duminică, mai 22, 2022

13 întrebări pentru ministrul educaţiei

Ce ar putea face şcolile româneşti – în care de multe ori toaletele (dacă există) nu au hârtie igienică sau apă curentă, clasele nu sunt încălzite iar cadrele didactice sunt lipsite de pregătirea necesară pentru a educa un copil – cu tehnologie informatică de peste 100 de milioane de euro?

Aveţi idee cât costă producţia de programe şi aplicaţii informatice care să ruleze pe aceste instrumente? Poate ştiţi şi cine le plăteşte?

Cine utilizează această tehnologie? Dacă aţi organiza mâine o testare a tuturor cadrelor didactice, cu o temă simplă – editarea unui document online, inserarea unei capturi de ecran în acel document şi încărcarea lui pe o „platformă digitală”, să zicem –, credeţi că rata de „promovabilitate” ar depăşi-o pe cea de la ultimele simulări naţionale?

Cum învaţă un copil să scrie cu ajutorul unui „manual digital”? Dar să socotească?

Cum se îmbogăţeşte un editor dacă vinde într-un an 15-20000 de manuale cu 8 lei, când DVD-ul, tiparul (acceptabil) şi producerea conţinutului (la un nivel primitiv) costă 7 lei? Cu cât creşte profitul acestui editor, care, conform documentelor de licitaţie, trebuie să aibă o cifră de afaceri de 12.000.000 de lei?!

Ca buni creştini, nu ar trebui să-i anunţăm şi pe britanici, nemţi şi francezi să nu mai dea bani pe tipărirea manualelor, pentru că sunt inutile?! (Poate ar trebui să traducem caietul nostru de sarcini în limbile respective, ca să-şi poată face şi ei manuale digitale?!)

Puteţi explica sintagma „informaţia ştiinţifică dată prin text” din programa şcolară pentru clasa I?

Puteţi imagina vreun mod de a depăşi „standardul de 9 puncte” din caietul de sarcini? (Exemplu de standard pentru 9 puncte: „Informația ştiințifică dată prin text/imagine/elemente multimedia este relevantă pentru: competențele specifice/competențele prevăzute în structura unităților de competențe componente ale standardelor de pregătire specifice învățământului profesional şi tehnic; conținuturile din programa şcolară; elev, la nivel personal şi la nivel de comunitate sau societate; susținerea demersului didactic.”) Pentru cine altcineva – sau ce altceva – ar mai putea fi relevantă informaţia?!

Cam ce ar putea înţelege un producător de conţinut educaţional din fraza „Este utilizat în baza unei concepţii unitare în tot manualul digital deoarece oferă funcţia imersivă a continuităţii procesului de învăţare prin descoperire”? Dar din fraza care descrie instrumentul la care se referă cea de mai sus („aplicaţii software complexe care, în plus oferă, din punct de vedere conceptual, o continuitate a acumulărilor/competenţelor dobândite de elev pe întreaga durată de utilizare, atât în interiorul fiecărui capitol în parte, cât şi pe parcursul întregului manual”)?

Cum se face punctajul criteriilor tehnice de calitate, dat fiind că în caietul de sarcini apar 7 criterii la care se pot obţine 10 puncte iar punctajul maxim pentru suma criteriilor este 50? Dacă se face o proporţie, de ce există un standard de 9 puncte pentru acele criterii care nu vor primi decât 5 puncte?

Puteţi justifica necesitatea cumpărării (de către stat) pentru elevii clasei I a 182000 de manuale pentru o limbă modernă şi tot atâtea pentru religie?

Imnul României se va tipări pe pagina a treia a manualelor cu greşeala gramaticală din strofa a doua a variantei prescurtate?

În manualele de religie rugăciunea „Tatăl nostru” se va tipări cu greşeala gramaticală tradiţională sau fără?

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Sunt cateva edituri care de 15 ani de zile in loc sa se uite catre piata privata de carte fac o galagie enorma referitoare la piata manualelor. De 15 ani o mana de edituri plang ca nu le da guvernu’ si ministrul nu-stiu-ce.

    La intalnirile acestor edituri este un bocet colectiv. Am fost prezent de cateva ori la astfel de intalniri. Am avut mai degraba senzatia ca sunt la intalniri in care se cerseste ceva decat intalniri ale unor firme private pragmatice.

    Oricat as crede ca Ministerul Educatiei nu isi face treaba si e plin de politruci, m-am saturat de plansul editurilor. Puteti sa faceti cata galagie vreti, eu nu va dau dreptate.

    • Galagia mare este si ea o tehnica cu care ne-au obisnuit cei care sunt abonati la banii publici; daca totul ar merge in liniste s-ar gasi unii nemultumiti de selectia care se face confidential (de ex.: consilieri din min educatiei care au edituri in familie si care stiu de la bun inceput si criteriile si programa, si tot). Deci se orchestreaza galagia pentru a preveni discutiile contra grupurilor interesate.

      Caietele de sarcini sunt pentru „connaisseurs’, intr-adevar, are dreptate autorul celor 13 intrebari. (in paranteza fie spus: la fel se intampla si cu programele din fonduri structurale – POS DRU – nu se intelege nimic si nimeni nu are interesul sa popularizeze „birocratia aplicatiilor” iar accesul la aceste proiecte de catre cei care citesc apelul in engleza. Mare parte din liste de proiecte aprobate rezulta insa dintr-o distribuire de „lant” a persoanelor de acces la aceste fonduri; daca s-a examina ce s-a facut pana in 2007 cu proiectele pentru multiculturalism si dupa 2007 cu proiectele pentru „capitalul uman” ar fi mari surprize)

      Totusi (sa ma ierte autorul) nu sunt de acord cu spiritul intrebarilor de mai sus, care dau impresia unui anumit conservatorism sau -cel putin- a unei neincrederi in digital. Ca si cum instructia nu poate veni decat de pe pagina de hartie ! Din contra: digitalul deschide o arie mult mai larga, mai diferentiata, de explorari personalizate – si asta pentru orice tip de instruire, de la gradinita la universitate.

    • Păi, chiar așa era. Erau întâlniri la care se cerșea ceva. Dacă ar fi fost firme private pragmatice ”pe bune”, capabile să producă bani reali din activități economice reale (adică lucruri pe care clienții chiar să dea cu entuziasm banii) nu le-ar fi interesat să se ocupe cu manuale școlare.

      Dar fiindcă erau doar niște firme care credeau despre ele însele că au ceva contacte în minister, atât cât să producă niște bani din manuale, acelea chiar erau întâlniri la care se cerșea ceva. Bani.

    • nu domnul meu, nu e nici un politruc acolo.
      sunt numai lichele si sincofanti, printre ei nepoti si cumnate iar negura din mintea lor e de nepatruns. E suficient sa rasfoiti textele produse de ei sa va dati seama. Nu mai vorbesc ca pedagogia si limba romana sunt intr’o mare suferinta acolo. O singura expresi iti poate veni in minte: prosti si fuduli. Au inventat un jargon chipurile profesional si isi dau ochii peste cap cand folosesc acele cuvinte pe care nu au apucat sa pe intelegea prea bine in limbile din care au tradus cu google translator. Asta este marca lor specifica: fudulia. Au niste aere de nu iti vine sa crezi ochilor. Numai nestiinta lor o intrece. Este o jale. Nu ma mir ca oricine intra in contact cu ei se iau cu mainile de cap.
      Eu nu am nici in clin nici in maneca cu editurile. I’am intalnit in alt context pe aceste personaje numite pompos inspectori. Partea rea este ca profesorii sunt tare rau pregatiti si majoritatea nu pot face fata presiunilor acestora . Mai sunt cei in varsta dar care au invatat demult ca capul plecat sabia nu’l taie…

  2. Desigur, doamnă, digitalul trebuie să joace un rol important în educația copiilor. Dar nu cred că manualele digitale le pot înlocui pe cele clasice, iar la clasele primare cred că problema trebuie studiată cu mai multă atenție. Departe de mine gândul de a mă opune „digitalizării”. Dar dacă această acțiune e făcută doar pentru cheltuieli, fără să fie gândită ca o investiție, rezultatele nu vor fi cele de care avem nevoie.

    Stimate domnule Harald, există și edituri care cer bani. Și care îi și obțin. Dar să știți că „editorii” pentru care acești bani sunt importanți sunt editori doar prin accident. Nu ar putea produce niciodată materiale care să reziste (fără sprijin politic) pe piață. Editorii serioși, pe care lume îi pune în aceeași oală cu editurile de apartament (pentru care un contract cu ministerul reprezintă peste jumătate din cifra de afaceri), au un interes deosebit atunci când vine vorba de manuale, și anume acela de a-și forma un public pentru carte în general.

    N-aș vrea să am dreptate, dar o să vină toamna și o să avem și manuale noi (inclusiv digitale). Și o să vină și testările naționale, și o să constatăm că nu s-a schimbat nimic, în ciuda „investițiilor”.

  3. „Cum se îmbogăţeşte un editor dacă vinde într-un an 15-20000 de manuale cu 8 lei, când DVD-ul, tiparul (acceptabil) şi producerea conţinutului (la un nivel primitiv) costă 7 lei? Cu cât creşte profitul acestui editor, care, conform documentelor de licitaţie, trebuie să aibă o cifră de afaceri de 12.000.000 de lei?!”
    Eu nu prea va inteleg : ce e cu DVD-urile ?! Poate nu stiati (nu cred ) , dar continutul poate fi downloadat , nu e nevoie de suport fizic (dvd, cd, etc) , si nici de tipar .
    Am inteles gresit eu sau care e logica ?

  4. Nu e nicio eroare. Ministerul nu va cumpăra doar 182.000 de manuale, ci şi 182.000 de CD-uri. Fiecare carte va avea ataşat un CD cu formatul electronic. Scrie în caietul de sarcini.

    • Am obiceiul sa-mi tin CD-urile/DVD-urile in ordine stricta, pe genuri, stiluri si alfabetic/cronologic: la peste 2000 de exemplare este singura soutie de a evita haosul!

      De curiozitate, unde se incadreaza CD-ul aferent manualului de religie? Eu unul inca ezit intre „Horror” si „Science-Fiction”, dar ma gandesc ca nici in sectiunea de manele n-ar face figura discordanta.

    • Multumesc pentru lamurire . Nu am avut nici o intentie sa va jignesc , nu intelegeam .
      Evident este o tampenie ; fiecare manual poate avea un cod (tiparit , sticker , etc ). Dupa ce primesti manualul, intri pe net , bagi codul si downloadezi PDF-ul.
      Asta neluand in calcul ca manualele sunt gratuite si ar trebui sa fie disponibile fara nici o restrictie in format electronic .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Viorel Zaicu
Studii de filosofie, incheiate cu un doctorat obtinut la Universitatea din Bucuresti in mai 2008.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro