Orice bilanţ de an este o încercare, subiectivă, de a surprinde imaginea în mişcare a unui peisaj politic. Personaje, instantanee, tragedii, acte groteşti, toate se încadrează in acest montaj destinat să servească ca un auxiliar memoriei colective a viitorului. Anul 2015 nu face excepţie- între momente de solidaritate autentică şi tranzacţii oneroase, el se înscrie în parcursul unei Românii dominate, incă, de logica familiară a patronajului politic, a cleptocraţiei şi ineficacităţii endemice. Povestea lui este povestea unei societăţi parazitate de statul ce îi sufocă dezvoltarea şi o condamnă la un purgatoriu ce pare fără de sfârşit.
“Colectiv”
2015 este, pentru cei mai mulţi dintre noi, un an “colectiv”. Tragedia din 30 octombrie a expus, de o manieră dureroasă, incapacitatea României oficiale de a fi altceva decât o sumă de agenţii, ministere, primării şi inspectorate măcinate de corupţie endemică. De la ISU la primăria sectorului 4,numitorul comun a fost dat de această incredibilă ramificare a traficului de influenţă şi a clientelismului. Morţii de la “ Colectiv”, al căror nume creşte cu fiecare zi, sunt un sacrificiu inutil şi tragic impus românilor de un sistem de stat ce s-a constituit prin sedimentarea iresponsabilităţii. Programat să servească doar pe cei care îi sunt stăpâni, statul român nu are nici capacitatea, nici voinţa de a fi un reazem pentru cetăţenii acestei ţări. Spitalele în care bacteriile par să fie încastrate în pereţii clădirilor sunt locurile pe care oficialii români le prezintă ca spaţii dedicate medicinei şi binelui public. Primăriile în care totul este de vânzare sunt descrise ca instituţii europene. Totul este o imensă butaforie, menită să ascundă realitatea unei ţări subdezvoltate, în care viaţa omenească este privită ca un detaliu insignifiant.
Poate de aceea revolta morală care a urmat dramei de la “Colectiv” a venit ca o surpriză- ea a însemnat mobilizarea celor pentru care ideea de cetăţenie mai are , încă, un sens, în pofida dezamăgirilor şi a retragerilor succesive. O solidaritate unică s-a născut în acele zile. O solidaritate pe care nu avem dreptul să o uităm, spre a onora memoria celor care nu mai sunt. Vocea revoltei a fost vocea unei societăţi care a încetat să mai fie prizoniera unui stat abuziv. Emanciparea ei stă sub semnul acestei autonomii care este câştigată prin înfruntare cu statul. Iată mesajul sub care este plasat anul 2015.
Revolta colectivă a marcat şi sfârşitul unuia dintre cele mai dezonorante intervale din istoria noastră postcomunistă- demisia lui Victor Ponta închide un capitol modelat de aroganţă, impostură, iresponsabilitate şi cupiditate. Victor Ponta, omul care a vrut să fie preşedinte, s-a dorit domn peste o naţiune de sclavi omeniţi cu mită electorală. Traseul său, ca şi cel al lui Dan Şova, este acela al parvenitismului şi venalităţii. Căderea sa este finalul unei istorii de arivism. Asemeni patronului şi maestrului său, Adrian Năstase, Victor Ponta se prăbuşeşte sub povara propriului său orgoliu nemăsurat. Amintirea sa rămâne una a ruşinii şi compromisului imund.
Corupţia şi privilegiile
Dincolo de demisia lui Victor Ponta şi de instalarea premierului Cioloş, prea puţine dintre datele ce definesc statul român, ca stat parazit şi entitate prădătoare în raport cu societatea, sunt schimbate cu adevărat. Sub conducerea lui Liviu Dragnea, PSD îşi conservă capacitatea de a fi un vector al imobilismului, stagnării şi subdezvoltării. Mesajele transmise de Liviu Dragnea sunt lipsite de ambiguitate: PSD defineşte limitele libertăţii de manevră, în camere, ale noului guvern. Faţă cu o opoziţie impotentă şi lipsită de imaginaţie, PSD are şanse considerabile de a utiliza intervalul guvernării Cioloş pe o anticameră a victoriei electorale.
Şi aceasta cu atât mai mult cu cât statul român, în retragere după revolta morală de la fine de an, îşi redescoperă misiunea sa fundamentală, aceea de apărare a privilegiilor. Votul în chestiunea pensiilor speciale este o hârtie de turnesol ce probează conservarea instinctului sfidării şi al dispreţului . Suveranitatea Camerelor ascunde atotputernicia unui grup de cetăţeni ce ignoră,în mod deliberat, egalitatea constituţională. România este,în continuare, stăpânită de această comunitate ce manipulează legea, în propriul ei beneficiu.
De la Sorin Oprescu la Remus Truică, o serie de personaje, mai mult sau mai puţin groteşti, şi-au construit cariere şi averi prin spolierea bugetului naţional şi prin instituirea unui regim al impunităţilor şi al complicităţilor.Tot ceea ce putea avea un sens nobil a fost denaturat şi murdărit, de la binele comun la proprietatea însăşi.
Amploarea acestei operaţiuni de devalizare dă măsura metastazei cancerigene ce se suprapune peste instituţiile statului român însele. Statul este un corp care trăieşte în simbioză cu prădătorii-corupţia şi privilegiile sunt unite. Iată lecţia confirmată de anul 2015.
Speranţa
În măsura în care mai poate avea un înţeles pentru noi, “ speranţa “ este inseparabilă de tenacitate şi de de încăpăţânare. Faţă cu un stat inert şi netransparent, cei care refuză sărăcia, corupţia, privilegiile, subdezvoltarea, trebuie să meargă mai departe, în pofida dezamăgirii şi a tristeţii care îi poate încerca. Oricât de firavă, această speranţă se cere salvată, asemeni unui reper in jurul căruia unirea se va realiza, progresiv. Nu putem spera în miracole, ci doar în posibilitatea de a face ca fiecare zi să însemne un nou pas, modest, în direcţia unei Românii care să fie România noastră, iar nu a lor.
Luciditatea, responsabilitatea, angajarea civică sunt instrumentele celor fără de putere în confruntarea cu statul. Este o confruntare ce pare de dinainte pierdută, dar pe care suntem obligaţi să o ducem mai departe. Iată singura speranţă pe care o lasă în urma sa acest an 2015- o speranţă care se confundă cu imaginea zilelor în care revolta colectivă a dat o direcţie vieţilor noastre.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cred ca ati reusit sa realizati un remarcabil bilant al anului 2015, care puncteaza esentialul, atat in privinta evenimentelor care l-au marcat, cat si a lectiilor care decurg din ele, si pe care le-am avea de insusit.
Am un singur dezacord cu dvs, pot spune chiar ca detest utilizarea bemolului „…Este o confruntare ce pare de dinainte pierdută, dar…”, in contextul unui necesar, foarte necesar! indemn la speranta!
Or, dupa acest sfarsit de toamna 2015, cred ca ar fi just si perfect indreptatit sa ne debarasam, o data pentru totdeauna, de pesimismul, asa zis lucid (???), cu care ne-am obisnuit sa anticipam, doar ce-i mai rau, niciodata altceva!
Preferam sa avem dreptate din pesimism, decat sa ne inselam din optimism, ceea ce este pagubos, foarte pabubos!
Deci, pentru ca tot ceea ce conteaza este sa invatam din greseli, as propune ca, in 2016, sa ne permitem sa ne dorim ce-i mai bun pentru noi, fara limite, fara rezerve si fara teama ca nu se va intampla!
Multumesc, dle I. Stanomir, pentru toate excelentele texte pe care ni le-ati propus in 2015!
Sarbatori fericite si un nou an asa cum meritam, excelent, tuturor!
Drama de la Colectiv a fost instrumentalizata politic pentru a il inlatura pe Ponta. E ceva sinistru, macabru, nu e un subiect pe tema caruia sa scrii ode.
Iar instaurarea unui regim nereprezentativ, „tehnocratic”, e un esec al democratiei deci, previzibil, inceputul unei perioade de acumulare de frustrari social-politice.Iarasi, nu e ceva de laudat.
Mai puteti contabiliza DEZAMAGIREA anului 2015.
Presedintele ce l-am ales pentru „un alt fel de politica”, pentru care am iesit in strada in noiembrie 2014 , pentru care diaspora a stat la cozi interminabile si care a promis atit in campanie cit si dupa aceea ca va impune un alt mers, un alt mod si un alt gen de gindire politica si fel de face si vedea lucrurile…a anihiliat prin mutenie si lipsa de reactie energia sperantelor si a nemultumirilor ce au izbucnit in demonstratiile „Colectiv”.
S-a asezat la masa negocierilor „constitutionale” cu satrapii, oligarhii si coruptii din partide, in loc sa dizolve parlamentul, sa ceara modificarea din temelii a constitutiei (a lor, a celor din partide, scrisa si facuta de ei pt ei).
A sters prin mutenie, lipsa de reactie si mediere (in favoarea clasei politice) intregul avint al strazii.
S-a multumit cu un guvern „tehnocrat” aflat in continuare la discretia lui Dragnea & comp.
Intr-un cuvint…cea mai mare dezamagire si cea mai mare pierdere de speranta e tocmai Klaus Iohannis, votat pentru ca venea din afara sistemului, pentru ca parea intr-adevar „altfel”. Am putut asista cum de fapt e si el parte din sistem, si el e doar un alt politruc si el pleaca urchea la Mihalache si negociaza cu Dragnea, in loc sa faca cu adevarat ceva.
Nu imi raspundeti cu argumente constitutionale, de stabilitate si etc etc etc….
Le suntem datori la toate hienele si securistii din toate partidele cu inca o revolutie, una adevarata.
Doar ca e adaugat pe lista jegurilor, politrucilor si baietilor jmecheri si destepti si Klaus.
C-o fi miine, c-o fi peste 25 de ani…om trai si om vedea.
Klaus a avut sansa…dar in loc sa conduca revolutia 2015, a preferat s-o ingroape, la fel ca minerii lui Iliescu in 1990.
Nu s-a terminat aici.
Alex, nu stiu cum ai ajuns la concluzia ca un membru de partid (PNL) si primar (in Sibiu) poate fi numit „om din afara sistemului”….
In mod eronat, asa am crezut.
Dar mi-a trecut.
Nu mai am incredere niciodata in nimic ce vor mai spune promite sau propune partidele politice.
Urmatoarea mea implicare politica se va materializa cind va fi vb de molotoave si felinare stradale impodobite cu politruci.
Lectiile se invata.
Frumos, un pic de optimism de sarbatori. Sa vedem in ce masura guvernul NATO e in stare sa dea din stat inapoi cetatenilor (ca societate, nu individual:D).
Dupa 25 de ani sau intre bilanţul civic si bilanţul constitutional
Excelent eseu daca ar fi fost scris de un ziarist talentat . In realitate este scris de un profesor de drept constitutional , dar din nefericire pentru noi nu propune nimic si nici o solutie . Citim despre :
„…parcursul unei Românii dominate, incă, de logica familiară a patronajului politic, a cleptocraţiei şi ineficacităţii endemice. ….. povestea unei societăţi parazitate de statul ce îi sufocă dezvoltarea şi o condamnă la un purgatoriu ce pare fără de sfârşit.”
Perfect adevarat, dar asta stim si citim cu totii intr-o forma sau alta si de vreo 25 de ani cam in toate textele bune scrise pana acum de oamenii cu o constiinta civica autentica. In cazul de fata putem vorbi chiar despre o adevarata „arta a nerostirii” in care ceea ce se evidentiaza are de fapt darul de a ascunde :
„Programat să servească doar pe cei care îi sunt stăpâni, statul român nu are nici capacitatea, nici voinţa de a fi un reazem pentru cetăţenii acestei ţări.”
„Suveranitatea Camerelor ascunde atotputernicia unui grup de cetăţeni ce ignoră,în mod deliberat, egalitatea constituţională. România este,în continuare, stăpânită de această comunitate ce manipulează legea, în propriul ei beneficiu.”
Ce nu aflam raspicat din acest frumos eseu este faptul ca in realitate vorbim despre un stat captiv si despre atotputernicia unui anumit ” grup de cetateni” dar despre care nu putem afla nimic nici dupa 25 de ani . In acest caz eufemismul „nu are nici capacitatea , nici vointa ” inseamna ca acest stat este orientat prin definitie impotriva intereselor cetatenilor ( intre stat si cetatenii sai onesti exista un urias razboi de uzura despre care autorul pare sa nu aiba cunostinta ) scopul lui nedeclarat fiind doar sustinerea unor grupuri de interese , dar pana la urma si acestea vor fi odata si odata devoalate nu de cetatenii care le indura prezenta, ci de o instanta autorizata care le poate nominaliza si neutraliza in interesul statului de drept .
In realitate, si oricat ar aparea de straniu , statul ( si de fapt sistemul ) nu pot exista in afara Constitutiei si a legilor derivate din aceasta care , dupa caz , pot deveni un instrument care apara interesele cetatenilor intr-un stat normal , sau doar ale unor grupuri de interese intr-un stat captiv .
Altfel spus, daca prin definitie actul fundamental al unei tari este Constitutia, atunci toate institutiile si legile din acea tara sunt derivate din aceasta fie prin respectarea ei , fie prin incalcarea ei, iar specialistii in drept pot proba usor acest lucru pentru fiecare caz in parte .
In cazul de fata , autorul deplange ( din perspectiva dreptului constitutional probabil ) coruptia endemica din Romania devenita o stare de fapt , dar fara sa ne explice cauzele ei sau modul in care a aparut :
„ …incapacitatea României oficiale de a fi altceva decât o sumă de agenţii, ministere, primării şi inspectorate măcinate de corupţie endemică.”
Ceea ce omite sa ne spuna autorul este ca Romania a devenit „ raiul coruptilor ” mai intai legalizand si legiferand in mod practic furtul chiar cu ajutorul Constitutiei din anii `90, respectiv al specialistilor in drept constitutional de atunci . Este vorba de celebra sintagma SF din vechea Constitutie valabila la noi aproape 25 de ani :
„ …averea dobandita se prespune a fi licita ”
care a facut posibil ca „ in deplina legalitate” , unii sa se trezeasca peste noapte cu banii statului in propriile conturi, altii proprietari peste casele altora , iar restul sa-si ridice ajutorul social cu Mercedes-ul si asta timp de peste doua decenii in care nimeni nu i-a intrebat de sanatate iar cetatenii cinstiti ( dupa unele opinii, prosti ) isi plateau singuri taxele, si stand la cozi.
Celebra sintagma amintita mai sus a revoltat toti cetatenii onesti si este de presupus ca a facut sa se rasuceasca in asternut orice constiita juridica onesta deoarece a dat startul in „cursa inarmarilor ” ( respectiv al devalizarilor la scara sociala si nationala ) si al unei uriase avalanse de legi , hotarari, norme, etc. cu dedicatie .
Problema este ca nici o constiinta juridica nu a luat o pozitie publica si nu a recunoscut vina sau complicitatea specialistilor in drept de atunci care au dat „semnalul de atac” si ulterior au facut posibil si la scara sociala „furtul legal”( cu acte ) in dispretul oricarei logici juridice , sociale si morale.
Romania este si acum probabil singurul stat european in care se poate circula legal cu masini furate deoarece procurorii (?!) obliga politistii , ca pana la prinderea hotului, sa inmatriculeze masinile (scumpe) furate, chiar daca acest fapt enerveaza tarile europene ( „ maşini furate circulă cu acte în regulă, eliberate chiar de autorităţile române, în baza unor norme care i-au scos din sărite pe italieni, germani, austrieci sau francezi. Şi asta pentru că furtul de maşini este legalizat în România.” )
http://www.gandul.info/stiri/cum-se-circula-legal-in-romania-cu-masini-furate-3669897
Abia in 2011 specialistii in drept s-au hotarat, in sfarsit , sa observe in mod oficial ca apa este lichida si sa descopere si ei secretul lui Polichinelle cunoscut de cetatenii onesti de peste un sfert de secol (http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An2v1/nr1/art4.pdf)
Mai grav este ca situatia a ramas practic neschimbata . In primul rand , atunci cand este vorba despre cetatenii onesti si agentii economici corecti si dupa principiul leninist „trebuie sa pedepsim nevinovatii ca sa speriem vinovatii ” , statul arata prin institutiile sale o inversunare si o furie cu totul inexplicabile. Este ca si cum statul vrea sa recupereze de la toti cei onesti, ceea ce au furat cei care nu sunt onesti . Prin aceasta logica sociala perversa, statul stimuleaza de fapt incalcarea legilor si nu respectarea lor.
El obliga cetatenii fara venituri sa plateasca taxe (http://www.gandul.info/financiar/surpriza-din-noul-cod-fiscal-pe-care-ponta-a-uitat-sa-o-anunte-cum-au-ajuns-romanii-fara-venituri-pe-lista-neagra-a-fiscului-14705151 ) , iar prin atribuirea prezumtiei de vinovatie obliga agentii economici corecti sa plateasca oalele sparte de altii (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20194763-noua-loterie-anaf-inregistrarea-unei-firme-scop-tva.htm ) ceea ce insemana de fapt confirmarea in practica a unei politici de sistem.
Mai mult decat atat, si prin incalcarea oricarei logici , cetatenii romani onesti pot ajunge in situatia imposibila in care devin datori statului fara sa li se spuna si fara sa stie ( http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/milioane-de-romani-ar-putea-fi-datori-la-stat-fara-sa-stie-187640.html ) .
Pe de alta parte , o simpla examinare a modului in care sunt respectate in realitate drepturile cetatenilor care ar trebui sa fie egali in fata legii , arata discrepante de genul „toti sunt egali, dar unii sunt mai egali decat altii” .
Ceea ce specialistii in domeniul penal numesc cu cinism „individualizarea pedepselor”, in limbajul social uzual se traduce prin dispretul literei si spiritului Constitutiei , respectiv prin cinism social pur .
Rezultatul vizibil inseamna o lume intoarsa pe dos in care Presedintia decoreaza persoane cu dosar penal , Parlamentul si guvernul au in componenta lor persoane cu dosare penale, iar statul si societatea incurajeaza practic infractiunile si infractorii prin reinventarea notiunii de pedeapsa penala pentru VIP-uri , cum este celebrul „drept la cafea” respectiv …arestul la domiciliu, ca sa nu mai vorbim de imbolnavirea subita a VIP-urilor care reclama conditiile inumane din inchisori , dar numai dupa ce au ajuns si ele acolo.
In sfarsit , blandetea sanctiunilor si injumatatirea inexplicabila a pedepselor penale ( http://adevarul.ro/news/societate/cat-mai-inseamna-astazi-8-ani-inchisoares-1_55dc0ab2f5eaafab2ce49b20/index.html), dispensa aiuritoare de varsta / statut / functie /cariera ( http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/pedepsele-cu-suspendare-in-cazul–case-pentru-generali–motivate-prin-varsta-si-cariera-inculpatilor-402553 si metamorfoza subita a VIP-urilor ajunse dupa gratii in „autori si/sau cercetatori stiintifici” , contureaza tabloul unei lumi si al unei societati complet intoarse pe dos in care, conform clasicelor Directive NKVD, marile infractiuni sunt privite cu maxima indulgenta sau chiar trecute cu vederea, iar micile infractiuni sunt pedepsite in continuare cu sadism.
Contrar declaratiilor formale ( eventual cu exceptia unor actiuni ale justitiei din ultimii ani ) Romania , statul roman , si societatea romaneasca in toate componentele ei , nu sunt de fapt conduse si administrate dupa o logica economica , sociala si morala care apartine normalitatii democratice si europene , ci dupa una inca tributara ingineriei sociale anterioare . In realitate, normele unui stat de drept trebuie sa se aplice nu numai in domeniul politic, ci si in domeniul social , profesional,etc. pentru ca nicio societate nu poate functiona normal in afara normelor etice.
Un „hoţ cinstit” , un „parlamentar cu dosar penal” sau un „avocat condamnat penal”, sunt pentru o societate normala genul de obiecte imposibile din „jungla lui Meinong” .Nu este si cazul societatii noastre. Contrar literei si spiritului Constitutiei, contrar logicii democrate, juridice , sociale si morale putem avea , cum bine stim, parlamentari cu dosar penal si, de ce nu , avocati cu condamnari penale (http://www.ziare.com/adrian-nastase/condamnat/adrian-nastase-ramane-avocat-a-decis-consiliul-baroului-bucuresti-1263722 ; http://www.monica-macovei.ro/blog/2013/10/21/lipsa-de-fermitate-a-baroului-bucuresti-dauneaza-profesiei-de-avocat/ ). Daca acest lucru s-ar fi intamplat prin …1973 atunci cand decanul Fodor de la Facultatea de Drept , Bucuresti a fost arestat deoarece masluise 60 de lucrari de licenta pentru „foloase materiale necuvenite ” ( totul a inceput dupa ce absolventii au abservat ca pe lista finala afisata existau nume scrise de doua ori si aceeasi lucrare era notata prima data cu 10 si a doua oara cu 2 sau invers ) ar fi fost cumva in logica sistemului anterior , dar aceste cazuri care sfideaza logica juridica , sociala si morala s-au petrecut totusi in orizontul nostru temporal.
In realitate, desi se recunoaste acest lucru doar cu jumatate de gura , sistemul este aproape intact, iar o perceptie lucida si obiectiva asupra evolutiei societatii romanesti , de regula una externa ( semnalele CEDO, ale Uniunii Europene, Occidentului si lumii civilizate in general au un rol esential in acest caz ) semnaleaza si demonstreaza convingator lipsa cronica de feed-back din societatea romaneasca.
Penalizarea de catre CEDO a nerezolvarii dosarului Revolutiei din 1989 si al mineriadei din 1990 , insistenta Uniunii Europene si SUA pentru normele statului de drept , independenta justitiei si lupta impotriva coruptiei , arata adevarata dimensiune a fracturii sociale dintre stat si cetateni.
Apogeul a fost atins cu recenta tragedie Colectiv care a radiografiat ad-hoc intregul nostru bloc social , a aratat problemele cronice ale unui sistem, ale unui stat si ale unei societati care doar mimeaza integrarea europeana , in timp ce in Europa se integreaza cu adevarat si pe cont propriu , doar cei care au reusit sa scape din acest penitenciar social.
Pentru ca suntem tara care a condamnat cu tarie si pe hartie totul ( comunismul, Securitatea , tortionarii, teroristii, mineriadele, coruptii , etc. ) dar numai dupa ce a „disparut” fara urma fiecare dintre componentele sale.
Altfel spus, timp de un sfert de secol , statul, si sistemul in general , au jucat un fel de alba-neagra cu principiile statului de drept , vietile si drepturile cetatenilor intr-o societate in care am avut mereu crime fara criminali , coruptie fara corupti si democratie fara democrati .
Desi toate acestea au o anumita legatura directa cu „ dreptul ( sau nedreptul…) constitutional ”, cel mai bine este sa aruncam pisica la cetatenii onesti :
„Luciditatea, responsabilitatea, angajarea civică sunt instrumentele celor fără de putere în confruntarea cu statul.”
Frumos spus . Dar ce facem atunci cu elitele intelectuale , culturale si profesionale ale acestei tari ? Asteapta cumva solutii de la acarul Paun ? Curat constitutional ! ar spune din nou un personaj al marelui conu`Iancu. Este adevarat, in orice tara democrata cetatenii trebuie sa lupte pentru drepturile lor, dar Constitutia si legile nu le fac ei , ci specialistii in drept si constiinta lor profesionala si morala . In acest ultim caz , nimeni nu poate lua atitudine , nu poate actiona, si nu poate lupta in locul lor .
Puțin cam pesimist.2015 a fost un an de cotitură.Nu pentru că este președinte KWI ci pentru că,parcă,instituțiile statului s-au decis,de voie-de nevoie, să se apuce de treaba.S-au decis cam în silă,cam amenințate,poate înfricoșate,poate forțate,dar se observă o mișcare în direcția funcționării normale a administrației.O cotitură este și pentru partidele politice care,vai!vai!vai!,de bună voie și nesilite de nimeni(oare?) au decis să se autoreformeze și să elimine corupții din interiorul lor.Și a treia cotitură este intervenția în forță a societății civile în viața publică.
Sunt trei speranțe dar…mai e mult până să fie bine.
Dle Stanomir,
Firul asta a ramas in spate si nu stiu daca mai intra cineva pe aici, dar ce sa fac, intrucat nu am cum altfel asa ca intre aici : are vre-o sansa guvernul Cuolos cu atacul de neconstitutionalitate privind pensiile speciale pentru primari et co?
Puteti raspune pe un fir nou care se poate deschide pentru un asemenea topic important