sâmbătă, noiembrie 2, 2024

Politica si educatia (1)

Motto: „Un sistem educaţional obligatoriu şi finanţat prin taxe reprezintă modelul complet al unui stat totalitar”. [1]

Impactul politicului, al clasei conducatoare, asupra educatiei,  a  fost de-alungul istoriei unul nefast. Si nu numai asupra educatiei si formarii profesionale.

Obligativitatea educatiei formale, in sistemul de stat,  isi are origini vechi.

Archibald D. Murphey, întemeietorul sistemului şcolilor publice din Carolina de Nord, a pledat în favoarea unor astfel de şcoli în următorii termeni:

toţi copiii vor fi instruiţi în ele…În aceste şcoli vor trebui să fie inculcate principiile moralităţii şi ale religiei, şi să se formeze obişnuinţa subordonării şi a supunerii…Părinţii lor nu ştiu cum să îi instruiască…Statul, în căldura şi solicitudinea sa faţă de bunăstarea lor, trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor copii şi să-i aducă în şcoli, unde minţile lor pot fi luminate, iar inimile lor se pot obişnui cu virtutea. [2]

Doar ca statul are interese de cele mai multe ori divergente de ale cetatenilor sai. Statul insemnand, din pacate, clasa politica conducatoare, cateva mii de cetateni.

De interes este articolul lui Murray N. Rothbard, Împotriva socialismului educaţional.

Cel mai bun exemplu in demonstratia de fata este statul comunist. Care isi propusese drept obiectiv creearea „omului nou”. In special prin educatie, dar si alte tipuri de constrangeri. (Peste ani, Victor Ponta isi propune chiar mai mult, Romania noua). Ce calitati si competente ar fi trebuit sa aiba „omul nou” al lui Ceausescu nu mai explic. Majoritatea cititorilor isi amintesc conceptul.

Si ajungem la perioada post 89.

In loc sa inteleaga si sa intuiasca necesitatile de educatie si formare profesionala, cerute de fenomenul de globalizare a pietelor, de multiplele crize care greveaza lumea de cativa zeci de ani, de iminenta integrare euro-atlantica, de explozia tehnologiilor care elimina munca fizica, bruta, din piata muncii, clasa politica romaneasca s-a dedat la o adevarata conspiratie impotriva educatiei si formarii profesionale.

Daca in anii 90 s-ar fi purces la o reforma profunda care ar fi adus educatia si formarea la cerintele noului context economic-social-politic, forta de munca inalt calificata plecata sa munceasca in alte tari ar fi trimis in tara nu cateva miliarde euro, ci cateva zeci de miliarde. Cu efectul benefic stiut.

Brandul fortei de munca romanesti n-ar fi fost „capsunarul”, „lucratorul casnic”, ingrijitor de copii si batrani,  nici cat instalatorul polonez. Ar fi fost, posibil, muncitorul de inalta calificare din constructii, sefi de santiere, de echipe, cu salarizarea corespunzatoare, programatori, softisti, etc.

Polonia a inteles incotro bate vantul economiei, necesitatea subsidiaritatii si descentralizarii. Astfel ca fiecare scoala a primit dreptul sa-si defineasca identitatea educationala, in conformitate cu interesele locale, regionale, ale parintilor, elevilor si comunitatilor. Poate si din acest motiv Polonia aproape ca nu a simtit criza. Si a absorbit toti banii oferiti de UE.

La urma urmei, de ce ar fi statul intermediarul financiar, incompetent si  furacios, intre beneficiarii si furnizorii de servicii educationale, medicale, de alte servicii esentiale ale unei societati normale? Eu unul nu inteleg.

Ecaterina Andronescu a desfiintat scoala profesionala in 2003, inlocuind-o cu o struto-camila, scoala de arte si meserii, cu finalitate tot bacalaureatul fraudat si apoi studiile superioare.

Diagnosticul perioadei l-a pus, intr-un acces de sinceritate, Mihail Hardau, fost ministru al educatiei: „Universitatea Spiru Haret si alte universitati controleaza Ministerul Educatiei si parlamentul Romaniei”.

Adica, contrar intereselor  Romaniei si cetatenilor sai, toata suflarea scolareasca a fost impinsa, avea sau nu avea resursele intelectuale necesare, pe un traseu liceal, terminat cu un bacalaureat fraudat si apoi materie prima la fabricile de diplome, care au imbogatit mediul universitar privat si de stat.

Sa mai spuna cineva cat de bun este sistemul de invatamant obligatoriu de stat!

O perioada,  aceasta situatie a corespuns intereselor birocratiei si sistemului bugetar, care a crescut de la 850.000 in 2004, la 1,4 milioane in 2008. Iar obtinerea de diplome fara acoperire in competente a servit la obtinerea de salarii nejustificate de competente. Cel mult de apartenenta la clientele de partid.

Si a venit criza

Cand statul si-a dat seama ca nu mai are bani sa duduie pensii si salarii bugetare. Ca productia de bunuri si servicii vandabile, de calitate, cu valoare adaugata mare, este singura sursa de venituri reale, nu nomenclatura de partid. Ca Germania are un PIB de 20 de ori mai mare, comparativ cu al Romaniei, cu de 4 ori mai multi cetateni, PIB provenind din productia de bunuri si servicii de calitate.

Au inteles, in fine, si cetatenii, ca nu mai au ce face cu diplomele provenind de la fabricile de resort. Si se indreapta, dupa 22 de ani, spre paradigma „meseria bratara de aur”, dar cu ce pierdere de timp si de bani, atat din partea statului, dar si a cetatenilor care au facut prostia sa asculte gogosile vandute de stat.

A inteles si o parte dintre autoritatile statului. Comisia Prezidentiala condusa de Mircea Miclea a pus degetul pe rana: avem un invatamant ineficient, nerelevant, inechitabil si de slaba calitate”. Insule de excelenta intr-o mare de mediocritate si incompetenta. Gasti, nepotisme, plagiate, feude in invatamantul superior.

Din fericire, spre deosebire de domeniul medical, tot acest efort s-a concretizat intr-o lege a Educatiei, trecuta prin asumare de catre guvernul Boc, pentru ca altfel, nomenclatura de partid din parlament n-a  cedat in ruptul capului avantajele produse de fabricile de diplome, de la care primeau salarii babane. Si fara munca.

Si a revenit Ecaterina Andronescu

In cateva luni de mandat a dat peste cap Legea Educatiei Nationale, a adus restauratia in educatie, pentru ca Miclea si Funeriu nu stiu pe ce lume se afla, doar domnia sa stie. Nici plagiatele proprii, nici ale premierului n-au oprit-o. In ultimele zile de mandat si-a scris si semnat „testamentul”. In scoala revine „dictatura gerontocratiei”, cum am explicat intr-un articol anterior. Se elimina incomptibilitatile si limita superioara de varsta pentru functii si salarii, astfel incat poti ramane in invatamantul superior, inclusiv in functii de conducere, pana la obstescul sfarsit.

Avem acum la conducerea Ministerului Educatiei mana dreapta si stanga a Ecaterinei Andronescu, un ministru fara doctorat, fara grade didactice, care n-a cercetat nimic, niciodata, si un altul care a trecut de la chimie la stiinte politice, cu doctorat luat intr-un an. La politica, fotbal si moda se pricepe toata lumea.

Iata cum politicul isi impune amprenta nefasta asupra educatiei si formarii profesionale.  Politicul, adica 3-4.000 de oameni, care pretind ca reprezinta interesele a 20 de milioane.

Intr-un viitor articol ma voi ocupa de ce-ar trebui sa devina educatia pentru societatea romanesca. Nu de alta, dar suntem foarte aproape de falimentul total demonstrat de Grecia. Daca nici in ultimul ceas nu ne trezim la realitatea economica si politica, existente acum pe mapamond, peste cateva luni va fi prea tarziu.

Poate ca deja este prea tarziu.

[1] Isabel Paterson, The God of the Machine (New York: G. P. Putnam, 1943), pp. 257-258.

[2] The Papers of Archibald D. Murphey (Raleigh, Carolina de Nord: University of North Carolina Press, 1914), II, pp. 53-54.

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Domnule Vlaston, in calitate de cititor fidel al articolelor dumneavoastra va rog un lucru: mai schimbati placa. Am inteles: Ecaterina Andronescu rau, Funeriu si comisia Miclea bun. Pentru ca sunteti singurul editorialist care scrie constant pe tema asta (cel putin din ce citesc eu), abordati si alte teme. De exemplu eu mi-as dori sa citesc opinia dumneavoastra in legatura cu formarea cadrelor didactice, atat cea continua cat si cea initiala. Eu cred ca o reforma a educatiei ar trebuie sa inceapa din facultate. Ar trebui sa scoatem profesori si invatatori ,,crescuti” intr-o anumita mentalitate. Nu stiu exact care ar trebui sa fie acea mentalitate. E mai mult un ,,feeling” (dar nu sunt eu specialistul). Totodata, formarea continua la noi in tara este mai mult un act formal, o situatie specific romaneasca in urma careia formatorii isi iau banii iar profesorii creditele si diplomele (apropo, si aici este un caz de fabrici de diplome). Un alt aspect asupra caruia nu am citit nimic este cel al invatamantului rural. Vrem reforma ca in tarile nordice, dar se poate face acest lucru in conditiile si comunitatile locale(mai ales) din mediul rural? Sau as dori sa va exprimati opinia in legatura cu misiunea inspectoratelor scolare: isi justifica existenta in contextul invatamantului romanesc? Ce ati schimba dumneavoastra in aceasta directie? Va multumesc. Nu mi-o luati in nume de rau ca v-am spus ce ar trebuii sa scrieti!

  2. Domnule Vlaston,
    Incepeti articolul cu un atac la adresa invatamantului obligatoriu si finantat din fonduri publice, insa restul articolului nu are legatura cu asta, ci cu influenta nefasta a politicului asupra educatiei si cu modul stupid in care au fost gandite si puse in practica politicile educationale.
    Sunt de acord in mare masura cu partea a doua. Insa asta nu demonstreaza nimic cu privire la prima parte. Haideti sa nu lasam angajamentele ideologice sa deformeze cateva fapte simple: nu suntem in situatia de a alege intre un sistem etatist pur si un sistem de piata pur. E o falsa dihotomie. Uitati-va la tarile cu cele mai bune scoruri multi anuale la testele PISA: multe au sisteme de educatie cu finantare publica puternica si un grad relativ ridicat de reglementare. Problema este ce reglementam si ce nu (si mai ales cum reglementam, nu orice constrangere este o interferenta ‘socialista’). Problema este cum combinam mecanismele de piata cu cele top-down sau cu diferitele variante de self-governance. Va inchipuiti ca totul poate fi rezolvat cu mai multe dereglementare si mai putin control public (NU politic) asupra sistemului de educatie? Exista suficiente esecuri si warning signs in sensul asta.
    Mi-ar face bine sa vad, la nivelul discursului public de dreapta, mai multa detasare ideologica. Mai multa reflexivitate si mai putin activism.

    • Ei cum nu, pai politicul impune, prin lege, inv. obligatoriu finantat din fonduri publice. Nu era clar? Iar din pacate, control public inseamna control politic, in absenta descentralizarii si subsidiaritatii. Vi se pare ca avem asa ceva?

      • Nu, nu mi se pare ca avem asa ceva. Dar asta nu inseamna ca nu e posibil sa creezi un sistem de administrare publica a unor bunuri comune (cum e educatia) care sa nu fie supus unul control total si sistematic al politicului (eliminarea politicului e utopica, evident). Si apoi, probabil stiti ca in engleza exista ‘politics’, ‘policy’ si ‘polity’. Dvs. va referiti doar la politics, pana una alta. Da, trebuie redusa influenta politicului, insa asta nu ofera in mod automat o solutie la nivel de policy. Iar argumentul meu era ca o astfel de solutie nu trebuie cautata in ‘puritatea extremelor’ (piata vs. stat).

        • Pana una alta solutia este descentralizarea si subsidiaritate. Fiecare comunitate sa aiba scoala pe care si-o doreste, pe care o merita si in care investeste. Fara interventia nefasta a statului. Dupa ce vom invata lectia asta, mai vedem.

          • Ce am mai putea vedea intr-un asemenea scenariu ne arata foarte bine situatia din sistemul educativ din Chile unde, de ani buni, s-a pus in practica exact schimbarea pe care o vreti dvs., iar rezultatele sunt astazi catastrofice.

            • Nu voi reusi niciodata sa inteleg (si ma bucur mult ca nu sunt singura, cititorul care a facut comentariul anterior pare a fi de aceeasi parere) de ce trebuie sa inlocuim o catastrofa cu o alta catastrofa.

            • Ca sa invatam sa evitam catastrofele. Dar in Polonia, fsta comunista, descentralizarea functioneaza, chiar foarte bine. Si in multe alte tari. De unde ati scos catastrofa? Daca o fi fost in Chile, nu-i obligatoriu sa fie si la noi.

            • Chile este exemplul clasic de reforma educativa esuata analizat in literatura de specialitate. L-am mentionat deoarece in aceasta tara descentralizarea s-a produs pe baza acelorasi argumente pe care le folositi si dvs.
              Cu privire la cazul polonez, dupa cat stiu eu, ar fi vorba mai curand de deconcentrare decat de descentralizare. Statul nu se retrage din educatie, cum s-a intamplat in Chile, ci se produce o reamenajare a distributiei fondurilor destinate educatiei.

            • In sistemul educativ chilian e mult mai rau dupa ce s-a produs reforma descentralizatoare decat era inainte de aceasta. Este vorba in primul rand de o diminuare dramatica a accesului la o educatie de calitate a elevilor provenind din familii defavorizate.
              Ceea ce ar trebui sa se intample de acum inainte in Romania este sa incepem o reforma temeinica in educatie, condusa de proiecte care sa fie initiate de specialisti in domeniu. Printre altele, esecul reformei din Chile se datoreaza si faptului ca a fost condusa mai mult de principii economice decat de principii educationale.
              Cati specialisti in educatie am avut pana acum la conducerea MEN ? Nu profesori, ci specialisti in domeniul reformelor educative, oameni care sa nu confunde sistemul de educatie cu o universitate (pe care, eventual, au condus-o anterior), cu un santier ori cu o intreprindere oarecare ?

            • Nu-i suficient. Un sistem urias nu se poate conduce de la centru, de catre specialisti in educatie. Ca nu pot ei controla ce se intampla intr-un colt de rural. Nu este o intreprindere cu cateva sute de oameni.

              Si in Romania exista acces la educatie de calitate? Care acces, despre ce calitate vorbim?

            • E greu, d-le Vlaston, sa ne intelegem. Eu vorbesc de proiecte in spatele carora sa se afle specialisti in educatie, dvs. lasati la o parte proiectele si vorbiti de specialistii care nu pot conduce de la centru. Tocmai pentru ca sistemul de educatie nu este nici intreprindere, nici santier, nici scoala generala ori liceu si nici macar universitate este nevoie de profesionalism in proiectarea schimbarii si mai ales in sustinerea ei pe termen mediu, incluzand aici si ameliorarea efectelor negative. De aceea e nevoie in primul rand de proiecte coerente si durabile de reforma facute de specialisti capabili sa priceapa insa ca lumea nu se sfarseste si nici nu incepe cu ei.

              Sistemul educativ romanesc nu este cel mai rau din lumea aceasta. Imi pare rau sa va dezamagesc. Sunt altele mult mai rele, iar cel din Chile este unul dintre acestea. E tot atat de adevarat ca sunt si altele mult mai bune. Iar cel din Finlanda poate fi mentionat printre primele.

              Atat in Chile cat si in Finlanda putem vorbi despre descentralizare. Numai ca in Chile a fost descentralizare la hei-rup, fara legatura cu nevoile de schimbare ale sistemului, pe cand in Finlanda descentralizarea a aparut intr-un moment cand sistemul de educatie era suficient de transformat pentru a o putea sustine.

            • Pai avem Legea Educatiei Nationale, nu-i un „proiect” suficient de bun? Si daca ce? geaba proiecte, cand specialistii sunt cei pe care-i stiti. Intai specialistii, ca ei fac proiectele, ei le si aplica. Daca li se permite.

              Apropo de Chile, stiu ca au constructii care rezista perfect la cutremure. Cu o scoala proasta se poate asa ceva?

            • „Ceea ce ar trebui sa se intample de acum inainte in Romania este sa incepem o reforma temeinica in educatie, condusa de proiecte care sa fie initiate de specialisti in domeniu.”

              Mi se pare mie, sau va cautati job?

              Educatia e treaba oamenilor, parinti, copii, nu a statului si a birocratilor. Cum adica, „ar trebui sa incepem o reforma”? Dvs si inca 2-3-100 hotariti si toata lumea se supune? Ba mai si baga mina in buzunar ca sa va plateasca lefuri, masini cu sofer, secretare? Mergeti, dom’le, si implementati-va ideile geniale pe banii vostri, imbogatiti-va, nu mai fiti atit de grijulii si altruisti!

              „proiecte care sa fie initiate de specialisti in domeniu”? Dvs. sinteti unul dintre aceia? Unde ati mai facut reforme? Cind? Cu ce rezultate?

              Lasati natia sa-si revina, tovarasi socialisti, nu o mai tot conduceti atita!

            • Cand lipsesc argumentele de fond, atacul la persoana devine ultima arma. Totusi romanii obisnuiesc sa spuna in asemenea situatii ca „nu mor caii cand vor cainii”. Nici nu stiti ce mare dreptate au.

          • Hă, hă, hă… Păi ca să dai educația pe mâna comunităților, trebuie să ai comunități. La noi, după dezrădăcinarea satelor, comunitățile sunt ca un om cu paralizie, sunt handicapate, sparte.
            Eu stau de 35 de ani în același bloc, și de-abia cunosc numele vecinilor de pe scară. Când eram copil, fusesem prin casele a cel puțin jumătate din sat. Cum să facem, deci, ca descentralizarea să nu ne ducă la ce zice Adriana că s-a întâmplat în Chile?

          • Dl. Vlaston, „descentralizarea” din Polonia nu a insemnat ca fiecare scoala/comunitate face chiar ce o duce capul. Ministerul Educatiei este cel care face „politica” si impune standardele! Inclusiv in ceea ce priveste calitatea profesorilor. Cu exceptia universitatilor pentru care exista „Minister of Science and Higher Education”
            „Curatorii” care raspund de educatia la nivelul regiunilor sunt partial supervizati de Min. Educatiei….Finantarea este in continuare centralizata….Sstemul polonez are insa un instrument eficient de lucur:controlul….”Reforma” poloneza a inceput acum mai bine de 10 ani si nimeni din clasa lor politica nu a intervenit pe parcurs…..

            • Dumneavoastra domnule Vlaston, ca de obicei (pentru ca da, o repet este recurent in interventiile dvs) vorbiti despre lucruri pe care nu le cunoasteti. Scolile in Polonia dupa reforma din 1999 continua sa se afle sub tutela autoritatilor publice. Intr-adevar este vorba despre autoritati locale pentru invatamantul gimnazial si autoritati regionale pentru liceu. Dar reforma a pompat bani publici in educatie si numai asa a reusit sa ridice nivelul elevilor din mediul rural. Examenul de maturitate ramane national si ministerul fixeaza nucleul de competente. Autoritatile regionale, asa cum vi s-a explicat insa, controleaza scolile publice de pe teritoriul lor din toate punctele de vedere: financiar si curicular.

  3. 1. parerea mea este ca in invatamantul preuniversitar ar trebui create clar doua filiere una care sa permita accesul in invatamantul superior si una care sa mearga spre meserii ….este inacceptabil sa credem ca toata lumea trebuie sa faca 12 clase si sa ia bacalaureatul…ce fel de liceu e acela in care 0% sau 10% reusesc sa ia bacaleureatul ? se mai justifica ?
    2. de mult timp invatamantul chiar cel obligatoriu nu mai este finantat integral de stat …ganditi-va da banii tot mai multi dati de parinti pe meditatii ( acum chiar din clase foarte mici si unele chiar cu profesorii de la clasa …oare cat de normal este acest lucru in conditiile in care notele conteaza la admitere ?) , banii pentru fondurile clasei , al scolii , cadouri pentru profesori , etc…

  4. Din pacate majoritatea comentatorilor dv. de mai sus au fost educati in sistemul romanesc pe care-l descrieti asa de bine. De aceea si comentariile lor dovedesc ca nu inteleg nimic din realitate.

    Dv. sunteti sincer si ati lucrat in lumea reala, in liceu industrial din cate am inteles. De la universitarii bastinasi si de la preuniversitarii care lucreaza in liceele de fite unde posturile se ocupa numai pe bani multi si pile mari….slabe sanse de reforma.

    Numai realitatatea, firmele private si oameni educati in mari universitati din lume care lucreaza in mediul privat, au firme etc., adica contact cu viata reala, pot face vreo reforma.

    Eu cred si sper ca sistemul sa se prabuseasca urgent in Romania, clasa politica de cateva mii de Dragnea si Abramburici si Ponti pe care-i vad la Tv. seara sa fie dusi la lada de gunoi de milioane de infometati. Iar apoi…vor veni reformele.

  5. Eu zic sa stabilim niste lucruri.
    1. Cine vrea sistem de invatamant de stat ca in tarile nordice trebuie sa inteleaga ca acesta nu este gratuit. „Nordicii” platesc taxe imense, uneori ajungand si la 50% din venit( vorbim de un sistem de impozitare progresiv). Apoi vorbim de o justitie independenta si de absenta coruptiei.Se potriveste acest sistem Romaniei? Eu zic ca nu. In primul rand noi avem probleme mari cu coruptia, nepotismul si risipirea banilor contribuabililor. Un exemplu: s-au facut scoli in zone rurale, ca apoi sa fie inchise pentru ca nu sunt elevi.
    2. Sistemul chineze e bun, nu avem ce spune. Cercetatorii chinezi incep sa recupereze in materie de brevete de inventie. Doar ca… vorbim de un regim autoritar care planifica. Asa a fost si la noi sistemul de invatamant comunist. Deocamdata acesta fost mult mai bun fata de ce avem acum in Romania, in materie de invatamant. Dar ce facem? Ne intoarcem la comunism?
    3. Sustin privatizarea, macar partiala, a sistemului romanesc de invatamant. In Romania exista o problema pe care multi nu o vad: parintii. Poti sa ai cei mai buni profesori, bine platiti, scoli dotate, daca elevi nu au „cei 7 ani de acasa” sau in loc sa isi faca temele ei se joaca pe calculator sau stau prin baruri si cluburi. Plata unei taxe de scolarizare cred ca ar duce la responsabilizarea parintilor si ar fi mai atenti la educarea copiilor.
    Prin aparitia unor scoli private, parintii ar avea libertatea de a alege la ce fel de scoala sa-si dea copilul(de stat sau privata) iar absolventii foarte buni de facultate ar putea sa aleaga sa lucreze intr-o scoala privata in locul unei multinationale( sa recunoastem, la scolile de stat nu se duce nimeni).

  6. Domnule Vlaston, vă citesc cu regularitate articolele pe contributors şi mărturisesc că găsesc admirabilă strădania dumneavoastră de a menţine viu subiectul reformei in educaţie. Remarcabil este şi efortul de a introduce in dezbaterea publică autori şi concepţii libertariene şi vă mulţumesc pentru deschiderea pe care o demonstraţi. Acum, să nu vă fie cu bănat, dar persistaţi sistematic in 2 erori care vă împiedică să treceţi mai departe, să vă desprindeţi definitiv din mrejele etatismului:
    1. asocierea unor demnitari pedelişti precum Funeriu şi Miclea cu tabăra reformiştilor, ba chiar portretizarea lor ca adevăraţi zmei ai reformei; domnule Vlaston, aceşti oameni -deşi de bună credinţă- NU sînt reformişti, iar legile produse de ei nu reformează nimic, ci contribuie din plin la adîncirea in marasm şi conflict societal [generate mai ales de falsitate, ocultare şi disimulare, iară nu de pauperizare şi faliment iminent].
    2. conceptualizarea actualului sistem educaţional ca pe un organism viu, cu oarece stricăciuni structurale sau metehne de sezon politic, dar in esenţă „reformabil”, adică aceeaşi eroare comisă şi de demnitarii menţionaţi. Rădăcina acestei erori este in spiritul optimist, in pornirea foarte umană de a recompune in termeni digerabili o realitate macabră, pe care de altfel o intuiţi:

    „Nu de alta, dar suntem foarte aproape de falimentul total demonstrat de Grecia.”

    NU sîntem foarte aprope de faliment, ci dincolo de buza prăpastiei, in plină prăbuşire. Sistemul de învăţămînt ESTE in faliment, dar pur şi simplu nu există nicio instituţie care să-l declare -aşa a fost proiectat prin constituţiile comuniste- şi nici nu avem vreun partid sau grup civic suficient de curajos care să proclame necesitatea intrării in reorganizare judiciară, cu suspendarea studiilor, cu închiderea inerentă a tuturor şcolilor, cu căutarea unor surse de finanţare a disponibilzărilor masive şi a privatizărilor/concesionărilor in regim de urgenţă. Cadavrul instituţional ar trebui îngropat/incinerat iute, iară nu supus experimentelor cu pretenţii de reformă in care obligăm cele mai fragile fiinţe umane să se adape din umorile mortăciunii.

    Statul român este atît de sărac şi îndatorat incît nu îşi mai poate permite in acest moment luxul învăţămîntului gratuit, nici măcar pentru ciclul primar. De altfel, singurul deziderat al unui guvern cu adevărat reformist ar consta in salvarea şcolilor primare şi continuarea alfabetizării in regim de avarie.

    Reforma nu poate începe şi nici măcar schiţată fără o ancorare prealabilă a gînditorului reformist in realitatea instituţională curentă. Adică, numai prin rostirea răspicată a adevărului crud se poate salva ceva. Dacă in cazul unei antreprize private sau al unei industrii întregi falimentul este mai uşor de decelat, pentru că activitatea acestor entităţi este incă legată de ideea de profit, in cazul industriei educaţionale aflate sub monopol statal nici măcar starea de insolvenţă prelungită nu constituie un semnal clar al crahului, iar decidenţii politici continuă să alimenteze gaura neagră a sistemului de servicii desprins complet de realităţile şi nevoile celorlalte pieţe. Pierderile sînt astăzi fantastice, aproape imposibil de calculat, şi nu există niciun mecanism care să stopeze sau măcar frîneze risipa îngrozitoare şi continua imbecilizare a populaţiei. Luaţi seama: această imbecilizare, sau handicapare, comportă costuri enorme suportate de toţi cetăţenii români, pentru că riscurile de sistem sînt in continuare socializate. Toţi contribuim la imbecilizarea copiiilor in oribilul regim de detenţie şcolară instituit in comunism. Capitalul enorm investit -de către stat dar şi de către părinţi- zeci de ani in serviciile de educaţie, fără existenţa unei cereri corelative cuantificabile, a produs o bulă gigantică care efectiv inghite societatea românească. Pur şi simplu bula imobiliară sau bula dot.com par nişte copilării pe lîngă distorsiunea produsă in economie de monopolul statului român in sfera educaţiei.

    Şi nu, nu este motiv de jelanie momentul in care România s-ar întoarce la sistemul interbelic sau la ceva asemănător. Am văzut mulţi intelectuali speriaţi de această perspectivă. Reiau aici un comentariu mai vechi:
    „Învăţămîntul gratuit de 16 ani pentru toţi cetăţeni este o utopie, o aberaţie economică, iar noi trăim in ea, chiar dacă universităţile de stat -întreprinderi publice enorme- încalcă in mod sistematic Constituţia taxînd proprii studenţi, in pofida acelei prevederi aberante a gratuităţii universale. Şi legile care permit privatizarea de facto a universităţilor sînt neconstituţionale, dar dezastrul era atît de mare, încît decidenţii guvernamentali au fost nevoiţi să accepte ideea autofinanţării.
    Dar, este oare ceva atît de inedit in propunerea mea ca învăţămîntul obligatoriu şi gratuit să fie restrîns la cei 4 ani de şcoală primară? Oare in România mare, proaspăt unită, cea modernă, interbelică şi admirată astăzi de liote de intelectuali şi poliricieni, cum stăteau lucrurile? să vedem, iată ce statua Constituţia din 1923:

    art 24 “Invatamantul este liber in conditiunile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinei publice.
    Invatamantul primar este obligator. In scolile Statului acest invatamant se va da gratuit.”

    Wow. Eram mai rău ca-n bangladeshul modern, era anarhie capitalistă ca in Somalia! Nici măcar gratuitatea universală pentru învăţămîntul primar nu era o certitudine.
    Da’ mai înainte, sub regimul constituţional primitiv de la 1866, cum şi unde se educau românii?

    art 23. “Invetamentul este liber. Libertatea invetamentului este garantata intru cat esercitiul ei nu ar atinge bunele moravuri sau ordinea publica. Represiunea delictelor este regulata numai prin lege. Se vor infiinta treptat, scoli primare in tote comunele Romaniei. Invetatura in scolele Statului se da fara plata. Invetatura primara va fi obligatorie pentru tinerii Romani, pretutindeni unde se vor afla instituite scoli primare.”

    Nici măcar obligativitatea ciclului primar nu era absolută, ba era trecută ca deziderat.. Nişte sălbatici care nu pricepeau că o ţară fără sute de mii de masteranzi, doctoranzi, doctori şi alţi granzi îndiplomaţi nu poate prospera. D-aia se comportau ca nişte sălbatici interesaţi de independenţă, unitate naţională, propăşire şi acumulare individuală. Nu ca oamenii noi din lumea cea nouă şi minunată in care trăim şi in care egoismul, lăcomia, prostia fudulă şi şovinismul au dispărut definitiv.”

  7. 6. Invest in education. Education has to play a significant role in the future growth potential of the developed economies. Quality education will be the decisive factor in protecting and increasing GDP per capita. It is also the foundation of social mobility and a precondition to fully utilizing the innovative capabilities and entre- preneurial talent of a society’s members. For both reasons, it needs to be another key target of social investment.
    • Improve average education levels. The developed world can no longer afford to let a sizable share of its youth lack access to quality education. Not everyone can become a top student, but raising the average level of education, notably in the basic skills of reading, writing, and math, will improve labor market access and reduce the social-welfare burden. Education systems such as Germany’s, which directly link school with learning on the job, should be implemented in other countries as well.49
    • Improve the quality of teaching. Not all investments in education necessarily improve the quality of education. After all, between 1970 and 2007, the U.S. government tripled spending on education in real terms—without any signifi- cant overall impact.50 The one type of investment that has had a demonstrated impact however, is the education, training, and compensation of highly qualified teachers. As Finland’s high-performing educational system shows, excellent teachers and modern technology are critical to improving student outcomes.51
    • Support top students to foster innovation and entrepreneurialism. Even as devel- oped societies improve the average level of education, they also need to be better at identifying and supporting the most gifted students. Innovation and entrepreneurship are heavily skewed toward this small group, so governments must ensure that gifted students maximize their potential.52 The emerging economies are investing heavily in new universities—15 of the top 100 MBA programs in the world are in emerging markets.53 The developed economies need to act fast to remain an attractive destination for top students.
    • Encourage the study of topics relevant to future economic development. Finally, it will be important to direct students toward those subjects that are the most relevant to economic development, notably science and engineering. To some extent this will happen automatically, as students become aware of the attractiveness of the careers for which such studies prepare them. But the shift can be accelerat- ed—for example, by limiting the available slots for less economically relevant subjects or by providing financial incentives for students to choose more economically relevant subjects.” (…) ”
    „The challenges described in this paper are far too big to be resolved by politicians alone. They require the whole of society to stand together, share the burden, and define the path forward. Company leaders must play an important role in this discussion. But they will have to look beyond their immediate business needs and shareholder interests. As the Ponzi scheme deflates, the only way to achieve a good outcome will be through cooperation.”
    http://www.mauldineconomics.com/images/uploads/overmyshoulder/BCG_Ending_the_Era_of_Ponzi_Finance_Jan_2013.pdf

  8. In plin haos. Dupa ponta care „descopera” o pierdere de 20 miliarde lei in PIB, ce se intampla in educatzie-cercetare confirma dezastrul care ni se pregateste.
    Pricopie dixit:
    „Doamna ministru Ecaterina Andronescu a facut o reorganizare a ministerului. Evident ca vom tine cont de aceasta reorganizare insa noua structura a ministerului – in care dimensiunea cercetare si invatamant superior sunt legate mult mai evident decat in vechea organizare si, de asemenea, faptul ca un numar de institute care pana la aprobarea noului Guvern nu faceau parte din structura Ministerului Educatiei Nationale in noua organizare vor face parte din aceasta structura – ne obliga sa avem o organigrama noua. Se lucreaza la ea, vom da un raspuns destul de repede, dar nu ne propunem o restructurare in totalitate a ministerului, ci o adaptare la noile cerinte, astfel incat ministerul sa fie functional. Prezenta unui ministru delegat pentru invatamant si cercetare cred ca este un lucru benefic pentru ca problemele pe cercetare sunt extrem de numeroase si aproape fiecare institut in parte poate sa prezinte un potential de dezvoltare a acestei tari sau poate sa reprezinte o problema in functie de cum reusim sa construim politici pentru aceste institute”.
    A aparut de curind in MO un nou act normativ ce modifica acte referitoare la PN II (MO, partea I, nr. 7, 4.01.2013). Nota dominanta este intoarcerea in 2007-2008 a procedurilor (inclusiv ”re-romanizarea” evaluarii). Spre finalul documentului se aminteste despre atributii ale ANCS, CNCS etc. Acest HG a fost aprobat in sedinta de guvern din 12 decembrie (ministru E. Andronescu). Or, la final de decembrie, noul guvern decide desfiintarea ANCS. Pare evident ca ceea ce s-a decis la sfirsitul lunii (desfiintarea ANCS) nu era prevazut pe la jumatatea lunii.
    Incompetenta? Impostura? Prostie? De toate la un loc, dar PE SPINAREA CONTRIBUABILULUI.

  9. -avem 40% din populatie sub pragul saraciei. 50% din populatie locuieste in mediul rural.
    4 mil de cetateni( care au avut vocatie la credite) au restante la banci.
    in mediul rural, impozitele si taxele locale( mai als amenzile) nu sunt platite deloc sau cu intarzieri foarte mari de foarte multi dintre cetateni.
    in mediul urban, sunt destui care au datorii la cheltuielile comune de intretinere, la utilitati.
    gradul de educatie al unui procent semnificativ din populatie este foarte scazut, nu mai pomenesc de gradul de interes.
    de aici plecam direct spre dezastru.
    la care adaug corpul profesoral care contine un procent cred ca in jur de 30% de absolventi cu studii la spiru haret sau alte univ de acelasi fel, care e blazat, demotivat,stresat si dezorinetat.
    pe urma sa vedem ce ar trebui sa obtinem cu costuri cat mai reduse ptr stat;
    1. un invatamant ptr elite, avem o parte si trebuiesc imbunatatite programele scolare cu aplicabilitatea cunostintelor teoretice spre practica(ptr 30% din subiecti).
    2. invatamantul ptr obtinerea cadrelor medii. greoi, cu cerinte mari ptr elevi in raport cu scopul final, legarea de practica foarte slaba, dotari inexistente, lipsuri mari in comunicare si cunostinte de informatica necesare.
    3.invatamantul profesional si de ucenici, zero. trebuie create scoli pe langa intreprinderile mari care mai exista. un invatamant axat pe deprinderea cunostintelor de bazateoretice pe care se pot cultiva talente,aptitudini.
    4parerea mea ca trebuie un consiliu de vreo 5-10 intelepti( un acord al tuturor partidelor sau macar al celor patru mari)care sa inceapa reforma cu pregatirea viitoarelor cadre dupa modelul finlandez.
    5 in paralel trebuiesc create programele ptr fiecare tip de invatamant si ridicarea nivelului retributiilor din sistem,incepand cu cele mai mici si ducandu-le spre 60-70% din sal mediu pe economie.
    6.crearea unui sistem care sa stimuleze implicarea parintilor, a autoritatilor locale, a firmelor
    private care sunt interesate in obtinerea de salariati calificati.
    7.elaborarea unui sistem de control al cunostintelor si rezultatelor care sa se reflecte in retributia cadrelor didactice.
    si or mai fi…deocamdata atat ca mai trag cu urechea si la ce zice dl frunda vs dl marga despre educatia minoritatilor.

  10. „Stefan Vlaston spune:
    06/01/2013 la 22:16
    Eu stiu ca fiecare scoala isi defineste propriul curriculum si propria politica educationala”

    Nu este asa dl. Vlaston. Exista „core curricula” ce trebuie respectata de fiecare scoala. Aceasta curricula este dezvoltata de catre Min. Educatiei.

    • @ adrian munteanu

      „ministerul educatiei”

      ce prostii spuneti.

      Pai educatia e condusa in parlament de plagiatoarea sefa abramburica cunoscuta deja international pentru meritele sale de hoata care pacaleste pensionarii sa o voteze, ca vorbeste frumos.

      Iar ceilalti doi de la cercetare si educatie, pajii ei supusi….sunt nulitati care asculta de ea, nu au nimic in CV care sa le justifice pozitiile !!!

  11. Prima parte a articolului pare din categoria „scoala scoate tampiti”. Sau loaze, cum spunea alticineva. Dar mai mult, uneori am impresia ca se porneste de la ideea ca din start copiii sunt tampiti. Cu genul acesta de abordare a problemelor invatamantului, nu este nici o sansa de a urni lucrurile intr-o directie buna. Dar sa vedem partea a doua a articolului si mai departe.
    De fapt, dincolo de Finlanda si Chile, pe cine si ce vrem sa invatam, sa educam?
    Pare o intrebare sub nivelul unor dezbateri despre „reforma” invatamantului? Eu zic ca nu.

  12. Dl. Vlaston, va fac un repros…academic

    Scrieti:

    „Archibald D. Murphey, întemeietorul sistemului şcolilor publice din Carolina de Nord, a pledat în favoarea unor astfel de şcoli în următorii termeni:

    …toţi copiii vor fi instruiţi în ele…În aceste şcoli vor trebui să fie inculcate principiile moralităţii şi ale religiei, şi să se formeze obişnuinţa subordonării şi a supunerii…Părinţii lor nu ştiu cum să îi instruiască…Statul, în căldura şi solicitudinea sa faţă de bunăstarea lor, trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor copii şi să-i aducă în şcoli, unde minţile lor pot fi luminate, iar inimile lor se pot obişnui cu virtutea. [2]

    Doar ca statul are interese de cele mai multe ori divergente de ale cetatenilor sai. Statul insemnand, din pacate, clasa politica conducatoare, cateva mii de cetateni.

    De interes este articolul lui Murray N. Rothbard, Împotriva socialismului educaţional.”

    Cred ca nu ati citat corect :),

    „Astfel, Archibald D. Murphey, întemeietorul sistemului şcolilor publice din Carolina de Nord, a pledat în favoarea unor astfel de şcoli în următorii termeni:

    …toţi copiii vor fi instruiţi în ele…În aceste şcoli vor trebui să fie inculcate principiile moralităţii şi ale religiei, şi să se formeze obişnuinţa subordonării şi a supunerii…Părinţii lor nu ştiu cum să îi instruiască…Statul, în căldura şi solicitudinea sa faţă de bunăstarea lor, trebuie să-şi asume responsabilitatea acestor copii şi să-i aducă în şcoli, unde minţile lor pot fi luminate, iar inimile lor se pot obişnui cu virtutea.[7]” – 7. Împotriva socialismului educaţional ( Murray N. Rothbard – Manifestul liberal, Traducere de Sorin Cucerai)
    http://mises.ro/278/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro