vineri, martie 29, 2024

Despre cinismul ludic: Sindromul anti-anticomunismului (Updated)

Una din surprizele acestor ultimi ani in Romania (dar si in alte state post-comuniste) este coagularea unor nuclee de actiune intelectuala ce-si fac un titlu de glorie din anti-anticomunism. Strategia este relativ simpla si pana la un punct nu tocmai ineficienta. Se plasmuieste o figura terifianta  a anticomunistului monoman, ultra-nationalist, extremist de dreapta, eventual clericalist, adversar al Luminilor si al Ratiunii, obsedat de razbunari si incapabil de reconciliere. Se sterg cu buretele uitarii crimele din decembrie 1989 si din iunie 1990. Canalul? „O vorba de dansii inventata”. Pitestiul, Sighetul, Aiudul, Gherla, Jilava, Ramnicu Sarat? „Sfarsiti odata cu trecutul negru!” Criminalitatea regimului este inmormantata sub un giulgiu retoric despre “naratiuni ”,  „modernizare” si “mobilitate sociala”. Se sugereaza ca anticomunistii sunt toti o apa si-un pamant, ca formeaza un bloc omogen al carui ideal ascuns este esafodul sau ghilotina. Noaptea toalitara este echivalata cu lumina de neon din mall-uri. Kolyma cu Kaufhalle.

Tocmai ei, cei care acuza anticomunismul de lipsa de nuante, de absolutism etic, de incrancenare isteroida, de „criminalizarea” comunismului, ignora existenta variilor curente de atitudine anticomunista (la fel ca si in cazul antifascismului).  Nu am vazut pe platforma de „avangarda” a anti-anticomunismului macar o referinta la cartile lui Vasili Grossman. Ma rog, e bine ca-i citim pe Agamben si pe Benjamin, dar una nu o exclude pe cealalta. Hannah Arendt, atat de apropiata de Walter Benjamin, a scris The Origins of Totalitarianism. Nu ma indoiesc ca Agamben apreciaza in cel mai inalt grad acea carte. Una dintre cele mai aiuritoare, chiar stupida, formulari despre subiectul discutat suna cam asa: “Anticomunismul este forma contemporana a antisemitismului”. Si eu care credeam ca antisemitismul (iudeofobia) este forma contemporana a antisemitismului. Poate ca, urmand linia acestei ineptii, cei care monitorizeaza in Romania rasismul si antisemitismul, ar trebui sa aiba in vizor si anticomunismul. Ma trec fiorii la ideea ca exista unii care pot gandi astfel si sper sincer ca nici un om serios nu va accepta asemenea forme de delir verbal. Deci in Germania post-hitlerista, ar fi trebuit sa existe organisme care sa supravegheze anti-nazismul. Conform acestui rationament fals, marele scriitor Vasili Grossman, al carui anticomunism nu poate fi contestat de cineva, ar fi fost si el cumva un „antisemit”. Iar noi, cei care credem ca Viata si destin este, alaturi de romanele lui Soljeniţân, varful literarurii ruse din secolul lagarelor de concentrare si al camerelor de gazare, suntem anatemizati de catre procurorii corectitudinii istorice mereu unilaterale, mereu in cautarea „dusmanilor obiectivi”…

Acesti oameni sunt constienti ca exista o directie dominanta in memoria colectiva care valorizeaza negativ ansamblul epocii comuniste. Tocmai de aceea au scris volumul intitulat simptomatic Iluzia anticomunismului. N-au fost insa in stare sa raspunda cartii coordonata de Cristian Patrasconiu despre Reperele intelectuale ale dreptei romanesti (Humanitas, 2010) cu o lucrare similara. Ideologia lor este un semnificant fara semnificat.

Sigur, ne intalnim uneori cu nostalgii pentru unele din politicile sociale ale primei perioade comuniste (falsul sindicalism bolsevic), dar nu este in niciun caz vorba de regrete pentru violenta represiva, pentru minciuna universalizata ori pentru frigul, foametea si frica impuse de nomenklatură unei intregi populatii. Coada imbecilizanta, animalizanta, era o constructie sociala, efectul unor politici cu tinta cat se poate de exacta. Este ceea ce fostii marxisti, fostii studenti si dicipoli ai lui Georg Lukacs, deci Agnes Heller, Ferenc Feher si Gyorgy Markus, au numit dictatura asupra trebuintelor umane (dictatorship over needs). Anti-anticomunistii despre vorbesc aici nu sunt (neaparat) admiratorii lui Ion Iliescu, probabil ca nici ai lui Adrian Nastase ori Victor Ponta, ei vin din alte zone decat cele ale birocratiei de partid si de securitate. Idolii lor se numesc Carl Schmitt (juristul oficial al celui de-al III-lea Reich), Chantal Mouffe, Ernesto Laclau, Badiu, Zizek, Istvan Meszaros, Antonio Negri, Jakob Taubes, eventual Zygmunt Bauman. Sunt post- post-moderni, deci post-Adorno, post-Foucault, post-Derrida, post-Deleuze, post-Lyotard. Deci, post-valori, post-gandire, post-morala, post-istorie. Lyotard a facut parte din gruupul Socialisme ou Barbarie alaturi de Castoriadis si Lefort. Foucault si Derrida au fost solidari cu Carta 77. Post-post-modernii nu mai catadicsesc sa simta suferinta altora, traiesc in impurul lor hedonism, in ritmurile dictate de twitter si de facebook.

Istoria intelectuala a stangii democratice este pentru ei terra incognita. Nu i-au citit pe Cornelius Castoriadis, pe Claude Lefort, pe Carlo Roselli, pe Edgar Morin, pe Agnes Heller, pe Tony Judt, pe Leszek Kolakowski, pe Janos Kis, pe Lionel Trilling , pe Daniel Bell, pe Irving Howe, pe Edmund Wilson, pe Michael Walzer ori pe Dwight Macdonald. Il elogiaza pe recentul G. M. Tamas, dar n-au citit un rand din Aurel Kolnai, ganditorul conservator despre care fostul Tamas avea cuvinte pline de pretuire (despre Kolnai, v. Daniel J. Mahoney,  “The Recovery of the Common World: An Introduction to the Moral and Political Reflection of Aurel Kolnai”, Privilege and Liberty and Other Essays in Political Philosophy. Lexington Books: Lanham, Maryland, 1999). Reproduc mimetic comentariile politice actuale ale unui Immanuel Wallerstein, sociologul „anti-imperialist” atat de admirat de Ilie Badescu si de alti protocronisti, dar ma intreb daca au citit cartile lui Daniel Chirot, fostul student al lui Wallerstein, si in primul rand Modern Tyrants? Cat despre cultul „ganditorului politic” Chomsky, passons.

Pentru ei, anti-anticomunismul este o sansa sa fie mediatizati, sa ajunga sub reflectoarele publicitatii, sa fie considerati parteneri in dezbaterile reale. Il ironizeaza pe Bernard-Henri Levy, dar si viseaza sa ajunga la faima sa. Lucrul cel mai grav, in cazul lor, este mineralizarea sufletelor, incapacitatea de a simti empatie pentru victimele terorii totalitare. Ei sunt experti in „puneri la punct”,  in admonestari, denigrari si auto-victimizari. Sufera, neindoios, de mania persecutiei. Nu sunt suficient de luati in seama, nu le raspund cei pe care ii insulta necontenit. Un bun prieten, stralucit istoric al Germaniei veacului douazeci, imi spunea ca observa la unii tineri intelectuali din fosta RDG acest aliaj straniu de leninism si post-modernism. Cred ca anti-anticomunistii nu sunt nici macar post-moderni in sensul real al cuvantului. Mimeaza post-modernismul, dar ei sunt dupa post-modernism, apatici, sterili, neurastenici, vanitosi, devorati de complexe de inferioritate traduse in aroganţă debordantă, si neavand de fapt nimic de spus in afara unei asteptari ecstatice a „evenimentului” anuntat de profetul Badiou…

Nu-i deranjeaza daca vor fi numiti revizionisti ori negationisti, ba chiar sunt incantati. Folosesc referintele bibliografice, inclusiv cele din literatura concentrationara (Varlam Şalamov), pentru a normaliza anormalul, pentru a prezenta crimele in masa inspirate de ideologie, ceea ce regretatul istoric Viktor Zaslavsky numea purificarea de clasa,  drept echivalente cu “totalitarismul tehnologic” al “continuumului represiv al capitalismului tarziu”. Anti-anticomunistii  de salon sunt ludici si amorali. Le vorbesti de Nadejda Mandelstam, ei iti invoca situationismul. Le amintesti de scrierile unor Raymond Aron, Isaiah Berlin, Zbigniew Brzezinski, Alain Besançon, Franz Borkenau, Whittaker Chambers, Robert Conquest , Milovan Djilas, Ruth Fischer, François Furet, Gyula Hay, Vaclav Havel, Eric Hofer, Arthur Koestler, Ghiţă Ionescu, Panait Istrati, Danilo Kis, Jacek Kuron, Leo Labedz, Monica Lovinescu, Martin Malia, Czeslaw Milosz, Norman Naimark, Richard Pipes, Robert Service, Jorge Semprun, Victor Serge, Timothy Snyder, Boris Souvarine, Manès Sperber, Robert C. Tucker, Adam Ulam ori Aleksander Wat, ei recurg la serviciile bibliografice ale vreunui decrepit si incontinent satir marxist importat de prin Vest gata sa-i consilieze pe linia revolutionarismului utopic. Pe Adam Michnik il utilizeaza fraudulos si strict instumental. Ceea ce la el este agonie, devine la ei frivolitate. Ii putem ignora, sunt in fond doar un zumzet indepartat, un şuierat fara ecou, una din sectele marginale care prolifereaza in lumea bantuita de ceea ce eu numesc fantasmele salvarii. Dar atunci cand ajung sa puna semnul echivalenţei morale intre capitalism si fascism, intre democratia liberala si dictatura comunista ori nazista, este cazul sa reactionam, intrucat intram in registrul a ceea ce Andrei Pleşu identifica drept obscenitatea publica. Am citit cu mare interes primele doua parti dintr-un serial care apare in aceste zile pe blogul “In linie dreapta”:

http://inliniedreapta.net/imperiul-criticataca-i-vasile-ernu-si-dezinformarile-revolutionare-ale-unui-intelectual-de-stanga-1/

http://inliniedreapta.net/imperiul-criticataca-i-vasile-ernu-si-dezinformarile-revolutionare-ale-unui-intelectual-de-stanga-2/

Este vorba de o analiza lucida, dar nu mai putin si legitim revoltata, a acestui intristator sindrom al cinismului ludic. As dori sa precizez ca textele mele publicate pe pe Contributors/Hotnews, pe blogul meu personal, in “Evenimentul Zilei”, in revistele “22″, “Orizont”, “Obiectiv Cultural”, “Apostrof”, “Times Literary Supplement”, “Society”, la Radio Europa Libera etc ma reprezinta pe mine si nu angajeaza vreo institutie publica ori privata. N-as fi tinut sa fac aceasta precizare daca n-as fi citit unele jenante insinuari menite, banuiesc, sa ma intimideze. La nevoie, anti-anticomunistii devin bullies. Am inceput sa transmit la „Europa Libera” acum aproape trei decenii. As putea publica un intreg volum cu insultele si amenintarile primite in acesti ani. La ora actuala sunt complet imun la asemenea miselii si le tratez cu un suprem dispret. Dar ei nu contenesc, abjectia este perseverenta, chiar daca tu o ignori. Ieri ma amenintau (ne)oamenii lui Ceausescu, azi neo-stangistii, nu foarte diferiti de neo-fundamentalistii dreptei extreme, protocronist-ortodoxista. Imi amintesc de un personaj care acum vreo doi ani se intreba, pe un blog al dreptei radicale, daca universitatea mea este la curent cu ce si unde scriu. Metehne, naravuri, cutume, afinitati, chiar inrudiri…

PS Un critic submediocru din anii 20 isi facuse un obicei sa-l atace pe Vladimir Maiakovski.  Se numea, sa spunem, Kovaliov. Trec anii, poetul scrie o piesa, parca Plosnita, in care apare un personaj rizibil cu acest nume. Criticul explodeaza si-l ameninta pe scriitor cu un proces de calomnie. Maiakovski deschide cartea de telefon si ii arata ca sunt sute de Kovaliovi, de ce doar el s-a simtit vizat? Mi-am amintit de acesta istorie citind o interventie de o rara virulenta semnata de Ciprian Siulea pe Vox Publica la adresa textului de mai sus. Autorul nu se dezminte: practica frenetic critica de anihilare (Horia Patapievici o numeste de exterminare). Desi nicaieri nu dau numele vreunui blog al extremei stangi ori al extremei drepte, desi nu-l numesc niciodata in text, dl Siulea s-a simtit vizat si a reactionat cum stie el mai bine, utilizand toate invectivele din al sau sofisticat bagaj conceptual. Nici macar un singur argument, doar insulte ce-mi amintesc de pamfletele desantate ale lui Eugen Barbu. Ma acuza ca am nascocit subiectul „anticomunism ca antisemitism contemporan”. Oare?

http://revistacultura.ro/blog/2010/06/anticomunismul-este-noul-antisemitism-dezbatere-pe-protokoll-ro/

Cat priveste antisemitismul ca fapt real, nu nascocit de mine, il indemn pe dl Siulea sa citeasca unele din comentariile la articolul sau.

In rest, faptul ca nu-i plac „listele de nume”, nu pot decat sa-l invidiez pentru starea sa de inocenţa academica. In lumea in care traiesc eu, se numesc bibliografii, referinte, citate. Lautarismul nu este acceptat. Iar pentru linistea sa psihica, sincer cred ca ar merita sa evite scrierile mele. Nu simt nici o bucurie constatand ca pot sa enervez pe cineva intr-un asemenea hal. Dl Siulea nu este un cinic ludic, ci unul exasperat si depresiv.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. n-ati citit fundatia.. se apropie o noua criza, o perioada mai barbara.. daca iesim din ea cu bine, vom mai citi si articole de genul asta.. din pacate sunteti cam persistent in pozitia asta anticomunista. bine ca s-a terminat, desigur, dar au fost si unele aspecte pozitive, iar lumea nu poti s-o prostesti usor cu propaganda. n-au reusit comunistii total, nu reusiti nici dumneavoastra.

    ne descurcam prin lume datorita sistemului ala educational de ‘rahat – ati spune d’vstra’, fiind un produs al sistemului comunist, ptr ca era plin de abuzuri.. ?? de bine de rau avea un curiculum superior celui vestic, iar cei care absolveau mate-fizica puteau face fata cat de cat celor mai scumpe scoli private din vest, care costa de te indoaie si nici alea nu sunt toate de calitate.

    atat timp cat nu a bagat nimeni fostii comunisti activisti si tortionari in parnaie, dovada clara de coruptie si reavointa, nu stiu de ce va mai agitati.. parc’ati avea un complex.

      • Domnule Tismaneanu,

        Educatia este cauza acestei atitudini. Este covarsitor numarul de marxisti sau comunisti in mediul universitar si sunt convins ca stiti asta mai bine decat mine. In departamentul de Stiinte Politice, in afara de Teoria Politica, procentul de profesori si studenti masteranzi si doctoranzi cu viziune profund comunista este incredibil de mare. Eu nu am intalnit pana acum colegi sau profesori in cele doua universitati din Canada unde am studiat care sa contrazica aceasta observatie. Cred ca si in Romania, datorita posibilitatii de a studia in Vest, s-a format si e in curs de dezvoltare o generatie de tineri cu astfel de vederi ideologice. Acestia sunt si sustinuti de cei ce vor sa bagatelizeze sau sa nege crimele comunismului asa cum spuneti si dumneavoastra. Nu numai ca procesul formativ nu se mai poate numi educatie (unii il numesc simplu training) dar a devenit un fel de reciclare ideologica; este trendy sa fi antiamerican, pro-palestinian, anti-israelian, sa simpatizezi neaparat cu Tigrii Tamil sau sa sustii aberant ca termenul de terorist este relativ si sa crezi orbeste sau mai bine zis cu religiozitate in tot ceea ce debiteaza activistii Greenpeace.

        • asta pentru ca in mediul universitar orgoliile sunt foarte mari si frustrarile pe masura. or, egalitarismul (promis de socialisti si comunisti) este, in primul rand, doctrina frustratilor.

          idealul egalitarist comunist este: „sa moara toate caprele! si, daca se poate, si toti vecinii!”

    • @ parker
      Privesc cu uimire autoexcitarea continuă a unora care preaslăvesc minunatul învăţământ de pe vremea comunismului, uitându-se că propăşirea comunismului s-a făcut, în majoritatea fostelor ţări comuniste, prin exterminarea profesorilor dedicaţi şi prin ridicarea la rang de învăţători ai neamului a tot felul de nulităţi.
      Tot aşa se uită cum, pe toată perioada anilor ’80, meditaţiile erau la rang de cinste. Practica meditaţiilor era, ca şi acum şi poate mai abitir, pandemică. Mult preaslăvitele ore de „mate-fizică” erau la greu compensate de o reţea de îndobitocire a elevilor, prin discipline precum „realismul socialist”, „constituţie” (toate pline de propaganda mult-iubitului conducător) ori prin ore inutile de tehnologie (in care erai învăţat să tai fierul cu bomfaierul, ca să meştereşti ciocane şi seceri). Două treimi din absolvenţii de liceu erau fie neobosiţi prelucrători prin aşchiere, fie sculeri-matriţeri, lăcătuşi, mecanici, sudori, etc.
      Ce să mai zic de practica agricolă, care mânca jumătate din vacanţe şi care se realiza în stil medieval, cu mâna dezgolită, cu capul în soare şi cu ameninţarea scăderii notei la purtare daca nu-ţi îndeplineai norma. Să mai zic că ne înghesuiau pe toţi într-un autobuz ruginit, care scârţâia pe drumurile desfundate şi care, prin simpla existenţă, îţi evoca un sport extrem? Ce să mai zic de apa clocită din sticlele de sticlă (că pe vremea aia nu se ştia de existenţa sticlei de plastic – motiv pt care sticlă= container pt lichide chiar şi în ziua de astăzi) ori de lipsa hârtiei igienice (era „normal” să mergi în boscheţi şi să te ştergi cu coceanul sau cu frunze).
      Aşa că vin şi întreb: care şcoală?!
      p.s. ar trebui să mai adaug dificultatea de adaptare socială (comentată în presa anilor ’90!) a „doxaţilor” care luau calea Occidentului… pentru că un sistem de învăţământ face mai mult decât să bage mate-fizică pe gât şi celor care au înclinaţie spre ştiinţele exacte şi celor care nu au. Poate nu e întâmplător că majoritatea cetăţenilor români cu drept de vot dovedesc astăzi o lipsă crasă de GANDIRE CRITICĂ.

  2. Dl. Tismaneanu,

    stiu autori care au scris lucruri semnificative despre Holocaust dar au incetat sa mai publice pe aceasta tema deoarece au considerat nepotrivit ca statul condus de o elita politica in care ei nu credeau sa se foloseasca de lucrarile lor.

    Nu ma pot abtine sa nu observ ca exista si reversul medaliei si anume anticomunisti care cauta liminile reflectoarelor desi in alte circumstante acele lumini nu ar avea nici un motiv sa zaboveasca asupra lor. Este un conflict politic aici ce nu tine de comunism ci in cea mai mare parte de acces la resurse si de multumit patronul respectivului client. Si asta este vizibil din scriiturile respectivilor si pro- si anti- comunisti de ocazie. Cand piata cere ceva apare imediat si oferta. Sunt foarte putini cei care cred cu adevarat in ceva (fie una fia alta). Cel mai adesea „se perie doar pe ei”. Din aceasta cauza sunt sceptic in privinta acestor eforturi.

    Altfel… am fost crescut sa cred ca cel mai bun comunist este un comunist mort…

  3. Cred şi eu că, atunci cînd reuşeşti să ţii minte parola contului pe Twitter te simţi genial, iar cu un mail ţi-o mai poţi şi schimba demiurgic. Ce nevoie mai ai de lecturi fundamentale atunci cînd poţi dactilografia cu cuvintele tale puţine tot ce-ţi trece prin cap? Cînd ai iluzia că te mîntuieşti cu mîna dreaptă strîngînd ecologeşte PET-uri, iar cu stînga pe palmtop vituperezi online opoziţia la propriul amoralism etic, nu e de mirare că te crezi un semizeu. Pînă la proxima pană de curent. Sau de idei.

    Anti-anticomuniştii se descriu pe ei atunci cînd invocă „boieria minţii” drept cauză a felului băgăcios (deci, legitim) în care ei îşi etalează propria frică de anonimat.

  4. Sunt sigur ca multi isi mai amintesc gluma de pe vremuri care spunea ca pana in 2000 numarul de ingineri va fi mai mare decat numarul de intelectuali :-) In acest context auto-ironic ma declar eu inginer (si chiar sunt inginer). Am convingerea ca reprezint un segment social de adulti formati in perioada comunismului; noi stim ca acesta a fost un esec si ca nici una dintre formele sale nu trebuie experimentata din nou (cel putin nu pe oameni).

    Exista, Domnule Tismaneanu, o ruptura de comunicare intre Dumneavoastra si cei care nu se vor ridica niciodata la nivelul Dumneavoastra de eruditie. Aceasta falie poate insa fi usor depasita de cineva care nu se sperie de citarea a zeci de nume pe care (spre rusinea sa ?) nu le cunoaste. Pentru mine, un semi-intelectual obligat sa identific informatia utila din multe pagini de formule si diagrame, o exprimare care face abuz de neologisme si citate in limbi straine nu este o problema.

    Ati mentionat antisemitismul, iar in ziua de azi nimic nu este mai important decat lectia Holocaustului; din pacate, mesajul pe care ni-l transmit victimele este deformat. „Asa ceva sa nu se mai intample !” Si iata ca azi, sub ochii nostri, repetam ura din vremea Holocaustului, cu diferenta ca azi vinovatii de serviciu sunt musulmanii. Si atunci, va intreb CE s-a inteles din lectia secolului trecut ?! Dar nu despre asta este vorba aici, pentru ca cei care confunda antisemitismul cu anticomunismul (poate chiar si cu antinevralgicul) nu merita nici macar amintiti, cu atat mai putin combatuti.

    Anti-anticomunismul despre care vorbiti este o problema care nu se numara nici macar printre primele o suta de probleme contemporane; totalitarismul merita insa discutat. Comunismul nu are nici o sansa daca nu vine la pachet cu dictatura, pentru ca mecanismele de reglare firesti il spulbera, asadar dictatura, prin toate formele sale mai mult sau mai putin ascunse este adevaratul dusman. O societate in care democratia (si toate institutiile sale) functioneaza nu poate sa experimenteze comunism sau fascism (si nici o alta aberatie de acest gen).

    Toata lumea stie ca va asumati rolul de campion al anticomunismului, lucru care este OK. Nici comunismul nici fascismul nu trebuie sa se intample din nou, dupa cum nici o forma de dictatura nu trebuie tolerata.

    Domnule Tismaneanu, va asigur ca cei care stateau la cozi in regimul comunist nu mai au azi bani sa intre intr-un magazin, iar aparitia tabelului cu cheltuieli in scara blocului reprezinta un etern motiv de angoasa. Sunt probabil o suta de oameni in Romania care i-au citit pe toti cei pe care i-ati citat si probabil inca niste sute care au auzit de toti. Suntem cateva zeci de mii care putem citi fara probleme articolele Dumneavoastra, fara sa ne impiedicam de neologisme si citatele in limbi straine. Ce va faceti insa cu milioanele de romani care au probleme serioase, nu faptul ca Enoiu umbla liber prin parc ? (lucru care pe mine ma irita totusi rau de tot) Ce ne facem cu milioanele care nu se mai bucura de asistenta medicala gratuita, sau care nici macar nu inteleg consecintele pe termen lung ale „reformei invatamantului” ? Disperarea lor si cei care vor profita de aceasta reprezinta cel mai mare risc pentru democratie, fara de care ne asteapta orice forma de extremism (stanga-dreapta, nu conteaza).

    Sunt de acord ca fiecare ideolog are specializarea lui: unii sunt vantaori de antisemiti, unii ii critica pe xenofobi, altii sunt impotriva razboiului, iar unii mananca o paine din apararea cainilor vagabonzi sau a bufnitelor albe. Dumneavoastra luptati impotriva comunismului si bine faceti; a spune insa ca exista un serios inamic anti-anticomunist este usor ridicol. In acest caz orice (NxAnti)-comunist, in care N este un numar natural par este inamicul Dumneavoastra, iar aliatii vor fi cei pentru care N este numar impar :-)

    Revenind la anti-anticomunism, cea mai buna strategie este sa ii opuneti un viguros si energic (!) anti-anti-anticomunism :-) Desigur, este previzibil ca fortele anti-anti-anti-anticomuniste se vor regrupa pentru a va darama de pe calul alb si pentru a va smulge din mana sabia dreptatii. Daca insa veti cita numele a 42 de autori (necunoscuti pentru ingineri), va asigur ca toti dusmani-dusmanilor-dusmanilor Dumneavoastra vor fugi cu coada intre picioare (intre picioarelele lor, desigur).

    • Excelent comentariu.

      Am avut ocazia sa citesc lucrari ale multor ganditori si politologi care se cred filozofi (printre care si cativa dintre cei citati) si stiu trei lucruri. Unu, citati-mi o afirmatie facuta de un personaj celebru in domeniul filozofiei, politicii sau economiei si va voi cita doua afirmatii contrare facute de personaje (aproape) la fel de celebre. Doi, a insira o lista à la Prevert de nume destul de obscure in loc de a-ti justifica pozitia prin argumente pe care oricine le poate intelege este arogant, sofistic (vezi numarul unu) si simplist. Trei, e bine sa dai dreptul tuturor la o opinie, nu doar celor care i-au citit pe Faucault sau Lefort (d’ailleurs, des troisièmes couteaux…).

    • Stimate Petronius,

      Cred ca am o mica sugestie de facut. Va urmaresc cu placere, recunosc. Mai rar gasesti pe net un comentariu cu exprimare fluenta si consistenta. Dar vad totusi o mica neconcordanta, majoritatea din ce spuneti este in afara de subiectul postarii autorului, iar asta se intampla cam pe la toate comentariile. Nu neg ce scrieti, sunt pareri de actualitate si bine exprimate. Dar nu sunt la subiect. Probabil va lipseste experienta participarii in forumurile de discutii, unde actiunea dumneavoastra s-a numi „off topic”. Si asta distruge fluenta unui forum, strica directia unei idei.

      Sa nu credeti ca fac aceasta sugestie din rautate. Dar zic eu, e pacat sa deviem. M-as bucura in continuare sa vad comentariile dumneavoastra strans legate de ce scrie autorul. Ar fi si mai placut daca v-ati abtine de a face anumite aprecieri la adresa autorului. E perfect sa ii puneti sub semnul indoielii afirmatiile, dar e putin deplasat sa ii adresati anumite apelative. Mai ales ca probabil nu il cunoasteti in persoana. Si eu am dorit in anumite articole ca autorul sa abordeze anumite idei, am intrebat despre ele in comentariu. Chiar doream parerea autorului. Dar m-am referit la idei foarte foarte apropiate cu subiectul articolului. Dumenavoastra faceti un adevarat maraton cu idei si sunteti foarte greu de urmarit, din punct de vedere al subiectului. Pare o discutie intre 2 ingineri, fiecare dorind sa il puna in umbra pe celalalt la capitolul tehnic. Asta nu duce la nimic, sau in cel mai „bun” caz duce la un proiect ruinat din start.

      Am incalcat putin regula postarii, adresand mesaje unui comentator, dar nu stiu cum altfel as putea sa va transmit acest mesaj. Ma gandesc ca autorul il va lasa spre publicare.

      Multumesc.

      • Multumesc si eu. Voi avea grija ca in comentarii sa fac mai evidenta legatura cu ideile textului; vina imi apratine.

        In ceea ce priveste referirile la autor, aveti din nou dreptate.

        • Pentru a reduce prapastia de eruditie dintre tine si Tismaneanu iti propun un shortcut: fa o analiza LOGICA a ideologiei comuniste si adauga numele care se inspira din. Vei obtine asa: Marx, Muso, Hitler, Pol Pot, Ceausescu, etc pana sus la DSK inclusiv Islamul (citeste atent macar ce spune Eliade despre Islam). Este exact aceeasi ideologie cu mai multe fete in functie de perioada. Felul in care iti formulezi ideile este rezultatul propagandei socialist-comuniste din Europa Occidentala sau din SUA (a se vedea acolo dept de sociologie, antropologie, si in special Gender Studies, Comparative literature) ceea ce ma face sa ma intreb daca esti cu adevarat inginer sau unul dintre graduatii acestor „scoli de gandire”. Sau poate te uiti la „documentare” de tip M. Moore..
          Ciao.

    • Petronius, titul articoului e croit pe masura ideilor tale. Mneata esti un comunist de moda noua, de tip Democratic Party cu toate frustrarile si semi-docata citire a istoriei. Fascismul este o forma de socialism (vezi din ce partid s-a ivit Muso si Hitler). Cred ca ti-am mai facut aceasta observatie insa continui sa repeti prosteste aceeasi chestie. Ce sa-i faci inginerul pricepe greu. Mai apoi nu exista niciun holocaust la adresa musulmanilor, exista insa o majoritate zdrobitoare de musulmani profund ignoranti din propria lor alegere, extrem de violenti, cruzi in relatiile cu ceilalti iar pirntre acestia criminali odiosi precum raposatul Bin Laden. Cum ti-a spus si George, toate comentariile tale sunt aiurea, pura ideologie de stanga contemporana. Repeti acelasi lucru. Nu ar fi cazul sa pui mana pe carte si sa citesti inloc sa debitezi aiurea parei?

  5. Cred că, etic, mai poate fi abordată şi altfel problema, dacă acceptăm că fiecare mentalitate – societatea fiind, spre deosebire de trib, o construcţie pluri-mentală – are propria reprezentare a binelui. „ucide pentru a nu fi ucis” este comandamentul moral pentru entitatea sălbăticiunii cainice, (oricât de complexă, colectivitatea leagă, înainte de toate, singularităţi latent-sălbtice), apoi „ucide numai extrasangvinul”, pentru treapta familial-tribal-maniheică de organizare, şi „zdrobeşte-ţi…semenul ca pe tine însuţi”, pentru raţionalismul-social, bâjbâind, acum, binele globalist – ireductibil, la rîndu-i, cu reprezentările lui etice premergătoare. Ireductibilitatea, nu contrarietatea trebuie aşadar „armonizată”, dacă armonizarea mentalităţilor (care alcătuiesc cultural o colectivitate) identifică nu numai binele general, ci şi autenticitatea gândirii politice.

  6. Est modus in rebus, dle Tismaneanu.

    Anti-anticomunismul primar este nociv si stupid. Poate la fel de nociv si sigur mai stupid decat anticomunismul primar. Cel care vede mana Moscovei in tot si in toate. Cel care judeca oamenii doar in functie de ce au facut inainte de ’89 (si aici, fost membru de partid inseamna ticalos, fost activist, indiferent de nivel, inseamna Diavolul in persoana). Cel care crede ca exista un complot comunist oriunde nu sunt prietenii sai de partid.

    Sper -si de fapt cred- ca am scapat de comunism pentru totdeauna. Am mostenit mentalitati atat procomuniste (asistanat, convingerea ca statul este dator sa ne cumere butelii) dar si, prin reactie, anticomuniste (individualism exacerbat, lipsa de spirit civic, lipsa de empatie pentru apropele cazut, dispretul pentru orice proprietate colectiva). Am mostenit o birocratie greoaie si (ca orice birocratie) greu reformabila, dar avem si un sistem fiscal complet de dreapta si care probabil nu se va schimba curand. Un coeficient Gini al inegalitatii pe cale sa explodeze. Partide populiste, chiar aproape pro-naziste, dar nici unul cu adevarat pro-comunist. Nostalgicii perioadei in care statul iti garanta un serviciu si o locuinta nu sunt pro-comunisti ci raniti ai tranzitiei si, in majoritate, isi termina viata greu, cu pensii de mizerii, iprivind campurile nelucrate din casele lor de chirpici.

    La nivel individual, sunt putini eroi ireprosabili. Nu sunt de acord cu scoaterea din cartile de istorie a lui Vlad pentru sadism, a lui Stefan pentru viol, sau din cartile de literatura a lui Celine pentru pro-nazism, a lui Eliade pentru simpatiile legionare sau a lui Eminescu pentru violentul sau antisemitism. Opiniile politice nu sunt definitorii si nu primeaza si oameni care au cladit intr-un domeniu merita sa ramana in istorie, cu caveat-urile de rigoare. Cred ca stiti la ce ma refer.

    Cred deci ca e util, chiar necesar, sa ne amintim din cand in cand de ce suntem anticomunisti. Dar sa nu facem din anticomunism o noua doctrina, o filozofie sau chiar o religie. Si cine o face, merita criticat. Iar cel care il/o critica, nu este un anti-anticomunist. Este un om normal, pe care extremele il deranjeaza. Asa cum cel care-l critica pe un anti-anticomunist primar nu este, la randul sau, un anticomunist. Ci poate doar un om normal. Un pro-democrat.

  7. Nu exista limite precise si oamenii isi schimba parerile in timp in special din interes, astfel fiecare poate imprumuta elemente din tabara din care nu face parte, poate practica ritualuri din religia dusmana si se poate adapta la schimbari.
    In urma ramane tragedia practicilor contradictorii cu tot raul care se propaga in societate.
    Cei de pe margine si in special din baza piramidei sunt mintiti si suporta consecintele.

  8. Ca de obicei, dl Tismaneanu inlocuieste orice analiza cu liste. Nu exista nici o analiza a lui Agamben, Benjamin sau a altora din lista „rea” facuta de Tismaneanu in niciuna din cartile si in niciunul din articolele sale. Toate contin doar acelasi lucru: liste alaturate unei etichete; absolute nici o analiza conceptuala.

    Iar acesta e inca un text-invectiva. Sensul sau e cel al cenzurei: sa nu cumva sa ii cititi pe oamenii rai!
    Putem gasi insa macar un singur citat – unul singur – din „anti-anti-comunistii” pe care ii incrimineaza? A dat Tismaneanu macar un raspuns punctual criticilor punctuale din „Iluzia anticomunismului” ? Eu unul am citit si Raportul Tismaneanu si Iluzia anticomunismului si e destul de clar ca, desi nici el nu e perfect, al doilea volum e superior din punct de vedere al seriozitatii si rigurozitatii.
    Iar auto-victimizarea de la sfirsit e destul de degolas.

    • Analiza si citatele le gasiti in textele la care fac link-ul. Nu vad de ce-as repeta ceea ce se spune limpede acolo. Chiar pe Hotnews am participat, era cred in 2009, la invitatia lui Vlad Mixich, la un dialog cu doi dintre autorii „Iluziei” unde am raspuns punctual obiectiilor lor la Raport. Nu o pot face totusi zilnic. Le voi acorda spatiul pe care il voi socoti necesar in cartea la care lucrez si care va apare la o cunoscuta editura anglo-americana.

      Problema lor cea mai serioasa este ca nu au lucrat in arhive, nu citeaza niciun document (exceptia este istoricul Florin Abraham), se pronunta cand sarcastic, cand sanctimonios, fara a avea, cei mai multi dintre ei, credibilitate ori autoritate epistemica. Acelasi lucru se poate spune despre un numar recent din revista „Vatra” unde se reia in chip exacerbat ceea ce H.R. Patapievici numeste critica de exterminare. Cum poti polemiza cu cineva care, din capul locului, iti neaga calitatile intelectuale si morale?

      Prefer sa ma ocup de Hegel, Marx, Lenin, Rosa Luxemburg, Castoriadis, Arendt, Berlin si Kolakowski, decat de Zizek si Badiou (despre Zizek am scris totusi in volumul colectiv „World Order after Leninism” aparut la University of Washington Press si tradus in romaneste in colectia „Constelatii” la ed. Curtea Veche). Este o chestiune de prioritati, de gust si de echilibru valoric.

      • Ce va sa zica „sanctimonios” ? O fi vorba despre englezescul „sanctimonious” care in romaneste s-ar zice „solemn” ?

        Köszönöm very molto pentru réponse :-)

        • Petronius, ‘sanctimonious’ nu se traduce direct ca si solemn. Cred ca domnul Tismaneanu a folosit corect cuvantul chiar daca nu apare in dictionarul Roman. Sanctimonious in engleza inseamna sa fi de o pietate/devotiune ipocritica.

          • Vi se pare autorul „a folosit corect cuvantul”, CHIAR daca nu apare in dictionar si CHIAR daca nu a fost scris corect ?!

            Vi se pare „corect” ca atunci cand se termina neologismele limbii romane si alte cuvinte rare sa recurgem la cuvinte din alte limbi ?!

            Daca recursul la cuvinte din limba latina, engleza, franceza si chiar din germana este acceptabil, atunci unde ne oprim ? presararea unui text in romana cu cuvintele din limba rusa este OK ? dar din limba jeru putem imprumuta cuvinte ? unde tragem linia de demarcare ?

            Aici vorbim despre un singur cuvant … concluziile insa (fiecare cu ale sale) se aplica general.

  9. textul e un asa talmes balmes ca e greu de dat un raspuns. sa nu mai mentionez ca se schimba si adnoteaza pe parcurs (versiunea de acum fiind diferita de cea de aseara), deci cam greu sa spui ceva cand ai o tinta in miscare….
    oricum:
    1) nu inteleg ce rost are sa spui ca cei de la critic atac ii citesc pe Chantal Mouffe, Ernesto Laclau, Badiu, Zizek, Istvan Meszaros, Antonio Negri, Jakob Taubes, eventual Zygmunt Bauman iar nu pe nu i-au citit pe Cornelius Castoriadis, pe Claude Lefort, pe Carlo Roselli, pe Edgar Morin, pe Agnes Heller, pe Tony Judt, pe Leszek Kolakowski, pe Janos Kis, pe Lionel Trilling , . atata timp cat nu se dau argumente si/sau o analiza de ce primii sunt prosti iar cei din urma geniali, e o chestie de gratuitate maxima!
    2) sa faci speculatii despre ce NU a citit cineva e absolut gratuit. sa spui ca cei de la critic atac nu l’au citit pe Tony Judt e fals. au publicat un eseu de al lui Judt. sa spui ca nu l’au citit pe Janos Kis e ridicol. unii din ei l’au avut profesor pe Kis.
    3) sa faci speculatii de genul „Sufera, neindoios, de mania persecutiei. Nu sunt suficient de luati in seama, nu le raspund cei pe care ii insulta necontenit” e absolut descalficant.

    domnule tismaneanu, tinerii cititori din RO asteapta analize de la dumneavoastra. luati un text de pe critic atac si faceti’l praf…

    • Cred ca nu intelegeti definitia unui sindrom. Am vorbit despre un tip de abordari, in Romania si nu doar acolo. Ma lasa complet rece ce se scrie pe o platforma de extrema stanga despre mine, dupa cum nu raspund din principiu atacurilor permanente de pe platformele extremei drepte. Mi se pare firesc sa fiu atacat dinspre aceste zone. Daca i-ar fi citit, dar mai ales daca i-ar fi inteles pe Judt, Castoriadis si Lefort, n-ar elogiat „ipoteza comunista”. Ma bucur ca sunteti la curent cu cursurile luate de unii anti-anticomunisti. Nu pot decat sa ma bucur ca l-au avut profesor pe Janos Kis. Sunt dezolat ca randurile mele va conduc spre cuvinte atat de amabile precum „descalificant”. Poate imi spuneti cand si unde au scris cei evocati de Dvs despre faptul ca in Romania a aparut trilogia lui Kolakowski? Cand si unde au scris despre Carlo Roselli? Despre socialismul liberal? Cand si unde au scris ei despre o revista precum „Dissent”? Avem in schimb legiune de superlative pentru Chomsky, Wallerstein, Badiou si Tamas…

      • despre socialismul liberal s’a scris chiar pe platforma de ‘extrema stanga’, cum o numiti. avem in schimb socialismul liberal luat in suturi, echivalat co comunismul, cu stalinismul chiar, demonizat, atacat drept pueril, maoism mascat, etc. pe platforma promovata de dumneavoastra: in linie dreapta. tot acolo avem exemple clare de islamofobie (ma intreb ce ar zice un musulman din constanta sau bucuresti daca ar citi ce scrie acolo), xenofobie, rasism (la adresa africanilor si romilor), homofobie, atacuri impotriva celor care apara drepturile femeilor, ale imigrantilor, ale minoritatilor sexuale, etc. siteul ala e o splendoare: vedem dreapta ultra conservatoare, homofoba, xenofoba, rasista, in deplinatatea ei. aceleasi obsesii si retorica tea partyista!

        sa vorbiti de critic atac ca fiind de extrema stanga iar in acelasi timp sa promovati un site care dupa toate criteriile e ‘fringe’ si extremist, e… cum sa numesc?… deturnare semantica?

        cat despre superlative pt chomsky, tamas (un dizident anticomunist, de altfel) ce pot sa zic altfel decat „Este o chestiune de prioritati, de gust si de echilibru valoric.” . sper ca nu va place argumentul asta si ca o sa imi cereti sa il substantiez. o voi face dupa dumneavoastra.

        • Nu cred ca este cazul sa-mi faceti procese de intentie si sa recurgeti la falsul argument al vinei prin asociere. Mi-au placut acele texte, le consider lucide si oneste, am facut linkurile de rigoare. „In linie dreapta” nu este, dupa parerea un blog fundamentalist ori extremist. Oamenii care scriu acolo sunt animati de spirit anti-totalitar, sustin valorile liberal-conservatoare, probeaza respect pentru victimele comunismului si fascismului. Citesc acolo texte extrem de interesante. Cu unele sunt de acord, cu altele nu. Se intampla ca sunt de acord cu cel pe care l-am comentat. Rasism, xenofobie? Nu va grabiti sa puneti aceste etichete infamante? Mai lipseste sa-i acuzati si de „rusofobie”, de „polonofilie” si cate altele…

          Poate reflectati insa pe tema „anticomunismul este forma contemporana a antisemitismului”? Nu credeti ca este o enormitate? Este anticomunismul liberal o expresie a unui potential exterminism? Nu se urmareste prin asemenea formulari socante, tocmai amortizarea discutiilor serioase despre iudeofobia contemporana, extrem de prezenta in gruparile radicale de dreapta, dar si in cele de stanga? I-ati citit pe Pierre-Andre Taguieff si pe Robert Wistrich?

          Fac parte dintre cei care au cunoscut si au admirat public disidenta lui G. M. Tamas, am scris despre el, suntem (deliberat folosesc timpul prezent) vechi prieteni. In 2010, am polemizat cu el in revista „22”. Au facut-o si altii, in primul rand Andrei Plesu. El nu impartaseste ideile mele, eu le consider pe ale lui (ma refer la G.M.T. de dupa 2001) in cel mai bun caz excentrice. Dar stiu ca oricand voi citi un text al sau voi descoperi idei originale. Ceea ce nu este cazul cu epigonii sai.

          • domnule Tismaneanu,
            nu recurg la argumentul vinei prin asociere. dumneavoastra promovati acel site. daca cineva promoveaza o anumita platforma poarta o anumita responsabilitate. nu e prima data cand indemnati oamenii sa citeasca siteul.

            daca cineva din ar promova un site de extrema dreapta sau de extrema stanga l’ati considera responsabil, nu?

            cat despre rasism, homofobie, islamofobie: va rog cititi textele despre imigratie in EU, despre romi, despre drepturile homosexualilor si ale transexualilor, etc. nu ma grabesc cu etichete. dumneavoastra ar trebui sa fiti atent ce promovati. in fine, nu’mi pierd timpul cu siteuri fringe… sunt socat sa vad ca dumneavoastra o faceti.

            da, ¨anticomunismul este noul antisemitism¨ e o enormitate. in aceiasi masura in care ¨antimericanismul a devenit sinonim cu antiumanismul¨ sau ¨antiamericanismul se contopeste cu antisemitismul¨ sunt niste enormitati …. cred ca nu e bine decontextualizam citate si sa ne facem ca nu intelegem ce vor sa zica autorii…

    • Nu sunt de stanga si nu voi fi niciodata.Dar stanga necriminala , echilibrata cu recurs la valori esentiale exista. Nu in PSD , nu in USL. De fapt PNL din USL este de … ce oare?

      Deci o stanga cu tineri destepti , echilibrati si cititi este in primul rand o stanga cu care se poate comunica , construi in comun pentru Romania.

      Am vazut la tv 1 intr-o seara o domnisoara de Critic Atac si pe domnul Mitrea. Mitrea fiind un PSD-ist echilibrat si nu tocmai lipsit de inteligenta politica.

      Domnisoara insa a facut diferenta. Si nu fiindca era si draguta. Ci fiindca era desteapta , nuantata , citita.

      Mi se pare imbucuratoare aparitia Critic Atac. Pe bune. Eu fiind un consevator crestin- democrat.

  10. in primul rind, fara a folosi cuvintul „descalificant”, as spune si eu ca sint destul de bizare atacurile dvs recente, ca cel din articolul de fata si cel despre „anti-americanism”. nu vad de ce trebuie sa ii atacati pe cei de la criticatac, autorii de acolo arata o diversitate remarcabila, si au adus citeva referinte noi interesante. mai degraba astfel de articole se potrivesc sintagmei de critica de exterminare. nu inteleg ce va maninca. in al doilea rind, nu cred ca aveti nevoie sa va aparati si sa pretindeti ca ati analizat Hegel, Marx, Zizek etc. Cred ca de acum toata lumea stie, si simpatizantii dvs ca mine, ca nu ati facut aceasta decit cindva in tinerete. Punctele dvs forte nu sint analiza si teoria, ci perseverenta in promovarea ideilor unei drepte conservatoare.

    • Daca citeati platforma respectiva, gaseati textele unui Claude Karnoouh in care sunt insultat, nu criticat, fara urma de jena, fara citate, fara argumente. Gaseati atacuri la adresa unor intelectuali respectati. Gaseati texte care ma admonesteaza, ma avertizeaza etc
      Eu nu atac in acest articol, ci propun analiza unui sindrom, anume anti-anticomunismul post-comunist. Doriti repere bibliografice? Cititi „Observator Cultural”, „Cultura” (mai ales blogul respectivei reviste) si „Vatra”. Citit „Kritika Politiczne”.

      Cat priveste preocuprarile mele intelectuale, nu stiu daca v-au cazut in mana ultimele doua volume editate de mine si aparute la Central European University Press: „Stalinism Revisited. The Estalishment of Communist Regimes in East-Central Europe” (2009) si „The Promises of 1968: Crisis, Illusion, Utopia” (2011). Volumul despre „The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History” va apare in noiembrie 2011. Textul meu despre „Lenin, Jowitt, and Zizek” a aparut in volumul „World Order after Leninism” (University of Washington Press), pe care l-am coordonat impreuna cu Mark Howard (Georgetown University) si Rudra Sil (University of Pannsylvania). In toamna va aparea eseul meu despre destinul marxismului in Europa de Est intr-un volum despre „Manifestul PC” coordonat de prof. Jeffrey C. Isaac la Yale University Press. Ma ocup acolo si de neo-marxistii post-comunisti. Oricum, va multumesc pentru curiozitatea legata de traiectoria mea intelectuala. In urma cu o luna, in „Times Literary Supplement”, a aparut recenzia mea la noua carte a profesorului Stephen Hanson „Post-Imperial Democracies”. Ori poate ca si Hanson face parte din „dreapta conservatoare”?

  11. Textul contine numai adevaruri, majoritatea esentiale pentru noi azi, care nu sunt repetate, se pare, suficient.
    O modesta observatie: Carl Schmitt, chiar daca insusit de „gasca” stangistoida enumerata in text, a fost poate si altceva decat (pentru o perioada) „juristul oficial al celui de-al III-lea Reich”. A fost desigur o personalitate complexa si problematica – mult dincolo de ce poate cuprinde viziunea Mouffe-Zizek-Badiou-ista. De ce l-au preluat tocmai pe el e un subiect in sine, pe care sunt convins ca l-ati putea lumina mai bine decat oricine altcineva. Dar a o face ar insemna sa turnati benzina pe forfoteala deja prea infierbantata a atacantilor critici.

    • Excelent comentariu, va multumesc. Despre Carl Schmitt as putea intr-adevar spune multe. Total de acord cu Dvs: a fost si altceva decat ganditorul juridic al Reichului nazist. As trimite la doua carti: amintirile despre tineretea sa berlineza ale lui Nikolaus Sombart (l-am cunoscut la Bucuresti, am vorbit mult cu el despre Schmitt, despre Gustav Grundgens, despre Erika si Klaus Mann) si exceptionala biografie intelectuala scrisa de Jan-Werner Muller („A Dangerous Mind”). De ce l-au preluat pe Schmitt? Nu mi-e teama sa o spun: pentru ca stangistii radicali si Schmitt impartasesc acelasi dispret pentru democratia liberala, pentru reprezentare, pentru drepturile civice. Lucrurile au inceput mai demult, la revista „Telos”, in ultima perioada a lui Paul Piccone.

      Stiati ca Schmitt il admira pe Lenin? Nu este „Ce-i de facut?” o apologie a gandirii partizane?

      • Va multumesc pentru trimiteri si va admir generozitatea cu care raspundeti comentariilor (de nedreptatea multora dintre care ma simt adesea direct afectat chiar si de la distanta).

        Nu vreau sa acaparez ori sa trimit spre idei care duc intr-alta parte decit textul – dar cazul C.S. si reactiile fata de el imi par acum subtil legate de patologii ale cinismului ludic cu ramificatii nebanuite dincolo de spatiul german. Desi cunosteam povestea lui Sombart (inclusiv din perspectiva cealalta, cea a lui CS si Ernst Juenger), alaturarea lui Gruendgens mi se pare revelatoare, in sensul unor „acrobati perfecti”, desi nu e perfect indreptatita. Si poate ca e aici ceva ce poate ajunta la intelegerea formelor pe care le ia (mai ales in Romania) sindromul anti-anticomunismului. Si poate chiar si la evaluarea optiunilor terapeutice. Refuzul ratiunii pare legat de apetenta celor cu un mod de a gindi „nascut in URSS” de a se lasa se-dusi, de a fi dependenti de un „opium des intellectuels”. Sunt imuni la bibliografii, fug de biblioteci ca altcineva de tamiie, iar cind li se aminteste asta, reactioneaza pe masura.

        In sensul asta, pentru diagnosticarea sindromului, C. Schmitt pare a avea mai degraba un rol ca de turnesol. Are cu totul alta anvergura decit Mouffe et al. si un contact direct cu el i-ar fringe desigur pe vajniciii atacanti critici, dar are renumele unui seducator perfect si e in plus un tap ispasitor asumat si deci re-utilizabil via Telos.

        Hannah Arendt spunea ca acolo unde vorbeste Jaspers se face lumina. Rostirea oraculara a lui Schmitt e in schimb ca o petarda orbitoare pentru ochii obisnuiti doar cu obscuritatea.

        Nous sommes dans un siècle où l’obscurité protège mieux que la loi et rassure plus que l’innocence. (Rivarol)

  12. Poate ca unii s-au saturat pur si simplu de comunism si de antisemitism si nu sunt avizi ca Dvs sa citeasca absolut tot ce apare in domeniu si sa imparta lucrarile pe „curente” si ideologii, cu toate nuantele posibile, poate ca e aproape masochist sa vanezi mereu asemenea lucrari! Sunt lecturi mai interesante, slava Domnului, pe lume! Sunt sigur ca va pot da o lista de carti interesante pe care nu le-ati citit, in alte domenii! Ei si? Vestul are acces spre anumite titluri, estul spre altele, mereu va fi un decalaj de lecturi si o diferenta de surse… Poate ca unii vor sa creeze si altceva in afara de comentarii si pareri proprii, adica texte adevarate, artistice! Cei care au trait comunismul pe pielea lor nu au teoreticieni ai comunismului la fel de „mari” precum occidentalii? Nu e suspect? Altceva…..

  13. Instalat si cu plus de infatuare in plina amfibolie transcendentala, textul inlocuieste listele de nume sau titluri cu orice urma de sens, respect pentru nuanta, tot ceea ce tine de obicei de instructia si echilibrul gandirii educate. A exhiba fara incetare nume, titluri, nu rareori imprecis, nu articuleaza o gandire, nici macar o opinie, constituie simpla parada. Si totul ca si cum n-ar exista carti proaste si articole superficiale, chiar si la editurile anglo-saxone.

    Altfel: in maniera foarte specifica orice cunoastere sau gandire culmineaza, reuseste sau nu, in morala. Daca un filosof, un scriitor, un carturar in general a avut o optiune politica gresita, e descalificat, compromis – pentru ca finalitatile cunoasterii sunt exclusiv de corectitudine morala. Pozitia asta face insa doctrina: nu exista act moral ca atare, el trebuie sa decurga dintr-o operatiune de cunoastere sanctionata academic, dintr-o expertiza – autoritatea e epistemica sau nu e deloc. Pentru ca nu exista act moral ca atare, orice istorie a ororii – comuniste sau naziste – trebuie sa fie necesarmente intelectuala. – Cei care critica cunoasterea produsa de aceasta autoritate si nu au lista de titluri suficient de lunga sunt – lucru greu de evitat – amorali. Societatea e Universitate, daca nu, e masa mai degraba ignoranta, foarte posibil amorala, care trebuie sa stea sub diferite categorii, omul resentimentului de pilda, pentru a parafraza titlul unei carti mediocre, scrisa de un filosof submediocru, Scheler. – In fata masei ignorante nu argumentezi, ci exhibi marcile autoritatii.

    Toate astea sunt probabil exagerate, o caricatura poate nedreapta, dar constituie nu mai putin o interpretare perfect posibila.

  14. Direcţia pe care o parcurgeţi este normală, nimic spectaculos, mă gândesc la Dühring, peste câteva decenii nimic mai amplu decât picajul şi ştiţi de ce? Pentru că istoria se repetă şi în loc să-i învăţăm pe tineri adevărata democraţie plângem asemeni babelor pentru lipsa pieptenului, ăla se apropie părul înainte de război.

    Vremuri dezonorante le-a trăit şi Grecia antică „servindu-l cu cucută” pe Socrate, Roma în timpul lui Sulla -atunci chiar intra „sula-n coaste”; istoria într-un fel mai atavică decât filosofia ne-o trage tocmai atunci când îl îngropăm pe Marele Rege, asta pentru că Omul se Revoltă, revolta în sinea şi durerea sa nu cunoaşte politică.

    Dacă îmi demonstraţi că la 1888 sau 1907 sau ACUM, ţăranul român cunoaştea/cunoaşte politică, vă dau dreptate; batem apa să sară păstrăvii. Mai bine citesc Play Boy decât frustrarea că cineva, şi ce dacă, iubeşte comunismul, sau fascismul, sau tribuna rostrata, sau CAII din Delta Dunării, lucrurile acestea fac parte din ISTORIE, numele ilustre înşirate, chiar şi în absenţa lui Sartre sau Camus, nu mă emoţionează!

  15. Desi am spus ca nu te mai deranjez , Tismanene , observand , cu totul intamplator , titlul „cugetarii” tale , pe Hot News , ceva m-a facut sa cred ca „aprecierile-mi la persoana-ti” au generat aceasta noua alocutiune (desi s-ar putea sa gresesc… ;) ) … Si ai facut-o printr-o adevarata avalansa de cunostinte politico-filozofice si de … sofisme … N-am sa detaliez , nu merita oboseala …
    E adevarat , prin aceasta disertatie , ti-AI demonstrat INCA O DATA bogata eruditie , dar DOAR ATAT …!!! :( „CALITATEA UMANA ” nici nu se cumpara , nici nu se castiga prin disertatii (mai mult sau mai putin corecte) , ci se demonstreaza PRINTR-UN COMPORTAMENT CORECT si DEZINTERESAT fata de TOTI cei din jur .
    Eruditia nu este nici „un pasaport” sau „un CEC in alb” pt. CINSTE , CORECTITUDINE , BUN-SIMT , DEMNITATE si OMENIE , si nici NU LE POATE SUBSTITUII !!!

    Asa ca , din punctul meu de vedere , esti O CAUZA PIERDUTA , iar banuielile mele , in ceea ce te priveste , din pacate mi s-au confirmat … Pacat . Ramai cu … al TAU Basescu (era sa spun Dumnezeu , uitand cui te inchini , de fapt …) si cu propria-ti constiinta (desi ma cam indoiesc ca ai avea asa ceva ) …

    • Observ ca ma tutuiti, ne cunoastem cumva? Regulile de civilitate spun ca acest mod de adresare presupune consimtamantul ambelor parti. N-am mai citit „Arici Pogonici” din copilarie. Nu stiam ca mai apare.

    • Replica dumitale este penibila devreme ce scopul acestui blog nu este atacul la persoana, Pentru asemenea actiuni isugerez inrolarea in USL, PRM sau alte calamitati de acest gen,pe scurt inrolarea in Paridul Comunist. Daca ai un argument solid exprima-l, altfel ne pierzi vremea arici pogoniceste…si deja sunt destui care abereaza in mod sistematic.
      Ciao

  16. Domnule Tismaneanu descrierea pe care o faceti anti-anticomunistului este perfect adecvata. In Romania Victor Ponta si Mircea Geoana sunt printre cei care ilustreaza aceasta realitate. Mircea Geoana a preulat in campania prezidentiala stilul si demagogia lui Obama, Acelasi fenomen se petrece in Italia sau aiurea. Asta ridica semne seriose de intrebare daca nu cumva asistam la o campanie socialist globala condusa si partial finantata de Partidul Democrat american, Oricum comunismul a continuat sa existe in Europa Occidentala de unde s-a si ivit, deci bazele sunt deja puse. Stanga se poate identifica peste tot in lume in functie de acest discurs care a devenit extrem de violent odata cu alegerea lui Obama.
    Intrebarea este cui serveste pe termen lung o ideologie in mod evident falimentara? E totusi ceva cu totul irational in revenirea socialismului. Ma intreb daca acest fenomen nu se datoreaza in esenta unui declin teribil al institutiilor , criteriilor de selectie etc sau datorita faptului ca Europa Occidentala a perpetuat un sistem autoritar corupt de selectie a eliterlor. Europa Occidentala nu este construita pe principiile meritocratiei, prin urmare socialismul-democratic o aranjeaza bine, insa SUA (dincolo de mit) ar fi trebuit totusi sa ramana ferita de asemenea nenorocire… Sa fie asta rezultatul imposibilitatii republicanilor de se adapta? Or rezultatul nefast al globalismului? Ori, spus cat se poate de brutal si fara perdea, sunt mai multi prosti pe planeta decat ne-am astepta?

  17. Ceea ce se petrece pe Critic Atac, platforma „noilor” capuchita de stânga mioritică, este expresia exactă a unui barbut ideologic. Tentaţia de a nu-i lua în serios este foarte mare. De ce? Deoarece nu au miză intelectuală, toată încordarea lor de muşchi rezumându-se doar la o defulare de isterii zizekiene şi ipoteze scăldate-n sânge, folosind acelaşi topoare propagandistice din kit-ul fundamental al socialistului. Explicaţia domnului Vladimir Tismăneanu surprinde exact vidul pe care îl gâdilă în talpă tov. Rozoganu şi Ernu: „Ideologia lor este un semnificant fara semnificat”. Un detaliu bun pentru a înţelege escrocheriile cu seceră şi ciocan ale „ernuiştilor” şi „rogozaniştilor” de pe Critic Atac este faptul că băieţii ăştia nu au dileme. Nefiind măcinaţi de vreo dilemă, nu le rămâne altceva de făcut decât să vâneze capital de imagine. Şi care poate fi cea mai facilă metodă de-a câştiga publicitate? Simplu: te ridici puţin pe vârfuri, cauţi cu privirea un model (politic, cultural, etic etc.) şi începi să arunci cu pietre în el. Piatra (în cazul lor, psihoza „duşmanului comun”) face zgomot, deci lumea se va holba la tine. Nu, nu vă gândiţi că avem de-a face cu sminteala unor misionari politici sau cu vreun derapaj venit pe fondul confuziei. Băieţii ăştia ştiu foarte bine ceea ce fac. Băieţii ăştia nu cred în nimic! Necrezând în nimic, sufletul nu-i incomodează. De aceea le este atât de uşor să facă plajă pe craniile trecutului. Principala problemă nu este că „ernuiştii” şi „rogozaniştii” fac gargară stângistă, ci că o fac folosind pastilele textuale impregnate de criminalitate ale dialecticienilor sovietici.

    „Nu politicul, nu ideologicul, nu excesul – cu toate că şi acesta poate crea mari probleme – au creat Gulag-ul, totalitarismul, dictatorii, ci tocmai lipsa acestora.”- explică V. Ernu. Ei bine, trebuie să fii un autentic manager al urii, un călău nedescoperit, ca să poţi debita o asemenea idee. Probabil că dacă Marx ar fi spus că gândacul de Colorado este „duşmanul comun”, băieţii ăştia ar fi sărit să-i faca felul sărmanului gândac de Colorado. Nu vorbim nici măcar de un ambâţ sartreian la o scară microscopică. Sunt, pur şi simplu, stupizi, dar înainte de toate sunt monstruoşi. Cum recunoşti un monstru? Simplu: când face lobby opresiunii. De fapt, treburile cred că stau mult mai simplu. „Ernuiştii” şi „rogozaniştii”urmăresc doar o singură ţină: furtul de prestigiu.

    • Multumesc pentru comentariul atat de onest si substantial. Acesti domni, ca si contrapartea lor din zona „civicmedia”, au construit o baterie de trucuri retorice pentru a fi luati in seama. Ese ceea ce poate fi identificat drept „recognition elevator syndrome”. Te urci in acelasi ascensor cu un personaj cunoscut, il injuri, il inghiontesti, lumea se uita socata la tine, dar ai ajuns faimos. Cand cobori din lift, oamenii intorc capul dupa tine: „Este cel care l-a pus la punct pe X”. Acum vreo saptamana, pe blogul revistei „Cultura” era publicat un text cu titlul: „Vasile Ernu il pune la punct pe Vladimir Tismaneanu”. No comment.

      Problema cea mai grava este ca, asemeni celorlalti, radicallii de dreapta, cei reali, de la „Civic media” si alte asemenea bloguri, nu cei inventati, neo-stangistii nu au nici un fel de compasiune pentru victime. Nu este o insulta, ci un diagnostic. Acea fraza a lui V. Ernu ar trebui sa figureze in toate antologiile ignorantei agresive. Deci nu a fost vorba de partocratii ideocratice. ci de altceva? Ce anume? Nu a fost vorba de lichidarea persoanei morale, a celei juridice, de anihilarea subiectivitatii, de un pseudo-chiliasm nihilist, ci de o misterioasa auto-geneza a dictaturilor totalitare. A nu recunoaste ca aceste dictaturi s-au nascut din proiecte ideologice de inginerie sociala, ca au fost „tiranii ale certitudinii” (Chirot), inseamna sa nu fi inteles absolut nimic din lectiile secolului al XX-lea.

  18. Domnule Profesor,
    Salut efortul dumneavoastra pedagogic si sanitar. Citeva formule stilistice sint de o remarcabila expresivitate si tensiune intelectuala. Mai cu seama „cinismul ludic” mi se pare nu numai excelenta stilistic ci mai ales adecvata in raport cu obiectul descris. Intr-adevar, anti-anticomunismul prezentat de dumneavoastra imi pare o joaca de adolescenti pe care parintii nu-i baga suficient de mult in seama. Unii dintre ei s-au convertit mai mult dintr-un soi de teribilism oportunist decit din vreo convingere profunda. Unii probabil ca au aderat la acest proiect mai mult pentru a fi intr-o gasca, intr-un dispozitiv de putere simbolica. Imi este greu sa cred ca dnii Rogozanu sau Siulea cred ca anticomunismul este o patologie ca sa nu mai vorbim de identitatea dintre anticomunism si antisemitism…
    In acelasi timp, este evident ca acest tip de atitudine publica si mai ales tentatia de a diaboliza anticomunismul in sine va deveni mult mai putin marginala in anii care vin, pe masura ce amintirea comunismului real se va dilua, iar influenta stingii occidentale va creste, ca urmare a occidentalizarii mai profunde a elitelor noastre intelectuale ( Iata, am ajuns sa ma tem de occidentalizare!…) Cum vom face asadar, ca, raminind pro-occidentali, sa re-amintim ca avem o experienta istorica recenta diferita in raport cu Occidentul si deci ca putem sa-l citim pe Foucault ca un anti-comunist si nu ca un suporter al khmerilor rosiii?
    Cum vom face sa raminen pro-occidentali si anti-occidentali in acelasi timp?

    • Intrebarea finala este intr-adevar menita sa ma si sa ne puna pe ganduri. Declaratia de la Praga merge in aceasta directie, deci depasirea scindarii memoriei europene. Ca si in cazul Holocaustului, este nevoie de ceea ce istoricul Dan Diner numeste o solidaritate anamnestica. Acesta este scopul Memorialului Sighet, al Fundatiei Academia Civica, al demersurilor stiintifice si de justitie morala ale IICCMER.

      In textul despre Ioan Petru Culianu citez ce scria el despre faptul ca uneori trebuie sa ripostam acestor ignari. Ei refuza sa poarte un dialog civilizat, folosesc matraca pamfletului brutal. Nu sunt curios sa le aflu motivatiile. Nu dintr-un „elitism” deplasat, ci pur si simplu ca dupa ce mi-am pierdut vremea utandu-me pe unele din scrierile lor, am constatat ca sunt extrem de precare, simple reactii umorale. Dar cred ca aveti dreptate, cu doua-trei exceptii (de pilda Ov. Tichindeleanu, un ganditor serios), acest discurs neo-stangist este mai degraba unul mimetic. Nici unul dintre acesti autori nu are anvergura unui, sa zicem, W. Sjerakowski in Polonia. Tocmai de aceea incearca ei sa se ascunda indaratul unor Zizek, G.M. Tamas, Badiu, Ranciere et al.

  19. Treaba este complicata moral cu anti-anticomunismul. Pentru anti-anticomunisti.

    A fi anti-anticomunist , dincolo de faptu ca este o gogorita pretioasa ca si post-modernismul , este o problema mult mai complexa in cheie etica.

    Oricum propun pentru anti-anticomunisti urmatorul exercitiu :

    Vorbiti cu un fost detinut politic . Ascultati-l cu rabdare. Oricum nu mai sunt foarte multi in viata. De exemplu cu un domn care trecut pe la Gherla , Onesti , Vacaresti , Aiud.

    Apoi expunetii dumneavoastra cum vine cu acest concept perplexizant : anti-anticomunismul.

    Mult succes si bafta !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro