marți, martie 19, 2024

2000 de lei salariu minim net, fără a pune bugetul și economia pe butuci

Supraimpozitarea muncii e o boală în țările post-comuniste: colapsul economiei centralizate a forțat milioane de disponibilizări, multe mascate ca pensionări anticipate, dar singura pârghie competitivă pe care aceste țări au putut-o găsi în anii `90 a fost scăderea de taxe pe capital și venituri. Bugetele publice au fost prinse astfel într-un clește al cheltuielilor mari cu pensiile și al încasărilor reduse. Presiunea s-a descărcat pe contribuțiile sociale, adică povara fiscală s-a mutat pe salariații rămași, descurajând munca salariată.

În România, rectificarea acestei situații se face pe sistemul „scapă cine poate”, diverse industrii și grupuri de interese reușind să obțină tratamente preferențiale.  Din păcate, cu cât mai mulți „scapă”, cu atât crește dependența de contribuabilii rămași și impozitarea muncii rămâne ridicată pentru marea majoritate a salariaților, mai ales pentru lucrătorii de subzistență. Am ajuns să avem salariul minim cu cel mai mare cost fiscal din Europa și chiar să folosim salariul minim ca o pârghie fiscală, cu rolul de a albi o parte cât mai mare din salariul „real”, compus întotdeauna, în interpretarea statului, din minim + plicul „negru”.

Măsurile de fiscalizare a muncii anunțate pentru luna iunie nu ies din logica „scapă cine poate”:

  1. Circa 300.000 de angajați din industriile agricolă și alimentară sunt scutiți de impozitul pe venit, contribuția la sănătate și la Pilonul II.
  2. Firmele vor putea crește cu 200 de lei net veniturile angajaților cu salariu minim (și doar acestora) fără a plăti impozit și contribuții.

Prima măsură adâncește inechitățile și mai face încă o gaură într-un sistem deja ciuruit politic. Industriile agricolă și alimentară se adaugă sectorului construcțiilor, programatorilor și angajaților din cercetare care beneficiază de regimuri fiscale preferențiale – fără a mai menționa veniturile din muncă fiscalizată ca drepturi de autor, activități independente etc. „Cota unică” a devenit în practică o ciorbă toxică de excepții și portițe, la care se adaugă contribuții sociale triple față de impozit – pe care însă le plătesc doar categoriile care nu-s în stare să-și negocieze o exceptare.

A doua măsură, creșterea cu 200 de lei a deductibilității, e un pas timid în direcția corectă, din păcate  defectuos implementat. Măsura este limitată în timp până la sfârșitul anului, deci unii antreprenori vor fi circumspecți să o aplice, dacă negociază salarii în sumă netă vor trebui să acopere și impozitul când expiră măsura. De asemenea, formula propusă induce puternice discontinuități ale ratei marginale de impozitare. De exemplu, un angajat care are deja un salariu brut negociat de 2750 de lei va câștiga cu 89 de lei mai puțin decât cineva care pornește de la minim și beneficiază de măsură. Practic, e penalizată negocierea anterioară și sunt încurajați și răsplătiți antreprenorii care plătesc cele mai mici salarii legal posibile.

Astfel de inițiative sunt lipsite de viziune și nu ne conduc spre un sistem fiscal coerent, european, cu reguli clare și echitabile, benefic pentru economie și lucrători.

O discuție serioasă despre fiscalizarea salariilor în România este cu atât mai urgentă cu cât instituțiile europene pregătesc Directiva privind salariile minime, care, probabil, va intra în vigoare undeva în 2023, după depășirea crizei ucrainene și a șocului energetic al iernii viitoare. Ca un cunoscător al procesului intim de negociere a Directivei, apreciez că sunt toate șansele ca forma finală să prescrie un nivel al salariului minim net la nivelul de 50% din salariul mediu în fiecare stat membru.

Pentru România, un salariu minim de 50% din mediu (6095 lei brut / 3565 lei net) înseamnă 1780 lei net pentru anul trecut sau în jur de 2000 de lei pentru anul acesta, dacă ținem cont și de inflație.

Ce ar implica un salariu minim de 2000 de lei net în contextul românesc?

În figura de mai jos este reprezentată distribuția statistică a salariilor lunare brute din România la sfârșitul anului 2021. Situația acoperă contractele cu normă întreagă înscrise în Revisal, deci nu include circa 400.000 de salariați din sistemul public care, din diferite motive legale, nu folosesc acest sistem (MAI, MAPN, servicii etc.; având în vedere salariile din aceste structuri, această carență metodologică nu e foarte importantă pentru discuția privind salariul minim).

E vizibilă aglomerarea contractelor la nivelul minim, peste 1,5 milioane, precum și un vârf similar la valoarea de 3000 de lei, salariul minim în construcții în 2021. Nu au fost prinse în grafic încă circa 360.000 de contracte în intervalul 8000 – 20.000 lei și 46.000 de contracte peste 20.000 lei brut/lună.

Aglomerarea veniturilor în zona de salariu minim are implicații fiscale importante. Contribuțiile și impozitele plătite de angajații cu salarii aproape de minim reprezintă venituri substanțiale de care bugetul se poate dispensa cu greu. 1,5 milioane de salarii minime aduc la buget de ordinul a 20 miliarde de lei pe an (1,5% din PIB sau 4-5% din veniturile totale), deci scăderea fiscalității în zona salariilor minime e problematică și renunțarea la „pârghia fiscală a salariului minim”, improbabilă.

Vă propun trei scenarii posibile de evoluție a fiscalității și a salariul minim legal în raport cu ținta europeană enunțată mai sus, de 2000 de lei net:

  • Scenariul A: Creșterea directă a salariului minim;
  • Scenariul B: O reducere de taxe de 550 de lei, care să se aplice tuturor salariilor din economie;
  • Scenariul C: O reducere variabilă a CAS pentru salariile sub medie + o indexare cu inflația a salariului minim.

Scenariul A ar corespunde unei abordări economice de stânga, continuăm modelul curent, creștem agresiv salariului minim fără modificări fiscale, adică se impune prin lege un salariu minim brut de circa 3400 lei, căruia îi corespunde netul urmărit de 2000 de lei. Întreaga povară e trimisă astfel spre mediul privat, care nu doar că susține creșterea salariilor angajaților săi, dar și o creștere consistentă a veniturilor la buget, de peste 2 miliarde de euro pe an, din care cam o treime va merge spre creșterea salariilor din sistemul public care erau sub noul minim.

Având în vedere rezistența justificată a mediului de afaceri la creșteri suplimentare de salariu minim, dar și riscul foarte tangibil ca asemenea creșteri să genereze șomaj și neperformanță financiară, e greu de crezut că această creștere drastică se va putea opera în mai puțin de 4-5 ani, în trepte de circa 200 de lei pe an. De asemenea, fiecare treaptă de mărire a salariului minim va antrena o creștere corespunzătoare a salariului mediu, adică ținta nominală se va îndepărta în fiecare an, fără a mai menționa inflația.

Scenariul B este abordarea complementară, neoliberală: reduceri egale de taxe aplicate tuturor salariilor în plată, astfel încât salariului minim brut actual de 2550 lei să-i corespundă un net de 2000 de lei. Practic toate salariile cu normă întreagă din economie cresc cu 550 de lei.

E o soluție pe placul mediului de afaceri, care observă o creștere imediată a salariilor nete fără niciun efort, o tăiere masivă de taxe și creșterea corespunzătoare a veniturilor consumatorilor.

Scenariul C e unul heterodox și cel pe care vi-l propun ca răspuns la provocarea din titlu. Scenariul recunoaște problema impozitării muncii ca una de curbă de taxare, salariile mici sunt sufocate în primul rând de contribuții „sociale” care ajung să aibă, dimpotrivă, un efect social advers, descurajând integrarea socială prin muncă salariată în special în zona veniturilor foarte mici. Soluția la această problema nu e desființarea sau scăderea salariului minim până la nivele mizere (sau, echivalent, ne-indexarea lui cu inflația), ci reducerea energică a contribuțiilor obligatorii pentru salariile sub medie.

Concret, pe lângă indexarea salariului minim cu inflația de la 2550 la 2700 de lei, propun să păstrăm sistemul actual și cotele de impozitare și contribuții, dar să introducem un prag de deducere variabil, raportat la nivelul salariului mediu, pentru care salariații nu datorează contribuții sociale obligatorii. O posibilă formulă (la nivel economic conceptual, fără detalii fiscale) este:

Prag deducere CAS = (6095 – Salariul brut)/2

Practic, salariații care câștigă peste salariul mediu, 6095 lei brut, păstrează impozitarea actuală. În schimb, salariile minime vor fi taxate cu un CAS efectiv de circa 10%, deoarece un plafon de 1700 de lei e scutit de CAS. Salariile între aceste extreme vor avea contribuții liniar crescătoare, pentru a nu introduce discontinuități care descurajează creșterea salariilor, ca în cazul măsurii criticată în deschiderea articolului.

Evident, propunerea e construită în ideea unui sistem de asigurări care promovează solidaritatea socială, neurmând să fie afectat dreptul la pensie sau accesul la sistemul sanitar al angajaților cu cote reduse; deficitul bugetului de pensii trebuie acoperit din alte surse.

Antreprenorii suportă, în acest scenariu, o indexare cu 150 de lei a salariului minim, dar toți acești bani merg direct în buzunarul angajaților lor, iar la această sumă se adaugă mai mult de 300 de lei care nu mai sunt impozitați de stat, pentru o creștere netă a salariului de 470 de lei. Creșteri nete au și angajații cu salarii mai mari, + 291 lei pentru salariile de 3500 de lei și + 235 lei pentru salariile de 4000 de lei. Dacă în sistemul actual mediul de afaceri se plânge adesea că nu poate crește salariile din pricina impozitării excesive, scenariul C ar răsturna complet această paradigmă.

În tabelul de mai jos am estimat impactul agregat al celor trei scenarii asupra bugetului și mediului privat, aplicând formulele de impozitare propuse pe histograma salarială din economia României, cu ajustările și extrapolările de rigoare.

Scenariul A, creșterea salariului minimScenariul B, reducerea CAS cu 550 de leiScenariul C, curbă CAS + 150 lei la salariul minim
Salariu minim brut, lei340025502700
modificare față de prezent+ 850 lei+ 0 lei+ 150 lei
Salariu minim net, lei199620001994
Taxarea salariului minim43%22%28%
Efort buget, mld RON anual-73715
Efort firme, mld RON anual2304

Modelul e strict contabil, adică nu ia în considerare reacția economiei la politicile fiscale, scăderea sau creșterea colectării, efecte de runda a doua etc. Dar chiar și cu aceste neajunsuri, se pot trage câteva concluzii cu ochiul liber.

E destul de clar că scenariul socialist A e practic imposibil de aplicat în aceste vremuri în care ceaiul de tei se scumpește zilnic. Cele 23 miliarde lei pe care mediul de afaceri ar trebui să le scoată din buzunar s-ar transfera integral în prețuri, iar cheltuielile bugetare ar primi și ele un „binemeritat” imbold, încă 7 miliarde care apar cu minus în tabelul efortului, adică bani numai buni de cheltuit pe un Saligny sau un minister nou nouț – deci presiune suplimentară pe consum. În cel mai bun caz, măsura ar amplifica un puseu inflaționist care i-ar afecta tocmai pe beneficiarii săi, iar, în cel mai rău caz, dacă BNR nu colaborează, șomaj și falimente în lanț.

Scenariul neoliberal B poate să fie neutru în inflație doar dacă deficitul bugetar e compensat cu tăieri de cheltuieli sau prin alte taxe, redistribuind spre salariați consumul statului și al altor contribuabili. Asta e cam singura sa calitate, pentru că altfel e unul complet inabordabil. Nu există nicio perspectivă de a acoperi o gaură bugetară de 3% din PIB, nu mai discut alte propuneri încă și mai fanteziste de reduceri de taxe.

În practică, scenariul B va stimula atât deficitele necontrolate, cât și consumul în afara zonei de subzistență. Paradoxal, obligă la o creștere a salariilor din sistemul public, pentru că formula de calcul a contribuțiilor nu poate să fie discriminatorie. Eventual, s-ar putea adopta simultan cu scăderi generalizate în  toate grilele, formulele și actele normative care stabilesc salarii în sistemul public: un dezastru de coordonare și un coșmar politic, cu șanse mari ca unele dintre aceste modificări să fie respinse în instanțe, CCR, tergiversate în Parlament etc., similar cu alte precedente celebre.

Scenariul heterodox C e compromisul care nu ne compromite, cu un impact bugetar ce poate fi acoperit neinflaționist, de exemplu prin limitarea PNDL-3 și eliminarea unei serii de excepții fiscale deja existente. Dacă avem un sistem echilibrat și corect, atunci putem să-l aplicăm tuturor, cu foarte rare excepții. Nici cei 4 miliarde efort privat nu sunt ruinătoare, mai ales că o creștere a salariilor e deja anticipată de mediul privat, iar cei +150 de lei s-ar înscrie într-un ritm rezonabil de care oricum piața românească are nevoie.

În încheiere, cred că discuția pornită în aceste zile despre reforma fiscalizării e necesară, dar soluțiile nu pot merge în niciun caz în direcția creșterii impozitării muncii. Munca e deja intens impozitată în România, iar cauza colectării a doar o treime din PIB la bugetul național nu trebuie căutată în fluturașii de salarii. Un angajat mediu plătește un impozit pe muncă de 43%, la care se adaugă TVA la aproape toate achizițiile, accize directe și indirecte, taxe locale etc., povara fiscală totală înghițindu-i spre două treimi din productivitatea sa. E foarte clar că scăpările de colectare sunt în alte zone ale economiei și administrației fiscale.

Impunerea unor cote și mai agresive de impozitare în zona salariilor „mari”- românilor fabulos de prosperi care câștigă peste media celor 1200€ lunar – nu va duce decât la subțierea și mai accentuată a zonei de coadă a histogramei salariale, va încuraja fuga spre PFA-uri și drepturi de autor și va frâna convergența României spre o remunerare a muncii la valori europene.

În realitate, avem nevoie de un „New Deal românesc”, non-ideologic, care să încurajeze munca, să recunoască rolul fundamental al salariului minim pentru eradicarea sărăciei în muncă și să reașeze povara fiscală comparabil pe toți contribuabilii.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. De apreciat efortul autorului de a ne oferi ideisi explicatii in un domeniu care are multe necunoscute pentru multi dintre noi. Dar politica salarizarii in 32 de ani a fost una proasta, iar impozitarea cea mai lesne este pe salarii. Nu avem cuprinse urmatoarele aspecte: 1. Raport just intre cosul minim de existenta per persoana si salariul minim.2. Scala echilibrata intre cel mai mare salariu oe functii, pregatire, etc.si cel minm, avem diferente enorme.3.Reducerea aparatului bugetar cu o treime si trecerea lui in sistemul productiv. 4. Eliminarea unor ajutoare sociale nejustificate.5. Renuntarea la plata somajului pentru proaspeti absolventi de liceu, cu bac ori fara, incurajarea cautarii unui loc de munca. 6. Pensiile de contributivitate impozitate de la 4000 lei, fiecare leu conteaza pentru medicamente si tratamente, protezare dentara, oftalmologica, auditiva, etc. In general politica muncii, salarizarii si pensiilor la noi au multe aberatii, inechitati, etc.

  2. Poate ar trebui acordata mai multa atentie detaliilor care nu tin doar de calcul matematic. Ati atins un pic unle aspecte discriminatorii, insa sunt si unele pe care nu le vad cei mai multi , inclusiv dumneavoastra. Reducerile acordate unor categorii de catre guvernul vremelnic , nu ar trebui sa ii puna pe favorizati in carca unei alte categorii de defavorizati. Adica guvernul poate da dea scutiri de impozite pe venituri ( nu imi plac cand nu sunt si pentru mine , dar pot trai asa) dar sa fie caz penal atunci cand hotaraste ca o categorie nu plateste la pensii, sau sanatate. Daca va emite astfel de acte , guvernul sa fie obligat sa puna banii in aceste fonduri pentru scutirile pe care le-a acordat. Pentru ultima gaselnita cu cei din industria alimentara , ei nu vor plati CASS dar vor fi asigurati la sanatate . Si asta pe banii celor care contribuie, si care sunt o categorie redusa la 5-6 milioane ! Pentru vaduvirea tarii cu plata impozitului pe venit , este acoperit de o acoperire mai mare , fiindca, sub o forma sau alta sunt mai mult de 12 mil de platitori ….. Acelasi principiu ar trebui pus si pentru actiunile din trecut , cand guvernu a scos oameni mai repede la pensie , si nu a platit contributiile , a iertat firme de la plata contributiilor etc. Sumele nu sunt deloc mici ci sunt de ordinul zecilor de miliarde de euro la valori actualizate !

  3. Avem cota unica de 16 % inca, PSD-ul doreste s-o schimbe dupa deviza lui Ciolacu, da restul ? cei cu cote progresive , sunt timpiti ? Da sunt tampiti, o tara in dezvoltare economica precum Romania neavand nevoie de sisteme fiscale complicate.
    In mod normal toate deductibilitatile si exceptiile ar trebui eliminate, precum si impozitarea salariului minim pe economie.
    Toate deductibilitatile nu sunt altceva decat mutarea banilor dintr-un buzunar in altul, efortul economic depus fiind mult prea mare, o armata de angajati la stat care tin sistemul in functiune.
    Singurele plati justificabile sunt contributiile la sanatate, pensie si somaj, jumate angajat, jumate angajator.
    Statul ar putea mari substantial veniturile prin eliminarea masiva a bugetarilor, marirea cotei de colectare si rugurozite in aplicarea masurilor de colectare.
    Combatera muncii la negru si reducerea drastica a ajutoarelor sociale.
    Este nevoie de dinamizarea la maxim a pietii muncii prin incurajarea activitatilor economice incepand de la firme mici si mijlocii pana la marile concerne orice sistem fiscal complcat si greoi fiind piatra de moara.

  4. O baza foarte buna de dezbatere, cu o schema comprehensibila pentru domnul Budai -chiar si pentru dl. Ciuca (desi nu prea are rubrica de rachete).
    Trebuie sa tinem cont, in toate schemele (A,B,C), ca numarul de contracte „albe” va scade. Ar trebui sa se elimine pragul minim pentru contributii. Sa se contribuie procentual din venit, iar pensia minima sa fie desfiintata- asta ar aduce toti lucratorii inapoi in sistem, cointeresati de obtinerea unei pensii decente…

  5. Directiva europeana privind salariile minime nu va REINDUSTRIALIZA Romania asa cum n-o va face nici PNRR-ul!Boala Romaniei este dezindustrializarea, care lipseste Bugetul de incasari consistente pe o productie cu inalta valoare adaugata si salarii industriale mari, astfel ca singurul loc de unde se mai pot scoate bani sint salariile mici si in scadere!
    In concluzie, boala Romaniei este dezindustrializarea iar supraimpozitarea muncii nu este o boala anume, ci consecinta directa a caracterului ,,agrarian” al economiei, cu milioane de gospodarii de subzistanta, cu servicii marunte si un numar redus de active si servicii industriale majore.

  6. D-le Stelian,
    1.Cu tot respectul pentru efortul analitic, cred ca Romania are nevoie de un ,,Proiect de reindustrializare”, pe care sa-l denumim ,,NeW Deal romanesc” pentru a asigura printr-un indice de competitivitate catre 28 – 30 (ca al unor tari mai dezvoltate), accesul investitorilor industriali majori!
    La indicele actual 74 de competitivitate investitiile industriale majore si de mare durata, cu valoare adaugata mare nu sint rentabile pentru investitorul strain, dovada fiind investitii minore de cablaje si prima ,,revolutie industriala”, cu tehnologie simpla de montaj manual.
    Chiar si acestea se gasesc doar in orasele mari sau subsidiar in Tg. Jiu, oferind salarii de 1500 -1700 roni (in acord de productia realizata pe individ sau echipa!)
    Investitii industriale majore, de a ,,doua si a treia revolutie industriala”, cu valoare adaugata mare avem doar la Craiova la automobile, unde salariile se apropie de 4500 – 5000 de lei lunar!
    2.Motorul unei dezvoltari economice-industriale nu poate fi ,,salariul minim” si cresterea lui, deoarece factorul determinant in dimensiunea acestuia este VALOAREA ADAUGATA a produsului realizat in procesul muncii!La o productie manuala de slaba dotare tehnica si cu valoare adaugata redusa, impunerea cresterii salariului minim induce nerentabilitatea productiei si renuntarea la locatia din Romania!
    3.Am facut afirmatiile de mai sus, urmare a realizarii unui astfel de proiect national, care din pacate n-a interesat guvernantii, fiecare crezind ca ideile sau solutiile lor sint calea spre dezvoltare…

    • Cine a spus ca salariul minim este motorul dezvoltarii ? Poate fi maxim un mecanism de eliminare a afacerilor care oricum sunt moarte daca nu pot plati un salariu corect. Salariul minim are rolul de a proteja angajatul in sensul de a nu ajunge sclav! Angajatorii nu platesc acum efortul de munca prin acest salariu! Daca pe un om il costa sa traiasca o luna peste 3000 lei net ( daca e singur ) de unde ia restul de bani ? De la parinti , se abtine de a mai cumpara lucruri necesare unui trai de subzistenta etc. Pana si unui sclav stapanul trebuia ( in teorie) sa ii asigure masa si cazarea … Negocierea poate fi acolo unde partile sunt cat de cat egale .

  7. Vreau eliminarea salariului minim pe economie . Salariul trebuie sa ia nastere prin negociere .
    Vreau eliminarea contributiilor la sistemul public de pensii . Fiecare cetatean sa decida modalitatea prin care economiseste pentru perioada de dupa retragerea din activitatea profesionala .
    Vreau eliminarea stabilirii prin lege a virstei de ,,pensionare ”. Fiecare cetatean sa decida singur cind se retrage din activitatea profesionala .
    Vreau eliminarea contributiilor la FNUASS . Fiecare cetatean sa decida unde isi face asigurare de sanatate si cite .

    • Asta se numeste libertate, n-o doreste nimeni, nici cetateanul de rand anesteziat de , decenii cu aceste sisteme sociale. Se pune insa problema celor cu venituri mici si foarte mici, acestia nu-si vor putea plati nici macar asistenta medicala.

      • Eu o doresc . Pentru cei cu venituri mici si foarte mici exista posibilitatea de a-i invata sa pescuiasca si mai exista cei cu venituri mari si foarte mari care trebuie sa aibe grija de primii . Guvernantii trebuie doar sa creeze cadrul legal necesar pentru libertate . Nu sa imparta bani celor cu venituri mici si foarte mici ( mai exact ce se scurge printre degetele lor de hulpavi dupa ce jefuiesc legal rodul trudei mediului privat ) .

    • O sa vedeti aceste lucruri in practica cu guvernarea actuala cand o zbura porcul ! Poate peste 100 de ani daca se va intelege ce este adevarat economia de piata si pretuirea muncii de calitate.

    • E simplu să vrem lucruri fără să gândim ce înseamnă ele. Realitatea este că lumea nu este o piață între egali, iar toate lucrurile astea pe care le vreți dispărute au tocmai rolul de a asigura ceva libertate multora dintre cei care, altfel, nu ar avea aceea la ea. Poate chiar și dumneavoastră care, dincolo de lauda de sine subînțeleasă, e posibil ca, într-o astfel de realitate să ajungeți în sclav muritor de foame.

  8. Felicitari autorului articolului!
    Multumiri si felicitari comentatorilor!
    Nu pot sa adaug nimic la cele spuse. Incerc doar sa atrag atentia asupra asigurarilor de sanatate de la noi. In timp ce noi cerem contributii la sistemul de sanatate de la toti cetatenii, inclusiv de la cei fara venit, americanii s-au luptat -si au reusit- sa impuna, prin lege, asistenta sanitara pentru toti cetatenii, chiar si a celor ce nu pot plati asigurarea de sanatate. Faimoasa Obamacare. Lege pe care Trump nu a indraznit sa o abroge sau modifice. In aceasta conjunctura, cum se explica diferentele de optiuni intre liderii politici romani si cei americani? Mai ales democratii americani. Ceva pute rau, la noi.
    Poate ca o analiza la fel de pertinenta ar fi necesara pentru pensii.
    In ce priveste sursele de impozitare, nu doar cresterea productivitatii si dezvoltarea industriei sunt de dorit. (Sustin ambele idei.) Largirea bazei de impozitare este necesara. Si e vorba de aducerea taxelor si redeventelor exploatarii bogatiilor naturale la nivel UE (petrol, gaze, paduri, sare etc.). In primul rind. Si acceptarea Legii prostitutiei, in al doilea rind. Surse de finantare neinflationista.
    In rest, numai de bine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stelian Ene
Stelian Ene
Cetățean implicat, pasionat de buna guvernare și de economia digitală. A participat în primul val al proiectului USB/R, în administrația locală după 2016 și în cea centrală în cadrul Ministerului Muncii. A studiat la Automatică - UPB, London School of Economics și Economie - ASE.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro