vineri, februarie 14, 2025

24 ianuarie: despre un început din alte vremuri

       

       24 ianuarie este, în atâtea dintre orașele României, ziua în care personaje istorice stângace sunt convocate spre a strânge, pline de respect, mâna oficialităților locale: între cei de ieri și cei de azi o punte a grotescului se întinde, iar tradiția este înhămată la carul de propagandă al statului ce își privește cetățenii ca pe șerbii ce au datoria de a asculta, cuminți, de cuvântul autorității.

         Ce mai poate însemna, în această Românie a festivismului, instantaneul de demult al Unirii? Și ce se mai poate zări sub acest edificiu de carton şi de cuvinte goale? Şi ce  inimă mai palpită sub statuia de mucava și care mai poate fi sunetul unui trecut care ne pare atât de îndepărtat și de străin?

         Asemeni lui 1 decembrie, 24 ianuarie trebuie să fie o zi a interogației colective în jurul unui destin al națiunii şi al cetăţeniei. Platitudinile moştenite din era stalinismului naţional pot lăsa loc, în fine, lucidităţii care să ne acorde energia acelui bilanț de parcurs. La egală distanță de tăgăduire şi de mesianism, putem imagina un drum al spiritului critic. Spre a putea privi la acel timp de demult din care venim noi înşine, cei de acum.

România

          24 ianuarie, cu a sa dublă alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, este unul dintre rarele momente din istoria noastră politică întemeiat pe un compromis rezonabil. Este fotografia, rară, a unui acord ce aduce împreună familii rivale, pregătite să se adune în jurul unei Românii pe cale să se nască. Liberali radicali, liberali moderaţi, conservatori, foşti exilaţi paşoptişti şi reacţionari “ruginiţi”, cu toţii sunt prinşi în rama  unor zile memorabile. Fiecare dintre cei ce participă la acest efort de acomodare este pregătit să  accepte un echilibru fragil: Divanurile ad-hoc şi rezoluţiile lor pregătesc miracolul de acum.

          România care se iveşte acum, sub forma descentralizată a “Convenţiei de la Paris”, este un stat plasat sub garanţia colectivă a marilor puteri. Aparent nimic eroic, nimic romantic, nimic grandios în noua calificare de regim internaţional . Dar ceea ce se schimbă, acum, este relaţia cu cel mai tenace inamic modern al românilor, Rusia. Protectoratul colectiv salvează naţiunea noastră de la destinul Georgiei sau al Basarabiei. Modestia începuturilor acestea este  temelia pe care se va ridica independența. 24 ianuarie este alternativa la transformarea românilor în o altă seminţie absorbită de imperiul ţarilor.

          Acţiunea diplomatică ce permite Unirea de la 1859 este una revoluţionară prin efectele ei: statul care se construieşte acum este gândit în contra Rusiei, ca parte din echilibrul european. România de mai târziu se va defini, inevitabil, prin raportarea la vecinătatea Rusiei. Expansiunea oprită vremelnic face posibilă edificarea naţiunii noastre.

          Sacrificarea Moldovei este inseparabilă de această reinventare: pentru moldoveni, Unirea este debutul unei istorii prea puţin îngăduitoare şi generoase cu ei. Altruismul Moldovei este răsplătit cu deceniile de  marginalitate politică şi economică. Dar fără această Moldovă care dispare  România unită nu se putea ivi. Moldovenii sunt cei care, cu  temeritate şi cu curaj suicidar , scriu prima pagină a unirii  românilor.

Ce va urma

          Istoria ce urmează lui 24 ianuarie nu are conturul unei poveşti cu happy- end. Statul ce se întemeiază acum nu va fi, niciodată cu adevărat, unul al egalităţii în faţa legii. Centralizarea, autoritarismul, antisemitismul, arbitrariul sunt umbrele pe care le le vom regăsi în secolul şi jumătate care urmează. 1 decembrie 1918 nu poate modifica structura de adâncime imaginată acum. Modernizarea  malformată a ceaușismului xenofob va exacerba patologiile politice ale modernității noastre.

            Sunt promisiunile anului 1859 îndeplinite cu adevărat, iată întrebarea pe care o impune luciditatea patriotică . În acest bilanț nuanțele critice trebuie să ia locul exaltării propagandistice. Trecerea lui Cuza însuşi, de la elanul patriotic la deriva autoritară şi la cleptocraţie, rezumă, dramatic, itinerariul unei dezvrăjiri politice . Reforma agrară de la 1864 poate  acorda ţăranilor pământ, dar nu poate  stimula identitatea civică. Instituţiile şi legile aclimatizate acum nu elimină recursul constant la arbitrariu şi la despotism. Unitatea naţiunii este invocată, spre a domestici societatea.

           Ceea ce rămâne din acea zi de ianuarie este emoţia unei întâlniri: de o parte şi de alta a Milcovului vocile se contopesc, pentru prima dată. Şi poate că această emoţie de ianuarie poate deveni energia patriotismului însuşi- dincolo de butaforie şi de mesianism, putem reveni la ceea ce ne aduce împreună, ca naţiune. O Românie a jugului şi a tiraniei nu ne poate fi patrie. Din acel îndepărtat ianuarie putem convoca temeritatea libertăţii şi instinctul demnităţii umane: alegerile noastre pot imagina un alt viitor.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. „…de la elanul patriotic la deriva autoritară şi la cleptocraţie”

    Foarte frumos text. Este, cred eu, exact mesajul pe care ar fi necesar să-l cuprindă o eventuală declarație a Președintelui Republicii cu prilejul Unirii.

    Dar, practic, nu avem un președinte…

    …,Iar, dacă am avea unul, cu siguranță nu ar transmite un asemenea mesaj acum. Pentru că acum România, în condițiile în care ar putea fi o democrație stabilă cu o economie prosperă, este o cleptocrație.

    Precum pasărea mitologică, România a avut mai multe renașteri. Cea mai recentă a fost în 1989, când toți românii au avut sentimentul unirii în libertate. Sceptică a fost doar presa occidentală și s-a dovedit că pe bună dreptate. România a trecut relativ repede „de la elanul patriotic la deriva autoritară şi la cleptocraţie”.

    Chiar dacă nu ne place ceea ce vedem, starea de astăzi a națiunii este în mare parte determinată de felul în care a fost croit drumul României în 1989. Evenimente istorice, poate neașteptate de unii, precum dezintegrarea URSS, au permis României apropierea de Occident și aderarea la UE și NATO. Dar voința pentru aceasta a venit în proporție covârșitoare din afara țării și adesea împotriva noii clase politice conducătoare.

    Tragedia României de astăzi este, probabil, că cleptocrație de sorginte securisto-comunistă care guvernează România de 35 de ani pare imposibil de clintit cu forțele civice, iar cei din Occident care ne-au ajutat în trecut par să-și fi redus semnificativ capacitatea de a sprijini România spre un parcurs democratic, întrucât se confruntă ei înșiși cu dificultăți oarecum asemănătoare.

    Un nou „24 ianuarie 1859” este astăzi improbabil,

  2. „Dar ceea ce se schimbă, acum, este relaţia cu cel mai tenace inamic modern al românilor, Rusia.”

    Nu stiu exact ce s-a schimbat in 1859 dar cu siguranta suzeranitatea imperiului otoman asupra noii entitati statale nu s-a modificat atunci. Prin urmare, nu stiu exact cine era atunci inamicul numarul 1, daca totul era in contextul caftelilor din rusi si turci, „mediate”, bineinteles, de catre britanici si imp. habsburgic. Probabil din cauza dusmaniei fata de rusi am luptat alaturi in 1877 si am castigat independenta(alaturi de Serbia si Bosnia Hertegovina) + Dobrogea. Saracii din Bosnia au avut ghinion: a venit tratatul de la Berlin si ocuparea de catre habsburgi. Povestea unirii e ceva mai complicata si nu ar fi rau daca ar avea cineva curajul sa o aseze in contextul infruntarii dintre 4 imperii.

    • „Cheia mântuirii noastre este drumul Dunării spre Marea largă.” – Mihail Kogălniceanu

      Acest citat din marele om politic (și unul din făuritorii unirii) este privit astăzi mai mult ca un argument pentru dezvoltarea transportului naval și a comerțului în Constanța și în porturile de la Dunăre. Dar Kogălniceanu însuși revine asupra temei în numeroase discursuri și mai că nu le spune pe față rușilor (era totuși ministru de externe) să-și ia gîndul de la controlul asupra Dunării pentru că mai există și Franța și Anglia pe acolo.
      Imperiul Otoman nu mai era inamicul numărul unu, Țările Române erau demult obișnuite să facă echilibristică între interesele imperiilor din jur pentru a-și salva pielea. Și asta a fost politica noastră și după unire pînă în ziua de azi. Ăsta a fost și unul din motivele alegerii Bucureștiului pentru rolul de capitală a noului stat. În discuțiile de după unire boierii moldoveni au recunoscut că Iașiul este mult prea aproape de granița cu rușii. Că după aia ne-am folosit de ruși pentru cîștigarea independenței este deja altă poveste.

  3. orice s-ar spune acest mare eveniment a fost f bine prezentat, de la Mos Ion Roata, la Hai sa dam mina cu mina.. pe mine cintecelul asta ma furnica si azi.
    La multi ani Romania!

  4. Nu este nici un sacrificiu al moldovenilor!
    De altfel, Romania s-a nascut din dorinta noastra, impotriva dorintei marilor puteri. Hotaririle de la Paris au decis alegeri libere in cele doua principate, nu unirea.
    Surpriza a venit in clipa in care Bucurestiul a ales domn tot pe Al. I. Cuza. Intemeietorul Romaniei moderne. (Prin reformele sale.)
    A fost nevoie de cativa ani de eforturi diplomatice pentru a se recunoaste unirea.
    De ce Moldova a avut de suferit? Pentru ca Romania -si mica si mare- nu a avut suficient capital. Daca in Transilvania observam o dezvoltare oarecum egala a zonelor istorice (in afara de zonele secuiesti, incremenite in relatiile feudale), peste Carpati, tot capitalul s-a dus spre capitala. Nu doar Moldova a ramas saraca, ci si Oltenia, Dobrogea si Baraganul. S-au dezvoltat zonele subcarpatice de peste tot, ca si in Evul Mediu. Dealurile si muntii josi asigurau productii mari de fructe/tuica, oi, vite mari. ( Tot aceste teritorii au format statele feudale romanesti….)
    Problema a fost rezolvata abia in 1968, cand s-a trecut la o noua organizare administrativ teritoriala, care sa asigure dezvoltarea relativ egala in teritoriu. Dupa 100 de ani de experimente. Capitaliste si comuniste (care introdusesera ragiunile si raioanele).
    Acum, se doreste intorcerea la regiuni, pentru a consfinti imposibilitatea dezvoltarii teritoriale egale a Romaniei.
    Parca suntem blestemati. Alegem numai intre fosti securisto-comunisti sau beizadelele lor, ne intoarcem la forme revolute de organizare a teritoriului, ne distrugem industria ridicata cu greu…… Dar toate in numele libertatii, democratiei, modernismului si eficientei. Asa e cand promovezxi in functii neispraviti. Care fie habar nu au de istorie, fie nu au coloana vertebrala. Ii intereseaza sa zica doar ce li se ordona, numai sa aiba buzunarele pline. Ei si toate nemurile lor.

    • E vorba de sacrificiul moldovenilor de peste Prut. Gubernia Basarabia, anexată fraudulos de Imperiul țarist în vremea Ecaterinei II, a rămas sub dominația țaristă, iar după 1867 limba română a fost interzisă în școli și în instituțiile publice, iar populația a suferit un proces de rusificare intensivă.

  5. Ziua de 24 ianuarie 1859 a fost cea mai frumoasă din Istoria României. A fost un amestec de romantism, acțiune masonică și idealism national. Să nu uităm ajutorul Franței, a însuși Împăratului Napoleon al III-lea, care a invalidat cu ajutorul Reginei Victoria a UK, alegerile fraudate de caimacamul Vogoride. În ciuda Imperiului Habsburgic și a Imperiului Rus miracolul Unirii a fost înfăptuit de niște elite politice și culturale de un patriotism și responsabilitate absolut unice. Să remarcăm și Moldova, fără compromisurile acceptate de ea poate Unirea nu s-ar fi realizat. Mulțumim Moldova! acolo bate inima românismului.
    De fapt, privind înapoi cu nostalgie și admirație, perioada 1848-1948 a fost secolul de aur al poporului și națiunii române.
    Nu cred că în Istoria României va mai fi o zi așa de frumoasă și înălțătoare. Deși, cine știe, o nouă Unire cu Moldova denumită Basarabia parcă începe să devină posibilă. Dumnezeu să ocrotească România!

  6. Din spusele autorului sunt greu de identificat elementele pozitive ale Unirii din 1859. Domnia sa enumeră numai neîmpliniri, dictatură, corupție și antisemitism. La așa palmares, mă întreb dacă ziua de azi este o bucurie pentru dânsul ori numai un prilej de mâhnire.

  7. Pentru dl Stanomir, 24 ianuarie este “ Ceea ce rămâne din acea zi de ianuarie este emoţia unei întâlniri: de o parte şi de alta a Milcovului vocile se contopesc, pentru prima dată. Şi poate că această emoţie de ianuarie poate deveni energia patriotismului însuşi- dincolo de butaforie şi de mesianism, putem reveni la ceea ce ne aduce împreună, ca naţiune.”
    Pentru cei care au mânat cireada lui Georgescu de azi, resursele cele mai prețioase din Ro azi sunt tocmai fluviul de bigoți butaforici si valul de mesianism din oceanul de prostie pe care păpușarii care-i mânuiesc pe Georgescu si Simion vor sa-l amplifice la nivel de tsunami.

  8. Daca mai aveam vreo îndoială am văzut cât de ” naționaliști” de ” suveranisti” și ” patrioți” sunt auristii și georgistii.Desi au venit cu steaguri tricolore au boicotat cat au putut Ziua Unirii fluierând ,huiduind și răcnind lozinci inepte tot timpul adică în timpul slujbei religioase,a discursurilor festive și a Horei Unirii. Între ei se aflau oameni de toate vârstele dar și cei de vârsta mijlocie și cei în vârstă si cei tineri au dat dovadă de mârlănie,primitivism,agresivitate și totala lipsă de respect față de acesta aniversare ,fata de organizatori ,cler și față de națiunea română în general fiindcă ei în nici un caz nu reprezintă națiunea română . Sper sa nu li se permită să candideze nici lui Georgescu,nici lui Simion și nici Șosoacai. Tare decăzuți pot fi cei care au votat asemenea exemplare. Ei sunt după chipul și asemănarea celor pe care i au votat.A tunat și s au adunat ,cum e turcul și pistolul sau la așa candidați așa votanți.Ceva asemănător s a întâmplat la primul 1 Decembrie postrevoluționar sărbătorit la Alba Iulia când oameni lui Iliescu și Român au fluierat și huidut politicienii țărăniști și liberali care au ținut discursuri și mai ales pe Coposu dând astfel dovada de totala lipsă de respect față de noua Zi ZNationala a României..De atunci au trecut 35 de ani și iată că ne am întors de unde am plecat.Daca atunci aveam ceea ce numea domnul Coposu ” celelalte partide comuniste” adică PUNR,Romania Mare,Partidul Democrat Agrar acum avem din nou alte partide din același aluat AUR,SOS Romania,,Partidul Oamenilor Tineri.Daca atunci îi aveam pe Iliescu,Roman,Funar,Vadim Tudor,Adrian Păunescu acum i avem pe Georgescu,Simion și Sosoaca.Am ptigresat cu democrația și statul de drept până la genunchiul brostei.Asa de bine au guvernat,PSD, PNL,PDL,UDMR,USR că ne am întors în 1990.Atunci însă nimeni nu făcea propaganda contra Comunității Europene,SUA și NATO iar nostalgicii ceaușiști încă se ascundeau că și filorusii.Intr un fel e mai rău că în 1990 iar eșecul regimului instaurat în 1989 și a Constituției fesenuste din 1991 e clar că lumina zilei.Din 1938 Romania a avut parte doar de regimuri eșuate lamentabil:dictatura carlista,dictatura antonesciana,dictatura comunistă dejista și ceaușistă ,” democrația” fesenisto-pesederisto-pesedisto- pedelisto- penelisto-useristo- udemerista..Am ajuns Intr o fundatura din care inca nimeni nu știe când și cum vom ieși..În afara de guvernanți cam toată lumea e conștientă că regimul postcomunist( nu necomunist sau anticomunist) instaurat în decembrie 1989 mai are puțin sau foarte puțin de trăit..Daca guvernanții ar fi conștienți de asta nu am avea acum guvernul ,Ciolacu 2,ordonanta ” trenulețul” ,alegerile prezidențiale amânate până n mai,pe Johannis tot la Cotroceni unde tace ( dar nu și face) în continuare.,etc.

  9. Ei bine,acum aceste hiene politice din tot spectrul demnitatii(sic!)își dau mana -nu mana cu mana,refrenul Unirii-sa spolieze ultima picătură funciar-financiara.O haita către care noțiunea de demnitar,ce vine de la demnitate le e străină precum făcutul binelui obștesc cât și alcătuirea unor legi întru beneficiul public.Un ipochimen al cărui nume e uitat de istorie afirma ca „iubește corupția ca ea l’a făcut om!declarație din start puscariabila,un altul afirma ca accederea lui în parlament s-a făcut gratie sutelor de mii,se intelege valuta forte date acolo unde trebuie și convingerea ca I scoate inmiit vârât pin comitete si comisii AGA și CA uri,altul care se autoreproducea,”mama mea sunt eu”iata gibonii care și spun cu mândrie leadership politic”.Patru picioare bun,doua picioare rau,”coboara din Ferma Animalelor direct în fotoliul de senator ,”cegei”din ai căror deliruri mistice nu i poți scoate nicicum. Situația politica actuala seamănă izbitor cu cea de la sfârșitul anilor ’40 cand câteva tancuri bolsevice ajutate de cozi de topor indigene au instalat asa zisa orânduire socialista ,în fapt abrutizarea voinței individului cât și a proprietatii domestice.Trăim triste și haotice vremuri când un evadat din așezăminte ptr regăsirea mintii poate vrăji prin discursul funambulesc o gloata inepta mandra ca’i „pleava societății!Au oare va sosi cândva ziua dezvrajirii lor?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro