marți, aprilie 16, 2024

1,4% în doi ani şi jumătate

Mai 2010. La câteva zile după discursul prezidenţial privind tăierile de pensii şi de salarii din sistemul bugetar, sondaj CCSB. Una dintre întrebări: „Ce părere aveţi despre măsurile anunţate de preşedintele Traian Băsescu?”. 11% dintre respondenţi aveau o părere bună / erau de acord.

Să reţinem acest 11% din cei aflaţi în ţară, un procent confirmat de altfel şi la alegerile locale la votul politic pentru PDL (consilii judeţene), şi să ne uităm acum la tabelul de mai jos, care face referire la sondaje din ultimele luni:

Medie aritmetică: 10,9.
Medie ponderată pe numere întregi rotunjite: 8*1 + 9*1 + 10*2 + 11*1 + 12*1 + 13*3 = 99 / 9 =… 11.
Sondaje sub 11%: patru.
Sondaje peste 11%: cinci.
Media aritmetică a ultimelor trei sondaje (sunt de la institute diferite): 12,4.
Trend: Oscilant conform CCSB (11,6 – 9,8 – 11,4).
Pozitiv conform CSOP (8,4 – 8,7 – 10 – 12,7). Impactul este atenuat în prezentarea rezultatelor sondajelor de faptul că USL a câştigat de asemenea susţinători în ultimele săptămâni – în principal datorită apropierii alegerilor, element care măreşte interesul faţă de politică.

Din mai 2010 şi până acum, PDL şi-a schimbat numele, culoarea şi echipa de conducere, a plecat în opoziţie, a captat două forţe politice care încercau să fie alternative la PDL (NR şi ICCD/FC), a adus trei comunicatori din afara partidului (Ungureanu – Neamţu – Pavelescu), a renunţat să mai susţină în campanie reformele propuse de preşedinte în perioada 2010-2012 şi a beneficiat şi de un referendum care a mobilizat psihologic toţi susţinătorii lui Traian Băsescu…

… aproape degeaba. Dacă ignorăm total conceptul de marjă de eroare şi ne concentrăm numai pe sondajele cele mai recente, PDL a reuşit să atragă în plus faţă de cei care susţineau tăierile 1,4% din românii aflaţi în ţară. Eforturile din paragraful anterior par a fi disproporţionate faţă de rezultat.

Articol preluat de pe blogul Sociollogica

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Foarte interesant aspectul mentionat. Care ar fi explicatia?

    O alta intrebare: Daca am inteles bine, in mare 25% voteaza USL, 10% voteaza ARD. Ce face restul de 65%!? Cati la suta nu vin la vot? Cu cine voteaza ceilalti?

    • O nuanţă necesară: 18% votează USL cu siguranţă. Alţi 24% înclină să facă acest lucru, dar: unii dintre ei nu sunt foarte siguri, alţii nu sunt interesaţi de politică cine ştie ce, şi în sfârşit unii vor sta acasă dar zic „USL” la sondaje ca să nu pară lipsiţi de civism (efect de dezirabilitate socială).

      Undeva între 5% şi 9% votează PPDD.

      Procente mai mici la UDMR, PRM.

      Restul până la 100% nu votează. Acest „100%” nu se referă la toţi cetăţenii de pe liste, ci la toţi cei din ţară.

    • Pai explicatia e simpla. Una la mana, populatia nu „pune botul” la miscari in esenta de culise. Doua la mana, ARD face un non-combat perfect: nu sanctioneaza prompt derapajele USL si nu are nici macar un mesaj/program coerent (de penetrant nu mai vorbesc).
      Cazul meu: l-am primit cadou in colegiu pe dl. Vaduva, despre care nu stiu absolut nimic, in afara faptului ca a aparut ca playboy in cateva tabloide. La chioscul lui electoral, nu gasesti decat niste fluturasi cu ce a facut in calitate de consilier local – initiative laudabile, dar care nu-mi spun ce ar face dl. Vaduva odata ajuns deputat. Daca mie mi-e greu sa ma conving sa votez ARD (PSD nu votez din principiu), e evident faptul ca n-o sa depun mari eforturi sa conving pe altii sa faca la fel.

  2. „Caţavencu: (cu aer de protecţie) Voi dascălii sunteţi băieţi buni, dar aveţi un cusur mare: cum vă vorbeşte cineva de istorie, s-a isprăvit, are dreptate. (cu putere.) Ce istorie? Apoi, dacă e vorba de istorie, apoi ce te-nvaţă istoria mai întâi şi-ntâi?
    …..
    Caţavencu: Or, mai întâi şi-ntâi istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc.”

    Poate ca faptul ca PDL/ARD sta la 12% nu e chiar o drama. Poate ca e o reusita ;) Unii ca PNTCD-ul in 2000 ar fi vrut si ei sa reuseasca asta.

  3. Inseamna ca oficinele manipularii si-au atins scopul, armata de propaganda, dezinformare si intoxicare a alegatorilor si-a facut planul.
    Poti fi deazamagit ca si in PDL exista corupti si incompetenti, poti fi dezamagit ca PDL-ul nu a facut mai mult, ca nu a reusit sa atraga oameni mai competenti, mai corecti, mai cinstiti, mai seriosi, incoruptibili in structurile de conducere, dar trebuie sa fii complet imbecil sa votezi usl sau pp-dd-otv.
    Trebuie sa fii complet imbecil sa confunzi efectele crizei economice mondiale, cu efectele guvernarii PDL.
    Trebuie sa fii complet imbecil sa nu vezi ca absolut toate defectele PDL se regasesc inzecit, insutit si chiar inmiit la usl.
    Trebuie sa fii complet imbecil sa nu faci diferenta intre un partid in care maximum 10% sunt posibil corupti, despre care se spune ca au furat zeci sau sute de mii de euro, si partidele din usl, unde cel putin 90% sunt sigur corupti, despre care se stie precis ca au furat milioane, zeci de milioane, sute de milioane si chiar miliarde de euro, si impotriva carora exista mii de dovezi zdrobitoare, sute de dosare penale grele si zeci de procese pe rol, dar pe care justitia noastra corupta le tergiverseaza de ani de zile.
    Este si vina PDL ca nu a avut si nu are buni comunicatori, care sa demonteze toate minciunile, calomniile, dezinformarile, intoxicarile si maipularile banditilor din usl si de la televiziunile infractorilor Felix, SOV, Ghita si DDD.
    Este si vina PDL ca nu a avut si nu are buni comunicatori care sa explice, pe intelesul tuturor, ca nu Presedintele sau guvernul Boc au redus salariile si pensiile, ci criza economica mondiala, sa explice clar, pe intelesul tuturor ca fara masurile corecte si absolut necesare de austeritate, luate de guvernul Boc, astazi tara ar fi fost in falimnet, in colaps economic, in incetare de plati, ca salariile si pensiile ar fi fost mult mai mici, ca nu s-ar fi putut plati cu lunile, ca somajul ar fi fost foarte mare, ca inflatia ar fi fost scapata de sub control, ca moneda nationala s-ar fi prabusit.
    Este si vina CNA ca nu a inchis televiziunile mogulilor, adevarate oficine ale minciunii, calomniei, dezinformarii, intoxicarii si manipularii persoanelor cu un IQ foarte redus.
    Este si vina justitiei care nu i-a arestat pe toti infractorii din usl (si din spatele usl) care au finantat si au organizat actiuni destabilizatoare, care au dat lovitura de stat si care au fraudat masiv alegerile locale si referendumul.

    • Probabil ca toata lumea stie, sau ar trebui sa stie, ca Nas6case si oamenii din jurul sau (psd) au furat miliarde de euro, Patriciu si oamenii din jurul sau (pnl) au furat, de asemenea, miliarde de euro, Felix si oamenii din jurul sau au furat tot miliarde de euro. Probabil ca si anumiti membri PDL au furat, dar in mod sigur, sume de o mie de ori mai mici.
      Probabil toata lumea stie, sau ar trebui sa stie, ca autostrazi si sali de sport, la preturi mult mai mari decit normal, s-au construit si pe vremea psd (Nas6case) si pe vremea pnl (Moliceanu). Autostrazi si sali de sport s-au construit si pe vremea PDL (Boc), dar mult mai putine si la preturi mai mici.
      Probabil toata lumea stie, sau ar trebui sa stie, ca vestitele contracte cu „baietii destepti” din energie au fost incepute pe vremea psd (Nas6case) si au fost prelungite pe vremea pnl (Moliceanu si Vosganian). Aceste contracte au fost prelungite si pe vremea PDL (Boc si Videanu), dar au fost renegociate si s-au obtinut preturi ceva mai bune pentru stat.
      Atunci cum se explica aversiunea unor alegatori impotriva PDL si intentia de vot majoritara in favoarea usl ?
      Cum poti sa detesti PDL si sa votezi usl, atunci cind stii ca hotii din usl sunt de zeci de ori mai numerosi si au furat de sute de ori mai mult decit cei din PDL ?
      Cum poti sa detesti PDL (cind stii ca PDL a declansat si a sustinut lupta impotriva coruptiei) si sa votezi usl, atunci cind stii ca hotii din usl au blocat cit au putut reformele si legile anticoruptie, cind vezi ca incearca sa puna mina integral pe justitie, pentru a scapa de puscarie si pentru a putea fura, pentru a ramine nepedepsiti ?

    • „nu Presedintele sau guvernul Boc au redus salariile si pensiile, ci criza economica mondiala”

      Nu tata, nu criza, ci idiotenia tuturor politicienilor romani. Imi explicati si mie de ce unui medic rezident i s-a taiat salariul cu 40% (ca asta a fost reducerea reala, 25% la salariul de baza a fost o reducere de vreo 40% cind vine vorba de banii pe care ii iei in mina). In schimb plagiatori ca Mang si Ponta au continuat sa fie platiti cu salarii frumoase, inclusiv sub administratia PDL.

      Si alte tari au avut criza si n-au taiat salariile. Sa nu mai vorbim de Germania, care a inregistrat cresteri economice record in plina criza!

  4. Deci ar putea sa-i fie invatatura de minte lui Basescu si ARD-ului: Taierile de venituri de baza gen salarii si pensii inseamna sinucidere politica. N-au stiut asta si s-au ars. Oricare alte masuri ar fi avut un efect mai putin traumatizant asupra electoratului. Mariri de taxe, dat afara bugetari, privatizat si inchis companii de stat care erau guari negre, inchis investitii publice cum a facut USL, orice ar fi fost suportat si neglijat dar nu taierea de salarii si pensii. Pacat. Cineva ar fi trebui sa le spuna asta. Din pacate o sa vina USL-ul si o sa plangem cand vom vedea cum vor fura aia. Nu-i vorba ca si PDL-istii au furat dar pe USL nu-i va egala nimeni pentru ca sunt doar o banda de mafioti lipsiti de orice scrupula. Uitati-va numai la cati ministrii au perindat la invatamant si cati ministri incompatibili au. Lor nu le pasa de lege, principii, etc. Daca vor reusi sa puna mana pe justitie tara va fi doomed.

    • Orice alte solutii ar fi luat guvernul Boc, acestea ar fi avut efecte mult mai rele pentru toata lumea.
      Se poate vedea astazi, cind pentru a creste salariile bugetarilor cu 8% si restituirea a circa 5% pentru anumite categorii de pensionari, au dus la scumpirea tuturor marfurilor si serviciilor cu mult mai mult. Inclusiv bugetarii si pensionarii o duc astazi mai greu, pentru ca inflatia este mai mare, pentru ca puterea de cumparare a banilor a scazut cu mai mult decit au crescut salariile bugetarilor si pensionarilor.
      Cresterea inflatiei, devalorizarea monedei nationale duc si la intrarea in faliment a unor intreprinderi, inainte profitabile, deci un somaj mai mare, duc la plecarea unor investitori si la renuntarea altor investitori de a mai veni, deci din nou mai putine investitii si mai putine locuri de munca, deci scaderea veniturilor la buget. Spirala inflationista nu va mai putea fi tinuta sub control dupa alegeri. Atunci vor intelege cei care voteaza usl ce inseamna saracie, ce inseamna curbe de sacrificiu, ce inseamna somaj, ce inseamna scaderea puterii de cumparare a banilor, ce inseamna scaderea nivelului de trai.
      Sa nu uitam ca guvernul Boc a preluat tara in recesiune si cu un deficit de circa 5 miliarde de euro in buget, de la guvernul Moliceanu, in timp ce guvernul Grivco a preluat tara pe crestere economica si cu un excedent in buget de circa 5 miliarde de euro, pe care l-a facut praf si a mai si imprumutat sume importante.

  5. Cei 11% din 2010 erau doar o mica parte a simparizantilor PDL de atunci, intrucat o buna parte din electoratul lor nu era de acord cu masurile respective dar era totusi de acord, in mare, cu PDLul. Per total, pierderea de electorat e semnificativa.

    Practic tot electoratul PDL de atunci care nu a fost de acord cu taierile a migrat intre timp spre altii.

  6. Ce va mira? Majoritatea oamenilor sint dezamagiti si refuza sa mearga la vot. Ar trebui sa stiti ca, atunci cind au pierdut Geoana si Nastase in fata lui Basescu, nu au pierdut pentru ca votantii PSD-ului au ales altceva. PSD a avut si atunci un numar oarecum constant de voturi, diferenta au facut-o cei care acum nu mai voteaza; atunci i-au acordat credit lui Basescu.

    Oricum, daca s-ar face un referendum cu intrebarea „sinteti de acord ca toti politicienii actuali sa fie spinzurati imediat” prezenta la urne s-ar apropia de 90%. Pe bune, fara numerele de magie ale lui Dragnea.

  7. interesanta analiza. se pare ca posetele si atitudinea elenei udrea au avut o influenta mai mare asupra preferintelor electoratului PDL decat a avut incalcarea constitutiei asupra electoratului USL. alta concluzie este ca USL are mana libera din partea propriului electorat sa continue pe linia asta si dupa alegeri. pot sa dea de pamant cu statul de drept cat vor, ca nu pierd nici un vot. electoratul lor nu e interesat de asemenea mofturi occidentale. vorba lui ponta, daca occidentul vrea sa se implice, sa ne faca autostrazi ca la ei si sa ne mai scuteasca cu DNA si ANI. in incercarea noastra de a adopta modelul occidental suntem ca elevul corigent impins de altii sa mearga la scoala, care striga tare ca vrea sa fie lasat in pace si sa primeasca doar banii, ca oricum nu scoala conteaza in viata.

  8. Din punctul meu de vedere, e simplu: astia, pedelistii, trebuie acum sanctionati.Iar toti cei ce se aliaza cu ei pierd automat imagine.
    Ailalti, plagiate, chestii, vor fi si ei sanctionati, dar mai incolo. Sa stea la coada.
    Si da, fudulia udrei si prostia de gura a prezidentului dau mai rau in stima de sine a romanului decat furtul politicos si cu aparenta respectuoasa..

    • Comentariul dv. ori e tendenţios, ori vine dintr-o totală ignoranţă în materie de plitică. În aceate situaţii, preferabil este să ne abţinem. Vorba ceea, „dacă tăceai…”

    • „furt politicos si cu aparenta respectuasa”….auzi,vezi si te crucesti….adica liber la furt dar in mod politicos …nu pot sa spun decat: „mare e gradina ta Doamne”

      • :))))))))))))))))))))))
        Imi pare rau daca ironia mea a fost prea subtila pentru dvs.

        Da, ceea ce au facut oamenii fsn-psdr-psd-ului in timp a fost un furt lin, fara coborasuri si regrete. Insa ca sa intelegeti mai bine conceptul de furt respectuos si politicos, v-as ruga sa va amintiti cat de tandru am fost bordurificati de prea binevoitorul, amabilul, deferentul, atentul domn
        Videanu.

    • Mi-se pare corect comentariul Mariei. Daca dupa ce ai furat te lauzi cu asta pierzi mai mult decat cel care s-a ascuns. Deşi, nici Ponta nu este chiar modest… Seamănă un pic cu Udrea☺

  9. Ce surpriza, domnule Mateescu! Ce surpriza… Comentariile mele, iata, nu mai cresc spontan in gradina cu comentarii, ci tocmai ce au fost puse sa astepte la rand la erbicidare. De ce mi se paruse ca in aburul narcotic portocaliu al Contributorilor ati fi o minte limpede?

    Ori poate e decat adminul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Barbu Mateescu
Barbu Mateescu
Sociolog, Barbu Mateescu a absolvit in 2005 University of Pennsylvania

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro