vineri, martie 29, 2024

Taceri care striga sau cum se evita dezbaterile despre ce este stanga

Ignorantia non est argumentum. Limpezirile doctrinare nu se petrec spontan, ele au nevoie, pentru a fi credibile, oneste si eficiente, de repere intelectuale. Bibliografia problemei nu poate fi separata de problema bibliografiei.  Tacerea in jurul unor carti de exceptie este intr-adevar spectaculoasa.  Au aparut in romaneste toate cele trei volume ale trilogiei lui Leszek Kolakowski despre marile curente ale marxismului. A aparut, in colectia “Constelatii” la aceeasi editura Curtea Veche, o carte remarcabila de Bernard-Henri Levy despre criza stangii contemporane. A aparut la Humanitas, in colectia „Zeitgeist” cartea lui Eric Voegelin despre religiile politice. In aceeasi colectie au aparut anul trecut carti fundamentale de Hannah Arendt, Isaiah Berlin si Monica Lovinescu. Vorbim despre delimitari ideologice, ne aventuram in teoretizari despre democratie fara partide, comentam articolele unor autori mai mult sau mai putin obscuri, ne extaziem in fata unor ultra-prolifici (si prolicsi) epigoni ai leninismului, dar ignoram adevaratele, ardentele teme de analiza. Pana astazi, stanga romaneasca nu a putut oferi un volum comparabil ca anvergura teoretica si dimensiune analitic-conceptuala cu cartea „Reconstructia dreptei” de Valeriu Stoica si Dragos-Paul Aligica aparuta la Humanitas. Pamfletul nu se poate substitui viziunii, metafora nu poate inlocui profunzimea interpretativa.

A face parte din NATO si din UE nu sunt subiecte colaterale ori subalterne, ci definesc chiar esenta problemei: ce fel de tara dorim, cum putem deveni un real stat de drept, cum se poate depasi coruptia ca maladie a unei intregi societati, cum devine ethosul democratic unul general-civic, cum este asumat trecutul traumatic pentru a se depasi amnezia abulica, deci cum se poate consolida o democratie, nu doar o electocratie?  Pe blogul sau, Cristian Patrasconiu comenteza aceasta stranie neglijare a unor lucrari care, in mod normal, ar fi trebuit sa galvanizeze discursul intelectual si politic din Romania.  Dreapta romaneasca s-a redefinit in ultimele doua decenii, iar Cristian Patrasconiu are meritul de a fi fost in 2010 sufletul unei serii de dialoguri care au dus la un volum extrem de important aparut la Humanitas.  Ar fi de dorit, am mai spus-o, ca stanga romaneasca sa-si asume un trecut pus deocamdata intre convenabile paranteze, sa-si articuleze identitatea actuala, sa traiasca un aggiornamento, dincolo de mimetisme si narcisisme care pot fi momentan seducatoare, dar nu pot sa o scoata dintr-un incontestabil impas de imaginatie strategica. O raportare la ereditatea marxista este astfel indispensabila, la fel cum esentiala ar fi o despartire de dogmatismele egalitariste cu pretentii izbavitoare.

Trilogia lui Kolakowski a beneficiat de recenzii de prima pagina in suplimentele celor mai importante ziare americane, inclusiv New York Times (a fost analizata acolo de filosoful Sidney Hook).  La fel si volumul lui BHL, examinat in NYT, TLS etc  La noi, cu discrete, laudabile exceptii, observ ca se evita discutiile aprofundate. Iata mai jos mesajul meu catre Cristian Patrasconiu.

http://patrasconiu.ro/?p=9781

Da, draga Cristi, exista taceri care striga. Se tace simptomatic despre aceste carti, se mormaie, se barfeste, se cleveteste, se sopteste, se insinueaza, dar nu se publica acele analize care ar lumina genealogiile intelectuale si implicatiile prezente ale unui demers de stanga autentic (nu ma refer la cabotinajele de trei parale). Michnik este utilizat manipulativ, uitandu-se ca, in repetate randuri, el a spus ca nu se situeaza nici la stanga, nici la dreapta,ci la Vest de centru.

Se ignora polemicile din Polonia, faptul ca exista o polifonie ideatica acolo, ca „Rzeczpospolita” este un ziar extrem de citit, cu alte pozitii decat „Gazeta” (in ce ma priveste, am colaborat la ambele, deci nu am un parti-pris). Intre ideologii stangii romanesti, pe de o parte,  si un Slawomir Sierakowski, de pilda, pe de alta, distanta mi se pare socanta  Editorul revistei „Krytyka Polyticzna” cunoaste istoria intelectuala si politica a secolului trecut, nu pretinde ca aceste polemici s-au nascut peste noapte. Nu a ezitat sa se opuna deschis oricarei  forme de rasism si antisemitism, este un sustinator al UE. Astept din partea celor care se vor exponentii unei asemenea stangi post-moderne in Romania de azi pozitii la fel de clare si deschise (full disclosure, l-am cunoscut pe Sierakowski la New York, la Columbia University, in februarie 2010, la o conferinta unde participa si Adam Michnik, iar din Romania au vorbit Mircea Mihaies, Angelo Mitchievici, Dragos-Paul-Aligica, Vlad Muresan si cu mine).

 Pe un forum de stanga un publicist grabit si nu tocmai informat sustine ca in prefata mea la “Marturisirile unui disident convertit” am recurs la o strategie auto-legitimizatoare, incercand sa-l “anexez” pe Michnik unui imaginar grup din care as face parte. Fixatia pe grupurile de presiune culturala este, se pare, contagioasa, chiar daca teoria nu mai este prea actuala, iar grupul respectiv este de fapt o plasmuire (cam conspirationista) a unor personaje in cautare de vizibilitate.  Simplu spus, acesti oameni isi explica debilitatea lor valorica, de fapt ceea ce ei resimt drept o marginalitate neputincioasa, prin faptul ca altii ar ocupa prim-planul cutlural prin tot felul de manevre perfide.  Respectivul uita ca (1) am scris si prefata “Scrisorilor din inchisoare”, prima carte de Michnik aparuta in romaneste, in 1997, si discutata pe larg la acel moment, inclusiv intr-o emisiune de N. Manolescu la ProTV la care am participat, alaturi de istoricul polonez aflat la Bucuresti; (2) lansarea a “Marturisirilor” a avut loc in 2009 la NEC, vorbitorii fiind Michnik si cu mine; (3) cartea a aparut la Polirom, nu la Humanitas ori Curtea Veche;  (4) prefata mi-a fost solicitata de editura; (5) ma leaga de Michnik doua decenii de consecventa prietenie intelectuala, care insa nu implica “unitatea deplina de vederi” precum in comunicatele de la intalnirile liderilor de partide comuniste. Am recenzat „Letters from Freedom ” in „Partisan Review”, am sustinut/sustin public , impreuna cu Jonathan Schell si Jan. T Gross, (v. coperta a patra) cea mai recenta carte a sa in engleza „In Search of Lost Meaning”), care urmeaza sa apara in mai 2011 la University of California Press.

http://www.ucpress.edu/book.php?isbn=9780520269231

In 1994, Michnik m-a prezentat la Varsovia (eram acolo impreuna cu sotia mea ca invitati de el) celui mai apropiat prieten al sau, Jacek Kuron (acesta era pe-atunci Ministrul Muncii si cel mai popular politician polonez). Am discutat atunci pe larg despre valorile care pot inspira o filosofie economico-sociala care sa nu capoteze in populism ieftin ori autoritarism paternalist. Tema am reluat-o, la Bloomington, in februarie 2000, in discutiile purtate cu Michnik si Jeffrey C. Isaac, apoi, in mai, la Varsovia, la aniversarea „Gazetei” in cadrul conferintei „The Many Faces of Post-Communism” (erau acolo Zbigniew Bujak, Laszlo Rajk, Jr, Martin Simecka, Jerzy Jedlicki, George Soros, Elzbieta Matynia etc).  In speech-ul sau de la primirea Premiului Ratiu la Wilson Center, acum un an, Michnik se referea direct la tezele mele din “Stalinism pentru eternitate”. Cartea a aparut in poloneza in 2010 la ed. Universitas, in colectia “Adam Michnik va recomanda”. Voi merge probabil anul acesta in Polonia, invitat de Michnik, pentru a participa la o dezbatere despre comunismul romanesc in comparatie cu cel polonez (un prilej de a explora impreuna ceea ce se numeste cultura politica a stalinismului est european). Oare incearca Michnik sa se legitimeze prin mine? Iata la ce concluzii absurde poate duce resentimentul transformat in pseudo-argument. Sa mai adaug ceva: cand a incetat din viata Kolakowski, in „Gazeta Wyborcza” pagina de omagii din ziua inmormantarii marelui filosof continea texte de Karol Modzelewski, Timothy Garton Ash, Slavoj Zizek si de mine. Oare eu am decis sa apar acolo, fara a fi invitat de directorul ziarului. adica de Adam Michnik?  Nu spuneam altceva in acel text decat ceea ce scrisesem in „Idei in dialog” despre Kolakowski, despre eclectismul sau pluralist, despre refuzul de a uita ce a fost totalitarismul si care a fost rolul marxismului (nu doar al bolsevismului) in catastrofele sociale ale veacului al XX-lea.

Kolakowski ii deranjeaza pe multi, mai ales volumul al III-lea (a aparut tarziu si cu putine ecouri in franceza, et pur cause). Kolakowski a fost celebrat in Vest cat timp ramanea un membru al familiei stangii. Cand a imbratisat liberalismul conservator in plan filosofico-politic (in jur de 1975), a incetat sa se mai bucure de elogiile nemasurate de odinioara. Nu a fost insultat precum un Arthur Koestler in anii Razboiului Rece, nu i s-a spus renegat pecum unui Milovan Djilas, dar se facea cu ochiul in cercurile din jurul unui Eric Hobsbawm cand venea vorba de el. Ereziile au fost intotdeauna anatemizate cu patima vindicativa in miscarile milenarist-utopice. Despre cartea lui BHL, „Cadavrul rasturnat”, aparuta in colectia “Constelatii” la Curtea Veche, a vorbit cu pretuire Cristian Diaconescu care i-a indemnat pe ideologii stangii din Romania (ma intreb cine vor fi fiind de fapt acestia) sa o citeasca atent. Evident nu s-a intamplat acest lucru. Ar fi fost interesant de stiut ce gandesc I. Iliescu, A. Nastase, V. Ponta, M. Geoana, A. Severin etc despre critica lui BHL la adresa anti-capitalismului, anti-americanismului, anti-europenismului si antisemitismului tot mai prezente in stanga franceza (si nu doar acolo).  La un ceas istoric in care ni se spune ca social-democratia, reala sau apocrifa,  poate defila sub acelasi drapel combatant cu liberalismul (ba chiar si cu peremistii) in numele „interesului national”, ar fi nevoie de analize serioase, nu de exclamatii ignorante si pontificari malitioase.

Cu prietenie,

Vladimir

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Problema este, Domnule Tismaneanu, ca stanga in general si marxismul mai precis nu au interesat decat marginal, ca puncte de referinta, pe intelectualii romani dintotdeauna; niciun intelectual roman de prim plan neaderand la acestea, asta-i realitatea. Patrascanu, intelectual marxist fara indoiala,dar de o carura modesta, este mereu citat in acest sens, alte exemple eu nu mai cunosc. Patrascanu fiind si cel care si-a asumat convingerile filosofice si le-a transpus intr-o activitate politica militanta.
    Faptul ca din conducerea PCR au lipsit intelectualii autentici, caz singular in istoria partidelor comuniste, a determinat si evolutia ulterioara a „comunismului” romanesc. Lipsa unor dezbateri reale de idei, dezbatere ce nu poate fi decat urmarea unor convingeri puternice, care te poate determina chiar sa-ti asumi niste riscuri la un moment dat, monopolul asupra problemelor marxism-leninismului exercitat de falsi marxisti, alaturati partidului din oportunism impreuna cu concentrarea puterii in mana unor persoane cu o educatie rudimentara dar cu porniri dominatoare marcate, ne-au dus acolo unde am ajuns. Sa nu uitam ca si miscarea din Ungaria in 1956,si cea din Ceho-Slovacia din 1968 au pornit din interiorul partidului comunist, dela intelectuali marxisti care gandeau si intelegeau marxismul altfel decat conducerea partidului. Insusi termenul de „disident”asta desemneaza in fond. La noi nu a putut apare asa ceva nu din cauza „tarelor genetice” pe care le descopera tot soiul de neaveniti poporului roman ci pur si simplu pentruca in PCR nu a existat – cel putin vizibil, palpabil dela exterior- ceva asemanator. Fiind D-voastra mai apropiat de acei oameni, poate aveti cunostinta despre ce gandeau sau vorbeau intre ei, dar de vreme ce nimic nu a „transpirat” in exterior este pe de o parte dovada lasitatii lor, pe de alta parte ruperea lor totala de lumea reala, lipsa unui contact cu societatea in care traiau.
    Asa ca eu , spre deosebire de D-voastra, nu ma mir defel de lipsa de ecou la ganditorii romani a ideilor de care vorbiti. Mai ales dupa experienta traumatizanta de 50 de ani prin care a trecut Romania, de „comunism fara comunisti”, experienta de care ne simtim marcati si astazi.
    Nu zic ca e bine sau normal : mersul ideilor in lume trebuie urmarit de catre cei abilitati in acest domeniu, aprobat sau combatut, dupa cum gandesc ei, relevat studentilor si celor preocupati de problema, in caz contrar expunandu-ne unor interpretari aberante, cum s-a intamplat de atatea ori in istorie…

    • In „Stalinism pentru eternitate” discut pe larg acest subiect. De acord cu Dvs, stanga in genere a fost anemica in Romania, iar marxismul a fost o doctrina perceputa ca ezoterica, greu ori imposibil de aplicat aici. Dar a existat marxismul lui Gherea, al social-democratilor (Serban Vonea, C. Titel Petrescu), gruparea de stanga din PNT era evident interesata de marxism (M. Ralea, Petre Andrei, ultimul fiind un bun cunoscator al curentelor marxiste de limba germana, inclusiv al tanarului Lukacs la acre se refera in a sa sociologie generala). Debilitatea acestei traditii a stangii anti-totalitare (existenta, cum am spus, insa neajungand in mainstream-ul ideilor si vietii politice) nu a impiedicat PCR-ul sa o deteste si sa o prigoneasca. Ani de zile Gheorghiu-Dej si echipa sa ideologica, in fruntea careia s-a aflat vereme de doua decenii leonte Rautu, s-au luptat cu „gherismul”, definit drept mensevism, deci un fel de patologie ideologica si politica.

      N. Ceausescu, cum stim, a flirtat cu „marxismul creator”, a propus un „model romanesc de socialism” care insa s-a probat dezastruos. Evident, Ceausescu a fost un marxist rudimentar, dar Niculescu-Mizil, de pilda, nu era un agramat. Nu avea insa nici vocatie, nici viziune teoretica.

      Cu exceptia unor Alex. Ivasiuc, H. Wald, I. Ianosi, Gall Erno, T. Bugnariu, N. Tertulian, nu prea putem vorbi de eforturi de analiza originala in planul marxismului in Romania (aici este o mare diferenta cu Ungaria, Polonia, Cehoslovacia). Ca sa nu mai vorbesc despre erezii revizioniste, straluctoare prin absenta lor. Unii dintre marxistii romani, de pilda un Pavel Apostol, au jucat roluri sinistre in anii 50, participand la denunturi si demascari (dupa care, in cazul respectiv, a urmat propria sa arestare, dar asta-i , pana la un punct, o alta poveste). Ianosi, Tertulian si Wald nu prea aveau credibilitate morala: fusesera fie activisti la CC, precum Ianosi, fie sacerdoti ideologici (Wald mai putin, Tertulian mai mult, cum putem citi chiar in amintirile lui Popescu-„Dumnezeu” care il pretuia mult prin anii 50 pe zelosul emul al criticii literare staliniste). Nu are sens sa insist asupra rolului „gramscienilor de serviciu” gen Radu Florian care, pe de o parte vorbeau despre creativitate marxista, iar pe de alta tineau cursul oficial de socialism stiintific la Universitate, chiar la cea mai controlota ideologic facultate, chiar la sectia de filosofie.

      Oricum, subiectul este fascinant pentru ca poate explica multe deturnari, detururi si rateuri din anii care au urmat Congresului al XX-lea si atacului lui Hrusciov impotriva mitului lui Stalin. De ce a ajuns un Valter Roman inamicul ideilor revizioniste din Ungaria in loc de a imbratisa tezele vechiului sau amic de la Moscova, Imre Nagy? De ce a ajuns un Petru Dumitriu sa condamne public ideile lui G. Lukacs din acea perioada in loc sa le sustina? De ce au tacut in 1956 oameni ca Geo Bogza ori Miron Radu Paraschivescu?

      Cu bune ganduri,

      Vladimir Tismaneanu

      • raspunsul il da un banc celebru cu Hrusciov la congresul XXIII : de frica !
        Sigur, asta e, dar convingerile puternice si taria de caracter te pot ajuta s-o depasesti . N-a fost cazul la cei pe care-i amintesti, nici la altii.

  2. In „absenta unei claritati moral-asumatoare” din partea ta Vladimir Tismaneanu sa intelegem ca ideologia ta este „Basescianism pentru eternitate” ?!? (si Basescu a trecut de la stanga la dreapta si apoi a sfarsti sa laude primii zece ani ai lui Ceausescu…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro