duminică, mai 22, 2022

2017 – … si v-am spus povestea asa!

A fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti … – asa incep mai toate povestile romanesti. Daca impunerea acestei expresii ii apartine sau nu lui Creanga, e treaba expertilor sa se pronunte. Cert este ca asa se incep povestile. Cu „a fost odata, ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti ...”

Sa ne gandim: Povestea care urmeaza se petrece, asadar, candva, intr-un trecut nebulos, neprecizat, dar un trecut extra-ordinar, un timp „ca niciodata. In vremuri extra-ordinare, cand timpul isi iese din tatani („this time is out of joint„, vorba lui Hamlet), orice se poate intampla. Extra-ordinarul poate deveni ordinar, porcii pot zbura sau vorbi, s.a.m.d.. In doar cateva cuvinte, asadar, auditoriul e deja pregatit pentru intamplari iesite din comun, miraculoase.

Miraculoase, miraculoase, dar „de n-ar fi, nu s-ar povesti„. De-necrezutul care e pe cale de a ne fi povestit, suntem asigurati, e, in ciuda aparentelor, cat se poate de autentic. De real. De ce? Simplu! Pentru ca altfel „nu s-ar povesti”. De-povestitul capata realitate pentru ca poate – si trebuie – povestit. Daca e de-povestit, inseamna, pur si simplu, ca este.


Astfel fezandat, auditoriul e gata sa-si primeasca povestea. Isi suspenda, pe toata durata povestii, spiritul critic. Nu se mai intreaba cum se face de porcii pot zbura sau vorbi. Pe durata povestii, auditoriul inceteaza a mai fi carcotas. Carcotas e de obicei, in viata de zi cu zi. In viata de zi cu zi e greu de multumit. In viata obsinuita stramba din nas, refuza sa se lase prostit, nimic din ceea ce-l inconjoara nu-l poate convinge pe deplin. „Lasa, ca stim noi …” Nu si acum, insa. Acum asculta cu sufletul la gura, si gura cascata. Acum, inghite totul pe nemestecate, cu pofta. Acum, se lasa patruns. Imbibat.

La un moment dat, povestea se termina.

Cum se termina? Sa ne mai gandim. Noi, pre noi insine:

Si-am incalecat pe-o sa,

Si-am spus povestea asa;

Si-am incalecat pe-o roata,

Si-am spus-o toata.

Si-am incalecat pe-o capsuna,

Si v-am spus o mare si gogonata minciuna!

Povestea ne-a fost spusa „asa„, nu altfel. Ne-a fost spusa intr-un anumit fel. Cu un rost. Si ne-a fost spusa „toata„. Nimic n-a ramas nespus. Tot ceea ce era de-povestit, ni s-a povestit. Nu exista secrete. Nu stim noi mai putin decat stie povestitorul. Avem de-a face, cum ar zice americanul, cu un „full disclosure„. Avem de-acum toate datele problemei pentru a intelege povestea. Dar toata povestea a fost „o mare si gogonata minciuna„!

Asta loveste auditoriul precum un dus rece. Pai cum? Nu ni se spusese inca de la bun inceput ca „de n-ar fi, nu s-ar povesti„? Si-acum, la sfarsit, aflam c-a fost doar „o mare si gogonata minciuna„? Chiar de-ar fi asa, de ce sa ne-o spui verde, de la obraz, fara putin tact? De ce nu ne lasi sa mai visam? De ce sa ne trezesti la realitate?

Ceea ce pare sadism, la o prima vedere, se dovedeste, la o privire mai atenta, pedagogie de inalta clasa. Una de la care pedagogii de scoala noua, atenti sa nu raneasca sufletele sensibile, ar avea ceva de invatat. Dupa cum stim, in Cartea a Doua a Republicii lui Platon, Socrate spune ca asa incepem educatia copiilor – prin a le spune povesti. Povesti care, in ansamblul lor, sunt false, dar contin in ele un sambure de adevar. Despre de-ce-ul asta am mai vorbit (interesatii poti reciti serialul cu Povestea porcului de Fat Frumos). Ceea ce ne intereseaza acum e faptul ca, la sfarsit, minciuna e marturisita ca atare.

De ce? Pentru ca trezirea la realitate isi are si ea rostul ei. Nu poti trai pe vecie in lumea povestilor. Nu poti trai tot timpul in lumea extra-ordinarului. Povestea si-a facut datoria. Ne-a facut s-o luam in serios. De-acum e timpul intoarcerii in timpul acesta. Precum maurul, povestea si-a facut datoria, povestea poate sa plece. Povestile „ca niciodata” isi au rostul lor, dar ordinarul, mundanul, traiul de zi-cu-zi isi are si el rostul sau. Din cand in cand mai trebuie sa traiesti si cu picioarele pe pamant. Din cand in cand, mai trebuie sa te speli si pe dinti.

Mai ramane de clarificat un singur detaliu: De ce sa incaleci pe-o „capsuna”? Bun, e o chestiune evidenta de rima, capsuna-minciuna. Dar dincolo de evidenta, mai e un talc. Capsuna e frumoasa, zemoasa si gustoasa. Capsunile sunt extraordinare! Nimeni, insa, nu s-a saturat vreodata mancand doar capsuni.

Si-am incalecat pe-o sa – la Anul si la multi ani!

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. La multi ani, Alin! Ai spus mai mult decat o poveste despre poveste. Este adevarat si demn de retinut: „(…) auditoriul e gata sa-si primeasca povestea. Isi suspenda, pe toata durata povestii, spiritul critic.” Poate mai invatam si noi ceva…

  2. „De ce sa incaleci pe-o “capsuna”?”
    Nu, nu e vorba de „incalecat”, ci v-am pacalit cu o capsuna, ca sa va spun o mare minciuna.
    Chiar o spuneti; „Capsuna e frumoasa, zemoasa si gustoasa. Capsunile sunt extraordinare!”
    Cum sa nu stai cu gura cascata dupa o capsuna? si la sfirsait sa afli ca-i gogonata :P
    Povesti de adormit copiii, se mai zice. Ferice de cei ce adorm inainte de a li se spune ca a fost o minciuna!

  3. La tot atîția De ani
    poți să-ți ieși FIRESC din țîțîni.
    DAR :
    Domnule Fumurescu, lăsînd complet detaliile deoparte,
    Numai simpluL fapt că nu VĂ „scrijeliți” treXtele cu diacritice
    dovedește din plin că NU sînteți capabil să Respectați Cititorul !
    Celelalte chestiuni la ordinea ziulicăi,
    Nici Nu Mai CONTEAZĂ !

  4. Si–ati incalecat pe-o lingură scurtă // si i-ati derutat pe cei care ascultă. Fatalitatea a facut ca articolul Dvs sa apara imediat dupa un altul, tip chemare la zavera , scris de cineva care le are si cu Platon și cu Socrate. Va dati seama ca publicul tinta al acelui articol se afla in pericolul de a gandi pe cont propriu si de a considera ca s-a profitat de infantilismul sau livrandu-i-se o simpla capsuna educativa ? Va rog nu lasati lucrurile asa – scrieti un up date cu referire la trezirea poporului din minciunile electorale ale PSD ului ca sa-si vina lumea in fire.

  5. -Opi spune-mi o poveste.
    -Nu am nici o inspiratie, acum esti mare si poti citi singura.
    -Mie-mi plac povestile inventate de tine.
    -A fost odata ca niciodata pe vremea in care puricii se potcoveau cu….
    -Hai Opi termina cu bla, bla si-ncepe odata povestea
    -Era o fetita tare, tare urita, cu nasu borcanat… si cu pistrui
    -Era si un baietel?
    -Da, un baietel frumusel
    -Si fata-l iubea pe beietel?
    -Poate, nu stiu exact, ca nu am ajuns acolo
    -Si mai departe..
    -Mai departe si au mers ei ce au mers pina au ajuns la podul de arama. Si deodata aparu in fata lor o masina frumoasa din care cobori o fata frumoasa frumoasa cu o voce de cristal..
    […]
    Si am incalecat pe o sa si am spus povestea asa..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro