, Horty, Orban, etc. E tare de tot sa fii in guvern aproape 27 de ani si sa te miorlai ca esti marginalizat. Numai romanii accepta asta.

        • Revin pentru Ion

          Nu dau nimănui nici o pauză, domnule ION.
          Că suntem ignoranți nu e o scuză, iar cât despre Russia Today si Népszabadság nu știu la ce vă referiți fiindcă rusa pe care am învățat-o am uitat-o iar maghiara am fost prea puturos ca să o învăț.
          Fiind bătrân am apucat vreo trei zile naționale, 10 Mai, 23 August și acum 1 Decembrie. A, da, am apucat și 7 Noembrie, ziua Marii Revoluții din Octombrie.
          Poate că de 10 mai n-am plesnit de mândrie că eram mic, dar de 23 August chiar că am plesnit. Plesnit zic, fiindcă trebuia să ne adunăm în curtea școlii, apoi a intreprinderii, și să mărșăluim până la tribuna oficială, ce adăpostea notabilitățile vremii. Nu parcurgeam distanța dintr-un foc, ci cu pauze. Trebuia să intre altă școală, altă intreprindere, și noi așteptam până ne venea rândul.
          Și plesneam domnule ION de mândrie, fără apă, fără mâncare, stând în picioare sub soarele de august circa 5-6 ore. Și apoi eram liberi…
          Deci de aici provine aversiunea mea pentru demonstrațiile de Ziua Națională.
          Cred că ar trebui să avem o oarecare înțelegere și pentru nemți, unguri și evrei, căci sunt conaționalitățile noastre, cu voia sau voia lor.
          Și nu înțeleg – cine e în guvern și miorlăie că e marginalizat?
          O zi bună vă doresc!

            • In legătură cu ungurii, domnule Ion, pot să-ți spun că o duc mult, mult, mai bine decât noi. Și am o mulțime de foști colegi unguri și chiar români care s-au stabilit în Ungaria. Mai vin ca să-și vadă locurile natale, să aprindă o lumânare de ziua morților, dar o duc mult mai bine, chiar cu Victor Organ și Jobbik.

              Că nu cunoașteți istoria nu e un păcat, că nu vreți să cunoașteți istoria ăsta e păcatul Dvs.

              Da, UDMR e în guvernul României de 27 de ani. Și are ca țel dobândirea pentru minoritatea maghiară a unor drepturi stipulate chiar în Declarația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, drepturi de care au fost văduviți. Că o duc mai bine decât în Ungaria nu e adevărat. Treceți granița într-o scurtă excursie și o să vedeți localități bine gospodărite, șosele moderne, spații verzi curate, etc.
              Și o să vă dați seama că în privința nivelului de trai și al educației civice sunt mult înaintea României. Zic ”o să vă dați seama” dar poate sunt naiv, o să spuneți că nu e adevărat, că sunt ”niște sate ale lui Potemkin”, și că adevărul este cel al Dvs.

              Vă urez ”Sărbători fericite” și toate cele bune.

            • Eu nu ma refeream la nivelul de trai, dar, ma rog, daca a fost mb cu Bella Kun, Horthy, Orban, Jobbik, sa fie fericiti cu ei forever and a day! Promit sa nu ma pun in calea lor.
              Cat despre nivelul de trai, asta e, au votat cu pesedeul de limba maghiara (udmr).

  4. A început foarte îndrăzneţ şi promiţător cu Declaraţia de la Alba Iulia 1918, sunt de acord cu autorul. Istoricii nu scot în evidenţa, dar e bine documentat: şvabii bănăţeni la Timişoara şi saşii din Siebenbürgen au declarat 1919 aderarea (poate fi văzut ca act constitutiv) la noul stat român. Loialitatea lor era clarificată. Ce a urmat?

    … „.. cea dintâi dintre promisiunile de la Alba-Iulia rămâne neîndeplinită- guvernarea constituăională, în respectul demnităţii umane, este dezideratul pe care statul român, in secolul său de existenţă, l-a ignorat,preferând, de atâtea ori, ordinea de cazarmă,logica crimei de stat, decorul demagogiei, pompa defilărilor şi a propagandei.
    .. „…..
    Continentul nostru zguduit în secolul 20 din temelii cunoaşte azi o pace şi bunăstare ca niciodată în istoria sa. De ce Romania e altfel? Autorul vrea binele locuitorilor. Minunat. Cum se poate realiza azi bunăstere pentru cât mai mulţi în ţară? In ianuarie pe stradă unii au crezut într-un viitor mai bun pentru ei şi pentru copii lor, un viitor care depinde în primul rând de ei. Nu cred că speranţele lor au dispărut.
    Am ales modelul francez (1919-1939-1989-2007-2017?) scrie Andrei Pleşu de repetate ori în spaţiul public românesc. Stat naţional centralizat ca la Paris, de la Ludovic al 14.lea până azi?

    ….. „… Nu putem fi cetăţenii unei patrii care acceptă privilegiile, nu putem fi cetăţenii unei patrii care, dispreţuind libertatea, ne încătuşează, nu putem fi cetăţenii unei patrii care se întemeiază pe aliajul, toxic şi demagogic, dintre naţionalismul latrător şi şerbia politică. Această patrie este patria lor, dar nu va fi niciodată patria noastră. Loialitatea se întemeiază pe consimţământul pe care îl pot acorda doar cei liberi. Libertatea este temelia fără de care nici un sentiment civic nu are sens.
    … „……

    Soluţiile pentru societatea civică în democraţie sunt o temă dezbatută permanent pe continentul nostru, în est şi în vest. Mă refer la dezbaterile actuale din vest, Franţa şi UK. La Paris se decide „refondarea“ UE.27. De la Paris bate vântul 2017- 2019 – 2022. Probabil 2020 vor începe marile „refondări“ cu un nou parlament UE.27 (foarte diferit de cel de azi, mai spre „identiţari“??!) şi o administraţie nouă. Până atunci?

    Ma refer la „stânga“, la alianţa acelora care se cred „cei buni“ de mult timp, la legătura între „clasa muncitorească“ şi simpatizanţii lor „intelectuali“. La Paris intelectualii de sus sunt de mult timp de „stânga“, pâna azi. Un exemplu e Didier Eribon, un intelectual de salon Parisean (a avut relaţii cu Michel Foucault şi Pierre Bourdieu). Fiu de muncitori care au votat în secolul 20 pe comunisti, el vede azi ca tânar intelectul & scriitor cu studii academice, cum familia sa şi ceilalţi muncitori din regiune votează 2016 Front National. Didier Eribon vede cum socialistii francezi nu se mai angajează pentru muncitori, ei s-au reorientat spre indivizi (subiectivism versus obiectivism) pe care îi cred discriminaţi, fac politică „identitară“ în loc de „lupta de clasă“ tradiţională franceză socialistă. Ce s-a întâmplat în secolul 21 cu cei de jos, cu cei care au fost în secolul 20 mândri muncitori industriali? La aniversarea 200 de ani Karl Marx în primăvara 2018 se poate vorbi din nou despre „pauperizarea“ lor în capitalism. E aşa?

    In UK Sir Paul Collier, profesor pentru economie şi Public Policy la Blavatanic School of Governemet Oxford, (Cartea: Exodus: Immigration and Multiculturalism in the 21ist Century) descrie cum „stânga“ laburistă s-a bazat pe legătura între lucrătorii industriali în siderurgie la Sheffield. Aici la Sheffield s-au creat asociaţii de interese în localitate cu un simţământ puternic de legătura cu localitatea natală. Atasamentul puternic în aceste asociatii de interese, (cooperative agricole, de comerţ, pentru construcţia de locuinţe muncitoreşti), a familiilor sărace cu comuna lor va deveni fundamentul patridelor de centru- stânga. Influenţă politică au avut intelectuali din middle class inspiraţi de filozofia lui Jeremy Bentham. Utilitarismul concepe un stat paternalist, condus de tehnocrati cu ţelul de „fericire maximă“ pentru cât mai mulţi. E o reânviere din Politeia lui Platon. John Stuart Mill a învăţat greceşte şi l-a citit pe Platon ca copil de 8 ani. Aceşti intelectuali britanici din middele class, adepţii lui Bentham şi Mill s-au văzut ca protectorii clasei muncitoreşti, fără să cunoască bine grijile acestora. Ei s-au văzut în rolul tehnocraţilor care conduc societatea în interesul comunităţii. Din moment ce aceste partide de centru- stânga au devenit forţa dominantă au pierdut contactul cu cei de jos, fără să-şi dea seama de acest lucru important. Tehnocraţii au condus societatea din metropolele lor înfloritoare fără să vadă deteriorarea provincilor şi a locuitorilor din aceste regiuni. Aşa a început în anii 1980 la Sheffield. Un Film: The Full Monty, UK 1997“ prezintă aceste evenimente. Raţionalizarea a distrus locurile de muncă la Sheffield. In momentul când tehnocraţii utilitarişti au preluat controlul partidelor de centru- stânga din mâna reprezentaţilor comunitari au pierdut voturile electoratului. Acesti tehnocraţi au discreditat sentimentul legăturii puternice a muncitorilor cu regiunea natală. Aici apar partidele populiste de dreapta. Acum er clar: aroganta tehocraţilor a fost destructivă. Revenirea partidelor de centru-stânga se va realiza prin întoarcerea la izvoarele comunitariste bazate pe încredere şi reciprocitate, pe reorientarea spre grijile familiilor de lucrători. Forţa lde legătură a lucrătorilor cu comunitatea natală e mult prea puternică şi are potenţial constructiv enorm astfel încât în nici un caz nu trebuie lasată resignat pe mâna populiştilor de dreapta.

    Ceva asemănător în Franţa 2016? In estul continentului? Pe malurile (Ministerul culturii şi Indentităţii naţionale 2016) Dâmboviţei?

    • Dacă vă referiți la nesfârșitele greve din vremea lui J Callaghan, îmi amintesc că ele au fost asociate cu una dintre cele mai proaste perioade din economia Marii Britanii, cu crize și o inflație incredibilă de 20%. Au fost salvatoare reformele adoptate de M Thatcher, probabil una dintre personalitățile internaționale cele mai importante ale secolului trecut. Domniei-sale îi sunt recunoascători nu doar britanicii (care au sprijinit-o pe durata a trei mandate însumând 11 ani), ci întrega Europă. Cum era de așteptat, laburiștii n-au iubit-o, dar economia performantă a Marii Britanii de astăzi nu ar fi existat fără „Doamna de fier”.

      Pentru cinefili, pe lângă comedii legate de salvarea economiei aflate în recesiune precum „Full Monty”, ori „Despre oameni și melci”, în care muncitori disperați vând ce au mai de preț, poate fi recomandat „The Iron Lady” de Phyllida Lloyd, având-o în rol principal cu o excelentă interpretare pe Meryl Streep.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro