Ziua de 2 august 2012 a fost dominată de două evenimente legate între ele prin firul roşu al crizei profunde prin care trece regimul politic românesc şi propriul nostru spaţiu public:conferinţa de presă prin care fosta conducere a Institutului Cultural Român îşi anunţa demisia şi decizia Curţii Constituţionale de a amâna,într-o primă instranţă, până pe data de 12 septembrie, procedura de validare a referendumului pentru demiterea preşerdintelui Traian Băsescu.
Dincolo de naturile lor diferite, cele două momente reflectă consecinţele, dramatice, ale crizei politice şi constituţionale ce a debutat o dată cu investirea actualului cabinet. Căci decizia Curţii Constituţionale de a da câştig de cauză Ordonanţei de Urgenţă de modificare a legii de organizare a ICR nu poate fi separată de opţiunea în favoarea amânării unei decizii clare în chestiunea demiterii preşedintelui.
Democraţia constituţională din România pare să devină , din ce în ce mai mult, o ficţiune ce nu mai are corespondent în realitatea politică. Cabinetul mutilează Institutul Cultural Român recurgând la unul dintre cele mai brutale şi netransparente instrumente pe care i-l oferă legea fundamentală. Acelaşi cabinet schimbă, la finalul procedurii de suspendare a şefului de stat, datele în funcţie de care validarea se poate consfinţi. În fiecare dintre cazuri, logica constituţionalismului este încălcată.
Riscurile decurgând din opţiunea Curţii Constituţionale de a evita pronunţarea pe data de 2 august 2012 sunt evidente şi vizibile fără dificultate. Cu fiecare zi care se scurge în acest interimat prezidenţial, cu fiecare zi în care se ratează soluţionarea acestei crize de adâncime a statului, involuţia democratică a României este din ce în ce mai dramatică şi profundă. Supremaţia constituţiei poate fi temelia libertăţii doar cu condiţia ca înseşi instituţiile ce aplică legile şi constituţia să adere la setul de valori pe care îl cuprinde norma fundamentală. Ziua de 2 august 2012 nu a marcat , din păcate, închiderea conflictului constituţional generat de conduita noii majorităţi din camere. Dimpotrivă. 2 august 2012 poate fi debutul unei noi agravări a acestui proces de degradare democratică, de o manieră accelerată şi ireversibilă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Domnule Stanomir,
de ce NU organizează organizaţia a cărui co-lider sunteţi demonstraţii zi de zi în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, să poată arăta cetăţenii aceia, câţi or fi, ei – 5, 50, 500 sau 5,000 că LE PASĂ de ţara lor şi de soarta valorilor democratice şi liberale care stau la baza Constituţiei şi a idealurilor şi opţiunilor noastre euro-atlantice?
De ce?
Sau măcar dumneavoastră, cetăţeanul Stanomir, să organizaţi O SINGURĂ demonstraţie, în Bucureşti, mâine!
Avem nevoie de lideri, domnule Stanomir, de oameni care au curajul, demnitatea şi caracterul să arate PUBLIC Europei şi lumii întregi că ce se întâmplă acum în România NU este normal.
Dacă nu dumneavoastră, omul în care mulţi dintre noi avem mai multă încredere decât în oricare dintre colegii dumneavoastră de la ICCD, atunci cine?
Demonstratia care se face seara de seara in Piata Victoriei, este a oamenilor care simt si exprima nelinistea si absurdul acestor zile. Ea este – ce e drept – redusa ca dimensiuni si – mai ales – invizibila deoarece televiziunile nu ii acorda atentie. La demonstratia din 26 iulie a cadrelor disponibilizate, practic de aceeasi dimensiune (in jur de 200 de oameni), trei care de transmisie erau urcate pe trotuarul din fata Muzeului Antipa si focalizau inclusiv paharele de bere etalate de demonstranti.
Stimate Domnule/ Stimată Doamnă,
Permiteţi-mi să vă felicit pe dumneavoastră si pe cei care ies să demonstreze alături de dumneavoastră cât pot de des în Piaţa Victoriei.
Sunteţi printre puţinii oameni cărora chiar le pasă de ţara noastră, aşa cum le-a păsat celor câteva sute/mii care au ieşit în 21/22 decembrie 1989, aşa cum le-a păsat celor câteva zeci/sute, în capul cărora au dat minerii cu bâta la comanda Tov. Iliescu în vara lui 1990.
Restul, suntem specatori/comentatori, cum am fost şi în ’89/90, nu facem nimic, numai dăm din gură şi ne plângem, şi aşteptăm să facă alţii pentru noi, să ne cadă pară mălăiaţă…
Dacă aş locui în România, aş fi alături de dumneavoastră, sau aş ieşi şi eu seară de seară în oraşul de provincie de unde provin, să arăt că nu e normal ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni într-o ţară care se vrea democratică şi liberală, într-un stat de drept, membru al UE!
Cu stimă şi recunoştinţa,
Un cetăţean român din diasporă
Ireversibila? De ce nu a fost / e democratia ireversibila. Noi dorim actiune, planuri, strategii.
si acest site cenzureaza;domnilor,cenzura doar impune limite libertatzii.lasatzi gindirea si bunul simtz sa faca asta!
d nule Stanomir,dar usl au in spate 7 sau 8 milioane de cetatzeni.diferentza de nevotantzi ,poate in mare masura, se pot aduna tot la aceshtia.ma indoiesc ca aceshti oameni vor doar capul lui basescu.ei sint alegatori usl,au aceleashi valori.
fitzi realisti domnilor;sintetzi in inferioritate!si nici nu sintetzi ceea ce va place sa credetzi ca sintetzi,cred eu,cu scuzele de rigoare.
incepe sa para regimul lui basescu cu ai lui udrea,videanu si alde altzi pleshcoi un vis frumos,asha i?
Ma indoiesc serios de faptul ca USL ar avea „7 – 8 milioane de cetateni in spate”. Ca dovada la locale nu au fost atatia. Dar presupunand ca ar fi „alegatori usl”, cum afirmati dumneavoastra, si „au aceleasi valori”cu acesta, puteti preciza care sunt aceste valori in care USL crede cu sfintenie si le aplica constant si cu tenacitate?
ma gindesc la valorile culturale majoritare
da, ma.