joi, martie 28, 2024

Înapoi la orbire? Leninism resuscitat şi comunism hermeneutic

Se poartă, în cercurile stângiste, moda revenirii la Lenin, la radicalism, la utopie. Între cei care susţin necesitatea de a „retesta ipoteza comunistă” se află filosoful francez Alain Badiou, admirator cândva al Khmerilor Roşii, precum şi gânditorul sloven, devenit idol al campusurilor occidentale, subiect de filme documentare hagiografice şi profet al unei fantasmate noi revoluţii planetare, Slavoj Zizek. Pe plan global anti-liberalismul pare să fie in ofensivă, in defavoarea pluralismului. Renasc colectivismele utopice, se cultivă din nou miturile redemptive, compromise, credeam multi dintre noi, de catastrofa comunistă. Putinismul nu este, evident, bolşevism redux, dar are in matricea sa mentală obsesia leninistă a opozitiei ireductibile dintre prieten si dusman. Asemeni bolşevismului, putinismul este intolerant, apodictic şi exclusivist.

Nu sunt teme abstracte, ci chestiuni care definesc marile polarizari valorice ale lumii de azi. Cum ar suna un apel pentru “retestarea ipotezei naziste”?Trebuie sa fii fie agramat istoric, fie un cinic incurabil pentru a ignora faptul ca leninismul, ca si national-socialismul, inseamna terorism politic, apoteoza unui partizanat fanatic, cultul nesabuit al violentei si nihilism etic. Pe scurt, ceea ce poetul polonez Alexander Wat numea distrugerea omului interior. Leninismul este anti-umanism teoretic si practic.

Au loc conferinţe şi simpozioane în care Lenin este prezentat, cu morgă academică şi fără urmă de compasiune pentru milioanele de victime ale „marelui experiment”, drept un filosof al rupturii cu o ordine presupus condamnată de istorie. Este normal, în fond, ca profeţii violenţei să-l venereze pe Lenin. Este mai puţin normal ca intelectuali care ar fi trebuit sa înveţe ceva din catastrofele secolului al XX-lea să se angajeze pe aceasta pantă a iresponsabilităţii programatice. Este de-a dreptul anormal ca în ţările unde a fost aplicat modelul leninist să mai auzim panegirice rostite la adresa arhitectului unui sistem criminal.

Să ne mirăm? La ce ne-am putea astepta de la epigonii lui Georg Lukacs, filosoful marxist care afirma, cred ca in 1970, intr-un dialog cu sociologul italian Franco Ferraroti, că preferă cel mai rau socialism celui mai bun capitalism. Declaratie halucinanta pe care Leszek Kolakowski o comenta astfel: “Tocmai de aceea sunt cozi nesfarsite in fata ambasadelor Albaniei, nu ale Suediei, cu oameni care vor sa emigreze acolo”. Istoria reală nu contează pentru acesti doctrinari. Ceea ce importă sunt dogmele cărora le raman fideli in pofida oricaror evidenţe. Dacă faptele le sunt potrivnice, ei spun, asemeni unui faimos filosof german: “Cu atat mai rău pentru fapte”. Cititi “Internaţionala mea” de Ion Ianoşi, o carte glorificată drept o marturie de o dogoritoare sinceritate, incercati să cautati acolo o analiza onestă a bolşevismului ca justificare a genocidului social. Nu o veti gasi. Ion Ianosş este expert in subiecte precum “Marx si arta”, “Lenin si arta”, mai putin in cele legate de crimele impotriva umanitătii inspirate de ideologia marxist-leninistă.

Profesorul român nu e nici pe departe singur in aceasta gimnastica a negării criminalităţii comuniste. Chiar un filosof de talia lui Gianni Vattimo publica o carte, impreuna cu un alt ganditor, Santiago Zabala, intitulata “Comunism hermeneutic. De la Heidegger la Marx”. Volumul este dedicat lui Castro, Chavez, Lula si Morales. Descântecele dialectice marxiste sunt reciclate heideggerian in favoarea unui renăscut proiect revolutionar. “Gândirea slabă” este convocata spre a sustine “actiunea tare”. In pofida a ceea ce-au insemnat totalitarismele ideocratice ale secolului XX, cei doi filosofi rămân convinsi că “o societate fara clase si de aceea capabila sa traiasca in pace este idealul regulativ al oricarei batalii comuniste in lume”. (v. Gianni Vattimo and Santiago Zabala, “Hermeneutic Communism: From Heidegger to Marx”, New York, Columbia University Press, 2011, p. 117).

Încă din anii de dinaintea acaparării puterii de către bolşevici, era limpede că Lenin (1870-1924) era un propagandist fanatic, un ideolog utopic, un urmaş al lui Robespierre şi St Just, nu un filosof. Filosofia presupune dubiu, Lenin era omul fără îndoieli. Ceea ce nu înseamnă că spirite onorabile nu au fost cumva înşelate de verbiajul metafizic al lui Lenin şi al admiratorilor acestuia. Patriarhul social-democraţiei ruse, Gheorghi Plehanov, avea dreptate. Lenin nu a fost în niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merită să ne reamintim ideea lui Louis Althusser, un filosof francez, exponent al marxismului structuralist, ale cărui idei l-au influenţat puternic pe mai-sus pomenitul Badiou: “Lenin nu a întemeiat o nouă filosofie a practicii, ci o nouă practică a filosofiei”. O practică soldată cu asasinate în masă.

Lenin a fost practicianul unei filosofii simpliste, partizane, fanatice. Respingea aprioric posibilitatea unei căi de mijloc, a unui tertium datur între ceea ce el numea “ideologia burgheză” şi aceea “proletară”. Maniheismul lui Lenin era implacabil. Pentru Lenin şi discipolii săi, ideile erau (sunt) întotdeauna expresia unor interese de clasă. Preţuit de atâţia oameni ai stângii, favoritul lui Lenin executat de Stalin, Nikolai Buharin (1889-1938), nu gândea diferit, ceea ce i-a atras criticile acerbe ale lui Gramsci, unul dintre puţinii marxişti capabili să ia în serios autonomia suprastructurilor şi rolul voinţei istorice. Acesta este sensul conceptului esenţial al viziunii leniniste despre idei, ideologii şi conştiinţă filosofică: „partiinost’”, partizanat, poziţie de clasă, angajament militant, subordonare în raport cu divinizata „linie a partidului”.

Leninismul este o doctrina revoluţionară care sanctifică violenţa politică şi osândeşte întregi categorii sociale la extincţie organizată statal. Este vorba de o demonologie seculară, de o cosmologie a excluderii, înrădăcinată în dispreţul visceral pentru statul de drept, pentru legalitate, pentru universalitatea drepturilor omului. Lenin a atacat cu furie în pamfletele sale „morala popilor” şi „cretinismul parlamentar”. Tezele lui Lenin au fost exacerbate de Stalin şi de discipolii acestuia, între care Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Nicolae Ceauşescu.

„Înapoi la Lenin” semnifică înapoi la barbarie, orbire şi crimă. Ideea de a introduce “energia filosofică” in noile “batalii de clasă” arată cată dreptate avea Leszek Kolakowski cand prevestea, in epilogul trilogiei sale despre principalele curente ale marxismului, renaşterea utopiilor radicale in secolul XXI.

Articol transmis la Radio Europa Libera si publicat pe blogul de pe site-ul acestui post de radio:

http://www.europalibera.org/content/blog/26541813.html

Textul poate fi ascultat aici:

http://www.europalibera.org/audio/26541812.html

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. Încă din anii de dinaintea acaparării puterii de către bolşevici, era limpede că Lenin (1870-1924) era un propagandist fanatic, un ideolog utopic, un urmaş al lui Robespierre şi St Just, nu un filosof.

    Pe Zizek l-am intalnit prima data urmarind un documentar despre Revolutia Franceză. Individul este intr-adevar foarte tulburat:

    https://www.youtube.com/watch?v=orv1kmkiEpk

    • Foarte tulburat ar putea fi un eufemism fata de Slavoj Žižek. Pe youtube personajul are multe aparitii. Iata un simpozion apocaliptic „The Euthanasia of Tolerant Reason”. E un video prea lung, dar merita studiat macar citeva minute:

      https://www.youtube.com/watch?v=jjOXGbNCjyE

      Nebunul este inteligent. Mai mult, exercita fascinatie prin spectacolul nelinistii corporale. Este stapinit de imperative ideologice transcendentale. Cind il urmaresc, vad toata istoria nebuniei. Marx, Lenin, Hitler, Stalin si Ceausescu s-au intrupat razbunator in sclipirea intelectuala a posedatului Slavoj Žižek.

      Omul asta nu pare sortit sa moara de moarte buna. Daca exista demoni intrupati in oameni, atunci as paria pe Slavoj Žižek. Extrem de periculos! Si consumator de substante interzise, banuiesc.

      • Rar îi e dat omului să citească o notă de portret mai… divagantă, aiurea, neabețedată despre cutare intelectual (fie el și excentricul Slavoj Žižek).

        • @Vali
          Surprinzător din partea dumneavoastră această mititică intervenţie.
          Să nu uităm că-i vorba despre Slavoj Žižek,
          „excentric” fiind în modul cel mai evident, mai mult decît un eufemism,
          surprinzător şi acesta din parte dumneavoastră.
          Nu e vorba aici „despre cutare intelectual”, surprinzător, nu ?
          Surprinzător de asemeni, este că deşi „surprins”, nu oferiţi dumneavoastră personal,
          o mostră de „notă de portret” precisă, corectă, „abeţedantă”,
          cu schepsis şi cu ştaiful intelectual
          care vă caracterizează de obicei,
          despre [periculos-simpaticul] Slavoj Žižek !
          Ce ziceţi ?

        • Daca dumneavoastra aveti rabdarea sa-l analizati pe indelete, nu-i nici o suparare. Poate omul are niste virtuti intelectuale pe care n-am avut rabdarea sa le gasesc. Citit este. Memorie are. Dar capacitatea de analiza si sinteza ruleaza secvente logice virusate.

          Eu n-am cum sa-l analizez temeinic. N-am avut puterea de a-i urmari divagatiile pina la capat. Din ce-am vazut, nu numai ca nu sint de acord cu el. Ma resping exaltarea necontrolata, ticurile sfidatoare de igiena si nelinistea creatoare de fantasmagorii. Dar ceea ce nu pot ierta sub nici o forma, este justificarea violentei, utilizind chipurile instrumentele ratiunii si inovatia filozofica halucinanta.

          • Nu doresc sa vorbesc eu ptr Vali. As spune doar ca exista trei perioade in opera lui Zizek: prima, aceea a disidentului sloven, influentat de Hegel, de tanarul Marx si de Lacan. A doua, hegeliano-marxista, cand scrie carti remarcabile despre Hegel, tanarul Lukacs, ideologie si totalitarism (una a aparut in romaneste in colectia „Constelatii” de la Curtea Veche Publishing, pe care o coordonez). In fine, a treia, pe care criticul cultural Adam Kirsch o leaga de histrionism politic si iresponsabilitate etica („The Deadly Jester”, eseu aparut in „The New Republic” si tradus in revista „Idei in dialog”), cand Zizek, devenit profet al unui neo-leninism, este transformat in artifact de tip guru al unei industrii culturale a campusurilor si se complace in aceasta postura. Ceea ce nu inseamna ca a disparut complet spiritul sau iconoclast. Mai rasare uneori in articolele de opinie. Dar s-a adaptat (Zizek ar protesta impotriva acestui termen) unei ideologii anti-liberale pe care el ar fi trebuit sa fie (ori ar fi putut sa fie) primul care sa o deconstruiasca, tot asa cum s-a dedicat deconstruirii liberalismului.

            Aici vad marea diferenta intre un Zizek si autori precum Adorno si Horkheimer (nu si Marcuse). Oricum, in cartea sa „In Defense of Lost Causes” gasim multe lucruri interesante, din pacate ingropate in consideratii redundante si digresiuni imposibil de urmarit. Nu contest valoarea multora din intuitiile lui Zizek, dar ma indoiesc de acuratetea (si chiar originalitatea) judecatilor sale de valoare privind capitalismul, comunismul si viitorul civilizatiei democratice. Pe scurt, la ora actuala, Zizek imi pare un epigon leninist. Extrem de cultivat, capabil de formulari memorabile, toba de carte, dar nu un ganditor original in ceea ce priveste natura si sansele democratiei in lumea de azi. Este simptomatic ca, in pofida admiratiei marturisite pentru Leszek Kolakowski, Zizek evita sa se angajeze, in scrierile sale, intr-un dialog cu autorul „Principalelor curente ale marxismului”. Un subiect deconstruibil, poate, in chip lacanian…

            • @ Vladimir Tismăneanu

              N-am să reiau aici comentariile mai vechi în care arătam de ce, în opinia mea, gîndirea (politică) a lui Žižek nu poate fi echivalată cu nici un tip de soteriologie colectivistă ori cu genul utopic. L-am citit integral pe împricinat (mea culpa!) – de la The Sublime Object of Ideology (1989) pînă la ultima carte despre Hegel, Less Than Nothing (2013) – și, salva reverentia, eu nu văd evoluția tripartită descrisă de domnia voastră. Însă nu despre cum citesc eu sau cineva mai avizat decît mine e vorba aici, și nici nu importă dacă îmi place Žižek. (Eu, onest vorbind, nu l-am fișat pentru ideile lui politice (care, de altfel, nu-mi convin), ci pentru revizitarea Idealismului german cu uneltele lui Lacan, pentru reflecțiile lui despre subiect, ideologie, cinema, operă etc.) Zic, deci, că nu o tehnică hermeneutică e în discuție aici, ci un joc facil de a pune etichete năstrușnice. Una e să parcurgi atent (măcar) un text al lui Žižek, să nu te simți confortabil cu tezele lui și să faci o replică polemică, alta e să-l vezi pe filozof la TV sau pe youtube și să afirmi că-n el e o colcăială de draci, că se droghează, că e ireparabill malefic… Nota lui #DanielS despre Žižek e o caricatură fără original, o poantă grosolană. Nu vă văd în compania unui discurs de tipul ăsta, cu toată antipatia pe care o aveți față de paginile politice ale slovenului.

            • Aparitiile lui Zizek in filme, web samd nu sunt accidentale, ci fac parte din strategia de difuzare a ideilor sale revolutionare. In prima faza, Zizek era un critic al comunismului, in fazele urmatoare devine tot mai accentuat unul al liberalismului. Reactiile la aparitiile sale din zona industriei culturale sunt inevitabile, fie ca ele sunt admirative sau nu. El le doreste, le invita si chiar le provoaca. Despre „Less than Nothing”, marturisesc ca sunt mai aproape de John Gray in recenzia-eseu din NYRB decat de cei care gasesc acolo intuitii originale.

              http://www.nybooks.com/articles/archives/2012/jul/12/violent-visions-slavoj-zizek/

            • În fine, nu despre dotația filozofică a lui Žižek scrisesem (opinions vary, right?), ci despre stilistica deriziunii gratuite în spațiul schimbului de idei. E o penibilă manevră de cuib, cred. Am întîlnit-o, de pildă, în subsolurile textelor de pe CriticAtac (unde sunt persona non grata), îndreptată, bineînțeles, către figurile de anvergură ale gîndirii de dreapta. Am văzut note demolatoare, pline de sosuri picante și „termeni bombastici” (apud DanielS), despre Școala de la Păltiniș, despre Patapievici, Hannah Arendt, William F. Buckley, Jr. etc. Un tip de șarjă bufă, spumoasă, neacoperită însă nici de-un minimum de lecturi specifice, nici de urbanitatea prezumției de valoare… Eu, unul, nu ader la modelul ăsta.

              De pildă, eu nu-l diger nicicum pe Alain Badiou. Dar ca să-mi permit să afirm, cu public, că Badiou e insipid, sau neconvingător, sau rebarbativ, i-am citit Théorie du sujet, L’Être et l’Événement (o corvoadă, recunosc!) și Saint Paul. La fondation de l’universalisme (o interpretare evenimențialistă a kerygmei pauline) + cîteva pagini stufoase de exegeză (Adrian Johnston, Bruno Bosteels). Poate nu e suficient, dar am nițeluș teren bibliografic pentru a-mi susține încruntătura… Yannis Stavrakakis, Étienne Balibar sau Michael Hardt – ca să vin cu cîteva exemple – n-am citit, n-am urmărit, prin urmare, mă abțin a le bombăni ori scanda ideile. C’est aussi simple que ça.

            • Resentimentele mele fata de violenta criminala, practicata sau pledata, sint apropiate. Pentru ca justifica violenta, Slavoj Žižek a depasit cu mult granita dintre placerea intelectuala si abisurile iadului. Desi abia l-am descoperit, pentru mine el nu mai poate fi subiect de analiza rationala, cu bunele si relele sale. Sintem inamici total, din punctul meu de vedere. Mi-am dat voie sa dezlantui asupra lui orice atac, orice vocabular, orice metoda prin care asemenea personaje sa cada in dizgratia publica. E o lupta politica daca vreti, nici vorba de gentilete intelectuala.

              In rest, oricit de scazuta ar fi valoarea vreunui intelect, as putea folosi vocabularul cuminte pe care vi-l doriti dumneavoastra. N-as simti nevoia sa atac si inca virulent, parerile diferite de ale mele. Asa cum am scris, violenta e linia rosie din punctul meu de vedere. Placerea intelectuala intr-o asemenea directie e foarte vinovata. Volutele intelectuale pe care le admirati mai mult sau mai putin, ma lasa rece daca directia lor generala e catre prapastie.

            • @ Vladimir Tismaneanu

              Da, cartea fundamentală a violenței revoluționare (vezi Marx: “Mögen die herrschenden Klassen vor der kommunistischen Revolution zittern.”). Dar divagăm… Linkul pentru @DanielS clarifică ce înțelege Žižek prin violență cînd folosește termenul în cărțile și conferințele sale. În nici un caz nu e vorba de ‘violență’ în sensul unei barbarii colective sau cu înțelesul unei efervescențe apocaliptice. Omul vorbește de „violență structurală”, de „violență semantică”, de Walter Benjamin etc.

            • @Vali: cred ca dupa ce termina cu Walter Benjamin, ar putea sa treaca la Giorgio Agamben si, de ce nu, la Derrida. Sau invers. Cred ca omul are deja o parere – formata de altii, dar ferma – si nu cred ca e cazul sa va bateti capul prea mult.
              Apropo de cartea recomandata de dl. Tismaneanu: o vom putea si noi citi la Curtea Veche? Sau trebuie inca sa mai asteptam consolidarea democratiei?

            • V-am mai sugerat, va reamintesc, ironiile nu sunt intotdeauna parte a civilitatii. Aici (si nu doar aici) incercam, unii dintre noi, sa promovam civilitatea, nu sarcasmul. Recomandare: noua biografie a lui BB. Sunt convins ca o veti aprecia…

            • @ Vali

              Daca exista o fractiune pozitiva in violenta, aceasta a fost surprinsa demult in terminologia clasica. Supravietuire, aparare, autoritate parinteasca si mai ales autoritate de stat. E redusa terminologia clasica?!

              La fel s-au inventat demult termenii de etica si moralitate. Avem cu ce sa luptam, practic si filozofic, impotriva birocratiei si ineficientei, impotriva inactiunii si delasarii. Avem cuvinte pentru orice idee. Avem culturi si limbi extraordinare, putem modela, transmite si receptiona orice idee daca am practicat un minim exercitiu intelectual.

              Cum va inchipuiti ca pot accepta de la un intelectual de calibru greu termeni ca violenta structurala sau semantica? Are cineva libertatea de a inova chiar orice termen?! Pai atunci si eu am domnule Vali aceasta libertate. Eu nu l-am criticat pe Slavoj Žižek. L-am laudat chiar. Pentru mine sintagma „om nebun” inseamna cea mai inalta distinctie acordata intelectului. Iar filozofie halucinanta inseamna de fapt esenta universului. Sper sa acceptati si terminologia mea. Pentru ca nu-mi repugna, ci il ador pe Slavoj Žižek. Ce simplu este!

              Chiar trebuie sa ne educam copiii in spiritul inovatiei absolute de limbaj? Stiti ca multi tineri folosesc anarhia ca pe o notiune pozitiva, opusa comunismului? Inovatia pe care o sustineti dumneavoastra imi creeaza o „imensa satisfactie”.

            • @Bertolt Lazaroiu

              Am găsit, în urmă cu cîteva luni, într-un anticariat din Göteborg, Walter Benjamin, The Arcades Project (Ed. Rolf Tiedemann. Trans. Howard Eiland and Kevin McLaughlin, New York: Belknap Press, 2002). Peste 1000 de pagini. Am dat pe ea 3,5 €! O minunăție de carte. Dacă Stînga contemporană ar fi păstrat ceva din eleganța, erudiția și profunzimea benjaminiene…

            • Nu am citit nimic din acea constructie faraonica a lui. Cred insa ca stilul si eleganta nu i se datorau stangii sau dreptei, ci educatiei si talentului literar. Prin urmare nu s-au putut transmite la stanga pe linie de partid sau de sange. E drept, insa, ca pentru a fi luati mai in serios multi scriitori de stanga adopta cand un stil stiintific, cand militaros, ceea ce poate fi evitat.

            • @DanielS

              Ies din acest vodevil de monologuri. Aveți convingeri de plumb și idiosincrasii autarhice. Nu văd pentru ce am face din opțiunile și suspiciunile noastre un show de forum.

            • @BL

              N-am zis nicăieri că afinitățile politice sunt născătoare de har, cultură, ispravă calofilă. Deplîngeam lipsa unor spirite de întinderea și finețea lui Benjamin în ograda Stîngii de azi. Badiou, care e socotit a fi un soi de pater familias al trendului levogir continetal, e sub meritele unui Althusser… Încă nu știu cît valorează Fredric Jameson. Mi-au plăcut The Prison-House of Language, Archaeologies of the Future și The Hegel Variations. Nu am însă timp, nici răbdare să-l cotrobăi exhaustiv.

          • Multumesc pentru detalii domnule profesor.

            Am fost dur in aprecieri tocmai pentru ca individul exercita fascinatie asupra auditoriului. Prin ziceri memorabile, concizie si frecventa foarte mare, sinceritate si parametrii intelectuali deosebiti, individul ia privitorul de nas ca sa-l plimbe intr-un safari de vis prin mlastinile viziunilor sale revolutionare. Privitorul e in siguranta, soferul e as intelectual, iar aventura pare nevinovata.

            Aventura intelectuala in mlastina psihologiei omenesti, este o distractie si o invitatie sincera si directa catre iresponsabilitate, si tocmai de aceea foarte periculoasa. Indivizi ca acesta, au curajul sa se plimbe cu valiza nucleara cu toate sistemele armate, spre satisfactia publicului majoritar, dornic de palpitatii tari.

            Folosesc termeni bombastici ca pe un semnal de alarma. Simt pericolul. Pe internet creste presiunea anarhista. O senzatie care se confirma si se intareste de catre multi observatori. Ar fi bine sa ramina doar o senzatie.

      • DanielS – nu il cunosc pe Zizek, cum am spus am dat peste interventiile sale in mod cu totul intamplator. Cum nu ii cunosc opera, cum nu ma pricep la filosofie ma abtin sa merg mai departe cu caracterizarile. Mi se pare mai degraba un tip excentric, teribilist, probabil cu priza la tineretul universitar prin atitudinea de Gica Contra referitoare la orice subiect fierbinte. Gestica body language presarata cu ticuri verbale este cea a unui individ hiper-activ. Cred ca aici interventia unui psiholog ar aduce ceva lumina. Si cum mentioneaza dl profesor VT, am greutati sa ii urmaresc rationamentul din categoria „spaghetti thinking”.

    • Folosind ffwd am trecut peste filmul youtube (link-ul pus de DanielS). M-am oprit cand am prins o secventa in care spune „sunt adeptul terorii daca obiectivul este emanciparea…”
      Vedem secvente destul de dese in ultima vreme cu oameni care macelaresc oameni, oameni care batjocoresc oameni, oameni care se omoara intre ei pentru o cauza de multe ori neclara chiar si lor. Sec. XXI.

      • Logica poate evolua in orice directie, in functie de axiomele si limitele adoptate de fiecare observator.

        Daca pentru noi istoria violenta este sursa de intelepciune anti-violenta, pentru altii reprezinta contrariul. Violenta pentru adversarii nostri reprezinta solutia salvatoare. In logica lor, violenta a scos omenirea din impas. Aceasta viziune se apropie de teoria selectiei naturale, de libertatea naturii. Acordind sanse egale tuturor scenariilor si tuturor fiintelor, in competitie libera, pe baza acelorasi legi fizice, universul promoveaza cele mai stabile structuri, cele mai adaptate si puternice fiinte.

        Numai ca societatea omeneasca a evoluat progresiv tehnologic tocmai pentru ca a impus limite competitiei animalice dintre oameni. Asa au aparut civilizatiile. Omul modern a adaptat competitia dintre oameni spre beneficiul maxim al comunitatii. Iar adversarii nostri urmaresc sa descatuseze competitia animalica, ca simbol etern si sursa permanenta a competitiei fair-play dintre oameni. Adversarii nostri impodobesc artistic animalul din om, in scopul declarat de a-l elibera in societate. Ca si cum animalul intemnitat in om ar fi putut sa ne ofere mult mai mult decit ne-a oferit omul moral. Pai daca animalul din om ar fi fost atit de capabil, de ce nu s-a impus pina acum??!! A avut zeci de mii de ani la dispozitie. Cine l-a tinut pe animal sa atinga stelele in stare animalica, daca era in stare?

        Cine are dreptate, noi sau ei? Pai daca ei au dreptate, daca violenta este secretul magic, atunci n-am avea decit sa ne ucidem cu sete intre noi. Ceea ce chiar s-ar intimpla daca ei ne-ar invinge pe noi. Deocamdata, din cunostintele mele istorice, marile imperii au dainuit impunind stavile violentei si furtului, promovind principiile civilizatiei creatoare, pasnice, culturale. Marile imperii au cizelat omul modern din omul preistoric si totodata au creeat statul modern, strins conectat la tehnologie si comert. Animalul din om n-a disparut insa. Mereu incearca sa se elibereze, si uneori reuseste pentru scurte perioade dezastruoase. Care ne ameninta evident si pe noi astazi.

  2. citind acest articol, cred ca asistam la momente grave in actualitate. daca lenin si – in general – marxismul mai e luat in serios (atat de serios, monser!), cred ca oamenii aia isi merita soarta. citeam pe vattimo in facultate, era ultrarecent si viu in idei, dar astea de-acum mi se par anormale. cred ca daca nu a trait socialismul, nu trebuie sa ii faca apologia. dle tismaneanu, cred ca traim timpuri grave ca dimenisiune si mai ales la nivelul consecintelor. vai-si-amar de copiii nostri!

  3. „Înapoi la Lenin” semnifică înapoi la barbarie, orbire şi crimă.

    Nu stiu cat semnifica asta, mai curand e vorba de e un advertisment al dvs.

    Semnifica ce spuneati in introducere, si anume „esecul pluralismul” (a liberalismul cultural-politic si economic ar fi mai bine spus, si mai lung).Dinozauri ca Alain Badiou sau Slavoj Zizek sunt, bineinteles, foarte constienti de aceasta evolutie.Vedeti ce se intampla in Europa cu renasterea miscarilor de extrema dreapta, de Ungaria lui Orban, de conservatorismul colectivist si mistic a lui Dughin, de esecul modernizarii/modernitatii in Orientul Mijlociu, respectiv de reaparitia fanatismului islamic medieval.

    Asa ca s-au gandit ca sau gandit si ei ca daca tot se pare ca istoria o ia inapoi (sau ca se misca in cercuri) de ce nu ar scoate de la naftalina si „colectivismele utopice, miturile redemptive” ale tineretii lor.Noi avem insa sansa ca Iliescu nu chiar se simte „ca la 40 de ani” asa cum zice, ca altfel aparea si el pe sticla acum inflacarat sa isi retraiasca prima, si singura reala, dragoste.

  4. Cred ca e bine sa clarificam (pe cat posibil) ce este „ideologia,” lucru ce ve pune in lumina contrastul cu filozofia. Iata cea mai buna definitie a ideologiei pe care-am citit-o vreodata scrisa de Gerhart Niemeyer:

    „The term ‘ideological’ refers to the subordination of contemplative theory to the libido
    dominandi, which manifests itself in the building of closed systems around dogmatically willed
    ‘positions,’ in reductionism of both scope and materials of analysis, and in the determination to
    substitute an intellectually fabricated ‘Second Reality’ for the reality given to man.”

    Gerhart Niemeyer, Between Nothingness and Paradise, (Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1971), p. 141f

    • Multumesc pentru interesanta referinta. Despre ideologie, literatura este, intr-adevar, enorma. As mentiona aici analiza lui Kenneth Minogue:

      “‘Have I really been in a battle?’ wondered Stendhal’s hero after many hours blundering around the field of Waterloo, and many people today share a similar perplexity. Like Stendhal’s hero, they eat and drink and sustain the business of life, but the meaning of it all depends upon their conviction of contributing to the liberation of workers, women, the colonized, or other varieties of the oppressed. Like Fabrizio del Dongo, they find a regiment and tag along—the Hussars against Patriarchy, the Dragoon Guards of the Proletariat, and so on. Quite where the real battle lies is hotly disputed, but its significance is agreed to be a final end to oppression. (…) My argument, then, is an exploration of the hypothesis that there is a pure theory of ideology, and while from one point of view it is a critique, from another it is a do-it-yourself ideology kit. It begins with some suggestions about how ideology was generated from eighteenth-century social theory. The long central section is an attempt to characterize ideologies as forms of understanding. The last section develops the view that, although ideology must take on political trappings in order to transform the world, its real character is entirely antithetical to the practice of politics. Ideology is to reality, I suggest, as (in Tolstoy’s opinion) the reports of battles are to the concrete experience of individuals in the field. In ideological moods, we think we see in social and political life those clear lines from the history books depicting the battle order of the antagonists in massed array. They have neat, clear names like bourgeois and proletarian, colonialist and national, city-dweller and producer, in a word, oppressor and oppressed. The actual reality, however, is messy. Things change all the time, and it becomes impossible to keep any clear and distinct identities in focus. Confronting the arguments of ideology, we are forced to transform the Stendhalian question: Is it really a battle that we are in?”

      http://www.lapunkt.ro/2013/07/01/premisele-libertatii-in-memoriam-kenneth-minogue-1930-1983/

      • Subtil şi elitist dialogul dintre intelectuali !
        chiar credeţi că toţi cititorii Dumneavoastră
        posedă subtilităţile limbii engleze ?
        Acest mod, „sui-generis”, degajă o notă profundă de
        „impoliteţe” !
        Dar ce mai contează !
        Poate veţi „revizui” un pic acest fel interesant al dialogului superior! „Sanchiu” !

        • Imi cer scuze si va dau dreptate ca lipsa traducerii poate fi interpretata ca impolitete. Sunt insa cateva motive intemeiate. Eu sunt de-a dreptul o catastrofa cand e vorba de traducere si de cate ori am incercat nu am reusit sa redau sensul din engleza. Nu este limba romana de vina, in nici un caz, ci ignoranta si lipsa mea de talent in acest domeniu. Nu vreau sa vorbesc in numele lui VT dar cred ca va inselati profund daca credeti ca am avut intentia sa fiu nepoliticos. Ca sa va imbunez un pic am sa incerc o traducere dar sa nu ma injurati ca nu suna bine sa ca anumiti termeni nu au sensul corect sau nu sunt uzitati in limbajul aferent. Deci:

          „Termenul ‘ideologic’ se refera la subordonarea teoriei contemplative cu libido dominandi, care se face cunoscut [se manifesta] prin crearea unor sisteme [de gandire] inchise in jurul unor opinii determinate dogmatic, printr-un reductionism atat al scopului cat si al materialelor pt. analiza si prin determinarea de a substitui realitatea data cu o intelectual fabricata ‘Realitate Secunda’ [o a doua realitate].”

          Cateva precizari importante:
          1. Cuvantul „teorie” are sensul din filozofia clasica greaca ce-si are etimologia in cuvantul „theorein.” „Contemplativ” e direct legat de sensul de care vorbeam si il gasiti mai explicit in Aristotel. Acest cuvant nu are sensul folosit in stiintele naturale moderne.
          2. „Libido dominandi” este o sintagma folosita de Sfabtul Augustin si exprima dorinta individului de a domina si a fi preamarit. Contine si dorinta de a fi admirat de semeni cu orice pret. Are sensul de viciu in sensul platonic
          3. „Realitate Secunda” se refera la alterarea realitatii date in masura in care rezultatul nu mai corespunde cu faptele si indiciile si care este impusa nagand orice evidenta ce contrazice aceasta creatie artificiala a mintii ce se autoproclama adevarata.

          In ciuda explicatiilor foarte sumare sper totusi ca ati inteles despre ce e vorba.

  5. Domnule profesor,
    Spuneti in articol ca Zizek a devenit un idol al campusurilor occidentale si impreuna cu cu Badiou si probabil altii sustin „retestarea ipotezei comuniste”. Cum se explica acest fenomen ? Este o cunoastere insuficienta a ceea ce a insemnat comunismul sau reprezinta o atitudine de insatisfactie fata de sistemul capitalist-liberal ? Parerea ca sistemul comunist a fost bun, dar aplicat prost este foarte raspandita, mai ales in tarile care au experimentat cateva zeci de ani acest sistem, dar in tarile care au luat cunostinta de comunism doar din carti de ce este asa ? Sistemul nu a fost aplicat ca un experiment, adica in genul „hai sa vedem ce iese, daca-i bun continuam, daca nu, renuntam”. Mai multe sondaje facute in Romania privind modul cum apreciaza cetatenii aceste tari, de toate varstele, sistemul comunist, un procent neasteptat de mare afirma ca „inainte era mai bine”. Din necunoastere, pentru cei tineri, sau din aplicarea proasta a „ipotezei capitaliste” ?

  6. Daca sa zicem-pentru cei care n-au trait in „cea mai umana oranduire a lumii” recte socialism, aceasta resuscitare a leninismului, comunismului, etc ar mai avea o explicatie-pentru tarile care au trait pe viu practicarea socialismului este aberant, absurd!”Credo, absurdum est!”.Inexplicabil, dar fenomenul exista!De ce oare?
    Dupa mine, in ceea ce priveste scumpa noastra Patrie, fenomenul se datoreaza epigonilor nomenclaturistilor care au dirijat aceasta trecere de la socialism la un capitalism al lor, de clasa.De ce nazismul si fascismul-ideologii criminale in oglinda cu leninismul-nu au acelasi „succes”?Raportat la crime,sunt in competitie.Pentru ca ambele au fost interzise prin lege,atat in esenta cat si in simbolistica;poti face apologia criminalilor leninisti si stalinisti in voie, sa arborezi insemnele lor fara nici un deranj.Pe cand doamna Europa nici nu-si propune condamnarea comunismului dar mi-te sa adopte masuri restrictive.S-a condamnat in Romania, pur teoretic;nici nu se putea altfel, vedeti alegerile succesive.Ne place!

  7. Poate sint nitel frivol, dar cind e vorba de Zizek ori Badiou astept cu nerabdare explicatiile lui
    Costi Rogozanuuuuu.
    (Daca nu ai facut pojar cind ai fost mic, ai sanse sa-l faci cind esti mare :P )

  8. Domnule Profesor,cultura Dvs enciclopedica in domeniu ma face sa cred ca sunteti cea mai potrivita persoana pt a va adresa urmatoarea intrebare: problema sanatatii MINTALE a liderilor comunisti a fost lu ata SERIOS in calcul? teoriile marxist-leninist-staliniste nu sunt produsul ideologic al unor minti afectate de maladii mentale,de entitati nosologice care sunt precis delimitate de tratatele de psihiatrie?
    Din cate cunosc,la ordinul lui himmler,cel mai bun psihiatru german l-a consultat pe fuhrer, apoi omul a disparut pur si simplu,lichidat de ss se pare.Ajunsese la concluzia ca fuhrerul era nebun. nebun de legat. Dvs combateti [magistral dealtfel] o ideologie care este f posibil produsul unor psihopati. E posibil ca mr zizek sa nu fie cu toate tiglele pe casa,sau altfel spus ”sa fure curent”
    Poate ma veti ierta ca am folosit asemenea expresii,dar cred ca din pacate specialistilor in sanatate mintala societatea ar trebui sa le ceara opinia cand e vorba de oameni politici si lideri de opinie.
    Nu contest ca si specialistii in psihiatrie pot avea opinii politice si chiar probleme psihice la randul lor. Nu contest ca pot fi folosite [diagnosticele lor] pt anihilarea adversarilor politici. Insa daca nu se face nimic,riscam sa vedem psihopatii provocand noi catastrofe sociale.
    Si ce speranta avem ca un discus rational si umanist sa schimbe opiniile unor psihopati radicali? cred ca tipilor astora ar trebui sa li se interzica accesul la spatiul public.

    • Chestiunea tine, cred, de modul in care anumiti lideri politici imbratiseaza ideologii care pretind salvarea/purificarea umanitatii. Sigur ca exista diferente intre un conducator si altul. Fara indoiala ca daca nu era ucis in 1954 si ajungea, precum Wladyslaw Gomulka in Polonia, in fruntea PMR in 1956, Patrascanu ar fi fost semnificativ mai putin intolerant, abuziv si inclinat spre teroare decat Dej. Dar sistemul transcende individul. Ceea ce nu inseamna ca individul nu-si pune pecetea asupra sistemului. Am un prieten, originar din Basarabia, remarcabil cunoscator al istoriei ruse si europene in general, azi profesor de istorie la o universitate din Florida, autor al uneia din cartile fundamentale despre Holocaustul din Romania. Vorbeam cu el despre Lenin si-mi spunea ca este convins ca a fost vorba de un om bolnav psihic. In ce ma priveste, m-ar feri de o psihologizare excesiva, desi admir contributiile lui Robert C. Tucker, pe tema bolsevismului si cele ale lui Joachim Fest, pe aceea a nazismului. In acest „Dosar Lenin”, Marius Stan si cu mine pledam pentru analiza ideologiei ca matrice paleosimbolica, un termen propus de sociologul Alvin W. Gouldner, din care se nasc practici institutionale si comportamente individuale si de grup care, in unele conditii, frizeaza sociopatia (Marea Teroare in URSS, „Marea Revolutie Cuturala Proletara” in China maoista, perioada 1948-1953 in Romania, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria etc).

  9. as mai adauga ceva: acum cateva saptamani,la mine in oras a decedat o femeie cu varsta ~38 in timp ce efectua ore suplimentare la o fabrica de confectii. stiu de la cineva care a lucrat acolo ca orele suplimentare peste programul de 8 ore si in weekend,ERAU OBLIGATORII. desigur,cand ITM a anchetat decesul,directorii au pus in vedere angajatelor ”sa aiba grija ce spun” Evident,toate au declarat ca orele suplimentare le efectuau benevol
    Deci moarta era de vina ca a venit la munca in loc sa stea acasa.
    Cand asemenea oameni,negri pe plantatie pana la urma,vad ca apare un grup de nebuni care se numesc ”comunisti” care aresteaza patronii si ii trimit la taiat stuf in delta pe timp de iarna [sau la mina de plumb] considera cu satisfactie CA S-A FACUT DREPTATE.
    Pana la urma comunismul prinde la vulgul ignorant pt ca PROMITE sa faca dreptate
    Marea problema este ca statul de drept NU FUNCTIONEAZA. Dementii care predica ideologii totalitare nu ar avea nici un succes,daca oamenii ar fi tratati cinstiti de patroni,daca s-ar respecta legile tarii. evident,nimic din acestea nu se intampla.
    E o spirala a nedreptatii si violentei sociale care ne prinde pe toti si e putin probabil sa mai scapam din ea. Din pacate,patronii sunt oameni iresponsabili,stapaniti de lacomie,lipsiti de elementarul simt civic care face o societate sa functioneze.
    Ei sunt la fel de periculosi ca agitatorii bolshevici,pt ca le dau acestora apa la moara.
    Din pacate societatea nu reactioneaza; ar trebui sa existe in presa o monitorizare atenta/permanenta,o publicitate perseverenta a celor mi josnici patroni si directori de intreprindere,care isi construiesc averile asasinand oameni in felul mai sus pomenit,sau care isi trateaza angajatii ca pe vite de povara.
    Autoritatile ar fi nevoite sa i-a masuri.Atmosfera generala de coruptie si nesimtire este cloaca care va zamisli viitorii diktatori comunisti. Nu cred ca am scapat,nu avem cum sa scapam.

  10. Oare care a fost atmosfera inainte de Primul si Al Doilea Razboi Mondial? Imi pare ca si atunci a existat aceeasi nebunie globala, aceeasi criza a civilizatiei. Ma intreb cine controleaza, organizeaza si sponsorizeaza aceste miscari ce se bazeaza pe ucidere in masa si de care profita mereu cateva familii foarte bogate. Care familii ies mult mai puternice din orice razboi.

    Pana la urma cine a dat credite nemtilor in Primul Razboi Mondial si, din nou, lui Hitler, in cel de-al Doilea Razboi Mondial? Care dintre companiile si persoanele publice din Vest au colaborat foarte bine cu Hitler pana catre sfarsit si de ce nu au fost trasi la raspundere cei implicati? De ce Rusia lui Putin poate cumpara armament si tehnica militara sofisticata de la companii din Vest si de ce Congresul american a aprobat in mod repetat trimiterea de tehnica militara insurgentilor din Siria si din alte tari din teatrul arab de razboi?

    • in primul razboi mondial al 2lea reich a intrat cu economia in perfecta stare si fara datorii; imperiul german era conform datelor publicate de istoricul Lucian Boia in cartea ”tragedia germaniei’ in plina ascensiune economica careia razboiul i-a intarziat implinirea; uitati ce reprezinta germania azi,dupa ce a pierdut 2 razboaie mondiale!!

  11. Am vizitat in aceasta vara, timp de o luna, Coasta de Azur. Atata bogatie la unii, incredibil! Dintr-un vas de croaziera se vede de la cativa metri si „Plaja miliardarilor” de la Cap Antibes, unde o vila pentru o familie, pe plaja, costa in jur de 50 milioane Eur. (Totul e inchis publicului, de aceea am spus ca se poate vizita numai dinspre apa). Noi, cei de pe vas, priveam holbati la cei care stateau tolaniti pe bucata lor de plaja si nu se sinchiseau de faptul ca noi ii fotografiam din apropiere, ca pe niste exponate din gradina zoologica.
    Am trecut intr-o masina obisnuita prin fata Cazinoului din Mone Carlo, am vrut sa ne oprim cateva minute sa privim cazinoul. Niste baieti imbracati la patru ace ne-au facut semn sa trecem repede, ca nu e de noi acolo.
    As avea multe de spus din ce discrepante am vazut pe acolo. De fiecare data imi veneau in minte versurile lui Toparceanu: „As da nebun, cu calapodul, in randuiala asta cruda”!
    – Am trait comunismul in intregime. Ca baiat sarac, dar silitor la invatatura, am putut urma toate treptele de invatamant, inclusiv postuniversitare. Avand si „origine sanatoasa” (fara rude politicieni vechi si fara rude in strainatate), am ajuns sa lucrez inclusiv in organisme inalte ale regimului (ca specialist, nu ca om politic); asta incepand cu ultimii ani ai regimului Dej si primii 15 ani ai regimului NC, cand adevaratul lider era Maurer, pana la intrarea lui NC in etapa neagra, cand inflorirea nepotismului a facut ca cei ca mine sa fie indepartati prin „reorganizarea” institutiilor Puterii si inlocuiti cu odraslele noii clici.
    – Sunt pe deplin constient de injustetea regimului comunist, de utopia lui. Nu cred insa ca actuala societate globalizata raspunde optim cerintelor sociale. O incercare de a pune niste oprelisti imbogatitilor fara masura, eventual prin impozite crescande vertiginos pe masura veniturilor, ar fi de natura sa mai echilibreze oarecum situatia.
    – Nu ma refer in niciun fel la situatia halucinanta din Romania, unde nu stiu ce ar trebui facut pentru reechilibrarea situatiei.

    • Rădăcina din adânc a ideii comuniste acolo este, în ”grădina zoologică” de care povestiți. Și în puterea ei de a ține oameni ca dumneavoastră dincolo de țărm. Și în puterea ei de a ține alte sute de milioane de oameni chiar dincolo de imaginea țărmului. Și cât timp acestă rădăcină este hrănită de realitatea trăită de omenire, nimic nu o va veșteji.
      Nu Badiou face ca ideea comunistă să prindă culoare în obraji, ci aberația la care a ajuns capitalismul financiar de azi, boala mortală a capitalismului decent. Și dacă nu vom putea stăpâni aberația de azi, mâine ne va lovi iar aberația ideii comuniste, oricum se va numi ea atunci.

      • @ casandra: foarte pertinente observatiile dvs., indeosebi cea despre „aberația la care a ajuns capitalismul financiar de azi, boala mortală a capitalismului decent”.
        Pe mine, cel mai mult nu m-a socat indiferenta celor din „gradina zoologica” ( pe care si eu i-am tratat ca pe niste curiozitati ale naturii, desi ghidul ne spunea cui apartinea fiecare proprietate – nume cunoscute, din diverse tari), ci dispretul baietilor de la Cazinoul din Monte Carlo fata de cei care nu se aflau in masini de sute de mii de Euro., atunci cand realmente ne-au izgonit ca pe niste maidanezi, cu un semn semnificativ cu mana, tradus prin „hai, carati-va repede de aici, ca nu e de voi”.

    • Descrierea dumneavoastra foloseste un dublu standard. Virtutile omenesti sint aceleasi, indiferent de gradul bunastarii. Iar pacatele, la fel.

      Dumneavoastra insinuati discret chiar tezele comuniste, pe care nu le imbratisati de-a dreptul. Atunci cind va inchipuiti lacomia de bani si indiferenta fata de semeni ca fiind apanajul bogatiei. Sinteti nedrept. Balanta pacatelor omenesti este mult inclinata spre categoriile sarace, nu spre cele bogate. Au saracii circumstante atenuante? Poate ca da. Dar de aici e o distanta rationala imensa pina la exagerarea statisticii pacatelor celor bogati. Iar dumneavoastra strabateti rapid o distanta imensa catre eroare, fara remuscari, fara analiza, intr-o aproximare brutala. E o simpla eroare a dumneavoastra? Nu. Este o pedeapsa aplicata special celor bogati.

      In opinia mea, suferiti de o forma usoara de comunism. Dar tot comunism.

      • @DanielS „Balanta pacatelor omenesti este mult inclinata spre categoriile sarace, nu spre cele bogate”.
        Credeti? Cateodata am senzatia ca e exact invers inclinata balanta.

      • @DanielS
        Sint de acord cu ingrijorarea dvs si chiar mie mi-a placut tabloul in tuse poate mai groase (dar se justifica daca luam in calcul si specificatiile prof VT despre acest individ si toata recuzita lui de marketing). Dar nu cred ca sr trebui sa-l calificati asa pe dl T.B. care mi s-a parut foarte rezonabil in povestirea sa, si a marturisit in citeva vorbe o viata de om. Pai atunci, noi cei care desfidem comunismul din toata fiinta noastra , ce facem? Sintem la fel ca ei, inchidem gura omului cu sentinte superficiale? Omul este o fiinta complexa. Apreciez comentariul @casandrei. Fara nici o filozofie (chiar daca acesta era subiectul eseului), nu e chiar asa complicat, trebuie limitate abuzurile.

        • Oare tonul meu agresiv, va da dumneavoastra dreptul de a considera ca i-a fost inchisa cuiva gura? De la eventuala mea eroare, pina la inchiderea gurii cuiva, e distanta lunga.

          Va multumesc pentru critici, mai ales daca a fost necesar sa va invingeti teama pentru a-mi raspunde.

          O zi buna!

    • Domnule T.B., problema capitalismului nu este distributia inegala a averii ci modul in care este obtinuta aceasta: pentru fiecare Bill Gates sau Steve Jobs exista zeci de Soros care nu produc nimic ci doar speculeaza. De ce este posibila specula? Pentru simplul motiv ca moneda fiat nu mai are acoperire in aur iar lumea actuala este condusa de banci, care sunt singurele capabile sa lucreze in deficit permanent de lichiditati.
      Priviti ce s-a intamplat in Bulgaria: niste oameni au fost arestati pentru ca au scris pe Internet ca o banca este insolvabila, provocand astfel un „bank run” si bagand-o in insolventa (deci era insolvabila, la urma urmei, iar respectivii au fost arestati pentru ca au dezvaluit un adevar). Poate va amintiti de tentativa unui „distins” bancher roman (Misu Negritoiu) de a culpabiliza difuzarea opiniilor despre situatia fianciara a bancilor – adica scrii pe Internet ca banca X e cam subreda, faci puscarie? V-ati gandit vreodata ca statele evita cu orice pret falimentul bancilor, chiar daca asta inseamna spolierea depunatorilor (vedeti Cipru) sau folosirea banilor de la buget (adica ai nostri, ai tuturor)?
      Astept momentul in care China va vinde masiv dolarii pe care ii are in posesie: se va duce probabil de rapa economia americana – asta, desigur, daca guvernul SUA nu decide sa refuze rascumpararea, intrand astfel in „default” si aruncand in aer toata economia mondiala. Dar la ce va puteti astepta atunci cand emiterea de bani nu mai este corelata cu productia sau valoarea marfurilor de pe piata: banii au devenit simple hartii fara valoare, care mai „functioneaza” doar in virtutea inertiei… sau altfel spus, pentru ca sistemul financiar mondial este (inca) „too big to fail”!

  12. Domnule Tismaneanu,

    Articolul dumneavoastra este un articol excelent.
    Ar trebui citit de orice ins care a trait in anii 70, 80 sau care a trait in tranzitia noastra ‘tulbure’.
    As putea spune ca nu am citit ceva mai bun in limba romana in ultima vreme, asta datorita sintezei excelente pe care o realizati intr-o singura pagina.

    Este evident ca
    aberatiile criminale (e vorba de crime in masa de amplitudine fara precedent), „gandite” si puse pe hartie de un Lenin sau de urmasii acestuia),
    NU SUNT SI NU POT FI FILOSOFIE.

    (Precizez ca on politica interna nu va impartasesc simpatiile, pentru a anula orice banuiala de atitudine lingusitoare)

    Cine vrea
    poate sa inteleaga ce este filosofia si de-aici:

    Borchert, Donald, ed., The Encyclopedia of Philosophy

    Craig, Edward, ed., Routledge Encyclopedia of Philosophy [REP] (London:
    Routledge, 1998).

    Baldwin, Thomas, ed., The Cambridge History of Philosophy 1870-1945

    Copleston, Frederick, A History of Philosophy

    Am enumerat numai cateva din multe mii de carti importante.

  13. Citind articolul, mi-am adus aminte de o intamplare, povestita de un prieten stabilit de multi ani in Italia.
    Intr-o zi i-au batut la usa doi tineri, un el si o ea, care s-au recomandat ca fiind membri ai unui partid comunist, in cautare de adepti. Curios fiind, amicul ia poftit in casa pentru o mica discutie. Dupa ce i-a ascultat cu atentie, le-a marturisit ca este roman, ajuns acolo din cauze arhicunoscute. Traitor in comunism, a incercat sa le explice cum sta treaba de fapt, dovada suprema fiind prezenta romanilor in Italia si nu a italienilor in Romania. In ciuda evidentelor, cei doi nu s-au lasat convinsi. Nu au putut raspunde catorva intrebari elementare cu privire la ce este si ce vrea comunismul, dar erau ferm convinsi ca aceea e „calea”.
    Nu-mi ramane decat sa-i dau mare dreptate celui ce a spus ca „Cei ce nu cunosc istoria sunt condamnati sa o repete”. Nu mi-e clar de ce trebuie sa sufere sau sa plateasca cu viata cei ce cunosc istoria… Cine si cum ar putea stavile asaltul covarsitor al prostimii? Cel de sus sa ne apere….

  14. Din cartea
    Gianni Vattimo and Santiago Zabala, “Hermeneutic Communism: From Heidegger to Marx”, New York, Columbia University Press, 2011

    despre care scrie si domnul Tismaneanu,
    iata alte aberatii teribile,
    din ciclul (nefast) :
    ‘Filosofii spun lucruri traznite’

    aberatille:

    Cap 4. HERMENEUTIC COMUNISM, p 111 – 112

    ” Just as the bloodbath of
    World Warl decisively confirmed the disarray ofthe Eurocentric
    convictions, so were the various crises of the dissolution of
    metaphysics in the twentieth century accompanied not only by wars
    but also by technological revolutions unimaginable in the past.
    If we hold the end of metaphysics accountable for the wars and violence
    ofthe twentieth century we should also recognize that the experiences
    of Soviet communism were an aspect of this epochal phenomenon.
    Although the two aspects of the response that we are trying to
    define are strictly interconnected, if not identical, to achieve a better
    comprehension it is best to discuss them separately First of all: why
    does the end of metaphysics, that is, the end of Eurocentrism and its
    pretense to universal “Westem” rationality which Searle defends in his
    debate with Derrida, provide a chance for the return of communism?
    We could summarize the answer by paraphrasing one of Heideggers
    responses in his interview with Der Spiegel: “Only communism can save
    us.”‘ We do not believe this is a ludicrous paraphrase, since it could even
    be justified by quoting the Gospel: “For where two or three are gathered
    together in my name, there am I in the midst of them” (Matthew
    18:20). After all, “in my name” means in the name of justice, fratemity
    and the solidarity ofthe weak. But without moving toward a “theological
    communism”-which would be completely legitimate-it seems
    evident that the postmodern condition that the dissolution of absolutes
    imposes for the survival’ ofthe human species demands that we assume
    communism as the horizon of any possible liberation for the human
    being. In a Nietzschean-Christian style, one could say: Now that God is
    dead and the absolute truth is not credible anymore, love for the other is
    possible and necessary. Can anyone continue to doubt that love for the
    other can coincide with a communist politics? Although the arguments
    that sustain this doubt are numerous, they are either founded on the
    idea that there is an absolute truth with which communism contrasts,
    such as the “natural” rights of private property* or on the tragic experience
    of Soviet communism. But while the actions of the Soviet state
    cannot be justified, it should be kept in mind that they were also a development
    of the October revolution, born of the resistance to the attack
    of the entire capitalist world, that is, the so-called industrial democracies
    together with fascism and Nazism. ”

  15. Chiar simt ca-mi intra prin crestat si-mi iese prin călcaie fiecare replica de tip comunisto-totalitarist-leninista, a fiecărui imbecil propagandist-PSD-ist, in frunte cu popcornist-ul de serviciu. De doi ani ma zbucium intr-o frustrare continua si simt cum mi se năruit toate visele, speranțele si perspectivele pe care mi-am clădit viitorul, al meu si al copiilor mei. Asta noapte am visat ca v-am întâlnit intr-un autobuz( va rog sa ma credeți – si eu ma mir ce-am ajuns sa visez) si fără ca dumneavoastră sa ma cunoasteti, m-am repezit sa va întreb: din perspectiva si cunoașterea dvs. a tiparelor sociale si politice de tip comunist, ce credeți ca ne așteaptă? Dvs., puțin surprins, dar cu bunavointa mi-ați răspuns: ” cel puțin pentru moment, întoarcerea catre ruși!” Cred ca m-am si trezit dupa acest răspuns, am stat o vreme cu mâinile sub cap, dupa care mi-am găsit niște raspunsuri, pe care o sa le probez in perioada ce urmează. N-o sa impui nimănui capul cu ele. Am simțit insa nevoia, sa transmit ce visează si ce gândește un roman pe timp de week-end, in aceste vremuri mizerabile.
    PS: N-am sa-mi abandonez in ruptul capului visele, voi reuși cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, cu prețul timpului plătit, bineînțeles, dar n-am sa aștept descompus si inlacrimat, sa privesc prăbușirea acestei construcții monstruoase.

  16. Pentru cei care nu stiu ce-i cu „ipoteza comunista” la Badiou:

    „L’hypothèse communiste revient à dire que le devenir de l’humanité n’est pas condamné à la domination planétaire du capitalisme, aux inégalités monstrueuses qui l’accompagnent, à l’obscène division du travail et à la « démocratie » qui est, de tout cela, le concentré étatique, organisant en fait le pouvoir sans partage d’une oligarchie très étroite.”

    Prin „démocratie” Badiou intelege democratia reprezentativa.
    Asta este „ipoteza comunista” si e incorect ca ea sa fie identificata cu bolsevismul. Sa judece fiecare daca aceasta ipoteza implica necesar totalitarismul sau nu. Cat priveste adagiul – discutabil! – „la « démocratie » qui est, de tout cela, le concentré étatique, organisant en fait le pouvoir sans partage d’une oligarchie très étroite”, sa spuna cineva ca nu descrie just situatia din Romania!

  17. Cred că nu există extremă ideologică care să poată rezista unor procente sănătoase de creștere economică :). Fața ascunsă a aceluiași proces este „pariul” chinez, de aplicare a unei surdine asupra unor cerințe umane firești, menținând la cotă maximă factorul pe care-l menționam mai sus. În ce măsură vor reuși, rămâne de văzut.
    FIlosoful care ar trebui să fie foarte la modă acum e Heraclit- dar nu s-a bucurat niciodată de popularitate :) și nici nu ne spune încotro să ne îndreptăm de aici. Nu trebuie să porți o anumită culoare politică, decât onestitate intelectuală, pentru a observa că omenirea se află într-un moment de cumpănă. Utopia face parte din ființa umană, la fel ca și nostalgia, intens exploatată la această oră, din lipsa unui răspuns concret. Lumea astăzi este atât de mult mai complexă decât la 1920 încât aplicarea unor principii din acea epocă pare derizorie. Dar cum nu poate exista economie de comandă simultan cu un pluralism politic, cred că factorul care face astăzi extremismul mai „digerabil” este obsesia unei scurtături- un mesianism care ține nu doar de nostalgie dar și de amnezie, dată fiind experiența trecută cu acest gen de „raccourci”. Din partea mea deci, visați orice, numai lagăre și spălare pe creier nu.
    Nu va avea un impact pregnant asupra generației mele, mai către apus, dar în condițiile în care modelarea climatică pentru viitor este corectă, sau chiar subestimată, supraviețuirea speciei umane ar putea impune anumite cerințe și sisteme, economice sau sociale, care vin mult mai de sus, și nu de la Lenin citire :). Tot ce sper pentru generațiile viitoare, este ca această nouă „orânduire” să nu fie o copie a modului de producție hidraulic- Raymond Aron ne-ar dojeni, pentru lipsa de imaginație :).

  18. Daca pentru Zizek am un dispret profund, mai cu seama dupa ultimul scandal de plagiat si dupa acel mizerabil interviu in care povestea cat ii detesta pe studentii americani desi, evident, nu detesta la fel de mult salariul pe care il primea de la o universitate americana unde practic nu-si facea treaba de profesor, Badiou este mai subtil si cu atat mai periculos datorita perspectivei amorale pe care o propune asupra istoriei. El isi construieste viziunea refuzand sa analizeze secolul XX altfel decat prin prisma unui insectar de modele de gandire, fara insa a le judeca si moral. Si nu stiu cum se face ca, de fiecare data cand ideologia a parasit domeniul moralei si al bunului simt, a cazut in pacatul de a legitima dictaturi… eh.

  19. Nimeni nu spune ca societatea capitalista este perfecta. Ea evolueaza de asemenea. Tarile cu social-democratia cea mai avansata sunt rezultanta evolutiei societatii capitaliste si nu celei comuniste. Suedia , de exemplu , nu este rezultatul evolutiei societatii comuniste. Vorbea un capitalist marsav si ticalos care suge sangele poporului despre o croaziera in care s-a dus cu protipendada burgheza,iar muncitorii si taranii ii blestema pe buna dreptate ca ei nu pot , fiind exploatati, sa mearga intr-o asemenea croaziera. De ce dreaq nu a dat banii saracilor burghezul naibii? Va spun eu, pentru ca avea bani nemunciti, castigati din speculatii si nu din munca cinstita pe ogor …. c’mon cata ipocrizie

  20. Domnule Tismaneanu, cred ca exista un personaj din Romania interbelica insuficient cunoscut publicului din Romania: Nicolae Titulescu. La lectiile de istorie invatate din cartile comuniste ni s-a spus ca a fost un luptator pentru pace si un fel de vizionar. Exista cateva citate pe care le-am gasit pe Wikipedia care contrazic oarecum imaginea idilica: http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Titulescu.

    Comparatia lui Victor Ponta cu Nicolae Titulescu pe care imagine se bazeaza oare?

  21. Mi se pare exagerată orice demonizare, dar nici crimele comunismului marxist-leninist-stalinist nu sunt ACCEPTABILE. EXPLICABILE. Evoluția Marx-Lenin-Stalin este logică și ireversibilă. Este fatală. Pe de altă parte să nu idealizăm nicio democrație , nothing is perfect, întotdeauna vor fi gânditori care vor căuta soluții pentru cei fără speranță. Nu numai lenea sau prostia sunt surcele sărăciei . Lăcomia omului este ancestrală. Neomenia este …umană. Contez pe inteligența omului de a-și face bine pentru sine și p-entru cei din jur. Vorba lui Pleșu-Caragiale – NICI AȘA, NICI ALTMINTERI. i

  22. Mi se pare o interpretare reductiva aceea de a pretinde ca Zizek (ca despre el am vazut ca se vorbea mai sus) predica o intoarcere la Lenin, personajul istoric sau la bolsevism. Zizek vorbeste de o reinventare a lui Lenin. Cu siguranta nu vrea sa il reinventeze pe acel Lenin al carui portret i se face aici, insa are o admiratie pentru un personaj neinduplecat dar rational, numit Lenin, care ar fi avut curajul sa gandeasca in prezent, sa profite de oportunitate etc. Cine intelege asta ca pe un apel la o repetare a istoriei, fie nu a citit Zizek, fie il interpreteaza in mod voit asa. Cred ca ceea ce spune Zizek este ca si-ar dori un nou Lenin (mai adevarat poate decat cel real) care sa tina cont de marile greseli ale socialismului real, nu unul care le-ar face uitate, in concordanta cu spiritul dialecticii, care inglobeaza toate fazele premergatoare.

    Unde cred ca Zizek greseste fundamental este in aceea ca face din start apel la o figura ideala, simbolica, la o persoana, o autoritate care intelege ceea ce se intampla si stie sa conduca acest demers dialectic. Practic, deschide usa altor si altor abuzuri, poate nu aceleasi din timpul vietii lui Lenin sau ale lui Stalin, dar a altora. Abuzuri care vin din mana libera acordata unei astfel de autoritati.

    Mai exista si posibilitatea, deloc neverosimila, ca Zizek sa fi facut apel la personajul Lenin si pentru a isca o reactie virulenta din cealalta parte. fortand astfel o rediscutare a cazului Lenin astazi, la 90 de ani de la moartea lui, cand lucrurile pot fi cantarite cu ceva mai multa distanta si mai putin patos. Tot in spiritul unei dialectici pe care vrea sa o impuna si din care ar putea sa reiasa astazi lucruri noi. Te provoaca sa spui „OK, dar Lenin nu e deloc personajul pe care il descrie Zizek pentru ca …”, obligandu-te sa ai propria intelegere si opinie asupra scrierilor si/sau actiunilor acestuia dintr-o perspectiva actuala. As tinde mai degraba sa cred ca Zizek doreste un pas inainte decat unul inapoi.

    Mai e inca ceva: stanga de azi (si din ultimii 30 de ani) fiind confruntata cu falimentul propriei gandiri economice si sociale inca din anii ’80 (si aici ma refer la Vest si la Est), a continuat sa bata in retragere si a refuzat sa mai propuna orice fel de nou proiect politic sau economic, dat fiind esecul pomenit mai sus. Astfel a ajuns anti-capitalista, anti-globalizare, anti-progres, pastrandu-si mai degraba o oarecare autoritate in domeniul contestarii directiei majore a politicii globale decat in cel al propunerii uneia noi. Reinventarea unui Lenin simbolic poate fi citita si ca un apel la renuntarea la o asemenea politica, nu prin recopierea lui Lenin, ci prin propunerea unui alt proiect indraznet, alternativ de dezvoltare. In contextul asta, apelul lui Zizek la Lenin poate fi inteles si ca o fortare a stangii de a se confrunta cu demonii ei din trecut (existand, cred eu, o mare doza de autoironie in aceasta propunere), care odata confruntati si eliminati, ar lasa loc liber unei noi dezvoltari si iesirii din starea prezenta de permanent gica-contra al capitalismului. Nu intamplator, cred eu, este tocmai faptul ca Zizek citeaza mai ales din acel Lenin al NEP-ului, in care esecul proiectului bolsevic trebuia admis, continuarea proiectului urmand a se face intr-o alta forma, printr-o pace cu capitalismul. Din punctul asta de vedere, Lenin a reprezentat vitalitate si dorinta de a merge mai departe, curajul de a schimba datele esentiale ale Revolutiei.

    Chiar si asa, insa, cred ca Zizek se inseala daca crede cu tarie ceea ce spune, insa nu cred ca Zizek ar trebui vreodata luat in serios pana la capat, e mult mai degraba un „agent provocateur”, decat un simplu secretar cu propaganda.

    • „insa nu cred ca Zizek ar trebui vreodata luat in serios pana la capat”. Din punct de vedere practic sau filozofic? Dar Lenin ar trebui sau ar fi trebuit luat filozofic in serios?

      Scuze, am glumit. Intrebarile mele n-au nici un sens. Sau poate ca au … De unde sa stiu eu?!

      • In primul rand, dpdv practic. Dar chiar si din punctul de vedere al filosofiei cateodata. Pentru ca el declara – si aici putem sa-l credem – ca daca-l scoala cineva noaptea si-l intreaba ce e, spune ca e filosof hegelian.
        Adica prin ceea ce spune si scrie hraneste cu buna stiinta dialectica, pozitiile contrarii.

        • Mai exact:

          “If you ask me to define myself at gun point, putting a gun to my head and tell me: “Tell me! If you don’t, I’ll shoot you”. Then I would say: “I am a Hegelian philosopher”. This is what interests me more than anything. The goal is Hegel, more than Lacan, more than Marx.” (SŽ)

          • Corect. Citatul era din memorie, dar constat cu placere ca nu l-am inflorit, doar l-am sintetizat putin. Cat il priveste pe Hegel, l-am sintetizat un pic cam mult, sper insa spre o mai buna intelegere a discutiei.

            • Și-n interviul cu Rosanna Greenstreet din 2008, Hegel e adus în discuție ca preocupare axială:

              RG: Aside from a property, what’s the most expensive thing you’ve bought?
              SŽ: The new German edition of the collected works of Hegel.
              RG: What is your most treasured possession?
              SŽ: See the previous answer.
              (…)
              RG: What do you consider your greatest achievement?
              SŽ: The chapters where I develop what I think is a good interpretation of Hegel.

  23. Daca pentru Zizek am un dispret profund, mai cu seama dupa ultimul scandal de plagiat si dupa acel mizerabil interviu in care povestea cat ii detesta pe studentii americani desi, evident, nu detesta la fel de mult salariul pe care il primea de la o universitate americana unde practic nu-si facea treaba de profesor, Badiou este mai subtil si cu atat mai periculos datorita perspectivei amorale pe care o propune asupra istoriei. El isi construieste viziunea refuzand sa analizeze secolul XX altfel decat prin prisma unui insectar de modele de gandire „forms of thought” cum le numeste, fara insa a le judeca si moral. Iar de aici si pana la legitimarea unor dictaturi nu este decat un pas.

  24. Pai ce sa va fac dle Tismaneanu daca nici dvs si nici chiar Kolakowski sau von Mises nu au reusit sa reduca marxism leninismul la imposibilitatea stiintifica a unui perpetuum mobile. Pana atunci alde Iliescu poate sa le-o traga in continuare prostilor, invocand „intinarea idealurilor nobile”
    E treaba serioasa de facut si nu numai eseistica altfel vom avea ce meritam, cam cum l-am avut si pe Iliescu in 2000 si cu voturile prostilor din CDR si erau multi cu Doina Cornea in frunte(sa ma ierte aceasta eroina dar trebuie spus tot adevarul)

    PS. Dupa ce din 2007 tot repet asta cu diversiunea Iliescu_Vadim din 2000, unii care au totusi ceva in cap, adica de ex un Cristi Preda(dar desigur dupa multi ani si cu mare greutate caci e greu sa recunosti in sinea ta ca ai fost pacalit si ca ti s-a tras-o in 2000) vorbeste de curand despre asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro