sâmbătă, ianuarie 23, 2021

1947, 30 decembrie- zori comunişti

În panteonul comunist, ziua de 30 decembrie 1947 era una de sărbătoare, una în care poporul muncitor se elibera, în fine, de cătuşele burghezo- moşiereşti. O tenace propagandă, prelungită şi în anii regimului Iliescu, avea să impună imaginea regalităţii sub semnul opresiunii, lăcomiei şi al imposturii. Republica populară devenea întruchiparea unui vis secular de libertate,apoteoză şi împlinire epocală.

Detronarea regelui Mihai I, înfăptuită la un an de la falsificarea alegerilor generale din 1946, era, în ordine dialectică, ultima cărămidă aşezată la edificiul democraţiei populare. Ca şi în celelalte ţări central-europene, decorul falselor coaliţii era înlăturat, înlocuit fiind de ordinea sovietică a democraţiilor populare: lovitura de stat de la Praga din 1948 era cea din urmă în această serie istorică. În România, 30 decembrie 1947 pune capăt unui proces de remodelare totalitară ce debutează pe 6 martie 1945. Strategia de coabitare cu monarhia nu mai avea nici o justificare în acest nou peisaj monocrom ideologic.

Abolirea monarhiei consacra, oficial, naşterea unui comunism care se insinuase , deja, în spaţiul românesc, o dată cu cabinetul Groza. Spre a relua formula memorabilă a lui Anne Applebaum, Regatul României fusese strivit în acest efort de sovietizare. Insulele de pluralism, de la partide la instituţii de presă, erau sub asalt, continuu. Instrumentele de teroare ale stalinismului erau vizibile, de la poliţia politică la intimidarea prin procesele- spectacol. Anul 1947, cel care se încheia cu abdicarea forţată a regelui Mihai I, cuprindea, în paginile sale, înscenarea odioasă de la Tamădău. Lichidarea naţional- ţărăniştilor era semnul acestei orientări totalitare. Epoca de rezistenţă împotriva tiraniei, în cadrele cvasi- legale, se încheia.

Din acest moment, al toamnei lui 1947, opoziţia nu mai era tolerată. Criminalizarea ei era parte din acest proiect de viitor. Liberalii şi social- democraţii erau înlăturaţi, la rândul lor. În locul curajului lui Titel Petrescu, se va instaura liniştea de mormânt a PMR. Cât despre tătărescieni, cei care nutriseră ambiţia de a fi un factor de colaboraţionism “ burghez”, misiunea lor se încheia, în aceeaşi toamnă a lui 1947, prin votul de blam şi epurarea ministerului de externe, acolo unde se instala “Passionaria “ autohtonă, tovarăşa Ana. Regimul de partid unic era o realitate, la finele lui 1947. Ampla operaţiune de arestare din 1950 şi detenţia de la Sighet decurgeau, legic, din voinţa de extirpare a unui întreg trecut politic şi intelectual.

30 decembrie 1947 intra în memoria comunistă ca o zi a bucuriei. Ceea ce aceste fotografii nu pot reconstitui este disperarea acelora dintre români pentru care proclamarea RPR însemna consfinţirea tiraniei şi oficializarea unui protectorat sovietic. În jurnalul lui Alice Voinescu, abdicarea forţată este un semn al acestei vârste tragice- epurată din învăţâmânt, arestată şi alungată în domiciliu forţat, Alice Voinescu ilustrează un destin care nu are nimic din lucirea proletară.

Republica populară şi mai apoi cea socialistă vor întruchipa această dominaţie, implacabilă, a partidului- stat. Ordinea comunistă consacră nu doar represiunea, atomizarea, tirania, dar şi modernizarea malformată şi monstruoasă pe care nu încetează să o elogieze entuziaştii stângii radicale. Egalitatea socială,locuri de muncă, patria ca un vast şantier, accelerarea progresului şi mobilitatea socială, toate acestea sunt emblemele pe care stângiştii autohtoni le celebrează, în clipele lor de nostalgie. Din acest decupaj subiectiv sunt absente victimele, de vreme ce sacrificarea lor este justificată, dialectic, prin avansul istoriei: orbirea este dublată de amoralitate.

30 decembrie 1947 anunţă aceşti zori ai democraţiei populare. Noua umanitate ce îi acompania, entuziast, pe mineri în asaltul lor bucureştean din iunie 1990 îşi are rădăcinile în acest trecut al tiraniei şi al conformismului. România lui Ion Iiescu şi a FSN ducea mai departe memoria acestei zile. Post comunismul românesc se fonda pe asaltul stalinist.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Cu ocazia zilei republicii tin sa-i felicit pe toti romanii. In special pe cei cu vederi anti-monarhice si pro-republicane. Acum 68 de ani prietena noastra de la rasarit, URSS, ne-a ajutat sa scapam de greul jug al exploatarii bughezo-mosieresti si sa instituim o foarte frumoasa si democratica republica populara romana. Cu aceasta ocazie regele a fost pus sa abdice, elitele romanesti au fost omorate, bagate la inchisoare, fortate la exil si ingenunchiate pur si simplu. In locul lor ocupantul sovietic a pus oameni de nadejde, din popor (ei … nu chiar toti erau din poporul roman dar totusi … erau si ei oameni dintr-un popor). In acest fel valorile au fost rasturnate si … asa au ramas pana in ziua de astazi. Inca o data, felicitari poporului roman care timp de 26 de ani, in deplina libertate a acceptat ceea ce ocupantul sovietic ne-a impus acum 68 de ani. Traiasca Republica Populara Romana.

  2. Republica Populară a fost proclamată prin fraudă… la 30 decembrie 1947 nu s-a întrunit cvorumul de parlamentari necesar schimbării formei de guvernămant (numeroși parlamentari nu se aflau în capitală la acea vreme – erau plecați acasă cu ocazia sărbătorilor de iarnă). Minciuna reîmpachetată de Ion Iliescu și autorii Constituțiilor Republicane post 1989 continuă. Garbage in, garbage out!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

O variantă modernă a poveștii cu vulpea bearcă: „Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite a calculat că mai avem circa 60 de...

Dacă ați fi participat în iulie 2015 la lucrările Conferinței dedicate Anului Internațional al Solurilor, desfășurate în Colorado sub auspiciile Organizației pentru...

Radiografia dezastrului industriei energetice românești în 10 ani

Cifrele nu mint, sunt luate din site-ul Transelectrica și puse în tabele și grafice pentru a trage concluziile. Am extras datele SEN...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.