joi, martie 28, 2024

120 de kilometri, 30 de zile, o oră

Despre această nenorocire e greu de scris la rece, echilibrat și nepărtinitor. Și nici nu doresc să scriu echidistant. Uneori echidistanța e indiferență, și uneori indiferența e nu diferă de ură.  Prieteni competenți și binevoitori mi-au spus că sunt și detalii pe care nu le știu, și care s-ar putea să schimbe datele problemei.  Dar mi s-au părut complet irelevante față de nucleul problemei.

Hermina Gheorghe e o româncă plecată în Danemarca. A avut un soț și un copil. Copilul i-a murit de leucemie. I-a murit și primul soț.  Al doilea copil i-a fost luat la vârsta de patru luni de către autoritățile daneze, sub pretextul că mama este depresivă, și a fost dat spre creștere unei familii de danezi. Mama are dreptul să-l vadă o dată pe lună, o oră, și face 120 de kilometri ca să-l vadă.

 Există două milioane de români în Spania și Italia, cu copii ; doar 33 de mii de români în Danemarca. Autoritățile spaniole și italiene n-au găsit părinți abuzivi sau familii disfuncționale printre milioanele de români de acolo : ochii de șoimi ai asistenței sociale daneze au stabilit că o mamă depresivă era absolut incapabilă să-și crească fiul, și că nici părinții ei nu prezentau încredere.  Repetăm : două milioane de români sunt părinți buni în țările romanice ; 33 de mii de români din Danemarca nu prea trec testul de competențe parentale.

Nu doresc să scriu echidistant fiindcă datele factuale sunt complet irelevante. Tot irelevante sunt și diferențele de drept și procedură în ce privește decăderea din exercițiul drepturilor părintești.

Instituții tentaculare

În toate țările, orice instituție încearcă să se extindă. Toate se plâng că au prea puțini angajați, prea puține fonduri și prea puține resurse.  Cruzimea Gestapoului nu venea din ordinele lui Hitler : după ce toți dușmanii reali ai statului nazist au fost nimiciți, Gestapoul ar fi rămas fără activitate, și și a început să scornească dușmani din nimic.  NKVD-ul nimicise toți dușmanii statului sovietic, iar lui Iagoda, Ejov și Beria le rămânea să inventeze dușmani ai poporului, numai ca să își justifice existența.  La fel, asistența socială daneză trebuie, cu orice preț, să găsească părinți răi, ca să își îndeplinească planul la copii protejați și ocrotiți.  E irelevant dacă un stat e democratic sau totalitar : instituțiile, oricare ar fi, încearcă să-și extindă activitatea, să-și demonstreze utilitatea prin hiperactivitate.

Foster children

În țările scandinave, legăturile dintre generații, părinți și fii, sînt extrem de slabe.  Deja în Evul Mediu, părinții își dădeau copiii vecinilor ca să îi crească. (Jacqueline Simpson, Everyday Life in the Viking Age, pag 138).   Vezi și Liv Helga Dommasnes, Melanie Wrigglesworth, Children, Identity and the Past, 2021, cap. Children and Society in the Viking Age, pag. 61 ; Nic Fields, Harald Hardrada: The Life and Times of the Last Great Viking ; Edward Cowan, History of Everyday Life in Medieval Scotland, cap. Worldview of Scottish Vikings in the age of Sagas, pag. 53. Atașamentul părinților pentru copii, ca în restul Europei, e văzut ca emoționalism siropos deplasat. Cetățenii scandinavi au deplină încredere în autoritățile de protecția copilului, care au mînă liberă : cetățenii nu consideră ca important atașamentul  dintre părinți și copii.  Scandinavii sunt individualiști, rata divorțului e mare (jumătate dintre cupluri divorțează în țările scandinave ; doar unul din patru în România).  Familia fiind slabă, legăturile dintre generații slabe, iar legăturile dintre bunici și nepoți aproape inexistente, statul preia o parte din ceea ce societatea de dinainte considera ca obligații de familie. Sistemul de asistență socială danez (ca toate sistemele scandinave) oferă ajutor de șomaj, pensie de urmaș, alocație de handicap și pensie la împlinirea vârstei de pensionare.  Statul social scandinav e fiabil, eficace, dar robotic uneori.  De aceea, nici societatea civilă daneză nu s-a mobilizat în nici un fel în apărarea Herminei Gheorghe : imigrantă, pe de o parte, deci neglijabilă ; supusă unei măsuri care danezilor nu li se pare nici crudă, nici neomenoasă, nu mai dureroasă decât tăierea unghiilor.

Imigranta

Hermina Gheorghe era victima perfectă. Imigrantă, deci cu statut social șubred, fără o rețea de prieteni, cunoscând nu foarte bine legile daneze,  lipsită de resurse materiale ca să angajeze avocați pe termen lung, Hermina Gheorghe era victima vulnerabilă prin excelență față de serviciile de asistență socială daneze : persoana care se poate foarte greu apăra, care are un salariu de subzistență, fără nici un fel de rezerve pentru această bătălie pe termen lung care este custodia copilului.

Mentalitate și legi

De aceea, o comparație între legile românești și europene versus legile daneze privind protecția copilului e un exercițiu steril. Stratul subțire de sol al legilor și regulamentelor stă pe imensa placă tectonică de granit a mentalității și a obiceiurilor.  Nu legile și procedurile trebuie să le comparăm, ci valorile complet diferite. Pentru scandinavi în general și pentru danezi în special, despărțirea dintre copii și părinți nu înseamnă mare lucru. mămos, mămoșenie n-au echivalente daneze. Americanii au aceeași indiferență între generații, la 18 ani copilul își găsește un job și pleacă de acasă ; această trăsătură vine de la imigrația germanică și scandinavă importantă din a doua jumătate a sec. XIX.   Mama grijulie – o mamă normală, după criteriile Românilor și cele din bazinul Mediteranei – e un fenomen ciudat pentru americani.  Ei numesc aceste mame grijulii ”Jewish mother” – fiindcă mamele evreice, ocrotitoare, erau un spectacol exotic pentru ei.  Danemarca are, în 2021, 1283 mii de gospodării adăpostind cupluri căsătorite sau nu, și 1244 de mii de gospodării de o singură persoană, bărbați singuri sau femei singure.

Și mai are Danemarca (ceea ce sună funest) o mie de copii ”care nu trăiesc cu familiile lor naturale”.

Statele occidentale

au o lungă tradiție de deznaționalizare a minorităților etnice sau religioase și de brutalizare a persoanelor vulnerabile prin răpirea copiilor. În 1858, la Bologna, care se găsea în statele papale, poliția l-a răpit de la părinți pe copilul evreu Edgardo Mortara, și l-au dus să fie crescut la Vatican, sub pretextul că servitoarea familiei îl botezase mai înainte, și deci era creștin.

Statul australian a răpit, între 1905-1967, aproape o treime din copiii aborigenilor australieni și i-a ținut în internate, departe de familii. La fel, în Canada, statul a răpit aproximativ 150 de mii copii ai indienilor și i-a crescut în internate, unde o parte au murit, neglijați fiind.  Azi, și indienii din Canada, și aborigenii din Australia au reprezentare politică, prezență mediatică, revendicări sociale, și au început să scrie istoria nedreptăților seculare cărora le-au fost supuși.  Răpirea copiilor și educarea lor departe de părinți a primit un nume ca o judecată aspră, acela de ”genocid cultural”.

Distribuie acest articol

25 COMENTARII

  1. „E irelevant dacă un stat e democratic sau totalitar : instituțiile, oricare ar fi, încearcă să-și extindă activitatea, să-și demonstreze utilitatea prin hiperactivitate”
    afirmatie cu putere de axioma, corolarul ar fi ca un stat democratic supradimensionat si necontrolat se transforma intr o dictatura. ramine intrebarea : cine sa l controleze ? cei ce accepta „free lunchul” ii depasesc numeric pe merituosi, logic, nu oricine poate fi un Eminescu, Beethoven, Tesla sau Fermi. si atunci, ce i de facut ?

    • Paradoxul este că în practică se întâmplă exact pe dos. Statele cu tentă dictatoriala sunt cele „suple”, cu puțini, cât mai puțini, potentați. Explicația e simplă: așa cum este natural ca un organism, organ sau instituție să se extindă cât mai mult posibil, pe baza resurselor aflate la dispoziție, odată cu extensia respectivă apar în interiorul său forțe centrifuge, ce tind să ignore centralismul. Caracatița are, de exemplu, 9 creiere, din care unul central și câte unul în fiecare dintre brațe.

  2. Sunt mama de 2 copii pe care ii iubesc ca pe ochii din cap. DAR. In opinia mea un nu faci un copil sa te vindeci de problemele tale emotionale, il faci cand esti vindecata. Inteleg ca a avut mai mult decat a putut duce, si probabil mai mult decat oricare din noi am putea duce, insa asta nu e vina noului copil. Ei nu ne apartin, noi le apartinem lor.
    Sotul meu e adoptat si a crescut intr-o familie normala si echilibrata si e un tata absolut minunat si un partener grozav. Nu stiu cum ar fi fost sa fie crescut intr-o familie de depresivi sub umbra atator nenorociri.
    Imi pare rau pentru toate problemele dansei, dar acel copil merita o alta sansa in viata. Sansa care i se da. In Romania, nimeni nu ar fi intervenit, probabil.
    Ii doresc doamnei liniste. Si sa fie capabila sa se recontruiasca astfel ca in viitor sa aiba o relatie traininca si sanatoasa cu copilul sau.

    • E adevărat ce spuneți. Nimni nu trebuie să facă un copil pentru a-și remedia problemele pshihice.

      Dar hai să vedem și reversul problemei. Cum ar fi ca un funcționar anonim al statului să decidă în mod arbitrar dacă dumneavoastră sunteți sau nu o mamă potrivită pentru copiii dumneavoastră?

      Exemplu real din Canada: Fetiță de 5-6 ani cade cu bicicleta fără să aibă cotiere. Se zgârie, e bandajată, merge la preschool de unde e ridicată pe sus de asistența socială ca victimă a violenței în familie. Scandal, circ, judecători, copila traumatizată suferă crize de isterie și plânge mereu. O haită de experți decide că e din cauză că a fost abuzată în familie. Aialaltă haită de experți decide că nu că de fapt e traumatizată de despărțirea de familie. Povestea a durat apoape un an. În final un judecător decide că fetița trebuie retunată familiei sale, dar rămâne cu sechele. Asistența socială face desigur recurs în „înteresul minorei”. :)

      Într-un târziu unul din numeroșii avocați ce mâncau o pâine de pe urma afacerii se prinde care e chichirezul caragielesc al întregii povești: Tatăl fetiței, funcționar bancar superior, a respins o cerere de credit a unei verisoare de a funcționăresei de stat de care pornise toată povestea. În lipsa creditului afacerea verișoarei a dat faliment. Când am pierdut firul poveștii părinții trecuseră la contratac și încercau să obțină concedierea funcționăresei și daune materiale. Statul se apăra ca un leu căci reaua voință, ticăloșia sau incompetența unui funcționar n-au fost niciodată motive suficiente petru concedierea unui slujbaș public…

      Gândiți-vă ce fain ar fi să treceți prin așa ceva, dacă funcționarii de stat româno ar fi mai puțin indolenți și ar avea puterea celor scandinavi…

  3. Absolut toti prietenii mei danezi sint parinti admirabili, cu copii cit se poate de bine crescuti si cu relatii familiale apropiate. Altfel nu ma pot pronunta despre speta necunoscind toate datele (de altfel f putine in articolul de fata).

    • Si toti beau Carlsberg si nu sunt expusi la probleme reale de viata ca sa fie tinuti fericiti de catre mass-media obedienta si colaborationista a statului-bona (nanny state).
      Stiam doar de cazuri in Norvegia, alt „rai” atat de bine prezentat umoristic si intr-un mod profund uman in serialul Lilyhammer de pe Netflix.

      • E vorba de stratul social. Nu cred ca sint multe cazuri in familii cu studii superioare. Si da, danezii beau in majoritate Carlsberg si Tuborg ca doar n-o sa bea Zaganul:)

  4. Luna aceasta, o femeie din Maramures si-a ucis ambii copii, unul in varsta de patru luni si altul de doi ani. Femeia acuza dureri de cap constante si lua medicamente. Cautati pe Google.

    Daca ignoram detaliile, irelevante nu-i asa, putem spune ca este aceeasi situatie cu a dvs. Asadar, Danemarca i-a salvat copilul femeii de la o moarte prin bataie crunta.

    In astfel de situatii datele factuale nu sunt niciodata irelevante.

  5. Cumva sunteti prea dur . A pleca , la nivelul discutiei , de la un presupus adevar singular , o persoana , poate nedreptatita sau poate nu , trebuie inteles un singur lucru : Legea statului in care te afli trebuie respectata .Nuantele vocale ,ce tin de sentimentalul fiecaruia dintre noi nu isi au locul intr-o discutie de acest fel iar asocierile pe care le faceti intre diferitele regimuri ale trecutului cu ceea ce este legal astazi intr-un stat European sunt gresite .Vedem cum sub ochii nostri s-a nascut aceasta Uniune Europeana – tarele trecutului , neconcordantele lui , au ramas in urma .A le aduce mereu aminte atunci cind dorim sa ne justificam niste spuse este eronat (din punctul meu de vedere ).Omenirea trece sau isi trece intelegerea la un alt palier ce nu are legatura cu emotia personala a unui individ .

  6. In Danemarca exista o comunitate romaneasca iar in Copenhaga, o ambasada romaneasca.

    S-au implicat cu ceva in „acesta nenorocire”? Sau isi declina responsabilitati si competente in stil balcanic?

  7. Articolul este relevant prin comparatia relatiei sociale familiale intre generatii din diferite zone geografice.Este insa irelevant in masura in care nu poate prezenta situatia concreta, reala a starii psihologice a persoanei in cauza.In fapt, un defect de orice tip al parintilor poate determina efecte negative majore in psihologia copilului si probabil ca aceasta situatie sta in atentia societatilor dezvoltate, in care individualismul este regula sociala dominanta.Manifestarea timpurie a independentei copilului si ruptura de invelisul matern este cheia succesului in tarile dezvoltate.Acolo sint mai rare cazurile in care ,,copilul” de peste 20 de ani nu munceste si sta cu parintii si pe cheltuiala lor…

  8. Copiii români care au venit cu familia din Spania inapoi in tara nu beneficiază de alocație pentru ca statul român dorește un document din care sa reiasă că în Spania copilul nu primește alocație prin lege. Statul spaniol nu se grăbește să elibereze acest document din diverse motive.

  9. daca se doreste intr-adevar binele copilului atunci trebuie sa i se ofere ceva in plus (ajutorul familiei „adoptive”) fara sa i se ia ceva (sa fie deprivat de beneficiul emotional al prezentei parintilor biologici), atunci cand e posibil.
    Prezenta mamei ar trebui incurajata si ajutata (asta a fost si motivul adoptiei, nu?! – o mama care nu se poate implica suficient in cresterea copilului din cauza unei boli tratabile), in nici un caz prezenta mamei nu trebuie limitata.
    Bun articol, concis si documentat (ex nu stiam ca rata divortului in Romania este 1/2 fata de Occident)

  10. Perfect adevarat ceea ce scrieti! Dar nici in tarile latine, si in Ro relatiile dintre parinti nu mai sunt ca odinioara. Tinerii doresc sa se emancipeze inca din primele clase de liceu. Problemele copiilor romani preluati de statele scandinave prin diferite forme si cu cauze sociale diferite este de fapt un abuz, iar statul roman nu isi apara cetatenii. Aceste tari scandinave ar trebui sa sprijine parintii, pentru a si creste copiii, dar este mai usor sa ii iei gata facuti.

    • Perfect de acord cu Agora.Copiii nu trebuie luați de la părinții lor biologici decât în cazuri extreme și numai dacă viața sau sănătatea le este cu adevărat in pericol și nu pentru fleacuri și prostii corecte politic că în țările scandinave.

  11. De ce trebuie să deplângem soarta acestei „românce”? Pentru ea, viața în România a fost nasoală, și a ales viața bună – sau presupus bună – din Danemarca. Când faci o astfel de alegere, o faci total. Ți-a plăcut Danemarca, asumă-ți-o, nu te văicări. Mai mult, dați-mi voie să nu cred că medicul a găsit-o drept depresivă și imediat a apărut Protecția Copilului la ușă să-i înhațe copilul. Nu, lucrurile astea știm bine că nu se fac așa, sunt semnale că se pregătește ceva. Întâlniri, audieri, vizite la domiciliu, chemări la autoritate. Putea, la fel ca familiile care au fugit din Norvegia de frica Barnevernetului, să fugă și ea. Dar a preferat Danemarca. Așa că să se spele cu șamponul danez pe cap, în continuare. Cât despre paralela dintre instituțiile statului democratic și cele ale statului totalitar, diferența este că în statul democratic decizia administrativă nu este bătută în cuie, ci poate fi contestată și întoarsă. Articolul nu ne spune însă nici un cuvințel despre acest aspect. Oare de ce? N-a contestat „românca”, sau a contestat și a pierdut?

  12. Cazul prezentat e strigător la cer, așa este.
    Totuși, o observație: în statistica prezentată, referința este considerată de numărul de familii ce trăiesc în Spania și Italia față de cele ce trăiesc în Danemarca. Poate că dacă autoritățile italiene și spaniole ar fi la fel de „intransigente” precum cele nordice și mai puțin dezinteresate, cum sunt de obicei cele romanice, situația ar fi fost alta și în aceste țări.
    Cazul e prezentat exclusiv din punctul de vedere al mamei, lipsită de resurse, căreia i se ia copilul „din proprietate”. Asta e senzația mea, ce urmează celei de revoltă de la început.

  13. Subscriu la ce ați scris dumneavoastră. Nu pot sa nu remarc faptul că doamna cu pricina are serviciul la 120 km de familia adoptivă. Nu îmi dau seama ce lucrează, dar poate ar putea găsi un serviciu fix in localitatea in care sta copilul. Asta ar putea convinge judecătorul (autoritatea tutelară) să ii mărească timpul de vizitare a propriului copil, de la 1 ora / luna la 1 ora /săptămână, sau chiar mai mult.
    Nu știu cum sunt legile acolo, dar sigur sunt chichițe care ar putea-o favoriza în relația cu copilul: sa urmeze un tratament și să primească recomandarea medicul că este ok. Sa muncească sa își permită o casa cu tot confortul necesar, să arate deschidere către educația țării în care a ales să locuiască. Sa citească exact legile și regulamentele, sa se adapteze culturii locului în care ea a ales să rămână cu copilul ei astfel încât să aibă o buna colaborare cu autoritățile, sa evite pe viitor astfel de probleme.
    Istericalele nu ajuta, victimizarea nu ajuta. Doar acțiunea ajuta. Dacă a ales să își nasca și să își crească copilul într-o țară cu legi foarte diferite ca cele din Ro, adaptarea la legislația țării respective pare a fi singura soluție viabilă pe termen lung. Fiecare alegere vine cu un risc.
    Mi-ar face plăcere să citesc peste jumătate de an povestea de succes a unei mame care a găsit în ea suficiente resurse pentru a se adună și pentru a depăși toate problemele, de dragul copilului. Pe care l-a adus acasă după ce a decis pentru sine sa lupte, sa se adapteze, și să îl câștige înapoi. Nu e are usor, clar, dar când a ales Danemarca, a inclus și legile Danemarcei in alegere.

  14. D-le Ungureanu,
    „NKVD-ul nimicise toți dușmanii statului sovietic, iar lui Iagoda, Ejov și Beria le rămânea să inventeze dușmani ai poporului, numai ca să își justifice existența.” cred ca denota o neintelegere a chestiunii.
    Nu stiu de unde ati tras asemenea concluzii, nu stiu ce carti cititi, dar chestiunea e de-o falsitate max.
    Represiunea era o POLITICA in sine. Nu a institutiilor ci a conducerii URSS.
    Teroarea, groaza raspandita de represiunea masiva aducea „beneficii” esentiale regimului politic, daca il raportam la scopurile sale. Primul si singurul real fiind Revolutia mondiala. Secundar si deloc neglijabil e singura solutie logica ptr.ca o minoritate mica sa se poata bucura de privilegii imense…. à perpetuité. (A bons entendeurs salut…..)
    Supunerea fara cracnire (la toare nivelurile societatii) permitea ORICE sacrificii, acoperea orice erori de judecata, orice actiuni oricat de criminale, inumane si salbatice ar fi fost. Basca furnizarea de sclavi ptr.proiecte faraonice implementate draconic.
    Astfel, represiunea crea conditiile de acceptare care nu ar fi putut exista decat prin existenta unui fanatism de neatins in societati cat de cat normale. Nu vorbim despre nivelul individual ci la nivel de masa.
    Privita in logica ei si raportat la scopurile comunismului represiunea e ceva cat se poate de logic si rational. Raspunde ideii ca scopul luminos si paradisul teoretic merita abjectiunea si salbaticia unui prezent fara final previzibil. Si chiar abjectiunea si salbaticia prezentului nu sunt ceea ce sunt deoarece este moral doar ceea ce raspunde interesului clasei muncitoare….asa cum este el vazut ACUM de….reprezentantii nealesi ai clasei muncitoare. Acest interes e fluid, schimbator si merge, frecvent, in contra-curent.
    Represiunea aspra face ca aceste contradictii evidente, schimbarile de macaz aiuritoare sa fie acceptate fara niciun protest cat de mic.

    Totusi, dvs va referiti la Yagoda&Ejov. Acestia au indeplinit, magistral as spune, curatirea/epurarea aparatului de partid si de stat, precum si a armatei de ultimele elemante ce puteau constitui vreo opozitie la Stalin.
    Ah, sa nu mai intelegeti gresit. Termenul „opozitie”aici NU are nici cel mai mic sens pozitiv. Unii/multi erau chiar mai rai decat Stalin. Mult mai rai. Odele care li se canta astazi nu au nici o relevanta. Informatii despre cat de salbatica si criminala era aceasta „opozitie” sunt disponibile, la liber, pe net.
    Au cazut si victime „nevinovate” intre rotile acestei, enorme, masini de tocat. Dar nu intre ’34-’38. Atunci au ajuns la cutit chiar cei care au meritat, in orice conditii. Represiunea impotriva oamenilor obisnuiti se terminase demult. Asa e. O executasera „inflacarat” cei care au cazut prada lui Stalin in ’34-’38. Sa nu-i plangem.

    Pe final, vreau sa va spun ca apropierea/comparatia, pe care o faceti, intre asistenta sociala daneza si Gestapo, NKVD este incredibil de exagerata.

  15. ,,Al doilea copil i-a fost luat la vârsta de patru luni de către autoritățile daneze, sub pretextul că mama este depresivă, și a fost dat spre creștere unei familii de danezi. Mama are dreptul să-l vadă o dată pe lună, o oră, și face 120 de kilometri ca să-l vadă.!”
    Fara sa contest bunele intentii din articol, asta e tot ce stim despre caz. Autoritatile tutelare scandinave au gresit si cind nu au luat in serios semnale de alarma cu copii care au fost ciomagiti de parinti sau tutori an de an pina au murit la 7 ani, dar si atunci cind au incercat sa intervina sa dea copilul in ingrijire. In realitate, in fiecare din aceste cazuri, ori au fost intentii bune de ambele parti dar un deznodamint nefericit, ori una din parti, parintii sau autoritatea tutelara au gresit. Dar trebuie sa cunosti circumstantele. In mult mai multe cazuri, autoritatile din tarile scandinave slusjesc cetateanul, il protejeaza, isi dau silinta cu mult mult mai mult decit in România. Cit despre raceala scandinava, si aceasta e relativa. La fel cum exista ceea ce noi percepem ca raceala intre parinti si copii, exista dragoste imensa intre parinti si copii. Ceeace lipseste de cel mai multe ori in cultura scandinava e dragostea sufocanta pentru copil care duce la nefericire si sechele.

  16. Pai daca ar fi asa (dar NU E – ca eu stiu destui danezi care tin la copiii si nepotii lor, chiar daca nu-i cocolosesc) mie imi PLAC scandinavii!
    Daca nu-s morti dupa „familie”, nu apar „clanuri de familie” samd., care sa acapareze institutiile piblice, ca la noi! Rezultatul – se vede, atat pe plan economic cat si al nivelului de trai, al bunastarii generale (aici includ sanatatea si educatia) samd.! Iar Danemarca, d.ex., e cam pe ultimul loc dpdv. al nivelului „coruptiei” in lume!
    Ct priveste copilul – eu as avea MARI rezerve sa-l las sa creasca langa o mama singura, depresiva! Atat pentru ea cat si pentru EL!
    Mai lasati naibii literatura cu exagerarile dramatice, cand scrieti despre persoane REALE!

  17. „Partir, c’est mourir un peu”, se zice. Un peu de plus, in cazul de fata. O intrebare: ce stim -atunci cand alegem parasirea mediului cunoscut – despre noua viata ce ne asteapta in tara de emigrare aleasa? Nu cumva pierdem ceva, in alta parte, pentru un presupus castig material? Cred ca:
    – cei ce ajung in alta tara din proprie initiativa ( cazul doamnei din articol) n-au nici un drept sa puna sub semnul intrebarii legile acelei tari. Daca se simt discriminati, pot apela le procedurile legale.
    – cu totul altceva este demersul unui intelectual care poate aborda, din mai multe puncte de vedere, in principal critice, orice subiect ce i se pare relevant din viata noastra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Ungureanu
Dan Ungureanu
Bursier al École normale supérieure, Paris. Studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études, Paris. Asistent la catedra de limbi clasice a Facultății de Litere, Universitatea din Timișoara. Doctorat în lingvistică istorică despre fiabilitatea statistică a reconstrucțiilor lingvistice. Fost lector de limba română la Universitatea Paris IV și la Universitatea Carolină din Praga. Articole (selectiv) : ”The four layers of the lexical substrate in Romanian” în Loanwords and Substrata, Proceedings of the Colloquium Held in Limoges (5th-7th June, 2018) Innsbruck, 2020. Comunicări (selectiv) : Cognitive biases and statistical innumeracy in comparative Afroasiatic linguistics, NACAL, The North American Conference on Afroasiatic Linguistics Conference, Leida, 2014 Cărți (selectiv) : Româna și dialectele italiene, Editura Academiei, București, 2016 Autorii mei preferați sînt Emmanuel Todd, Nassim Taleb, A. O. Hirschman și Fons Trompenaars.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro