marți, octombrie 19, 2021

În jurul mesei, din nou acasa

Eram un om liber, ce știam eu despre dor? Când s-au închis granițele, România s-a mutat înăuntrul celui rămas afară. În acele zile cu aer rarefiat, când hiperventilam încercând să respir pentru toți ai mei, am atins brusc limita rațiunii – principalul mediator al interacțiunii cu o țară de care inițial nu te leagă nimic.

La prima revenire după emigrare, aeroportul avea proporțiile unei biserici. Arhitectura mea interioară, înălțată din proiecții, susținea o realitate flexibilă. Calculul de la început este însă unul fără conținut, o hiperbolă cu rol de trecere, până la nașterea unei noi subiectivități, iar dorul inițial se simte peste ani ca expresia unei plecări pe de rost. Ce numeam dor era o intensitate, aceeași intensitate resimțită în dorința de a trăi în altă parte, care acum se reflecta într-un prezent trecut, acel timp netrăit pe care cei plecați îl experimentează în paralel.

Plecăm din motive emoționale, chiar dacă vrem să credem că nu. Chiar și atunci când plecarea pare a fi expresia câștigului instant, derivat din faptul nu că nu ai rămas. Copil fiind, visam să fiu scriitor, nu să lucrez pentru unul. Emigrarea a permis continuarea unei reverii similare, prin forțarea contextului – îmi spuneau că viața e o luptă, dar mie îmi plăcea să mă plimb pe străzi cu nume care nu-mi spuneau nimic. Dacă lași în urmă lupta pe care o cunoști, poți crede un timp că așa arată pacea.

Câștigul meu a fost posibilitatea spațiului dintre lumi – o scenă turnantă cu rol de trecere, până la nașterea unei noi subiectivități. Când s-au închis granițele, lumea dintre lumi a pierdut un reper, ce înainte nu ar fi putut fi definit decât ca o adâncime. Vecinul bunicilor nu îmi ura bun venit, dar mă întreba ce mi-a lipsit. Îmi spunea: „prima memorie e aici”, arătând spre stomac. Eu credeam în memoria cumulativă, cea care aduce cu ea diluarea asocierilor primare. Rațiunea te ajută să rămâi plecat, chiar și când nu ești. Totuși, când mâncam caise în bucătăria unde soarele răsare abia după masă, timpul nu mai avea în dreptul lui număr. Două procese, unul în linie dreaptă, simplu ca mișcarea mâinii spre gură, celălalt în diagonală, mediat de constrângerea ca lumea să își păstreze culoarele de până atunci. Dorul devine astfel însuși punctul de echilibru dintre ele.

Când s-au închis granițele, legăturile noastre au format poduri suspendate peste un adevăr greu de admis. Duceam o existență amplificată – noi adormind cu gândul la ei, ei mâncând și pentru noi. Trăiam deja, de mult, cu vina supraviețuitorului, fiecare pe partea lui de realitate, într-un timp care curge în direcții diferite, când unii îmbătrânesc fără să ne aștepte și alții se întorc într-un prezent ce nu le mai aparține.

Acum, la prima revenire după 2019, aeroportul are din nou proporțiile unei biserici. Ne mutaserăm toți, familii întregi, înăuntrul fiecăruia dintre noi. Venise timpul să ne vizităm viii, să ne vizităm morții, și să revendicăm relațiile dintre noi. Boala, ca orice mare egalizator, a refăcut drumul către trăirile de bază, unde singurul acces la nemurire rămâne prins între gust și miros, ca între două zile de sărbătoare. Ne-am petrecut astfel zilele în jurul meselor pline, spunându-ne pe nume, amintinu-ne că suntem în viață. În acele zile cu aer cald, când am uitat să mai fac calcule de vreun fel,  mi-am amintit o altă matematica a lucrurilor.

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Si daca totusi ? Nostalgia , a ceea ce putem numi reintorcerea la cunoscut ,este ea oare mai puternica decit ramanerea nostra in universul libertatii absolute , acolo unde dorul ,ce poate ii macina sufleteste pe unii ,se regaseste doar ca o amintire , nespus de frumoasa , dar care tot amintire ramane ?Veni-va ziua aceea cind amintirele ne napadesc pe noi toti si cind reintoarcerea in sinul maicii Gradinii Domnului ne creeaza o aparenta de bine ? Cu toate acestea fericirea s-a evaporat atunci cind am revenit la ceea ce era adevarul doar in visele mele .Tot ceea ce eu am stiut ca exista a disparut .Casa parintesca nu mai este , prietenii sunt si ei raspinditi in alte zari de lume plina , pina si mirosul imaginatiei mele este schimbat .Am ramas cu imaginea primului cozonac facut in casa ,cu cea a primului tort de ciocolata , nespus de gustos si poate cu sarutul primei mele iubiri .Nu pot uita mirosul capitelor de fin unde mai adormeam cite odata si unde ma ascundeam de strigatul dulce al mamei ce ne chema la cina .Acum libertatea imi ofera cu totul altceva si nu ma gindesc la liberatea mintii si a intelegerii (am fost mereu liber )ci la libertatea de a putea lua propriile mele decizii neconstrins de nimeni si de nimic . Ce poate fi mai frumos de atit .

  2. Un eseu scris cu emotie, cu aplecare asupra lucrurilor mici care ne dau mai multe bucurii. Aminteste de proza lui Proust. Printre randuri apare nostalgia dupa o anume realtie de solidaritate familiala care pentru unii dintre noi a disparut, intre cei de aici si cei plecati de decenii. Poate avem nevoie de multa intelegere, apropiere si comunicare, ajutorare. Acum suntem dezbinati si segregari unii cu altii.

  3. Vorbind cu părintii prin WhatsApp, Duo, Skype, etc, nu înlocuiește contactul direct, îmbrățișarea, tactilitatea si, mai ales, certitudinea ca putem fi alături de ei in clipa ultima.
    Boala este cum spuneți marele egalizator, dar cum ii ne descurcam sub nu este. Experienta este diferita pentru cei care locuiesc in Mumbay sau Johanesburg de cei din Geneva sau Zurich. Chiar si in Sviteria daca ai un elicopter personal si locuesti la Chalet Kalibu Covid 19 este ceva care se întâmpla altora.

  4. Au fost emigranti, pe vremuri, care odata „fugiti”, nici nu mai sperau sa se intoarca vreodata „acasa”, de fapt nici nu mai aveau casa. Au fost chiar si cazuri in care parintii au fost despartiti de copiii minori.
    Si eu nu am vizitat Ro ani de zile, nu se putea.

    In acest context anul Covid e doar un moft, mai ales ca cum transportul e f ieftin si daca vrei poti sa zbori in Ro la sfirsit de saptamina. Uneori, unii din cei plecati isi viziteaza familia, sau prietenii, mai des decit cei ramasi. Se intimpla ca de abia atunci cind merg eu pe acolo sa reusesc sa adun prietenii, famila, care altfel nu s-ar vedea.

  5. Experienta emigrarii este dramatica si in sensul imbogatirii afective care, cu tristete trebuie recunoscut ca este transmisa urmasilor chiar si
    genetic.
    Traim bantuiti de amintirile vietii trecute, ne auzim copiii vorbind in somn ani de-a randul in limba romana pana in ziua in care realizam ca au inceput sa viseze in limba tarii care i-a adoptat cu ingaduinta si respect.
    Acest moment este dificil de acceptat, intelegand ca au atasat intraductibilul „dor” noului Acasa.
    Cei care am ales din iubire, nu din calcul, sa pastram cetatenia romana, incapabili sa ne intoarcem la mormintele bunicilor doar in vizita, parem paradoxali chiar si conationalilor nostri, emancipati functionari europeni.
    O doamna delegat la o conferinta CE m-a intrebat la o pe cafea, pe Corso, cum se spunea la Braila : Care este obiectul cel mai pretios pe care il pastreaza un roman emigrant in occident?
    Doamna stia ca sirienii, palestinienii, armenii poarta peste tot prin lume cheile caselor distruse de…istorie.
    I-am raspuns ca romanii pe care ii cunosc eu, pastreza langa candela bratarile din maternitate ale copiilor lor si saculetul cu pamant amestecat cu flori uscate si scoici pentru a fi Acasa si cand vor inchide ochii, sub alt cer decat cel sub care i-au deschis.
    Foarte frumos si delicat subiectul propus de doamna Munteanu.

  6. Articolele dvs sunt unul dintre motivele pentru care mă întorc din când în când pe Contributors. Printre locomotive și directive, talibani și americani, politică și statistică, energie și tragedie, mirări târzii și încordări hazlii, vaccinuri și alte chinuri, textele dvs au o scriitură… altcumva. Cumva, au darul de a captiva. Felicitări Laura Munteanu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Laura Munteanu
Laura Munteanu este artist și ilustrator stabilit în Zurich. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București a scris, după terminarea facultății, pentru diverse publicații, acoperind teme dintre cele mai variate. După o lungă pauză a revenit la scris, propunându-și o analiză cu note personale a diferitelor aspecte ale vieții petrecute în afara României. În momentele de liniște scrie poezie, și se bucură că poate contribui la comunitatea internațională, vibrantă, a poeților contemporani.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Când sursele de energie care ar trebui să stopeze schimbarea climei nu mai funcționează din cauza schimbării climei…

Toleranța va atinge un asemenea nivel încât oamenilor inteligenți li se va interzicesă mai gândească pentru a nu-i ofensa pe imbecili.Autor...

Odăjdiile clanului Soprano

În statutul BOR art. 149, cauzele se introduc pe rolul consistoriului doar cu aprobarea episcopului sau patriarhului.  Hotărîrile devin executorii doar după...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Criză economică sau nu? Furtuna Perfectă necesară unui ”crash”

Semne de criză economică sunt tot timpul. Într-un sens, crize economice, mai mult sau mai puțin extinse, la nivel de ramură, la...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.