joi, martie 28, 2024

Copiii, încotro?

Este controversată declarația ministrului sănătății Mihai Costache privind copiii abandonați de părinții plecați la muncă în străinătate, care dezvoltă diverse simptomatologii și patologii, printre care și autismul? Voi argumenta de ce, în opinia mea, nu este, fără a intra în detalii privind legătura între spectrul autismului și psihopatie, întrucât nu este specialitatea mea și cercetările în acest domeniu sunt la început de drum (însă pentru cei interesați voi pune referințe la final):

1) Studiile științifice din ultimii 20 de ani (da, sunt foarte recente, din păcate, și deloc la noi în țară) arată că neglijarea copiilor – mai mult chiar decât abuzul fizic (bătaia) sau emoțional au un impact devastator asupra dezvoltării creierului unui copil. De ce? O supoziție a oamenilor de știință este aceea că pur și simplu creierul unui copil nu poate înțelege neglijența față de el. Orice ființă umană înțelege instinctual violența – fizică sau psihologică – dar nu înțelege indiferența (dispariția – ghosting, tăcerea nejustificată – silent treatment) și nepăsarea crâncenă cu privire la nevoile și cerințele unui copil.

2) Impactul asupra creierului este extrem de traumatic în perioada cuprinsă între 0 și 3 ani, vârstă critică pentru dezvoltarea creierului. Absența mamei, mai ales, dar și a celuilalt părinte, din cauze pe care copilul nu le poate înțelege, percepe doar abandonul și respingerea, generează mecanisme automate de apărare ale copilului care blochează dezvoltarea creierului responsabilă cu emoțiile, deci creierul acestor copii nu va fi activat pe zona cerebrală care va rămâne (s-a constatat prin scanarea creierului, gri, fără a fi activată), ceea ce împiedică dezvoltarea armonioasă a acestor copii și tulburări de comportament, deseori antisociale și patologii din spectrul psihopatiei, narcisismului patologic, borderline și multe altele. Din nefericire, de multe ori se declanșează un complex de tulburări.

3) Dacă în perioada critică dintre 0 și 3 ani copilul este plasat alături de un întreținător atent, în familii adoptive sau în case de plasament sau alături de o rudă capabilă să îl crească șansele de recuperare există. După vârsta de 3 ani, în cazurile de abandon, neglijare totală, tratamente rele, nu mai există posibilitatea recuperării creierului acestor copii, ei vor fi traumatizați pe viață. Nu există remediu psihiatric, psihologic sau medicamentos pentru dereglări ale creierului de acest tip, care generează tulburări patologice de comportament.

4) Viitorul acestor copii este sumbru: vor fi niște adulți inadaptați, antisociali, incapabili să se integreze în societate. Abandonul lor de către stat constituie un risc major pentru o societate cu adulți funcționali și pe deplin dezvoltați. România are deja o traumă colectivă majoră cu zecile de mii de orfani abandonați statului, care au fost sacrificați unui sistem inuman și profund psihopatic, așa cum a fost România comunistă, cu mentalitate bolșevică, disprețuind individualitatea și ființa umană.

În acest moment, România face prea puțin pentru copiii abandonați și perpetuează un ciclu extrem de vicios. Soarta acestor copii, fie abandonați în instituții, fie lăsați singuri de izbeliște, în grija unor rude cărora nu le pasă, trebuie să devină o prioritate națională de sănătate publică. Într-un studiu făcut de UNDP și UNICEF în anii 2006 – 2007 s-a constatat că acești copii ai emigranților de muncă rămân ai nimănui, abandonează școala, devin alcoolici la vârste foarte mici și sunt expuși pericolului răpirii sau abuzurilor sexuale. Acești copii sunt complet alienați și au, fără excepție, un spectru larg de patologii comportamentale. Studiul a fost coordonat de prof. Dumitru Sandu, încerc să îl găsesc și îl pun în comentarii. De asemenea, studiul de 16 ani privind copiii neglijați din România a fost coordonat de neurologul american Charles Nelson, împreună cu o echipă din România, venind în fiecare an aici în acest scop (info în referințe). Așadar, înainte critica, să ne gândim mai degrabă la fond: sănătatea mentală a viitorilor adulți, care sunt acum abandonați, copii fiind, de două ori – de părinți și de stat, fără ca nimeni să gândească politici pe termen lung și mecanisme de monitorizare și ajutor (de exemplu, alocațiile pentru copii să meargă la întreținătorul real, nu cel din acte sau dacă acesta nu există să fie instituit în regim de urgență, prin instanță, tutori specializați în cazuri de copii cu dificultăți).

Cred că noul guvern liberal condus de Ludovic Orban ar trebui ca de urgență să instituie un comitet interguvernamental între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor pentru a găsi soluțiile adecvate pentru salvarea și sprijinirea dezvoltării psiho-fizice și emoționale a acestor copii și ajutorarea financiară a întreținătorilor lor, cu soluții similare găsite în alte state (de exemplu, în unele state americane, bunicii care au grijă de nepoții lor beneficiază de anumite programe de asistență financiară, ceea ce stimulează familiile nevoiașe să apeleze la bunici, iar aceștia din urmă nu mai resimt ca împovărătoare grija nepoților). Nu în ultimul rând, trebuie să începem dezbaterea națională atât de mult amânată pe tema dezinstituționalizării (închiderea tuturor instituțiilor de stat și înlocuirea lor cu centre de plasament și familii foster) și redeschiderea adopțiilor internaționale, precum și facilitarea adopțiilor interne, adopția fiind singura soluție echitabilă și în interesul superior al copiilor. A sosit momentul să considerăm copiii României o prioritate națională absolută, dacă vrem să avem o țară echilibrată și sănătoasă în viitoarele decenii. Un prim pas a fost făcut prin numirea unei persoane specializată în acest domeniu, Maria-Mădălina Turza, la Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție. Să continuăm, prin dezbateri serioase, cu soluții serioase gândite pe termen lung, în interesul beneficiarilor, nicidecum pentru exerciții politice sau de imagine, că astfel de demagogii am tot avut în ultimii 30 de ani, cu zeci de rapoarte publicate și nicio măsură la nivel de politici. Când vom avea curajul să numim profesioniști în astfel de domenii și oameni care sunt în mod real preocupați de politici publice, obligatoriu necesar a fi inter-corelate între mai multe domenii (sănătate publică, educație, asistență socială, drepturile copiilor) atunci se va schimba ceva structural în societatea românească.

Referințe:
1) https://www.youtube.com/watch?v=ptZ-L3uAXXA

2) http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/copii-la-limita-sperantei.pdf

3) https://www.centerforhealthjournalism.org/2019/07/31/leading-researcher-what-adversity-does-children-s-brains-has-seen-story

4) https://www.youtube.com/watch?v=X975ea07_Z4

5) https://www.sciencemag.org/news/2015/01/childhood-neglect-erodes-brain

6) https://www.apa.org/monitor/2014/06/neglect

https://www.researchgate.net/publication/6777226_Autism_spectrum_disorder_and_psychopathy_Shared_cognitive_underpinnings_or_double_hit

8) https://blogs.scientificamerican.com/moral-universe/empathy-as-a-choice-part-2-autism-and-psychopathy/

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Nicio dezbatere nationala si niciun comitet interguvernamental (interministerial, mai probabil, din cate rezulta din context) nu poate inlocui liberalizarea activitatii economice care sa reduca emigratia.

    Daca vrem sa pastram fiscalitatea actuala si puterile discretionare de care dispun functionarii publici in relatiile cu micii antreprenori, emigratia va continua, la fel ca si abandonarea copiilor. Ce-o sa faca acel comitet „interguvernamental”, o sa cheltuie bani publici pe reuniuni ocazionale si o sa recomande pedepse cu inchisoarea pentru abandon de familie?

  2. De ce dureaza adoptiile atat de mult?… Isi imagineaza cineva ca unui copil ii este mai bine in orfelinat in timp ce vezi doamne „se verifica” prezumptivii adoptatori?

    Daca un copil ajunge in orfelinat si nu se prezinta imediat sau intr-un termen rezonabil o ruda care sa il adopte, cred ca acel copil ar trebui sa fie plasat urgent intr-o familie. E foarte usor de verificat daca familia x are sau nu cazier, are job, etc etc.

    Cred ca riscul unor eventuale probleme in familia adoptiva ar fi mai mic decat distrugerile pe care le face timpul in care un copil se afla „in grija” acestui colos nepasator numit stat.

    Un copil are mai putin nevoie de bani sau haine decat are nevoie de dragoste si atentie. Si da, as discrimina si as pune un filtru minim de venituri si pregatire pentru parintii adoptivi, cu focusul in continuare pe adoptia de urgenta. Repet, un copil care petrece 1 minut in plus in grija statului e un copil distrus pe viata.

    • Poate ca dureaza cam mult, mai mult decit ar trebui, dar sa tii cont ca un copil dat spre adoptie nu e o marfa pusa in vinzare si o daiprimului venit sau cuiva care da mai mult.

      • Nu stiu daca aveti sau nu copii, inclin sa cred ca nu, primii 2-3 ani sunt absolut critici, nu cred ca statul face o treaba buna avand „grija” de acesti copii. Ei au nevoie sa dezvolte „secure attachments” in aceasta perioada, sau vor fi iremediabil tarati pe viata.

        Sansele sa ii adopte un psihopat care sa ii abuzeze in vreun fel sau altul (scenariu drag semidoctilor care vad teorii conspirationiste la orice pas) merita „riscul”.

        De altfel va asigur ca cei care doresc sa adopte sunt in general oameni care au trecut prin drama de a dori si nu a putea avea copii (de la FIV la ovodonatie), oameni care au deja copii, iubesc enorm sa fie parinti dar nu mai pot face altii…

        Cine doreste copii ii poate face contra unei sume mai mari sau mai mici cu ovule donate, adoptie de embrioni, mame surogat etc, pastrand astfel cel putin o parte din genetica in familie, sau pastrand legatura intima pe care o creeaza maternitatea, exista N cai pana la adoptie….
        Adoptia este cel mai lipsit de egoism act.

        In timp ce murim noi de grija cui vine sa ia copilul, el este distrus iremediabil intr-o institutie care nici pe departe nu poate inlocui o familie. Just my 2 cents.

  3. Da, copiii nu sunt o marfă și tocmai de aceea neglijarea lor ar trebui să fie incriminată penal. Avem copile de 13-16 ani care dau nastere unui copil din relații cu adulți. Copiem modelul unor țări mai avansate, liberale, în care aproape 20% din adolescente ajung single mothers.
    Cu o generație în urmă a avea un copil din flori era o rusine, a avea un copil din flori in adolescenta rezulta uneori in sinucidere.
    Daca cultivam și încurajăm moravurile libertariene (și avem cativa hot heads in USR mari partizani ai eliberării sexuale, ai unui feminism prost inteles), al concubinajului ca noua norma sociala, sl casatoriilor netraditionale) vom ajunge să ridicăm generatii de părinți copii și copii ratati. Voi continua sa votez USR, dar si sa critic orice moft stupid cu care vin niste tineri spălați pe creier prin universități de doi bani din România sau Occident.

  4. N-as bagateliza riscul de a avea de-a face cu o persoana grav bolnava psihic. Un “supraom”, de pilda, care urmeaza un cod moral superior si deci e indreptatit sa dispuna cum pofteste de vietile muritorilor de rind: ori se lasa “salvati” si “luminati” de el, ori sint executati. Sau un relativist. Ce-i moralitatea, anyway? Nu e totul relativ? Binele si raul, virtutea si viciul, chiar adevarul? (Sigur, cu destula imaginatie, se pot construi teorii morale suficient de gaunoase incit sa para ca justifica orice.) Psihotic ori o simpla secatura (astia pot fi greu de deosebit, si intre ei, si de oamenii normali), e limpede ca unul ca asta n-are ce cauta in preajma copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Claudia Postelnicescu
Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro