joi, martie 28, 2024

UKIP – vot de protest sau Big Bang pe scena politică britanică?

Pe scena politică din Marea Britanie începe să se producă o schimbare remarcabilă: Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP) se anunță ca un competitor foarte serios în alegerile generale din mai 2015.

Rezultatele din două alegeri parțiale pentru Camera Comunelor de săptămâna trecută au stârnit panică în rândul partidelor tradiționale, care încep să realizeze că votul UKIP este mai mult decât un gest de protest izolat.

Liderul UKIP, Nigel Farage, este un om extrem de solicitat zilele acestea – nu poți deschide un ziar, nu te poți să uita la un jurnal de știri sau la situri de știri pe internet fără să dai de fața lui, de obicei râzând în hohote, cu o halbă (sau pintă) de bere în mână sau suit pe un tanc.

Mai nou este înconjurat de doi foști deputați demisionari din Partidul Conservator, Douglas Carswell și Mark Reckless.

Primul a câștigat scrutinul parțial de la Clacton, din Essex, în sud estul Angliei, unde fusese deputat până în luna august, iar al doilea este favorit pentru scrutinul parțial de la Rochester  și Strood, în Kent, tot în sud estul Angliei, unde a renunțat la mandatul de deputat în septembrie.

Cele două demisii urmate de candidaturi pentru UKIP i-au permis lui Farage să afirme că cei doi nu sunt dezertori, ci, prin supunerea la verdictul urnelor, niște politicieni onorabili.

Carswell, cunoscut ca un intelectual în politică, dar și un adept al metodelor moderne cum ar fi legătura permanentă prin internet cu electoratul, a câștigat scrutinul la Clacton cu aproape 60% din voturi, față de 53% cu cât câștigase mandatul de deputat pentru Partidul Conservator condus de premierul David Cameron la alegerile generale din 2010.

Se poate spune că victoria de la Clacton este preponderent una personală, a unui politician extrem de popular, cu rădăcini locale.

Sondajele arată că și Mark Reckless este favorit la Rochester și Strood, deși acolo și Partidul Conservator și Partidul Laburist din opoziție nu vor ceda practic fără luptă, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Carswell la Clacton.

UKIP este un partid eurosceptic care dorește ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și până acum s-a dovedit că majoritatea votanților săi proveneau de la Partidul Conservator, mai ales în zonele prospere din sudul Angliei.

Iată însă că joia trecută, în cel de-al doilea scrutin parțial pentru Camera Comunelor, în circumscripția Heywood și Middleton din suburbia orașului Manchester, în nord vestul Angliei, candidatul UKIP, fără notorietate prea mare, s-a clasat al doilea, la numai două procente în urma candidatului Partidului Laburist, care deținea această circumscripție fără întrerupere de 31 de ani.

Balanța puterii

Farage a susținut întotdeauna că partidul să atrage votanți de peste tot, de la Conservatori în sudul mai bogat al Angliei, de la Laburiști în nordul mai sărac, ca și în Țara Galilor sau chiar în Scoția, iar rezultatul din această circumscripție pare să-i dea dreptate.

UKIP atrage nu doar persoane care vor ieșirea Marii Britanii din UE sau reducerea imigraței, ci și pe acei care sunt în general nemulțumiți de ceea ce percep ca aroganța celor “trei partide de la Westminster” – Partidul Conservator, Partidul Laburist și Partidul Liberal Democrat (partenerul la guvernare al Conservatorilor).

De obicei, votul UKIP era considerat unul de protest, de pildă de la 16% la alegerile europene din 2009 a scăzut la 3% în alegerile parlamentare din 2010.

Anul acesta în luna mai UKIP a obținut 27,5% în alegerile europene, plasându-se pe primul loc, iar în toamnă a obținut primul său mandat de deputat, care este ales prin scrutin majoritar uninominal.

Acest mod de scrutin dezavantajează UKIP care are un sprijin destul de uniform în teritoriu și  nu concentrat pe anumite circumscripții. Dar un sondaj publicat duminică îi dă cel mai ridicat scor din istorie la parlamentare: 25% și peste 120 de deputați din totalul de 651.

Chiar și cu un scor de 16%, cum este creditat în medie, poate obține 20 de mandate și să ajungă să dețină balanța puterii într-un parlament în care nici Conservatorii, nici Laburiștii, nu dețin majoritate absolută și în care numărul de deputați Liberal Democrați este drastic redus ca urmare a prăbușirii votului partidului.

Farage spune că se așteaptă la noi demisii ale unor deputați Conservatori care vor trece la UKIP, iar Carswell menționa chiar o discuție privată în acest sens cu un deputat Laburist.

Tot mai multe voci în Partidul Conservator se pronunță pentru un pact electoral cu UKIP, cu toate că și Cameron și Farage au respins categoric o asemenea variantă.

În Partidul Laburist rezultatul de la Heywood și Middleton a deschis o dezbatere cu privire la neglijarea votului “de bază”, alegătorii săraci care până acum nu aveau alternativă și pe care, iată, acum o au.

În partid crește nemulțumirea față de liderul Ed Miliband, pe care sondajele îl arată cel mai impopular lider Laburist din ultimii 30 de ani.

Conservatorii avertizează că un vot UKIP înseamnă de fapt un vot pentru Partidul Laburist, care profită de scăderea electoratului Conservator, chiar dacă voturile proprii stagnează.

Rezultatele de săptămâna trecută par însă să-i dea dreptate lui Farage care spune “dacă votezi UKIP, ai deputat UKIP”. Coroborate cu cifrele din sondaje cu numai șase luni înainte de alegerile generale, aceste rezultate ar putea prevesti un Big Bang al scenei politice din Marea Britanie.

  • Articol aparut si pe site-ul RFI

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Schimbare de paradigma.

    Laburistii si-au tradat electoratul de stanga deschizand granitele tarii la oricine vroia sa intere si au umplut Marea Britanie cu emigranti din Asia, Africa, si Europa de Est -adica forta de munca ieftina ceea ce determina scaderea salariilor precum si costuri sociale in tensiuni inter-etnice/confesionale/rasiale ce sunt transferate tot populatiei native britanice.
    In Londra nativii britanici au ajuns minoritari (<50%).

    Conservatorii au abandonat valorile conservatoare, au sucombat discursului "political correctness" promovat de stanga culturala; iar pe plan extern au abandonat cauza nationala, abandonat suveranitatea nationala a UK birocratiei stufoase a Brusselului (cu consecinte pentru competitivitatea economica a firmelor britanice).
    Ceea ce incerca acum tradiv Cameron – cum ar fi ignorarea jurisdictiei/deciziilor CEDO (ultimul cuvant sa il aiba tribunalele britanice) nu face decat sa confirme ceea ce Farage a spus de mult de ca e gresit, il valideaza si mai mult pe Farage in loc sa ii mai salveze pe Conservatori.

    • Un cetățean britanic a treia generație cu rădăcini în subcontinentul indian sau din Caraibe este sau nu „nativ britanic”? Eu, de pildă sunt unul dintre cetățenii Londrei „non-native britanici”. Ar trebui cumva să fiu expulzat?

      • Desigur ca nu ar trebui sa fiti expulzat, dar nici nu ar trebui sa aveti acces la programele sociale din UK!
        Sa-mi explic pozitia: guvernul oricarei tari foloseste parghii fiscale si administrative pentru a promova o anumita orientare a economiei. Desigur, exista categorii de persoane dezavantajate de strategia economica (desi au calitatile necesare pentru a supravietui si a prospera in contextul altei orientari economice) si alte categorii favorizate (desi nu sunt cu nimic mai eficiente decat cele din categoriile defavorizate). In aceste conditii ar fi aberant ca statul sa ceara NATIVILOR din categoriile defavorizate se emigreze, renuntand la familie, prieteni si (eventual) la limba materna. In schimb, situatia este diferita pentru cei care decid sa-si paraseasca tarile de origine si sa imigreze in UK: in teorie, acestia ar trebui sa stie care este strategia de dezvoltare adoptata de guvern si, in consecinta, care sunt necesitatile privind forta de munca.

        P.S. In anii ’90-’95 in Canada se cautau gropari – nu, nu glumesc, era pe lista „profesiilor dorite”, cu deficit de personal – dar nu era nevoie de ingineri mecanici. Consider logic pentru un potential imigrant in Canada (inginer mecanic) sa nu incarce factura serviciilor sociale canadiene… sau sa se faca gropar.

        • Să mai adaug ceva, ca să realizați cât de aberant este ceea ce scrieți: locuiesc în Marea Britanie din 1991 și sunt cetățean britanic din 1998.

          • Nu m-am referit la dumneavoastra (decat in masura in care ati inclus situatia personala in intrebarea anterioara) ci la cei care imigreaza intr-o tara si pretind beneficii sociale, de parca le-ar datora cineva ceva: daca sunt incapabili sa se descurce in tara adoptiva n-aveau decat sa stea acasa, ca n-are nimeni obligatia sa-i intretina!

            • Explicația este la fel de aberantă pentru că vă referiți strict la unele beneficii sociale. Imensa majoritate a migranților lucrează și plătesc taxe, iar ca atare au dreptul nu doar la benficii sociale, de tip alocație pentru copii, dar și la asistență medicală sau educație. Migranții care vin în Regatul Unit se integrează, în majoritatea lor, în societate, unii devin cetățeni, iar copiii lor născuți aici devin cetățeni britanici. Și încă ceva, până la proba contrarie Regatul Unit face parte din Uniunea Europeană, iar libertatea de mișcare a forței de muncă este unul din principiile fundamentale ale acestei uniuni. Exemplul cu Canada este complet irelevant.

    • @radu
      Ai un ton vexat, precum un britanic sadea, cu descendenta nobiliara de cel putin 800 de ani. Si totusi, intrucat te exprimi bine in romana, este clar esti unul dintre „invadatorii” impotriva carora perorezi…Ai putea sa-ti clarifici un pic pozitia, caci altfel risti sa pari a avea un sindrom de personalitate duala?…
      Pe de alta parte, fara competitie pe piata muncii, UK va ajunge necompetitiva. Daca nu vine acolo forta de munca ieftina, pleaca investitorii. Ar trebui sa stii ca mediul de afaceri din insula a avertizat Guvernul Britanic ca multe companii deja concep planuri de delocalizare, in cazul in care referendumul pt. iesirea din UE reuseste. Caci in acest caz, pe langa stoparea afluxului de forta de munca, intervin barierele vamale, si o droaie de alte complicatii birocratice, care vor pune stavila exporturilor UK pe continent. Niciun om de afaceri nu doreste sa se izoleze de o asemenea piata, drept urmare va inchide business-ul pe insula si se va muta pe continent. Cu alte cuvinte, britanicii care voteaza pt. iesirea din UE au un IQ cam mititel.

    • Domnule Radu, dumneavostra traiti in Marea Britanie? Daca da probabil ca sunteti unul din emigrantii din Europa de Est („din Asia, Africa, si Europa de Est „), deci ati beneficiat de aceasta emigratie. Oricum ati interiorizat foarte bine platforma UKIP, desi atitudinea anti-romani a acestui partid este, cel putin pentru mine, evidenta!

  2. Continentul e in ceata, izolat. Pentru englezi chiar ca se potriveste acum butada, numai ca europenii se vor descurca si fara britanici, pe cand acestora le va fi mai complicat, cu toate ifosele lor de fost imperiu. Daca piata europeana le ridica bariere vamale nu-i vad bine. Atunci sa vezi ceata…

  3. Mai mult ca sigur, iesirea UK ar fi benefica petru restul UE.
    Prea multe mofturi din partea unor care s-au milogit sa intre in UE si nu au putut face acest lucru decit atunci cind De Gaulle nu a mai fost.
    Sint o FRINA pentru dezvoltarea UE.
    Ma rog sa le ”reuseasca” referendumul.
    Si mai am o intrebare : De ce UKIP are eurodeputati daca tot e contra UE? Le plac euroi cam mult…….nu-i asa! Nimic nou:politicieni tip canalii mincinoase.

    • UKIP este în Parlamentul European la fel ca alte partide eurosceptice ca și Frontul Național din Franța, printre multe altele (a propos, cele două partide s-au clasat pe primul loc în alegerile europene în Regatul Unit și Franța). Este exact la fel cum separatiștii catalani și basic sunt angrenați în politica națională în Spania, cei scoțieni, galezi și irlandezi în Regatul Unit sau cei flamanzi în Belgia. Este un drept democratic de care fac uz în mod pașnic.

      • Sunt curios ce se poate intampla daca ies din UE.Sunt din luna iunie in UK si pot spune ca asa popor fatarnic nu am crezut ca exista:)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Clej
Petru Clej
Petru Clej este corespondent la Londra al redacției române a RFI. A fost jurnalist la BBC World Service, redacția română, între 1991 și 2008 (redactor șef între 2000 și 2008) și a lucrat între februarie și decembrie 2007 la BBC News Online.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro