Anul 2024 nu va fi așa cum ne așteptăm. Greutatea lui politică vine din cele 4 rânduri de alegeri care sunt comasate în mai puțin de 6 luni. Greutate care îl va strivi. 2024 este un an „all in”. Locale, europarlamentare, parlamentare și prezidențiale. Tocmai această presiune uriașă așteptată, estimată și resimțită deja de către toți actorii va face ca lucrurile să degenereze până atunci.
Cu o desfășurare atât de strânsă, aceste alegeri ar avea șansa să îi dea control unui singur actor, într-o singură mână, începând de la administrația locală până la președinte. La fel, cei care ar pierde ar pierde tot, dintr-un singur foc, pentru minim 4 ani, fără ocazia, ca până recent, a unor momente de resetare electorală, a unor momente de renegociere, intercalate la 1-2 ani distanță.
O asemenea concentrare de putere crește enorm tensiunea politică până la insuportabil. Printre scandaluri zilnice, semnele ei se văd încă de astăzi.
Cel mai probabil, peisajul electoral din preajma alegerilor din 2024 nu va mai semăna cu cel de azi, în felul în care sunt așezate partidele la putere sau în opoziție, în felul în care relaționează și fac alianțe, în felul în care vor arăta partidele însăle până atunci, în materie de lideri, de mărime, de scor în sondaje, respectiv importanță. Următorii trei ani vor fi un festival de grupări și regrupări, de reașezări și de competitori care vor veni pe turnantă încercând să prindă un loc cât mai bun în poza de final. Un „steak” în post-2024.
Cumva, chiar varianta firească, a construcției de durată și a stabilității până la alegeri, pare cea mai exotică, un pariu greu de atins.
Din cauza tensiunii uriașe, există chiar și o posibilitate ridicată, mai ridicată decât altădată, ca 2024 să nici nu mai conțină toate cele patru rânduri de alegeri, dacă până atunci sistemul politic va face „implozie” și vom avea vreun rând de alegeri, grăbite de criza politică sau de una socială, înainte de termen. Adică să o avem o nouă resetare pe parcurs.
Nici ideea unei alternanțe clasice, așa cum o percepem sau imaginăm astăzi, PSD vs. PNL/USRPlus, putere-opoziție, nu ar mai sta neapărat în picioare până în 2024. Toate cărțile sunt pe masă.
15 ani de instabilitate
Începând din 2009, de când alegerile au fost decalate (îndeosebi cele prezidențiale) guvernările și alianțele s-au fisurat și s-au prăbușit înainte de alegeri, tocmai datorită presiunii unor resetări ceva mai mici ca amploare decât cea care urmează în 2024.
În 2009, înainte de prezidențiale, s-a rupt alianța PDL-PSD formată doar în 2008. În 2012, înainte de locale și parlamentare, s-a prăbușit guvernarea PDL-UNPR fiind înlocuită de cea a USL. În 2014, înainte de prezidențiale, s-a destrămat guvernarea USL fiind înlocuită de un USL hibrid, PSD plus sateliți. În 2015, înainte de localele și parlamentarele din 2016, ca urmare a tragediei Colectiv dar nu numai, guvernarea USL 2 – Ponta a sucombat fiind înlocuită de cea a tehnocraților. În 2019, înainte de prezidențiale, guvernarea PSD a expirat și ea, fiind înlocuită de un guvern minoritar PNL susținut de o majoritate foarte pestriță.
Exemple similare vin și din istoria mai veche, precum ruperea alianței PNL-PDL în 2007, înainte de alegerile locale și parlamentare din 2008, ori crizele de dinainte de alegerile din 2004 din interiorul guvernului și partidului atotputernic PDSR/PSD, condus atunci de Adrian Năstase.
Este destul de ușor să intuim, privind la această scurtă istorie, dar și la criza politică de la București de astăzi, că presiunea asupra sistemului, cu patru rânduri de alegeri în 2024, va crea fisuri și tensiuni uriașe în guverne, în interiorul partidelor și pe scena politică, cu cât ne apropiem de urne.
Resetarea identităților politice
De cealaltă parte a urnei de vot, electoratul României va arăta sensibil diferit în 2024, în privința identificării cu idei, partidele și lideri politici.
Că vom mai fi sau nu în pandemie până atunci, efectele acesteia s-au conturat deja într-o zonă mai profundă, aceea a identităților politice în rândul votanților. Vor fi alegeri influențate direct de pandemie.
Războiul de uzură din societate, care durează deja de peste un an și jumătate, pro și anti restricții, pro și anti mască, pro și anti vaccin, pro și anti obligativitate vaccin sau pașaport de vaccinare, a născut clivaje politice vii. Poate ele nu au astăzi un nume dar există deja și au suprascris identități politice anterioare. Foarte mulți concetățeni și-au găsit, peste noapte, un drapel și o cauză care îi înflăcărează, mult mai puternic decât vechile noastre alinieri politice „clasice”.
Mai mult, cu doar 35% rată de vaccinare și cu foarte mulți români, probabil o majoritate, care se opun purtării măștii, ne dăm ușor seama că aceste grupuri și noi identități vor juca un rol major în 2024.
Să nu uităm și că pandemia a dus în prim plan frici și temeri esențiale la nivel individual legate de nevoi de bază: supraviețuire, siguranță, relaționare socială. Dar și războaie ale dezinformării, manipulării, noi moduri de comunicare în masă, care s-au folosit de aceste frici și au segregat oameni în „bule” ostile.
Primul semnal că acul s-a mișcat pe cadran a fost intrarea AUR în parlament în decembrie. Mai poate fi dat un exemplu foarte proaspăt, dar extern, din referendumul (eșuat) pentru suspendarea guvernatorului statului California, unde opiniile pro și contra pentru suspendare s-au aliniat foarte puternic cu opiniile pro și contra obligativității vacinării.
În cazul cel mai simplu, noile identități „ale pandemiei” vor augmenta și gonfla clivaje mai vechi, teme de revoltă mai vechi. În cazul mai complicat și complex în care probabil ne vom afla, ele vor da naște unor curente, lideri și poate chiar și unor partide noi. Ceva nou și diferit. Bazinul de oportunitate este natural, uriaș și este greu de crezut că partidele mainstream vor avea capacitatea de a se înclina și repoziționa atât de mult și atât de oportunist cât să cuprindă și să acopere credibil această masă uriașă de votanți.
Criza identităților politice pe timp de pandemie se suprapune și se hrănește și din problema deja cronică a cetățeanului cu o „conștiință globală” care nu se mai regăsește în oferta politică tradițională, locală, inflexibilă – despre care am vorbit aici („Partide vechi și partide agile”)[1]. Partidele politice, în forma lor tradițională, nu mai au mijloace să satisfacă aspirațiile noului tip de votant. Comparația pe care cetățenii o fac permanent, zilinic, cu alte sisteme politice, economice și sociale, prin plonjarea în internet și rețele sociale, naște o depresie politică cronică.
Costurile sociale
Costurile inerente ale pandemiei în buget, pentru afaceri, pentru locurile de muncă și în general în economie, precum și impactul creșterii prețurilor la energie și prin ricoșeu în toate celelalte prețuri vor tensiona mult societatea, în ciuda semnelor pozitive de creștere economică.
Dacă acest trend, început în vara-toamna lui 2021, se va menține în prețuri și nu va exista o îndiguire a fenomenului, atunci este foarte plauzibil ca pentru cel puțin un an de acum înainte acesta să devină principalul subiect social-politic, cu urmări masive și pentru 2024.
Chiar și o super-performanță guvernamentală în zona fondurilor europene și PNRR, în următorii ani, un aport de zeci de miliarde de euro dinspre UE spre România, ar putea fi prea puțin sau prea lent ca să atenueze costurile sociale ale pandemiei sau post-pandemiei.
Cu alte cuvinte, prețurile și situația socială se pot transforma în narațiunea centrală sub care să se grupeze toate celelalte teme sau frustrări existente pe piață. Avem exemplul Bulgariei care, începând cu 2013, de la creșteri de prețuri la energie, a ajuns într-o cascadă de instabilitate politică ce durează până în prezent, cu coaliții nedurabile, alegeri anticipate, forțe politice pestrițe și incertitudine politică. Totul pe un fundal de dezamăgire față de instituții și partide politice.
Situația sensibilă de astăzi mai poate dezvolta și aduce în prim plan o temă relativ nouă pentru România, dar care a crescut într-o zonă mai greu sesizabilă. E vorba despre suspiciunea și nemulțumirea față de corporații (mari companii), românești ori străine, față de prețurile ori față de serviciile prestate. Au mai existat tentative din partea unor forțe politice, recent, de a scoate marile companii drept „vinovați” pentru diverse fenomene economice (vezi de exemplul OUG 114), dar la acel moment nu a existat un „declanșator” social-politic, un pretext. O creștere împovărătoare de prețuri, însă, ar putea să stimuleze o asemenea dezbatere care ar avea deopotrivă consecințe pentru mediul de business și pentru cel politic.
O altă temă care ar putea crește pe fond de stres economic și social, mai puțin politizată în România până acum, ar putea fi percepția unei distanțe tot mai mari de nivel de trai între categorii de români, o diferență între urbanul mare dezvoltat, cu joburi bine plătite, și orașele mici și ruralul rămase economic în urmă.
Despre orice tip de costuri și efecte am vorbi, impactul social al pandemiei va exista într-o formă sau alta. Va depinde de politicieni în ce formă va fi abordat sau în ce mod i se va răspunde.
Doar primarii nu mai garantează victoria
Până astăzi, după 31 de ani de la Revoluție, aproape nici un partid de unul singur nu a reușit să depășească un scor de 20% la alegerile generale fără să aibă o bază de primari serioasă. Nu există un număr magic în această privință, dar fără o reprezentare teritorială undeva în zona 500-1000 de primari, următorul pas, peste 20%, pare a intangibil. În această zonă, de partide, să le spunem, „mari”, au ajuns doar PSD/PDSR, PDL, PNL și noul PNL rezultat din fuziunea PNL-PDL.
Este o ligă unde accesul se face greu, cu atât mai greu cu cât sistemul cu un singur tur la alegerile pentru primar fortifică primarii în funcție. Este piesa de rezistență a partidelor mari. Fără schimbarea ei, alegerile locale din 2024 vor avea o coloratură mai aproape de paleta clasică.
Dar mai este aceasta singura cale? Pentru alegerile generale, cele parlamentare, tendința ultimelor scrutinuri este către un conflict tot mai ridicat între „partidele cu primari” – cele care nu pot concepe politica decât mediată prin gospodarii localităților – și partidele „fără (mulți) primari”, adică partidele de lider, partidele de listă ori partidele cu o temă unică (partidele „concept”).
În 2012, partidele „cu primari” au totalizat la Camera Deputaților 80,28% din voturi. În 2016 au totalizat 71,71%, în timp ce în 2020 au mai strâns doar 60,79% (am inclus și UDMR de fiecare dată)! O evoluție abruptă. De altfel, în 2020, atât PNL, cât și PSD, deși alegerile parlamentare au avut loc foarte curând după cele locale (mai puțin de 3 luni), au performat sub sau în marja rezultatului politic realizat de primari.
2024 poate fi anul în care, pe fondul tuturor celorlalte dezvoltări și evoluții descrise mai sus, pe fondul degradării încrederii în „sistemul” mainstream, partidele „fără primari” ori partide noi pot mușca și mai mult din tortul puterii, în ciuda barierei „unui singur tur la primar”. Sistemul de alocare proporțională a mandatelor în Parlament sprijină mult un sistem divers și multipartid. Nu ar fi de mirare ca partidele mari să caute, cum s-a mai întâmplat, fără succes, de câteva ori, să modifice tocmai acest sistem, către unul cu tentă majoritară, pentru a se baza și mai mult pe forța primarilor.
Fără lideri
Perla coroanei alegerilor și controlului asupra sistemul politic este funcția de președinte. De fiecare dată, alegerile prezidențiale au avut un impact major asupra regimului politic, dar și asupra sistemului de partide.
În acest moment, dintre liderii politici activi pe piață, care mai pot candida, nu există niciunul cu o popularitate care să îl îndreptățească să intre măcar în turul al doilea. Cel mult prin prisma mașinăriei de partid și atât.
Există câteva nume care gravitează aproape constant prin listele de sondaj, cu ceva mai mare tracțiune, mulți din afara sistemului de partide, dar fără a avea până azi o platformă reală ori fără să fi anunțat vreo intenție.
De aceea, exact aici este elementul cel mai mare de incertitudine pentru 2024. Pentru că aceste alegeri sunt „the king maker”. Un partid mic, ori poate unul inexistent azi, sau chiar un partid mare și erodat poate cunoaște o evoluție fulminantă dacă găsește o „locomotivă” electorală.
Ce știm până acum este că partidele cu mulți primari (PSD, PNL) sunt cele mai ofertante, cele care au o infrastructură umană pe care se poate „urca” un candidat de succes la prezidențiale. Mai știm că nu vom avea un „incumbent”, un președinte în funcție. După expirarea celor două mandate ale președintelui Iohannis, jocul se va reseta.
Și mai știm că în 2024, mai mult ca oricând din 2000 încoace, sistemul politic pare șubrezit încât pot să apară noi lideri, complet neașteptați, surprize, „underdogs”, pe care multă lume va fi dispusă să îi urmeze.
Competiția prezidențială se va da, ca urmare, între partide cu o bază teritorială puternică și, de cealaltă parte, nume de import (importuri de nevoie) sau nou intrate în politică ce vor reprezenta promisiunea unei „înnoiri” sau a unei revolte împotriva „sistemului”. Mașinării de partid vs. lideri populari.
Segmentarea nemulțumirii
Mesajul „anti-sistem”, așa cum vag am ajuns să îl numim în România în ultimii ani, pare să devină, aparent paradoxal, mainstreamul conversației politice în perspectiva lui 2024. Se întrevede o competiție și o înghesuială teribilă de mesaje vindicative, revoluționare, salvatoare, despre renaștere sau apărarea unor identitități.
Mai mult, acest mesaj anti-establishment a ajuns să fie extrem de diversificat și chiar la modă: vorbim de un mesaj anti-autorități (pe fondul mai ales al pandemiei), de un mesaj anti-partide și anti-corupție (mai vechi), de un mesaj pentru o reformă radicală (mai ales legat de serviciile statului), de un mesaj anti-sărăcie și de un mesaj anti-corporații – cu potențial de creștere (ambele în cazul în care criza prețurilor va continua), de un mesaj anti-occident, de un asalt al indentităților hard-core și contondente generate pe timp de pandemie. Și nu am contabilizat aici mesajele clasice de opoziție, firești, anti-guvernare (oricare va fi ea) și anti-Iohannis la final de mandat.
Peste toate, destul de posibila continuare a pandemiei până în 2024 va amplifica și mai mult fondul de stres din societate.
În condițiile prezentate, un succes al puterii (oricare ar fi partidele la guvernare) în economie și pe zona fondurilor europene, inclusiv PNRR, un final rapid al pandemiei, fără alte costuri umane mari, ar reprezenta aproape o contra-lovitură pozitivă, un mers contra curentului. După cum se vede și astăzi, majoritatea partidelor pariază mai degrabă pe o stare de pesimism public pentru viitor. Mesajul pozitiv tinde să rămână un „underdog”.
Miza „salvatorilor”, „apărătorilor de identități” și „revoluționarilor” din 2024, un joc în care vor intra și partidele mari și mai vechi, va fi conversia nemulțumirii de toate felurile în voturi. 2024 va fi o luptă de a capacita și mobiliza variate segmente de nemulțumire la urne. Nu va fi nici un partid, inclusiv cele aflate la guvernare la acel moment, care să scape acestei provocări.
Anul 2024 va fi anul alegătorilor enervați și al reașezărilor pe scena politică. Important este ca aceste evoluții să nu ne ducă într-o criză acută a democrației ori într-o derivă iliberală.
În Centru este un proiect Digital Communication Network și Forum Apulum, sprijinit de Friedrich Naumann Foundation.
Puteți asculta podcastul “În Centru”, realizat de Teodor Tiță, pe Spotify, Apple Podcasts, Google Podcasts sau aplicația dvs preferată.
[1] „Partide vechi și partide agile”, https://www.contributors.ro/partide-vechi-si-partide-agile/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Deja suntem intr-o deriva iliberala! Vi se pare ca ce fac PSD si PNL acum este ceva liberal? Nu! E cea mai pura dictatura, in care politruci controleaza tot, justitie, educatie, tot! Ne-au omorat institutiile si acum ne omoara pe noi prin nepasare!
După unele previziuni, anul 2024 va fi atât de neașteptat, încât nici nu se vor mai organiza alegeri. Să fii în viață, să ai familia în viață și să ai ce mânca, s-ar putea să fie lucruri cu mult deasupra partidelor și politicii.
„…ideea unei alternanțe clasice […], PSD vs. PNL/USRPlus, putere-opoziție”
Nu știu ce opinie are Friedrich Naumann Foundation, cel care plătește/sprijină proiectul și ce doresc să audă ei despre România, dar nici o analiză reliast-obiectivă a politicii românești NU poate ignora faptul că NU este o alternanță clasică PSD vs. PNL/USRPlus, putere-opoziție, ci o încercare de clintire a guvernării cleptocratice transpartinice, instaurate în urmă cu mai mult de trei decenii.
Până în prezent, astfel de demersuri au fost cu totul minore, cele mai multe pornite ca inițiative ale unor magistrați curajoși. Este prima oară, în peste 30 de ani, când încercarea de a mișca de la putere grupul care extrage resurse din averea publică și le transferă ilegal în proprietatea privată a câtorva, are loc din interiorul parlamentului, chiar a guvernului.
O discutie ce doreste sa ne prezinte o situatie posibil viitoare (totul este pe gustul meu ) atasata anului tuturor alegerilor din Romania si numim anul 2024 .Inca de la inceput putem exclude aparitia unor Alegeri Anticipate sau aparitia unui Referendum de Demitere a Presedintelui Natiunii . Alegerile Anticipate nu pot fi facute decit in momentul existentei unui consens general al partidelor ce compun Parlamentul Romaniei concomitent cu decizia, posibila dar nu obligatorie, a dizolvarii acestuia de catre Presedintele Natiunii . In cazul Referendumului de demitere probabilitatea indeplinirii conditiilor legale este si ea dificil de atins avind in vedere numarul obligatoriu de participanti , ca un procent atasat tuturor persoanelor aflate pe listele electorale, fapt ce ar determina obligatia de participare a aproximativ 7,5 milioane de cetateni . Din start cele doua actiuni sunt mai aproape de imposibil decit de posibilitatea faptica a punerii lor in practica .Daca ne intorcem la situatia politica , ce ar putea fi parte a urmatorilor trei ani , perspectiva este si ea usor de constatat chiar daca ne putem astepta la surprize asa cum acum avem in fata surpriza numita Orban ce pare a fi mai mult atasat USRPLUS decit PNL. Din perspectiva personala ca si textier ce scriu ca si nickname -Mafalda – imi pot prezenta umila parere .Dupa alegerile din PNL ce vor fi cistigate de Florin Citu , cu un scor destul de majoritar, lucrurile se vor schimba rapid .Cei trei ani vor sta sub semnul PNNR si PDNL ca parte a folosirii acestor fonduri(etapizat ) pentru dezvoltare si implicit a reconfigurarii scenei politice romanesti impreuna cu numele celui care , ca si probabilitate , va fi cistigatorul alegerilor prezidentiale , persona ce impreuna cu actualul presedinte Iohannis va decide in totalitate noua configurare politica urmare a tuturor alegerilor din 2024 .In anii ce urmeza partidele nu vor mai conta ca imagine viitoare de punere in scena politica a unei vreo forma de influenta .Momentul in care PNL-CITU cistiga alegerile parte din USRPLUS se va atasa noului PNL fie si din dorinta de a contribui la dezvoltarea Romaniei si de a fi parte a functiilor pe care le-au avut pina de curind .Acelasi lucru vom vedea si la nivelul primarilor si membrilor de partid din USR . Sa nu uitam ca in acesti trei ani putem vedea cum Pandemia s-a oprit , cum dezvoltarea tarii devine vizibila si cum multe din legile din Romania vor fi modificate ca parte a unui ajutor de constitutionalitate dat de CCR in favoarea loialitatii intre institutiile statului si ca parte a nonimpiedicarii functionarii acestuia de diferiti actori politici ce sunt usor incurca lume(ii cunosteti cu totii ) .Exista o mare probabilitate ca patidele mici sa dispara ele neavind posibilitatea sa isi mai sustina timp de trei ani discursul antagonic puterii .Practic nu vor avea ce oferi . Toti banii vor fi gestionati de guvern si implicit de cele doua forme de dezvoltare PNNR si PDNL.Implicarea Presedintelui natiunii va fi si ea hotaritoare atunci cind este vorba de numele viitorului sef de Stat . Probabil noul sef de stat va fi o doamna.
Abia aștept sa vad toți politrucii „muncind” sa ne convingă sa mergem la vot și sa ii votam. Le transmit de pe acum o sa „stau în casa” ca să le arat cit de mult îmi pasa.
După porcaiala pandemica a masurilor aberante și a restricțiilor psihopat- panicarde și încălcările constante și repetate a drepturilor NU mai calc în viata mea într-o secție de vot.
Noah… Perpeliti-va purcelușilor.
„După porcaiala pandemica a masurilor aberante și a restricțiilor psihopat- panicarde și încălcările constante și repetate a drepturilor NU mai calc în viata mea într-o secție de vot.”
Poate o sa castige un partid/alianta care sa apese si mai dur pedala in directia asta. Ca sa va dati seama cat de ilogica e izolarea totala de politica…
Hm!
Eu nu m-as in grijora prea tare din cauza celor ” cu masca / anti-masca” samd.! Mai sunt 2 ani pana cand campania sa inceapa „oficial” si sa intre in viteza – ori, in astia 2 ani, o parte dintre antivaxeri se vor fi speriat vazandu-si rude si prieteni bolnavi sau chiar morti, alta parte vor fi trecut prin boala si se vor fi linistit (e al naibii de rea!), altii vor fi murit deja (din cauza ca nu se vor fi vaccinat) samd… adica mesajul lor va fi mult „diluat” si isi va pierde semnificativ din influenta (la fel c a si virusul).
Mai degraba as fi atenta in zona ecologiei, de unde pot veni surprize atat placute cat si neplacute.
Iar liberalii cred ca au luat-o razna COMPLET, pana si o buna parte din ei deja sunt convinsi ca PNL va avea soarta PNTCD. Zice o vorba ca Dumnezeu, cand vrea sa piarda pe cineva, mai intai ii ia mintile! CE or fi avand in cap de il tin, cu dintii si ghearele, pe Catu? Pai in afara de „zona intelectuala” (careia, deja, in marea majoritate, ii e scarba de el), chiar isi imagineaza cineva ca pensionarii majoritari (aceia cu pensii indecent de mici, adica vreo 80% din ei) il vor IERTA vreodata ca ii condamna sa moara de foame? >:
Intr-o tara in care mediul politic este foarte volatil,unde senzatia de calcat pe nisipuri miscatoare este foarte evidenta, incercarea de a face predictii despre ce se va intampla peste 3 ( trei ) ani mi se pare foarte temerara.
Din nefericire, dacă tot Securiștii (de la Stalin încoace) „numără voturile”, vă dau peste cap sondajul. Securiștii ne joacă și ne vor juca, per sempre, la Ruleta (cum altfel?) Rusească. Iliescu i-a perpetuat la conducerea din umbră, prin diversiune, a umilitului popor român. Tot băieții vor câștiga. N-avem nicio șansă. Nu vă iluzionați.
Atunci nu ne mai ramane decat sa lingem clantele spitalelor.
Cu putin noroc, e mai ok decat „dezinfectia”.
„Nici ideea unei alternanțe clasice, așa cum o percepem sau imaginăm astăzi, PSD vs. PNL/USRPlus, putere-opoziție, nu ar mai sta neapărat în picioare până în 2024. ”
Cele doua partide mari vor dori sa se discute cam in termenii de mai sus, evident fara USRPlus. Pana maxim la final de 2023, PSD va iesi de la guvernare cu strigaturi si apoi cele doua partide mari (PSD si PNL) vor face iarasi toate eforturile sa se auto-valideze ca singurii adversari de pe teren (USRPlus care va fi izolat total mediatic). Cine va castiga majoritatea relativa (probabil PSD, ca e mai talentat) va cauta dupa aia si combinatia pentru obtinerea majoritatii absolute. Iar aici, PSD are ce carti juca, adica UDMR, PNL sau AUR, in functie de situatie.
Doar o prabusire dura economica, care ar duce tandemul PSD+PNL sub 40% la vot, ar complica acest scenariu. Dar parca nu prea cred. PSd si PNL au prea multe resurse disponibile (primari, resursele publice, mass-media) ca sa ajungem acolo.