„Sentimentul că am dreptate mă distruge.”
Dürrenmatt
Unul din lucrurile cele mai rele e să ajungi cu prietenii la discuții în contradictoriu care tind rapid spre ceartă. Asta mi s-a întâmplat zilele trecute, pornind, se-nțelege, de la chestii politice. Am ridicat cu toții tonul. Eu vedeam cum argumentele mele se loveau de un blindaj impenetrabil, ei erau îngroziți de ceea ce considerau probabil orbirea mea. De asta simt nevoia să fac un pas înapoi, să încerc să înțeleg duhul rău care s-a abătut asupra noastră și să-mi expun la rece argumentele.
Isteria
Acum un an și jumătate mă întorceam în țară după un timp petrecut în Elveția, un timp în care am avut răgazul să scriu teatru. (Nu risipisem banii României, cum mă tem că aș putea fi acuzat pe loc, ci avusesem o bursă curat elvețiană.) Stătusem pe coama unui munte, în apropierea unui lac, rupt de oameni. Învățasem să comunic cu pisicile, cu păsările și, oarecum, cu peștii. Păstrasem legătura cu lumea prin calculator și prin posturile de televiziune europene. Întors acasa, am avut reflexul să dau drumul la televizor. Am căzut pe Realitatea TV: o doamnă cu privirea foarte mobilă vorbea în rafale, schimonosită de ură – fiecare cuvânt era o lovitură de ciocan ascuțit. Scuturat de un spasm, am apăsat pe telecomandă: Antena 3. Aici, o altă doamnă, de data asta cu privirea fixă, tuna pe un ton ascendent, ca un procuror – fiecare cuvânt era o lovitură de gong năucitoare. Speriat, am închis imediat televizorul.
După ce mi-am revenit, am încercat să înțeleg: așa erau doamnele de la natură, sau fuseseră puse să joace rolurile astea? Nevrând să mai apăs o dată pe telecomandă ca să fac deducții psihologice mai fine, m-am mulțumit cu un răspuns simplu: indiferent cum stăteau lucrurile, era clar că aceia care controlează Realitatea și Antena urmăreau să-și isterizeze telespectatorii. Nici un post de televiziune german, francez, italian sau elvețian nu-și permitea să-și trateze în felul ăsta publicul. Să ne înțelegem bine, un invitat în platou se poate răsti, poate ridica tonul – dar în nici un caz prezentatorul, cel care se presupune că moderează o dezbatere, că alungă bruiajul reacțiilor emoționale, lăsând doar argumentele să vorbească.
În timp, gustând homeopatic din aceste două posturi TV, tot ce-am văzut și auzit mi-a întărit prima impresie, pe care i-am comunicat-o unui prieten: „Cineva ne isterizează constant și deliberat.” „Pe ce lume trăiești? mi-a răspuns el. Tu nu știi că e criză?” Știam foarte bine că era criză – și tocmai din cauza asta trebuia să nu fim isterizați. Am în minte reacția japonezilor după acel cutremur teribil. Din câte am citit, posturile de televiziune au încercat acolo să inducă încrederea și calmul printre spectatori – era însăși condiția depășirii unui moment foarte greu. Dacă ne-am fi aflat, în România, într-o situație banală, poate că puțină isterie ar fi colorat atmosfera ternă. Cum însă treceam, împreună cu tot restul Europei, printr-o situație delicată, era ceva suspect în isteria întreținută constant prin televizor.
O altă Piață a Universității
Trebuie s-o spun din capul locului: nu sunt un admirator al lui Traian Băsescu. Stilistic, ținem de lumi diferite. În plus, el a căzut în capcana unei metehne de fond a statului nostru – ambiguitatea constituțională a raporturilor dintre președinte și prim-ministru. Într-adevăr, în 1990 cred că s-a făcut cea mai mare greșeală adoptând un model politic care seamănă cu cel francez. Se întâmplă că am petrecut o vreme în Franța și am fost martorul celor mai stupide și ridicole dispute generate de ceea ce se numește „coabitare” – iar nici atunci când președintele și prim-ministrul se aflau de aceeași parte a baricadei politice lucrurile nu arătau prea grozav. La noi, rezultatul adoptării modelului francez este că, de 22 de ani, nimeni nu e cu adevărat răspunzător pentru ce se întâmplă. Cine conduce de fapt țara? Modelul german, cu un președinte care reprezintă simbolic autoritatea statului și cu un cancelar care deține puterea executivă și e deplin răspunzător pentru asta, mi se pare incomparabil mai bun.
Acestea fiind spuse, e limpede că Traian Băsescu ar fi trebuit să fie prim-ministru, iar nu președinte. Apoi, la fel de limpede e că gesturile lui ample au depășit granițele cuvenite funcției sale. Mai tinerii mei prieteni cu care am discutat în contradictoriu ore în șir mi-au reproșat îngăduința cu care am privit stilistica lui Băsescu. E momentul să mă explic.
Sunt ceea ce s-ar putea numi un vechi combatant – îmi repugnă asemenea mărturisiri, dar, în acest caz, ele sunt inevitabile. Am fost pe 21 decembrie 89 în Piața Romană, la prânz, apoi, seara, în Piața Universității. Am participat pe urmă la mitingul din Piața Universității. Nu pot fi atât de naiv încât să nu-mi dau seama că grupul aflat în apropierea și în spatele lui Ion Iliescu ne-a făcut răul cel mai mare: a pulverizat orice șansă de a-i pedepsi pe aceia care au tras în manifestanți; a chemat minerii; ne-a izolat de lumea civilizată numai pentru ca relațiile lor să se transforme în bani; ne-a paralizat economia și societatea; a dus România în direcția unui stat mafiot, care respectă doar de formă regulile jocului democratic. Și mai sunt atâtea altele.
Un cuvânt despre dl Ion Iliescu. Lăsând la o parte tot ce ține de omorârea și schilodirea unor oameni nevinovați, ceea ce îi reproșez în primul rând este mediocritatea. Probabil că, de la Carol I, nici un politician n-a avut prilejul să aibă o atât de puternică influență asupra țării. În primul moment, în decembrie 89, mi-am zis că e perfect normal ca un comunist să conducă România prin tranziție. Nu era vorba de un vid de putere, cum s-a zis, ci de unul de autoritate, iar Ion Iliescu tocmai asta avea: autoritatea de a produce schimbarea. Timp de câteva zile mi l-am închipuit acționând tenace în direcția reformelor (nu era atât de prost încât să nu-și dea seama încotro trebuia să ne îndreptăm), pentru a se retrage apoi complet din politică – mi-l închipuiam un fel de Carol Cvintul. Asta timp de câteva zile numai. Ce a urmat se știe. Mă întreb dacă și-a dat vreo clipă seama ce șansă a avut și cum a prăpădit-o, de dragul de a salva tocmai aparatul acela monstruos pe care trebuia să-l demonteze. Pesemne că acum sună naiv ce spun eu, dar în decembrie 89 Iliescu avea o asemenea popularitate, lumea (cu excepția aparatului, normal) era atât de dornică de schimbare, încât ar fi putut săvârși lucruri extraordinare, bucurându-se în plus și de o imensă simpatie internațională. În momente excepționale e nevoie de oameni excepționali. Din nenorocire pentru noi, Ion Iliescu a fost mediocru.
Recunosc, am privit cu oarecare îngăduință stilistica lui Băsescu fiindcă vedeam în el pe singurul om care putea disloca ceva din acel aparat protejat la început de Ion Iliescu și devenit apoi stăpân caracatițos peste țară. În iarna care a trecut, pe fondul crizei, al bâlbâielilor și gafelor puterii de-atunci și al teleisteriei întreținute s-a întâmplat un lucru, pentru mine, foarte trist: în Piața Universității s-a manifestat pentru ceva care îi falsifică sensul simbolic. Evident, dreptul de a manifesta e sacru – e păcat doar că se creează o confuzie în jurul numelui unui loc. Mai tinerii mei prieteni care au manifestat în iarna asta aveau motive întemeiate de nemulțumire. Cealaltă Piață a Universității a stat însă sub amenințarea glonțului și a bâtei minerilor. Apoi, nimeni dintre participanții pe care-i cunosc eu la cum s-o numi ce-a fost în decembrie 89 nu s-a gândit să-și scoată „certificat de revoluționar”. (Dar e clar că pentru mutilați și orfani ar trebui să existe pensii, asta e cu totul altceva.) Un gest de conștiință nu se plătește. N-are cine să-l plătească, n-are cum, nu există un sistem de echivalare conștiință-bani. Știu însă destule cazuri de oameni care au stat atunci bine-mersi acasă, și s-au pricopsit apoi cu un certificat – măsluit în însăși esența statutului său.
Până la urmă, ce rămâne e tristețea unei confuzii grave.
Să alegi răul cel mai mic
Disputa în contradictoriu pe care am avut-o zilele trecute cu mai tinerii mei prieteni s-a concentrat în jurul unei dileme – pentru ei – intratabile: „Dacă nu-mi place Băsescu, de ce trebuie să fiu de partea lui? De ce trebuie mereu să alegem între două rele?” Aici s-a ajuns după ce i-am făcut să accepte că Băsescu reprezintă răul mai mic, în comparație cu aparatul a cărui malignitate cred totuși că doar cei mai vârstnici o percep la adevărata ei amploare. Îmi dau seama că tinerii detestă griurile, ar vrea un alb imaculat, contrastând eventual cu negrul absolut. Le-am răspuns că un raționament similar se putea face și în preziua alegerilor (aproape) victorioase pentru Hitler: acei social-democrați germani nu se descurcaseră strălucit, fuseseră destui corupți, existaseă derapaje, mai era apoi și criza. Dar toate aceste metehne ale unei lumi aproximativ democratice nu se puteau compara cu aparatul colosal cu care venea Hitler la putere. Prietenii mei mi-au răspuns că USL-ul nu-i totuna cu Partidul Nazist. Sigur, nu pare să fie chiar același lucru, în plus vremurile sunt altele. Dar graba de a distruge tot ce le stă în cale nu poate să nu-mi evoce nazismul. Sau comunismul.
Ar mai fi aici de spus un lucru. Concursul de malignitate dintre nazism și comunism mi se pare ridicol. Cei care au în spate experiența istorică a unuia dintre rele tind să pună un bemol în privința celuilalt. Pentru mine, sunt pur și simplu rele extreme. Despre formele concrete ale totalitarismului s-a scris mult în cheie realistă, dar cred că cea mai expresivă operă literară e „Rinocerii” lui Ionesco, pentru că atinge nervul subiectului – cu povestea rinocerilor poate rezona și cel care a cunoscut extrema dreaptă, și cel care a cunoscut extrema stângă. Dacă reducem posibilitățile de apariție ale totalitarismului la formele deja consumate de istorie, s-ar putea să nu fim bine înarmați pentru a face față unor forme noi, unor mutanți. Cred că trebuie să dăm la o parte clișeele și să privim cu atenție ce se întâmplă.
Să alegi răul cel mai mic poate părea inacceptabil pentru tineri – iar unul dintre ei mi-a spus că se va duce la vot și va pune ștampila pe toți candidații, își va anula votul. În felul ăsta, îmi spunea, își exprima protestul față tot ce există în lumea politică de la noi. I-am răspuns că nu-i aici nici un protest, ci doar o formă de a-i lăsa pe ceilalți să decidă, de a delega altora responsabilitatea votării. Apoi, a nega totul înseamnă a aștepta altceva, radical altceva. Dar ce? Dacă distincțiile de grad dintre rele nu contează, atunci înseamnă că-l aștepți pe Făt-Frumos călare pe un cal alb. Nenorocirea e că a mai umblat cineva călare pe un cal alb în țara asta, iar rezultatul a fost un dezastru sângeros. În cele din urmă, a alege răul cel mai mic e gestul dureros și trist al maturității politice. Dar cine a spus că trăim într-o lume veselă?
Dacă ești nemulțumit de tot și de toate, mai ai o soluție: să faci tu însuți ceva, să intri în joc. Mi-am început articolul cu povestea mea din Elveția, și-am să-l închei tot cu ea. Aveam acolo un prieten, un informatician. Când a venit odată la mine în vizită am început să mă plâng, după bunul obicei românesc, de politicienii de la noi. M-a ascultat calm, zâmbind binevoitor, cum peroram, pe urmă mi-a zis: „Ai dreptate, te înțeleg. Dar să nu-ți închipui că în Elveția politicienii sunt prea grozavi. Nu-s nici ușă de biserică, nici nemaipomenit de isteți. Problema e că la noi, vezi tu, nu prea au atâta putere. Puterea o avem noi, oamenii.”
Avantajul celor ca Hitler sta in normalitatea naiva a societatii: „nu se poate mai sa te scoata din casa si sa te pushte…. nu se poate”… iaca s-a putut
da,asta era sentimentul:nu se poate sa traga in noi numai ptr ca strigam jos comunistii!UITE ca s a putut.
atunci revoltatzii au fost ucisi,iar comunistii au pus in scena rivolutia.atunci scopul lor era sa protejeze comunistii.in loc ca unii comunisti sa fie pedepsitzi si oprobiul omului corect sa i faca sa se ascunda,s a intimplat pe dos:comunistii rivolutzionari i au indepartat pe cei care ii puteau infrunta.
acum,comunistii cei mai conservatori fac tot posibilul sa shi protejeze tovarasii penali.
tinerilor care in 89 erau copii cred ca analiza evenimentelor ii depasheshte.nu datorita virstei(!)ci lipsei informatziei.
iar d nului autor:fitzi convins ca tv este azi un instrument de lupta,tot asha cum azi nu i nevoie sa ocupi un teritoriu
Interesanta demonstratie in articolul dvs.
Este o ilustrare perfecta a ceea ce se numeste „reducere la absurd” : plecati de la niste premize false, urmati un rationament perfect logis si ajungeti la o concluzie falsa.
Basescu n-a fost niciodata raul cel mai mic. A lasat doar impresia asta in 2004 pentru mai multi cetateni. Pe masura ce s-a scurs timpul tot mai multi au realizat ca au facut o mare greseala alegandu-l.
Cum poate un fost nomenclaturist sa fie creditat drept un vasnic luptator impotriva comunismului ? Cum poate un fost securist sa fie creditat ca luptator impotriva securistilor ?
Cum poate un comunist „reformat” in socialist sa se trezeasca dimineata cel mai mare aparator al dreptei ?
Nu poate sa faca nimic din cele mentionate mai sus. Poate doar sa minta in aceste privinte si aici gasim si marea calitate a dlui. Basesu – minte natural cu o mare nerusinare si atat de gogonat incat devine credibil.
Nici oamenii din jurul lui nu fac exeptie. Nu se ridica chiar la nivelul maestrului, dar il secondeaza cu cinste.
Chiar si noul succesor propus de dl. Basescu provine tot dintr-o tanara speranta comunista. Ma refer aici la MRU. N-au gasit un tanar ambitios si curat ca sa-l formeze ? Sau poate zonele in care pot ei cauta sunt doar acestea aflate sub semnul activistilor de partid si al securistilor ?
Cred ca daca cetatenii ar fi mai lucizi si s-ar lasa mai putin prada impresiilor subiective ar reusi sa vada mai exact ce s-a intamplat cu societatea noastra in era Basescu.
Un articol excelent. Exprima 100% cum simt si eu.
Din pacate in Politica nu vom avea de ales decat raul cel mai mic. Nu exista politicieni, desigur cu ceva exceptii, care sa fie imaculati.
Nu numai la noi, in toata lumea democrata.
Un film, e adevarat ca filmele mai romanteaza, prezinta destul de bine modul in care ar fi bine pengtru noi sa ne creem asteptarile: se cheama „Recount” – http://www.imdb.com/title/tt1000771/.
frumos articol, cald si datator de speranta…dar atentie, tara e plina de bizoni ce abia asteapta sa pasca un mic de-a moca…
Si rinocerii pot purta alb…
Felicitari pentru articol. Se vede spiritul analitic, luciditatea si rationamentul logic – dar mereu validat de experienta realului – din pregatirea ca fizician. De multa vreme nu am citit, in presa otravita de ura partizana, o analiza mai limpede si mai curata a situatiei actuale. Spun curata pentru ca o vad ca o analiza menita, asemeni unui diagnostic medical, sa aduca snantate, sa fereasca „pacientul” de excese si accidente fatale si nu o argumentare isterica a necesitatii distrugerii unui vremelnic adversar de idei. Din pacate incremenirea in proiect (acela al salvarii unei ideologii si mai ales a oamenilor legati de ea – cu orice cost pentru Romania)ne face in fiecare zi rau, ca tara si oameni, mentinand Romania la periferia lumii civilizate. Articole ca al dumneavostra sunt sclipiri intr-o bezna a ratiunii ce ne domina viata publica. Si un prilej de speranta ca vom fi capabili de a iesi din marasmul adus de o clasa politica iresponsabila, pornita pe o nerusinata capatuiala individuala.
„Dacă ești nemulțumit de tot și de toate, mai ai o soluție: să faci tu însuți ceva, să intri în joc”. Si ce ar insemna mai exact asta, in acest cadru institutional al Romaniei. Mai mult decat sa te exprimi prin vot? Prin a face ceva dumneavostra inteleg ca pretindeti sa alegem „raul cel mic”, adica pe D-ul Basescu. Si iata cum ajungem la partizanat. Ce argumente valide aveti dvs, altele decat simpatiile si partizanatul, pentru ca considera ca D-ul Traian Basescu este „raul cel mic”? De ce credeti ca D-ul Crin Antonescu este „raul cel mare”? Revenim la pasiuni personale, nu? Si la „a face tu insuti ceva”. Oameni vor face ceva pe 29 iulie. Probabil vor condamna modul in care D-ul Traian Basescu a inteles sa guverneze aceasta tara, ca pe o nava. De fapt asta a fost singura comparatie rostita de D-ul Basescu, de multe ori. „eu sunt un Capitan de nava si tara este nava mea”. Dar tara nu este o nava. Si cu atat mai putin nava lui. Tara nu se guverneaza autoritar, de un singur om cu pumnul de fier, asa cum sugerati dumneavoastra. Modul in care D-ul Traian Basescu a inteles sa faca acest lucru, prin subordonarea tuturor institutiilor statului, prin plantarea de oameni din partidul dumnealui in orice colt din ROmania, acest mod reprezinta „raul cel mare”. Nu „stilul” D-ului Basescu este problema, asa cum gresit ati inteles dvs, ci modul in care a calcat in picioare separarea puerilor in stat. D-ul Traian Basescu este responsabil de circul pe care il traim acum si de ura pe care o resimtim cand mergem pe strada. Ponta si Antonescu sunt creatii politice involuntare ale D-ului Basescu. Acestia au invatat de la el. Si din pacate au invatat bine. Dar exista un singur vinovat. Pentru asta trebuie sa plateasca prin vot popular si sa aiba decenta sa isi asume aceasta infrangere. Nu asa se guverneaza o tara.
Imi pare rau, dar nu sunt de acord.
Autorul a scris un articol excelent, cu o analiza cat se poate de nepartinica.
Faptul ca a ajuns la concluzia ca Basescu e raul cel mai mic este adevarat.
Sa nu uitam ca, poate, Basescu nu e cel mai diplomat om, dar e un luptator pentru ceea ce considera ca e datoria lui. Si aici, datoria lui a fost sa mentina tara-nava pe linia de plutire si a reusit.
Azi ati fi avut casa sparta si incendiata de nemultumiti, ca in Grecia, daca nu erau masurile lui si ale guvernului.
In schimb, toti isi pun ochelari de cal si urla „Ne-a taiat pensiile si salariile. Nu il mai vrem”
Nu doresc raul nimanui dar tare as fi vrut sa vad ce facea pontache si prietenul sau cu ochi de peste fiert pe o criza ca cea care a fost.
Dar poate ca timpul nu-i pierdut. Dupa cum spun unii criza nu s-a terminat
DAR IN NICIUN CAZ NU DORESC SA AUD CA SE DA IARASI VINA PE GREAUA MOSTENIRE!!!
Dezinformezi! De cel putin 4 ani vad la tv. analisti politici , ziaristi membrii ai socitatii civile: Hurezeanu, Pavelescu, Vlad Valcu si tot dcnews, S. Tanase, etc – a se consulta arhiva antena1,2,3, Realit.tv, Romaniatv,acum tvrinfo care striga, urla:” Romania si romanii trebuie sa-l urasca pe TB”, moderatorul inteaba:”de ce?”, rasp: „Pentru ca nu au incotro, nu vedeti ce a facut?…etc, etc
Asta cu „De ce trebuie mereu să alegem între două rele?” sau varianta „Refuz sa aleg intre doua rele.” mi se pare cea mai mare tampenie.
Cum dracu’? Adica daca ai avea ales intre a pierde un deget si a pierde o mana nu te-ar interesa, ai refuza sa alegi intre doua rele, si eventual ai da cu banul?
E absolut ilogic ca intre doua rele sa nu alegi raul cel mai mic, cand nu exista alte alternative.
Cei care fac asta se gandesc ca in felul asta „pedepsesc” cele doua variante rele, si in felul asta cu timpul vor aparea variante bune. Pe naiba.
Singurul lucru pe care il fac e sa se asigure ca la urmatoarele alegeri exact dorintele lor sunt ignorate de toti politicienii, pentru ca politicienii nu vor avea nicio motivatie sa satisfaca dorintele celor care oricum nu merg la vot, sau isi anuleaza voturile.
Pentru ca, pe langa furat, politicienii mai sunt motivati de obtinerea cat mai multor voturi. Daca oricum nu-i votezi, te vor ignora, si se vor concentra sa le dea pomeni electorale si alte avantaje categoriilor sociale care se prezinta masiv la vot.
Pomeni si avantaje care cel mai probabil vor fi platite din buzunarul tau, cel care nu votezi sau iti anulezi votul. Deci, recapituland, in mare, refuzand sa votezi „raul cel mai mic” votezi ca banii sa fie luati din buzunarul tau si distribuiti in buzunarele celor care voteaza.
Acum, in cazul concret cu referendumul, s-ar putea sa nu votez nici eu. Pentru ca sper ca referendumul sa nu fie validat datorita neprezentarii. In orice alta situatie, nu as face asta.
Hmmm, daca am o parere similara cu Dvs. inseamna ca nu mai sunt tanar?:)
E exact genul de discutie pe care o am cu prietenii si colegii.
Felicitari pentru articol, merita distribuit.
„Nu exista articole asemanatoare”.
E chiar asa: „sa alegem raul cel mai mic”, dar nu doar cand mergem la vot, ci permanent. Altfel e greu ca raul sa se faca tot mai mic. Imi pare ca se tot ingrasa.
Frumos text, domnule Zografi. Se intimpla sa am o experienta de viata smilara. Inclusiv, secventa franceza. Va dau dreptate!
Cred ca orice discutie ar trebui inceputa cu finalul contributiei dumneavoastra: de ce elvetienii au puterea si noi, romanii, nu o avem, in raport cu politicienii? Care este secretul? Vedem ca de fapt puterea politicienilor este generata aproape automat de slabiciunea societatii. De ce este societatea romaneasca (in sensul de comunitate civila a oamenilor obisnuiti care platesc impozite) slaba? Cred ca aceasta este una dintre cele mai vechi intrebari pe care si-a pus-o reflectia politica la noi (va amintiti de discutia cu privire la formele fara fond!). Impresia mea este ca (spun desigur o banalitate, pentru care va rog sa ma iertati!) aceasta este si miza acestei crize: unii vor un un tatuc, un politician care sa-i ia in grija, sa le dea un sens in viata si caruia ei sa-i dea suveranitatea lor in schimb, pentru mine Basescu este un ins care-mi face un serviciu, nu prea grozav, dar ma rog dupa buget. Deocamdata, cam asta-i ce-mi pot permite. Cind voi putea, am sa caut altul mai bun, dar pentru moment nu vad altul la orizont.
Splendid, matur, de recitit si de comunicat prietenilor ! Adevarul prezentat atat de logic si elocvent e parca mai frumos !
Sa stii ca nu exagerezi absolut deloc atunci cand vorbesti despre ura. Sunt capsunar, colegi de-ai mei de alte nationalitati au fost de cateva ori prin Romania, opinia a fost cam aceeasi: „mai, fain, niste locuri excelente dar… de ce-i lumea asa nervoasa, din orice?” Unul dintre ei, cu care ma-nteleg cel mai bine si-si putea, asadar, permite a folosit o expresie mai dura „foarte multi de-acolo parca-s isterici, si zau ca nu vedeam vreun motiv”.
Prin 2005 sau 2006, era ceva bucatar american, Burdain parca, un tip renumit, unul care calatorea prin toata lumea, gusta din mancarurile locale si apoi facea, pe tema asta, cate-un episod pe Discovery Travel plus o recenzie pe blogul lui. Eh, cand a ajuns la noi n-a fost foarte-ncantat, nu de mancare ci de felul in care l-au dirijat aia de la ministerul turismului. Whatever, cert e ca nu ne-a mangaiat deloc. Pe blogul lui, fiecare recenzie din alte tari avea undeva intre 50-100 de comentarii. Ei bine, la Romania s-au strans, in cam doua saptamani, vreo 1500 de comentarii, majoritatea de genul „fuck you”, „american idiot”, „sa moara mata”, „plecati din Afganistan”, „daca te prind p-aici iti rup picioarele”… Stii tu, din ciclul „haideti pe ei, pe mama lor”. Citind comentariile, cel mai reprezentativ – pentru mine – a fost al unei englezoaice sau americance, citez aprox „n-am fost niciodata in Romania dar, din ce-am vazut in film, sunt niste locuri foarte frumoase. Opiniile lui Bourdain sunt opiniile lui si-atat, indiferent ca-s critice sau laudative. Dar, niciodata n-am putut simiti atata ura, atata violenta in niste comentarii pe tema unui subiect banal precum mancarea, iar la cat de multe sunt, nu pot decat sa concluzionez ca romanii sunt niste oameni foarte, foarte rai. N-am sa ma duc niciodata in Romania”.
Romanii sint salbaticiti domnule! Nu s-a ocupat nimeni de generatiile actuale, patriotismul a fost pervertit intr-un nationalism topirlanesc pe vremea lui Ceausescu si acum trage toate consecintele. Nu va amintiti ca patriotic nu se considera a fi atunci, dorinta de progres, de propasire a tarii, ci fidelitatea fata de imbecilismul politic al securistilor vesnic conducatori atunci ca si acum? Niste studenti considerau nu de mult, cu seninatate, ca „nationalism” este un concept pozitiv, sinonim cu patriotism, nu sesizau nici o clipa peiorativul.
In ce priveste afirmatiile corecte ale D-lui Zografi: nu ma uit la antene, bineinteles, decit daca e vreun film – si poate nici atunci, am lucruri mai bune de facut. Dar, intimplator, am dat peste nu stiu ce emisiune, unde un angajat, asa zisa gazda a emisiunii, a abordat o femeie in virsta, de la tara, o femeie care a muncit cinstit, frumos, la cimp, toata viata ei, un om nobil adica, cu textul „matale citi barbati ai avut?”. NU AM AUZIT CEVA MAI INDECENT SI MAI PROFUND JIGNITOR NICIODATA la vreun post oricit de tzopirlanesc din Romania. Acesti nenorociti, cu emisiunile lor pervertitoare, fac mult rau societatii fiindca sint lasati. Nu exista CNA? CNA nu are vi’rtute domnilor.
Subscriu la partea cu isteria si rautatea. Si e prezenta oriunde, incepand cu o banala coada la supermarket pana la circulatia pe strazi si discutiile politice. Si cred ca e o combinatie de mai multe, incepand cu nivelul de trai, aglomeratie, nivelul de educatie, modul in care se face televiziune samd. Si chiar nu vad cum s-ar putea rezolva.
Se rezolvă, chiar se rezolvă, încet dar se rezolvă. Pleacă mulți oameni simpli la muncă pe-afară și văd altceva, văd care e normalitatea. Fiind oameni simpli-simpli, în capul lor se fac automat niște asocieri simple: lumea se poartă așa, gunoaiele se pun la coș, nu se claxonează aiurea, nu se ceartă lumea pe stradă dar e bunăstare, deci și eu trebuie să mă port așa ca sa-mi fie mai bine. După care, când se întorc, oamenii ăștia sunt modele pentru colegi, prieteni, vecini, alți oameni la fel de simpli care îi iau drept model pentru că îi văd mai „bazați”, veniți de-afară, și „afară”=bine.
(tot procesul mi-a fost prezentat de un taximetrist tânăr și foarte mediocru, proaspăt întors, care acum era fix asta, un model pentru cei din lumea lui)
Super comentariul domnule Zografi ! Cel putin din perspectiva mea subiectiva (desi ca si dv. incerc pe cit posibil sa-mi exercit rationamentele cit mai departe de senzatii si instincte si cit mai aproape de notiunile absolute de adevar…incerc, probabil ca nu reusesc intodeauna.. but there is a will), si eu vad lucrurile asemenea. Ma bucur ca am o confirmare de la un om de calibrul dv. Multumim!
PS. Personal am 6-7 prieteni adevarati (in sensul profund al cuvintului), inca din scola primara: am fost impreuna in scoala, in liceu, si la facultate (pe vremea lui Ceasca, unde la 8-9 studenti era un informator), am impartit aceasi camera de camin, am cutrierat muntii impreuna ani in sir,ne-am reunit cu totii in orasul in care ne-am nascut dupa ’89, unde am mai fost impreuna inca citiva ani buni (sperind, inca tineri fiind, ca poate rinocerii or fi fost pe cale de disparitie..) , dupa care viata ne-a despartit de-a lungul si de-a latul lumii. Dar numai geografic. Poate prietenii dv. nu va merita, noi desi nu va suntem prieteni VA MERITAM. Prietenia (dezinteresata) e poate cel mai pretios si mai complex concept…desi quite simple…
Foarte bine scris.
„În cele din urmă, a alege răul cel mai mic e gestul dureros și trist al maturității politice.” Poate ca e prima data cand imi dau seama de lucrul asta, acum cand il vad scris.
Imi cer scuze ca va contrazic.Nu consider ca alegem raul cel mai mic. Cred ca alegem putinul bine care s-a facut si ar trebui sa mergem mai departe adaugand cantitate si calitate acestui bine. Observ ca orice presedinte in alte parti ale lumii este comparat si cu cel dinainte. Privind inapoi, TB e chiar un pas mic inainte si cel care vine dupa el, ar trebui cumva „obligat”, creata o cutuma cumva, sa porneasca de aici.Atasamentul de perfectiune, care ne marcheaza cam pe toti si care in sine nu e rau, in plan practic are probleme, ne marcheaza gandirea cu ideea ” orice nu este perfect nu exista” si ne conserva stagnare.
aveti perfecta dreptate cu isterizarea prin televiziunile a1, a3 si realitatea. folosesc o suma de tehnici de amplificarea a emotiilor negative:
a) sunetul pe frecvente inalte. se vorbeste foarte pitigaiat si repede. nu cred eu ca oamenii aia sint asa de la natura, ci cred ca deliberat se manipuleaza banda audio spre frecventele inalte.
b) comportarea moderatorilor, asa cum ati remarcat
c) burtierele. odioasa inventie.
d) si altele, pe care nu le-am mai analizat, pentru ca am renuntat la TV de mult timp.
ceea ce e ciudat, e ca telespectatorii nu par sa remarce aceste lucruri, iar americanii au un cuvint pentru ei: sheeple.
in alta ordine de idei, cred ca stilul spartan, stiintific, ar fi mai potrivit decit cel elaborat, scriitoricesc, in comunicarea cu prietenii. am remarcat ca demonstratiile prin reducere la absurd sint extrem de eficiente. „ce faci daca ponta iti taie salariu/liberatarea de miscare/comunicare/netu/etc.?” „dar cum sa faca asa ceva? ar fi absurd!” „mai absurd decit sa ignori constitutia?” oops, problem.
excelenta analiza privind rolul maleic al posturilor TV in toata „nebunia” asta. stau „afara” si ii dau perfecta dreptate autorului – daca te poti deconecta de aceasta „sursa” incepi sa vezi altfel lucrurile.
Scuze pt comentariul initial trunchiat ..
Asadar..am trait si eu neputinta de a vedea cum argumentele mele se izbesc de cele ale prietenilor care aproape ca refuza sa discute punctual despre ce vini considera ei ca s-au facut vinovati cei care au fost la putere (PDL) si a lui T.Basescu.
Vini sunt multe si de partea PDL si a lui Basescu, dar privind comparativ ce a castigat societatea in perioadele PSD-iste si Iliesciene fata de perioada PDL si a lui Basescu se poate vedea un castig real in perioadele celei de-a 2-a tabere…asta daca esti rezonabil.
Insa, atunci cand „rezonabilul” intalneste isteria refuzului de a discerne adevarul de neadevar sau cand esti sedus de dorinta de a opune oameni perfecti „gri-ului” pe care Media tot incearca sa ne demonstreze ca in el traim atunci a fi rezonabil pare deplasat.
Poate cei care-l acuza pe Basescu de a fi asemeni unui dictator pot sa-mi raspunda cum de e posibil sa dai jos un dictator invocand legea parlamentara cand se stie foarte bine ca dictatorii nu pleaca decat cand se ajunge la revolutii in strada si de cele mai multe ori la varsare de sange.
Tot ce as fi vrut sa vad de la politicienii nostri este ca ei sa fi facut toate demersurile democratice de a-l da jos de Basescu respectand legile si mai ales Constitutia Romaniei, daca spun ca actuala majoritate din Parlament si implicit Guvernul nu ar mai fi putut coabita cu Presedintele.
..in loc de final ..
Ceea ce este cel mai trist este ca de la an la an educatia romanilor devine din ce in ce mai slab calitativa. Generatiile tinere care ies de pe bancile scolilor vor trebui sa decida ceea ce este mai bine pentru ele in viitor si e greu de crezut ca vor stii in ce directie sa mearga avand carente asa de mari in educatie.
Fara oameni altruisti si dedicati unor scopuri nobile societatea romaneasca pare sortita esecului etern.
Cea mai simpla demonstratie ca nu suntem intr-o „dictatura” este ca Ponta si Antonescu (si multi altii) inca sunt plini de viata si fac spume la gura la TV. Altfel ar fi avut de ceva vreme niste accidente uluitoare. E de ajuns sa te uiti prin ceva tari destul de apropiate sa vezi cine si cum mai moare (Belarus, Rusia).
Iar referitor la isterismele de la TV, sa nu uit de tanti aia de la A3 care zici ca-i o gaina zburlita si mai are un pic si bate interlocutorul. Aia e „za best”, urmata de Gadea (ca vad ca domnu Stan file audio a lasat-o mai moale)
Foarte interesant articolul si destul de echilibrat (politic). Titlul este superb … numai ca nu trebuie uitat ca „rinocerii” sunt romanii disperati, atat prosti si cat si inteligenti, atat puturosi cat si harnici, atat cinstiti cat si necinstiti … sunt romanii satui de minciuni si promisiuni, sunt romanii care vor o schimbare, caci asa nu se mai poate … Poate din Elvetia situatia se vede altfel … dar aici in Romania orice om normal si neimplicat politic (adica fara un interes direct sau indirect in a fi la putere cineva anume de pe urma caruia sa profite si el si familia lui) stie in adancul sufletului sau ca atat Basescu si compania, cat si USL si toti din jurul lor … au furat la greu (nu se poate sti acum care a furat mai mult!!! … dar nici mai conteaza), dar la fel de bine fiecare roman vrea ca viata sa mearga mai departe … Prin urmare, eu cel putin voi vota pentru demiterea marinarului de ape tulburi … deoarece asa nu se mai poate … detaliile nici nu ma mai intereseaza … Trebuie sa dam o noua sansa tarii noastre … altfel ce sa facem … s-a saturat lumea de minciuni si furaciuni … Ce sa facem??? Sa o tinem pe EBA in PE pana la pensie … Sa acceptam ca Prigoana si Cezar Preda sa adune gunoaiele din Romania la preturi incredibile … Sa stam in continuare sa ascultam minciunile, hahaielile si promisiunile marinerului vanzator de flota (cu tot cu mii de tone de motorina in rezervoare!!!) neurmarit penal inca … Ce sa facem??? … Sa stam si sa ne uitam cum pedelacii (care s-au organizat de-a lungul si de-a latul tarii ca bandele de lupi) abia asteapta sa sifoneze din nou bugetele locale si centrale … Deja am scris prea mult …
Rinocerii isi vor face treaba la referendum …. iar apoi trebuie ca justitia sa treaca la treaba!!!
Excelent articolul. Motto-ul m-a impresionat – si eu am „Cassandra syndrome”.
@John Romano: rinocerii nu sunt romanii, ci sunt „alesii” lor, imbuibati fara jena, fara bunatate, fara moralitate, fara de lege. Romanii sunt cei calcati in picioare de rinoceri, si de-o parte, si de cealalta. Dar parca astia de acum sunt mai masivi si au viteza mai mare, o sa distruga totul in cale.
Cred ca in Elvetia faptul ca oamenii au puterea e esential, dar la fel de esential este ca elvetienii au si educatia necesara pentru a uza de acea putere intrun mod constructiv. Educatie care la noi lipseste…
parlamentarii USL sint ticalosi, tradatori , inculti ,hoti ,repetenti,fosti turnatori la securitate,intr-un CUVINT SECATURI /.Au prea mare putere. NE TREBUIE O CONSTITUTIE CLARA SI LEGI BUNE SI CLARE.
Domnule, ai si dumneata dreptate. Trebuie sa mergem la vot sa scapam de Crin si de Ponta, ca uite, de opt ani ne calaresc! E momentul sa dam sansa unei echipe tinere! Chiar, citi oameni nu s-au intrebat cum ar fi ca macar pentru o perioada de timp sa avem un guvern in care Basescu sa fie presedinte si Boc sa fie prim-ministru? Sau Ungureanu? E limpede ca din cauza USL-ului n-am putut avea aceasta sansa, ceea ce e de mare mizerie. Sa mergem, dar, la referendum, si sa alegem un presedinte nou, reformator si bun! Sa-l alegem pe Traian Basescu!
Bai fratilor, dar mai lasati-ma cu astia 8 ani. Ii tot dati 8 ani in sus, 8 ani in jos. 8 ani a fost Basescu, PDL-ul a fost 3-3 1/2 singur. PNL-ul a fost si el vreo 3, timp in care Basescu juca septici, ca era Mister Biletel la butoane, iar restul a fost PDL cu pretenii de azi. Hai ziceti dupa mine trei ani si jumatate. Eh, parca-i mai bine.
Multumesc!
Si eu am discutat contradictoriu cu prietenii pe tema politica. Acelasi discurs am avut eu si la fel mi-au raspuns ei.
Probabil ca da, ne vom intoarce la era iliescu si ai lui ceea ce ma face sa fiu un om mai trist.
Iliescu e mor acus, Nastase e la puscarie … sa fim seriosi totusi… trecutul e trecut …. Dupa 22 de ani cred ca ne-am luptat destul cu comunistii …
Pe langa asta departe de mine sa-i iau apararea lui nea Nelu dar pana la urma el si cu FSN-ul au instaurat democratia in Romania si in ’96 au pierdut la niste alegeri libere si corecte … asa ca hai sa nu mai incepem cu din astea … N-o sa desfiinteze nimeni democratia si statul de drept. Nu-l vad pe Antonescu acuma cu mustacioare pe post de Hitler… dar na , paranoia asta….
Acum e de luptat cu prostia agresiva si impostura hiperactiva. Cand evaluam un partid, ne uitam la programul lui, dar si la oamenii care isi atribuie misiunea de a aplica acest program. Ori, VP si CA sunt, dpv al calitatii umane, tot ce poate fi mai rau. „Echipa tanra”? Mai bine spus, echipa de tinere clone ale regimului Iliescu-Nastase-Voiculescu.
Impresionant si dureros de adevarat. Din pacate sunt putini cei care vor putea propaga intelesurile incheierii dumneavoastra.
corect, puterea o avem noi oamenii! dar trebuie sa tineti totusi cont ca gradul de promovabilitate la BAC este de doar 38% ceea ce spune multe despre unde tindem ca natie, s-ar putea ca astfel de concepte prezentate sa nu fie intelese foarte bine.
Sunt total de acord.Ma bucur sa mi se reconfirme faptul ca persoanele cu pregatire in stiintele
pozitive ofera judecati de profunzime si in domeniul politicului. Lv
Este foarte, foarte grav ce se intampla in aceasta tara.
Sincer, ma uit cum romanii stau ca niste zombi si nu realizeaza ce li se intampla….
Pur si simplu a venit scadenta pt nelegiuirile ramase nerezolvate in trecut. Nu avem un proces al comunismului, cu toate ororile sale, cu toti calaii sai, nu am rezolvat nimic din dosarele revolutiei (cu implicarea securitatii si URSS-ului; crimele din dec ’89), nimic din actiunea securistilor la Targu Mures, nimic din mineriada (coordonata de Iliescu si servicii) si evenimentele provocatoare care au precedat-o, asasinarea lui Culianu, nimic din dosarele cu nelegiuiri economice si administrative, falsificarea in continuare a istoriei, distrugerea partidelor istorice…. Si lista este lunga..
Nu va inchipuiti ce rol are aceasta caracatita de securisti asupra a tot ce misca in aceasta tara. S-a vazut cel mai bine cum au distrus total partidele istorice, atat din exterior cat si din interior.
Stiu ca atunci cand vorbeam pe aceasta tema simteam in ochii interlocutorului un fel de: „…nu mai termina si asta cu psihoza lui….”
Dar nu va ganditi unde oare a disparut tot aparatul de represiune comunist care controla totul in aceasta tara, fara sa fi patit absolut nimic? Credeti ca era volatil? Stiti ca despre un ofiter de securitate/informatii se spune ca niciodata nu iese la pensie? Cum credeti ca nu vor merge oricat de departe pt a-si salva afacerile, influenta, ca sa nu mai vorbim pt a scapa din inchisoare…. Nu e cazul sa ne miram daca la un moment vor milita pt iesirea din UE si o apropiere politica si economica de Rusia sau China. Si sa nu uitam ca pana la urma daca a mai miscat ceva in sensul democratizarii in tara asta, totul s-a facut sub presiunea UE. asa ca le cam sta in gat si deci nu-i va interesa parerea democratiilor occidentale. Ei au instrumentele manipularii populatiei si asta le este suficient sa faca ce vor.
Va intrebati de ce oare in acesti din urma ani, posturi tv ca Antenele, Realitatea, avand in spate fosti ofiteri grei (vezi Voiculescu, administrator al firmelor securitatii sau Vantu, de care chiar securitatea spunea ca nu are scrupule…), toate au pus tunurile pe cei de la putere? Acum, au acaparat si TVR (doar dupa cateva zile se vede….)
…toata maculatura gratuita pe care toti o citesc dimineata fara sa realizeze cum li se spala creierele… (chiar, mai tineti minte cat de subit a disparut ziarul Compact?) Uitati-va ca nici pana acum istoria falsificata, scrisa la ordinul PCR, nu a fost rescrisa pana la nivel liceal, inclusiv, adica nivelul maxim pana la care ajunge marea majoritate a cetatenilor la aceasta stiinta. Are o implicare enorma tinand cont de nevoia de a ascunde trecutul si lipsa lor de legitimitate (vezi revolutia culturala din China prin care trebuia ca totul sa inceapa cu partidul comunist;pana atunci, nimic), adica baza pt spalarea creierelor.
Multi insinueaza ca motivatia pt aceste reactii totalitare ar fi guvernarea Boc sau mandatul Basescu dar mi se pare absolut ridicol. Ele, dincolo de campania defaimatoare gen Antene (adica bine dirijata), au fost niste mandate normale, cu bune si rele destule, dar nimic spectaculos in contextul international respectiv.
Tocmai ca ceea ce consider eu ca ar fi motivatia acestui asalt o reprezinta insasi realizarile (si inca putine dupa mine) acestor mandate. Adica integrarea in UE a inceput, chiar daca timid, sa se simta, sa-si arata roadele. Ori acest lucru devine tot mai restrictiv pt aceste structuri securisto-mafiote din umbra, obisnuite sa dirijeze cam totul…., fara griji.
Anumite masuri, initiale (ce guvern vine in plina criza economica si prima lui grija sunt IICCR, ICR, Arhiva PCR….?), au aratat clar ca ceea ce va urma nu este legat de nerealizarile guvernarilor precedente ci tocmai de realizarile acestora.
Si lucrurile nu par sa se opreasca aici. Reactia fata de ICR, reactia la recoltarea de probe ADN pt a face lumina in dezbaterea istorica pe marginea originii primilor domnitori, ma fac sa ma gandesc la punerea bazelor pt o viitoare politica nationalista ce va fi folosita pt o departare de UE sau Satele Unite. Ori in aceste conditii, este clar ca pt a evita o prabusire economica majora, devine mai mult ca sigura o apropiere de spatiul ex-sovietic (in special Rusia) si China. Tinand cont la nivelul de detalii puse la punct, este foarte posibil ca firele acestei noi orientari valorice sa fie deja trase….
Fac un apel la ratiune, la a gandi fiecare cu capul lui, la a nu ne mai lasa manipulati, la a nu mai accepta asa-zisi „politicieni” ce numai interesele cetatenilor nu le reprezinta, indiferent de partide USL, PDL, si alte caricaturi…; prea putini politicieni au militat pt curatirea partidelor proprii si in general acestia au fost marginalizati (vezi M. Macovei sau C. Preda).
Cred ca este cazul sa ascultam mai mult intelectualitatea reala, propria ratiune si bunul-simt, si sa incercam sa ne informam mai bine innainte de a fi pusi sa luam o hotarare, sa incercam sa ne rumegam singuri informatia si nu sa o acceptam gata rumegata…. Si sa incercam sa tinem cont de cine este in spatele mijloacelor de informare.
Este viitorul nostru in joc si nu stiu daca constientizati cat de mult ni-l poate schimba ziua de maine….
Fara o asanare morala, fara dreptate si fara adevar, adica fara valori, nu vom putea construi nimic in aceasta tara.
ps: interesant…, am fost aproape si in 21 dec ’89.., la Romana la pranz, apoi am condus o coloana catre Universitate prin fata Ambasadei SUA… Eram plini de speranta…., simteam ca nu exista pret pt libertate…, nici macar viata.
Domnule, nu fiti trist! este un set back dar de data asta, nu ca la mineriada, AVEM ALATURI EUROPA care – si nu ma insel – arata clar ca nu va accepta aceasta batjocura A LEGII. „L’UE est ainsi, d’un double point de vue, un véritable phénomène du droit: elle est une création du droit et une communauté par le droit”.
Stimate d-le. Zografi, dupa mine ati scris cel mai bun si mai cuprinzator comentariu personal la turbulentele de pe scena politica din ultima saptamana din Romania. Sunt întru totul de acord cu dvs. si ma alatur concluziei dvs. – între doua rauri, ai de ales…daca vrei, daca te duce mintea, daca nu esti un rauvoitor, daca esti cat de putin informat, daca nu te lasi manipulat…raul de a alege un Presedinte si nu o marioneta.
motto minunat, dar minunat, va pup
am stat si eu in Elvetia citiva ani. Sistemul lor democratic nu este reproductibil din mai multe motive. Este aplicabil doar in cazul tarilor cu populatie redusa, dar hai sa zicem ca ar nu asta ar fi obstacolul insurmontabil.
Este vorba de o structura de caracter, de un respect autentic fata de celalalt si de faptul ca nu confunda disputa de idei cu una personala.
Si iarasi, in cazul nostru, ne intoarcem la ‘forma fara fond’… atestata istoric.
Ce ziceam. ;)
Avem si noi puterea dar nu o folosim: la ultimele alegeri (cele locale) au votat sub 50% din cei cu drept de vot. Ar trebui gandite niste strategii prin care sa fie convinsi toti sa voteze. Plus o strategie dezmanipulare.
Cred ca in curind va aparea in discutie o noua politica, aceea de a nu mai adopta euro si eventual de a nu intra in Shengen si de a avea o politica externa proprie, bazata in mare parte pe resurse naturale (gaze si petrol mai ales) si care sa ne aduca « noi » parteneri mai ineresanti decit EU (care ne ia banii si nu ne da nimic in schimb, ba ne mai si critica) e vorba desigur de Rusia si China.
„Dar să nu-ți închipui că în Elveția politicienii sunt prea grozavi. Nu-s nici ușă de biserică, nici nemaipomenit de isteți. Problema e că la noi, vezi tu, nu prea au atâta putere. Puterea o avem noi, oamenii.” Asta e esenta, restul devine inutil.
M-am deconectat de la sursele TV acum cativa ani. Am aceleasi probleme cu cei apropiati, nu mai pot comunica rational cu ei, pe teme politice. Ura i-a orbit si nu mai pot accepta argumente, in locul lor apar reprosuri si jigniri, asa ca am fost nevoit sa renunt la subiectele politice cand discut cu ei. Nu aveam intentia sa merg la vot ca sa tot aleg raul cel mai mic, de fapt nu am mai fost din 96, dar argumentele dumneavoastra m-au pus pe ganduri, ma voi gandi bine si voi face cea ce imi va dicta constiinta. Problema cu televiziunile mentionate, este clara, au fost create pentru a manipula si si-au atins scopul, au castigat alegerile locale. Nu Ponta, Antonescu, USL, au castigat alegerile, ci antena 3, Gadea, Badea, Grecu, etc…Primii sunt niste caricaturi de politiceni, ca oameni nu sunt eu in masura sa-i judec, ceilalti sunt niste truditori la fabrica urii, care de ani de zile seara de seara fac acelasi lucru revarsa valuri de ura prin sticla ecranelor TV si asta mi se pare cel mai grav lucru, nu faptul ca darama un partid sau un politician, ci faptul ca inraiesc oamenii Politicenii vin si pleaca, in scurt timp ii uitam, dar ura ramane si se va manifesta intr-un fel sau altul si mai departe.
si cand te gandesti ca gadea este nepotul suzanei gadea
e orusine sa declari ca esti fan base? Sau poate nu te mai lasa sa scri harticolu’. De le-ai zice prietenilor ca base-i anticomunist ,ai termina discutia sau chiar vrei s-o lalai sa va isterizati recipric ?
Imi cer scuze, pur si simplu nu sunt fan Basescu. N-o spun ca sa fac pe placul cuiva – in general nu ma intereseaza sa fiu pe placul nimanui. Cred in argumente, nu in trantitul usii. Incerc sa deslusesc, cu atata putere a mintii de cata sunt in stare, care e solutia mai buna – adica mai putin rea. Iartati-mi, va rog impertinenta de a da sfaturi, dar cred ca ar fi mai bine daca ati cauta si dvs argumente.
„sa scrii” cu 2 i.
Modul de exprimare (nu opinia in sine) este inacceptabil pe acest site!
In Elvetia puterea este intr-o mai mare masura la cetateni pentru ca refrendumul este o practica obisnuita, si asta datorita numarului mic de cetateni si unei traditii politice si etnice pentru care aceasta tara este unica.
Dar si democratia directa are hibele ei (si inca multe); asta a analizat Sartori mai pe larg.
Deci sa nu amestecam concepte, idei cu propriile inclinatii si sperante, ca iese o varza; ademenitoare, ce-i drept. E dreptul nostru sa ne exprimam, dar cand e vorba de un domeniu pe care nu-l stapanim prin prisma formarii noastre profsionale, e bine sa fim mai rezervati. :)
la ce v atzi referit cind atzi spus:traditzii etnice?
ruminii de bine nu manifesta jena in a se compara cu japonezii sau elvetzienii.oare ishi dau seama de exagerare?dar daca ii indemni sa se compare cu africani itzi rid superior.oare de unde au shcoala asta?
Nu cred ca spiritul civic e monopol elvetian – si va pot da nenumarate exemple. Ce-i drept, el tine de o alta cultura decat a noastra, dar devine plictisitor sa ne gasim la nesfarsit alibiuri. Pe de alta parte, nu vad in ce masura modestele mele consideratii generale pot fi echivalate cu calcatul in strachinile politologiei, un domeniu in ale carui fineturi nu indraznesc sa ma aventurez. Credeam, naiv, ca n-am trecut granita imposturii. Daca am facut-o, va rog sa ma scuzati – fiindca inteleg ca politologia este specialitatea dvs.
Asistam la o lovitura de stat impotriva democratiei si a insititutiior statului. Facand abstractie de Basescu ca persoana, ceea c se intampla in Romanie reprezinta un grav pericol. Care pare sa nu fie deloc inteles de suporterii fanatici ai USL. Nu e deloc de joaca oameni buni. Indiferent de optiunile nostre politice, nu putem admite ca democratia, regulile, legile si Constitutia sa poata fi calcate in picioare fara scrupule, de indivizi abjecti care isi urmaresc exclusiv proprile lor scopuri meschine si care n-au nici o legatura cu principiile si seturile de valori ale democratiei. Romania a cazut prada comunismului si mentalitatii extrem de periculoase care suna cam asa: „ori noi, ori ei”. USL a dovedit in cel mai scurt timp posibil ca nu are nici o treaba cu nevoile cetatii ci doar cu nevoile lor proprii, nevoia de putere absoluta si de control total al statului si cetateanului. Traim momente sinistre si extrem de periculoase. Nu avem voie sa toleram autocratia si dispretul fata de lege si Constitutie! Trebuie sa iesim in strada.
Domnule Zografi, la fiecare nou articol cu care contribuiti aici simt ce exprimati exact ceea ce gandesc si eu, dar nu as fi stiut sa exprim atat de elcovent. E o placere sa va citesc!
Un articol echilibrat si patrunzator cu care eu rezonez. Ca si celelate scrise de autor pe acest portal. Numele nu imi spune nimic, fiecare are limitele lui, insa figura autorului imi parea cuoscuta. Citind articolul mi-am dat seama unde l-am mai vazut! 21 decembrie – Casata si Inter, 22 – Magheru (acolo sigur nu ne-am intalnit fiindca era o multime uriasa), probabil 12, 21 si 28 ianuarie, 18 februarie, aprilie-mai Piata Universitatii, 13 iunie, 13 iulie Marsul Alb, 15 noiembrie 1990.
Of , ce complicat este sa traiesti … dar asta pentru ca este complicat sa alegi…. de ce sa alegi raul cel mai mic , in virtutea carui scop sau carei sperante? Da , intr-adevar , viata este o continua alegere intre bun si rau , intre siguranta si pericol , etc , dar daca trebuie sa faci asta mereu , viata in sine , cu bun si rau , cu a fi si a nu mai fi , cand naiba o mai traiesti? Prietenii tai , Vlad , de aceea sunt mai tineri : nu pentru ca nu au prins Piata Universitatii ci pentru ca tu ai parasit-o. Ai ales maturitatea rationala care te conduce cu abilitate printre bine si rau . Sau ai ales Binele ? Nu cred , pentru ca ratiunea nu poate sa faca o singura alegere , ea cumpaneste intotdeauna. Daca alegeai Binele (sau Raul )erai dinou intr-o utopica Piata a Universitatii traind sau murind alaturi de prietenii de acum sau de altadata.
Nu sunt adeptul teoriei conspiratiei.Si totusi.Instalarea unei atmosfera de ura ,disperare si preapocalipsa este clar premeditata si a inceput in momentul extrem de important al condamnarii oficiale,in parlament,a comunismului,de catre cel care a devenit apoi, pentru creierul publicului amortit de ura,cauza tuturor relelor,de la inundatii la Lehmann brothers.Daca lasam deoparte stilistica(desi omul nu s-a sfiit niciodata de ceace este ) raman faptele,care nu pot fi contrazise nici cu o mie de ani de propaganda:eliberarea dosarelor pentru depistarea informatorilor,ancorarea ferma a Romaniei la America, taratul fortat al guvernului Boc prin cateva reforme care nu s-ar fi facut nici in alti 20 de ani(pensii,educatie,codul muncii,asistenta sociala),Monica Macovei ,Daniel Morar,Codruta Kovesi care au dus un sistem judiciar completi aservit(remember Rodica Stanoiu) la episodul fularului Burberry,care la randul lui a declansat puciul parlamentar pe care il traim.
Si ca sa ne intoarcem la stilistica,prefer de o mie de ori hahaitul prezidential ranjetului mistocaresc al lui Ponta si limbajului inecat de ura al lui Antonescu.Stiu ca plagiatul sau statul asistential sunt notiuni metafizice pentru votantul roman.Dar am alta idee:
Fotografia infractorului Catalin Voicu votind,in Parlamentul Romaniei, cu amandoua mainile suspendarea Presedintelui ar trebui sa se afle in fata ochilor fiecariui roman care intra in cabina de vot pe 29
Nu ştiu ce altceva să spun … sunt câteva săptâmâni de când am impresia că nimeni nu mai gândeşte ca mine şi nu credeam că aşa ceva mă poate înspăimânta atât. Vă mulţumesc pentru gura de aer proapăt pe care-am primit-o, citindu-vă …
invit fiecare roman sa ia cunostinta de cele intamplate in tara si sa inteleaga ca „Totul se plateste”, „Bunastarea (Fericirea) este un proces, o directie, un drum” si ca aceasta bunastare depinde de valorile in care credem astfel „Selectia reperelor este vitala”. In caz contrar, nu ne ramane decat sa ne purtam crucea de a fi un popor blestemat, dezbinat si nefericit; in care generatiile de romani platesc pretul suprem: O viata irosita.
http://hightreesforest.drupalgardens.com
Mi-a placut totdeuna fizica pentru ca iti punea „little grey cells” in functiune. Imi plac articolele Dl. Zografi.
As vrea sa aduc in discutie o idee ce mi-a venit urmarind chestia cu validarea referendumului (50+1 din cei pe liste cf. CCR vs 50%+1 din cei prezenti cf. USL). Cine a iesit in fata sa sustina varianta USL? Dragnea baronul rosu al Teleormanului plus unul de la PNL.
Deductie: Ponta NU este prim ministru, este un mandatar al baronilor (indiferent de ce culoare politica) carora le face jocul. Nu-i mai cereti sa demisioneze, sa recunoasca ca a plagiat, sa aplice legea, sa lucreze spre binele tarii. Este inutil. El lucreaza pentru cei care l-au mandatat, care trag sforile,care fac jocurile. RINOCERII.
Un articol penetrant si echilibrat cu care eu rezonez. Ca de altfel si celelalte articole ale autorului postate pe acest site. Numele sau nu imi spune nimic (fiecare cu limitele sale), dar figura imi parea cunoscuta. Citind articolul mi-am dat seama de unde! Poate ca in aceste zile este necesar un remember. Si atunci eram putini: 21 decembrie 1989 Romana-Casata, Inter-Dalles, mortii si Baricada; 12 ianuarie 1990, 21 ianuarie 1990 prima manifestatie din Piata Universitatii la o luna de la momentul Inter-Dalles ’89, 28 ianuarie 1990 (a urmat prima mineriada), 18 februarie 1990 (a urmat a doua mineriada), aprilie-mai 1990 Piata Universitatii, 13 iunie 1990 Piata Universitatii-sediul Politiei Capitalei si Ministerul de Interne (Petre Roman zicand ca nu avem probleme cu democratia si cu statul de drept!), 13 iulie 1990 Marsul Alb, 15 iulie 1990 marele miting anticomunist si antifesenist cu priejul implinirii a 3 ani de la revoltele de la Brasov. Poate ca avem nevoie de un nou inceput!
Excelent articol. Ai devenit unul din bloggerii mei preferati!
Daca vi se taiau veniturile intr-un an de zile de mai bine de 2 ori vreau sa vad cum v-ati fi pastrat calmul. Pana la urma alegem de care hoti sa depindem, ca Basescu e hot e clar cand a semnat o lege votata in vazul lumii nelegitim. Unde erati atunci?
Finalul e corect: sa facem ca in Elvetia – popporul ia decizii, nu politicienii.
Criza economica m-a lovit si pe mine financiar. Calm nu puteam sa fiu, dar nici nu mi se pare ca isteria e o solutie. Uneori trebuie sa treci prin situatii grele. Il admir pe Churchill pentru hotararea cu care a rezistat in timpul bombardamentelor germane. (Da, exista si razboaie, exista si nenorociri – totul e cum le depasesti.)
Problema nu e ca poporul sa ia decizii, ci mai ales ca oamenii sa se poata organiza. Sa fie mai activi civic.
AS AVEA DOAR DOUA MICI PRECIZARI.Ion iliescu nu a fost mediocru ci a facut toate compromisurile posibile, inclusiv crime ,pentru a ramane la conducere ,cu disperarea cu care se agata de volan un sofer beat . Cetateanul Elvetian are iluzia ca detine puterea in unul din cele mai securiste state din lume,pentru cine se indoieste sa recapituleze deciziile politice din Elvetia versus rezultatul dat prin vot de cetatenii sai in ultimii ani, referitor la implicarea Europeana a statului.
Doar in Romania s-a intamplat asta? Stiu oameni in SUA fericiti ca au o slujba, chiar asa cu taieri semnificative la salariu si alte beneficii (in Michigan in industria auto, un muncitor castiga inainte de criza 35$ pe ora, acum e fericit daca a fost reangajat si poate castiga pana la 16-20$). Altii au avut taiere salariala de 100%, care s-a permanentizat. Din punctul acesta de vedere cabinetul Boc a facut o treaba chiar mai buna decat al lui Obama, care a avut si el de infruntat state intregi de oameni la fel de isterizati de catre prototipul Antenelor, Fox News.
Din pacate este criza peste tot, si ne afecteaza pe toti. Multi dintre platitorii de taxe si-au pierdut afacerea sau serviciul, deci nici banii colectati de fisc cu care se platesc salariile bugetarilor nu prea mai ajung. Macar dvs aveti un salariu, altii traiesc din ajutor de somaj. Insa in cazul acesta, cel mai prost scenariu de care aveati nevoie la nivel macroeconnomic este instabilitatea creata de conduita indivizilor care conduc acum Romania, care a scandalizat Europa. Daca ar fi procedat diferit poate ati fi avut o sansa, Basescu ar fi fost demis si UE ar fi inteles de ce. In conditiile actuale insa… poate ca ati fost victima fostilor, nu va contrazic, dar mai mult ca sigur veti fi si a actualilor.
Mentalitatea de asistat care asteapta un guvern „favorabil” care sa-i „dea” bai este cea mai mare piedica in calea unei societati civile active si responsabile care sa indrepte clasa politica spre temele majore de dezvoltare si reconstructie nationala. Mai reprezinta si „autostrada” (ca tot nu avem de alt tip) catre o prabusire de tip grec. Acest tip de mentalitate + propaganda agresiva (in aceiasi masura insa si rudimentara, primitiva, axata pe spaima si isterie si lipsita de logica si perspectiva) = stagnare, recul economic, marasm al societatii Romanesti. Asa s-a format mlastina in care politica, afacerile si lumea interlopa (ce caz „didactic” e catalin voicu pentru orice academie de politie, scoala de drept sau facultate de studii politice – mutantul produs de o societate controlata lipsita de spirit civic). Primul pas in a nu mai sta cu mana intinsa la „mila” interesata a guvernelor este de a gandi cu mintea noastra, a vedea perspectiva si de a actiona (de la faptul marunt al functionarului indolent pana la cel major al prim ministrului hot si corupt).
Minciuna dvs. are picioare foarte scurte!
http://www.ziare.com/roberta-anastase/presedinte-camera-deputatilor/roberta-anastase-adevarul-despre-votul-la-legea-pensiilor-1089166
Domule Zografi, esti bun (stiu, ma repet)! Din nefericire perceptia asupra dezastrului lasat de mafia PSD-ista s-a estompat chiar si in constiinta celor mai in varsta. Criza a picat cum e mai prost deteriorand si mai tare reputatia deja sifonata a lui Basescu si-al lui partid. Jale mare, la propriu!
Sunt de acord in mare cu ceea ce spuneti atat de frumos. Dar nu pot sa nu ma intreb de unde vine unanimitatea celor care va comenteaza? Oare faptul ca Antonescu are un CV din care reiese cain perioada comunista a fost doar profesor de istorie, nu a fost membru de partid si nu a colaborat cu securitatea este il face sa fie mai putin eligibil decat TB care este incult, agresiv, rade prosteste, a fost securist, a fost foarte comunist, etc., etc. Eu l-am votat prima data cand a candidat la presedintie si acum ma caiesc. Ma gandeam ca chiar daca este asa cum l-am descris mai sus, are intentii bune pentru acest neam si asta conteaza. Nu mi s-a parut ca dupa acesti 8 ani are ce sa ne spuna in legatura cu starpirea coruptiei, cu modernizarea statului si cu dezvoltarea Romaniei. Mi se pare ca tot ce a reusit sa faca mai bine a fost sa creeze conflicte de toate felurile. Mi s-a parut ca a incercat, si uneori a facut-o cu brio, sa-si asume prerogativele primului ministru si de fiecare data ne-a ranjit in fata si ne-a tratat pe toti ca pe niste cretini. Da, trebuie sa alegem din pacate raul cel mai mic. Din nefericire societatea noastra nu are constiinta civica. Si nici n-a incercat nimeni si nimic sa ne-o insufle. Cred ca asta-i cea mai grea boala a acestui popor.
Buna , Vlad, foarte bine scris, ca de obicei.
Am osingura remarca, Iliescu nu a fost mediocru, q fost excelent, doar ca loialitatea lui nu era catre Romania,era ,si este inca,probabil, mai la est. Vezi episodul cu Tana Ardeleanu.
rinocerii au (re)venit deja peste noi! :-(
Unde ne sunt vanatorii???
Admirabil articol, si in consonanta cu timpurile noastre.
Un mic amanunt..Iliescu nu a fost „mediocru” , ci a stiut extrem de bine ce face. Nu din greseala sau incompetenta am avut mineri in loc de rege, democratie originala in loc de lustratie adevarata ..ci din calcul precis, pervers si perfect constient a lui Iliescu si a celor din spatele lui care au mimat si orchestrat evenimentele din 89 si apoi de la inceputul anilor 90.
Nu din neglijenta generata de mediocritate de om politic si de stat a izbutit Iliescu ca in ultimii 20 de ani sa ne duca exact unde s-a dorit de catre el si fortele subterane si obscure ce le reprezenta, adica in situatia de acum , cind avem de ales (electoral, simbolic, social, economic, etc) intre 2 aripi ale aceluiasi FSN emanat asa de bine in 89 si care impreuna cu caracatita mafioti+securisti + politruci is vor imparti tara si tot ce misca in ea si in urmatorii 20 sau 40 de ani.
Deci crima lui Iiescu (si a FSN-ului) nu e „omor prin imprudenta a democratiei si statului cu adevarat de drept” , ci se poate incadra intr-un fictiv Cod Penal al istoriei la capitolul „crima cu premeditare, in coautorat si in forma agravata continua, cu cruzime si sadism”.
Si intre „macelarii”” ideii de libertate, corectitudine, justitie, onestitate si domnie a legii si a reparatiei corecte istorice avem noi acum de ales…
haha…ca si cum intr-o Germanie post-nazista cetatetnii la 20 de ani dupa terminarea razboiului ar fi avut de ales intre NSDAP-ul coafat si redenumit aleatoriu, o aripa a lui Goebels si o aripa a lui Himmler :)))
le atzi dat ruminilor o tema de gindire comparind romanica de acum cu Germania la 20ani dupa Hitler.doar ca UE acum,nu poate face ce au putut americanii.
in romanica se accepta ca a existat revolutzie.in urma cu 2 luni,parlamentul incerca chiar sa acrediteze ideea ca inceputul revolutziei a fost la Iasi.te cruceshti.poporul acela creat dupa 1920 are de la inceput matricea gresita.
Subtila si eleganta manipulare…E cumva clasic : se pleaca de la un fel de postulat , si apoi se gloseaza gratios in jurul lui. In cazul de fata postulatul este ca dl. Traian Basescu reprezinta un rau mai mic decat orice alta varianta momentan disponibila .
Daca doriti sa fiti credibil si in ochii celor neutri (…atat cat e posibil sa fii echidistant in Romania de astazi…) ar fi indicat sa demonstrati cumva aceasta premisa. Sa fiu clar : in cazul de fata nu intereseaza meritele sau greselile d-lui TB , ci doar comparatia cu oferta politica . Sa fiu si mai clar : demonstrati , va rog, mai intai ca o coabitare in stil dambovitean de 2 1/2 ani intre dl. TB si un guvern USL ( indiferent de cine este condus ; la limita chiar de dl. Ponta) ar fi un rau mai mic decat aceiasi 2 1/2 ani de regim USL „pur” . In lipsa acestei demonstratiil tot articolul sta sub semnul „pacatului originar”.
… ii asteptam … dar cred ca nici n-au disparut ci doar s-a tranformat in alte specii (varani, etc.)…
Zografi, te-ai gândit vreo clipă că acel rău cel mai mic, odată ales, va crede că l-am ales nu că n-am avut încotro, ci că ne-a plăcut?!
Eu te bănuiesc de misionarism. N-ai scris acest articol aşa … de plictiseală.
Amice, nu ti-ai ales, nu-i asa, nick-ul asta, „Cosa nostra”, din intimplare, nu-i asa? Arata cu ce tii tu in viata. Da’ de somalezi, piratii aia, ai auzit? Aia sint tot cosa nostra dar si mai fara de lege decit sistemul la care pari sa te raportezi cu admiratie, care te jupoaie de viu fara teama cit ai clipi. Chestia e ca daca votezi in tine, nu pe hirtie, cu tara gorilelor, nu se stie cind intilnesti o gorila mai tare care te casapeste cit ai clipi. O, dar tie nu ti se poate intimpla, ca esti tare si nimic nu te va clinti.
Intrebari care asteapta raspuns: mai este timp, mai exista vointa, mai putem oare schimba asistatii sociali in cetateni care sa-si ceara drepturile? Pierderea a peste douazeci de ani privind in fata televizoarelor, citind ziarele si comentand in fata blocului cum „reprezentantii” nostri „traiesc din plin stresul acumularii” este ireversibila pentru sansa tarii de a reveni la o normalitate europeana. Criza financiara mondiala ajuta exact fortele centrifuge, care traiesc de pe urma proverbului cu „capra vecinului” care trebuie transata in dauna proprietarului si in favoarea celor multi si hamesiti. Dupa care urmeaza ceea ce se pricep cel mai bine asistatii si regizorii lor: revolutia!…, revolutia!…
ma face sa zimbesc amar,de cite ori intilnesc¨am pierdut 20ani¨
ca sa pierzi ceva,intii trebuie sa cishtigi,cred io.
oare citzi shtiu ce s a intimplat atunci in dec 89?nu,nu detzin informatzii neshtiute.doar ca am trait acele zile.nu,nu sint nici macar rivolutzionar.dar nu sint din calarasi si nici din botosani.amu stiu ca si acolo a fost rivolutzie:))
atunci,ptr jos comunistii!multzi au primit gloantze.apoi multzi am plecat.
acum,cred ca n ar avea curajul.asha ca strigatziva adevarul in strada si daca sintetzi citziva.
strigatzi ca basescu sh i a pus fiica europarlamentar,iar ponta este un hot!
Am citit articolul si trebuia sa imi scot si eu palaria!
Sint de partea celor care-l considera pe domnul Zografi un aerian de buna credinta. Un autist al intelectului producator de lumi interioare suportabile, slab cuplate cu realitatile exterioare dure.
Lumea la care se raporteaza textul sau nu este gri, este cit se poate de neagra, dar sufletul lui delicat pina la feminin face inmuierile necesare.Cautind inconstient poieni pentru un suflet poetic, refugii fata de cruzimea gravitatiei animalice, suport pentru iluziile cladite de cultura, domnul Zografi filtreaza privirea, incit partea goala a paharului sa nu produca vertige nihilist. E dreptul lui, privilegiul nostru de a evada prin interpretare suportabila.
Dar daca ar fi stat cu ochii pe fapte, ar fi vorbit altfel.si ar intelege pe cei exasperati de apelurile sale la echilibru
De exemplu, regret ca si el, ca si Adrian Vasiliu acum citiva ani, nu tin cont de relatarile mele privind protejarea lui Iliescu si Roman de catre oamenii lui Basescu, la procuratura si in justitie. Daca ar lua nota de asta, ar observa ce odioasa si periculoasa e iluzia ca are loc un razboi intre cele doua aripi ale FSN si nu o farsa care trebuie contrata taios.
Articolul este de o deschidere si caldura cum rar se vad pe contributors. Usor romantic. Fain.
Din pacate insa autorul acestui frumos articol nu a surprins esenta votului din 29. Cetatenii sunt chemati la urne sa raspunda daca considera ca dl. Basescu a incalcat Constitutia.
Rolul Preşedintelui ARTICOLUL 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Din punctul meu de vedere dl. Basescu – capitanul de nava – nu a fost o forta de mediere si unitate. Chiar invers. Fiecare decide.
Vreti un stat in care se respecta regulile si legile?
@Cristian Ţepelea: Am senzatia ca intentia ta e buna si intrebarea pusa („Vreti un stat in care se respecta regulile si legile?”) e corecta. Incerc sa ajut si eu:
– Cind s-a mai plins CCR de amenintari si a cerut ajutor Comisiei de la Venetia?
– Cind a mai reactionat UE atit de viguros impotriva agresiunii la adresa justitiei si statului de drept (nu doar in Romania ci in general in vreun stat UE)?
(Indiciu: Nu s-a mai intimplat).
Traian Basescu a spus la un moment dat ca transformarile din justitie sint ireversibile.
E, se pare ca sint si alte pareri din pacate: http://www.ziare.com/stiri/justitie/daniel-morar-progresul-inregistrat-de-justitie-nu-este-ireversibil-1177359
Si atunci: Vreti un stat in care se respecta regulile si legile?
Progresul in justitie este evident reversibil, ca orice fel de progres. Insa progresul din justitie este imaginar. Aveti vreun proces pe rol – stiti la ce distanta se dau termenele? Daca dureaza 5 ani sa rezolvi o problema prin justitie atunci nu se poate spune ca functioneaza. Pentru ca au fost doua rafuieli prin intermediul justitiei intre clanuri mafiote (PDL si PSD) atunci nu se poate spune ca functioneaza. Mai este mult pana acolo si trebuie sa se inchida multe cicluri. Dupa ce vor intra si Anastase la puscarie alaturi de Nastase si asta repetata de 1000 de ori atunci va functiona. Sa nu ne pripim cu afirmatiile si concluziile.
Chestia asta cu raul cel mai mic este un joc electoral. Toate prostiile astea gen „cu ponta ne da afara din europa” si alte mesaje sunt doar menite sa ne sperie de optiunea cealalta – tipic pentru un electorat slab la minte cum (pe buna dreptate) ne judeca politicienii nostri.
Oricum contributors este un site numai cu stiri pro-securiste, cautati si alte surse de informare si folositi-va forta intelectuala singuri si asa veti gasi adevarul.
Vreti un stat in care legile sunt respectate? Presedintele trebuie sa fie un exemplu. Punct. Restul sunt prostii. Asta se voteaza.
Ma bucur ca UE a reactionat astfel incat referendumul sa fie organizat corect si legitim. Asta este alta problema insa, daca si cum s-a actionat la suspendare.
Intrebarea este daca noi reactionam la abuzurile unui presedinte auto-intitulat jucator – rolul expres prevazut in cosntitutie este cel de garant al unitatii si de mediator. Nu scandalagiu care sunt la 12 noaptea la OTV.
Vedeti cazul Ungariei si va rog sa va documentati. In Ungaria s-a modificat peste noapte constitutia pentru subordonarea bancii nationale. Zic eu la fel de grav cu ce s-a intamplat la noi.
Tine de noi sa ne rezolvam problemele nu vine UE sa ne toarne lapte si miere in canile intinse.
Constat ca ati evitat sa raspundeti la cele doua intrebari ajutatoare de mai sus.
In ce o priveste pe Anastase, desi nu o prea simpatizez din anumite motive, incerc sa ma documentez (*si* in cazul ei), si am citit de curind asta: http://www.ziare.com/roberta-anastase/presedinte-camera-deputatilor/roberta-anastase-adevarul-despre-votul-la-legea-pensiilor-1089166
Legat de avansul lent al proceselor, din cite stiu odata cu adoptarea noilor coduri de procedura penala si civila in 2009 (daca nu gresesc) lucrurile s-au imbunatatit mult. Si de fapt asta e si explicatia ca in ultima vreme au inceput sa se indeseasca finalizarile de dosare.
Care unora ne da sperante ca sint totusi progrese si justitia devine cu adevarat o putere de sine statatoare asa cum trebuie sa fie.
Altora le da impresia ca nu sint de fapt progrese si ca asistam doar la rafuieli prin intermediul justitiei (contraargumente: http://www.evz.ro/detalii/stiri/dosarul-matusa-tamara-inalta-curte-critica-procurorii-achitandu-l-pe-adrian-nastase-966723.html, desi: http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/exclusiv-conform-unui-document-oficial-averea-matusii-tamara-e-o-fictiune/ ; sau: http://www.mediafax.ro/social/serban-mihailescu-achitat-definitiv-de-iccj-in-dosarul-armelor-de-vanatoare-9735552 – n.b. ambele achitari sint date de ICCJ, aceeasi care l-a condamnat pe Nastase in dosarul Trofeul calitatii, si mai mult decit atit, http://www.realitatea.net/unul-din-judecatorii-care-l-au-condamnat-miercuri-pe-nastase-l-a-achitat-in-dosarul-matusa-tamara_954782.html).
Dar cel mai important, cred (si eu la fel ca si multi altii se pare), ca aceasta eficientizare a actului justitiei, care a inceput sa produca rezultate finale, nu doar aminari, le da fiori reci celor care se simt cu musca pe caciula, si vor sa evite cu orice pret o posibila condamnare. In tabara asta sint clar citiva oameni foarte popularizati (ex-senatorul Voiculescu [.. chiar, de ce-o fi demisionat din Parlament chiar in preziua termenului la ICCJ?] si senatorul Catalin Voicu de exemplu), dar sint si destui altii chiar si in Parlament: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/parlamentari-cu-dosare-penale-in-instanta-sinteza-ceruta-de-cititori-74602.html
Asa ca va rog sa va intrebati cu toata sinceritatea: de ce a trebuit sa fie suspendat Traian Basescu pe parcursul a citeva zile, calcind cu lejeritate regulamente, cutume sau chiar prevederi constitutionale, in conditiile in care nu a facut deloc „scandal” de cind e premier Ponta (nu a intors vreo lege, nu a refuzat vreun ministru [faptul ca a cerut declaratii pe proprie raspundere ca nu au plagiat e o minima incercare de a aduce numirile de ministri pe un palier mai normal], nici macar nu s-a plins cind Ponta s-a dus la Bruxelles in ciuda deciziei CCR)?
si autorul face o greseala mare, la fel ca multi alti romani. deturneaza sensul discutiei de la basescu la.. (ati ghicit) iliescu. ii confunda, de asemenea, pe cei de acum, cu cei de atunci, pe ponta si antonescu, cu iliescu si minerii, etc. iar la urma alege „raul cel mai mic” prin prisma acestor confuzii. adica iliescu, la 80 si cati ani are, conduce inca din umbra:) hai sa fim seriosi. si nu va dati seama, dle. autor, de faptul ca toate acestea s-au intamplat 22 de ani in romania, pt. ca, romanii pun carul inaintea boilor si nu penalizeaza imoralitatea, nici macar la vot? in loc sa se intrebe daca astia trebuie dati jos si apoi cu cine sa-i inlocuim, romanii spun: nu-i putem inlocui, ca nu avem cu cine. deci, ramane tot asa. exact defetism de miorita, cu ciobanul care isi sapa singur groapa, desi oaia il avertizeaza, etc. domnilor, basescu trebuie sa cada, pt. ca e imoral. punct. discutiile despre iliescu, hitler si mineri, chiar nu-si au rostul aici, decat daca deturnam sensul adevarat al intrebarii: il sustineti, sau nu? restul, e istorie.. si nu, nu e democratie in romania lui basescu, de-aia vreau sa il dau jos. sincer sa fiu, chiar nu-mi mai pasa cum. ce urmeaza? pai, ceausescu trebuia dat jos chiar daca as fi stiut ca urmeaza iliescu la putere. iar asta trebuie dat jos, indiferent ce va urma. mai rau de-atat, poate doar un razboi, ca altceva n-are ce sa ie mai rau decat cu astia
Corect. Merci Cornel.
Stimate domn sau doamna,
Faceti dintr-o discutie foarte simple una complicata si dvs evitati subiectul, nu eu.
Vreti sa se respecte legile in tara asta? Considerati ca dl. Basescu a respectat Constitutia, votati Nu pentru suspendare. Constatati ca orice om nirmal ca Basescu nu a respectat Constitutia (din propriile declaratii (presedinte jucator, boc de 3 ori pe zi lamcotroceni, etc.) – votati suspendarea.
Incercati sa va documentati pe alte surse decat cele acaparate de securitate. Relitatea (acum pro-Basescu masiv dupa preluarea de Elan Schwatzenberg), ziare, contributors, Hotnews. Antena e in extrema cealalta – aberatii non-stop. Eu am gasit numai mediafax ca site romanesc care sa prezinte fapte seci si atat, daca dvs. Aveti altul sa-mi spuneti.
Tineti-va mintea agera si judecati pentru dvs. Nu-i lasati pe altii sa gandeasca pentru dvs.
Zi faina!
A alege raul cel mai mic nu inseamna altceva decit sa faci politica, iar daca vrei sa fii un cetatean responsabil si sa iti exerciti dreptul de a vota si de a conta in societate, exact asta trebuie sa faci. Trebuie sa alegi una dintre posibilitatile existente: pentru probleme reale, solutii reale. Daca nu iti convine niciuna, creezi una, adica actionezi pe cont propriu. Restul e vorba de claca a unui popor nedeprins cu democratia si cu civilizatia.