vineri, iulie 30, 2021

2015- rezistenţa democratică împotriva regimului Ponta se cere dusă mai departe

Lecţia anului 2014 este una dublă- a curajului şi a rezistenţei. În numele acestor două valori, ascensiunea lui Victor Ponta a fost oprită. Pe 16 noiembrie, votul popular a marcat triumful acestei Românii pe care Victor Pomta şi-a dorit-o redusă la statutul unei colonii de iobagi. Împotriva valului de propagandă, împotriva barajului mediatic al televiziunilor de casă, împotriva minciunii, românii au reafirmat adevărul modest pe care Victor Ponta nu pare să îl înţeleagă, nici măcar acum- acela că vremea şerbiei a trecut .Unica stare de existenţă a unei comunităţi politice este libertatea. Sclavia are de înfruntat această solidaritate indestructibilă a credinţei în demnitate.

Pot părea, toate acestea, doar simple cuvinte. Şi totuşi, în numele acestor cuvinte, Victor Ponta a fost învins. Şi totuşi, în numele acestor cuvinte, milioane de cetăţeni au formulat, în termenii cei mai clari cu putinţă, mandatul pe care este chemat să îl ducă la bun sfârşit preşedintele Iohannis. Iar acest mandat este reductibil la două imperative: transparenţa guvernării şi fermitatea angajamentului euro-atlantic. Coabitarea care se deschide trebuie gândită având ca punct de plecare aceste imperative trasate de naţiune.Datoria preşedintelui nu este alta decât aceea de fi vocea celor care, pe data de 16 noiembrie 2014, au refuzat cântecul de sirenă demagogic al regimului Ponta.

De aceea, mai mult ca oricând, compromisul în relaţia cu Victor Ponta şi majoritatea pe care îl susţine este unul inacceptabil şi contrar acestui mandat. Conduita lui Victor Ponta nu a fost modificată, în nici un fel, de votul din 16 noiembrie 2014. Aroganţa, suficienţa sunt intacte. Modul în care a fost gestionată tragedia de pe lacul Siutghiol este o probă în acest dosar. În locul răspunderii şi al intrebărilor legitime, Raed Arafat a fost recompensat cu o extindere de atribuţii. Cât despre arta de a confecţiona un buget în pripă, cabinetul Ponta deţine o expertiză dificil de egalat. Mitele electorale vor fi decontate de naţiune- guvernul Ponta va rămâne imaculat şi pur.

Opera juridică şi constituţională a regimului Ponta este una caducă.Decizia Curţii Constituţionale în privinţa ordonanţei de urgenţă legiferând traseismul este, în sine, un argument valid spre a demonstra necesitatea demisiei lui Victor Ponta. Ceea ce domnia sa şi colegii de guvernare au încercat, prin ordonanţa evocată, a fost un asalt frontal împotriva statului de drept, cu două obiective complementare- fraudarea implicită a alegerilor şi consolidarea partidului unic în România. Răspunderea politică revine şefului de cabinet şi preşedintelui PSD. Eschiva este inutilă. Nimeni nu mai poate fi înşelat.

În pragul noului an 2015, bilanţul regimului Ponta este unul dramatic- de la marasmul economic până la atracţia faţă de autocraţiile rusă şi chineză, trecând prin abaterile grave de la regulile democratice. Abuzurile electorale ce au tăgăduit dreptul de vot al diasporei sunt punctul culminant al unei cariere definite prin arbitrariu şi narcisism mediatic. Semnificaţia zilei de 16 noiembrie 2014 este lipsită de ambiguitate. Confruntarea cu Victor Ponta şi cu ordinea girată de PSD se cere continuată. Spre a da alegerii făcute de naţiune înţelesul său ultim- acela de reafirmare a ataşamentului faţă de libertate, domnia legii şi demnitatea cetăţenească.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Domnule Ioan Stanomir, imi plac articolele dv. Eu as modifica putin titlul si as spune. Lupta eroica impotriva Mafiei Politice patronata de PSD si Ponta, trebuie dusa mai departe! Pe 16 nov. a fost un vot al disperarii pentru ca Sistemul Ticalosit sa nu acapareze toata puterea! Romanii, ca de obicei se lasa pe tanjala si lasa treaba neterminata. Gata, l-am ales pe Presedintele Johanis, acum el sa-si faca treaba si noi sa traim mai bine. Ei bine, nu este asa! Sistemul Ticalosit controleaza Parlamentul, Guvernul, mare parte din Institutiile Publice si din Administratia Locala, Televiziuni, Economie, etc. Doar noi POPORUL putem sa deblocam situatia si sa impingem reformele inainte. POPORUL trebuie educat sa aleaga oameni CINSTITI SI COMPETENTI! Prima urgenta este REFORMAREA TELEVIZIUNILOR si scoaterea lor din mana mogulilor. 25 de ani romanii au fost dezinformati, dezbinati, ticalositi, manipulati! Cheia progresului consta in educarea corecta a oamenilor!

  2. Denumirea corecta a fenomenului este „Valul lui Traian”. Dupa cel care a inspirat-o. Si, se pare, singurul capabil sa-l intretina. In acest moment, bineinteles.

  3. Sint sibian ca si domnul Iohannis, mutl mai virstnic decit d-sa si traiesc in USA de peste 15 ani. Pentru cei de virsta mea, scapati de obsesia traiului zilnic si a pomenilor pe care trebuie sa le primesti dela ” stat” , este usor sa fii obiectiv,
    Aas este, dle Stanomir, Dl Iohannis, in aceasta etapa, nu are decit sa fie 100% transparent si sa-si respecte 100%, in limita stricta a atributiilor constitutionale ( pentru a nu da nastere la nici o discutie ) programul cu care a cistigat algerile ( program in care adeziunea euro- atlantica a fost un punct de capatii )
    In aceasta situatie
    – toate minciunile si gogosile Dlui Ponta si acolitilor sai se vor desumfla dela sine ca niste baloane sparte
    – majoritatea electorala constituita in jurul Dlui Iohannis va ramine intacta
    – Dl. Iohannis se va afla curind in situatia de a numi un nou prim ministru fie prin demisia lui Ponta fie rpin trecerea unei motiuni de cenzura urmata de constituirea DELA SINE fara niciun deget miscat a dlui Iohannis a unei noi majoritati in parlament ( PUNR, UDMR, ce a mai ramasa din PPDD, dizidentii maimutoiului Tariceanu si grupul minoritatilor, vor vota din proprie initiativa impotriva guvernului Ponta )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

 

Recomandare Contributors.ro - Musica Ricercata Festival Op.3

https://www.hotnews.ro/stiri-cultura-24929744-23-iulie-incepe-musica-ricercata-3-festival-despre-muzici-pierdute-regasite.htm

Intre 23 si 25 iulie, la Sibiu, va avea loc un festival foarte interesant, Musica Ricercata Festival Op.3. Titlul este un joc de cuvinte care pornește chiar de la crezul proiectelor Musica Ricercata: aducerea la lumină a unor muzici pierdute în biblioteci și arhive. Descoperirea lui Joseph Haydn (denumit și “părintele simfoniei”) dintr-o perspectivă a Transilvaniei este punctul de pornire a periplului, muzica devenind o mașină a timpului prin care reușim să pătrundem din perspectiva culturii transilvănene în centrul Europei. Vezi programul festivalului in articol.

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Orfani de știință

Undeva în Transilvania. Masca obligatorie pe stradă și în instituțiile publice. Unitatea militară, la intrare. În uniforme și în civil, un grup...

În ultimii 40 ani, temperatura medie anuală din România a crescut cu circa 2°C

În baza de date întreținută de NASA la Goddard Institute for Space Studies (NASA GISS), care funcționează în New York, pe lângă...

Locomotive Diesel-electrice realizate la Craiova sub licenţă elveţiană şi exportate în Republica Populară Polonă (1)

O analiză referitoare la achiziţionarea unei licenţe de fabricaţie ar putea stârni discuţii în contradictoriu între inginerii români. Unii dintre ei pot...

Așa grăit-a Cîțu

Poate ar fi mai rațional ca Primul Ministru să pună capăt banilor risipiți pe nu-știu-câte instituții (începînd cu Ministerul) menit(e) a se ocupa de cercetare (pe mentenanța cărora și pe banii de salarii ale personalului se duc sume masive de la buget) și să organizeze anual un concurs de proiecte, cu jurizare internațională, ai căror câștigători să beneficieze și de o minimă vizibilitate (grație subvențiilor de la guvern pentru diverse televiziuni, deja alocate).

Mixul energetic al agromerărilor urbane

În orice metropolă consumul de energie este diversificat și în creștere prin mărirea acesteia ca arie geografica, în...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro