duminică, decembrie 4, 2022

1989. Ceaușescu. De la aplauze, ovații la huiduieli și procesul de la Târgoviște

În momentul în care am aflat că Sorin Șerb, unul dintre cei mai serioși jurnaliști din România vremurilor noastre, al cărui nume este indisolubil legat de istoria post-decembristă a Europei Libere, a publicat la editura Litera (București, 2020) un volum intitulat Ceaușescu Ultimul an m-am gândit că ar putea fi vorba despre punerea între coperte de carte a materialului adunat pe tot parcursul anului 2019 în vederea realizării rubricii cotidiene Buletin de știri. Ce poate fi regăsită pe pagina web a sus-mnționatului post de radio, revenit în în țara noastră cu începere din ianuarie 2019.

În rubrica cu pricina, Sorin Șerb valorifica ore și ore petrecute în secțiile de periodice ale bibliotecilor, în încercarea temerară de reconstituire a ce s-a întâmplat în România, în viața cetățenilor țării, dar și a conducătorilor  acesteia în anul de grație 1989.

Or, cartea este și mai mult, și mai puțin decât  a fost sus-menționata rubrică. E mai puțin fiindcă autorul a renunțat la reproducerea unor citate din presa cotidiană, și am în vedere în primul rând citatele din articolele în care i se aduceau elogii deșănțate pretinsului Geniu al Carpaților și tovarășei lui de viață și de activitate revoluționară, tovarășa academician dr. ing. Elena Ceaușescu. Personal, regret suprimarea cu pricina fiindcă pasajele în chestiune erau, fie și indirect, o completare peste ani a Antologiei rușinii, întocmite de un alt fost angajat al Europei Libere, neuitatul Virgil Ierunca. Sorin Șerb a renunțat deopotrivă la reproducerea programelor postului de televiziune, ale teatrelor și cinematografelor din Capitală care și ele arătau cât de cenușie, de lipsită de orizont și de sufocantă a fost viața românilor în ultimul an din existența „comunismului biruitor”. E adevărat, spectacolele de teatru reprezentau foarte adesea o excepție, numai că și această observație suportă câteva amendamente.  Repertoriile erau cu mare grijă controlate, verificate, epurate, restricțiile valutare își spuneau și ele cuvântul pe lângă cerbicia cenzorilor, așa că achiziția de texte noi din dramaturgia universală era cu mare atenție drămuită. Unde mai pui că moda comerțului condiționat (cea a procurării cine știe cărui produs cu mare căutare obligatoriu însoțiță de achiziționarea  a nelipsitul pește oceanic, și el înlocuit în anul 1989 cu creveții vietnamezi ori cu conservele  de legume, cu termene de valabilitate de multă vreme expirate) și-a spus cuvântul și în teatre. De pildă, voiai să montezi sau să vezi la Teatrul Bulandra, Dimineața pierdută , foarte bine, numai că pentru a-ți îndeplini dorința trebuia să accepți ca marfă digerabilă și Întâlnire la metrou de Eugenia Busuioceanu, ce se juca la același Teatru.  Țineai cu tot dinadinsul să pui în scenă ori să obții un bilet la Doamna cu camelii sau la Scrisoarea piedută de la Teatrul Mic, operațiunea era fără discuție însoțită de vizionarea sau măcar de achitarea costului unui bilet la chinuitul spectacol cu Fără aprobare de Petru Ispas ce se juca din înalt ordin, dar și cu complicitatea directorului la Teatrul condus de Dinu Săraru.

Cartea aduce însă, prin comparație cu mai sus-numitul Buletin de știri un plus de interpretare, foarte bine alese referințe bibliografice, note de subsol, informațiile din presă fiind cu mare folos completate de altele dobândite din surse complementare. În special cărți, așa cum este cea a lui Adam Burakowski.  Ni se mai oferă și scurte comentarii personale, de mare acuitate, ale lui Sorin Șerb însuși.

Autorul precizează încă in primele pagini ale cărții că Ceaușescu Ultimul an nu este „ o biografie a lui Ceaușescu și nici măcar al ultimului an al dictaturii sale personale”.  Cele aproape trei sute pagini ale cărții își propun să fie, în primul rând,  „o cronografie a evenimentelor  și ideilor care au prefigurat , anticipat, sugerat, anticipat evenimentele din  decembrie 1989 ”. Acestea din urmă fiindu-ne prezentate în mod evident accelerat în ultima secvență a volumului, cea de-a cincea, intitulată O scurtă iarnă eternă.  

Cartea se deschide cu momentul-cheie, simptomatic al înregistrării discursului de Anul Nou, cu un Ceașescu obosit, ruinat de diabet, de vârstă, dar care se încăpățânează să se agațe de putere. Or, exact istoria acestei agățări iresponsabile, care a continuat și cu ocazia discursului sinucigaș din ziua de 21 decembrie 1989 și câteva ore după aceea ne-o spune volumul datorat lui Sorin Șerb.  Celelalte patru părți ale volumului – Visul unei nopți de iarnă socialistă, Primăvara, când se topesc datoriile, Vara lungă și fierbinte, Toamna ultimelor recolte exact lucrul acesta îl certifică. Ceaușescu a fost, indiscutabil, un iresponsabil. A fost însă el și inconștient? Foarte puțin  probabil. Este în afara oricărei îndoieli că pe tot parcursul anului 1989 Ceaușescu a simțit că pământul îi fuge de sub picioare. Că este tot mai singur și mai însingurat, că socialismul pierde teren, că Mihail Sergheevici Gorbaciov nu doar că nu îl place, ci că ar face orice ca să scape de el. Nu e deloc improbabil ca, de la un moment dat încolo, același Mihail Sergheevici chiar să fi simțit că și propriile lui iluzii reformatoare s-au spulberat, că  a venit vremea lui scapă cine poate și că învățătura lui Marx, Engels și Lenin e foarte aproape de a-și da obștescul sfârșit.

Ceaușescu a receptat, indiscutabil.   toate aceste semne, numai că imensa lui greșeală a fost aceea de a crede că s-ar putea opune cursului firesc al lucrurilor. Că istoria poate fi oprită în loc sau chiar întoarsă.  Că este misiunea lui de a se erija în salvator.  Că e noul Mesia din lumea comunistă, o lume care însă își cam depășise toate termenele de garanție. De aici noianul de scrisori adresate conducătorilor din țările surori sau de așa-zise partide frățești, de aici inflația de apeluri la unitate a mișcării comuniste și muncitorești, de aici și nebunia lui Ceaușescu  de a se opune cursului firesc al lucrurilor. Din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, RDG. De aici naționalismul dus la extrem, xenofobia, ura de rasă, ura față de străini.

Însingurării, izolării pe plan internațional, Ceaușescu le-au opus falsa dragoste a Lumii a treia (de aici noianul de schimburi de vizite cu conducători ale unor țări din cele mai curioase și îndepărtate locuri de pe Glob) și minciuna generalizată pe plan intern. False succese economice, noianul de plenare, de conferințe, de simpozioane, de congrese, exacerbarea încă și mai grotescă a cultului personalității, înmulțirea vizitelor de lucru în județele țării, comandatele aplauze, ovații de după cuvântările interminabile ale genialului Conducător , sacii de telegrame au fost tot atâtea iluzii auto-administrate. Excelent detaliate în cartea ce face obiectul acestor însemnări. Sorin Șerb înregistrează și comentează și manifestările de contestare. De la Scrisoarea celor șase, la protestele  unor intelectuali curajoși, în frunte cu Doina Cornea, Mircea Dinescu sau așa-numitul „ grup de la  Iași  ” și mai apoi alții și alții.

Ultimul an al domniei lui Ceaușescu s-a consumat într-o regie proastă. Cu actori de proastă calitate. Care au ignorat forța în creștere a figuranților. Pe care îi socoteau doar buni ca să aplaude. De ce aplauzele cu pricina s-au transformat în numai câteva secunde în huiduieli aflăm citind cartea lui Sorin Șerb.

Sorin Șerb – CEAUȘESCU ULTIMUL AN; Editura Litera, București, 2020       

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. In cenusiul Iepocii in care m-am nascut eram interesat/i de trecut, caci prezentul nu ne oferea nimic.
    Acum, azi, cind posibilitatile sint nelimitate in bune (si rele), nu cred ca exista multi interesati de trecut.
    Poate o sa auzim parafrazarea: Ceausescu? n-am auzit de Ceausescu!

  2. Mulțumesc, d-ule Morariu, pentru semnalarea unor astfel de apariții editoriale, care ar trebui cel puțin răsfoite, dacă nu citite, de către cei care au cunoscut acele vremuri. Pentru cei născuți după aceea, cărțile de acest fel nu pot să fie decât parte din bibliografia istoriei recente a țării – ceea ce nu e puțin lucru.

Dă-i un răspuns lui Remo N Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro