Se împlinesc zilele acestea 30 de ani de la Marea Mineriadă. Cea din 13-15 iunie 1990, despre care nici acum nu știm încă tot adevărul.
La fel cum nu știm încă adevărul complet, necenzurat nici despre Revoluție, nici despre evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureș, nici despre boicotul ordonat de Puterea provizorie la adresa Proclamației de la Timișoara, nici despre acțiunile concertate și comandate de Palatul Cotroceni și de Palatul Victoria vizând compromiterea Pieței Universității.
În decembrie 2014, după și în elanul prilejuit de rezultatul alegerilor prezidențiale câștigate de dl. Klaus Iohannis, ni s-a promis din nou redeschiderea tuturor acestor dosare fără lămurirea cărora nu vom avea niciodată o explicație reală și nu vom putea identifica marii vinovați pentru cei șapte ani pe care îi va pierde România în șchiopătândul proces de democratizare. Proces împiedicat, mutilat, manipulat, stopat, estropiat de Ion Iliescu și regimul său. Au trecut de la aceste promisiuni mai bine de 5 ani, răstimp în care dl. Iliescu a fost o dată sau de două ori deranjat de la domiciliu și poftit să dea noi declarații și cam atât. Iar președintele Klaus Iohannis a trebuit să admită, cu resemnare, nu mai departe decât acum două zile, că este inexplicabil cum de nu cunoaștem adevărul acelor zile.
Într-un anume fel, întâmplările, chiar și enigmele din România de până la Marea Mineriadă aveau o anumită logică. O logică determinată de interesele puterii provizorii de a se eterniza la putere prin alegeri democratice. În perspectiva cărora a manipulat în așa fel lucrurile încât, în rândul electoratului, să se creeze sau, mai exact spus, să fie întărită impresia că doar FSN și numai Ion Iliescu pot gestiona prezentul și viitorul țării. Că doar dl. Iliescu și partidul neocomunist creat și condus de domnia-sa sunt în stare să ofere garanții de stabilitate.
Alegerile de la 20 mai 1990 au certificat reușita manipulării și eșecul celor ce propuneau o ofertă alternativă la cea avansată de fostul, de fapt, eternul aparatcik comunist și cei din jurul său avându-l ca ideolog pe Silviu Brucan. Poate că nici nu se putea altfel, poate că românii nu erau pregătiți să accepte o altă ofertă. Poate că îndoctrinarea și orele de învățământ politic suportate de majoritatea dintre noi în cei 45 de ani de comunism au fost mai profunde decât ne puteam imagina în 22 decembrie 1989. Poate că descreierisirea aferentă a fost mai eficientă decât se aproxima până în clipa în care s-a aflat verdictul urnelor.
Partidele istorice și-au recunoscut înfrângerea în alegeri, rezultatele acestora au fost la rândul lor recunoscute și acceptate și de marile cancelarii occidentale, iar liderii Pieței Universității au decis, justificat și logic, retragerea manifestanților din zona liberă de comunism. Au mai rămas în Piață, e drept, un număr redus de manifestanți cu care Puterea legitimată de alegeri a refuzat orice fel de dialog. Și a refuzat, de asemenea, orice fel de logică. În 13 iunie 1990 s-a dispus evacuarea în forță a Pieței Universității, însă cum operațiunea nu s-a desfășurat așa cum și-o doriseră comanditarii ei, s-a făcut apel la mijloace din afara ordinii de drept. Puțin i-a păsat atunci d-lui Iliescu că apelul la ajutorul populației civile putea duce oricând la declanșarea unui război civil în București.
Încă și mai în afara oricărei logici ori, mai exact în afara acelei logici în care să conteze cu adevărat interesul național, a fost descinderea în forță a minerilor. Sau a așa-zișilor mineri. Care, din nou contrar oricărei logici și sfidând legea, și-au arogat dreptul de a face ordine în București. Ba chiar au fost încurajați de Ion Iliescu și de oamenii FSN să o facă. Nimănui, nici d-lui Iliescu, nici d-lui Petre Roman, nici altor decidenți ai vremii, nici partidului care dispunea de o majoritate confortabilă în Parlament nu i-a păsat că a da voie unei părți a populației civile să își asume misiunile Poliției, ar fi de discutat dacă și ale Armatei, să legitimeze cetățeni subiectiv calificați drept suspecți, să îi terorizeze, ba chiar să opereze arestări e în afara oricărui joc democratic.
Ziarul Adevărul, aflat sub totalul control al FSN și al d-lui Iliescu, și sub conducerea nefastă, interesată și total antidemocratică a lui Darie Novăceanu, s-a mulțumit atunci să tragă la răspundere Poliția și Armata și să vorbească despre recursul la „mijloace absolut nedorite”. Numai că Adevărul din acea vreme a preferat să nu adâncească defel analiza și să nu scoată un cuvânt, așa cum s-ar fi cuvenit, despre adevărații vinovați pentru barbaria acelor zile, pentru bătăile bestiale și schingiurilor aplicate populației civile de către cei salutați în mod iresponsabil de însăși conducerea țării, în frunte cu același Ion Iliescu. Care, așa cum scrie Vladimir Tismăneanu într-un articol publicat inițial la data de 13 iunie 2013 pe Contributors și antologat în cartea Efigii ale unui coșmar istoric, crescut fiind în cultura bolșevismului, a rămas constant prizonierul ei. Și care dorea anihilarea oricărei opoziții.
În zilele acelea, dar și mai târziu, Ion Iliescu și ai săi au căutat să arunce răspunderea în seama altora. Au fost rând pe rând acuzați presa de opoziție, inventații legionari, intelectualii din opoziție, rămășițele vechii securități. În funcție de inspirație, de interesele de moment, de interlocutor, chiar de contextul internațional.
Firește, nimeni cu scaun la cap nici din țară, nici din străinătate nu a acceptat astfel de gogorițe. Simptomatică pentru reacția Occidentului, un Occident de care România avea atunci atâta nevoie, au fost boicotarea reprezentanților misiunilor diplomatice la București ai acestuia a ceremoniilor prilejuite de începutul lucrărilor noului Parlament, a jurământul prezidențial sau a instalării celui de-al doilea guvern condus de Petre Roman. Perioada 1990-1992 a fost, pe toată durata ei, extrem de tensionată în privința relațiilor României cu Occidentul, rezervele acestuia față de țara noastră menținându-se destul de puternic încă patru ani după aceea.
Nota de plată a fost, la acea vreme, achitată de toți românii. Firesc ar fi ca adevărații vinovați să fie totuși, măcar acum, trași la răspundere.
Cum spune același Vladimir Tismăneanu în articolul deja menționat „regimul Iliescu a fost întemeiat pe amnezie, pe siluirea istoriei și pe minciună”.
La 30 de ani de la Marea Mineriadă ar fi normal ca minciuna să fie, în fine, evacuată și adevărata istorie să fie pusă în drepturile sale.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro
6 COMENTARII
LĂSAȚI UN MESAJ
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Carti noi
Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici
Carti noi
În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici
Carti
- O carte despre regretatul istoric Mihnea Berindei în care veti gasi și inventarul Colecției Berindei. Descarca gratuit volumul.
- Vezi: Dezbaterea „Mihnea Berindei: un luptător pentru drepturile omului și democrație”
După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici
Cumpara cartea
Esential HotNews
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Că regimul post-comunist s-a eternizat la putere e o realitate tristă și azi.
Că nimic (justiție, presă, politic) nu funcționează nici azi o confirmă tergiversarea marilor procese, presa aservită, din propriul interes,
intereselor unor politicieni corupți ce nu vor să plece din politică decât „cu picioarele înainte”. Și un popor sărăcit și mințit, tot mai blazat, așteptând o mântuire de undeva de dincolo de puterea omenească. Suntem într-o fundătură în care ne-au băgat (și din vina noastră) politicieni malefici: Iliescu, Brucan, Văcăroiu, Năstase, D.I.P., Mitrea, Băsescu, Videanu, Udrea, Blaga, Berceanu, Stolojan, Constantinescu, Ciorbea, Vasile. Vin la rând comandanții armatei, poliției, SRI și SIE, toți cu capetele plecate în fața partidului conducător. Mai sunt șefii sindicatelor, așa zis „libere”, alți profitori ai tranziției fără sfârșit.
În sfârșit poporul docil și credul, lipsit de conducători inteligenți și curajoși ne-au lipsit de o ieșire la rampă în fața Occidentului care aștepta nerăbdător posibilitatea de a ne ajuta. Acum așteptăm iarăși.
„La 30 de ani de la Marea Mineriadă ar fi normal ca minciuna să fie, în fine, evacuată și adevărata istorie să fie pusă în drepturile sale.”
Nu vrem sa aflam adevarul, caci ne ferim sa punem intrebarile care trebuie: ce s-a intimplat cu dosarele? cine a taraganat derularea lor? cine a inchis dosarele Revolutiei si Mineriadelor?
Nu putem afla adevarul daca nu vrem.
https://www.facebook.com/watch/?v=1138744929472390
Presedintele Romaniei Klaus Iohannis a cerut public , celor indrituiti sa faca asta , urgentarea si finalizarea dosarelor de la Revoluitia din 1989 , de la Mineriade si a dosarelor rezultate in urma actiunii jandarmeriei ,ce a cuprins manifestatia din Piata Victoriei ,din anul ce abia a trecut . In aceste zile presedintele cere din nou acest lucru , din nefericire sau din fericire (fiecare cum crede ca este mai bine) presedintele nu poate face mai mult de atit .Guvernul Romaniei prin vocea premierului Orban ,face si el acelasi lucru si ne cere sa nu uitam toate aceste momente , ce cumva in perceptia noastra colectiva , au intirziat – mereu si mereu – si au stopat in timp drumul European al natiunii . Dupa trecerea a 31 de ani de la -Revolutia Romana – din 1989 , poate ar fi momentul unei noi redestaptari a natiei si din acest motiv anul 2020 este esential in reconfigurarea drumului european al tarii , ce poate ar trebui sa cuprinda si aflarea adevarului despre toate aceste fapte inca neelucidate juridic . Alegerile parlamentare sunt -fundamental- importante si rezultatul acestora ne va arata clar drumul de urmat .
Iliescu era la acea data prim miner, dupa ce a decis cresterea salariilor minerilor(inca din iarna)si i-a avut parteneri la 30 ianuarie, 18 februarie, cu ocazia altor navaliri in capitala.
Nu trebuie sa uitam ca la o „dezbatere” televizata, ce a avut loc dupa „excursia” minerilor din 18 februarie 1990, cu participarea liderilor minerilor, a reprezentantilor guvernului(P Roman, Chitac si altii),a lui Iliescu personal, dar si a unor lideri ai opozitiei din cadrul CPUN, minerii l-au certat pe Chitac, ministrul de interne la acea data, ca n-a reusit sa mentina ordinea publica in Bucuresti, incat a fost nevoie sa vina ei din valea Jiului…
In aceeasi dezbatere respectivul miner promitea ca urmatoarea vizita in Bucuresti va fi una dura, adica ei minerii vor veni inarmati cu rangi, lanturi si alte obiecte ca sa faca liniste, amenintandu-i pe reprezentantii opozitiei sa taca malc si sa nu mai critice guvernul fsn.
Desi au auzit cu urechile lor aceste amenintari nemaipomenite, nici Iliescu nici Roman n-au schitat macar un gest de dezaprobare pentru o asemenea rezolvare.
Asa ca tanguirea lui P Roman cum ca el ca sef al guvernului n-a avut nici o putere ca sa-i opreasca pe mineri sau sa-i protejeze pe cetatenii din Bucuresti, n-au nici o acoperire practica.
In seara zilei de 13 iunie, la tv, iliescu a rostit in direct chemarea catre toti oamenii de bine de a veni sa apere Bucurestiul si guvernul impotriva legionarilor(!!!)
Pe iliesu si pe Roman chiar nu i-au deranjat aceste scene de groaza, nu le-a crapat obrazul de rusine in fata lumii si pare logic faptul ca ani de zile a fost tabusa vorbesti despre legatura toxica intre Iliescu si minerii lui Cozma. Dovada ca iliescu a tinut un speech de adanca recunostinta pentru faptele lor murdare, iar minerii l-au aplaudat indelung. Batranul bolsevic o tine si azi pe aia cu legionarii….
P.S. Pare mai mult decat dubioasa cunoasterea de catre mineri a geografiei capitalei(adresele exacte a celor ce trebuiau vizitati) daca ne referim la incursiunea „minerilor” pe la redactiile ziarelor de opozitie(Romania Libera, Dreptatea), la sediile partidelor PNTCD si PNL sau la locuintele liderilor acestor partide ori a redactorilor ziarelor opozitiei.
Iliescu cel ranjit n-a recunoscut nici dupa 30 de ani marsava sa implicare in aceasta pagina neagra a istoriei
Daca stim pe cine slujeste in continuare Justitia (adica asa-numita Justitie) din Romania atunci nu mai este atat de inexplicabil ca nu aflam adevarul sa-l numim oficial a ceea ce a fost atunci. Adevarul, macar partial e stiut cei care gandim. De ce se schimba guvernele si tot nu sunt gasiti vinovati? Asta este intrebarea: oare este cineva mai presus de orice guvern, indiferent de culoare politica ce nu permite aflarea adevarului?
@ Ciprian: Există, sigur există. Umbra Securitații domnește și astăzi peste România, peste toată România și veghează la liniștea și stingerea edecurilor comuniste în liniște, în pace și (eventual) onor. Am văzut cu câtă pompă și durere a fost îngropat tov. geal. Iulian Vlad? Așa toți activiștii, toți securiștii nu vor pății nimic de rău din partea „bravilor” procurori și judecători. Nu ne atingem de „ai noștri”. Ei ne-au dat salarii mari și viață tihnită pe ei îi apărăm. Și pe copiii lor…în veacul vecilor. Noi vom avea parte, de-apururi, doar de dictonul: „Lasciate ogni speranza voi ché qui entrate”. Din nefericire.