2013: câteva teme de politică internaţională

Sfârşitul de an ne prilejuieşte de regulă momente de reflecţie asupra celor trecute şi asupra celor care urmează. Pe scena relaţiilor internaţionale, bilanţurile autentice nu sunt neapărat festive, nu au strălucirea sărbătorilor şi nu pot ignora conflictele şi vieţile pierdute pentru/din cauze politice. Numărul victimelor nevinovate şi familiilor distruse măsoară dramatic, apăsător, iremediabil eşecurile diplomaţiei globale sau regionale, lucrurile care puteau fi făcute la timp şi nu au fost făcute sau deciziile greşite care au costat vieţi de copii, de civili, de militari. Anul 2012 nu a dus lipsă, din nefericire, de astfel de conflicte sângeroase a căror soluţionare internă sau internaţională a întârziat, din diverse motive. Gaza şi mai ales Siria sunt doar două dintre cele mai cunoscute exemple.

Succesele activităţii politico-diplomatice sunt în schimb mult mai discrete (însă nu mai puţin importante decât eşecurile pe care toată lumea le vede) şi trec mai degrabă neobservate, fiind asociate de opinia publică cu normalitatea păcii şi a garantării securităţii. Un conflict evitat este, de regulă, un conflict neştiut, fără headlines. Nu e scopul acestui articol să „glorifice” munca diplomaţilor, a serviciilor de informaţii şi deciziile bune ale palierului politic. Are cine să o facă. E doar bine de ştiut că, dincolo de atentate, războaie civile şi conflicte deschise sunt şi multe lucruri bune făcute în umbră, multe negocieri şi operaţiuni de succes care au dus la evitarea unor crize, tragedii şi pierderi suplimentare de vieţi.

Proiecţia temelor internaţionale majore ale anului 2013 arată continuitatea unor dosare ale anului 2012 dar şi posibilitatea deschiderii unor noi teme. Într-un fel sau altul, toate vor implica şi interesa, mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, România, chiar dacă astăzi unele ni se pot părea mai puţin importante pentru bunăstarea sau securitatea vieţii de zi cu zi, doar prin faptul că se petrec la mii de kilometri de frontierele noastre. Pe binecunoscutul principiu al „bătăilor de aripi ale fluturelui” în Statele Unite care se simt în Japonia sau invers, lumea globală ne-a arătat că o criză majoră care are loc astăzi la zece mii de kilometri de graniţele ţării va fi resimţită mâine aici, în felurite chipuri: de la preţul petrolului sau al acţiunilor la bursă până la măsuri sporite de securitate în aeroporturi şi de la participarea militarilor români în teatre de operaţiuni până la delocalizarea investiţiilor străine. Să vedem, pe scurt, ce ar putea să ne reţină atenţia în 2013. Ordinea temelor nu reflectă neapărat o ierarhizare a importanţei, a interesului pentru România sau, eventual, a gravităţii problemelor la care fac referire. Nu este un top, este doar un set de problematici de interes major.

1. Zona Euro şi perspectivele politico-economice ale Uniunii Europene vor continua să fie teme de impact pentru întreaga Europă. Departe de a fi fost rezolvate în 2012 dar relativ stabilizate, problemele monedei Euro şi cele legate de criza datoriilor suverane se vor menţine probabil şi în 2013 pe tabloul priorităţilor politice. Va conta foarte mult calitatea colaborării franco-germane, istoricul „motor al integrării europene”, deocamdată axa Paris-Berlin arătând ca o relaţie în căutarea limbajului comun, după victoria socialiştilor francezi în alegerile prezidenţiale şi parlamentare de anul acesta. Va fi probabil finalizat proiectul şi aprobat bugetul UE 2014-2020 şi vor fi aprofundate măsurile de guvernanţă economică supranaţională, de supervizare a politicilor fiscale şi bugetare ale statelor membre. Croaţia va deveni membru deplin al Uniunii Europene la 1 iulie. De urmărit consecinţele alegerilor anticipate în Italia (24-25 februarie), o ţară importantă a Eurozonei, cu o economie afectată de datorii, şi mai ales ale alegerilor la termen în Germania (septembrie sau octombrie), principala economie a Europei şi principalul contributor la bugetul Uniunii;
2. 2. Politica externă a Statelor Unite în noul mandat prezidenţial (care va fi inaugurat public pe 20 ianuarie), cu noul secretar de stat John Kerry la conducerea Departamentului de Stat, interesează în fapt o lume întreagă. România aşteaptă avansul proiectului scutului american antirachetă de la Deveselu, sperând desigur că episodul stânjenitor al microfonului uitat deschis la întâlnirea Obama-Medvedev din martie 2012 (în care Barack Obama ruga să i se transmită lui Vladimir Putin că după alegeri va da dovadă de „mai multă flexibilitate” în negocierile cu Rusia pe această temă) a fost doar o penibilă neînţelegere a dialogului respectiv, aşa cum a lăsat Casa Albă ulterior să se înţeleagă. Pe plan global, va interesa continuarea parteneriatului transatlantic cu Europa (relativ „ofilit” în ultimii zece ani, din varii motive), creşterea angajării strategice a Statelor Unite în regiunea Asia-Pacific (conform noii strategii publicate în ianuarie 2012 de Departamentul Apărării), poziţia Washingtonului faţă de conflictul israeliano-palestinian etc.;
3. Orientul Mijlociu şi Nordul Africii (MENA), o regiune instabilă, dominată de multiple frustrări, în care „primăvara arabă” din 2011 a sădit mai degrabă seminţele islamismului decât ale democraţiei liberale, ne va aduce noi evenimente şi, posibil, noi conflicte locale sau regionale. Este destul de probabil să asistăm la căderea regimului Bashar al-Assad în Siria, dar nu neapărat la rezolvarea tuturor problemelor legate de devastatorul război civil de acolo, cu riscuri serioase de înarmare cu arme chimice ale unor facţiuni militante asupra cărora planează diferite suspiciuni internaţionale. De văzut în ce direcţie va merge guvernarea Frăţiei Musulmane şi a preşedintelui Morsi în Egipt, după disputa legată de controversatul decret autoritar (retras în cele din urmă, după proteste intense) şi după referendumul de adoptare a noii Constituţii, de asemenea controversată. Alegeri importante în Israel (22 ianuarie), cu probabilitatea câştigării de către actualul premier Netanyahu dar cu posibile probleme legate de formarea unei majorităţi în Knesset şi, eventual, a unei coaliţii de guvernare cu parteneri incomozi;
4. Ameninţarea teroristă va rămâne, din păcate, o temă nu numai a politicii internaţionale (un raport recent arată că va persista până la orizontul anilor 2030) dar şi o preocupare constantă a guvernelor lumii, a serviciilor de informaţii, a agenţiilor de securitate din jurul unor obiective de interes crescut. Una din puţinele teme în care se realizează consensul şi colaborarea guvernelor tuturor marilor puteri ale lumii;
5. Energia ocupă o poziţie tot mai înaltă în dosarele politico-diplomatice şi este posibil ca în viitor să o vedem în topul priorităţilor de guvernare. De la investiţii majore în exploatarea resurselor deja cunoscute dar posibil poluante (gaze de şist, de exemplu) la investiţii pentru descoperirea unor noi zăcăminte de petrol şi gaze, şi de la coridoarele transcontinentale la sursele de energie alternative, subtemele şi capitolele politicii energetice vor consuma probabil mult din inteligenţa creativă a guvernelor pentru asigurarea securităţii energetice şi a pluralismului surselor şi resurselor disponibile; 
6. Iranul şi dosarul nuclear iranian, o problemă sensibilă pentru Israel şi Occident deopotrivă, care a generat la un moment dat discuţia despre un plan mai mult sau mai puţin iminent al Israelului de distrugere a facilităţilor nucleare iraniene pe cont propriu, perspectivă respinsă de Statele Unite în perioada pre-electorală. Probabil, comunitatea internaţională va aştepta alegerile prezidenţiale din 14 iunie 2013 şi instalarea noului preşedinte al Iranului (Mahmoud Ahmadinejad nu mai poate candida pentru al treilea mandat), urmând să decidă ulterior căile de acţiune.

Vor exista, cu siguranţă, multe alte teme şi dosare de politică internaţională complicate, cu impact regional mai mare sau mai mic. Unele previzibile, altele imprevizibile, ca în fiecare an. De la încheierea totală a prezenţei militare internaţionale în Afganistan în decembrie 2013 (după aproape 13 ani de la startul operaţiunilor) la disputele teritoriale Japonia-China din Marea Chinei de Est, resuscitate recent, sau tensiunile din peninsula coreeană, lumea îşi va continua cursul spre o restructurare lentă dar profundă a relaţiilor internaţionale (proces început acum un deceniu), pe fondul încheierii epocii unipolarismului Statelor Unite, instalat după colapsul Uniunii Sovietice, şi a trecerii la o lume multipolară, cu mai multe centre de creştere economică şi de influenţă internaţională.