Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare este, după cum se știe, un consiliu consultativ al Ministerului Educației, ale cărui principale atribuții sunt, încă, evaluarea și validarea obținerii titlului științific de doctor în științe precum și calitatea de îndrumare a doctoranzilor, sau pe scurt abilitarea persoanelor care ocupă funcții didactice și de cercetare științifică. CNATDCU[i], înființat în 1995 (Legea 84/1995, art. 140), era continuatorul Comisiei Superioare de Diplome (Legea 6 / 1969, art. 117 și art. 248), dar a devenit faimos în anul 2012 când ministrul interimar al educației de atunci, Liviu Pop, a revocat întrega componență a consiliului și a modificat regulamentul de funcționare al acestuia chiar în timp ce membrii consiliului decideau că teza de doctorat a lui Victor Ponta, prim-ministru la acea vreme, reprezenta un plagiat.
Momentul numirii unei noi componențe a CNATDCU coincide (nu întâmplător cred eu) cu redefinirea rolului acestui consiliu. Nu trebuie uitat faptul că în perioada 2012 – 2015, doar Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS) a mai funcționat cu adevărat, o dovadă în acest sens fiind Rapoartele publice anuale, disponibile pe site-ul CNFIS. Consiliul Național pentru Cercetare Științifică (CNCS), urmașul CNCSIS, originar denumit CNCSU, s-a auto-dizolvat în 2013 și a rămas doar o denumire pe hârtie. CNATDCU a funcționat din anul 2012 până în prezent doar ca o anexă a ministerului care a validat abilitări și titluri de doctor, deoarece legal acestea nu puteau fi emise altfel prin ordin de ministru. Alte atribuții ale CNATDCU au fost însă ignorate de consiliu: putem avea în vedere aici realizarea periodică a evaluării în vederea clasificării universităților și ierarhizării programelor de studii universitare (art. 192, din Legea 1/2011). Desigur, implicarea CNATDCU în evaluarea periodică privind clasificarea și ierarhizarea a lipsit fiindcă procesul nu a mai fost niciodată inițiat de minister, după pilotarea din anul 2011. Însă, alte rezultate ale activităților CNATDCU ar fi putut exista, căci, în conformitate cu art. 219 din Legea 1/2011 CNATDCU ar fi trebuit ”din proprie inițiativă” să verifice concursurile pentru ocuparea posturilor didactice (alineatul 1 lit. c) și era obligat prin lege să prezinte un raport anual public privind resursa umană din universități (alineatul 1 lit. d).
Consultarea publică recentă s-a concentrat asupra componenței nominale a CNATDCU și, simultan, pe cadrul normativ în baza căruia CNATDCU urmează să funcționeaze. După cum știm, problema cadrului normativ este în prezent suspendată. În cele ce urmează mă voi opri asupra unei alte discuții: o analiză statistică descriptivă a unui eșantion aleator alcătuit din propunerile publicate pentru 10 comisii CNATDCU. Indiferent care va fi legal rolul acestor persoane, consider că este important să putem descrie noul consiliu, fiindcă el reprezintă, chiar și numai simbolic, reperul reputației științifice și universitare din România.
Principiile pentru profilul membrilor CNATDCU, stabilite prin Ordinul 3470/4.05.2016 emis de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice sunt următoarele: 1) Transparența; 2) Evitarea incompatibilităților și a conflictelor de interese, inclusiv a imixtiunii factorului politic; 3) Asigurarea reprezentativității profesionale și instituționale. Criteriile minimale sunt: 1) experiență proprie de cercetare la nivel înalt, recunoscută în ţară şi străinătate, dovedită și validată prin realizări specifice și prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniu; 2) disponibilitatea asumată de a activa în cadrul CNATDCU, implicit renunțând la activitatea în alte consilii consultative ale MENCȘ; 3) echilibru şi capacitate de analiză obiectivă; 4) integritate profesională şi reziliență la presiuni exterioare.
Subiectiv, mie îmi plac lucrurile care pot fi măsurate, fiindcă altfel nu putem aborda obiectiv, științific un obiect de studiu. Nu ne este de folos să comentam cele stabilite de legiutor, ceea ce putem însă face este să încercăm să le măsurăm. Problema este că unele sunt nemăsurabile obiectiv. Din fericire însă, altele pot fi măsurate obiectiv, chiar dacă, în procesul de măsurare pot apărea erori. Analiza statistică descriptivă pe care mi-am propus să o realizez este doar una parțială și are obiectivul de a ridica o serie de întrebări la care răspunsurile vor fi oferite desigur în viitoarele rapoarte anuale ale CNATDCU privind calitatea resurselor umane din universitățile românești.
O scurtă precizare metodologică: datele care urmează a fi prezentate fac referire la 10 propuneri pentru componența comisiilor CNATDCU, disponibile public. În total am colectat date pentru 131 de persoane aflate pe listele de propuneri pentru 10 comisii: filosofie; matematică; psihologie științe ale educației educație fizică și sport; sociologie, științe politice și administrative; biologie și biochimie; chimie; filologie; istorie si studii culturale; stiintele pamântului și științe juridice. Alegerea acestora a fost relativ aleatorie, în sensul că evident comisia de științe juridice este interesantă fiindcă este cauza pentru care CNATDCU a devenit faimos, iar comisia de sociologie, științe politice și administrative mă interesează subiectiv, fiind specializat într-unul din aceste domenii. Variabilele analizate sunt vârsta persoanelor, universitatea sau organizația de cercetare științifică în care activează, genul, vechimea dreptului de a conduce doctorate, valoarea indicelui h (Hirsch) pe care o înregistrează, numărul mediu de coautori pentru o lucrare științifică publicată și dacă persoanele lucrează în cadrul aceleași organizații unde au obținut diploma de doctor în științe.
De ce sunt importante aceste lucruri? Fiindcă sunt măsurabile, relativ obiectiv și cu erori mici și controlabile. Indicii bibliometrici sunt o măsură testată și relativ comun agreată în mediul științific, încă de prin anii 1960[ii], privind reprezentativitatea, reputația și impactul profesional al unei persoane. Putem chiar extinde un pic și considera că integritatea profesională poate fi dovedită indirect prin publicarea în reviste științifice care practică sistemul de evaluare colegială a articolelor. De ce este importantă endogamia profesională? Fiindcă există numeroase studii (mai vechi și mai recente) care arată că sistemele universitare cu o pondere mai mare a persoanelor care se angajează în organizațiile de unde își obțin titlul de doctor sunt relativ mai închise, mai izolate de comunitatea științifică globală. Ca să folosesc un termen mai neacademic sunt mai ”provinciale” și implicit excluse de la fluxurile științifice și cele financiare care le însoțesc (mă refer aici la finanțările pentru cercetarea științifică). Numele și prenumele persoanelor despre care am colectat date nu reprezintă o variabilă si nu au fost folosite in analiza. Sursele de informații au fost de regulă cv-urile disponibile public pe internet (pe pagina universităților sau a institutelor de cercetare unde activează aceste persoane; profilurile publice disponibile pe scholar.google.com (foarte puține, surprinzător); informațiile extrase de programul Publish or Perish). PoP interoghează cea mai largă bază de date existentă (google) cu privire la orice fel de lucrări publicate de o persoană. Apoi calculează automat indicii bibliometrici si alte informații. Cred că, pentru scopurile pe care le urmăresc cu această analiză PoP este o sursa de informatii ”good enough”.
Principiul transparenței este relativ ușor de măsurat, fiindcă este o variabilă dihotomică (ești sau nu ești transparent). Putem spune că în general principiul este îndeplinit, însă că există cazuri în care comitetele de selecție nu au fost foarte atente și au mai nominalizat persoane despre care nu putem afirma că sunt transparente în ceea ce privește activitatea profesională și științifică. Cu alte cuvinte există câteva cazuri (6 din 131) persoane al căror CV profesional nu poate fi găsit cu ajutorul tehnicii moderne. Există însă multe cazuri în care persoanele selectate nu au un profil public în universul scholar.google.com. Doar în 5 cazuri din cele 131 persoanele propuse au un profil public ușor de identificat în registrele utilizate în principal de către Thompson Reuters pentru revistele cuprinse în Web of Science și Web of Knowledge. Înregistrarea în cataloage precum ORCID sau RESEARCHERID este obligatorie dacă vrei să trimiți spre evaluare un articol către o revistă științifică serioasă, indiferent de domeniu. Este posibil ca mai multe persoane din cele 131 să fie înregistrate, însă, din păcate informația aceasta lipsește din datele profesionale publice. Dacă am fi stricți în ceea ce privește criteriul transparenței am putea spune că acesta nu este chiar cu totul îndeplinit. Dar, să nu fim cârcotași.
Un alt principiu este asigurarea reprezentativității profesionale și instituționale. M-am gândit că cel mai simplu și obiectiv criteriu ar putea fi unul demografic și biologic simplu: sexul. Institutul Național de Statistică ne spune că, în anul 2014, 49% dintre persoanele angajate în învățământul universitar erau femei și, evident, 51% erau bărbați. În cele 10 comisii pe care le-am inventariat observăm cu oarecare mirare faptul că doar 29 de persoane din 131 (adica 22%) sunt femei, restul de 102 persoane (sau 78%) sunt bărbați. Ba chiar există comisii unde nu există nicio femeie, deși sunt aproape sigur că există femei cu activitate științifică recunoscută în acele domenii. Filosofia și matematica ies în evidență cu zero femei propuse spre a ocupa un loc în CNATDCU, însă nici istoria, studiile culturale sau științele juridice nu sunt departe de această încălcare a principiului reprezentativității, având o singură femeie în componența comisiei.
Sunt absolut sigur că există în România și în afara României numeroase femei cu rezultate științifice deosebite în domeniile matematicii, filosofiei, istoriei, studiilor culturale și al științelor juridice. Este dezamăgitor faptul că în anul 2016, în lumea științifică, în România, argumentul egalității de șanse, al reprezentării echitabile pe criterii de gen poate fi atât de flagrant încălcat. Desigur, o apărare simplă a comitetelor de selecție (alcătuite la rândul lor aproape exclusiv din bărbați) ar putea fi aceea că femeile nu și-au înregistrat candidaturi pentru CNATDCU. Întrucât listele cu toate candidaturile depuse nu sunt publice (parcă ziceam că procesul e transparent), nu știm. Indiferent care este motivul rămâne faptul că femeile sunt drastic subreprezentate ceea ce înseamnă că ceva nu e prea sănătos în mediul nostru academic…filosofic vorbind. Consider că principiul reprezentativității profesionale cu siguranță nu va fi îndeplinit, deoarece este puțin plauzibil ca în celelalte comisii să fie propuse numai femei astfel încât să echilibreze statistic balanța.
Reprezentativitatea instituțională însă este cu prisosință îndeplinită. Nu a fost dificil deloc să fie găsiți bărbați de știință din toate domeniile științifice. Universitatea București evident este cea care asigură aproape 25% dintre persoanele care vor alcătui viitorul CNATDCU. Universitatea Babeș Bolyai de la Cluj Napoca este evident pe locul al doilea cu 18% dintre propuneri. Academia Română ocupă cum era de așteptat locul al treilea cu 13,7% dintre persoanele nominalizate iar Universitatea Alexandru Ioan Cuza de la Iași locul al patrulea cu 12,2%. Regăsim reprezentanți ai unor universități mai mici ca dimensiuni sau tradiție universitară, cum ar fi Alba Iulia, Târgu Mureș, Oradea sau Sibiu, ba chiar și 2 persoane care provin de la institute naționale de cercetare care nu fac parte din structura Academiei Române, precum și 5 persoane care lucrează în prezent în unviersități din alte țări, chiar și din Statele Unite ale Americii.
Dintre criteriile minimale cred că doar cel al ”experienței proprii de cercetare la nivel înalt, recunoscută în ţară şi străinătate, dovedită și validată prin realizări specifice și prin îndeplinirea standardelor minime pentru abilitarea în domeniu” poate fi cu adevărat măsurat. Aici sunt cel puțin 3 chestiuni: prima ține de vârstă, căci experiența se obține și prin practicarea unei activități (cum ar fi conducerea de doctorate); a doua ține de indicii bibliometrici care dovedesc și validează reprezentativitatea și recunoașterea științifică; a treia ține de gradul de mobilitate ocupațională și organizațională.
Datele par a fi încurajatoare, în sensul că acest criteriu, unicul măsurabil, pare să fi fost în bună măsură respectat. Vârsta medie a persoanelor propuse în aceste 10 comisii este de 51 de ani. O vârstă care marchează apogeul vieții universitare și științifice (există studii în literatura științifică internațională care analizează exact vârsta la care, în diferite domenii, în diferite sisteme universitare o persoană atinge gradul de productivitate maximă din punct de vedere științific). Doar că, ”una caldă, una rece” (cum îmi zicea dirigintele meu în liceu): anul median al obținerii abilitării este 2008. Să explic: deținerea abilitării nu este criteriu pentru a fi selecționat în CNATDCU, doar îndeplinirea standardelor pentru abilitare. Dar 25 de persoane (adica 19%) nici măcar nu sunt abilitate să conducă doctorate și au fost totuși propuse. Puțin peste un sfert dintre persoanele propuse dețin dreptul de a conduce doctorate de foarte puțin timp: 36 (27,5%) au obținut abilitarea după anul 2011. Experiența lor în această activitate este cu siguranță limitată, mai mult nu au niciun rezultat (ma refer aici la doctorand sau doctorandă care să fi obținut titlul de doctor) al activității lor de îndrumare de doctorate care să poată reprezenta o dovadă validă a experienței proprii la nivel înalt. Dar, pe de altă parte eu mă bucur că oamenii tineri, proaspăt abilități au ajuns să elaboreze criterii pentru obținerea titlului de doctor și pentru abilitare și promovarea în carieră și să valideze titluri și diplome. E cu adevărat momentul schimbării!
O altă veste bună este că indicii bibliometrici indică o activitate științifică recunoscută…pentru majoritatea persoanelor propuse. Desigur nu putem compara aici între domenii științifice, însă putem constata faptul că la chimie, spre exemplu, valorile acestui indice variaza de la 8 la 42, ceea ce înseamnă că cel mai puțin citat membru al comisiei are cel puțin 8 lucrări știițifice publicate, dintre care cea mai puțin citată are cel puțin 8 citări. Similar, cel mai bine citat autor are cel putin 42 de lucrări științifice publicate și citate, fiecare cu cel putin 42 de citari. Mediana este situată la valoarea 20 pentru indicele h. Asta înseamnă că dintre cele 15 persoane propuse în această comisie jumătate au cel puțin 20 de lucrări științifice publicate, dintre care cea mai puțin citată are cel putin 20 de citări. Nu e rău.
În comisia de fiologie însă, un domeniu științific în care scientometria nu este deloc agreată, valorile acestui indice variază de la 0 la 8. Atenție, nu comparați cu chimia, ceea ce ne interesează aici este faptul că există persoane propuse în această comisie care au o valoare 0 (zero) a acestui indice, ceea ce se traduce prin faptul că nu putem ”dovedi și valida” experiența proprie de cercetare. Cu alte cuvinte oamenii probabil au publicat cărți, monografii etc. însă acestea nu au fost citate până acum de nimeni. Sau au fost citate în lucrări care nu fac parte din circuitul științific global, ci doar din cel local sau regional care nu este îndeobște indexat în bazele de date la care avem acces. Ce e drept, problemele cu comisia de filologie sunt și de altă natură, însă dintre cele ”aproximativ 100 de sesizări primite de Minister” (potrivit comunicatului de presă disponibil aici) mă gândesc că măcar una vizează această situație mai puțin plăcută. O situație totuși ciudată, căci contravine clar criteriului numărul 4 privind integritatea și reziliența la presiuni.
Nici comisia de filosofie nu pare să fie alcătuită din bărbați care să îndeplinească acest criteriu prea bine. Doi bărbați au o operă științifică care nu este prea cunoscută (încă), înregistrând valoarea 0 (zero) pentru indicele h. Din 7 bărbați, doar 3 au valori ale indicelui h mai mari de 4. Cu alte cuvinte 4 dintre bărbații filosofi au o operă științifică relativ puțin cunoscută în fluxurile internaționale și chiar naționale, beneficiind de un număr relativ redus de citări. La comisiile de sociologie, științe politice și administrative; de psihologie, științe ale educației și educație fizică și sport; de matematică și de istorie există persoane propuse care înregistrează o valoare mai mică de 2 a indicelui h.
Edogamia profesională este o caracteristică a oamenilor de știință care poate indica o anumită orientare, abordare și înțelegere asupra științei în general. Este dovedit[iii] faptul că sistemele universitare aflate într-o fază de dezvoltare incipientă înregistrează valori ridicate ale endogamiei profesionale, fiind natural ca doctorii să fie angajați de aceeași universitate pentru a consolida organizația și dezvoltarea științifică a acesteia. În cazul celor 10 comisii CNATDCU faptul că doar 56,5% dintre persoanele propuse lucrează la aceeași universitate unde și-au obținut doctoratul arată faptul că sistemul se află într-o fază avansată de dezvoltare (de regulă ponderea acestor persoane în sistemele închise este de peste 60%). Nu putem să afirmăm că endogamia profesională are obligatoriu un efect malefic asupra universităților sau a sistemului. Știm doar faptul că ea se asociază statistic cu o productivitate științifică mai scăzută și de asemenea cu o mobilitate profesională și o conectare la rețelele științifice globale mai reduse.
Avem argumente să susținem că unele persoane nu îndeplinesc criteriul minimal impus, pe care am reușit să îl măsor. Avem argumente să spunem că în ansamblu cele 10 comisii se apropie relativ de îndeplinirea criteriului. Pe de o parte majoritatea persoanelor propuse au o experiență proprie de cercetare relativ dovedibilă. Pe de altă parte majoritatea persoanelor propuse pentru comisiile CNATDCU nu au o experiență directă cu activitatea pe care urmează să o evalueze și reglementeze (conducerea de doctorate) și nici nu putem valida măsurabil (cu doctoranzi și doctorande devenite doctori) experiența lor. Desigur, ar mai fi de discutat ce este un ”nivel înalt” în știință. În unele domenii științifice e posibil să fie publicarea în reviste indexate de Thompson Reuters în Web of Knowledge sau Web of Science (fost ISI) dar dacă e așa doar 10 oameni (aproximativ) din cei 131 ar mai îndeplini criteriul.
Așadar, principiul transparenței îl putem considera îndeplinit, pe cel al reprezentativității însă nu. Criteriul experienței proprii în cercetarea de nivel înalt pare să fi fost uneori utilizat, dar, din ceea ce observăm în date a fost de multe ori subordonat principiului reprezentativității instituționale (sau geografice). Cu alte cuvinte, observăm că, în cazul celor 10 comisii pentru care am colectat astfel de date, unele persoane au fost propuse, chiar dacă nu au o operă științifică a cărei răspândire sau impact asupra științei să fie foarte vizibil. Diferențele relativ mari existente între persoana care deține cea mai mare valoare a indicelui h și persoana cu cea mai mică valoarea dovedesc faptul că, până la urmă, criteriul experienței proprii la nivel înalt și recunoscut nu a fost chiar cel mai important de fiecare dată. Reprezentativitatea geografică de care vorbeam însă a fost cu siguranță mult mai importantă…
Să nu uităm comisia de științe juridice. Din cele 10 comisii analizate, aici sunt cei mai multi oameni care nu îndeplinesc principiul transparenței: nu au un cv profesional public pe internet. Deși au declarații de avere (fiindcă legal sunt obligați să le publice atunci când ocupă funcții de conducere în universități). Există o persoană propusă a cărei operă științifică este complet necunoscută, având un indice h egal cu zero. Asta în condițiile în care celelate persoane înregistrează valori cuprinse în 2 și 8 ale indicelui h. Componența comisiei a scăzut de la 15 persoane (vezi aici) la doar 7. Asta sunt sigur că s-a întâmplat pentru că foarte puțini au vrut să se înscrie în noua comisie. Din aceste 7 persoane, 4 sunt ”noi” adică nu au făcut parte din comisia anterioară. Dintre cele 10 comisii, cea de științe juridice este cea care păstrează, proporțional, cel mai mare număr de persoane din vechiile comisii CNATDCU.
Ne aflăm în luna iunie 2016, la exact 4 ani de când CNATDCU este faimos pentru că a evaluat și a emis o decizie informată științific că primul ministru de la acea vreme își plagiase cu ceva timp în urmă teza de doctorat. Mie personal mi se pare că am pierdut 4 ani în mod iremediabil fiindcă acum tot din aceeași cauză facem reforme instrumentale care se lovesc de piedici insurmontabile (cum ar fi Parlamentul) pentru a găsi o rezolvare la o problemă relativ simplă. Dacă privim discuțiile despre educație, în general remarcăm dezbaterile aprinse: salarii, calitate slabă, lipsa relevanței educației pentru piața muncii, nemulțumire din toate părțile etc. Între timp de 4 ani de zile Consiliul care ar trebui să elaboreze analize și evaluări ale calității resurselor umane din universități, care ar trebui să stabilească și să vegheze la aplicarea standardelor minimale de calitate cu privire la obținerea unor diplome și titluri universitare, CNATDCU, este complet blocat pentru că nu găsim o cale să legiferăm în interesul unei persoane. E drept că până și Victor Ponta între timp s-a plictisit și a solicitat să i se retragă titlul de doctor. Între timp noi suspiciuni apar, furtul intelectual pare să fie mai răspândit decât ne asteptam.
La final o predicție: când ne vom plictisi de treaba asta cu plagiatul (sau când se va dovedi că este un fenomen sistemic imposibil de combătut cu o comisie alcătuită din câțiva oameni de știință și câțiva oameni despre care am putea crede că sunt de știință) prezic că va urma un val de dezvăluiri spectaculoase cu privire la diferite persoane care au obținut prin declarații false sub semnătură proprie titluri academice precum profesor universitar, conferențiar universitar sau chiar abilitarea. Dar nu în acest mandat al CNATDCU… peste patru ani.
NOTE __________________________________
[i] Pentru o istorie detaliata a înființării consiliilor consultative ale Ministerului Educației cititorii pot consulta capitolul I și capitolul II din Universitatea Românească Azi, autori Adrian Miroiu și Bogdan Florian, publicat la Editura Tritonic, 2015.
[ii] Indicele Hirsch (h) la care fac însă referire este evident mult mai nou. Jorge Hirsch a publicat în anul 2005 propunerea sa pentru calcularea acestui indice bibliometric. Anterior, spre finalul anilor 1970, organizatia ISI (actualmente înglobată în concernul Thompson Reuters) a calculat și promovat așa-numitul factor de impact pentru un articol sau pentru o revista academica. Acesta este folosit și în prezent pentru evaluarea revistelor academice cuprinse în Web of Knowledge și Web of Science. Un articol recent al lui Eugene Garfield (creatorul factorului de impact) poate fi consultat aici: http://www.garfield.library.upenn.edu/papers/derunfallchirurg_v101(6)p413y1998english.html
[iii] Persoanele interesate pot consulta numeroase articole și cărți care abordează această problematică. Personal recomand articolul ”Academic inbreeding: local challenge, global problem” de Philip G. Altbach; Maria Yudkevich; Laura E. Rumbley publicat în Asia Pacific Educ. Rev. (2015) 16:317–330; care prefațează apariția cărții ”Academic Inbreeding and Mobility in Higher Education Global Perspectives”, la Palgrave MacMillan în 2015. Și studiile coordonate de Hugo Horta ale căror rezultate au fost publicate în perioada 2011 – 2013 în revista ”Higher Education”.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pai componenta Comisiei Juridice, pe data de 10 mai, confrom Hotnews.ro ( http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20987689-cei-15-care-vor-decide-daca-ponta-toba-oprea-plagiat-pastrat-adrian-curaj-membrii-controversati-din-cnadtcu.htm) era:
– Gabriel Boroi, presedinte Comisiei. Profesor la Universitatea „Nicolae Titulescu” Bucuresti. A fost numit in Comisia de Stiinte Juridice Juridica in 2011 prin ordinul lui Daniel Funeriu, iar in septembrie 2012 a fost numit in consiliul general al CNATDCU prin ordin al Ecaterinei Andronescu. Profesorul Boroi a fost unul dintre cei trei experti numiti de catre Consiliul National de Etica din cadrul Ministerului Educatiei care, in iunie 2012, au decis ca Ponta nu a plagiat in teza sa de doctorat, noteaza Romania Libera. Contactat de jurnalistii RL, Boroi a precizat ca se va abtine in sedinta in care se va analiza suspiciunea de plagiat din cazul lui Victor Ponta.
– Corina Dumitrescu – presedinta Senatului Universitatii Crestine „Dimitrie Cantemir” din Bucuresti. A fost numita in comisia CNATDCU printr-un ordin al Ecaterinei Andronescu. Propusa in 2012 de premierul de la acea data Victor Ponta pentru postul de ministru al Educatiei, Corina Dumitrescu a fost restrasa la scurt timp dupa, in urma scandalului privind participarea la un stagiu la Universitatea Stanford. Amintim ca Dumitrescu, la acea data rector al Universitatii Dimitrie Cantemir, a trecut intr-un CV oficial, postat pe site-ul Consiliul Superior al Magistraturii, ca in 1996 a studiat la „Universitatea Standford, California”, scriind gresit numele universitatii. Reprezentantii Universitatii Stanford din SUA au transmis atunci la solicitarea HotNews.ro ca nu au gasit date oficiale care sa ateste ca ea ar fi fost inscrisa sau ar fi absolvit un program finalizat cu diploma al universitatii.
– Radu Catana – fost Prorector al Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, numit prin ordin al Ecaterinei Andronescu. Catana a facut parte din „guvernul din umbra” propus in 2010 de presedintele PNL de la acea vreme Crin Antonescu pentru Ministerul Justitiei. Este doctor in drept si unul dintre cei mai bogati reprezentanti ai Universitatii Babes Bolyai din Cluj. Este profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca. Este membru al Baroului de avocati Cluj-Napoca.
– Verginia Vedinas: Fost parlamentar PRM, fost angajat al Curtii de Conturi, fost candidat la primaria Capitalei din partea PRM in 2008. Este profesor la Universitatea Bucuresti, Universitatea Titu Maiorescu, Academia de Politie, dar si Universitatea Dimitrie Cantemir, condusa de Corina Dumitrescu. Sotul sau lucreaza la Ministerul de Interne ca inspector. Numita prin ordin al Ecaterinei Andronescu.
– Gheorghe Popa, profesor la Academia de Politie din Bucuresti. In 2012 -2016 a fost Rector al Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” Bucuresti, fiind instalat in functie in prezenta lui Petre Toba, la acel moment secretar de stat. Este acuzat de Doru Ioan Cristescu, fostul sef al DIICOT, ca nu a sesizat parchetul intr-un caz de plagiat savarsit de un lector universitar de la Academia de Politie. Potrivit Timpolis, in urma plangerii formulate de Cristescu, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a dispus, in 17 februarie, inceperea urmaririi penale pentru infractiunea de omisiune a sesizarii. Numit prin ordin al Ecaterinei Andronescu.
– Dan Claudiu Danisor – Rector Universitatea din Craiova, numele lui apare in ordinul privind componenta nominala a comisiilor CNATDCU dat in septembrie 2012 de Ecaterina Andronescu. Danisor intra in Top 5 salarii de Rector realizat la inceputul lui 2016 de Romania Curata, ajungand la un salariu de 201.928 lei, peste 3.700 euro/luna.
– Dutu Mircea – Presedinte al Universitatii Ecologice Bucuresti si membru al Academiei Romane, numit in componenta CNATDCU in 2012 prin ordin al ministrului de la acea data Ecaterina Andronescu.
– Ionel Didea – fost Rector Universitatea din Pitesti. Numele lui apare in ordinul de ministru 5644, din 5.09.2012, semnat de Ecaterina Andronescu
– Dogaru Ion – Academia Romana, fost Decan al Facultatii de Drept din Craiova (1991-2004), numit in 2012 prin ordin al Ecaterinei Andronescu.
– Smaranda Angheni, vicepresedinte al comisiei – rector al Universitatii „Titu Maiorescu” Bucuresti. Este vicepresedinte al comisiei de stiinte juridice din februarie 2011, numita prin ordin al lui Daniel Funeriu.
– Emil Balan – Prorector al Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, numit in comisia juridica in 2011 prin ordin al lui Daniel Funeriu.
– Paul Vasilescu, profesor la UBB Cluj, directorul scolii doctorale la Facultatea de Drept a UBB Cluj. Si-a depus candidatura pentru postul de judecator CEDO, dar s-a retras ulterior. Numit prin ordin semnat de Daniel Funeriu in 2011.
– Anton Trailescu: Profesor de drept la Universitatea de Vest Timisoara, avocat. Numit prin ordin semnat de Daniel Funeriu in 2011
– Tudorel Toader: judecator la CCR, Decan al Facultatii de Drept la Universitatea AI Cuza din Iasi. Apare ca membru al biroului Comisiei, intr-un ordin din 2011 semnat de Daniel Funeri.
Care se regasesc si in lista de pe site-ul CNATDCU in „plus” aparand doamna Tanasescu Simina Elena care fusese omisa pe site-ul Hotnews.
Daca ne uitam la afilierele politice in lumina noilor alegeri vedem ca la stanga (Ecaterina Andronescu, Iohannis) sunt 10 oameni si la dreapta (Funeriu) sunt 5. Regulamentul de functionare al CNATDCU nu specifica clar cum se ia o decizie dar avand in vedere votul anterior de plagiat al CNATDCU in cazul lui Victor Ponta si declaratia ministrului in functie la acea vreme LIviu Pop care a spus ca quorumul este de 14 adica 2/3 putem conchide ca quorumul este 2/3. In decizia anterioara a CNATDCU din 21 de membri, 13 au decis ca a fost plagiat si doar 9 au decis ca lucrarea intruneste conditiile de probitate. Considerand rolul pozitiv al deciziilor comisiei si anume faptul ca aceste comisii se intrunesc pentru a acorda titluri rezulta ca titlurile se acorda cand cel putin 2/3 din membrii comisiei se declara favorabili. In cazul anterior, adica pe vremea ministrilor Liviu Pop, Ecaterina Andronescu, Remus Pricopie, decizia CNATDCU, nu a intrunit 14 voturi pentru ci doar 9 si in concluzie titlul nu a putut fi acordat, desi atat Liviu Pop cat, Remus Pricopie si Ecaterina Andronescu invocand pe rand fie lipsa quorumului fie alte instante de verificare au hotarat sa invalideze decizia CNATDCU de la acea data.
In cazul comisiei actuale CNATDCU quorumul de 2/3 din 15 membri este 10, adica 9 oameni numiti de Ecaterina Andronescu si consiliera prezidentiala Tanasescu Simina Elena.
Intamplare sau aritmetica pura ? Curaj sau fofilare abila ?
Transparență:
– publicarea tuturor numelor și CV-urilor celor ce au aplicat prin BrainMap, pe comisii
– publicarea criteriilor de selecție pentru fiecare comisie, și cum s-au aplicat fiecărui candidat
– comunicare reală din partea CNATDCU
Când ne vom plictisi de ‘treaba asta cu plagiatul” va fi grav. S-a dovedit deja ca e o problemă sistemică
… abia apoi poți face niște analize comparative.
Mai sunt câteva puncte de întrebare sau cu care nu sunt de acord în analiză:
– de ce nu ai analizat datele tuturor membrilor în cele 35 de comisii (452 membri)?
– sexul nu e singurul factor de reprezentabilitate. Un alt factor pe care l-am menționat în articolele mele este afilierea cu o universitate străină. Comisiile propuse au un procentaj de un pic peste 2%. Atâta timp cât nu știu care e acest procent între cei ce au aplicat, nu pot spune că reprezentabilitatea academicilor de afară a fost realizată. Asta ține de netransparența de care vorbesc mai sus.
– care e principiul pentru care scorul de endogamie de 56% este clasificat drept „doar”? – nu e foarte diferit de cel 60% pe care îl citezi.
– cum a fost măsurat principiul ne-imixtiunii factorului politic? (principiul 2)
– cum au fost măsurate principiile (3) (echilibru şi capacitate de analiză obiectivă) și (4) (integritate profesională şi reziliență la presiuni exterioare)?
– indicele Hirsch este controversat; publicațiile circulare, în care aceiași autori se citează între ei, ghost-authorship, nu este un scor ponderat pe type of autorship (dacă ai publicat 30 de articole ca parte a unei echipe de 20 autori nu e similar cu a publica 5 articole drept prim sau ultim autor. Asta legat de scorul de endogamie care nu e diferit de scorul „sistemelor închise”), nu capturează toată plaja de activități academice, diverse sisteme de raportare pot oferi scoruri diferite, mai ales pentru cei ce publică cross-disciplines (folosește citații doar din reviste incluse în ISI Thomson Database, dezavantajând mai ales științele sociale și umaniste) plus alte critici.
– ” lucrurile care pot fi măsurate, fiindcă altfel nu putem aborda obiectiv, științific un obiect de studiu” – există o întreagă ramură a științelor sociale – inclusiv în educație – care nu folosește cuantificare.
Și ar mai fi.
Multumesc frumos pentru indicarea „punctelor slabe” ale micului meu demers. Cateva raspunsuri punctuale:
1. Nu am analizat intreaga populatie fiindca nu are sens si consuma prea mult timp, fara a exista o justificare pentru cresterea calitatii rezultatelor. Esantionarea, indiferent cum e facuta, este intotdeauna preferabila analizei unei populatii.
2. In cazul afilierii cu universitati straine sunt multe lucruri profund discutabile. Care sunt criteriile pe care le folosim aici? Cate persoane care detin cetatenia romana sunt angajate in universitati din afara tarii? Cate persoane care s-au nascut in Romania dar au parasit la un moment dat tara si s-au stabilit in alta tara lucreaza in unviersitati? Cel fel de contracte au? etc. E complicat de spus…
3. Observatiile legate de masurarea principiilor 2,3 si 4 sunt absolut corect si este exact ceea ce sustin si eu. Daca unele principii si criterii din OM pot fi masurate (imperfect poate) altele nu pot fi. Exact cele pe care le indicati si inca altele.
4. Despre indicele h desigur putem discuta foarte mult. Exista baze de date serioase care calculeaza impactul articolelor cu auto-citari si fara autocitari. In acest caz insa am luat unitar, cu tot cu auto-citari, la toata lumea. Importanta cred eu nu e valoarea in sine ci ceea ce indica despre relevanta activitatii stiintifice a unei persoane. Un indice de 2 sau chiar 0 in orice domeniu nu mi se pare ca e foarte potrivit cu criteriul enuntat in OM.
Mi-ar face placere daca doriti sa continuam discutia prin e-mail, pentru a dezbate lucrurile mai degraba tehnice, care ar putea sa nu fie interesante pentru toata lumea.
Eșantionarea nu este preferabila analizei întregii populații – eșantionarea se face pentru ca, de regula, nu ai ACCES la întreaga populație – și ești nevoit sa folosești estimări. Aici AVEM acces la întreaga populație.
La 2), exact punctul meu cu netransparenta. Dacă se publica numele și CV-urile tuturor celor 1200 care au depus o aplicație, vom avea răspunsurile la toate întrebările dvs.
Sunteți de acord ca atât criteriile cat și măsurătoarea lor au fost imperfecte – argumentul meu este ca nu poți da nota 10. Un 5 de trecere, dar nu maximum.
Evident ca putem discuta pe email, dar articolul în sine este tehnic, și este/va fi citit doar de cei interesați și de cei ce pot înțelege aspectele tehnice. Personal as prefera discuția publica, pentru ca astfel pot interveni si altii in discutie.