marți, martie 19, 2024

Adevărata miză a reprezentării la Consiliul European: schimbarea regimului politic

MAE a fost, este şi va fi unul dintre cele mai complexe ministere din România, datorită faptului că în multe domenii este integrator de politici elaborate şi dezvoltate de către alte ministere care au competenţe pe planul relaţiilor internaţionale. MAE trebuie să fie în permanenţă o intefaţă între primul – ministru, Preşedinte şi Parlament. În cazul în care vreunul din aceşti actori instituţionali intră în conflict cu ministerul sau nu există convingerea că o colaboare onestă nu este posibilă, motoarele se gripează imediat, iar natura deciziilor are de suferit. Desigur, nu există o politică externă ideală, în care toţi actorii acţionează raţional, iar deciziile sunt luate doar prin consens. Ştiinţa politică poate elabora un astfel de model ideal şi calcula deviaţiile de la acesta, pornind de la definiţia interesului naţional într-un anumit context. Pentru a evalua ultimele evoluţii din politica noastră externă, de la preluarea mandatului de către ministrul Marga, avem nevoie de a vedea cum anume este definit interesul naţional. Dincolo de fabulaţii şi ipoteze, evaluarea politicii externe în funcţie de scopul care se urmăreşte este greu de realizat şi asta datorită faptului că programul de guvernare al cabinetului Ponta este foarte vag din această perspectivă. Nici audierea ministrului Marga în Parlament cu ocazia investirii sale în funcţie nu ne este de mare ajutor, gafele şi elucubraţiile debitate cu acel prilej fiind mai degrabă marca necunoaşterii decât a unei intenţii de a schimba sau menţine cursul politicii noastre externe. Numirile ulterioare în funcţii decizionale nu au făcut decât să confirme că avem de-a face cu chestiuni conjuncturale, de promovare a unor persoane pe criterii strict politice, ceea ce nu ne oferă indicii asupra cursului de politică externă pe care cabinetul Ponta doreşte a-l promova.

În lipsa unui reper clar, respectiv cum se raportează guvernul la obiectivele de politică externă ce traduc o anumită viziune asupra interesului naţional, nu putem decât să constatăm că asistăm la punerea în discuţie a unei chestiuni fundamentale, legată de reprezentarea la Consiliul European. În anii de după decembrie 1989 a mai existat un singur eveniment comparabil de divergenţe majore privind politica externă : episodul în care Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de prim – ministru şi Teodor Atanasiu, ministrul apărării, anunţau decizia retragerii trupelor româneşti din Irak, fără a exista o consultare prealabilă cu Traian Băsescu. Asemănarea cu actuala situaţie este că şi atunci avea loc o coabitare Preşedinte – prim – ministru. Deosebirea este că la vremea respectivă aceste divergenţe, fiind legate mai mult de securitate ca parte a politicii externe, au fost mediate şi rezolvate în CSAT. Disputa privind reprezentarea în Consiliul European nu poate fi rezolvată pe aceeaşi cale, aspectul de securitate fiind în acest caz dacă nu absent, măcar mai puţin evident. Neexistând mecanismul instituţional care să ofere cadrul unei posibile medieri, disputa actuală are toate şansele să se perpetueze.

Asistăm prin urmare la cea mai divergentă poziţionare pe o temă de politică externă a actorilor cu atribuţii în domeniu, cu puţine şanse de a fi rezolvată raţional, agravată de o altă falie la nivelul celor două ramuri ale puterii executive, cea care priveşte definirea interesului naţional şi a felului în care acesta poate fi pus în practică. Interesant este că în această dispută ministrul de externe, aflat în poziţia optimă pentru a înclina balanţa în favoarea interpretării oferite de primul – ministru, a oferit atitudini mai degrabă oscilante. Să nu fi înţeles domnul Marga miza jocului politic, să aibă de rezolvat chestiuni mai importante decât aceasta ? Greu de crezut. Explicaţia acestei atitudini este dată de faptul că această problemă a participării la Consiliul European are mai puţin de-a face cu problema reprezentării României în exterior, ci este legată de însăşi natura regimului politic. Andrei Marga a înţeles că este o problemă pe care o vor rezolva protectorii domniei sale şi a decis că este mai înţelept să stea mai pe margine, să se ocupe de tot felul de chestiuni conexe, cum ar fi enumerarea alternativelor cu privire la soarta ambasadorului Siriei, în logica îndepărtării deciziei cât mai departe de ministerul pe care îl păstoreşte.

Cei care au redactat Constituţia României în 1991 nu erau deloc familiari cu felul în care funcţionează Consiliul European, iar la revizuirea din 2003 nu s-a luat în calcul varianta unei coabitări la nivelul executivului. Chiar şi în această situaţie, nu este nevoie ca în Constituţie să se scrie «Preşedintele participă la Consiliul European » sau « Primul – ministru participă la Consiliul European ». Avem suficiente temeiuri pentru a afirma cine reprezintă România la Consiliul European chiar şi pe baza actualelor norme constituţionale. Nici o Constituţie a statelor membre UE nu afirmă explicit cine participă la Consiliul European.

Tratatul privind Uniunea Europeană, în versiunea Tratatului de la Lisabona (art. 9B, alin. 2), reluând o prevedere mai veche din tratate, precizează că în cadrul Consiliului European sunt reprezentaţi « şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ».

S-ar putea face următorul raţionament : dacă Tratatul nu oferă o soluţie şi dacă în Constituţie nu avem nici una, înseamnă că atât Traian Băsescu, cât şi Victor Ponta au dreptate ? Preşedintele, ca şi primul – ministru au dreptul să participe în egală măsură la Consiliul European şi din acest motiv trebuie să aibă o înţelegere prealabilă ? Răspunsul este negativ. Tratatele europene ne dau un răspuns clar, chiar dacă acesta nu este atât de explicit încât nimeni să nu suspecteze lipsa de bună credinţă a celor care nu îl acceptă.

Interpretarea prevederii de mai sus din Tratat se poate face prin raportare : a) la voinţa Părinţilor Fondatori, a statelor care au întemeiat mecanismul Consiliului European şi b) la atribuţiile acestuia. Să analizăm pe rând cele două metode de interpretare.

Tratatul de la Roma a fost semnat de :

« Maiestatea Sa Regele Belgiei, Preşedintele Republicii Federale Germane, Preşedintele Republicii franceze, Preşedintele Republicii italiene, Alteţa Sa Regală Marea Ducesă de Luxemburg, Maiestatea Sa Regina Țărilor de Jos ».

Cu alte cuvinte, trei suverani ai unor monarhii constituţionale, doi preşedinţi ai unor regimuri semi – prezidenţiale (Franţa şi Italia), un preşedinte al unui regim parlamentar (Republica Federală Germania). Pentru participarea la Consiliul European, suveranii au delegat reprezentarea persoanei care reprezintă în cel mai înalt grad executivul, respectiv primul – ministru, în timp ce preşedinţii aleşi în mod direct şi-au asumat reprezentarea ţărilor pe care le conduceau. S-a stabilit astfel o regulă ce nu a mai fost necesar să fie codificată : participă la Consiliul European acea persoană care are cea mai mare legitimitate, respectiv cel mai mare număr de voturi. Într-un regim semi – prezidenţial, preşedintele este cel care are o asemenea legitimitate, fiind ales direct. Într-un regim parlamentar, primul – ministru are legitimitatea maximă, fiind reprezentantul unei majorităţi parlamentare aleasă prin vot, iar preşedintele, fiind ales de Parlament, are o legitimitate mai redusă.

De ce este necesar ca la Consiliul European să participe persoana care are cea mai mare legitimitate, rezultat al votului popular ? Pentru a răspunde la această întrebare, folosim cea de-a doua metodă despre care am afirmat că ne ajută la interpretarea dispoziţiilor din Tratat referitoare la reprezentarea în Consiliul European.

În legătură cu aceasta, este necesar a se face precizarea că la nivelul Consiliului European se adoptă poziţii comune în diferite domenii, iar acestea trebuie transpuse la nivel naţional. Este nevoie de garanţii ferme că cei care participă la Consiliul European au şi puterea de a pune în aplicare deciziile luate, iar cea mai bună garanţie este legitimitatea acestora.

Acestea sunt motivele pentru care participarea la Consiliul European are la bază strict criteriul legitimităţii. Participă cine are în spatele său cele mai multe voturi. Iată raţiunea pentru care Tratatul de la Liasabona, ca şi precedentele, lasă deschisă posibilitatea de participare a primului – ministru sau a preşedintelui, în funcţie de natura regimului politic. În România, chiar dacă nu ar exista art. 80, alin.1 din Constituţie care afirmă că Preşedintele asigură reprezentarea pe plan extern, participarea sa la Consiliul European nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, deoarece este, până la alegerile din 2014, persoana cu cel mai mare număr de voturi şi care reprezintă cea mai bună garanţie că deciziile Consiliului European vor fi puse în aplicare. Raţionamentul potrivit căruia primul – ministru ar trebui să participe la Consiliul European deoarece în acest cadru se dezbat chestiuni de politică internă şi mai puţin de politică externă nu are acoperire, prin raportare la orice interpretare a Tratatelor cu ajutorul celor două metode amintite mai sus.

Dacă chestiunea participării la Consiliul European poate fi tranşată atât de raţional, de ce liderii USL persistă în eroare şi de ce Traian Băsescu refuză orice compromis posibil, cum ar fi participarea la anumite reuniuni ale Consiliului, lăsându-l pe primul – ministru să participe la altele, pe baza partajării de competenţe, agreată de comun acord? Explicaţia este aceea că o eventuală participare a primului – ministru la Consiliul European ar deschide calea către schimbarea naturii regimului politic. Cum revizuirea Constituţiei necesită o majoritate pe care USL nu o are în prezent, se merge pe calea modificării forţate a unei cutume pentru ca la momentul potrivit cutuma cea nouă să facă loc unei reguli scrise cu acelaşi conţinut.

Faptul că miza o reprezintă transformarea regimului semi – prezidenţial într-unul parlamentar, problematica de politică externă fiind doar una secundară, un bun pretext pentru a demara o dispută pe un alt front, se confirmă şi din intenţia primului – ministru de a supune problema reprezentării la Consiliul European în atenţia Parlamentului, pe data de 12 iunie. Evident, Parlamentul va lua decizia de a da dreptate primului – ministru, pe baza majorităţii pe care USL o are în acest moment. Nu vor conta raţionamente de genul celor expuse în acest cadru. Ulterior, dacă Preşedintele va declara că doreşte să participe în continuare la Consiliul European de pe 28 iunie, posibilitatea unui vot de suspendare din funcţie devine din ce în ce mai mare. Nu contează faptul că o eventuală astfel de decizie a Parlamentului nu va avea decât valoare de recomandare, va fi cu siguranţă prezentată ca « voinţă suverană a poporului ». Liderii USL au fost destul de categorici în acest sens. Se caută un motiv de suspendare, iar cel legat de participarea la Consiliul European se conturează a fi, până în acest moment, cel mai probabil.

Purtătorul de cuvânt al Consilului European s-a rezumat la a afirma, înaintea precedentului summit, că în sala de şedinţe va fi instalat un singur scaun pentru România. În limbaj diplomatic, aceasta înseamnă mai mult decât pare la prima vedere : s-a transmis un mesaj clar că disputele interne pe marginea acestui subiect nu îşi au rostul şi trebuie să înceteze. Mai mult, Wilfried Martens, preşedintele PPE, afirma fără echivoc la Bucureşti că Preşedintele este cel îndreptăţit să participe la Consiliul European. Celor care ar susţine că este vorba de o poziţionare partizană, un ajutor pentru Preşedintele Băsescu din partea PPE, ar trebui să li se atragă atenţia că liderii PSE sau ALDE, partide din care fac parte PSD şi PNL, nu s-au exprimat pe această temă din lipsă de argumente şi nu pentru că nu ar dori să îşi susţină partenerii din România.

A merge în continuare pe scenariul schimbării regimului politic înainte de revizuirea Constituţiei, revizuire care trebuie obligatoriu supusă validării prin referendum, a insista pe tema găsirii unei soluţii radicale care să pună capăt brutal coabitării actuale, se poate dovedi o soluţie cu două tăişuri pentru USL. Un regim politic nu se schimbă prin mijloace indirecte, neasumate până la capăt, prin presiuni mediatice sau interpretări eronate ale Tratatelor europene. Să lăsăm deoparte chestiunea reprezentării în Consiliul European, să ne punem întrebarea cum anume este reprezentat interesul naţional şi nu de către cine. A venit momentul ca fiecare partid să răspundă deschis la întrebarea dacă doreşte sau nu schimbarea actualului regim politic, definit de Constituţia în vigoare şi prin ce mijloace.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Greu de crezut ca raspunsul la „dilema” ( cine ar trebui sa mearga la Consiliul European?) ar fi putut fi explicat mai corect si mai clar! Tot respectul!

  2. Clar si la obiect pt. cine este interesat de astfel de detalii, altfel multi am impresia o sa ramina cu ceea ce se spune la TV. Singura mea observatie se refera la exceptiile de la aceste reguli care din cite am vazut eu la Consiliile anterioare exista (republici semi-prezidentiale cu presedinte ales direct dar la care participa primul-ministru). In final am impresia ca tot Curtea Constitutionala ar trebui sau putea taia nodul gordian.
    Cit despre schimbarea regimului politic in RO (care ar trebui aprobat printr-un referendum la un moment dat) o intrebare simpla (cu raspuns Da sau Nu) cred ca ar rezolva problema: „Romani, vreti sa renuntati la dreptul vostru de a va alege presedintele direct?” Evident, formularea ar fi diferita ca altfel raspunsul e unul singur.

  3. chapeau dle Carp. Pot intari? in timpul unui mandat prezidential ar putea exista si cinci prim-ministri diferiti cu orientari politice diferite (s-a mai vazut in UE si nu o data)!!! schimbam politica de cinci ori in interiorul Consiliului?

  4. Un articol f. Bun, cu explicație clare. Păcat ca este citit doar de cei care au înțeles deja si problema si miza jocului. Nu înțeleg un lucru: cum poate cineva din prezentul Parlament sa susțină ca reprezintă „Voinescu poporului” când mulți parlamentari au fost aleși pe listele PDLului de exemplu si acum sunt cumparati in USL. Pe cine mai reprezintă ei? Poate pe ei însisi…

  5. Felicitari pentru articol!
    Ce pacat ca batalia politica se duce cu alte arme, si nu cu argumente si contraargumente ca acelea din articolul de mai sus.
    Multumiri pentru articol :-)

  6. Disputa a inceput din aug. 2011 cand Hrebe a aparut la tv si a spus ca urmeaza schimbarea regimului de la bucuresti. cuvintele lui erau: „cel tarziu pana in martie” (2012). Avand aceasta misiune, el si-a permis sa devina mai vizibil si, simultan cu convocarea unor cercuri precum grupul critic atac si a unor asociatii de „fosti” (militieni) a realizat mobilizarea „anti”. Pt ca se pregateau serios de preluarea puterii s-au aranjat sa nu mai mearga cu Geoana si l-au capacitat pe micul Che pe care l-au si trimis repede in America (oare l-a vizitat si pe marele „prof” de la Stanford, cel care o garanteaza pe Corina Dumitrescu ??). Imediat dupa aceea se presupune ca au primit „feu vert” si au inceput implementarea planului. Intre altele s-a pus problema cine decide pt Romania si i-a apucat furia impotriva presedintelui. Atunci s-a hotarat sa se faca ceva prin parlament (locul unde Hrebe pune tara la cale cu Felix) … In 18 decembrie, in emisiunea lui Valentin Stan se discuta chiar problema asta: cine ia decizii pt Romania…

  7. Foarte buna analiza dar asta nu ajuta la nimic atata timp cat USL-ul vrea jos Basescu cu orice chip. Pe mine m-ar interesa daca puteti sa explicati paradigma care in Constitutie defineste puterile Presedintelui: „garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii”? Sa luam un caz concret: o majoritate in Parlament este schimbata prin cumpararea unor parlamentari asa cum s-a intamplat acum. In cazul in care banii provin din surse externe, finantari ale unor grupuri interlope (mafiotice) sau ale unei terte puteri care doreste sa preia controlul economic al unei tari, Presedintele cum isi poate indeplini obligatiile? Sa dea lovitura de stat? Va rog sa explicati!

    In ceea ce priveste reprezentare RO la consiliu lucrurile sunt chiar mai simple decat par. CE si nu Consiliul este practic guvernul Uniunii Europene care are atributii executive. Omologii comisarilor europeni sunt ministrii nationali. Consiliul si CE lucreaza in mod continuu cu guvernele si ministrii de resort. Exista asa numitul grup COREPER II unde Romania participa prin delegarea ambasadorului Motoc. Deci daca Ponta doreste sa inlocuiasca pe cineva acesta nu este Presedintele ci pe d-ul ambasador Motoc. Consiliul are atributii politice si acolo sunt prezenti reprezentantii statelor suverane. Subiectele discutate in Consiliu nu sunt de tip „trebuia sa facem asta si sa vedem care este stagiul?” De asta se ocupa CE si guvernele reprezentate de PM. In Consiliu se dezbat si se discuta despre ce va fi „maine” si „poimaine” adica politici reprezentative pentru statele comunitare. Ori pana una alta reprezentantul statului roman este Presedintele si nicidecum PM. Ca USL-ul creaza un turbion al minciunilor si al adevarurilor partiale, asta deja este o tactica perversa a unui partid ne-european care va pieri pe limba lui. Cum isi inchipuie cineva ca in Consiliu unul ca Ponta poate sa fie nepatimas atata timp cat are rautatea si razbunare in sange? Imaginati-va ca ar face-o pe Merkel „fatuca asta frustata a dreptei europene”? Deja prin declaratiile la adresa lui Sarkozy si-a creat imaginea de „socialist” nationalist al Europei. Lui Ponta ii este greu sa se desprata de discursul lui Mazare si de fetele minore obligate sa faca striptis pe mese…..

    • F. clara explicatia de mai sus. Simpla si la obiect.
      Tragedia este insa ca traim intr-o tara a lui Mazare si ca un oras intreg ii ciuguleste din palma unui asemenea individ ! Impactul prin tv a acestor derbedei este imens.

  8. Pai si cam ce putere are presedintele sa implementeze un program economic de exemplu ? Are parghiile necesare sa implementeze o chestie de genul „de anul viitor vom avea excedent bugetar” ? „Vom reduce TVA la 3%” ? La momentul asta, daca s-ar intelege cu PM, s-ar putea duce cu agenda facuta de guvern. Asa el poate sa vorbeasca tot ce vrea el acolo, implementarea se face de Guvern, legile se fac in Parlament. Si banuiesc ca si interlocutorii stiu asta, asa ca probabil se duce oricum degeaba.

    • Presedintele nu implementeaza, el vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. Titlul III din Constitutie descrie care sunt autoritatile statului/publice si anume: parlamentul, presedentia, guvernul si autoritatea judecatoreasca. Bineinteles cu structurile lor de la nivel central pana la nivel local. Da, ministrii de resort sunt cei care sustin problemele pe care le implementeaza guvernul. Caz in care prim ministru ar participa doar ca prezenta. In primul rand ministrul de externe apoi dupa caz de finante, de interne, al justitiei, etc., dar ei nu spun ce vor ei ci ceea ce se cade de acord cu presedintele pentru ca el semneaza, el reprezinta Romania conform Constitutiei. Domnul Carp explica superb cazul de reprezerntare la CE si are dreptate cand spune ca nu poate un prim ministru impune un regim politic atata timp cat nu il impune o Constitutie si asta prin referendum. Ponta crede ca merge cu lovitura de stat asa cum a mers cu lovitura de parlament. In mintea lor, spun lor pentru ca ideea de suspendare este coapta din 2007 impreuna cu PNL si Voiculescu, romanii sunt prosti, mamaligi, iar daca mamaliga nu explodeaza chiar o sa fie prosti. In 2007 a mai incercat Tariceanu sa-l scoata din reprezentarea la CE pe Basescu, dar nu a reusit ca nu merge cu Constitutia care o avem. Acum l-a montat pe infantilul Ponta sa reia problema in speranta ca va merge. Nu cred ca va merge. Romania s-a schimbat si oamenii s-au desteptat. Doar ei au ramas intepeniti in proiectele de suspendare, manipulare, demagogie, minciuna, hotie.

  9. Din pacate, domnule Carp, exemplul Tratatului de la Roma este prost ales. Presedintele german reprezinta Germania (de aceea a semnat), dar nu este ales. La consiliu participa cancelarul. Mai mult, Portugalia, Bulgaria sau Polonia au presedinti alesi direct care nu participa la consiliu.
    Dupa stiinta mea numai trei state sunt reprezentate de presedinti: Cipru, unde presedintele e si sef de stat, si sef de guvern, Franta, unde presedintele conform articolului 52 din Constitutia lor, si Romania.
    In plus, citati articolul 80 din constitutia noastra fara sa il coroborati cu articolul 91, care spune clar ca presedintele incheie tratate internationale in numele Romaniei, negociate de guvern.
    Cat despre schimbarea de regim, e mai complicat. Depinde cum definiti regimul si cum raportati la regim practica institutionala concreta.

    • am uitat din greseala sa mentionez ca art. 52 din Constitutia Frantei stipuleaza clar ca presedintele negociaza si incheie tratatele internationale

      • De acord cu domnia voastra ,d-le taciturnus.
        Din pacate presedintele RO,este un domn nemanierat,cu un comportament bizar,ca sa nu spun mai mult,si care s-a legitimat prin furt.Nu reprezinta corect Romania

          • Prin furtul de sefi de mafie personala, de exemplu. Doar astfel a putut sa guverneze in locul premierului desemnat, nu?!

            A propos, daca as fi in locul varanului Felix, nu i-as sfatui pe deplorabili sa mizeze pe republica parlamentara: un presedinte s-a vazut ca e mai usor de cumparat, decat un parlament. Parafrazandu-l pe Dumas „nici Felix nu e atat de bogat incat sa cumpere un Parlament intreg”

        • prin ce furt s-a legitimat ma, ca eu si alt prosti ca mine nu stim. Ti-a spus tie patronul tau felix varanul despre ce furt e vorba?// Lasa oamenii normali sa-si spuna parerile, macar atit, daca altceva nu poti. Articolul dlui carp e plin de argumente, tu in afara de nimic resentimentar ce ai de spus?

        • Care furt? Ai ceva dovezi in afara de minciunile de la A3? Care comportament bizar si nemanierat? Cel al lui Antonescu sau al lui Ponta? Chiar si cel al candidatilor USL. Comportamente care amintesc de Hitler si Stalin, mai exact de paranoia. Din lozincile lor de campanie: „sa stergem cu ei pe jos”, „sa dispara …”, „sa-i aruncam la cos” si altele. Din perlele lui Ponta: „Masinaria lor de vot a functionat mai bine ca a noastra”, „din 2016 trebuie sa revenim la uninominalul in doua tururi. Este mai corect”. Asta acum dupa ce au elaborat si votat uninominalul intr-un singur tur. Ce conteaza ca este incorect, pentru ei este bun. Alta: „nu te poti supara pe un politician perntru ca a uitat un nu”. Cazul Chitoiu scuzat astfel de Ponta. Poate le arata electoratul la vot care este valoarea lui nu.

    • Pai domnule, care guvern? Au fost nu stiu cate guverne in ultimii ani, de cand si de unde este USL reprezentantul vointei populare? Poporul nu a votat PSD + PNL, a votat PSD si separat PNL, electoratele fiind categoric diferite. Dar deh, daca suntem partizani, sa fim pana la capat. Pana una alta ponta are maximum 60.000 de voturi (presupunand ca a luat 100% in colegiu, ceea ce SIGUR nu e cazul), si basescu are 5.000.000. Care dintre astia reprezinta mai multi romani? Ca pot sa zic si eu asa, ca pe mine nu ma reprezinta si nu ma va reprezenta niciodata vre-un membru al partidului lui iliescu. Asa ca ramane de baza constitutia, care e CLARA!

      • 1) Logica numarului de voturi invocata de domnul Carp imi scapa.Nu exista nicio prevedere legata de numarul de voturi, ce sustineti este o pretinsa regula, invocata doar pentru a sprijini teza reprezentarii Romaniei de catre presedinte. Altminteri, cum explicati faptul ca tari precum Polonia, Bulgaria si Portugalia, care se afla taman in situatia noastra – au presedinti alesi direct de electorat – sunt reprezentate de premieri si nu de presedinti?
        2) Si dumneavoastra citati ce va convine din Constitutie. Art. 91 spune clar ca presedintele incheie tratate negociate de guvern. Cum le poate negocia guvernul daca prezent la negociere este doar presedintele? Mai mult, constitutia spune si ca guvernul asigura realizarea politicii externe a tarii (articolul 102)

        • Exista si alta logica decat a numarului de voturi? Ce inseamna democratia in alt caz?
          Si dumneavoastra la fel, citati ce va convine. Presendintele nu semneaza nimic de capul lui acolo (mai zice ca parlamentul conform cu programul de guvernare, bla bla… ), insa cum e sa se duca Ponta la Bruxelles si pana se intoarce de acolo sa fi trecut motiunea de cenzura? Ce politica mai implementeaza in cazul asta? Pana la urma parlamentul e suveran pana la vointa populara. Data trecuta parlamentul a dat-o rau in bara si nu a patit nimic. Vreti sa minimizati rolul presedintelui? Bine, la referendum asa sa fie, insa acolo aveti si dvs un vot, si eu unul.Pana la referendum, exista niste puteri in statul asta asa cum sunt ele construite. Restul e partizanat.

    • Pai documenteaza-te nu citi wikipedia. Dupa cate stii tu, chestia aia puteam sa o fi scris eu absolut linistit. Citez:
      „WIKIPEDIA MAKES NO GUARANTEE OF VALIDITY
      Wikipedia is an online open-content collaborative encyclopedia, that is, a voluntary association of individuals and groups working to develop a common resource of human knowledge. The structure of the project allows anyone with an Internet connection to alter its content. Please be advised that nothing found here has necessarily been reviewed by people with the expertise required to provide you with complete, accurate or reliable information.

      Tu documenteaza-te de acolo. Noi mai bine gandim cu capul nostru.

  10. Domnule Radu Carp,

    Asa cum miza refrendumurilor prezidentiale nu era nici uninominalul, nici unicameralul, ci doar cuplarea unui eveniment electoral cu o tema populista, tot asa se intampla si acum. Explicatiile oferite, desi contin destule formulari ostentative, sunt logice si, foarte probabil, corecte.

    Insa, inainte de toate, as dori sa cunosc, daca se poate, opinia dumneavoastra, ca analist al evenimentelor respective, asupra variantei de republica care s-ar potrivi cel mai bine Romaniei. Intreb pentru ca au existat destule voci in trecut care sustineau varii modificari constitutionale, abordarea si analiza anumitor evenimente politice fiind influentata profund de acest lucru.

  11. Am citit cu mare interes punctul de vedere al dlui Carp, chiar spune lucruri interesante.
    O mica precizare totusi. Cand dl Carp spune ca „Deosebirea este că la vremea respectivă aceste divergenţe, fiind legate mai mult de securitate ca parte a politicii externe” personal am o obiectie. Politica de securitate nu e parte a politicii externe, ambele sunt politici publice separate dar cu legatura directa. Securitatea e number one pentru ca scopul oricarui popor si stat este sa supravietuiasaca si sa elimine riscurile, amenintarile etc. Iar relatiile cu exteriorul contribuie la supravietuirea statului si natiunii si indirect la pacea si stabilitatea globale. E doar o mica precizare pe care o cred necesara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Carp
Radu Carp
Radu Carp este profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, Director al Departamentului Politici Publice, Relaţii internaţionale, Studii de securitate (2020 - ). Doctor în drept al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2002). MA în studii europene și relații internaționale, Institut Européen des Hautes Etudes Internationales, Nisa (1996). Reprezentant al Universităţii din Bucureşti în proiectul CIII-PL-0702-09-2021 - Ethics and Politics in the European Context, parte a reţelei CEEPUS III, coordonat de Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin care reuneşte universităţi central şi est-europene (2012 -). Coordonator al echipei Universităţii din Bucureşti în reţeaua ştiinţifică europeană Observatory on Local Autonomy, coordonată de Université de Lille (2015 -). Membru al Academic Curriculum Group, în cadrul E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2020 - ). Membru al Comisiei de ştiinţe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică a CNATDCU (2020 - ). Membru al Consiliului de Conducere al ICR (2017 -). A ocupat funcțiile de membru al Comitetului Executiv al E.MA - European Master’s Degree in Human Rights and Democratization, program al Global Campus of Human Rights, Veneţia (2015-2020), membru al board-ului International Centre for Black Sea Studies, Atena (2010-2012), director general al Institutului Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe (2010-2012), prodecan (2008-2010), secretar științific (2010-2012) director al Şcolii Doctorale de Ştiinţă Politică (2015-2020) la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București. Colaborări și stagii de predare: Global Campus of Human Rights, Veneţia (2019, 2020); Universitá di Genoa (2019); Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin (2019); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea din Viena (2017, 2019); National Tchengchi University, Taiwan (2016); EIUC - European Inter-University Centre for Human Rights and Democratization, Veneţia (2016, 2017, 2018); Universitatea Matej Bel, Banska Bystrica (2016); Universitá degli Studi Florența (2015); Institut für Sozialethik, Universitatea din Viena (2015); Institutul de Ştiinţe Politice, Universitatea Wroclaw (2014, 2017); Universitatea Trnava (2014); Universitatea Umea (2013); Universitatea Carolină, Praga (2013); Universitatea Bologna (proiectul internațional 156171-LLP-1-2009-1-IT-ERASMUS JUSTMEN. „Menu for Justice. Towards a European Curriculum on Judicial Studies”, 2009-2013); Universitatea Szeged (2012); The Munk School of Global Affairs, Universitatea din Toronto (2011); Universitatea „Mykolo Romerio”, Vilnius (2010); Universitatea din Atena (2000). A participat la proiecte de cercetare în colaborare cu mai multe instituţii: Fridtjof Nansen Institute - Fridtjof Nansen Stiftelsen på Polhøgda Oslo (2020 - ), Université Libre de Bruxelles (2020 - ); Comisia Europeană/CRPE (2019); Academia Română (2018); Wilfried Martens Centre for European Studies (2015); Institut für Rechtsphilosophie, Religions-und Kulturrecht, Universitatea din Viena (2006 2008); Institutul European din România (2007); Institutul „Ludwig Boltzmann” pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene, program al New Europe College, București (2004); TMC Asser Instituut, Haga (2002) etc. A publicat 16 cărți în calitate de autor și coautor. Ultima carte publicată : O lumină în întuneric. Democraţie, stat de drept şi drepturile omului într-o lume în schimbare, Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2020. Capitole de cărți și articole publicate în: Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Lituania, Polonia, Republica Moldova, Olanda, SUA, Ucraina.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro