Scrisoare pentru dascăli
Ați fost și sunteți de un secol încoace, una dintre forțele tăcute ale țării astea încercate. Dar ați reușit, din 40 de opincuțe și 20 de traiste, cu puțin praf de cretă, să faceți cea mai tare și reală alchimie. Ați transformat vorbele în aur și din gură în gură, ați pus mână de la mână, an de an, la facerea minții acestui neam, condus astăzi, 2014, de un stat al strategiilor feudale. Din pură convingere și din dragoste de copii, v-ați făcut muți și utili ca Ana lui Manole și v-ați zidit picioare, mâini, coaste, în zidurile școlii, lăsându-vă doar gura slobodă, în ziceri ce s-au osificat în sufletele elevilor voștri și copiilor lor.
V-ați închis în fibra neamului, tăcuți ca mieii în țesătura bundițelor, care pe unde ați putut, prin școlile sărăcăcioase din chirpici, prin cătune și sate, fără să renunțați, zâmbind mai mereu, dând viscolul la o parte mai înainte să intrați în școală, cu lefuri infinit mai proaste decât ale primarilor, popilor și vătafilor, ministreilor și președințeilor pe care i-ați școlit voi și pe care tot voi i-ați făcut mari.
Și care astăzi vă oferă o budă în fundul curții, un salariu mizerabil, zeci de monitoare colorate cu Internet și 150 de euro pe care să îi cheltuiți „cum știți voi mai bine”, fără facturi – un delir umilitor de grandoare electorală.
V-ați chemat când cărturari, când învățători, când dascăli, ca astăzi in 2014. Ați luptat de când vă știm, ca să fim – noi, românii – mai buni, mai educați, mai liberi; și să ne ridicăm zilnic la înălțimea vremurilor pe care le trăim. Dacă mai are cineva dubii că lupta pentru educație nu este cel mai răbdător exercițiu pentru libertate, să privească azi în față tabloul jalnic al educației României.
Dascăli, v-au rămas destule la care încă să vă gândiți și zidiți încă școala națiunii române, alături de vechii Dimitrie Cantemir, Spiru Haret, Onisifor Ghibu, Simion Mehedinți, G. G.Antonescu, Iosif Gabrea, Ion Găvănescul, Constantin Narly, Florian Aron, Ştefan Bârsănescu, Constantin Rădulescu-Motru, Vladimir Ghidionescu, Grigore Tăbăcaru, Emil Brandză, Dimitrie Todoran, Gheorghe Comicescu, Ion G. Duca, Teodor Geantă, Ion Nisipeanu, Dumitru C. Brătianu, Radu Petre, Toma Cocișiu, Ilie Teiușan, Dimitrie Gusti, I.C. Petrescu, Titu Maiorescu, Stoian Stanciu sau domnul Trandafir. Sunteți singurii care mai pot face din simbolurile libertății de mai sus mai mult decât un pomelnic de duminică. Lupta lor pentru educația României a țintit libertatea de azi a acestui popor, la care încă avem restanțe.
Voi, dăscălițelor, ați plâns când cei de la putere v-au golit casele de bărbați ca să moară în războaiele lor, dar ați rămas acasă să ne educați bunicii și părinții, odată cu Regina Maria, Doamna Elina, Regina Elisabeta, Ştefania Mărăcineanu, Sofia Ionescu, Alexandra Cantacuzino, Elisa Zamfirescu, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu, Ana Aslan, Maria Dudu („Doamna noastră”); Goga v-a numit „sfielnice” si “blajine”, în timp ce voi ați dus nu doar războiul dar și urmările lui tragice. Ați rezistat anilor cumpliţi de foamete şi secetă, de restrictii și “cartele” pentru mancare si haine, de prigoană comunistă a dascălilor si intelectualilor. Cand ati schimbat praful cretei cu uleiul strungului singurul gând sustenabil era la o vreme mai bună a copiilor si elevilor vostri. Din cand in cand, cate un “ieduț” din clasa de odinioară, devenit activist zglobiu de partid, făcea raport la Securitate și zile amare familiei voastre.
Izgonite din universități, scoli și institute, ați scris cotele hainelor din fabricile de textile cu aceeași sfințenie cu care scriați notele demnității în catalogul devenirii celor pe care i-ați făcut mari, în școală. …”Aşa, grijind copiii altor mame”, sub oprobiul vremurilor politice, ati devenit din punte – talpa, ca astăzi, in 2014. Strivite sub salarii mizerabile, îmbolnavite de nepăsarea noilor “elite”, sub conducerea unui stat fără discernământ și fără valori, ați îngroșat fără voie cifrele de emigrare în masă ale ochilor curioși și dornici de o viață mai bună și mai liberă, în afara României; și coada de așteptare a celor de stau să plece e încă lungă, spre bucuria micii “elite de conducători”.
Mulți dintre elevii voștri vă scriu încă. Cei mai mulți o fac din Boston, Londra, Paris, Dublin, Calgary, Toronto, Montreal, Calgary, New York, Viena, Frankfurt, Madrid, Roma și din alte câteva mii de orașe, în care cei mai mulți dintre ei nu pot vota pentru vreuna dintre opțiunile de dezvoltare ale României, pentru că nu au cum să o facă – fizic – nici chiar astăzi, în 2014.
Ce coincidență sinistră: mâna de politicieni care pun stop libertății la vot, in ciuda sacrificiului, ar putea fi aceiași care au pus de 25 de ani încoace frână educației. Chem ca martori ai sacrificiului dascălilor pentru libertatea și educația acestui neam pe Monica Lovinescu și Paul Goma, oprimați alături de sute de profesori la Brașov, în 1987; pe Virgil Calistru, profesor universitar, împuşcat în Bucureşti, în 23 decembrie 1989; pe Csizmaryk Ladislau, născut în 1939, profesor din Timisoara, împuşcat, în 17 decembrie 1989, în faţa Catedralei; pe Hegyi Lajos, născut în 19 octombrie 1964, profesor de matematică, ucis la Tg. Mureş în decembrie 1989; Emil Măgureanu, născut în 1.05.1928, profesor la Facultatea de Medicină, Bucureşti, împuşcat în decembrie 1989; pe profesorii universitari Grigore Brâncuş, Petru Creţia, studenții bătuți crunt de mineri și alți 20 de mii de dascăli înspăimântați de mineri în iunie 1990.
Mai stau mărturie cei 290 de mii de profesori, colegi ai voștri, care acceptă cu demnitate statutul precar de dascăli, ca și voi – din vocație și pasiune – pentru altceva mai înalt decât salariile mai mici decât ale personalului responsabil cu curățenia. Adăugăm astăzi, noiembrie 2014, la stipendiile lunare jenante acordate educatorilor, fiecare bănuț din cei 150 de euro pe care dascălii îi primesc, de la o lungă listă de guverne, care i-a așezat disciplinat, în genunchi, la coada care începe la palatul Victoria și se termină la Carei. Mai chem ca martori ai dorinței noastre tuturor pentru o educație mai bună pe toți cei 4-5 milioane de părinți care încă mai speră că școala românească poate fi de calitate, atunci când în clasa 1-a lipsesc atât abecedarele, cât și valorile.
Mai stau mărturie cei 6-7 milioane de români pe care i-ați educat și care și-au căutat o viață decentă în diaspora și care astăzi ar fi vrut să știe că astăzi pot conta pentru noi. Mai stau mărturie sacrificiului vostru pentru educația României și cei 1000 de politicieni – primari, parlamentari, prim-miniștri, miniștri, președinți- pe care tot voi i-ați educat și care astăzi, 2014, pun frână libertății acestor români auto-exilați de departe și educației copiilor noștri rămași acasă.
Mai stă mărturie zidul uriaș pe care îl aveți în față și pe care tot voi l-ați construit din tăcere și resemnare, și pe care îl puteți da jos simplu, cu o ștampilă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ma alatur dlui V.Paraschiveanu, si sustin deplin acest vibrant omagiu adus cadrelor didactice din Ro!
Doresc acum sa fac apel numai la inteligenta dvs, stimati dascali:
In recentul acord semnat de sindicatul dvs si de guvern, este mentionat faptul ca, cu conditia de a avea 34 ani de munca, veti putea cere pensionarea anticipata, respectiv veti obtine pensia intreaga(!) cu 3 ani inainte de limita de varsta!
Nu va intreb daca vi se pare sau nu discriminatoriu, ci doar atat: credeti ca acest angajamment va fi respectat?
daca se lasa pacaliti de o asemenea promisiune, atunci e grav.
Exista niste legi care stabilesc conditiile de pensionare; nu este vorba daca se face ori nu discriminare, ci ca nu se poate.
Dar de la cei care au purtat pancarte cu „noi v-am votat, voi ne-ati inselat” nu poti sa te astepti decit sa fie pacaliti in continuare.
Am primit ieri spaga electorala de 150 euro din fonduri europene (e o tema de studiat: o parte din fondurile europene sunt folosite pentru consolidarea dominatiei PSD – si nu e vorba doar de cei 150 euro pentru profesori). Banii astia au picat la fix: cu doua zile inainte de salariu mai aveam doar 20 lei. Desigur, voi vota tot cu Iohannis.
Mult prea patetic.
Profesorii despre care vorbiti Dumneavoastra au murit de mult dar nici in viata nu formau majoritatea corpului profesoral. Acest corp care a trecut prin comunism si haosul dirijat de dupa nu fara sechele. Adus in imposibilitatea de a-şi reface competenta de baza, corpul profesoral al Romaniei de astazi este la fel cu majoritatea celor care practica „artele liberale” minus avocatii. Incompetenti, fara demnitatea data de prestigiul profesiei, pot fi cumparati la fel cu teleormanii sau minerii.
Nu va faceti iluzii: va exista un procent care in urma celor sapte sute de lei isi va modifica optiunea, facand pe plac celor care au orchestrat aceasta operatiune care sangereaza din rani multiple….
Dvs. urmariti informatiile presei/siturilor quality privind examenele cadrelor didactice pe posturile scoase la concurs? Predomina „sfinta mediocritate”, xx % (2 digiti) au fost dati afara ca au fost prinsi copiind. Curg notele de 2 si 3 (adica nu fac NIMIC din subiectele propuse).
Cine sint acesti oameni? In general tineri absolventi de citiva ani (poate chiar 10) ai universitatilor noastre „minunate”, de stat si private. Isi dau seama ca pe piata libera nu sint in stare sa faca mai nimic si atunci isi aleg o slujba „sigura” la stat, la o scoala, cu contract pe perioada nedeterminata, cu legi care-i avantajeaza orice ar face (va mai amintiti invatatoarea de la o scoala de fite din Bucuresti cum vorbea cu parintii si cum le cerea bani cadouri si care a fost reangajata?) Dar de D-na Varzaru de la Bolintineanu cu spaga la bac?
Inainte numai copiii de „calitate” (din orase, din mediul intelectual sau muncitoresc sau din orice minuscul satuc) se faceau invatatori si profesori. Nu aveau nevoie de 150 Euro sa-si cumpere carti, studiau continuu si era o placere sa te intilnesti cu ei intr-un mediu informal. La fel si in timpul comunismului, nu puteau razbi decit cei buni. Precis erau exceptii (eu am fost nevoit sa o suport pe o profesoara universitara de matematica de toata jena, dar era EXCEPTIA).
Stiu ca voi primi zeci de replici acide. Nu mai tociti tastatura. Desigur exista si un nucleu …bla bla bla (chiar eu cunosc) DAR, ca in fizica, masa critica se dilueaza pe masura trecerii timpului si schimbarea devine practic imposibila.
Cancelariile sint pline de adeptii PSD. Analizati grevele cadrelor didactice si amploarea lor in ultimii 20-25 de ani. Concluzie: cu PSD + variante la putere se „fisiiau” imediat.
Cu politizarea invatamintului nu se mai vede decit intunericul de la capatul tunelului.
Oare cum sint angajati profesorii la o scoala condusa de directori pusi de PSD (si poate oameni de treaba) si amenintati de politrucii de la CJ (vezi cazul Govor sau Covor cum il cheama)? Pina si oamenii de treaba ai politicului (care o fi el) se vor radicaliza in mediul acesta toxic.
Ori esti de-a lor, ori nu mai esti deloc!
Doar un apel la logica elementara. Absolventii de facultati care, la concursurile de titularizare in invatamant, sunt prinsi copiind sau iau note de 2 si 3, NU ajung profesori.
Frumos apelul(chiar daca patetic,poate), dar inutil. Profesorii de azi nu mai sint cei de ieri. Cum cetatenii Romaniei de azi nu mai sint nici ei cei de ieri. Comunismul urmat de cei 25 de ani de dominatie a raptului securistic tupeist au eradicat demnitatea. Ea nu mai face parte dintre valorile cetatenilor acestor tari. Cei care mai cred in aceste valori demodate sint foarte putini si chiar si asa iti trebuie multa fibra ca sa rezisti. Cititi articolul dlui Maci, veti intelege. Nu ne mai putem salva.