Toată lumea jură în ultima vreme pe Constituție și se închină în fața Curții Constituționale. Sinceritatea politicienilor este evaluată corect de public, dacă ne uităm la procentele joase de popularitate ale parlamentului. Oamenii nu cred până nu văd. Iar de văzut, se vede așa: ce se critica ieri de pe poziții instransigente, azi se încalcă dublu, ce părea în guvernările trecute de neacceptat, azi e normalitatea însăși. Apare în prezent o atitudine politică cu un accent riscant, semnalat de organizația ”Reporteri fără frontiere” și anume identificarea de ”dușmani ai poporului” în vocile critice ale societății: jurnaliști, analiști, comentatori, politicieni ai opoziției. Includerea presei la ”vulnerabilități” în strategia de apărare a PDL, blamată cel mai vocal de USL aflat atunci în opoziție, este acum pusă în fapt de USL. Iată, președintele interimar cere ca SIE să ancheteze “mecanismul prin care imaginea unei ţări a fost distrusă în două săptămâni într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată. Trebuie să vedem totuşi cine a făcut asta, pentru că este ceva ce afectează ţara, toată ţara”. Partidele se dau reciproc în judecată pentru…declarații. Președintele este suspendat nu pentru ce a făcut, ci pentru ce a spus. Pe de altă parte, auzim de ceva infiltrări de jurnaliști sub acoperire în redacții (cazul Zaschievici, încă neclarificat).
Din declarațiile unor oameni politici iresponsabili reiese că ”dușmani ai poporului” sunt câțiva jurnaliști și comentatori pasibili de subminarea statului, atac la imagine sau chiar înaltă trădare. Corespondenții marilor publicații occidentale care au abordat cu toată seriozitatea situația din România sunt enumerați în comunicatul RSF: Sánchez Costa, corespondent al cotidianului madrilen El Pais, Mirel Bran de la Le Monde și Liliana Ciobanu, colaboratoare la cu CNN și The Economist, Keno Verseck (Der Spiegel și Deutsche Welle), Karl-Peter Schwarz, Vlad Odobescu (ARA și USA Today), Ruby Russell, Laura Boromir (Der Standard) și Kim Lane Scheppele. Ei ar fi, într-un prim lot, dușmanii României. Cazurile de jurnaliști angajați la mediile publice românești au fost rezolvate mai ușor: la Agerpress și la Radio România corespondenții au fost retrași pe baza prezumției că ar putea avea poziții diferite de ale puterii.
Absurdul vine din faptul că politicienii de vârf care pun în pericol libertatea de exprimare, pe cea de opinie și însuși adevărul, sunt protejați. Ei nu pot fi sancționați pentru declarații politice. Profită din plin, aruncând cu opinii nefondate. Mai mult, un criteriu vizibil de avansare în posturi bine plătite a clienților politici este actualmente cât de tare au dat din gură pe la televiziunile afiliate. Din contra, intelectuali care se exprimă critic au fost pedepsiți sau, dacă n-au putut fi suprimați, continuă să fie bălăcăriți. Victime au fost inclusiv instituții ca IICMER, ICR,TVR Info și alte instituții făcute praf fiindcă liderii lor – Vladimir Tismăneanu, Horia Roman Patapievici, Mircea Mihăieș și jurnaliști din televiziunea publică -, se încăpățânează să gândească liber. O sursă guvernamentală spune că tăierea integrală a bugetului ICR în luna august 2012, măsură fără precedent, a fost luată ca penitență: ”Ei ne înjură, iar noi le dăm bani? Tăiați tot!”, ar fi ordonat Ponta.
”Biblia” constituțională garantează la art.29 și 30 atât libertatea de conștiință, cât și libertatea de exprimare, în ambele articole regăsindu-se inviolabilitatea libertății de opinie. Jurnaliștii știu și respectă (atâți câți respectă), regulile opinării, ale exprimării critice, separând informația de opinie și prezentând opinii pe bază factuală, așa cum cere Codul Deontologic Unic, adoptat de o majoritate a jurnaliștilor români. Și forurile europene, prin rezoluții privind etica jurnalistică, fac precizări în privința protecției de care se bucură în democrație opinia exprimată public. Rezoluția 1003 spune că ”deși opiniile sunt inevitabil subiective și, prin urmare, nu pot și nu trebuie supuse criteriului adevărului, ele trebuie totuși exprimate într-o manieră onestă și etică”. Rezoluția adaugă că ”nimeni nu trebuie să rămâna neutru față de apărarea valorilor democratice”. Opinia critică face parte din armele la vedere împotriva abuzurilor și a încălcării principiilor democrației. Pe jurnaliști îi apără organizații internaționale. Reporteri Fără Frontiere consideră ”inacceptabilă încercarea de a face din jurnaliști români sau străini țapi ispășitori pentru actuala criză politică. Retorica paranoidă și plină de ură față de jurnaliști trebuie luată foarte în serios de partenerii europeni ai României. Ne exprimăm teama că acest climat bolnav va afecta negativ libertatea de informare”. Pe intelectuali îi apără solidaritatea oamenilor educați și propria tărie morală. Din interiorul instituțiilor, angajații sunt protejați de Legea 571/2004 a avertizorului public pentru a nu fi constrânși de regulamentele interne să înghită orice nedreptate și să poată semnala încălcări ale legii sau ale moralei. Important este să nu se abandoneze aceste mijloace.
Articol apărut și în revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
O mare problema o constituie si publicul. Daca o emisiune are rating, inseamna ca ceea ce ofera emisiunea cu pricina are cautare.
Spre exemplu, o anumita bautura carbogazoasa este daunatoare sanatatii. Cu toate astea, ea este cumparata si consumata. Ca atare, bautura este produsa in continuare.
Marturisesc insa ca daca libertatea presei este afectata, este afectata foarte subtil, eu nu observ acest lucru.
D-na Armanca, stirista aceea, care citeste breiching niusul de la ora 12.00 ar trebui amendata pentru maltratarea limbii romane si pusa sub ban. De la suspendare, nu aud de la ea decit „presedintele statului suspendat”. O vreme a fost amuzant, chiar era, asa, de remarcat, ca astia au suspendat statul de drept, dar persistenta ei e ucigatoare.
Inainte de a ne plinge de isterismele lui Crinocchio si ale lui Pinocchio Ponta, ar trebui sa ne verificam jurnalistii. Ce credibilitate mai au astfel de jurnalisti?