vineri, martie 29, 2024

8 august 2014. Un epilog personal despre carnavalul ultimilor doi ani și despre ICR

Scriu acest text la o oră după ce a ajuns la mine, printr-un sms, vestea condamnării lui Voiculescu. Știam că azi urma să se dea verdictul, citesc presa din România, dar recunosc că de ceva timp, de cînd viața mea laborală nu mai depinde de situația politică din România, mi-am permis să am alte priorități și nu m-a prins momentul istoric în fața laptopului.

Sper să fie un moment de reflecție pentru toată lumea, azi, 8 august 2014, ziua în care persoana care a orchestrat toată nebunia politică și de presă din România ultimilor doi ani intră la închisoare. Aș vrea să fie limpede că, omenește, nu mă bucur că domnul care ne anunța că a mîncat ieri seară varză cu cîrnați, a băut trei pahare de vin alb și a dormit bine, își va petrece seara de azi și următoarele într-un loc mai puțin plăcut. O prietenă îmi spunea că ar trebui să desfacem o sticlă de șampanie, nu simt asta. Cred că mai potrivit ar fi să stăm un pic liniștiți și să ne gîndim, să reflectăm, să privim lumina mieroasă care intră pe geam în această după-amiază de vară, să respirăm adînc și să nu facem nimic special. Pînă la urmă, atunci cînd te trezești dintr-un coșmar, nu sărbătorești cu surle și trîmbițe, ci doar te bucuri, cu o cană de cafea în față, că e o dimineață nouă și că n-a fost nimic adevărat.

Doar că ceea ce s-a întîmplat în ultimii doi ani a fost al dracului de adevărat. A început cu o rumoare surdă, cu o ură mocnită, alimentată de cele mai stupide, conjuncturale, uneori simple supărări de curtea școlii, împotriva lui Băsescu și a celor care, într-un fel sau altul, erau solidari cu el. Nu, solidari e mult spus, a tuturor acelora care aveau vreo tangență, fie și virtuală, fie și la fel de imponderabilă ca aceea de a lucra într-o instituție aflată sub patronajul președintelui țării. Cel puțin, în lumea mai degrabă culturală la care eu am avut acces nemijlocit, anti-băsismul și anti-icerismul au avut acest aspect mai degrabă caraghios. Alții erau cei cu motive grele, dar despre aceia nu pot depune mărturie eu. O dată scînteia aprinsă și întreținută bine de cea mai mare parte a presei, tăvălugul nu s-a mai oprit. Pînă azi, să sperăm. Este, de altfel, mecanismul oricărei nebunii care cuprinde periodic societatea, a se vedea Jurnalul lui Sebastian, nebunie colectivă ce nu are nimic de-a face cu pluralitatea opțiunilor politice, cu critica, cu protestul, cu lucrurile civilizat democratice. Niciodată, în asemenea cazuri, nu e vorba de argumente, ideologii, partide politice, măsuri controversate, calități sau defecte individuale. E vorba despre un fel de bîrfe care mai întîi se șoptesc, apoi se umflă, apoi creează bisericuțe, apoi dependență psihologică de grup, isterie…

Un intelectual invitat la Madrid povestea pitoresc, prin mai 2012, cum Băsescu merita ură eternă pentru că, în nu știu ce împrejurare, îi aruncase pălăria pe jos. Ce afront!

Altul, cam în aceeași perioadă, povestea cum Patapievici are o listă de autori și numai aceia erau invitați și plimbați pe la ICR-uri. Îmi amintesc și terasa din frumoasa Sevilie unde am purtat această intelectuală discuție. M-am uitat în ochii respectivului și i-am spus că lucrez de doi ani cu Patapievici și că nu am văzut și nu am auzit despre o astfel de listă. Mai mult, că dumnealui se afla la Sevilia invitat de ICR și că eu cu mîna mea făcusem propunerea la București și că, în ciuda faptului că scria mai mult decît critic despre Patapievici, iată, se afla invitat de instituția condusă de acesta. S-a uitat la mine, superior, neîncrezător și mi-a venit în mine replica lui Caragiale: ce-ș copil? știm noi mai bine Nu după mult timp, vreo două luni, poate mai puțin, respectivul ins, scriitor renumit, spunea fără să clipească că nu fusese niciodată invitat de ICR undeva.

Altul, mai sofisticat, mi-a spus așa: dumneata, domnișoară (așa se adresează galanții români femeilor, ca să le facă să se simtă tinere), ești aici doar așa, de fațadă, mata nu știi ce se întîmplă de fapt. Păi cum, zic eu, dacă de vreun an jumate eu însămi fac listele de invitați, eu și colega mea punem cifrele de onorarii, contabila calculează impozitele, ne uităm de zeci de ori la o factură, unde și cu ce bani se întîmplă lucrurile alea, adevărate, despre care știți dvs., lucrurile alea oculte? Că nu mai rămîne timp, spațiu și buget pentru ele Aceeși privire semnificativă și aceeași tăcere de fier, atotștiutoare.

Doar că asemenea prostii, repetate, mai ales la televizor, au dus la evenimentele din iulie 2012. Vă amintiți, cînd cu moțiunea de cenzură, cînd cu schimbarea avocatului poporului, cînd cu mutarea Monitorului oficial sub guvern ca să poată fi controlată ora publicării unei anumite ordonanțe, cînd cu suspendarea, cînd cu referendumul, cînd cu schimbarea legii ICR-ului… (Enumăr faptele ca să nu tulbur liniștea celor cărora le cade greu sintagma ”lovitură de stat”.)

Prin natura jobului, am fost, deși departe de țară, în mijlocul acestui ev aprins. ICR a fost o piesă importantă în meciul care s-a jucat la București și o mulțime de oameni, care, mulți dintre ei, poate nici nu știau prea bine cine face parte din guvern, s-au trezit peste noapte că depind, cu arme și bagaje, de circul politic și mediatic românesc. M-am numărat printre ei, pînă în aprilie 2014. Dar nu mă număr printre cei care, o dată plecați de la ICR, privesc cu mînie, cum spunea un fost coleg, spre ”locul călduț” lăsat în urmă într-un acces de demnitate. Am avut un job care trebuia să fie unul cultural și care s-a transformat într-un thriller de proastă calitate. Deși echipa Patapievici ar fi meritat cu prisosință să fi demisionat din solidaritate, posturile din această instituție erau joburi, și nu adeziuni. Mai mult, erau, pentru cei din străinătate, un fel de contracte de patru ani cu statul român și nu cu cei aflați în Aleea Alexandru. Cei trei din conducerea de la București au fost, de altfel, primii care ne-au amintit acest lucru tuturor celor care am comunicat cu ei în iulie 2012, și ne-am oferit disponibilitatea de a pleca o dată cu ei. Încă păstrez mailul lor de atunci, ca pe o dovadă de onoare și generozitate din partea celor mai insultați intelectuali români din ultimii ani.

Nemulțumirile din sînul intelectualității ultragiate și-au găsit rezolvarea firească după seismul politic (sună mai frumos decît lovitură de stat, nu?), iar emanația revoluției s-a numit, pentru ICR,  Andrei Marga. El era cel menit să repare onoarea mînjită de elitismul foștilor.

Terminasem o teză de doctorat despre presa din comunism. Am avut prilejul să trăiesc astfel, din septembrie 2012 pînă în iunie 2013, o mostră vie a relațiilor de muncă din perioada totalitară, ca și cum cineva mi-ar fi oferit o călătorie în timp ca practică post-doctorală. Colega cu care lucram a devenit aliata mea și ne-am sprijinit reciproc, am format o celulă de rezistență, cum s-ar spune. Am văzut colegi invitîndu-l pe Marga la conferințe internaționale, i-am văzut pe alții dați afară abuziv de același Marga. Am rîs, am înjurat, am pretins că nu înțelegeam dispozițiile care veneau de la București, ne-am măsurat pulsul, am văzut listele de autori și artiști preferați (pe ale lui Patapievici nu le-a văzut nimeni nici pînă azi!) și le-am ignorat pe cît a fost posibil, iar cînd s-a îngroșat gluma, am scris scrisori deschise, comunicate, adrenalină.

Apoi am aflat din presă cum că, de fapt, inima adevărului era în altă parte: noi ăștia de la ICR-urile din străinătate eram de fapt spioni. O rețea internațională de spioni. Reflectam visătoare: dacă ar fi fost așa, măcar nu mai trăiam temerea rămînerii fără slujbă din cauza unei moțiuni de cenzură! Pe spion nu-l dai afară așa, cu una, cu două, ci îl trimiți în altă misiune, el nu are anxietăți laborale, stă în hoteluri misterioase, sare dintr-o mașină în alta…

Cu adevărat comic a fost cînd am aflat de la una din Antene, prin ianuarie 2013, că intelectualul cel mai bine plătit la ICR Madrid era o doamnă, ilustră necunoscută, anteniștii subliniau că nici măcar nu era o vedetă culturală. (Poate ați uitat: apăreau în presă contracte, onorarii, numere de pașapoarte și de conturi!).  Doamna, profesoară de română la cursurile organizate de ICR Madrid, ne-a sunat înlăcrimată, întreaga familie din România era idignată că fiica supsese sîngele poporului: dacă spunea la Antenă! Suma colosală, de vreo 8000 de euro, reprezenta ceea ce încasase ea în total, pentru patru ore de cursuri săptămînale, plus examene, timp de 5 (cinci) ani!

N-am demisionat, dintr-un fel de îndărătnicie, dar, cam pe la mijlocul lui iunie 2013, în ciuda tuturor scandalurilor anterioare cu directori demiși ilegal, a ajuns și la Madrid hîrtia de încetare unilaterală și nemotivată a misiunii. A ajuns tîrziu pentru că se pare că au fost neînțelegeri cu privire la cine trebuia să fie numit în locul nostru. S-a întîmplat exact în săptămîna în care Marga însuși a fost demis. Noroc? Nu cred, ci tocmai hazardul absurd, hazardul cu care Marga s-a jucat și cu asta nu te joci, căci hazardul lovește implacabil și suprarealist!

Lucrurile au redevenit apoi civilizate la ICR, dar legea pășunistă a rămas neschimbată și nimeni nu și-a cerut scuze, dar măcar foarte mulți oameni au respirat ușurați căci arbitrariul și mitocănia plecaseră de pe holurile și din comunicatele ICR-ului.

Obișnuiam să povestesc deseori cum am ajuns director adjunct la Madrid, mai ales pentru că mi se părea o poveste care nu mirosea a Dâmbovița. Cei dușmănoși cărora le spuneam cum m-am dus cu un CV în dinți la un Patapievici pe care nu-l cunoșteam personal și despre care scrisesem articole critice cu ani în urmă, mă priveau cu aceeași neîncredere ușor batjocoritoare ca domnul invitat la Sevilla. Ce-ș copil știm noi! Mă gîndesc azi că nici cei care păreau prietenoși, mulți dintre ei oricum, probabil nu mă credeau. Nu se poate ajunge în România într-o asemenea funcție fără pile, fără aranjamente, fără chestii oculte, e un fel de refren al deprimării naționale. Azi, 8 august, la cîteva luni bune de cînd am plecat de la ICR și din Madrid și la mai bine de doi ani de cînd Patapievici a fost forțat să plece dintr-o instituție pe care el și echipa lui o modernizaseră cu adevărat, vreau să spun doar atît, dincolo de orice laude sau dovezi ale exemplarei sale corectitudini: atît timp cît el și echipa lui au fost acolo, da, se putea, se putea intra pe ușă cu un CV corect și se putea ieși cu un job pe măsura lui. Acest lucru, aproape de neconceput în România, timp de șapte ani, s-a întîmplat la ICR datorită stilului de conducere pe care îl impuseseră acești oameni.

Mulți intelectuali, oameni de cultură, scriitori, jurnaliști au continuat la fel de încăpățînați să danseze în carnavalul care a început în 2012, să spună aceleași lucruri caraghioase, răstălmăcite, cînd nu de-a dreptul absurde și să sufere cu veselie consecințele lor, deși îi afectează în egală măsură ca și pe ”băsiști”. Se termină oare acum perioada specifică de lume răsturnată? Nu-mi doresc să-i văd punîndu-și cenușă în cap, îmi doresc doar să-i văd ceva mai discreți, mai puțin convinși că lucrurile stau așa și nu altfel. Și, vorba lui Arghezi, să se gîndească bine la ce se gîndesc. Măcar azi, cînd regizorul acestui thriller de proastă calitate și-a schimbat domiciliul.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. „So the Platonic year
    Whirls out new right and wrong
    Whirls in the old instead;
    All men are dancers and their tread
    Goes to the barbarous clangor of a gong.”

    (Yeats, selected by JLB)

  2. Oricit de mari sint meritele culturale daca atitudinea dumneavoastra este partizana si de alta parte a baricadei decit a celor multi sinteti perceputi in primul rind ca activist si apoi ca om de cultura. Este evident ca audienta lui Liiceanu, Plesu, Mihaies (numiti chiar intelectualii lui Basescu) este in scadere nu pentru contributiile lor culturale (chiar mult mai importante in ultima perioada) ci pentru pozitia lor publica de a sustine partizan ceace cei multi detesta. Patavievici a ajuns chiar sa fie agresat in public nu pentru ce a facut in cultura ci pentru atitudinea lui. A fost inlocuit cu Marga alt activist si care dupa cum era de asteptat nu a rezistat. Marga sau oamenii pusi de el au procedat la fel de partizan ca Patapievici sau oamenii pusi de el la ICR. Te poti afirma pina la un puct cu „arta pentru arta” dar adevarata productie culturala este destinata unui orizont de asteptare foarte larg. Ma gindesc la citiva invitati ai ICR din NY care in locul unor autentici oameni de cultura erau mai degraba niste incepatori in descifrarea unor posibile cai de creatie puse la dispozitie de larga libertate de exprimare de dupa marea invalmaseala din 1989 in timp ce intelectuali apreciati din comunitatea romana din NY nu numai ca nu erau invitati dar unii nu erau nici macar instiintati de actiunile ICR fiind considerati cumva potentiali perturbatori. Vreti sa fiti apreciati faceti cultura nu propaganda chiar daca sinteti numiti de oameni politici.

    • Prin mesajul dvs. demonstrati ca doamna (L.M sper sa nu va suparati ca nu am folosit apelativul de domnisoara) are dreptate scriind ceea ce scrie.
      Un articol pe care l-am citit cu placere, multumesc.

      • Corect! Dl. Niculescu a uitat sa ne precizeze pe cine a instigat dl. Patapievici sa-l scuipe pe Gidea. Cit despre pierderea de audienta a d-lor Liiceanu, Plesu, e suficient sa citesca numai aici numarul de postari si de vizualizari cind ei publica editoriale. Nu mai mentionez Adevarul, lansarile de carti.

        Da, doamna editorialista are dreptate, chiar daca n-o spune explicit. Ei bine, eu pot. Caloriferistii lui Marga sunt peste tot. De-aia ne-au si incalecat. Fiindca nu le-am replicat, fiindca le-am permis.

    • Ca tot vorbiti de partizanat, al d-voastra e cit se poate de evident, fiindca sustineti ca „Marga sau oamenii pusi de el au procedat la fel de partizan ca Patapievici sau oamenii pusi de el la ICR”.

      In rest, pentru orice roman cu pretentii de intelectual, lucrurile au stat taman invers: nu doar privitor la condamnarea comunismului, in realitate, presedintele Basescu a fost omul intelectualilor, adica al lui Plesu, Liiceanu, Tismaneanu, Patapievici, s.a.m.d. Drept e si ca, din pacate, lucrurile n-au ramas asa in mandatele presedintelui, dar asta e scaderea sa, nu a intelectualilor.

    • Din nefericire , domnii Plesu , Liiceanu , Patapievici , Mihaies nu reusesc sa fie la fel de independenti in gandire / obiectivi / neutri cum sunteti dv. .
      Asta este evident si – oricat de mult ne-ar displace – trebuie sa acceptam Realitatea .
      P.S.
      Presupun ca va referiti la audienta domniilor lor in randul telespectatorilor A 3 ; nu ne mira , se stie ca telespectatorii A 3 e ( toti ) niste intelectuali rafinati , renumiti ( mai ales ) pentru discernamantul lor iesit din comun ( au castigat multe premii pentru discernamant , la competitiile din USA unde A 3 ia premii in fiecare an , pe baza taxei de participare platite anterior ) .
      Cand scrieti ” cei multi ” , va referiti la cei 4,20 milioane care au votat USL pe 9 decembrie 2012 ?
      Aveti ( din nou ) dreptate , au fost ( relativ ) multi ; totusi , cei mai multi au fost cei care NU au votat USL – vreo 12,0 milioane .

  3. Liiceanu,Plesu,Cartarescu,Sora,Patapievici,raman printre intelectualii de frunte ai tarii,indiferent de ragetele de la Antena 3 sau a postarilor aferente de pe internet.A cest articol ar trebui citit de alianta crestin liberala care trebuie sa explice cum s-au aliat perpetratorii loviturii de stat din 2012 cu cei de cealalta parte a baricadei,inainte sa-si ceara iertare si sa-si repudieze faptele.Asa poate vor intelege dece nu vor fi in stare sa scoata la vot oameni care n-au votat niciodata.

  4. Felicitari pentru articol.
    Foarte frumos scris.
    Si dureros pentru ca exista caractere, genul „Altul mai sofisticat”, sau cel care „povestea pitoresc” dece trebuia urit Basescu ori „scriitorul renumit” care nega ca ar fi fost unde fusese.

    • Din fericire , existati dv. , maestre .
      Iar comentariile dv. sunt atat de interesante – aproape la fel de interesante ca ale maestrului Gadea !
      Va multumim mult .
      P.S. Un ganditor de talia dv. nu ar trebui sa-si risipeasca pretiosul timp citind texte neinteresante ( ma rog , daca este obligatie de serviciu …. ) .
      In plus , pierdeti ( in acest timp ) aberatiile adanci ale altor intelectuali autentici – maestrul Gadea , M. Badea , Dana Grecu , M. Ciuvica , Oana Stancu , A. Ursu , R. Tudor …

  5. Sa speram ca astfel de lucruri triste nu se vor mai intampla… dar sunt sceptica. M-am bucurat si eu ca justitia functioneaza, dar mai e foarte mult de lucru.
    Cat despre activitatea ICR si a echipei lui Patapievici, sunt total de acord cu Dumneavoastra.
    Comparatia cu presa comunista si ce se intampla acum nu este deloc deplasata din pacate. Diferenta este doar ca toata lumea isi poate exprima o parere, e adevarat ca doar in ziare sau la posturi de nisa. In rest propaganda pura, fara nicio tangenta cu adevarul. Ieri am ras copios cand plangea Antenele ca nu mai pot face jurnalism autentic, in acelasi timp in care spuneau ca procesul lui Voiculescu a fost unul bolsevic, pai un jurnalist cunoaste sensul cuvintelor si al notiunilor pe care le foloseste, ori e clar ca dansii fie nu stiu cum se desfasura si ce insemna un proces bolsevic, fie folosesc notiunea pentru a manipula si in scop propagandistic, in ambele cazuri nu vorbim despre profesionalism in jurnalism democratic si atunci Antenele nu au de ce sa se planga.

  6. felicitari, frumos articol ai scris ‘dumneata, domnisoara’ . cat despre patapievici, da doamne sa vina clonarea mai rapid peste omenire

  7. Intrebati un anti-basist infocat ce avea Romania si a stricat Basescu in 2 mandate si nu o sa stie sa va spuna, nu ca nu ar exista si lucruri rele facute de el.
    Intrebati un anti-basist infocat care este motivul real si care sa justifice o astfel de masura extrema pentru care trebuia suspendat si va ridica din umeri …

    pentru ei perceptia este realitate si tot ce stiu este ce li se spune si vor sa creada. realitatea pare sa fie alta, si avem motive sa gandim asta, doar daca e sa gandim putin pragmatic am vedea care sunt profitorii acestei stari de fapt, marii baroni, marii coprupti, etc., insa ei nu vor sa gandeasca asa. in final isi fac singuri rau, dar stiu ei de ce fac asta : din egoism. stiu ca alegerile lor ne condamna la inapoiere, insa daca ar alege altfel, ei sigur ar fi victime, la fel cum au fost si dupa 89, pentru ca sunt prea imbecili pentru o societate altfel decat una comunistoida.

  8. Pentru mine a fost o placere sa citesc acest articol. Fara a fi afiliat la ICR si traind in afara Romaniei mi-a atras atentia munca institutului in perioda Patapievieci atunci cand am inceput sa primesc recomdandari de la prieteni de alte nationalitati pentru expozitii sau filme romanesti (asta nu se mai intamplase pana atunci).

    Condamnarea lui Voiculescu pe mine ma bucura si acest tip de invidizi a prosperat tocmai pentru ca vocea normalitati a fost si inca este timida in relatiile cu acesti indivizi.

    @Nicolae Niculescu: am locuit in NYC pentru o perioada si am cunoscut unii intelectualii is artisti romani de acolo. Impresia mea este ca cei care reusesc sa transmita ceva prin creatiile lor nu doresc sa interactioneze cu Romania politica is instutionalizata si nici nu cauta recunoasterea, obtinerea de beneficii sau titlul de artist sau intelectual al neamului romanesc.

  9. Bravo, Luminita, mai avem nevoie de asemenea marturii, extrem, extrem de folositoare atunci cind suntem in situatia de a arata, explica, realitatea rudelor si apropiatilor bine-intentionati dar afectati de tavalugul spalarii pe creier pornit de acesti oameni.

    • Din pacate, „marturiile” fara nume nu ne ajuta sa stim cine, cum si de ce.
      E ca si cum v-as spune ca cineva mi-a facut candva ceva, si las’ ca stim noi ce si cum. Cui prodest, ca ma indoiesc de faptul ca respectivul citeste contributors, sau ca si-ar pierde somnul daca ar face-o?
      Pudibonderia omoara Romania!

  10. Mare noroc are tara noastra, Romania, cu intelectualii ei. Oare unde am fi ajuns fara?!

    Tin minte ca, pe vremea cind eram scolar, cei mai inteligenti elevi – daca e sa ne luam dupa note si medii generale, dar, cum se va vedea in continuare, asta nu e un criteriu serios – continuau, dupa liceu, la matematica, la fizica, la aeronautica, la calculatoare sau la alte asemenea facultati cu multa matematica in ele. Ce folos insa? Cum bine se stie, nici unul singur dintre ei nu a ajuns intelectual, ba au mai si fugit din tara care cum a putut pentru ca erau individualisti, lacomi si voiau sa faca bani pe cont propriu, cit mai multi si in modul cel mai egoist posibil. De patriotism, nici pomeneala. Iar sa lucreze pentru stat? Salariati? Bugetari? Sa-si aduca aportul? Numai gindul sau sugestia de a deveni salariati ai statului ii facea, si ii mai face si azi, sa se infurie si sa injure ca la usa cortului.

    Dintre ceilalti elevi, insa, in ciuda aparentei lor mediocritati intelectuale, multi au ajuns eminenti studenti pe la facultatile de filologie (incubatoare de ziaristi, poeti, scriitori si ICR-isti; elita intelectuala a tarii, adica) sau la faimosul ASE (fabrica de contabili, din care multi au ajuns bancheri si/sau inalti functionari de stat, o adevarata pepiniera de cadre pentru Academia Romana). Acestia sint intelectualii veritabili si cu ei ne mindrim noi. Asa am razbit si asa am ajuns unde sintem azi. Sint oricind gata sa serveasca interesele nationale, patria si cultura (ah, CULTURA ROMANA!) oriunde in Europa de Vest sau in America de Nord, indiferent citi ani ar trebui sa se jertfeasca in posturi de mare responsabilitate sub stindardul ICR, al UNESCO, UE, Ministerului de Externe… ce-o fi, nu face nimeni mofturi. Nu se rusineaza, ca altii, sa primeasca lefuri si burse de la stat. Sau chiar si de la patroni de presa (y compris servicii), de ce nu? Solutia imorala e si ea o solutie. Doar n-o sa lase corecta informare a publicului pe seama unor amatori?

    Un singur mare regret persista inca: ca culturii romane i se aloca prea putini bani de la buget. Ca poporul nu intelege cit de important e sa alocam an de an sume tot mai mari de la buget pentru cultura. Va dati seama cite s-ar putea face cu un buget dublu? Triplu? De zece ori mai mare? Vad dati seama cite poezii in plus ar fi putut sa creeze Cartarescu si toti ceilalti membri ai Uniunii Scriitoare in conditii financiare mai omenoase? Te ia cu ameteli…

    • Mai tineti minte cum brusc dupa Decembrie ’89 „adevaratii intelectuali” din comentariul Dvs. au impus ideea ca intelectualitate tehnica reprezinta o contradictie in termeni, cu corolarul practic „de ce conduc inginerii economia?” (as raspunde: Simplu, pt ca asta era nivelul de competenta al „economistilor”) ??
      Cum sa accepte „adevaratii intelectuali” ca un fizician „veleitar intr-ale culturii” poate sa creeze un ICR eficient, chiar in interesul lor, daca asta presupune si o doza de competitie intre competente? Si cu ce argumente l-au combatut? Arta pentru arta pe care tocmai ei o practica i-a fost imputata exact celui care a incercat sa promoveze criteriul eficientei culturale!
      Totusi nu subscriu la utilizarea numelui Cartarescu in ultimul pasaj, eu as fi adaptat fraza pastrandu-i sensul pentru Stelian Tanase, de exemplu.

    • „Vad dati seama cite poezii in plus ar fi putut sa creeze Cartarescu si toti ceilalti membri ai Uniunii Scriitoare in conditii financiare mai omenoase? Te ia cu ameteli…”

      Va dati seama cate poezii in plus ar fi putut sa creeze Cartarescu si toti ceilalti membri ai Uniunii Scriitoare daca poeziile lor ar fi fost apreciate si cumparate? Te ia cu ameteli…

      Hai sa-ti explic cum devine de se-ntampla: cand produci ceva dorit pe piata (deci pentru care ai cumparatori) o duci bine, cand produci ceva ce nu se cere o duci prost… si nu decide „statul” ce anume este de calitate sau nu, si nici nu ia din bugetul sanatatii sau invatamantului pentru a-i asigura finantarea domnului Cartarescu, pentru ca eu unul platesc taxe pentru a avea acces la ingrijire medicala, la educatie pentru copii, la drumuri de calitate, la protectia politiei etc., nu pentru a asigura stipendiile „intelectualilor”. Sunt destepti? Pai sa se intretina singuri, la fel cum o facem noi astia prostii ;)

    • Fiind un text destul de personal, mi-am promis sa nu raspund comentariilor. O fac aici doar pentru a va ruga sa nu folositi numele lui Mircea Cartarescu in acest fel, este unul dintre foarte putinii scriitori care au avut o atitudine demna si clara in ultimii doi ani, iar ca scriitor invitat de ICR va asigur ca a fost mereu de o modestie si un bun simt exemplare. S-a vehiculat oricum destul minciuna ca a fost privilegiat de Patapievici, nimic mai neadevarat, editurile l-au preferat intotdeauna, a fost mereu invitat de partea straina la festivaluri sau tirguri, niciodata propus sau impins in fata de ICR. Asa s-a intimplat si cu regizorii de film din noul val, cu artisti ca Perjovschi si alti citiva, nu foarte multi. Cea mai buna dovada e ca, de pilda, lui Cartarescu i se publica in continuare carti in Spania fara subventie ICR si a fost invitat de trei ori in ultimul timp exclusiv pe spezele editurilor spaniole. Dar daca nu intelegem sau nu vrem sa credem lucrurile astea, macar sa nu le folosim numele asa, e chiar prea mult, Cartarescu e chiar opusul artistului abuziv si oportunist.

      • Stimata doamna,

        Eu unul am folosit numele doar pentru ca este cel mentionat in comentariul la care am raspuns.
        Practic, am reactionat – pe baza unor considerente economice clare – la dorinta @Ionica C. P. de a creste finantarea de la buget a intelectualilor. .

        Cu respect,
        iosiP

  11. Luminita

    foarte bun textul tau. te felicit pentru ce ai putut face (in conditiile date) la lCR Madrid si iti doresc sa te ocupi de acum incolo de tine cum te-ai ocupat de altii. In ce priveste ura injectata de A3 vezi dupa comentarii ca va mai dura… eu si Lia Perjovschi am rupt in 2012 orice legatura cu „noul” ICR si nu vom mai colabora cu acesta institutie pina cind naratiunea de la baza ei (ordonanta de urgenta cretina si pasunista) nu va fi schimbata. si poate nici atunci pentru ca injuriile si calomniile ne-au ajuns.
    Cu ICR-echipa Patapievici, a fost singura data in viata cind am avut sprijin institutional. Pentru prima data de cind sint eu activ international o instiutie din Romania (ICR-echipa patapievici) era invidiata de tineti-va bine British Council sau Colegium Hungaricum sau alte si alte institute culturale occidenatale sau est europene. Nu cred ca se va mai putea ajunge la aceasta performanta. Nu s-a inteles ca n-au exista liste ci doar cerere externa.

    Dupa cum spui de Cartarescu si eu am fost reprezentat de o galerie din Madrid inainte de infiintarea ICR si sint reprezentat de ea si dupa ce ICR a devenit irelevant.
    De mai bine de doi ani de cind nu mai avem nici-o relatie cu MAE/ICR/MC expunem in acelasi ritm si in aceleasi locuri prestigioase fara sa consumam taxele muncitorilor romani ci pe ale muncitorilor germani, americani, francezi, lituanieni, norvegieni sau brazilieni.

    Pentru tot ce ati facut aveti respectul nostru. Multumesc!

    • Luminita, Radu, Dan, dragilor
      Imi dau seama, dupa 2 ani de cand Marga m-a demis fara explicatii de la ICR Budapesta (multumesc de vorbele bune trimise atunci), ca ICR-ul marca Patapievici se constituise intr-o insula institutionala care nu putea fi tolerata de USL: era necorupta, creativa, cordiala, un produs fara E-uri politice, avea vizibilitate si o agenda culturala elevata, castigase prestigiu international. Oricat a scotocit Curtea de Conturi, la indemnul toxic al Antenelor, n-a putut gasi fraude sau deturnari de fonduri, cum a gasit la Marga dupa doar 8 luni. Asa ceva nu se poate, si-a zis factorul politic, la unison as zice, din moment ce nici cei din Opozitie n-au depus un efort prea mare sa salveze ceva. ICR facea diferenta. Intelectualii frustrati amintiti de voi au sustinut demersul ucigas al politicului. Actualul ICR s-a aliniat. Cunoasterea limbii tarii gazda nu mai e conditie. Relatiile si protocoalele antecesorilor cu institutiile de cultura straine au fost abolite, din precautia specifica unor functionari incompetenti care conduc azi filialele ICR din lume. ICR a redevenit, dintr-o institutie civila, un buzunar de rezerva al MAE, fara legatura serioasa cu actul cultural.

  12. Eu nu cred ca oamenii de valoare din Romania au nevoie de sprijinul statului pentru a-si exercita meseria. Ba din contra, statul are nevoie de sprijinul lor pentru a-si justifica existenta.
    ICR a fost o dovada de institutie functionala si low-cost in tara noastra. A fost distrusa de niste ticalosi pentru ca a dovedit ca romanii se pot organiza si pot face lucruri de calitate. Ticalosii politici nu vroiau sa existe institutii de calitate neafiliate lor, care sa poata fi aratate ca modele de succes, prin urmare le-au distrus cu prima ocazie. Este chiar atat de simplu.

    Singura varianta asadar sunt constructiile private. Banul public este luat de la noi pentru a fi ciordit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Luminita Marcu
Luminita Marcu
Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colaborator din 2001, titular în departamentul de Studii literare, din 2005). A publicat cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol în 2006 la Editura Polirom, traduceri din engleză şi spaniolă şi numeroase articole în presa din România. În curs de apariție la Editura Cartea românească, lucrarea ”Gazeta literară 1954-1968. O revistă culturală în comunism”. Aprilie 2010 - aprilie 2014, director adjunct al ICR Madrid. 2007-2010, consilier de presă al Institutului Cervantes din București. Din septembrie 2014, lector, prin concurs, la Universitatea din Salamanca (titular al cursurilor de Literatură română în cadrul Literaturilor romanice și de Limbă și civilizație românească).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro