vineri, martie 29, 2024

100 de ani de ură

S-ar putea enumera suficiente cărți, studii, eseuri ce își propun elucidarea unor momente sau aspecte din agitata istorie a secolului al XX lea care citează fragmente din cele două celebre ucronii ale lui George Orwell- Ferma animalelor și 1984.

Cartea istoricului englez Niall Fergusson Războiul Lumii. Epoca Urii, apărută în Marea Britanie în 2006 și într-o primă ediție românească în 2013, la editura Corint, reeditată în anul 2022, în aceeași traducere datorată Alinei Predescu în colecția Historia a editurii ieșene Polirom, recurge și ea fie la citate ample, fie doar la simpla menționare a unor opere literare inspirate din respectiva istorie. De la Focul lui Henri Barbusse, astăzi pe meleagurile românești ca și pe cele  franceze poate pe nedrept uitată (doar?) din cauza simpatiilor comuniste ale autorului. (dar iată că în cursul demonstrației din Războiul Lumii, Niall Fergusson ne reamintește că, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, PCF avea chiar mai mult de un milion de membri și că nu doar Franța, ci și Italia erau serioase candidate la comunizare ca efect al voinței populare) la Călătorie la capătul nopții a lui Louis-Ferdinand Céline. Care cam în aceeași vreme, aceea a epurării, era pe punctul de a fi condamnat la moarte pentru colaboraționism și incredibilele sale texte antisemite. Între paranteze fie spus, dacă astăzi scrierile lui Barbusse stau azi uitate într-un raft prăfuit al bibliotecii, întreaga Franță și nu numai așteaptă cu sufletul la gură continuarea apariției  paginilor salvate (vă mai amintiți, pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate?) din creația lui Céline.

Preferatul lui Naill Ferguson nu este Orwell, ci H. G. Wells. Acesta publica în 1898 o carte ce se cheamă Războiul lumilor pe care Ferguson o socotește “mai mult decât o influentă lucrare de ficțiune”. Și aceasta fiindcă “în veacul ce a urmat apariției cărții, scene similare cu cele imaginate de Wells au devenit o realitate în orașele din întreaga lume, nu doar la Londra, unde se petrece acțiunea romanului, ci și la Brest-Litovs, Belgrad și Berlin; la Smirna, Shanghai și Seul”.

Mai sus-citata afirmație tipărită în prima pagina a cărții, este întărită de Ferguson în ultimele două pasaje. Istoricul ne reamintește că, în secolul ce a urmat apariției Războiului Lumilor, nu marțieni, ci pământeni “au dovedit că era posibil să producă un prăpăd similar, fără să fie nevoie de intervenția extratereștrilor. Și tot ceea ce au trebuit să facă a fost să identifice un grup de egali de-ai lor ca fiind străini și apoi să-i ucidă. Au făcut-o cu diverse grade de ferocitate, în diferite locuri, în diferite momente”.

Așa se face că (și revin la pagina de început a amplei scrieri a istoricului britanic) “ cei o sută de ani scurși după 1900 au constituit, fără îndoială, cel mai sângeros secol din istoria modernă, mult mai violent, atât în termeni relativi cât și absoluți, decât oricare altă perioadă precedentă”. Au murit oameni nu doar în cele două Războaie Mondiale, nu numai în conflictele dintre marile puteri, ci și în conflicte regionale, cu caracter teritorial, economic sau etnic. Au fost sacrificate milioane de vieți nu numai în Europa, ci și în Asia și pe continentul american. Decizii de condamnare masivă la moarte au pronunțat nu doar Hitler (Ferguson detaliază cu minuție felurite aspecte ale Holocaustului) sau Stalin în multiplicatele, nesfârșitele lui gulaguri (cele împotriva culacilor, a ucrainienilor, a opozanților anti-comunișți, chiar împotriva nomenclaturii comuniste). La un moment dat autorul cărții analizează asemănările izbitoare dintre cei doi  mari dictatori/criminali. Au urmat Castro și Mao, a intervenit criza rachetelor din Cuba, războiul din Vietnam, conflictele interetnice din anii 90 din Iugoslavia. Morți a provocat și gripa spaniolă. Semnalez aici o lovitură de teatru. În 2006, anul apariției cărții, Niall Ferguson făcea o profeție. El spuneă că, poate, la un moment dat, războiul lumii se va “încheia prin intervenția unor organisme microscopice, precum virusul gripei aviare care ar putea produce o mutație și o pandemie mai grave decât cele din 1918”. Iată. Am avut și încă avem o pandemie, numai că războiul lumii e departe de a se fi încheiat. Indiciu clar că din istorie nu învățăm nimic.

Cartea detaliază cu lux de amănunte toată această serie de lecții neînvățate. În 1901, lumea era relativ calmă. Era și relativ prosperă economic. Nu era chiar Raiul pe Pământ, însă nici nu se putea spune că ura făcea legea. Etniile dădeau semne că acceptă să conviețuiască, antisemitismul părea că ar fi luat o pauză. În 1905 ceva totuși s-a întâmplat în Rusia, au urmat războaiele balcanice.

Când la 28 iunie 1914, un anume Gavrilo Princip a comis atentatul de la Sarajevo relativ puțini și-au imaginat amploarea consecințelor. Nu le-a plănuit și nici nu și le-a imaginat nici el însuși. A urmat Marele Război care a avut costuri atât de mari încât foarte mulți au crezut, astăzi putem spune că s-au iluzionat cu gândul că lumea se va înțelepți pe mai departe. Că pacea de după va fi una definitivă. Sigur, războiul civil din Rusia a avut prețul lui, unul incredibil de uriaș, însă au fost destui naivi care au crezut că experimentul comunist va rămâne între fruntariile Statului bolșevic. S-a exportat însă nu doar gripa spaniolă, ci și comunismul care, după 1945, a stăpânit vreo 50 de ani jumătate din Europa.

Nu, secolul al XX lea nu a fost secolul intelectualilor, așa cum îl definește mult prea optimist, într-un titlu de carte, Michel Winock. A fost oare marcat el de memoria răului și de ispita binelui, așa cum a apreciat Tzvetan Todorov? Se poate. În cartea sa Niall Ferguson scrie că cel De-al Doilea Război Mondial, eveniment crucial al secolului al XX lea, secolul letal, epoca urii, “nu a fost un simplu război al răului împotriva binelui. A fost un război al răului împotriva unui rău mai mic”.

La o adică, așa poate fi imaginat și veacul al XX lea în întregimea lui.

Iar perspectivele nu sunt tocmai optimiste.

Niall Ferguson- RĂZBOIUL LUMII. Epoca urii; Traducerea Alina Predescu; Colecția Historia, Editura Polirom, Iași, 2022    

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Carevasăzică, Planeta Pământ este locul Răului și al Urii. Probabil și în sec. al XXI-lea va fi la fel, începutul de secol pare să prevestească Apocalipsa….

  2. Am citit cartea când a apărut și aș minți să spun că m-a marcat. Ferguson nu spune nimic fundamentalmente nou, interesul lucrării fiind că acoperă o perioada lungă și încearcă să analizeze anumite fenomene pe termen lung. Cartea a apărut la un an după Postwar de Tony Judt – mai puțin ambițioasă dar mai reușită, după părerea mea.

    America de sud este, cred eu, tratată foarte superficial deși, în apărarea lui Ferguson, cercetarea istoriografica și chiar declasificarea anumitor arhive referitoare la Operațiunea Condor au avansat semnificativ după apariția cărții.

    • O buna prezentare a lui Niall Ferguson, in : Jeanne Morefield – Empires Without imperialism , Anglo-American decline and the politics of deflection – Oxford University Press (2014), cap. 4 : The Empire Whisperer: Niall Ferguson’s Misdirection, Disavowal, and the Perilousness of Neoliberal Time. Redau un pasaj :
      Over the years Ferguson’s work has evolved from academic analyses based on original research that focused on particular historical moments, to sweeping metanarratives that make huge claims about historical phenomena over time and which are based almost entirely on secondary sources. Every time Ferguson produces a book this tendency becomes more pronounced. Civilization—with its span of five hundred years, limited list of secondary sources for citation, but extensive-looking bibliography—which claims to have captured the essence of Western civilization in “six killer apps,” is the most outstanding example of Ferguson’s methodology to date. This move away from serious historical scholarship has also paralleled Ferguson’s transformation into a popular historian and public intellectual who has had a profound influence on the world of finance, politics, and media culture. Niall Ferguson is a weekly columnist for Newsweek and a contributing editor for Bloomberg TV, has produced seven major television series for the BBC, and in 2004 was named one of the one hundred most influential people in the world by Time magazine (beating out Tony Blair). He served as an investment management consultant to the hedge fund GLG Partners (founded by Lehman Brothers), was a member of the board of trustees of the American Academy in Berlin, the Museum of American Finance, and the New York Historical Society, and advised merchant bank Kleinwort Benson. Ferguson has also played a direct and indirect role in shaping educational, fiscal, and foreign policy in both Britain and America. In 2010, for instance, he was invited by David Cameron and other Conservatives to participate in overhauling the history curriculum in British schools. Ferguson has also advised major political figures in the United States—he served on John McCain’s unofficial “kitchen cabinet” before his bid for the presidency in 2008—and was one of the many conservative intellectuals who urged the Bush administration to some of its most important foreign policy decisions during his first term in office. In addition, Ferguson’s status as a Harvard professor has allowed him significant sway with the American Right during a decade that has seen a significant decline in intellectual conservatism. As Michael Lind caustically put it in 2011, “in an era when the conservative movement is symbolized by lightweights like Glenn Beck, Ann Coulter and Jonah Goldberg, rather than William F. Buckley Jr., George Will and Irving Kristol, even Niall Ferguson can be mistaken for an intellectual.”

  3. Aveti dreptate.
    Dar trebuie cred prezentat astfel.
    Secolul letal, epoca urii … de sorginte europeana. Xenofobie, ura justitiarista, ura formalizata si institutionalizata in politici si documente. Si cu folosirea de eufemisme pentru distorsionarea adevarului oribil si a inumanului. Ura exportata de Europa in toate colturile lumii. Viitori dictatori adapostiti si „educati” in Europa.

  4. O carte „îmbibată” de tabele cu cifre, grafice, fotografii de epocă, o radiografie a răului care a însângerat secolul XX la o scară inimaginabilă în trecut. Lectura ei este suficientă să lecuiască pe oricine de intoleranță față de semenii lui de alte convingeri.
    ..

  5. „întreaga Franță și nu numai așteaptă cu sufletul la gură continuarea apariției  paginilor salvate (vă mai amintiți, pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate?) din creația lui Céline.”
    Un jurnalist francez a oferit gratis intr-o strada din Paris carti ale lui Céline. Din mulțimea de cetățeni interpelati doar unul a acceptat un volum. Mulți nu știau cine a fost Céline, alții nu citeau deloc carti, nici măcar pe cele primite gratis.

  6. Ba secolul XX a fost secolul intelectualilor. Lenin era intelectual si antecesorii lui tot intelectuali erau, Marx, Engels, revolutionarii rusi, francezi etc. Hitler nu era omul muncii, avea pretentii de pictor (neinteles), a scris, a vorbit si a fascinat multimi de oameni cu scoala, civilizati, ordonati, curati si muncitori. Mao era invatator si a omorat 60 milioane de oameni in timp de pace. Stalin, Hrusciov, alti dictatori asiatici si africani erau mai din topor, dar nu au muncit fizic niciodata si erau instruiti intelectual la scoli de propaganda rusesti. Lumea lui Ana Pauker era de intelectuali.
    E de vazut ce e si se nu e european in ideile care i-au animat pe marii macelari ai sec. XX. Indiferenta fata de cruzime, placerea de a distruge, supusenia sunt rusesti, nu marxiste. Nazistii se revendicau pe fata de la mitologia germana, care e cel mult regionala. Miturile vechi germane sunt pentru majoritatea europenilor ca filmele cu supereroi, se demodeaza si variaza dupa preferintele fiecaruia, nu sunt un numitor comun.
    In realitate, desi spuneau ca sunt rationali, si nazistii si comunistii erau gonstici si impuneau simboluri si ritualuri magice peste tot (aveau o viziune fixa despre univers si despre fericirea fiecarui om, repetau formule obligatorii; judecau, pedepseau, rasplateau conform unor ritualuri precise; societatea era impartita intre initiati/alesi si robi, cam toti sefii nazisti si comunisti mergeau la vrajitoare, ghicitoare, vindecatori, etc)
    Vina Europei este ca a permis libertatea de gandire si de exprimare chiar cu privire la idei suicidare si complet contrare culturii europene? Care era alternativa? Macelurile din imperiul aztec sau torturile chinezesti sau, mai recent, lagarele.
    Nu libertatea a facut rau, ci refuzul carturarilor de-si duce viata conform principiilor lor (macar), de a cauta adevarul moral, de a fi credibili prin exemplul lor personal. Intelectualii au tradat, pentru ca s-au prostituat la propriu in viata lor personala si, intelectual, cu toate ideile nebunesti. Oamenii cu scoala nu inspira respect.
    Nu e nicio legatura intre cantitatea de informatie acumulata, performantele profesionale si probitatea morala. Fiecare intelectual decide pentru el cat de om sau cat de ticalos vrea sa fie. Intelectualii nu au niciun drept sa se creada superiori si sa ceara sa fie urmati de semenii lor.
    Intre intelectualii europeni, romanii sunt cei mai varza, cei mai aroganti si mai indepartati de omul de pe strada. Cititi putin ce zicea contributorsul acum un an. Era consens ca Polonia e superrusofila si xenofoba. Acum Polonia gazduieste milioane de refugiati si e inamicul no 1 al lui Putin.
    De crestisim nu vorbesc, e tabu, ca sar intelectualii ca arsi.
    PS. Problema nu e sa citesti Céline sau sa te duci la teatru, ci cu ce ramai din ce ai invatat de la Opera, de la savanti, de la invatator si de la bunica? Bucea si Izmir? (Pun pariu ca majoritatea calailor vazusera macar la tv Lacul lebedelor si ecranizari bune dupa Tolstoi; ofiterii le si citisera). Sau Mai 68? Sau generatii de tineri dezorientati de scoala si uniformizati de Bologna? Sau altceva? The proof of the pudding is in the eating. Cunosc putini sefii de promotie care chiar au o viata implinita personal si profesional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro