vineri, decembrie 9, 2022

Consiliul Stiintific si Comisia de Etica de la INCDFM confirma plagiatul Ecaterinei Andronescu

Conform site-ului adevarul.ro, aici, in data de 4 decembrie a avut loc sedinta comuna a Consiliului Stiintific si a Comisiei de Etica a INCDFM, sedinta convocata pentru a analiza cazul si a lua masurile care se impun conform legii 206/2004.

Discutia s-a referit la sesizarea site-ului integru.org privind acuzatiile de autoplagiat si plagiat a unor autori, printre care dna Ecaterina Andronescu si Sorin Jinga.

„In urma analizei lucrarilor si a discutiei cu autorii implicati care lucreaza in INCDFM, s-a constatat existenta unor abateri de la buna conduita in activitatea de cercetare-dezvoltare din partea acestora.”

Este vorba de o lucrare originala, cu 9 autori, care apoi a fost refolosita de inca trei ori, cu schimbarea titlului si a autorilor, printre autorii lucrarilor „clonate” aflandu-se si Ecaterina Andronescu.

Mai mult, una dintre „clone” a servit ca document in cheltuirea fondurilor  banesti aferente unui grant din fonduri publice, circumstanta agravanta si care ar trebui sa conduca, in mod normal, la anchete din partea organelor abilitate.

Plagiatul si autoplagiatul au fost confirmat de somitati ale stiintei mondiale: James F. Scott de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, Nathan Newman de la Universitatea de Stat din Arizona, SUA, Michael Carpenter de la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie, şi Susmita Bose de la Universitatea de Stat din Michigan, SUA.

Situatia imposibila in care se afla Guvernul Romaniei, cu Primul Ministru si Ministrul Educatiei dovediti plagiatori, impune o evaluare imediata a factorilor de raspundere, parchete, Parlament, Presedintie, OLAF, DLAF, DNA, pentru a nu lasa ca intreaga comunitate a cercetarii romanesti sa fie afectata de valul de dispret si decredibilizare venit dinspre comunitatea stiintifica internationala.

Asociatia EDU CER isi rezerva dreptul de a informa de indata Comisia Europeana, OLAF, de aceasta situatie.

Iata comunicatul integral al INCDFM:

Comunicat

In urma sesizarilor privind abaterile de la buna conduita in cercetare-dezvoltare care implica angajati ai Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM) aparute pe site-ul integru.org in data de 2 decembrie 2012, va comunicam urmatoarele:

– In data de 4 decembrie a avut loc sedinta comuna a Consiliului Stiintific si a Comisiei de Etica a INCDFM, sedinta convocata pentru a analiza cazul si a lua masurile care se impun conform legii 206/2004.

– Autorul corespondent, care poarta raspunderea principala pentru gestionarea relatiei grupului de autori cu editurile si coordonarea grupului de autori, nu mai este de 2 ani angajatul INCDFM.

– In urma analizei lucrarilor si a discutiei cu autorii implicati care lucreaza in INCDFM, s-a constatat existenta unor abateri de la buna conduita in activitatea de cercetare-dezvoltare din partea acestora.

– Masurile care s-au luat: s-a propus inceperea demersurilor pentru retragerea lucrarilor care se refera la acelasi grup de rezultate; sanctionarea salariatilor INCDFM cu avertisment scris. Aceste masuri sunt conforme cu art. 11, literele a) si b) din legea 206/2004, modificata si completata prin ordonanta 28/2011.

– Autorul care facea parte din Consiliul Stiintific si-a dat demisia din acest organism al INCDFM.

In incheiere precizam ca INCDFM va face toate eforturile pentru a preveni, in viitor, abaterile de la normele de buna conduita in cercetare.

Nota Editor: STEFAN VLASTON CANDIDEAZA DIN PARTEA ARD LA CAMERA DEPUTATILOR LA ALEGERILE DIN DECEBRIE 2012. ARTICOLUL DE MAI SUS TREBUIE CITIT CU ACEASTA REZERVA

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. „Mai mult, una dintre „clone” a servit ca document in cheltuirea fondurilor banesti aferente unui grant din fonduri europene”
    De unde aveti aceasta informatie? La sfarsitul celor trei articole cu bube e trecut un singur contract CEEx 4/2005. CEEx-urile nu erau din fonduri europene, ci de la bugetul de stat.

      • You’re welcome… Daca-mi permiteti o parere personala (posibil nereala, deci nu-i cazul sa va suparati – nu ma mai razgandesc cu votul…), eu va cred si sincer si bine intentionat, dar nitel cam repezit cu concluziile. Eu mi-s mai cu gena de ardelean, si de-aia sunt mai molcom…
        Pana una-alta, aveti mai jos cateva link-uri utile:
        http://www.cnmp.ro/ceex/comp/
        La pozitia 802 gasiti CEEx-ul cu pricina, detaliat mai jos:

        http://www.cnmp.ro/ceex/comp1/oferta.php?id=802
        1 milion jumate de la bugetul de stat, pe 3 ani de zile, impartiti la 7 parteneri. Nu ies asa multi bani la fiecare (chiar daca nu cred ca s-au impartit in mod egal – probabil UPB si INCDFM au luat mai multi), dar, la urma-urmei, multi-putini, tot bani irositi sunt…

        http://www.chim.upb.ro/MATMIUM/
        Site-ul proiectului, unde sunt trecute si articolele cu pricina.

        • Nu va uitati doar la banii alocati pe proiectul repsectiv. Pentru participarea intr-un proiect de cercetare se cere experienta (in speta articole publicate). Madam Andronescu a scos 3 dintr-o lovitura, cine stie la cate alte proiecte a avut acces cu ele la CV?

  2. Poate n-ar strica sa puneti undeva sus si link-ul la editorialul din Nature, ca va da apa la moara, electoral vorbind:

    http://www.nature.com/news/suspend-disbelief-1.11954

    In general lumea care umbla p-aici stie engleza, iar cine nu, mai foloseste si Google Translate. Mie mi-a placut mai ales sfarsitul:
    „Could the issue of scientific integrity influence a general election? That would be astonishing perhaps, but not absurd.”

  3. Bancuri din epoca de aur, luate din cartea „10 ani de umor negru romanesc” si culese de Calin-Bogdan Stefanescu intre anii 1979-1989. Nu stiu de ce, dar simt ca vom avea nevoie de umor…

    În perspectiva alegerilor, după îndelungi studii sociologice, s-a stabilit modalitatea de a realiza unanimitatea de tip nou: voturile contra se anulează. În acest sens au fost emise şi instrucţiuni pentru numărarea voturilor:
    „Cele bune să se-adune/Cele rele să se spele!”

    Ceauşescu participă la o vânătoare de raţe sălbatice în deltă. La un semn, organizatorii vânătorii încep să facă zgomot şi stolul de raţe se ridică în aer. Toţi oamenii din suită încep să-şi descarce puştile. Trage şi Ceauşescu, dar nu pică nici o raţă. Mai trage o dată, dar rezultatul este acelaşi. Asistenţa este consternată şi speriată pentru că nu ştie cum va reacţiona Ceauşescu. Fiecăruia îi e frică să ia iniţiativa unei acţiuni, ca să nu plătească el oalele sparte. Deodată, de undeva din spate, se-aude vocea lui Adrian Păunescu care cere voie să recite o poezie făcută pe loc şi dedicată evenimentului:
    „E ager vânătorul,/Ţinteşte şi doboară,
    Dar raţa geto-dacă/ Şi moartă tot mai zboară!”
    Îşi drege glasul şi continuă:
    „Priviţi aceste paseri/Care şi moarte zboară!
    Le ţine sus în aer/Doar dragostea de ţară!”

    Întrebare: Ce-o să se întâmple dacă se va construi socialismul în Sahara!
    Răspuns: La început nimic, dar mai pe urmă n-o să se mai găsească nisip.

    Locuitorii comunei „Flămânzi” sunt foarte supăraţi că acum numele comunei lor nu mai corespunde realităţii. Azi, ei nu mai sunt flămânzi ca acum şaptezeci de ani. Ca urmare, au format o delegaţie care să se ducă la Ceauşescu să-i expună dorinţa lor de a schimba numele comunei. După ce i-a ascultat, Ceauşescu le-a spus:
    — Foarte bine! Sunt de acord cu voi. „Flămânzi” nu mai e un nume potrivit pentru comuna voastră. Cum aţi vrea să se cheme de-acum încolo?
    — „Sătui până-n gât”!

    Alimentara se cheamă acum: „complex alimentar”, pentru că are o parte reală şi o parte imaginară.

    Noi preparate pe listele de bucate ale gospodinelor:
    Ciorbă de pui: pui apa la fiert, pui sare, pui cartofi, pui zarzavat, pui nu mai pui,c-ai pus destul!

    În clasa a IX-a seral, profesoara cere elevilor să-şi verifice cunoştinţele. Securistul se ridică în picioare:
    — Tov. profesoară, vă rog să-mi lăsaţi puţin timp, pentru că n-am adresa de la toţi.

    Din cugetările lui Bulă: la noi, proştii nu sunt prea mulţi, ci prea sus

    În România sunt trei animale pe cale de dispariţie: leul, râsul si elanul. După ele, a dispărut şi somnul.

    Un român şi un american stau de vorbă. Vine vorba despre democraţie şi americanul afirmă că la ei este cea mai deplină democraţie.
    — Uite, de exemplu, la noi, când trece Reagan, eu scuip şi nu păţesc nimic!
    — A! Asta nu-i nimic! intervine românul. La noi, când trece Ceauşescu, eu mă piş şi nu păţesc nimic!
    — Chiar aşa? se miră americanul.
    — Chiar aşa! E drept că nu dau pantalonii jos…

    Din folclorul nou:
    „Viitor de aur ţara noastră are/Şi-i prevăd prin SECU a ei înălţare!”

    La O.N.U. s-a iniţiat un concurs de afişe care să prezinte, cât mai sugestiv flagelul foamei. Americanii au prezentat un afiş cu un băiat îmbuibat care mânca tot felul de bunătăţi şi, alături de el, un copil subnutrit care privea şi înghiţea în sec; francezul a prezentat un afiş cu un negrişor slab de tot, uitându-se la o farfurie goală; rusul a prezentat un afiş cu mai mulţi copii scheletici bătându-se pe-o coajă de pâine. Premiul I a fost câștigat de un român, care a prezenta un afiş în care era desenat un fund pe care-şi ţesuse pânza un păianjen.

    Un tip grav bolnav vine la doctor să-l opereze. Operaţia reuşeşte şi tipul,bucuros nevoie mare, îi spune doctorului că-i va da tot ce-l va cere.
    — Bine, zice doctorul, dă-mi nevasta o zi şi-o noapte.
    Tipul nu se aştepta la aşa ceva, dar, pentru că era om de cuvânt şi promisese că-i va da doctorului tot ce-i va cere, merge acasă să-şi pregătească sufleteşte nevasta. Îi explică care este situaţia şi femeia, înţelegătoare, este de acord. Se coafează, se aranjează, se îmbracă cu ce are mai frumos şi pleacă la doctor. După o zi şi jumătate vine într-un hal făr’de hal, cu cearcăne la ochi, obosită, amărâtă, ca vai de ea.
    — Vai de mine! se lamentează tipul. Ce ţi-a făcut bestia?!
    — Ce să-mi facă?! M-a pus să stau la coadă la benzină!…

    Un grup de studiu, special alcătuit din cei mai reputaţi savanţi, a ajuns la concluzia că nu mai sunt necesare calculatoarele electronice în ţara noastră, lată argumentaţia lor:
    adunarea se face cu convocatorul;
    scăderea se face prin emigrare sau cu popa;
    înmulţirea se face prin decret;
    împărţirea se face cu raţia;
    ridicarea la putere se face cu pila;
    extragerea rădăcinii se face cu studenţii şi elevii.

Dă-i un răspuns lui sile Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

Contributors: Giulia Sfameni Gasparro, Moshe Idel, Giovanni Casadio, Maria Vittoria Cerutti, Dana Jalobeanu, Pietro Daniel Omodeo, Sascha Freyberg, Arianna Migliorini, Edward Kanterian, Roberta Moretti, Gregory Spinner, Laura Teodora David, Dorin David,  Daniela Dumbravă and Bogdan Tătaru-Cazaban. Cumpara volumul de pe ZetaBooks
„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro