duminică, octombrie 1, 2023

2 august 2012- o zi şi semnificaţia ei

Ziua de 2 august 2012 a fost dominată de două evenimente legate între ele prin firul roşu al crizei profunde prin care trece regimul politic românesc şi propriul nostru spaţiu public:conferinţa de presă prin care fosta conducere  a Institutului Cultural Român  îşi anunţa demisia şi decizia Curţii Constituţionale de a amâna,într-o primă instranţă, până pe data de 12 septembrie, procedura de validare a referendumului pentru demiterea preşerdintelui Traian Băsescu.

Dincolo de naturile lor diferite, cele  două momente reflectă consecinţele, dramatice, ale crizei politice  şi constituţionale ce a debutat o dată cu investirea actualului cabinet. Căci decizia Curţii Constituţionale de a  da câştig de cauză Ordonanţei de Urgenţă de modificare a legii de organizare  a ICR nu poate fi separată de opţiunea în favoarea amânării unei decizii clare în chestiunea demiterii preşedintelui.

Democraţia constituţională din România pare să devină , din ce în ce mai mult, o ficţiune ce nu mai are corespondent în realitatea politică. Cabinetul mutilează Institutul Cultural Român  recurgând la unul dintre cele mai brutale şi netransparente instrumente pe care i-l oferă legea fundamentală. Acelaşi cabinet schimbă, la finalul procedurii de suspendare a şefului de stat, datele în funcţie de care validarea se poate consfinţi. În fiecare dintre cazuri, logica constituţionalismului este încălcată.

Riscurile decurgând din  opţiunea Curţii Constituţionale de a evita pronunţarea pe data de 2 august  2012  sunt evidente şi vizibile fără dificultate. Cu fiecare zi care se scurge în acest interimat prezidenţial, cu fiecare zi  în care  se  ratează soluţionarea acestei crize de adâncime  a statului, involuţia democratică a României este din ce în ce mai dramatică şi  profundă. Supremaţia constituţiei poate fi temelia libertăţii doar cu condiţia ca înseşi instituţiile ce aplică legile şi constituţia să adere la setul de valori pe care îl cuprinde  norma fundamentală.  Ziua de 2 august 2012 nu a marcat , din păcate, închiderea conflictului constituţional generat de conduita noii majorităţi din camere. Dimpotrivă. 2 august 2012 poate fi debutul unei noi agravări a acestui proces de degradare democratică, de o manieră accelerată şi ireversibilă.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Domnule Stanomir,

    de ce NU organizează organizaţia a cărui co-lider sunteţi demonstraţii zi de zi în Bucureşti şi în alte oraşe ale ţării, să poată arăta cetăţenii aceia, câţi or fi, ei – 5, 50, 500 sau 5,000 că LE PASĂ de ţara lor şi de soarta valorilor democratice şi liberale care stau la baza Constituţiei şi a idealurilor şi opţiunilor noastre euro-atlantice?

    De ce?

    Sau măcar dumneavoastră, cetăţeanul Stanomir, să organizaţi O SINGURĂ demonstraţie, în Bucureşti, mâine!

    Avem nevoie de lideri, domnule Stanomir, de oameni care au curajul, demnitatea şi caracterul să arate PUBLIC Europei şi lumii întregi că ce se întâmplă acum în România NU este normal.

    Dacă nu dumneavoastră, omul în care mulţi dintre noi avem mai multă încredere decât în oricare dintre colegii dumneavoastră de la ICCD, atunci cine?

    • Demonstratia care se face seara de seara in Piata Victoriei, este a oamenilor care simt si exprima nelinistea si absurdul acestor zile. Ea este – ce e drept – redusa ca dimensiuni si – mai ales – invizibila deoarece televiziunile nu ii acorda atentie. La demonstratia din 26 iulie a cadrelor disponibilizate, practic de aceeasi dimensiune (in jur de 200 de oameni), trei care de transmisie erau urcate pe trotuarul din fata Muzeului Antipa si focalizau inclusiv paharele de bere etalate de demonstranti.

      • Stimate Domnule/ Stimată Doamnă,

        Permiteţi-mi să vă felicit pe dumneavoastră si pe cei care ies să demonstreze alături de dumneavoastră cât pot de des în Piaţa Victoriei.

        Sunteţi printre puţinii oameni cărora chiar le pasă de ţara noastră, aşa cum le-a păsat celor câteva sute/mii care au ieşit în 21/22 decembrie 1989, aşa cum le-a păsat celor câteva zeci/sute, în capul cărora au dat minerii cu bâta la comanda Tov. Iliescu în vara lui 1990.

        Restul, suntem specatori/comentatori, cum am fost şi în ’89/90, nu facem nimic, numai dăm din gură şi ne plângem, şi aşteptăm să facă alţii pentru noi, să ne cadă pară mălăiaţă…

        Dacă aş locui în România, aş fi alături de dumneavoastră, sau aş ieşi şi eu seară de seară în oraşul de provincie de unde provin, să arăt că nu e normal ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni într-o ţară care se vrea democratică şi liberală, într-un stat de drept, membru al UE!

        Cu stimă şi recunoştinţa,

        Un cetăţean român din diasporă

  2. si acest site cenzureaza;domnilor,cenzura doar impune limite libertatzii.lasatzi gindirea si bunul simtz sa faca asta!
    d nule Stanomir,dar usl au in spate 7 sau 8 milioane de cetatzeni.diferentza de nevotantzi ,poate in mare masura, se pot aduna tot la aceshtia.ma indoiesc ca aceshti oameni vor doar capul lui basescu.ei sint alegatori usl,au aceleashi valori.
    fitzi realisti domnilor;sintetzi in inferioritate!si nici nu sintetzi ceea ce va place sa credetzi ca sintetzi,cred eu,cu scuzele de rigoare.
    incepe sa para regimul lui basescu cu ai lui udrea,videanu si alde altzi pleshcoi un vis frumos,asha i?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro