Ştiţi bancul…
La facerea lumii Dumnezeu ajunge la oameni şi începe să le dea fiecăruia şi minte. Îl pune pe Sfântu’ Petru să scoată marele hârdău cu creiere de dimensiuni diferite, toate băltind într-o zeamă specifică. Şi oamenii se aşează la coadă să primească creiere. Coada era lungă.
După o perioadă Sf. Petru zice: Doamne hârdăul a ajuns la jumătate şi oameni sunt mulţi şi tot mai vin. S-ar putea să nu ajungă la toţi.
– Nu-i nimic, tu dă mai departe, spune Domnul.
Sf. Petru se apucă să dea câte mai puţin în speranţa că o să ajungă la toţi. După ceva timp, Sf. Petru zice:
– Hârdăul aproape s-a golit Doamne, nu o să ne ajungă.
– Tu dă mai departe, rezolvăm noi.
Sfântul dă din ce în ce mai puţin, jumătăţeşte, porționează, caută după fărâme după care zice:
– Doamne, gata! S-a terminat, a rămas multă lume fără minte.
– Nu-i nimic, du-te şi adu lada cu diplome!
––––––––––––––––––––––
Cam aşa văd eu seria de scandaluri ce pare să nu se mai termine cu politicienii care-şi umflă CV-ul cu diplome de la prestigioase de instituţii de învăţământ. Ultimul este ministrul agriculturii care în locul unui curs de 5 zile a trecut o diplomă obţinută la Scottish Agricultural College. Au fost mulţi alţii şi sunt încă de descoperit.
Unde este adevărul? Omul a fost la un curs, a luat un certificat care, de departe, seamănă cu o diplomă. Dacă l-a primit, să-l folosească că de aia a fost la curs, nu-i aşa. Unde este totuşi imoralitatea? Eu cred că în astfel de cazuri imoralitatea este şi la “cursanţi” şi la instituţiile de învăţământ. La cursant, pentru că prin modul lapidar în care şi-a formulat CV-ul ne poate duce în eroare. Dacă e trecut doar anul ne putem gândi că atunci a absolvit sau că a studiat un întreg an.
Dar, câte o dată, şi instituţia de învăţământ are o vină. Şi explic: am văzut nenumărate certificate pentru cursuri de una sau mai multe zile care atestă parcurgerea unui oarecare curs de scurtă durată fără să menţioneze exact ce s-a întâmplat acolo. Bine, nu este cazul diplomei de faţă, care cu claritate precizează perioada cursului. Dar este cazul multor altora.
Pentru a-şi completa veniturile unele instituții de învăţământ (sau câteodată firme) condensează un curs şi-l livrează într-o perioadă scurtă de timp. Uneori cursurile sunt chiar valoroase şi reuşesc prin comprimare şi prin modul în care sunt gândite şi executate (exerciţii, studii de caz, etc.) să transmită cunoştinţe valoroase raportate la subiectul vizat. Nouă nu ne plac cursurile de scurtă durată deoarece le considerăm neserioase (pentru că de multe ori la noi în România ele sunt neserioase, iar POS DRU ne este martor), poate pe nedrept. Timpul este un factor esenţial în dezvoltarea de competenţe şi de aceea studiile comprimate, scurte, ne par neserioase. Dar ele pot deveni extrem de utile doar dacă participantul aprofundează ulterior ceea ce a învăţat şi începe să aplice ce a văzut acolo. Acesta este şi motivul pentru care cursurile de scurtă durată nu certifică competenţe. Omul pleacă, nu mai este disponibil, nu i se mai pot testa cunoştinţele sau, după caz competențele (cunoştinţe + abilităţi + atitudini). Şi acestea nici nu au timp să se formeze doar pe perioada cursului. Au nevoie de timp, de practică, de aprofundare. Omul îşi ia certificatul de participare şi-l pune la ladă.
Dacă stai să aduni orele unui curs de 6 zile, a câte 6 – 8 ore/zi, numărul este comparabil cu al unui semestru întreg sau chiar an universitar. Diferenţa este că pe parcursul unui an universitar, teoretic, ai mai mult timp de studiat, făcându-ţi temele sau proiectele de cercetare. (Ceea ce, în paranteză trebuie spus, în universităţile noastre nu se prea mai întâmplă – si cred ca acesta este una din cauzele slabei calităţi a învăţământului nostru universitar).
Întrebarea de fond este: valorează cursul „X” ceva? Răspunsul este că depinde enorm de cel care-l parcurge şi de disponibilitatea sa de a învăţa şi de a aplica mai târziu ce învaţă. Iar asta se poate vedea doar în performanţa profesională.
Ajungând la experienţa proprie, din care scriu aceste rânduri – eu n-am vânat diplome dar în timp mi-am umplut lada. Nu le-am expus, nu m-am fălit cu ele. De ce le-am strâns? Pentru că mi se cer peste tot când trebuie „să-mi demonstrez experienţa”, şi, cu precădere, când lucrez pentru sistemul public. Nu mi le-am trecut în CV şi le folosesc doar în funcţie de contractul pe care-l vizez, pentru a demonstra interesul pe care l-am acordat domeniului.
Îmi certifică ele competenţele? Nu. Nu conţin calificative, nu am trecut printr-o procedură de testare. Am învăţat ceva la acele cursuri? La cele mai multe da, mi-au folosit, am aplicat. La altele nu. Cine poate spune ce valoare au? Nu ştiu.
Acum, dacă ai petrecut o săptămână sau trei într-un curs care te-a ţinut cu adevărat treaz, îţi pare omeneşte rău să nu ţi-l pui în CV. Dar numai de tine depinde cum îl pui acolo. Iar sinceritatea este de apreciat de toată lumea: spune exact despre ce a fost vorba, cât a durat şi despre ce a fost. „1996 – Universitatea Standford” nu e OK pentru că poate însemna orice. Şi nici „Diplomă la Scottish Agricultural College” chiar dacă scoţienii i-au pus certificatului de participare un timbru cu rol de element de securitate şi pare a semăna cu o diplomă.
Asta e, când eşti ministru trebuie să ai proprietatea termenilor şi nu poţi zice că ceilalţi sunt chiţibuşari şi se fac că nu înţeleg. Responsabilitatea pentru cum te prezinţi este a ta. Nici a asistentului, nici a IT-istului, nici a şcolii care-ţi pune numele lângă sigla ei.
Nu e nimic de rusine sa fi participat la cursuri scurte oferite de diverse universitati sau organizatii. Problema apare cand ti le treci in CV la „Educatie”, in loc sa le treci la „Stagii de formare profesionala”.
Ironia e ca multi dintre cei care incurca astfel borcanele nici macar nu sunt constienti ca asta e o problema. Si asta nu neaparat pentru ca le-ar scrie altii CV-urile (cum se si intampla de cele mai multe ori), ci pentru ca n-au fost niciodata in situatia de a candida cu adevarat cu CV-ul lor pentru o pozitie profesionala supusa unei competitii reale. Experienta lor se reduce la pozitii de tip renta, servite de patronii politici.