sâmbătă, decembrie 14, 2024

Spre o reconfigurare a scenei politice?

Pe scena politica romaneasca lucrurile au luat o intorsatura dramatica. Pana mai ieri lider de necontestat al USL, Victor Ponta a ajuns intr-o fundatura din care nu mai poate iesi. Chiar daca pe romani ii poate aburi in continuare, cu tot felul de Comisii de Etica alcatuite la comanda politica, cancelariile occidentale nu vor inghiti abureli. Sunt patite, cu alti demnitari, care au fost eliminati rapid din peisaj.

Liderii USL sunt acum la evaluarea pierderilor. Cum alegerile sunt la o aruncatura de bat, deciziile trebuie luate rapid. Cu cat mai devreme, cu atat mai mici sunt pierderile. N-as vrea sa fiu in locul lor. Au pierdut presa, societatea civila, intelectualitatea, universitarii, cercetatorii, pe toti cei care au o bruma de demnitate. Iar respingerea de catre CCR, a legii votului uninominal pur,  reprezinta bomboana pe coliva.

Prestatia ministrului Pop la educatie, de un ridicol desavarsit, arata problema imensa de cadre pe care o are USL. N-au reusit sa gaseasca un ministru care sa taca din gura. Macar atat.

Mai grav, PSD nu are varianta  de a-l inlocui pe Victor Ponta. Nu exista lideri care sa-i ia locul. Adrian Nastase este in inchisoare, Mazare prin discoteci, Ioan Rus tocmai s-a pricopsit cu o acuzatie de favorizarea arestatului, Dragnea are schelete in dulapul cu fonduri europene si licitatii, pe Geoana l-au dat afara, pe cine atunci?

PNL e la mare inghesuiala. De unde, pana acum o saptamana, perspectivele duceau pana la castigarea en fanfare a alegerilor din toamna, deodata a cazut cerul pe ei. Ponta oparit, ascuns in gaura de sarpe, lasa PSD in toata goliciunea sa. Antonescu s-a ascuns si el si evalueaza situatia, impreuna cu apropiati.

Traian Basescu, cu experienta pe care o are, exploateaza la maximum contextul. „In ciuda deciziei CCR, Ponta cu Marga m-au impiedicat sa merg la Bruxelles”, zice Traian Basescu. Caz penal, sesizare pe care daca n-o face Basescu, s-au gasit deja alti 50 de cetateni care s-o faca.

Sunt toate premisele sa se sparga USL. Toate datele duc spre aceasta concluzie. Ce sa mai faca PNL cand armasarul care tragea voios la caruta s-a transformat brusc in gloaba? Abandoneaza atelajul.

Si ce poate face PNL?

  1. Merge singur in alegeri. Antonescu nu e acuzat de furt intelectual ca nu si-a dat vreun doctorat. Norocul lui. Totul trebuie recalibrat si recalculat in cateva zile, noile strategii  electorale si pozitionarea in teritoriu trebuie facute imediat.
  2. Reface alianta DA, impreuna cu PDL, scapat acum de „servitorul” lui Basescu, Emil Boc. Blaga s-a inteles bine cu toata lumea, USL a evitat sa-l critice, sau sa-l schimbe de la conducerea Senatului. A primit telefon de felicitare de la Ponta, nu si de la Basescu, lucru pe care a tinut sa-l anunte in gura mare.  Este un lider frecventabil si cu care se poate negocia. Cum si PDL este in cadere electorala, o alianta cu PNL i-ar prinde foarte bine. N-ar fi nevoie sa faca temenele Monicai Macovei si lui MRU. Si in afara de Cristi Preda, ceilalti lideri sunt aceiasi cu care s-au pupat si porcait. Cunostinte vechi.

Iar PSD ce face?

PSD risca sa ramana fara carmaci cu cateva luni inainte de alegeri. Si fara sansa de a-l inlocui. Asa fac marii oameni de stat, se considera vesnici, nu-si pregatesc inlocuitori. E boala veche la ei. Cum intemnitarea lui Adrian Nastase si circul de rigoare, ba s-a impuscat, ba s-a zgariat, a coincis cu prabusirea liderului, PSD este intr-o deruta teribila. Manvrele cu grajdanii de la educatie si de la ISC, l-au decredibilizat zi de zi. Am scris pe 29 aprilie ca Victor Ponta a cazut in capcana intinsa cu abilitate de Traian Basescu. Acum e prea tarziu sa regrete. Traian Basescu va exploata zi de zi și ceas de ceas acest lucru, cum a facut in ziua summitului de la Bruxelles. N-o sa-i ierte nicio clipa. Si dupa cum circula zvonuri, exista inca un dosar sau doua impotriva lui Ponta, la fel de explozive.

MRU+Monica Macovei+Noua Republica

Ar putea agrega un nou pol politic, neapasat de tarele trecutului, de schelete mai prost sau mai bine ascunse. Ar creste oferta electorala cu fețe și idei noi, cu un suflu nou, cu un alt fel de a privi si face politica. Sigur, toti promit, dar faptul ca nu sunt marcati de pacatele politicianismului din ultimii 22 de ani va cantari greu in aprecierea electoratului. In special a aceluia care nu vine la vot si e dezgustat de alegerea raului cel mai mic.

O inviorare a viitoarei campanii electorale, profitand de deruta si caderea libera in care se afla acum principalele partide, PSD, PDL, PNL.

Unde a gresit Ponta?

Nu si-a dat seama ca principale institutii ale statului au evadat de sub pulpana politicului. Din justitie, educatie, din multe alte locuri. Trebuie sa recunoastem aici meritul guvernarii Basescu-Boc.

A crezut, cum era cutuma,  ca odata ajunsi la guvernare se vor repezi cu totii sa-i ciuguleasca din palma semintele salariale. Uite ca s-a inselat. Cele cinci doamne judecatoare l-au condamnat pe Nastase la inchisoare, in tara lui si cu partidul lui la putere. Blasfemie! Nimeni nu anticipa asa ceva. Simultan cu magistrul, discipolul da si el cu mucii in fasole, este pus la stalpul infamiei de intreaga societate. Mai putin sindicatele, care asteapta firimituri salariale.

CNATDCU a pus verdictul de plagiat asupra doctoratului lui Ponta, pentru ca Funeriu a numit acolo oameni care nu-si datoreaza carierele clientelismului politic. Opera stiintifica nu le-o poate lua nimeni, nici macar Victor Ponta. Politrucul Pop i-a amenintat, i-a desfiintat sub ochii camerelor tv, cu rezultat un imens val de dezgust la adresa puterii actuale. Pop l-a ingropat pe Ponta, in mare masura.

Presa nu s-a repezit sa ciuguleasca din palma lui Ponta farame de campanie publicitara.

Petitii peste petitii ne arata o alta societate romaneasca, mai structurata si matura, comparativ cu anii 2000-2004. Slava Domnului!

De aici se trage calculul gresit al lui Victor Ponta. Dupa alegerile locale a crezut ca are tara la picioare. Tara de oameni mai putini instruiti, dar intelectualii l-au executat de nu s-a vazut, chiar daca nu s-au dus la vot. Pentru ca Romania e si tara lor.

In concluzie, ma astept la reconfigurari rapide ale esicherului politic. Chiar daca mai rezista o saptamana, doua, Victor Ponta trebuie sa se retraga la manastire un an doi, pana uita lumea de el.

Altfel, va fi tocat zi de zi si ceas de ceas, de nu va sti unde sa se ascunda de gura si privirile ziaristilor si cetatenilor.

Isi merita soarta. Fiecare politician pe faptele si scheletele lui piere.

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. .. bomboana pe coliva… fata de 2011, oe primul sem. a crescut deficitul bugetar.. pt. realizarea tintei, trebuia sa fie mai mic.. fmi_ul vine in iulie.. deficit realizat_nu_, privatizari_nu_, reforma _nu_, noua lege a sanatatii e plagiata dupa cea propusa de basescu.. atunci sa vezi taieri.. si baronii vor, vor, vor, ca deaia sunt la putere.. naspa pentru psd..

  2. PNL are intr-adevar o problema mare; PSD mai putin. Asa cum am mai zis, daca PNL nu retrage sprijinul pt dl Ponta (e minimul pe care il poate face) exista un risc major sa dispara de pe scena politica. Cam ca PNTCD. Cu o constructie a lui MRU electoratul PNL va migra acolo; PDL are inca prea multe bube in cap, cred ca va castiga prea putin. Si intr-adevar, cred ca asa se explica tacerea dlui Antonescu si a PNL de vreo 3-4 zile: evalueaza situatia si nu le place ce vad. Dar s-ar putea sa evalueze si sansele suspendarii dlui Basescu, plus sansele dlui Anonescu la presedentie in cazul in care dl Basescu este demis la referendum (nu e chiar imposibil).
    Pana la o reconfigurare a scenei politice cred ca inca mai este. Oamenii tind sa uite repede (ganditi-va doar la Ceausescu, atat de hulit si apoi regretat), mai ales electoratul rural pentru care plagiatul e ceva fara importanta iar CCR e ceva care tine de Basescu (daca li se tot repeta asta, vor ajunge sa creada). Eu nu cred ca USL se va destrama, fiindca dl Antonescu viseaza sa fie presedinte si doreste suspendarea dlui Basescu cu orice pret. Daca joaca totul pe cartea asta atunci are nevoie de PSD. Dupa mine, sansele dlui Antonescu sunt destul de mici, dar cu sprijinul PSD din primariile castigate, who knows?

  3. Disparitia filozifica a lui Antonescu imi pare cel mai semnificativ element al situatiei.
    El care nu avea nici un sens al ridicolului acum tace. Asta spune ca lucrurile stau foarte rau pentru Ponta.

    Da, lumea nu mai este ca in 2004. Nu mai este nici atat umor. Divertis &c… Lumea e mult mai indarjita dar si mai vocala. In 2000-2004 nici vorba sa dai un ministru jos cu articole pe internet…

    In schimb astazi si sperantele noastre sunt mai mici. Atunci credeam in schimbare. Acum ca am avut parte de ceva schimbare… gustul nu e tocmai dulce. Poate ca asa trebuie sa fie pentru ca schimbarile nu sunt intotdeauna usoare. Insa mai trebuie si incredere, respect, caracter. Or, spatiul public numai asta nu a aratat din 2004 incoace.

    Asta este o dezamagire. Dar poate si un inceput. Poate ca va trebui sa incepem sa vedem politica ca pe un spatiu public destinat oamenilor, oameni care sunt imperfecti. Noi tot asteptam pe Mesia sa ne salveze. Nu o vom putea’o face decat singuri. Si poate ca aceasta comunicare virtuala isi va avea propriul ei rol. Dincolo de mizeria adunata la suprafata… oamenii incep sa vorbeasca, sa isi impartaseasca idei si sa le evalueze. Multi s’au desprins de sub vraja ecranelor de televizor si asta este de bine. Nu stiu, stau doar si ma gandesc…

    • Mass media au scris ca Dl. Crin Antonescu ar fi fost la BXL inaintea lui Ponta. Probabil sa se odihneasca inainte de vacanta parlamentara. Oricum Dl. Hasotti a preluat conducerea apararii lui VP, in stil de „mistocar batrin”.

  4. Domnule Vlaston,

    In primul rand as vrea sa atrag atentia asupra faptului ca atat dumneavoastra, cat si ceilalti membrii ai Noii Republici nu mai sunteti neutri, si ar trebui sa semnati articolele cu titulatura din Partid, mai ales cand este vorba despre un subiect politic. Asa ar fi corect, nu?

    In al doilea rand, parerea mea este ca Noua Republica ar trebui sa se delimiteze TOTAL de partidele existente. Chiar si de PDL. Problema in Romania este ca avem o clasa politica corupta, putreda. Asociati-va cu ei si va veti infesta. Prin Statut ar trebui sa va departati de orice exista acum in Parlament.

    Fiti un Nicusor Dan al partidelor.

    Zic asta, pentru ca parca vad ca in 3 luni o sa aveti program comun cu PDL si apoi va fi foarte greu sa scapati de stampila de satelit PDL. Si va asigur ca asta isi doreste si PDL.

    Voi sunteti cel mai mare dusman la PDL, iar PDL cel mai mare dusman al vostru. Doar ca inca nu va dati seama. :)

      • Ion Olteanu, Roberta Atanase, Adrian Videanu, Elena Udrea, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Cristian Preda… asta au reprezentat drapta romaneasca… nu ne inghite pamantul ? nu se crapa cerul de ras? Pentru astia !? ne’am batut cu militienii, cu minerii, cu scutierii? Pentru astia ? Pentru Raluca Turcan ? Elena Basescu ? Pentru astia ? Crede cumva cineva ca orice partid care ar avea legatura cu oamenii astia ar avea vre’o sansa? Rectific, ca ar trebui sa aiba vre’o sansa?

        Sansa lor pe care si’au spulberat’o a fost valul de nemultumire impotriva PSD-ului din 2004, val pe care Traian Basescu a putut veni la putere si a putut sa reprezinte sperantele romanilor de mai bine. Fire dezinvolta, degajata, neconstipata contrasta vizibil cu psd-istii de atunci. In iuresul nemultumirilor lumea uitase si ca fusese ministru fsn-ist, si ca fusese la putere cand veneau minerii. Prima venire a minerilor! Uitasem multe. Uitasem ca avea tot felul de afaceri… parca cu inghetata la un moment dat.

        Si uitarea asta ne’a costat mult. Asa de mult incat acum ne uitam in abisul crizei si habar nu avem de ce sa ne apucam. Nu gasim decat speculatii si fraude. Diplome calpe!
        Mai e o gaselnita recenta: au stat doar un an si un pic la guvernare de fapt! In rest ceilalti au fost de vina. Serios!? Nu se stia ca diplomele sunt de 2 lei in Romania. Ca licentele se dau ca semintele la gard? Toti stiau! Si acceptau!! Profesorii care joaca „fazan” pe forumul ministerului educatiei… si ei stiau. Institute peste institute falimentare intelectual vorbind. Impostura ajunsa la mare gang. Asta a fost din totdeauna. Nu de un an, nu de 2 nici de 8. Mai trebuia sa o fi vazut si pe Elena Udrea cu doctorat ca sa putem muri in liniste de ras.

        Astfel ca drumul imposturii in tara asta este al naibii de sinuos si plin de cele mai neasteptate coabitari politice si nu numai. Vedeti numai ce rectori, pro-rectori si decani sau fosti-decani nu accepta evidenta plagiatului. Si astia sunt doar cei care au fost siliti sa ia o pozitie datorita obligatiilor contractate. Si veti vedea atunci haul pe care il avem sub noi.

        Eu de aici inainte nu voi mai vota in veci impotriva a cuiva ci numai pentru cineva sau ceva daca voi fi convins pe deplin. M’am scos din jocul asta imbecil.

        • Exceptional comentariu, Razvan!!! Toti se dau scarbiti, uimiti, oripilati, de parca nu se stia ca in Romania 90% din lucrarile de licenta si de doctorat sunt plagiate. Macar Ponta plagiatorul vorbeste corect limba romana si are ceva in tartacuta. Odrasla cea gangava a presedintelui, care ne reprezinta in Parlamentul European, nici macar limba romana n-o cunoaste suficient.
          Pe de alta parte, partidele si politicienii din Romania sunt UN DEZASTRU. PSD, PDL, PNL, UDMR, UNPR, aceeasi mizerie, vorba celor din Piata. Pur si simplu nu ai ce alege. Seamana intr-un fel cu Romania de la inceputul anilor 2000. In acei ani cenusii imi pierdusem orice speranta. PSD parea atotputernic, de PNTCD se alesese pulberea, PNL nu parea capabil sa devina locomotiva dreptei, iar in USD/PD, partidul fripturistilor fara doctrina, n-am avut incredere niciodata. Ei bine, alegerile din 2004 au reprezentat o schimbare aproape miraculoasa, in care putini mai sperau. Din pacate, acum nu mai exista nici macar acea alternativa – o dreapta unita. Si – culmea – sunt inca multi care nu s-au saturat de FLEGMELE trase de Basescu pe obrazul poporului roman, inca mai pun botul la piesele de teatru regizate la Cotroceni si in laboratoarele serviciilor secrete… Imi pare rau, situatia e fara iesire.

    • Cred că denumirea „Noua Republică” pt. o grupare de dreapta nu este inspirată. Pentru simplul fapt că sunt mulţi oameni de dreapta care au o simpatie (ideologică nu neapărat politică) pentru monarhie, pt. ideea monarhică. Iar aceştia sunt veritabili oameni de dreapta. Există riscul să nu se răgăsească într-o grupare sub expresia „republica”.

    • Numai ca o „noua republica” se reconstruiește mai mereu din cea veche, cu alți lideri. Astfel liderii vor avea ce sa conducă și „structurile” ce sa urmeze. Așteptam generalul pt. care merita sa faci sacrificiul.

  5. Stimate domnule Vlaston,sa dea Dumnezeu sa aveti gura aurita si sa scapam repede de aceasta pacoste care s-a abatut asupra tarii : USL.Dar ma tem ca nu v-a fi nici o demisie si vor castiga si alegerile din toamna .Pentru ca vad cum se sprijina unii pe altii si au ajutor si de la o parte din media . In plus in toate domeniile sunt niste grajdani si popi.Singura salvare e in DNA si ANI si Justitie in care trag cu toate armele ;o sa vedeti ce o sa se intample cand ii vor inlocui pe Morar si Kovesi ! Si sa fie nevoiie sa scapam de ei printr-o noua revolutie ! Va multumesc pentru toate luarile de pozitie de pana acum !

  6. e mult wishfull thinking si superficialitate in povestea asta. Ginditorul de la NR ignora PPDD, UDMR, UNPR, realitatile din UE, alegerile din SUA si multiplele variante pe care inca le are USL (doar un exemplu: dosarul Ridzi-EBA).
    Daca vi se pare o mare victorie ca a ramas vechea lege electorala atunci aveti grija ca aveti prag 5% si ca Blaga devine presedinte dupa suspendarea de la anul. Si tot la anul Rahova va deveni sediu secundar pentru parlament, pdl si altii (cum ar fi sa demisioneze Ponta dar sa devina sef la DNA? :-) )

  7. @Stefan Vlaston
    Eu cred ca subestimati resursele lui Victor Ponta de a nu ceda. Nu numai ca are un ego cat stanca Gibraltarului, dar dupa cum mai mult ca sigur ca gandeste, cariera lui, „zilele” lui erau si sunt abia la inceput. E de neconceput pentru el sa isi incheie „cariera” de varf inainte de a o incepe. Nu se va retrage din fruntea guvernului nici cu armata in strada; pentru ca nu e genul de retragere din care sa mai revii candva (live to fight another day), ci ar fi in cazul lui o retragere definitiva, ca moartea. Tare mi-e teama ca Romania s-a ales cu un Bashir Al-Assad autohton in persoana lui Victor Ponta.

    Dar nu este pana la urma genul asta de incrancenare, de scrasnire de dinti, exact de ce avea nevoie dreapta din Romania pentru a-si inversa caderea? Omul livreaza adversarilor sai resurse masive de mobilizare si revolta.

  8. Mult, foarte mult wishful thinking, dle Vlaston. Poate mult prea mult pentru varsta dvoastra. daca dvoastra credeti ca USL a pierdut chiar si un singur votant din cei care au votat la alegerile recente pentru USL din cauza scandalului de plagiat cu Ponta, inseamna ca sunteti extrem de naiv din pct de vedere politic. Veti avea dovada acestui fapt la alegerile din toamna. In alta ordine de idei, petreceti extrem de mult timp pe net, dle Vlaston, ma intreb cand mai aveti timp sa si munciti.

    • au pierdut multe voturi nu doar unul. crezi ca poporul roman este chiar atat de prost incat sa nu vada ce face ponta? si apropo la locale si eu am votat omul propus de usl pentru ca am considerat ca e cea mai buna solutie pentru orasul meu; dar ponta nu va vedea in veci votul meu.

  9. Intr-adevar ”fiecare pasare pe limba ei piere”! Sper sa aveti dreptate si pana in toamna sa se trezeasca mai multi romani si sa voteze.Deocamdata mi se pare ca foarte putini isi dau seama ca ne tot ducem in jos.Pana atunci continuati sa scrieti.Multumim!

  10. Tot rationamentul d-voastra se bazeaza pe ideea ca, „cancelariile occidentale nu vor inghiti abureli”.

    Parerea mea este ca Ponta o va rezolva. De fapt a si rezolvat-o: a spus in strainatate ca isi va da demisia si in tara ca nu isi va da demisia. Probabil Comisia de etica va spune ca nu a plagiat si in felul acesta va avea un argument daca il va mai intreba cineva de teza de doctorat.

    Nu cred ca USL se va destrama. Inca sunt pe val. Poate au mai scazut cateva procente. Ca de obicei la noi, principala problema nu este cat de incompetenti sunt unii, ci ca nu exista alternativa credibila. Dupa parerea mea, o speranta ar putea fi Noua Republica, dar nu apare suficient de des in spatiul public si va lua voturi de la PDL in special si poate cateva de la PNL.

    O variabila este sistemul de vot de la toamna. Cred ca dupa ce va apare justificarea CC, USL va sustine uninominalul in doua tururi de scrutin. Oricum decizia CC este ciudata. Nu trebuie sa citesti constitutia ca sa iti pui intrebarea: de ce uninominalul pur este constitutional pentru alegerea primarilor si a presedintilor CJ, dar nu este constitutional pentru alegerea parlamentarilor.

    PS: Atat ministrul german cat si presedintele ungar si-au dat demisia dupa ce universitatile la care si-au sustinut tezele le-au retras titlul de doctor. La noi va trece multa apa pe Dambovita pana sa se intample asa ceva.

  11. Nu uitai sa contabilizati si chestiunea ICR care a generat nu numai oprobriul intern dar a capacitat si multe institutii si personalitati internationale care au adoptat imediat o pozitie ferma criticand mutarea si politizarea ICR. Lipsa de menajamente „estetice” pe care o afiseaza „Micul Titulescu” (Mic este singura sintagma pe deplin potrivita) ar trebui sa fie ingrijoratoare pentru USL. Practic, daunele colaterale produse de atingerea intereselor meschine dar urgente pentru Ponta & Aliatii prin ISC, ICR, Monitorul Oficial, Min. Educatiei etc vor putea fi foarte greu „pansate” de colegii mai abili in retorica pe parcursul campaniei electorale. Singura arma eficienta acum pentru USL este controlul urias teritorial capatat in urma alegerilor locale. Acolo argumentele academice nu au nicio valoare, mita electorala si manipularea rurala cred ca ii plaseaza inca spre 50% vot politic in toamna. Daca nu se sparg.

  12. Serios? Cu alte cuvinte sunteti asistat si intretinut de mine, doar asta e logica basista pe care ati sustinut-o pana acum, nu? Ati devenit un fel de Irinel Columbeanu al netului, sunteti peste tot, sunteti omniprezent, ati umplut Internetul cu cereri de demisie, somatii, apeluri, ultimatumuri, vineri va auzeam pe B1Tv cum ati verificat dvoastra cvorumul comisiei si daca l-ati verificat dvoastra inseamna ca este cum spuneti dvoastra, eventual daca se poate sa plece toti cei din USL din tara, chiar cu votantii lor cu tot, si sa ramaneti dvoastra cu gasca basista sa faceti „dreptate” aici. Imi dau seama din modul in care ati scris articolul de mai sus ca dvoastra deja sunteti ferm convins ca USL e gata ingropat pt. ca a „plagiat” Ponta. Astea sunt can-can-uri dle Vlaston, lipsite de orice substanta. Ce nu vor fi can-can-uri in schimb sunt dovezile care vor aparea in curand privind sute si sute de milioane de euro disparute in guvernarile Boc / Ungureanu, guvernari pentru care faceti, si acum, propaganda. E, asta s-ar putea sa-i cam intereseze pe oameni.

    • „Ce nu vor fi can-can-uri in schimb sunt dovezile care vor aparea in curand privind sute si sute de milioane de euro disparute in guvernarile Boc / Ungureanu, guvernari pentru care faceti, si acum, propaganda. E, asta s-ar putea sa-i cam intereseze pe oameni.”

      Evident ca intereseaza lumea. Chiar foarte mult; si eu astept sa apara! Nu am deloc nici o retinere in a-i vedea pe domnii Berceanu si Videanu (sau altii, care or fi ei) la Rahova tinandu-i companie dlui Nastase. Totusi am o nelamurire: toate aceste dovezi sunt conditionate strict de pozitia de prim-ministru a dlui Ponta? In tot PSD-ul ala, cat e el de mare, nu se poate gasi cineva mai cinstit sa-i ia locul? Fiindca mie nu mi se pare ca plagiatul e un „can-can” sau un delict minor, ba dimpotriva e un lucru foarte serios: spune multe despre caracterul unui om. Iar in alte parti ale lumii e taxat foarte dur…
      Nu vad de ce USL nu ar forma un guvern in continuare, doar are majoritate, dar de ce trebuie sa fie dl Ponta prim-ministru, chiar nu pot sa inteleg… Daca nu gasesc la PSD, sau le e teama de ce mai poate iesi la suprafata, pot sa apeleze la PNL; cred ca dl Tariceanu, cu toate defectele dansului, tot ar fi mai bun decat dl Ponta. Si, cel putin din cate stiu, macar nu are doctorat… Ca prim-ministru pentru 4-5 luni cat mai sunt pana la alegeri ar fi o solutie de avarie. Cred ca un „algoritm de guvernare” se poate flexibiliza nitel in cazuri de forta majora. Nu stiu, ia PSD mai multe ministere, se poate gasi o solutie, nu-i asa?

  13. „Asa fac marii oameni de stat, se considera vesnici, nu-si pregatesc inlocuitori.”

    Traian Basescu si-a pregatit inlocuitor ??!!!!!!!!!!!!
    Ca ce vedem acum la PDL nu confirma deloc, dimpotriva……

  14. D-le Vlaston,

    Buna seara,

    S-ar putea sa fie prea devreme pentru chiote de biruinta. USL este intr-adevar la colt acum dar impresia mea este ca batalia mare abia acum incepe. In acest moment nu mai au incotro si vor trebui sa puna tunurile pe Traian Basescu. Sunt sigura ca procedurile de suspendare vor fi declansate saptamana viitoare si ispravile lui Victor Ponta se vor pierde in circul nou creat daca nu ne vom aminti sa le mentionam cel putin o data pe zi undeva. Faptul ca Antonescu a disparut in ceata de cateva zile este probabil o indicatie ca incearca sa-l tina departe de mocirla lui Ponta in eventualitatea unor prezidentiale anticipate. Am vazut alte cateva fumigene lansate weekendul asta – DNA, ANI, fondurile de la Funeriu, Posta Romana (desi asta si chestia cu Fabrica de Timbre s-ar putea sa se incadreze la „guvernul lucreaza”), toate cu un singur scop: ascundeti-l pe Ponta. Nu am absolut nici o indoiala ca Victor Ponta nu are nici o intentie sa plece. Din pacate in conditiile actuale presiunile din interiorul Romaniei sunt insuficiente. Iar Europa are alte prioritati. Va fi o vara lunga, fierbinte si murdara.

      • D-le Vlaston,

        Nu va iluzionati. Saptamana trecuta mi s-a confirmat, spre groaza mea, ca USL-ul nu are nici o limita. Nu stiu de ce, in naivitatea mea, am crezut ca pana si in Romania litera Constitutiei trebuie sa fie pragul de sus. M-am inselat. Amarnic. Tot ce-a fost pana acum a fost mizilic.

  15. Scriu sub (pseudo)pseudonim, pentru ca nu doresc ca dl. Vlaston sa se expuna haitei media („intacte” si pe forum: cum poti pune pe Cristi Preda in oala cu ceilalti, daca macar scria „c.” avea sansa dubiului!!!) raspunzandu-mi prin vorbe aici ci prin „sfaturi concrete”la intrebari urgente pentru noi toti (prin „noi” inteleg pe cei care de ieri nu mai pot vota PDL intrucat cu VB in frunte „raul mai mic” a crescut evident (dovada (non)felicitarile primite)): 1. Pana avem in orasele mari o microstructura „polMRU” ce facem? 2. Nici macar „birouNR” nu avem. Asteptam? 3. Intuiesc bine ca Cristi Preda e doar „om de legatura” pentru viitor? 4. Daca nu, intarzierea costa (cu cei de la PDL e clar ca nu se mai poate discuta, cel putin in Sibiu.

  16. Sa fie asa cum ziceti dvs. ca si eu imi doresc asta. Dar, pana acum, nu prea s-au intamplat dorintele sa fie egale cu putintele. Ma tem ca sunteti un pic prea increzator in finetea premierului… Mie imi pare mai mult facut din talpa. Iar asta inseamna ca nu va ceda absolut nimic de buna voie. Si nici la insistente moderate. Eu il vad pe dom procuror plecat din scaunul ala numai in catuse.
    Apropos de restul, cred ca e doar inceputul. Nici nu pot sa-mi imaginez ce o sa se mai intample, la ce institutii vor mai atenta. Au lasat ICR nu de teama, ci pentru ca au aparut altele mai urgente. Va urma iar ICR, cand le va veni bine. Ca sa-l citez pe nenea Cristoiu (care nu-mi este prea simpatic) „VOI NU STITI CE INSEAMNA PESEDEU’ „. Si cred ca asta spune tot.
    Cand dumnealor, pesedistii, acuza pe cineva ca a facut ceva… puteti fi siguri ca chestia cu pricina au facut-o ei, iar acum doar tenteaza pe altii cu ideea. Sunt absolut diabolici, eu ii urmaresc de 20 de ani, credeti-ma.

  17. Nu trebuie sub-estimata libertatea de gandire si vectorul de directie al intelectualitatii, in anii electorali. Asa a castigat CDR , asa a castigat PDL. Cu toate neajunsurile acestor guvernari de centru – dreapta, unde am fi fost, daca PSD era la putere neintrerupt ?
    Guvernarea actuala Ponta – Antonescu si-a aratat predispozitia catre abuz si minciuna sfruntata, a demonstrat reala lipsa de resurse umane intr-un timp foarte scurt.

    Dincolo de atacurile staliniste impotriva justitiei (ICCJ, CCR, Parchetul General, DNA) sau impotriva unor institutii de cultura (ICR, TVR, Dinu Giurascu) in plan economic nu au luat decat o masura – intrarea in insolventa a HIDROELECTRICA, afectand 13 banci si costul imprumutului extern. Ce cred oare finantistii si antreprenorii romani despre probabilitatea de a avea un mediu economic stabil si sanatos sub guvernarea USL ?

    Pana la alegerile din noiembrie vor fi la pamant. Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  18. nu cred ca usl-ul vrea sa-l schimbe pe ponta (…nu au rezerve si atunci il pastreaza, etc…); cred ca strategia lor initiala este ofensiva si se vor tine de ea. in plus, psd-ul este dominat de la un cap la altul de ponti, daca pot sa spun asa,.. deci orice rocada ar face e inutila pt ei. pragmatismul ii va face sa il pastreze, cel putin pana la alegeri…

    daca imi veti cere votul pt o structura politica in care apare si pdl-ul lui blaga, adica daca pt a-i baga pe mru si aliatii lui in parlament… trebuie sa votez si pdl-ul,… nu va dau votul! in schimb, as fi inclinat sa-i dau votul lui basescu in cazul unui referendum, daca asta ar duce la caderea pnl-ul lui crin antonescu. ce concluzie puteti trage? ca basescu a devenit, sau poate deveni, politicianul care lupta impotriva tuturor, pe cand mru nu!!! si asta e principala critica pe care o fac, mru nu se comporta ca un politician veritabil.

  19. Subestimati numarul lasilor si al prostilor si al ignorantilor din Romania, adica marea masa a populatiei.

    Se zicea pe vremea lui Iliescu, decat fara Constitutie mai bine cu o Constitutie proasta. Si au votat-o.

    Pensionarii, tiganii, bugetari, asitatii sociali, impaciutori, vor vota pe plagiatori, ca sa fie liniste in tara, sperand sa-si ia tainul mai departe.

    Dar se vor insela amarnic, ca banii nu vin e la Ponta, ci de la societatile secrete care conduc lumea.

    Poate ar trebui bagat in seama si nebunul de Benjamin Bulford, care vorbeste perfect japoneza si care spune lucruri interesante,

    http://aim.edu.tc/?a=articles&p=592

  20. Mon professeur, ma alatur colegului de mai sus care va sugera sa va includeti in semnatura si calitatea de membru de partid, daca tot a ajuns NR partid, ca sa nu existe vreun dubiu referitor la impartialitatea dvs.! ;)
    In rest, optimist stiu deja ca sunteti, visator, ca fost profesor de matematica, nu va credeam a fi!
    Toate acuzatiile de plagiat aruncate asupra celor de la usl vor fi etichetate de electoratul sau drept simple jocuri politice, „lucraturile lui basescu”, etc, iar o demisie ar fi o „cedare” nu un act de onoare. Pur si simplu nu evaluati corect amploarea dezgustului starnit de basescu si pdl, dezgust care, momentan cel putin, intrece orice sentiment similar provocat de usl. Exista o vorba: „Fa-te frate cu dracu’ pana treci puntea”. In momentul de fata „dracul” este usl iar „puntea” este „depedelizarea”. Habar n-aveti cate frustrari au provocat schimbarile pe criterii politice facute de pdl la diverse niveluri! Cunosc oameni cu simpatii de dreapta care n-ar vota in veci pdl dar care vor vota, si chiar au votat deja, pnl, chiar si aflat in „cardasie” cu psd, in ideea ca o data si o data pnl isi va reveni. Speranta ca acea „strutocamila” Macovei+MRU+NR ar putea reprezenta o alternativa pentru acei oameni este doar un vis cu ochii deschisi, intru propria imbarbatare: Macovei si MRU sunt clar „oamenii lui basescu” iar NR nu s-a disociat niciodata de admiratia afisata fata de acesta. Pur si simplu nu sunt privita ca o alternativa credibila ci doar ca o barca de salvare pentru ideile basesciene, un fel de pdl „aripa tanara” si atat. Singurul lucrul la care puteti spera este fracturarea votului pdl, poate unu, doua locuri in parlament si cam atat. Daca veti sti sa va gestionati imaginea, curatind-o de „balastul” numit basescu poate aveti oaresice sanse in 2016, cand lucrurile se vor mai estompa, acum insa „istoria” e prea recenta pentru a spera la ceva mai mult…

  21. Si eu ma tem sa nu fiti prea optimist. Observand in viata de zi cu zi oamenii simpli, asa-zisii alegatori standard, constat ca nu au vreo mare zbatere la adresa imposturii lui Ponta. Nici macar nu par sa fie deranjati de ofensiva impotriva bunului simt pe care au declansat-o politrucii din USL (este totusi uluitor cum nu exista niciun politician decent in USL, cum toti calomniaza la unison si incearca sa relativizeze hotia lui Ponta !).

    Cred ca un lucru nu e bine punctat de „analisti”: PNL-ul a fost in mod traditional votat de un soi de clasa medie urbana, ceva intelectuali etc. PNL-ul nu are acelasi electorat de monolit ca PSD-ul (scuzati elitismul, dar prostimea va vota cu PSD-ul oricate plagiate ar avea Ponta si oricat de ticalosi ar fi cei din jurul lui). Eu cred ca ce se intampla acum, netrebnicia liberalilor care neaga evidenta si prostesc lumea in fata, va duce PNL-ul undeva la nivelul pl’93 + aripa Campeanu, daca mai tineti minte.Ca sa nu mai spun ca Hasotti de pilda ar fi stat la loc de cinste intr-un PUNR din anii ’90, iar tinerii fara nume din PNL care ne povestesc despre cum e cu plagiatele astea seamana foarte bine cu Olguta Vasilescu sau cu domnul acela sinistru in mediocritatea lui, Sova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro