marți, aprilie 30, 2024

Reforma invatamantului – sa ne ridicam de la sol inainte de KO

NOTA: Textul de mai jos ii apartine lui Dedalus, unvechi cititor al Contributors.ro, deseori un critic foarte bun al textelor aparute aici. Din motive pe care le socotim intemeiate, el a preferat sa nu isi dezvaluie public identitatea.

(I) Să începem de undeva!

Invățământul românesc. O problemă cunoscută, subiect de nesfârșite văicăreli încheiate cu veșnicul și paralizantul „Trebuie să facem ceva!”. Urmat de superfragilistice analize ale fiecărui detaliu al marasmului, ca un ecou al văicărelilor generale anterioare, reflectat în micro-revolte sterile.

Complicat. Din complicat, analiza a dus la și mai complicat.  Frecată și răsfrecată, situația catastrofala a pseudo-învățămîntului românesc refuză să-și găseasca singură soluția, deși e periodic aghezmuită cu văicăreli.

A complica lucrurile nu înseamnă a le rezolva. Dimpotrivă. Si dacă te plângi – te descarci.

Cum au ajuns manualele să împiedice învățarea în loc să  o ajute și ce ar trebui făcut?

Programa cuprinde obiectivele învățării in fiecare clasă, exemple de activități și indicatori pentru eficiența învățării. Este aprobată de minister, prin ordin.

Manualele, zise „alternative”, sunt propuse de autori și aprobate de același minister, condiția fiind „corespondența cu programa”.

Programele sunt acceptabile, în general. Manualele sunt complicate, stufoase, prolixe  – într-un cuvânt: inutilizabile.

De ce sunt așa multe manuale alternative și așa de slabe? Pentru că autorii iau puncte pe ele (și bani…) și astfel pot avansa în carieră. Cine le verifică? Ministerul. Au cum funcționarii să respingă un manual? Nu, pentru că mai trebuie să și dovedești că nu e bine elaborat… Să dovedești acest lucru ia timp și ghici cine va da telefon și cui…

De ce e nevoie de manuale alternative? Deoarece profesorii trebuie să-și alegă ceva potrivit clasei respective. Dar dacă oricum toate manualele alternative sunt slabe, de ce mai e nevoie de mai multe manuale alternative? Că oricum nu ai ce alege.

Si dacă ar fi doar un singur manual  pentru fiecare materie și clasă, pe plan național, ce s-ar întâmpla?

Ar fi fie bun – și gata, fie slab și toată lumea l-ar vedea și l-ar modifica.

Si de unde și-ar lua profesorii eventuale informații sau probleme suplimentare pentru elevi? Din cărți publicate pe cheltuiala editurii sau a autorilor, fără a mai fi nevoie de avizul ministerului pentru acestea.

Cum ajungi la un manual unic? Dacă plătești mult autorii, se vor înghesui toți impostorii să-l scrie. Dacă dai puncte pe el – la fel. Plătit puțin și atractiv pentru autori  doar prin prestigiul câștigat, un astfel de manual ar avea șanse mult mai mari să fie util.

Elaborat în șase luni și pus în dezbatere profesională și publică timp de un an. Conținând bazele de conținut ale materiei și exercițiile necesare pentru a obține note maxime, pentru un nivel mediu de cunoaștere, indiferent de profil. Licitat numai în ce privește tehnoredactarea, nu și în ce privește conținutul, tipărit și distribuit în șase luni.

Un manual unic ar fi de fapt doar o situație tranzitorie spre dispariția manualelor aprobate de minister și înlocuirea lor cu documentarea liberă. Pe termen mediu, până când programele vor fi actualizate profund, conform cerințelor societății.

Lipsită de pălăria manualelor alternative, ce ascunde imprefecțiunile programei, aceasta ar fi mult mai vizibilă și mai ușor de analizat și de revizuit.

Un manual unic vi se pare un pas înapoi? Da, așa și este, doar trei state în Uniunea Europeană mai au așa ceva. Dar nici unul  dintre statele Uniunii nu are o situație atât de gravă a învățământului ca România.

Un manual unic se poate elabora, tipări și distribui în doi ani, cum am văzut. Si se poate folosi cel puțin 3-4 ani, fără riscuri majore.

In tot acest timp putem derula reforma învățământului adică:

– îmbunătăți programele școlare

– reorganiza instituțiile educației naționale

– re-instrui profesorii

– implica sectorul de afaceri în învățământ

– stimula libera inițiativă, singura capabilă să aprecieze valoarea absolvenților și astfel singura capabilă să ceară calitate învățământului

– reduce corupția la acceptabil, pentru a nu mai fi decisivă în locul pregătirii profesionale.

Pentru toate acestea e nevoie de peste 9-10 ani.

Un manual unic are drept scop unic salvarea generației care va suporta reforma învățământului în tot acest timp. Nu înlocuiește reforma. Doar o face mult mai ușor de suportat.

Dedalus

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Subscriu la ideea unui manual unic. Lucrez in in invatamant de perste 30 de ani si cred ca stiu bine atat perioada manualelor unice cat si cea actuala a manualelor alternative. Despre modaliatea de a ajunge la un manual unic as avea alta propunere. Sunt de acord cu perioada de elaborare si discutare a propunerilor de manuale unice, dar as vedea-o ca pe un concurs la sfarsitul caruia se face un clasament. Manualul care s-a clasat pe primul loc este desemnat manual unic, iar autorul sau autorii sa castige si multi bani si prestigiu. Manualul chiar sa poarte numele autorilor. Un astfel de manual sa aiba o viata limitata in timp, ceva legat de ciclurile de invatamant dupa care isi pierde valabilitatea si poate participa, dupa o revizuire sau adaptare, la un nou concurs.

  2. E o viziune de sorginte totalitaristă. Un manual unic nu va fi neapărat bun și nimic din ce conține el nu depinde de faptul că e unic.

    Este o concepție greșită foarte răspândită în RO, aceea că o anumită reglementare magică ar putea rezolva definitiv și complet o anumită problemă. Și concepția asta greșită provine tot din totalitarism. Manualul Unic este exact o astfel de reglementare magică. Și fiind magică, nu face parte în niciun fel din lumea reală.

    Dacă manualele sunt complicate, stufoase și greu de utilizat, este rolul cadrului didactic să aleagă din ele doar ceea ce se poate utiliza eficient. De ce aveți impresia că Manualul Unic nu va fi tot ”complicat, stufos, prolix – într-un cuvânt: inutilizabil” ?

    Iar dacă un Manual Unic ”Ar fi fie bun – și gata, fie slab și toată lumea l-ar vedea și l-ar modifica”, ce vă împiedică să redactați un manual virtual? Faceți un website public care să conțină lecțiile din acel manual virtual, alegeți câteva sute de cadre didactice care să puncteze sau să depuncteze respectivele lecții, în funcție de utlitatea sau relevanța lor, după care introduceți mereu noi lecții pe măsura necesităților și le eliminați pe cele vechi, pe care acele câteva sute de cadre didactice le consideră depășite sau inutile.

    Asta cred că ar fi singura formă de Manual Unic care ar da și rezultate în a pregăti elevii pentru necesitățile reale ale vieții. Un manual flexibil, în permanentă evoluție, al cărui conținut va fi bazat pe experiența și competența unor cadre didactice care nu vor mai avea niciun interes material în existența respectivului manual.

    • P.S. Acel manual virtual nu mai trebuie nici tipărit în mod organizat, la nivel național, ceea ce elimină niște costuri și niște surse de corupție. Orice elev și-l poate tipări pe calculatorul de-acasă de câte ori dorește, iar unitățile de învățământ îl pot tipări și ele pe cont propriu în câteva sute de exemplare, pentru cadrele didactice sau pentru elevii defavorizați.

    • Da, pentru un website care sa contina informatia foarte bine structurata, cu detalii „la link” ca sa spun asa, pledez si eu.
      Sa iau exemplul fizicii, clasa a 7-a, miscarea pe planul inclinat cu frecare. Descompunerea fortelor in toate cazurile pozibile. La link, calculul acceleratiilor pentru miscarea accelerata (necesare in clasa a 9-a).
      Pentru clasa a 9-a, lectia sa fie detaliata, cu acceleratii, cu cazuri particulare ale miscarii planului inclinat in raport cu solul samd. Totul clar, detaliat si cu linkuri catre definitiile de baza (link catre lectia cu forta de frecare, link catre lectia cu normala la plan, link catre lectia de definitie a acceleratiei samd).
      Chiar si la Literatura Romana. Pe langa fragmentul din carte cu „Domnul Goe”, sa gasim informatii despre IL Caragiale, despre alte opere ale sale, comparatii cu literatura universala samd.
      Sigur, aceste resurse se pot gasi pe Internet, deja sunt gasite de copii si folosite. De pe pagina de Internet, fiecare scoala poate scoate manuale colorate la imprimanta, fiecare profesor poate opta pentru o structura mai restransa specifica profilului. Nu ar mai fi discutii nici cu manualele alternative deja existente care vor disparea din inertie. Si nici nu vor mai fi discutii intre profesori orgoliosi – autori de manual.

    • Virtual sau pe suport fizic, ce-are a face asta cu continutul. Se poate publica online manualul si fiecare si-l poate xerocopia. Problema in Romania e ca orice forma de concurenta e imadiat pervertita de stilul nostru profund anti-meritocratic de a rezolva problemele. peste tot unde ar trebui sa existe competitie gasim portite pentru a cistiga tot cine trebuie, indiferent cine concureaza. De aia un manual unic ar fi mai usor controlabil.

    • Tocmai! In ziua de azi, cand apar zeci de technologii si technici noi de predare, sa pledezi pentru sistemul Ceausist, mi se pare absurd dea dreptul. O fi nostalgia de vina? Se confunda inca si azi performanta elevilor eminenti cu cea a sistemului invechit care scoate incompetenti cu diploma?

  3. Stie cineva o organizatie mai conservatoare decat sindicatul? Pastrarea status-quo -adica numar de membri, CANTITATEA de cotizatii, refuzul oricarei schimbari – este ratiunea de a fi a sefilor sindicali si prin contaminare a proeminentilor membri de sindicat.
    Ori, daca este un domeniu unde INOVAREA este cheia, acela este invatamantul.
    Iara contradictia MAJORA si OBIECTIVA.
    Cine nu ma crede, sa inchida ochii si sa asculte ceea ce VEHEMENT zice dl. Nistor et simili. E vreo deosebire esentiala intre vorbele lui Ceasca si cele ale sefului sindical?
    PS. zice vehement e doar un eufemism pentru ZBIARA!

  4. Sincer ? Cu manuale alternative sau cu un manual unic tot aceiasi jale o sa fie.

    Manualele alternative au un dezavantaj, ele au nefericirea de a functiona in economia de piata.
    Si economia de piata este foarte buna dar nu in orice domeniu. Educatia este unul dintre ele.
    Asa se face ca profesorul alege manualul cel mai ieftin foarte adesea. Sau mai exista si alte motive putin principiale. Cam cum decurge uneori relatia dintre doctor si firmele de medicamente.

    Motivatia este ca oricum profesorul poate sa faca dupa fise… dupa alte materiale, culegeri &c.
    Manualele unice au alt dezavantaj, ele au nefericirea de a functiona intr’un sistem inca incomplet reformat in care evaluarea se face birocratic, de catre un functionar al ministerului. Ele sunt victimele sigure ale retelelor de influenta.

    Si aici ajungem la punctul principal: Structura sistemului de invatamant. Asa ca in alte domenii de activitate au ajuns pe pile si relatii cele mai ingrijoratoare exemplare ale speciei umane. Inspectorii sunt una din principalele probleme din invatamant. Apoi… sistemul de evaluare acrediteaza tot felul de cursuri de perfectioare… o bataie de joc la adresa scolii. Iar… o multime de bani si interese. Si asta a fost din totdeauna.

    Personal as inclina catre existenta unui numar drastic limitat de astfel de manuale. Ar putea exista o comisie care sa le selecteze… mda… tot comisie… iar coruptie… nu ai ce face in tara asta se da spaga si ca sa te angajezi la wc-ul stradal… daca mai exista asa ceva… De ce nu cred in manualul unic… pentru ca vechii autori de manuale unice sunt inca bine insurubati ca inspectori… si ar reveni cu mare drag inapoi in fruntea bucatelor. De alltfel nici nu parasisesra masa… doar o mica repozitionare.

    M’am uitat anul trecut parca pe ceva subiecte de definitivat… unul suna cam asa „precizati itemii semiobiectivi…” am ras o saptamana. Itemi semiobiectivi !? Astia de unde au mai venit? Ah… si publica nene carti despre asa ceva. Toti au cv-urile burdusite… de crezi ca Romania e patria educatiei. E o bataie de joc ! Aceasta bataie de joc trebuie eliminata intai, cred eu.

  5. Mi se pare o idee interesanta si benefica in situatia actuala. Totusi, ideea trebuie dezvoltata, pentru a nu crea alte dezechilibre. Astfel, continutul manualului unic nu trebuie gandit separat pentru fiecare materie. Trebuie sa existe o corelare intre diferitele materii (de exemplu, aparatul matematic si principiile fizice a caror intelegere depinde de acesta trebuie bine sincronizate). De asemenea, cantitatea totala de cunostinte (din toate manualele unice) trebuie sa fie astfel stabilita incat sa poata sa fie asimilata de catre elevi, fara a-i demotiva (prin supraincarcare – imposibilitatea aprofundarii materiei). Trebuie stabilite de la bun inceput si obiectivele fundamentale ale sistemului educational (ierahizarea lor), deoarece in functie de acestea se va stabili si raportul corect intre timpii acordati fiecarei materii (fara depasirea puterii de asimilare a elevilor si fara a ignora nevoia de timp liber – activitati extrascolare – a acestora, necesare si pentru a nu le distruge motivatia). Prin stabilirea acestor obiective, probabil ca va trebui gandita si oportunitatea unor noi materii (de exemplu educatie civica, juridica, economico-financiara, etc. – incepand din clasa I, cu accentul pe principii, prezentate la nivelul de intelegere corespunzator varstei) si redimensionarea unor materii actuale. Este nevoie si de o ramificare mai mare si mai timpurie a specializarilor, in functie de aptitudinile si optiunile elevilor, precum si de cerintele mediului economic, pastrand totusi un miez de cunostinte generale comun tuturor acestor specializari (cunostinte-aptitudini strict necesare, avand in vedere o educatie permanenta – toata viata). Pentru ca toate aceste modificari sa produca rezultate, este esential sa se renunte la sistemul actual de educatie bazat pe memorare mecanica si sa se puna accentul pe intelegerea notiunilor, fenomenelor (memorarea fiind o unealta in procesul educatiei, nu un scop in sine – „parada de cunostinte”).

    P.S. Toate aceste aspecte trebuie gandite avand in vedere interesele elevilor si ale societatii, nu interesele profesorilor (egoiste uneori).

    • In completare:
      – administrarea logistica pe baza de contract, distinct de partea didactica
      – invatamant general de 4+3 ani
      – liceu 4 ani sau profesionala 2 ani + 2 ani ucenicie. Admitere pe baza de examen, idem absolvire.
      – programele scolare sa contina doar cunostinte si competente obligatorii
      – niciun fel de manual obligatoriu, alegerea sa apartina cadrului didactic (autorii vor fi in situatia de a convinge)

  6. Cred ca Dedalus a reusit performanta sa descrie foarte bine o situatie in care lucrurile sunt facute prost, as zice eu chiar in mod intentionat prost, si sa vina cu o solutie care mie imi pare benefica. Stiu, vor sari multi in sus si vor striga despre piata libera si concurenta: nu intotdeauna cele doua functioneaza spre binele general, din pacate, iar acesta este unul dintre cazuri, mai ales cand nivelele de coruptie, indiferenta, si prostie, devin semnificative.

    • Nu necesitatea de a avea o piață liberă e principala problemă a manualul unic. Ci rigiditatea acelui manual, în forma propusă de Dedalus. Manualul nu e un scop în sine, scopul e pregătirea elevului conform cu necesitățile de astăzi, nu cu necesitățile din 1985. În situația unui manual virtual, aceea propusă mai sus, nu va mai exista o piață liberă a manualelor, însă va exista o piață liberă a ideilor, rezultând un manual flexibil și în permanentă evoluție. Un mod de a păstra ce e bun din sistemul manualelor alternative, dar un mod de a elimina dezavantajele manualelor alternative.

      Sigur că vor exista și la acest capitol orgolii, unii profesori vor trage sfori spre a obține includerea lecțiilor propuse de ei înșiși, dar neexistând un interes material, orgoliile ar trebui să rămâne în cele din urmă doar orgolii profesionale. Cu depolitizarea tre’să vedem cum facem, parlamentul se va trezi repede să impună prin lege numirea politică a celor câteva sute de cadre didactice implicate în redactarea acestor super-manuale :P

  7. Probelma, implicit rezolvarea, nu sta in manuale. Evident ca sint importante dar nu determinante.
    Problema, si este generala in cam toata lumea occidentala, este ca s-a ajuns ca elevii sa nu mai fie invatati fizica, literatura, matematica, si completati lista cu ce doriti, ci sint invatati sa promoveze examene. Subiectele sint cunoscute, sub forma de tipuri de probleme (inclusiv la literatura). Elevii invata respectivele tipuri de probleme si gata. Asta este valabil si pentru profesori care ii invata pe elevi sa promoveze examene. Si, cei mai multi dintre ei nici nu pot face altceva pentru ca nu stiu sa faca altceva decit sa reproduca rezolvarile standard.
    In plus corectarea dupa barem care omoara orice tentativa de originalitate in gindire.
    Daca subiectul nu este tratat conform modelului rezultatul este, in cel mai bun caz, o nota mica chiar pentru o rezolvare corecta.
    Nu contraargumentati cu olimpiadele. Reultatele la olimpiade se datoreaza unor profesori (extrem de putini si putinilor parinti care au resurse (nervoase in primul rind) sa lupte cu sistemul.
    Se ajunge ca absolventi de liceu, care au luat bacalaureatul, sa nu fie capabili sa rezolve o situatie simpla dar pentru care nu au primit o solutie prefabricata. Finalul apoteotic este ca elevii ramin cu impresia ca scoala trebuie sa le ofere solutii la toate problemele….
    Deci, ar trebui revenit la invatarea materiilor cu riscul sa apara contestatii de tipul „noi nu am facut probleme ca astea in clasa”. Dupa multi ani ar exista sansa sa avem din nou profesori competenti si apoi elevi care GINDESC.
    P.S. Sint si profesori competenti dar nici ei nu au libertate de miscare si trebuie sa-si invete elevii sa-si ia examenele.

  8. Solutia este in text: „dispariția manualelor aprobate de minister și înlocuirea lor cu documentarea liberă.”, la ce ne trebuie tranzitie spre asa ceva?!
    Personal as desfinta scoala cu totul dar ca „solutie tranzitorie” as cere ca fiecare scoala sa-si stabileasca tintele de performanta, evaluarea facindu-se incrucisat. Iar cine nu reuseste nici ce-si propune singur sa-si caute patron.

  9. Din pacate, fiind vorba de manual „unic”, miza va fi foarte mare. Adica, sigur se va gasi/crea o miza mare, nu va fi la voia intamplarii (a valorii). Si prin urmare, influentele „de unic autor” vor fi si acelea mari. Iar cand se va schimba culoarea de la farul calauzitor, urmeaza contra-reforma si desigur se vor schimba si unicele.
    Sezonul in care au roit lacustele oranj e inca proaspat…

  10. Ideea manualului unic nu este rea in principiu. Dar ea presupune ca se pot desemna (de catre cine ?) niste autori performanti care sa se puna de acord asupra unui text unic, ceea ce
    presupune oaresice efort – cam mult pentru o activitate prestata doar de dragul prestigiului.

    Eu nu cred ca existenta manualelor alternative este cu adevarat problema. (chiar daca ar fi bine ca numarul lor sa fie limitat). Problema este semnalata in treacat in articol : aprobarea respectivelor manuale. Daca aprobarea respectiva s-ar face de catre experti independenti cred ca lucrurile s-ar rezolva mai simplu.

  11. Ce inteleg eu din text:
    1. programa este rezonabil conturata (autorul pare sa fie de acord cu ea) si suficient de concisa. deci tinta e clara
    2. cailea catre ea (manuelele) sunt multe si intortocheate.
    3. se propune un singur manual. o singura cale. o singura tinta. toti copiii modelati la fel.

    trist, nu? ajungem de unde am plecat…

    Mihai Damian are dreptate – ce garantii avem ca cei care au girat nspe manuale proaste vor reusi sa faca unul bun? daca nu-i schimbam, vom avea un singur manual, dar va invinge in cel mai fericit caz mediocritatea (deh, democratie..). daca ii schimbam, toate manualele aprobate vor fi bune… nu mai e nevoie sa ne limitam la unul singur.

    Programa scolara cred ca este de fapt cea mai mare piedica in evolutia educatiei. Un tanar care termina cele 10 clase obligatorii are cunostintele necesare pentru a se descurca in societate? Are deja varsta legala pentru a vota, dar habar nu are ce e politica. Are dezvoltarea fizica necesara pentru a procrea, dar habar nu are sa creasca un copil. Mai mult de jumatate din populatie moare din cauza unor boli cauzate de alimentatia gresita, dar asa ceva nu se preda in scoli. A invatat 10 ani ca initiativa personala e irelevanta, trebuie doar sa taca si sa asculte, sa ia de bun tot ce i se spune si sa repete ca un papagal, dar dupa ce termina scoala e lasat sa se descurce singur. In cel mai fericit caz a invatat o meserie oarecare, dar a invatat-o la nivelul care se practica in urma cu 20-30 de ani, deci nimeni nu vrea sa-l angajeze pentru ceea ce stie, ci doar pentru eventualul sau potential. Care potential zace ascuns, ferecat, alungat de ‘scoala’.

    Cine stabileste aceasta programa? Niste somitati de varsta a 3a care cred ca un copil trebui sa se dezvolte la fel ca ei. Dar copilul ala va trai intr-o alta societate decat fostul tanar ajuns (crede el) somitate. Societatea este intr-o continua schimbare si programa scolara, tinta educatiei, trebuie sa tina pasul cu ea. Degeaba ne agatam de solutii de moment – un manual sau nspe – cand de fapt ar trebui sa facem un efort sa transformam procesul educational. Este rigid, trebuie sa devina maleabil. Priveste catre trecut, trebuie sa-l orientam catre viitor.

  12. Parerea mea sincera e ca daca copiii nu au o motivatie serioasa sa invete, nu o vor face indiferent cat de bune sunt manualele si cat de dedicati profesorii.
    Profesorii, ca si medicii, sunt limitati in optiunile lor si in ceea ce pot face. Lumea are impresia ca un medic te vindeca; nu e adevarat. Un medic nu face altceva decat sa ajute organismul sa se vindece singur. Il ajuta, il indruma, il ghideaza, daca vreti. Daca organismul a ajuns in punctul in care nu se mai poate vindeca, atunci nici medicul nici tratamentul nu mai au ce face. Progresul medicinei de fapt asta inseamna: coborarea limitei de la care organismul isi poate reveni cat mai jos cu putinta.
    La fel e si cu profesorul; lumea are impresia ca profesorul te „invata”. Nu e adevarat; profesorul nu face altceva decat sa te ajute sa inveti – tu singur. Iti deschide calea, iti arata, te indruma, iti explica, foloseste „medicamente” (manuale, prelegeri, „material didactic” etc) pentru a te face sa inveti, etc. Invatatul insa tine de tine. Daca tu nu vrei sa inveti, atunci practic nici un profesor sau manual nu te va ajuta. Vi-l amintiti pe Burris Ewell din „To kill a mockingbird” – e un exemplu bun. Sigur, exista profesori geniali (ca si medici geniali) care pot trezi in cineva absolut opac dorinta de a invata, dar acestia sunt rari.
    Eu cred ca ar trebui mai intai creata o motivatie pentru ca adolescentii sa vada ca invatatura ii ajuta in viata (copiii mici oricum invata, aproape orice, fiindca sunt la varsta la care prind totul – aici nu ma prea pricep si nu stiu cum ar trebui organizate lucrurile. CE anume trebuie sa invete un copil in primele 4-5 clase, prioritatile si importanta relativa a materiilor nu-mi sunt foarte limpezi).
    Eu ii vad insa la universitate unde marea majoritate si-a pierdut demult dorinta de a sti si de a invata. Sunt unii care o fac, desigur, fie fiindca le place, fie fiindca au in familie exemple de succes, fie fiindca chiar cred ca invatatura ii ajuta. Exemplele ar fi aici facultatile de succes, gen Automatica, Electronica. Jurnalism, etc. Dar cei mai multi sunt dezorientati si fiindca nu au invatat mai nimic pana atunci, nu au nici instrumentele necesare pentru a merge mai departe.
    De ce nu au invatat? Fiindca nu li s-a parut important sa invete, nu au avut o motivatie in fata. Sigur, pana la un punct e si vina profesorului, ca nu a fost in stare sa-i motiveze, dar doar pana la un punct. Dar cand in societate modelele de succes sunt gen Gigi Becali, Oana Zavoranu, ministri care cred ca un hectar are 1000 de m2, parlamentari care vor sa faca ce vor ei fiindca se poate, prim-ministri cu teze copiate, cand 20% din romani nu citesc nimic, atunci despre ce mai vorbim? O buna parte a societatii – cea mai vizibila – arunca in derizoriu invatamantul si educatia atunci ne mai miram ca copiii nu invata?! In anul 2013, in metrou, tinerii (nu numai baieti!) vorbesc tare cu „ce p…a mea” sau „sa-mi bag p..a” in mod curent, fara jena de nimeni si de nimic. Acum 25 de ani cred ca erau doar 10% care faceau asta. E un efect al educatiei – care nu se face doar la scoala. Dezinhibarea e buna, fara discutie, cel putin pana la un punct dar si comportarea in public isi are rolul ei…
    Cred ca 99% din jurnalisti nu stiu ca „silicon” si „silicone” sunt doua lucruri extrem de diferite in limba engleza (unul e siliciu, celalt e silicon; laptopul de la care scriu acum nu are in procesor implanturi de silicon, ci, evident, e facut din siliciu); Google Translate stie insa – de ce jurnalistul nu stie? Nu fiindca ar fi greu sa se lamureasca, ci fiindca nu crede important sa-si ridice nivelul de (in)cultura. La ce bun? La ce l-ar ajuta? 99% din cititori oricum nu-si dau seama de diferenta si nici spor la salariu nu cred ca ar primi…
    Intreb de multe ori studentii: ce-ati face daca ati ajunge directori la centrala nucleara de la Cernavoda (povestindu-le de Fukushima si Cernobal)? De cele mai multe ori primesc raspunsul: „Doamne fereste”! Asadar si ei stiu ca nu stiu mare lucru, nu vor sa fie factori de decizie prea importanti, dar diploma o vor, fiindca statul asta cere: diploma. La ce bun sa inveti cand o diploma te ajuta la fel de bine? Vezi tu cum te descurci mai departe…
    Si asta nu se intampla doar la noi: cand Posh Spice marturiseste ca nu a citit nici o carte, de ce va mira ca tinerii englezi sau scotieni nu vad in fata un viitor mai bun decat cel de a se imbata crita in fiecare week-end?! Acum 20 de ani la intrebarea daca au copiat in scoala (inclusiv universitate) olandezul a zis ca nici prin gand nu i-a trecut, italianul a spus ca foarte frecvent. La romani nu cred ca mai e cazul sa intrebam… Diferenta dintre cei doi era de motivatie: in Olanda gaseai de lucru mai usor daca stiai sa faci ceva bine, in Italia gaseai de lucru mai usor daca stiai pe cineva sau aveai o diploma (ca te angajai la stat). Sigur, si in Italia e nevoie de oameni care stiu sa faca ceva bine, dar cred ca proportia celor motivati sa invete e mai mica decat in Olanda.
    Ca cineva sa vrea sa invete, ii trebuie asadar o motivatie puternica. De ex inainte de revolutie stiai ca daca nu inveti, sansele de a reusi sa iesi din mocirla erau mici (sigur, existau variantele activist sau securist – dar asta de fapt era doar alta mocirla, si mai rea…). Sigur, nu toti invatau nici atunci, dar parca procentul de oameni motivati era mai mare – cel putin asta e impresia mea. Varianta cu afacerea proprie nu exista atunci, iar in 1947, cand a fost reforma monetara practic toata lumea a pornit de la zero… Mi-as dori sincer ca toti cei care nu vor sa mai invete intr-un sistem organizat sa aiba inteligenta antreprenoriala a lui Michael Dell (care macar a avut curajul sa se lase de facultate), dar mi-e teama ca la noi marea majoritate va esua intr-un soi de asistati social.
    Asadar eu cred ca mai intai trebuie sa scoatem cumva motivatia asta la suprafata; nu stiu insa cum – ceva idei am, dar foarte neclare si foarte nesigure. Dupa aceea ne putem ocupa si de manuale mai bune, si de evaluarea profesorilor, etc. Pana atunci tot restul sunt ca apa sfintita: nu ca ar fi rele, dar nici nu cred ca ajuta prea mult…

  13. Inteleg ca problema este de fapt ministerul. Avand in vedere ca MEC-ul cheltuie niste bani din taxe si impozite pentru a plati profesorii, se simte obligat, sa aiba grija ca acei profesori sa nu predea prostii. Si asa apare acreditarea.

    Poate MEC-ul ar trebui sa isi recunoasca infrangerea si sa inlocuiasca agentia care se ocupa de asa ceva cu un software si cred 10% din angajatii actuali. In schimb ar putea fi angajati 100 de profesori/ obiect de studiu, part time care sa citeasca manualele propuse si sa dea puncte. Este mult mai greu sa mituiesti 100 de profesori decat niste functionari din minister.

  14. Manual unic? O idee non-optima ( sa nu zic proasta) din atatea puncte de vedere… ajunge doar sa te gandesti la profilele din liceu unde informatia este atata de vasta incat este imposibil pentru un copil normal sa acopere toate materiile. Da, poti avea un manual gros din care fiecare isi alege ce vrea, dar acela nu este un manual este mai degraba o sinteza a materiei, un fel de amestec care nu serveste nimanui…

    Faptul ca sistemul este prost (in Romania nici un sistem nu functioneaza caci coruptia este generalizata) nu inseamna ca ideea manualului alternativ nu este o idee buna. Imbunatatiti sistemul de scriere si aprobare a manualelor si nu aruncati la gunoi progresul minim pe care l-am inregistrat pana acum!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cititor Contributors
Cititor Contributors
Cele mai interesante comentarii de la cititorii nostri.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro