duminică, mai 22, 2022

Așteptându-l pe Harap Alb

Motto : «Creștinismul nu e neapărat bleg » (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)

Spiritul mioritic la români e definit de multe ori ca un fel de atitudine resemnată a baciului moldovean în fața morții iminente sau mai degrabă în fața unor adversari mai puternici care i-au pus gând rău (baciul vrâncean și cel ungurean). Cuvintele exacte pe care le folosește baciul moldovean, « și de-a fi să mor »,  pot pretinde la o altă semnificație dacă sunt lăsate la cheremul imaginației celui care și le însușește (dincolo de apartenența fiecăruia la spațiul său cultural). Trebuie de asemenea spus că nicăieri în textul poeziei nu e exclusă ipoteza unei lupte pe viață și pe moarte cu cei doi potrivnici, premergătoare morții posibile. Dimpotrivă, aceste cuvinte pot doar întredeschide o poartă spre împăcarea cu sine însuși, urmată de transmiterea orală către oița năzdrăvană a unui testament sub forma unui rămas bun al mândrului ciobanel în eventualitatea în care va fi răpus de cei doi dușmani. În același timp, atitudinea de acceptare a morții ii conferă un avantaj considerabil înaintea bătăliei ce va fi să vină. Lui nu-i mai este teamă de moarte, deci poate lupta până la capăt, fie ce-o fi. Acest spirit mioritic ar putea chiar să fie sublimat, de ce nu, sub forma unui spirit cavaleresc românesc (întruchipat uneori in legende sub forma unui haiduc). Am putea să facem si o paralelă între această viziune asupra morții și cea a samuraiului cu al sau cod etic bushido. La samurai, e vorba în primul rând de simțul onoarei care exclude din start jumătățile de măsură și impune a anumită atitudine demnă în societate. A două trăsătură fundamentală o reprezintă curajul de a accepta moartea ca o posibilitate înaintea oricărei lupte; posibilitate ce poate fi privită ca un fel de transcendere a trecerii în neființă.

Revenind la oile noastre cotidiene, vizita recentă a celui mai înalt reprezentant din țara foștilor samurai (cu excepția simbolică a împăratului) ar fi putut să fie o nesperată întâlnire cu echivalentul său vremelnic din țara foștilor haiduci. Această ocazie istorică a fost pur si simplu batjocorită doar pentru că în țara carpatină se dădea o bătălie în culise de ceva zile pentru supremație în interiorul clanului care a acaparat temporar cârma țării. Această falsă încleștare se purta doar prin interpuși, cu multe schimbări declarative de alianțe și rezultatul părea deschis. Se pare însă că unuia dintre cei doi adversari i-a fost teamă de a da asaltul final când situația îi era favorabilă și această lașitate i-a fost fatală. Dacă am fi studiat mai obiectiv și fără patimă caracterele celor două personaje implicate, am fi putut bănui câștigătorul. O luptă dintre un simplu rândaș devenit Vătaf peste noapte și Spânul cu mustață (lăsată pentru a disimula adevărata înfățișare), poreclit și marele vizir din umbră, nu putea avea altă finalitate.

Așteptându-l pe Harap Alb, avem cel puțin două modele feminine de la care avem multe de luat aminte pentru a putea învinge personajul malefic (ultima întruchipare a clanului) sau mai degrabă pentru a-i desvrăji pe supușii săi. Una dintre cele două eroine, pe care fără teamă o s-o numim Monica Macovei, a reușit (cu o înverșunare dusă chiar până la epuizare) să dezlege spiritul Justiției închis prea mult timp în grota conștiințelor (sau în burta balenei) și aproape rămas fără vlagă. Cealaltă eroină, pe care cu mândrie o s-o numim Simona Halep, ne-a arătat recent ce înseamnă o bătălie « pe viață și pe moarte », sublimând astfel spiritul mioritic, cu mult curaj și sudoare, dincolo de durere și de teamă. Felul în care ele au ales să-și ducă până la desăvârșire meseria (sau vocația) ne învață că nemulțumirea (de multe ori izvorâtă din frustrările cotidiene sau din înfrângerile de etapă) nu trebuie să se transforme în resemnare, ea trebuie dimpotrivă înțeleasă, acceptată pentru o perioada de timp (tactica de adormire a adversarului care poate să fie și propriul ego) și atunci, când momentul potrivit se ivește, ea trebuie transformată în muniție pentru bătăliile care vor fi să vină (sau mai puțin eroic, dar la fel de vital, pentru a înfrunta viața de zi cu zi).

Mă înclin in fața dumneavoastra, Doamnelor.

Chapeau bas aux Artistes.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. A o compara pe Monica Macovei cu Simona e nu numai exagerat ci chiar jignitor pt Simona.
    Intre ele exista totusi o asemanare, niciuna nu a cistigat marele premiu, Simona mai are inca sanse si-i doresc din suflet.

  2. Nu pot sa nu observ ca doi din feciorii de imparat porniti spre tara lui Verde imparat s-au intors inapoi la prima sperietura. Esecul primilor doi ne explica poate de ce nu suntem o tara de exploratori, de ce n-am avut si noi o mica colonie prin mijlocul Pacificului.
    Cel de-al treilea, presupus mai viteaz, se dovedeste un naiv sadea. Feciorul cel mic nu e doar naiv, dar nu pricepe ca in lupta cu spanii nu se respecta nici un cuvant dat, nu exista onoare. Cum adica sa stai sclavul spanului pentru te-a pacalit o data si i-ai promis ca-l vei respecta ca stapan?
    Asta-mi aduce aminte de naivitatea Maresalului Antonescu care nu se putea hotari sa iasa din alianta cu Alemania pentru ca-si daduse cuvantul lui Hitler. In politica nu exista cuvant si onoare personala, cel mult onoarea unei natiuni, iar natiunile mari nu dau doi bani pe cuvantul dat.

  3. Darren Cahill muncește de ani întregi să scoată Miorița din ea, ar fi bine să nu ne prefacem a uita acest mic amănunt.

    Iar la samurai ”onoarea” e de fapt o supunere tipică pentru Evul Mediu, însă total deplasată în zilele noastre, orice psiholog vă poate confirma că nu e tocmai o dovadă de echilibru psihic. A muri pentru un capriciu al șefului sau a te sinucide demonstrativ în fața șefului e mai degrabă demn de o organizație mafiotă, iar Yakuza duce mai departe tradiția samurailor, nicio grijă că nu se pierde.

    Nu știu cum reușesc românii, dar găsesc mereu modele cu probleme psihologice :)

  4. daca ti pierzi onoarea esti un viu mort. seppukul samuraiului impiedica moartea dezonoranta. asta diferentiaza oamenii de salbaticiuni. de cite ori pe zi auzim : fac ce mi zice „partidul” ? in 89 a fost suprimat raul suprem, toti ceilalti au fost oameni cinstiti constrinsi de tiran. de cite ori pe zi ti se aminteste de catre functionarul statului ca nu face decit sa aplice „legea” , chiar daca i amorala ? altfel ipochimenul isi pierde slujba iar acest argument este mai puternic decit onoarea ! salbaticiunea are guri de hranit si nu o intereseaza cum o face

  5. „…un fel de atitudine resemnată a baciului moldovean în fața morții iminente sau mai degrabă în fața unor adversari mai puternici care i-au pus gând rău”

    „Așteptându-l pe Harap Alb, avem cel puțin două modele feminine de la care avem multe de luat aminte …”

    Exact, Este impresionant cât de frumos știm noi, românii, să murim!
    Este motivul pentru care îmi tot îndemn copiii de ceva timp să-și caute un nou drum în viață pe alte meleaguri, unde există oameni care-și cântă în balade izbânzile. Iar dacă n-au, nu-l așteptă pe Harap Alb (personaj cu nume de erou asiatic, arab, indian, whatever) să-i salveze, ci luptă ei înșiși pentru viața lor.

  6. Of, tot o femeie reuseste sa il puna le Harap Alb imparat! Face el ce face, sfatuit de o vrajitoare (tot o femeie!), cu lupte, cu albine, cu Pasarila si Lati-Lungila, dar la final tot femeia!
    Baciul e cu „miorita”, mai nou se piarta „florile” …. chiar nu mai avem modele de „barbati adevarati” in literatura si in Ro? Hm, nu prea cred! :|

  7. Cred ca e departe, foarte departe haiducul de samurai. Dupa mine Dragnea are profil de haiduc roman – mustacioara, ia de la bogati si da ceva (ce mai ramane dupa ce se serveste el si ceata de haiduci) la saraci. Samuraiul are cu totul si cu totul alt profil, mai intai ca nu e senior si nu are pic de libertate (dupa ce si-a ales seniorul), e un supus care are, ca si avere, numai sabia si onoarea. E o mare diferenta culturala intre Romania si Japonia. Nu avem nevoie de Harap-Alb, nu avem nevoie de eroi, avem nevoie de bun simt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vasile Iosub
A primit diploma de doctorat în știința materialelor (stocarea hidrogenului în hidruri metalice) de la Universitatea Paris XII în 2004. După efectuarea unui postdoctorat în cadrul Departamentului de stocare a hidrogenului de la AIST din Tsukuba (Japonia), a lucrat în domeniul hidrurilor complexe pentru Toyota Motor Corporation (Japonia). A fost desemnat în 2012 expert CEA (Comisariatul de energie atomică si energii alternative) în domeniul stocării hidrogenului în hidruri solide.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro