duminică, ianuarie 17, 2021

15 noiembrie 1987. Era duminică

S-au împlinit 28 de ani de la revolta muncitorilor de la Braşov. Era duminică. Am cerut voie să merg la film. Tocmai apăruse „Nea Mărin miliardar”. Rula la cinematograful Popular ce se găsea într-un gang pe strada Mureşenilor, în centrul vechi. Centrul nou și comunist nu a fost terminat nici astăzi. Eu locuiam chiar în faţa Uzinei Metrom. În Braşov, pe atunci, cam fiecare locuia în faţa unei uzine.

Am plecat spre calea Bucureşti, la Piese Auto, ca să iau troleibuzul care nu mai venea, nici 3-ul, nici 5-ul, nici 7-le, niciunul. Dacă am văzut, am plecat pe jos. Ceva însă nu era în regulă. Era o forfotă, troleibuzele erau oprite pe traseu şi de la Hidromecanica încolo au început să treacă spre centru maşinile de pompieri. Când am ajuns la Modarom, am văzut ceea ce nu mai văzusem până atunci. În faţa Consiliului Judeţean era plin de oameni care scandau, peste drum, acolo unde e şi hotelul Capitol, era plin de oameni care priveau. Mi-au atras atenţia bucătarii de la Capitol, cu tocile lor mari şi albe, care stăteau şi priveau nemișcați spectacolul din faţă. N-am rămas să mă uit. Nu înţelegeam nimic. Din gangul de la Popular, am sunat acasă cu o fisă din aceea de 3 lei, ca să spun că se întâmplă „ceva”, apoi am intrat la film. La sfârşitul filmului, e o bătaie cu frişcă, miliardarul îşi găseşte şi fata şi banii iar nea Mărin, după ce i-a învins la băut pe bandiţii candizi, după spusele lui Veta, se va drege cu zeamă de varză.

Când am ieşit, toată zona Consiliului Județean, actuala prefectură, şi a primăriei fusese împrejumuită de scutieri. Atunci am văzut pentru prima oară scutieri. Pe scuturile albe, luate probabil în grabă de la magazie, se vedeau urmele degetelor tinerilor recruți. Scuturile erau pline de praf şi de urme. Scutierii erau îmbrăcaţi în mantale albastre. Prin faţa lor trecea un puhoi de oameni care se făceau că se uită aiurea, cu treabă pe-acolo. Era clar că nu toţi ieşeau de la film. Centrul oraşului fusese închis. Asta înseamnă că deznodământul nu durase decât o oră şi ceva, cât fusesem la film. Când, pe plajă, Ştefan Mihăilescu-Brăila şi Jean Constantin scoteau pistoalele de ciocolată din buzunare, Securitatea, al cărui sediu se afla un pic mai sus de liceul Şaguna, se punea în alertă şi echipa recruţii cu scuturi și bastoane. Iar când nea Mărin se bătea cu frişcă, probabil că trupele ajunseseră deja la Consiliul Judeţean. Un imens perimetru fusese închis. Ca să ajungi din centru acasă, trebuia să ocoleşti acum se străzile de pe Dealul Cetăţii.

Peste câteva zile, curtea unităţii de pompieri din faţa Uzinei Metrom s-a umplut de câini lupi şi seara oraşul era împânzit de patrule formate dintr-un securist gradat, doi soldaţi cu mitraliere şi un câine lup.

Anul următor am plecat la liceu în Călimăneşti. Întâmplarea a făcut ca într-o zi o profesoară din Râmnicu Vâlcea să mă întrebe din ce oraş sunt, la liceul cu pricina erau elevi din douăzeci şi şase de judeţe, era liceu naţional. Apoi, m-a rugat să-i duc un pachet soţului ei care era delegat cu „serviciul” în Braşov. Şi, uite aşa, am dus un pachet unui securist delegat din Râmnicu Vâlcea la Braşov, el şi câinele lui, pentru a apăra oraşul muncitoresc de muncitorii nemulţumiţi. Când, la poarta unității de pompieri, am întrebat de căpitanul nu-mai-ştiu-cum-îl-cheamă, soldatul de pază m-a privit cu neîncredere și a chemat un superior.

În iarna lui ’88, când mă întorceam în prima vacanţă de la liceu, trenul ajungea la miezul nopţii fix, eu şi colegul meu din Târgu Secuiesc, care mergea la unchiul lui, ne luaserăm toate lucrurile din cameră, care ne depăşeau şi în volum şi în greutate, eu aveam chiar şi o valiză cu roţi, dar sunt sigur că erau ovale, în fine, pe străzile acelea prost luminate şi pustii, am fost opriţi şi legitimaţi de o patrulă cu mitraliere şi câine lup. Nu ştiu dacă era condusă de căpitanul nu-mai-ştiu-cum-îl-cheamă. Doi elevi care nici nu se mai distingeau de bagajele lor, plini de zăpadă, reprezentau, probabil, un potenţial pericol public. În mod ciudat, plin de patrule, Brașovul semăna cu orașele pe care le vedeam în filmele de război date de televiunea de stat. Doar că acum patrulele naziste fuseseră înlocuite de comuniști, eroii filmelor de propagandă.

Am început să ascult Vocea Americii. Închipuirea aceea de radio pe care o încropisem din pasiune pentru electronică nu prindea şi Europa liberă. Dar nici atunci, nici mai târziu la Revoluţie încă nu mi se deşteptase conştiinţa politică. Ceva, ceva pricepeam. Calculasem că neamul lui Ceauşescu va mai rămâne la putere încă vreo şaizeci de ani. Cum s-ar zice, eram un  realist.

Pe 15 noiembrie 1987, era duminică.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. da; sinteti un realist si va multumesc ptr articol
    romania tot cu zeama de varza se drege si azi si de amu inainte;trebe sa traim ca frati,ptr ca capitani nu stiu cum ii cheama e vigilenti si azi au si bani.nu doar ca Rimnicu Vilcea e aproape da azi Brasovul e cel mai mare judet din Moldova
    am fost intr o vacanta a anului 88 la unchiul meu din Brasov;mi a aratat panoul de la militie si mi a spus:aici scrie ce au mai facut moldoveni
    intr o zi mi a povestit ca un vecin murise de cancer de curind;se pare ca il iradiau la intilnirile saptaminale cu securistul, dupa ce participase la revolta.
    io cunosc rivolutia intregului popor tot dintr un oras ardelean;cam la fel s a terminat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Dorel Bucur
Dorel Bucur
Doctor în filosofie al Universității Jean Moulin Lyon 3, Institutul de Cercetări Filosofice din Lyon, cu un subiect despre raportul cu celălalt. Master profesional „Culture et santé”, Universitatea Jean Moulin Lyon 3, stagiu efectuat la Spitalul de geriatrie Antoine Charial din Lyon. Absolvent la Facultății de Filosofie, Universitatea București.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.