vineri, iunie 21, 2024

15 noiembrie 1987. Era duminică

S-au împlinit 28 de ani de la revolta muncitorilor de la Braşov. Era duminică. Am cerut voie să merg la film. Tocmai apăruse „Nea Mărin miliardar”. Rula la cinematograful Popular ce se găsea într-un gang pe strada Mureşenilor, în centrul vechi. Centrul nou și comunist nu a fost terminat nici astăzi. Eu locuiam chiar în faţa Uzinei Metrom. În Braşov, pe atunci, cam fiecare locuia în faţa unei uzine.

Am plecat spre calea Bucureşti, la Piese Auto, ca să iau troleibuzul care nu mai venea, nici 3-ul, nici 5-ul, nici 7-le, niciunul. Dacă am văzut, am plecat pe jos. Ceva însă nu era în regulă. Era o forfotă, troleibuzele erau oprite pe traseu şi de la Hidromecanica încolo au început să treacă spre centru maşinile de pompieri. Când am ajuns la Modarom, am văzut ceea ce nu mai văzusem până atunci. În faţa Consiliului Judeţean era plin de oameni care scandau, peste drum, acolo unde e şi hotelul Capitol, era plin de oameni care priveau. Mi-au atras atenţia bucătarii de la Capitol, cu tocile lor mari şi albe, care stăteau şi priveau nemișcați spectacolul din faţă. N-am rămas să mă uit. Nu înţelegeam nimic. Din gangul de la Popular, am sunat acasă cu o fisă din aceea de 3 lei, ca să spun că se întâmplă „ceva”, apoi am intrat la film. La sfârşitul filmului, e o bătaie cu frişcă, miliardarul îşi găseşte şi fata şi banii iar nea Mărin, după ce i-a învins la băut pe bandiţii candizi, după spusele lui Veta, se va drege cu zeamă de varză.

Când am ieşit, toată zona Consiliului Județean, actuala prefectură, şi a primăriei fusese împrejumuită de scutieri. Atunci am văzut pentru prima oară scutieri. Pe scuturile albe, luate probabil în grabă de la magazie, se vedeau urmele degetelor tinerilor recruți. Scuturile erau pline de praf şi de urme. Scutierii erau îmbrăcaţi în mantale albastre. Prin faţa lor trecea un puhoi de oameni care se făceau că se uită aiurea, cu treabă pe-acolo. Era clar că nu toţi ieşeau de la film. Centrul oraşului fusese închis. Asta înseamnă că deznodământul nu durase decât o oră şi ceva, cât fusesem la film. Când, pe plajă, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Jean Constantin scoteau pistoalele de ciocolată din buzunare, Securitatea, al cărui sediu se afla un pic mai sus de liceul Şaguna, se punea în alertă şi echipa recruţii cu scuturi și bastoane. Iar când nea Mărin se bătea cu frişcă, probabil că trupele ajunseseră deja la Consiliul Judeţean. Un imens perimetru fusese închis. Ca să ajungi din centru acasă, trebuia să ocoleşti acum se străzile de pe Dealul Cetăţii.

Peste câteva zile, curtea unităţii de pompieri din faţa Uzinei Metrom s-a umplut de câini lupi şi seara oraşul era împânzit de patrule formate dintr-un securist gradat, doi soldaţi cu mitraliere şi un câine lup.

Anul următor am plecat la liceu în Călimăneşti. Întâmplarea a făcut ca într-o zi o profesoară din Râmnicu Vâlcea să mă întrebe din ce oraş sunt, la liceul cu pricina erau elevi din douăzeci şi şase de judeţe, era liceu naţional. Apoi, m-a rugat să-i duc un pachet soţului ei care era delegat cu „serviciul” în Braşov. Şi, uite aşa, am dus un pachet unui securist delegat din Râmnicu Vâlcea la Braşov, el şi câinele lui, pentru a apăra oraşul muncitoresc de muncitorii nemulţumiţi. Când, la poarta unității de pompieri, am întrebat de căpitanul nu-mai-ştiu-cum-îl-cheamă, soldatul de pază m-a privit cu neîncredere și a chemat un superior.

În iarna lui ’88, când mă întorceam în prima vacanţă de la liceu, trenul ajungea la miezul nopţii fix, eu şi colegul meu din Târgu Secuiesc, care mergea la unchiul lui, ne luaserăm toate lucrurile din cameră, care ne depăşeau şi în volum şi în greutate, eu aveam chiar şi o valiză cu roţi, dar sunt sigur că erau ovale, în fine, pe străzile acelea prost luminate şi pustii, am fost opriţi şi legitimaţi de o patrulă cu mitraliere şi câine lup. Nu ştiu dacă era condusă de căpitanul nu-mai-ştiu-cum-îl-cheamă. Doi elevi care nici nu se mai distingeau de bagajele lor, plini de zăpadă, reprezentau, probabil, un potenţial pericol public. În mod ciudat, plin de patrule, Brașovul semăna cu orașele pe care le vedeam în filmele de război date de televiunea de stat. Doar că acum patrulele naziste fuseseră înlocuite de comuniști, eroii filmelor de propagandă.

Am început să ascult Vocea Americii. Închipuirea aceea de radio pe care o încropisem din pasiune pentru electronică nu prindea şi Europa liberă. Dar nici atunci, nici mai târziu la Revoluţie încă nu mi se deşteptase conştiinţa politică. Ceva, ceva pricepeam. Calculasem că neamul lui Ceauşescu va mai rămâne la putere încă vreo şaizeci de ani. Cum s-ar zice, eram un  realist.

Pe 15 noiembrie 1987, era duminică.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. da; sinteti un realist si va multumesc ptr articol
    romania tot cu zeama de varza se drege si azi si de amu inainte;trebe sa traim ca frati,ptr ca capitani nu stiu cum ii cheama e vigilenti si azi au si bani.nu doar ca Rimnicu Vilcea e aproape da azi Brasovul e cel mai mare judet din Moldova
    am fost intr o vacanta a anului 88 la unchiul meu din Brasov;mi a aratat panoul de la militie si mi a spus:aici scrie ce au mai facut moldoveni
    intr o zi mi a povestit ca un vecin murise de cancer de curind;se pare ca il iradiau la intilnirile saptaminale cu securistul, dupa ce participase la revolta.
    io cunosc rivolutia intregului popor tot dintr un oras ardelean;cam la fel s a terminat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorel Bucur
Dorel Bucur
Doctor în filosofie al Universității Jean Moulin Lyon 3, Institutul de Cercetări Filosofice din Lyon, cu un subiect despre raportul cu celălalt. Master profesional „Culture et santé”, Universitatea Jean Moulin Lyon 3, stagiu efectuat la Spitalul de geriatrie Antoine Charial din Lyon. Absolvent la Facultății de Filosofie, Universitatea București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro