Am trăit mai bine de 30 de ani în comunism. De la un moment dat încolo, fie grație unor lecturi (atâtea câte puteau fi ele posibile în acele timpuri), fie datorită ascultării zilnice a Europei Libere am înțeles ce mare e distanța dintre ceea ce ni se promitea și ceea ce ni se oferea zilnic. Că între ceea primeam noi, oamenii de rând, iar de la un moment dat încolo am primit cu precădere cultul lui Nicolae și, mai apoi, și cel al Elenei Ceaușescu, și ceea ce primea nomenklatura (fie ea cea de partid, fie cea a instituțiilor de forță) era o prăpastie consistentă. De netrecut. Că, vorba lui Orwell, în societățile totalitare, toți oamenii sunt egali, iar unii sunt și mai egali. Dar că ar fi existat în România comunistă, aceea pretins reglată de Codul eticii și echității socialiste, oameni care câștigau 500.000 de lei pe zi, adică 15 milioane pe lună sau 180 de milioane pe an nu mi-aș fi putut imagina vreodată.
Informația senzațională de mai sus e numai una care m-a făcut în repetate rânduri să mă frec la ochi, să am impresia că am pășit pe un tărâm al irealității citind cartea A fost ca-n filme. Cea mai mare afacere a Securității, de foarte puțină vreme apărută în colecția Istorie a editurii bucureștene Omnium. Carte scrisă de Liviu Tofan și Stejărel Olaru. Și care explică cu lux de amănunte și cu dezvăluiri senzaționale (o face însă fără a plăti nici cel mai mic preț senzaționalismului), unul dintre, aparent cele mai inexplicabile și contradictorii fenomene din ultimii cinci ai comunismului românesc. Comerțul cu videocasete.
Într-o țară tot mai ermetic închisă, mai ermetic chiar decât Danemarca din Hamlet, în care din motive nu doar economice nici la Televiziune, nici în cinematografe nu mai putea fi văzut vreun film occidental de dată recentă, în care ascultatul și comentatul emisiunilor posturilor de radio străine era socotit delict și sancționat în temeiul unei legi intrată în vigoare încă de la începutul anilor ’70, în care orice publicație străină- ziare, reviste, cărți- era drastic cenzurată și oprită în timpul controalelor draconice de la trecerea frontierei, în care posesorii de mașini de scris aveau nevoie de o autorizație specială, reînnoită anual, oricine plătea o anumită sumă de bani putea să vadă ultimele noutăți cinematografice. Nu, nu oriunde, nicidecum în cinematografice, ci în casele celor cu relații și cu dare de mână ce își putuseră permite luxul achiziționării unui videoplayer sau videorecorder și al unui televizor color.
Și totuși de unde proveneau respectivele casete? Cine se ocupa cu procurarea lor, cu aducerea lor în țară, cu traducerea lor în limba română, cu vânzarea și difuzarea lor pe scară largă? Cum oare Statul comunist care, după momentul mandatarilor, nu se mai arătase deloc dispus să sprijine nici măcar o singură operațiune comercială privată se arăta deodată atât de îngăduitor cu banii care se câștigau de pe urma videocasetelor și cu conținutul lor ideologic tare puțin conform cu linia oficială?
Capul sau, mă rog, creierul afacerii era un anume Teodor Zamfir. Ins cu antecedente penale. Cu studii liceale aproximative, posesor al unei diplome de subinginer. Integrat formal în ceea ce se numea câmpul muncii. Devenit la un moment dat colaborator al Securității (legendat Zamora), abandonat ca inutil și recuperat în anii 80 sub numele de cod Zaharia. Bișnițar (vindea alcool contrafăcut), însă nu unul oarecare, viclean care profitând de anumite conjuncturi (printre care și aceea că avea o soră o vreme căsătorită cu un fiu al lui Emil Bodnăraș, pe urmă stabilită în Statele Unite) care, după propriile spuse, și-a clădit Imperiul între 1973 și 1980. Însă adevăratul salt cuantic, cum îl numea el însuși, s-a produs după 1985. Atunci când a început mega-afacerea cu videocasete. Acelea care au făcut-o celebră pe Irina Margareta Nistor. Devenită în zilele noastre un veritabil mit modern.
Cu sprijinul Irinei Margareta Nistor, Liviu Tofan și Stejărel Olaru l-au cunoscut pe Teodor Zamfir. În 2020. În plină epidemie. Pe care acesta a negat-o trufaș. Și a sfidat-o iresponsabil. Probabil că se credea un supraom. A murit însă în 2021 răpus de Covid. Cei doi jurnaliști și istorici au înfruntat egolatria acestui Rocambole, s-au străduit să îi pareze șiretenia bine ascunsă în fața unei amabilități de conveniență. Numai bună să îl ajute pe Zamfir să nu răspundă întrebărilor incomode. Lu Zaharia ii făcea plăcere să spună că a trăit o viață triplă, nu dublă, făcea paradă cu numele zișilor prieteni de odinioară, pronunța cu multă lejeritate nume ale unor foști milițieni și ofițeri de Securitate, de la Tudor Stănică și Riti/Rotaru/Minescu la Ristea Priboi, Vasile Măierean, Alexandru Tănăsescu. Care au supraviețuit și înaintat în funcții, bine, mersi, și după 1989. În virtutea principiului care a făcut ravagii la vremuri noi, tot noi! Să ne mire atunci oare că dosarul de securitate al lui Teodor Zamfir, alias Zaharia, a fost drastic curățat, că astăzi în arhiva CNSAS nu se găsesc decât 92 de pagini dintr-un dosar ce ar fi trebuit să conțină mai mult de 500 de pagini ( a se vedea capitolul N-aș vrea să mă treceți în rândul banalilor)? Pagini drastic, grosolan mistificate. Și să ne mire că Zamfir a devenit chiar sponsor al democrației sponsorizând campaniile electorale ale lui Emil Constantinescu și Traian Băsescu? Să o fi făcut numai dintr-un sentiment de vinovăție, din dorința de a-și spăla păcatele?
Teodor Zamfir și-a cumpănit fiecare cuvânt rostit în față autorilor cărții. Și cu toate acestea,la un moment dat, a admis că acele 3000-4000 de filme care au fost traduse și multiplicate pe casete într-o vilă de lux din strada Șerban Petrescu au fost produse, au ieșit pe piață și au fost comercializate cu sprijinul nemijlocit al Securității. Al instituțiilor de forță ale Statului comunist român care îi facilitau lui Teodor Zamfir intrarea și ieșirea din țară, de cel puțin trei ori pe an. Reamintesc că, în acea vreme, un cetățean român obișnuit avea teoretic dreptul la un pașaport numai o dată la doi ani. Era însă un drept doar teoretic. Zamfir se întorcea la București, preponderent de la Londra, cu mașina încărcată cu casete (după spusele Irinei Margareta Nistor el era cel ce făcea selecția filmelor), era scutit de plata oricăror taxe vamale. Era așteptat la frontieră de oameni care se ocupau de asta. Din câte se pare, fiecare ieșire din țară, Zamfir primea și alte misiuni. Făcea tot felul de comisioane. Conform mărturiei proprii cât și în conformitate cu mărturiile lui Dorin Tudoran cu care aparentul personaj principal al cărții a fost o vreme coleg de liceu, Zaharia a reluat la ordin legătura și a dat informații despre poetul titular al unui DUI botezat Tudorache.
A sprijinit oare Securitatea complet dezinteresat afacerea cu videocasete a lui Teodor Zamfir? Voia Departamentul Securității Statului să mai insenineze astfel viața românilor și să îi facă un bine lui Zaharia? Nici vorbă. Cartea scrisă de Liviu Tofan și de Stejărel Olaru demonstrează, fără putință de tăgadă, că videocasetele și vânzarea lor au fost, de fapt, o mega-afacere comercială a Securității (despre amploarea ei dau seama și agendele Irinei Margareta Nistor în care Vocea filmelor a consemnat conștiincios titlurile producțiilor traduse), că majoritatea banilor întrau în conturile acesteia, că ei erau dijmuiți de persoane cu funcții. De aici și grija și promptitudinea cu care tot ei au cosmetizat dosarul de urmărire al lui Teodor Zamfir.
Liviu Tofan, Stejărel Olaru- A FOST CA-N FILME; Cea mai mare afacere a Securității; Cu amintiri împărtășite de Irina Margareta Nistor și Dorin Tudoran; Colecția Istorie; Editura Omnium, 2024
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un articol necesar….spre a aduce la cunostinta celor lipsiti de memorie, dar si a celor „lipsiti de memorie” din cauza de „dependenta”, adevaruri din mizerabila perioada comunista!
In iunie 1991, aflandu-ma cu un fost coleg de facultate la restaurantul Berlin(in spatele hotelului Capitol, langa Casa Centrala a Armatei), ni s-a alaturat o cunostinta de-a fostului coleg, aflat in strada intre 21 – 27 dec 89, cu arma in mana dupa 22 ora 13 (pistol mitraliera 7,62 cu munitie din plin), prezent la toate manifestatiile anticomuniste din anii 90, batut de mineri si pseudomineri (dar si pedepsindu-i cu un ciomag, ulterior, prinzandu-i cand erau rasfirati pe stradute laturalnice prin Piata Rosseti), si printre altele ne-a spus : ” Trebuia sa-i fi impuscat atunci in 22, 23 dec pe toti nenorocitii astia de comunisti”
Cred ca gandea corect! Ar fi fost altceva astazi daca el si ceilalti ca el faceau asta atunci!
Just dragă! În frunte cu şi pe Iliescu?
Din cate stiu, Rocambole era un tip al dracului de bogat, care actiona in secret in favoarea oamenilor sarmani si/sau amenintati de relele societatii pariziene. Si interlopi. (Un fel de Zoro parizian.)
Unde vedeti dvs., aici, rolul pozitiv al individului asta?
A fost un rol eminamente negativ. Aducea casete cu stirea si in folosul Securitatii si le vindea numai activului de partid, nomenclaturii, securitatii si beizadelelor lor. Eventual favoritilor lor. Cine avea tv color si aparatura necesara redarii casetelor? Si nu costau 2 lei.
Cartea trebuia sa sape mai adinc, sa vedem cine ordona si tolera sportul asta. Nu doar individul dvs. aducea casete. Era o manie generala la cei care ieseau (vedeti piloti, marinari; ba se pare ca si Tiriac sau Melescanu). Dar toti cei care aduceau, erau in gratiile Securitatii. A unei anumite parti, caci alti securisti/militieni erau refractari la filmele vestului. Crime, sex, bautura, batai… Contraveneau „moralei” comuniste.(Adica cea oficiala, intelegeti voi…)
De altfel, mai stiu cativa ciudati care au murit la pandemie. Se pare ca a fost necesara. (In tot raul e un bine.) Privind atiti speciali, te intrebi daca nu cumva……
Inainte de a da indicații pretioase, cititi cartea. Individul a fost bogat, iar Securitatea tolera si incuraja afacerea. Scrie ckar in carte. Am scris si eu in comentariu.
Sistemul castelor exista si in Comunism sau Socialismul Multilateral Dezvoltat asa cum ii placea „tovarasului „ sa ne spuna .Cazul prezentat nu poate fi generalizat .Fiecare cetatean la locul sau de munca mai facea pedelaturi un ban .Cei care lucrau in comert vindeau totul la suprapret .Restaurantele erau aprovizionate cu mici cantitati de bautura, carne sau cafea ce erau si ele speculate .Medicii (unii) ofereu contra cost (cadouri sau oferte uneori in natura )tot felul servicii .Obtinerea concediilor medicale erau si ele rasplatite .Chiuretajele erau banoase (interzise)dar extrem de riscante .Tigarile din import (veneau din lagarul socialist ) si cele romanesti se vindeau „ pe sub mina”.Benzina era vinduta si ea la fel .Canistrele si buteliile de aragaz au devenint extrem de cautate si de scumpe .Avocatura producea si ea bani nemunciti.Uneori intelegerile intre avocati si judecatori rezolvau multe .Tot ceea ce doreai sa obtii era dat pe spaga .Fiecare fura cite ceva de la locul de munca .La „tara” viteii erau taiati pe furis iar butoaiele cu motorina erau ingropate in pamint .Fabricile care mai ofereau cantitati mici de imbracaminte sau alte produse necesare vietii vindeau uneori direct sau cu dedicatie daca stiai pe ce butoane sa apesi .Te prezentai unde ti se spunea si la magazinul respectiv accesai contra cost(dublu)produsul dorit .Functionarii ce lucrau in asa numitele „Centrale” , nu dadeau acces la „marfa „ decit contra cost .Veneai cu un miel sau cu ceva banuti si luai o caruta de BCA (ca exemplu)Totul costa cel putin dublu .Militarii (sefii )aveau si ei contracte cu fermele Agricole de Stat acolo unde soldatiii de rind munceau aproape gratis . Daca faceai vreo trasnaie impotriva Partidului sau furai ceva de prin fabrica si erai prins pina seara erai condamnat in numele poporului .In invatamint „zaibarul si oualele ”erau de nota 10. Diferenta in minus dintre pretul de cost si pretul produsului obtinut in piata libera au distrus Comunismul .Apoi a venit ceea ce stim cu totii .A te intorce la Comunism inseamna a-ti pierde toata agoniseala asa cum au facut comunistii cu chiaburii vremurilor anilor 1945 .Reforma agrara , reforma monetara si toate noile legi comuniste au transformat Romania si nu numai Romania in ceea ce se numea „Lagarul comunist .”
ce vremuri … totusi, eu, copil pe vremea aceea, ma uitam cu uimire la astfel de filme, de actiune sau SF, dublate de vocea inconfundabila a Irinei M Nistor, era ca o scapare in libertate … nu-mi explic cum era posibil ca securistii sa permita astfel de filme care stimulau imaginatia, mi-aduc aminte ca si in cinema rula Star Wars; oricum, multe niste porcarii de filme dar care in izolarea vremii respective pareau senzationale …
a propos, au mai fost indivizi care au reusit sa prospere in regim si sa devina milionari, cazul lui Bacchus e celebru
Cartea demonstrează clar. Securitatea a avut astfel mari câștiguri. Au avut și unii dintre șefii ei mai mari sau mai mici. Care au prosperat, bine, mersi, și după Revoluție.
Au fost CEI MAI MARI BANDITI ! Aveau si un Motto : Peste noi doar cerul ! Au furat , au jefuit simau UCIS ! Azi sunt mari afaceristi – multi milionari …..
PS – Poate onoratii autori s-ar putea uita si extinde „literatura” si dupa 89-90 cand „bravii nostri securisti” au trecut la MAREA DEVA,IZARE ! Si cum numele unuia din autori mi-a amintit de un mare bandit securist, care a FURAT – si ce n-a putut fura, avand concurenta acerba a unui „conftate – a distrus. INDUSTRIA DE ANVELOPE a Romaniei – To’arasu’ in cauza era mafazioner la Uzina Danubiana – ofiter sub acoperire – securist si mare ciorditor inca dinainte de ’89 ! Ar fi o interesanta poveste !!!
Cunoașteți -măcar unul – dintre securiștii activi înainte de ‘89 – care “n-a prosperat” DUPĂ ? Tare m-as mira să existe asemenea “rară avis”!
@Liviu – ”vocea inconfundabila a Irinei M Nistor, era ca o scapare in libertate … nu-mi explic cum era posibil ca securistii sa permita astfel de filme”
La vremea aceea, Irina Nistor (nu-i spunea nimeni și Margareta) era subiect permanent de batjocură, ”datorită” traducerilor execrabile pe care le făcea chiar la prima vizionare a filmului, fără nicio preocupare privind calitatea sau acuratețea.
Astăzi e împăcată cu propria persoană, e foarte sinceră cu noi toți și admite că la vremea aceea făcea voice-over pe casetele video, nu traducere de film.
Drept mărturie, un podcast din zilele noastre: ”am tradus peste 3.000 de filme!”
https://www.youtube.com/watch?v=k22bHlABOWc
Faptul că, în România de azi, Irina Nistor e o celebritate reflectă doar mlaștina din care România nu a ieșit încă.
Pentru cine nu are răbdare să urmărească tot podcast-ul: Irina Nistor lucra la TVR și ea traducea ”din mers” filmele pentru un soi de comitet de cenzură (nu am reținut cum se numea oficial acel grup de persoane care cenzura difuzarea filmelor la TVR).
@Harald– iar tu esti o nulitate care tine cu tot dinadinsul sa ne faca cunoscute parerile sale stupide despre orice. Te pricepi la toate harald, incepand cu fizica, matematica, clima, filme, perioada comunista, etc. Evident asta doar in capul tau. Irina-Margareta Nistor e critic de film apreciat, si pe buna dreptate o celebritate. Nu e doar vocea care traducea filme in perioada comunista.
„Mlastina” e in capul tau!
@Thor – discuția nu era despre Irina Nistor critic de film, discuția era despre Irina Nistor traducător de filme piratate, pe casete video VHS.
Dacă ai idoli ca Irina Nistor, asta spune ceva și despre tine și despre mlaștina dâmbovițeană, nu doar despre ea. De asta nu încăpem în aceeași țară, printre altele.
Inițial, casetele acelea nu erau piratate. Erau cumpărate îndeosebi în Anglia, aduse cu sprijinul Securității în România, traduse și vândute la niște prețuri impresionante. De abia, din acest moment putem vorbi despre piratare.
Unele erau într-adevăr cumpărate, dar altele erau procurate prin mijloace mai neortodoxe: casetele erau închiriate de la centrele de închirieri din Londra, apoi erau copiate pe casete virgine, după care banda din caseta originală era înlocuită fizic cu banda copiată și caseta originală era returnată centrului de închirieri cu banda copiată în ea. În timp ce banda video originală, dar în carcasa casetei virgine, ajungea în România.
Astăzi pare greu de înțeles de ce era nevoie de așa ceva, pentru că astăzi avem DVD-uri și stick-uri USB în format digital, la care nu se pierde calitate prin copiere. Însă VHS era un sistem analogic, la care copierea presupunea o pierdere semnificativă de calitate.
În podcast-ul la care am pus link-ul, Irina Nistor explică de altfel și o problemă practică ținând de copyright: la filmele la care TVR cumpăra drepturile de difuzare, primea separat și textul în engleză, având astfel o bază mult mai serioasă pentru traducere. La filmele de pe casetele aduse de la Londra, textul nu era atașat separat, ele nefiind destinate multiplicării și nici difuzării. ”Textul” era doar ce auzea ea pe casetă, la prima vizionare.
Ăsta era motivul principal pentru care trebuiau aduse casetele din Anglia. Casete video VHS cu aceleași filme existau și în Franța sau Germania. Dar erau cu sonorul dublat în limba locală, iar coloana sonoră originală, în engleză, lipsea cu desăvârșire. Nu era ca la DVD-urile de astăzi, unde se poate selecta limba fiindcă există destul spațiu pe disc pentru toate coloanele sonore.
@Harald. Discutia era despre casete pana cand ai inceput sa zici ineptiile despre Irina Margareta Nistor si generalizarile stupide despre societatea romaneasca. Spune multe despre tine faptul ca arunci in noroi in Romania la modul general. Esti un caracter mic, minte de gaina, figuri in cap cat cuprinde. Un nimeni intr-un cuvant.
Ce sa spun, „de asta nu încăpem în aceeași țară”, wow..! O alta prostie marca „harald”, printre multele alte perle demne de un analfabet functional.
Se vede ce „dastept” esti prin comentariile inepte pe care le faci la aproape orice articol pe site, te „pricepi” la toate dar de fapt la nimic!
Esti un exponent al romanasilor ne-educati care au impresia ca daca misuna temporar prin alta tara, inseamna ca sunt si destepti.
Am trait si lucrat multi ani in alta tara, si am observat fenomenul.
Esti ridicol si patetic, canta la alta masa!
Harald, cu fraza penibila „de asta nu încăpem în aceeași țară” ti-ai dat singur cu firma in cap. Asta pe langa comentariile fara sens pe care le faci la aproape orice articol si comentariu. Esti probabil somer, si nu ai alta treaba. N-ai inteles nimic, in schimb arunci cu noroi aiurea in Irina Margareta Nistor, in „mlastina damboviteana”, etc.
Unii ne-internati ca tine nici nu trebuie bagati in seama!
Nu vad aici problema cu Harald, omului nu i-a mai convenit in Romania si a plecat din tara, lucru facut de milioane de romani de altfel, ca nu-i Harald nici primul si nici ultimul. Ciudat pare mai degraba ca insista sa-si distribuie intelepciunea tot pe forumuri de limba romana, adica tot romanilor se adreseaza. Ca deh, cu trupu esti in Anglia dar sufletul tot pe Dambovita pluteste :D
Și crezi că dacă scrii comentarii cu același conținut, dar sub mai multe nickname-uri, obții mai multă credibilitate? 😀
Piratarea a ”peste 3000 de filme” n-o să fie niciodată demnă de laudă, așa cum ai tu impresia. România arată cum arată și se comportă așa cum se comportă tocmai prin ”eforturile” celor ca tine, iar eu îți sabotez respectivele ”eforturi”. Simplu.
În rest, comportamentul tipic de Băneasa nu se putea lăsa prea mult așteptat, iar dacă scrii și comentarii la alte articole folosind nickname-ul meu, asta denotă tot frustrare. Am să-ți spun un secret de-al psihologilor: comentariile mele te fac să fii conștient de inadecvarea și de românismele tale, asta doare de fapt 😀
Hai sa-ti spun si eu un secret de-al oamenilor decenti, nu de al psihologilor, ca nu esti tu niciun psiholog nimic: vezi-ti de treaba daca n-ai nimic de spus. Nu sabotezi tu nimic pe aici, daca aveai ceva de sabotat erai in alta parte acum. Romania e asa cum e, nici mai buna si nici mai rea decat alte tari. Ai plecat unde ai pleacat, saboteaza acolo ca ai ce sabota si in Anglia, mai mult decat in Romania, de cocalari romani cu iz de mari aristocrati englezi e impanzita tara aia.
Probabil și ea fiind o mica securista!
Povestea lui Teodor Zamfir, personajul central al afacerii cu videocasete, este dezvăluită, inclusiv colaborarea sa cu Securitatea și impactul său asupra culturii românești.
Cazul este amintit şi aici: Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, Curtea Veche, Actual, București 2013 sau 16 interviuri pentru o cross-section prin cultura românească de pe vremea comunismului ad-hoc, o carte ce se citește repede. Cel puțin de către cineva care a trăit acea perioadă și o cunoaște ca pe buzunarele sale. Pentru restul este ceva de ne-explicat, misterios, poate abstract și monocrom.
Studenții au luat interviuri, acestea au fost editate și apoi strînse într-o carte, al zecelea volum sau experiențe despre supraviețuirea unor actuali pensionari ce au dat și de capitalismul românesc original pe fondul democrației românești la fel de originale. Interesant supraviețuirea unui țigan în acest context, mai ales povestită de el însuși. Extrem de interesante sunt neînțelegerea sistemului comunist și faptul că în diferite părți ale țării lucrurile se prezentau cam… pe dos.
Unul dintre factorii comuni este alinierea fără conflicte sau traiul fără asperități, adică evitarea miliției, securității și partidului ce veneau în control. Dar și ei erau oameni… Unii chiar au avut un dram de curaj sau acel je m’en fiche ce i-a făcut să răzbată ingnorînd sau făcînd abstracție de un sistem cu multe hibe.
De la colonelul de miliția circulației sau sectoristul din centrul capitalei, la inginerul ce lucra la exploatarea cărbunelui sau de la grecul din deltă angajat în comerț pînă la cel ce achiziționa marfă direct din Corea sau o vindea în Anglia, cartea te poartă într-o lume apusă spre prezentul ce a răsărit pe neașteptate odată cu evenimentele din decembrie 89.
Un alt factor comun a fost școala. S-a învățat, așa cum se recunoaște, altcumva. Un altul P.C.R. adică codificat Pile, Cunoștiințe, şi Relații, ce funcționau pînă la cel mai înalt nivel oriunde, oricînd, pentru orice. Acum ele au fost înlocuite în cea mai mare parte cu pilele sau aranjamentele politice sau de corupție. Ce exista și pe vremea aceea.
Și apoi influența politicului, adică a Partidului Comunist Român cu toate organizațiile pe care le supraveghea, cu cenzură, securitatea ce asculta telefoane, informatori, și ofițeri sub acoperire în multe domenii.
Bișnițarii, descurcăreții și supraviețuitorii au fost trei categorii de oameni, primii fiind considerați depravați de obicei neîncadrați în așa-zisul cîmp al muncii, niște speculanți ce exploatau nișele sistemului și trăiau aproape ca în Occident. Descurcăreții foloseau sistemul mai cu teamă, dar cu tot atît de mult succes, pe lîngă supraviețuitorii ce se situau la marginea inferioară, fiind poate cei mai exploatați.
Varietate, situații tensionate, imprevizibile și multe puncte de suspans într-o carte ce nu se vrea de aventură, nici măcar de istorie. Apare și tovarășul și soția lui, dar cam atît. Totuși poți să-ți faci o idee despre cum funcționau lucrurile. Și mai ales de cum puteau să meargă nasol lucrurile și cît de prost mergeau în realitate. Bunul întregului popor era exploatat, furat, folosit la troc sau barter dacă vreți, că era de unde. Se mai ajungea la închisoare, sancțiuni, miliție, secu, reclamații inventate și bineînțeles apărea invidia, presiunea, stresul și furturile. Societatea socialistă, ultimul pas spre cea comunistă a dat chix tocmai din această contradicție: avem de toate fără să avem de toate: bucurați-vă și fiți mulțumiți arătîndu-vă adeziunea față de sistem și mai ales de pre-iubiții conducători: el și ea.
Tot din cauza asta a apărut viața schizofrenică a românului: una zicea în public și alta făcea acasă. Supraviețuirea, descurcarea te făceau să devi așa. În treacăt fie spus, n-am văzut în viața mea prea mulți comuniști convinși. Mai ales între patru ochi…
Deci, cu 35 de lei, vă puteți asigura o zi interesantă citind ceva ce nu vă mai influențează și nici nu vă poate dăuna. Asta dacă citiți destul de rapid…
Am trăit 35 de ani în comunism, tot atîta în post-comunism sau mai bine zis, neo-comunism.
Si Irina Margareta Nistor? Ea era pesemne o disidenta? Ea nu facea parte din Secu, nu-i asa? Era libera pe vremea aia sa traduca casete?
Irina Margareta Nistor nu a spus niciodată că ar fi fost o disidentă. Citiți cartea!
Este foarte trist să ne dăm seama câți securisti am avut în jurul nostru în vremea aceea. Încercați să va citiți dosarul . Eu am descoperit ca și cei mai buni prieteni ai familiei erau informatori. Așa ca doamna nistor sigur a avut câteva „ stele“. România de astăzi este de fapt condusă de securiști și urmașii lor. De aceea nu a fost dorit Punctul 8 din proclamația de la Timișoara.
Nu în cinematografe, ci la Teatrul Țăndărică, sala de pe Calea Victoriei, adică în inima Capitalei.
Videotecile au fost permise până în 1985. Ele salvau bugetele sărăcite ale instituțiilor de spectacole, după introducerea autofinanțării. în 1985, activitatea lor a fost sistată. Mană cerească pentru Zamfir,
‘Videotecile au fost permise pana in 1985’
Complet fals
Daca asta e nivelul si acuratetea de care dispune Morariu si cartea care tot vrea sa o citim..
Ma lipsesc
Oricine care mergea in 85-88 la Sala Mica a palatului, TNB Atelier si alte renumite intitutii de cultura ‘la un video’ cu 100 de lei, stie ca bateti campii
Informatia e in carte. Habar nu ai sa citesti. Analfabet functional si mitocan! Dispari!
Si eu imi amintesc ca prin ’86-’87-’88 era posibil sa vezi filme straine pe videocasete intr-un loc de langa cinema Patria. Deci informatia din carte nu trebuie luata ad literam, erau diverse tipuri de videoteci/cluburi.
M-ati convins, voi cumpara cartea, sunt curios.
In rest, ramane cum am stabilit: „a spus ceva rau despre mama ta” – Irina Nistor dixit, aceasta AI si DEEPL Translate a anilor 80!
În fiecare orășel erau locuri unde vedeai, în grupuri până la 50 de persoane, cele mai noi filme. Oamenii ăia mai mult ca sigur aveau legături cu securitatea, că doar încasau banii și puneau casa (o cameră) la dispoziție. Unele filme erau bine înregistrate, altele foarte prost, dar le vedeai, asta era ceea ce conta. Prețul era identic.
La fel și cu studiourile de muzică, unde mergeai și aveai pe casete sau benzi tot ce era mai nou.
Stiu ca pe vremea aia, un VCR costa 70 000 de lei, cat o Dacia 1300 din fabrica.
Imprumutul ipotecar pe care l-au facut ai mei pentru un apartament cu 3 camere a fost de 120 000 de lei
Leafa unu inginer bine vazut nu trecea de 3000, poate 4000 daca era vre-un boss.
Omul de rand traia cu 2500 pe luna ori mai putin. O paine era 3 lei, un pachet de Carpati 3 lei.
Pana si sticla de lapte de un litru era 3 lei. Sticla, in sine, goala costa 3 lei.
Vai ce vremuri Domnule Morariu. Parca as vrea sa uit dar nu pot; ce sa mai vorbim de iertat.
Numai bine!
Un televizor color costa 28.000 de lei. Dar nu era pentru oricine. Achiziția lui din magazine se dacea cu aprobare. Trebuia sa fii tovarăș de nădejde.
Ce-i trist e ca chiar si oamenii care au suferit abundent pe vremea aia, uita. Datorita unui instinct de aparare ancestral cred. Ce sa mai spunem de cei de dupa Big Bang? Nu vor sti ce inseamna sa stai la coada in spatele alimentarei ca sa cumperi o sticla de lapte si un kil de zahar la 4 dimineata.
Prin ce vremuri am trecut….macar n-a fost razboi.
Dar o carte despre imperechierile programatice intru fatarea OMULUI NOU si prostitutia sacra dupa model sovietic de ce nu scrie nimeni?
De ce nu scrie nimeni nicio carte despre Decreteii deceniului satanic al secolului trecut aparuti dupa inasprirea sanctiunilor?
(Decretul a fost abrogat pe 26 decembrie 1989 + 6 luni = 13-14 iunie 1990 cand a aparut pe lume Ultimul Mohican!
Panea era pe CARTELE, nu mai aberati, la fel si zaharul, uleiul, faina, in provincie, iar cu salariile populimea (oricat de mari ar fi fost), nu putea cumpara mare lucru fara a apela la pile, cunostinte, relatii si piata neagra, daca aveai timp! Ca alea trebuiau intretinute si unse, iar de la servici veneai mort de oboseala – se lucra si sambata, daca nu stiti.
De filmul DECREȚEII ați auzit?
O aberatie propagandistica fara nicio legatura cu vreo REALITATE…
Un soi de FLAGERALE, pana la autodistrugere, a unui segment nesemnificativ dintre cei aparuti sub semnul decretului – vreo 9 milioane dintre concetatenii dvs, la data de AZI – care incomodau degeneratia celor Base aparuta dupa restrictionarea avorturilor in 1948, din avortonii razboiului (restrictionari abrogate prin PREZENTUL decret fix pe data de 30 septembrie 1957 + 6 luni – celebrul decret intrand in vigoare pe 1 OCTOMBRIE 1966 + 6 luni –> rezulta ca in mod firesc si absolut NATURAL cei nascuti in 1966 NU au cum fi Decretzei!
NU „Decreteii” sunt „oamenii noi” rezultati din imperechieri programatice/ prasiri ale celor dispuse la asta cu organele statului oltenesc (…)
Evident ca si progeniturile celor ca Dinescu, Lucratorii prin presa avortonului statal, tot soiul de analisti/ consultanti… pe bani publici si din institutiile sale… au aparut TOT sub semnul DECRETULUI, desi se extrag dintre Decretei” deoarece majoritatea sunt fatati dupa imperecherile programatice despre care nu e locul sa vorbim aici.
Evident ca restrictionarile in plus ale avorturilor sin 1948 (despre care nu vorbeste absolut nimeni) au fost ridicate exact pe data de 30 septembrie 1957 (fapt despre care nu ati fi aflat vreodata, daca data nu era stipulata in celebrul Decret care a suferit multiple imbunatatiri si adaugiri in deceniul satanic al secolui trecut, deceniul 9!
Cartea despre care vorbiti pe aici reflecta caderea in barbarie cu tot cu stat din cauza regimului ceausist.