joi, martie 28, 2024

A devenit reforma din educatie ireversibila?


Ministrul Funeriu asa crede. Ca s-a format masa critica de oameni de calitate, atat in invatamantul superior cat si in preuniversitar, astfel incat reforma sa fi ajuns intr-un punct din care nu mai exista intoarcere.

Ar fi bine sa fie asa, dar eu sunt mai sceptic. Nu cred in minuni.

Ca opozitia critica si se opune actualei Legi a Educatiei Nationale (LEN), nu ma mira si nu ma surprinde. Exista la Senat  o alta lege a educatiei, care asteapta la cotitura schimbarea majoritatii parlamentare, pentru a reapare pe tapet.

Ministrul Funeriu intampina, insa,  o acerba opozitie si in propriul partid. Mai pe fata, mai pe la spate, multi asteapta ca ministrul sa-si franga gatul pentru a-si recastiga pozitiile si influenta pe care le aveau in sistemul de invatamant. Daca n-ar avea, inca, sustinerea premierului Boc si a presedintelui Basescu, ministrul Funeriu ar „zbura” intr-o zi.

Ce pierde PDL prin reforma educatiei? Pierde, si inca multe.

O mare parte din bazinul de functii publice, destinat clientelei politice. Directorii de scoala, rectorii, decanii, personalul didactic, nu se mai numesc in functii la recomandarea organizatiei de partid aflat la putere. Ci prin concursuri, mai mult sau mai putin cinstite. Dar concursuri. In invatamntul superior exista o situatie aparte. Prin Carta Universitara se putea opta pentru alegerea rectorului, intre concurs si vot colegial, al intregului personal didactic, nu numai al membrilor Senatului universitar. O singura universitate, din 100, a optat pentru concurs. Toate celelalte pentru vot. Incepand din ianuarie 2012, vom vedea daca reforma merge mai departe. Expira mandatele actualilor rectori si personalul didactic isi alege noul rector. Se trag sfori si lupte de culise, fiecare pretendent ofera posturi, functii si influenta celor care-l vor vota. De data asta insa e mai greu sa manevrezi intreg colectivul, nu doar Senatul. In conditiile unei competitii acerbe pentru atragerea putinilor candidati la studentie, fiecare colectiv va avea soarta pe care si-o doreste si pe care o merita. Conditionat de faptul ca oameni de calitate ajunsi in fruntea institutiei vor ridica standardele de incredere si performanta, pana la nivelul la care sa fie cautata de candidati. Daca vor alege vechii dinozauri, pe care i-am vazut in fruntea institutiilor in ultimii zeci de ani, vor avea soarta pe care o merita. In concluzie, incepand din ianuarie vom avea un prim test din care sa vedem daca reforma merge mai departe.

Un bacalaureat corect. Bacalaureatul de anul acesta a reprezentat un cutremur pentru sistemul de invatamant. Pentru ca a scos la lumina, negru pe alb, ceeace stiam cu totii. Ca este o mascarada, o frauda si minciuna generalizata. Ministrul Funeriu a fost laudat de presa si criticat de opozitia politica, iar in propriul partid au fost mai degraba critici sau tacere, cu cateva exceptii, printre care si a premierului Emil Boc, dar dupa o saptamana de expectativa.

Ce se va intampla vara viitoare? Contextul va fi cu totul altul. Bacalaureatul este programat cu trei luni inaintea alegerilor parlamentare, sau a alegerilor cumulate, locale si parlamentare. 100.000 de picati la bacalaureat, impreuna cu familii, rude, prieteni, inseamna pe putin o jumatate de milion de voturi. In contextul unui probabil absenteism masiv, se raporteaza la aproximativ patru- cinci milioane de voturi. Adica un procent absolut semnificativ. Ce-i va spune partidul lui Funeriu vara viitoare, in ipoteza fericita ca va mai fi ministru atunci? Stai cu fata la partid si las-o mai moale cu bacalaureatul! Vom vedea. Iar ideea ca masa critica din invatamantul preuniversitar va face ce trebuie, indiferent de vointa si indicatiile ministrului nu este corecta. Inspectorii generali si inspectorii isi au functiile in pixul ministrului. Sefii de comisii, universitari, au tot interesul sa treaca cat mai multi elevi de examen. Directorii si profesorii, desi nu vor mai fi numiti de catre Inspectoratele Scolare, depind, inca, prin inspectii, salarii, alocari de fonduri, aprobari de tot felul, de Inspectorate si primarii. Se vor revolta ei, vor uita de sindromul „tatucului” si vor face un bacalaureat corect, indiferent de indicatiile venite de sus? M-as mira sa se intample asa. Mai degraba, asa cum s-a intamplat in anii trecuti, cei cu coloana vertebrala vor refuza sa intre in comisii, iar veleitarii, cei dispusi sa-si vanda constiinta pe o punga de cafea, vor da iarasi navala sa intre in comisiile de examen. As vrea sa ma insel, dar cunosc prea bine sistemul, venind din interiorul sau.

De altfel, chiar ministrul Funeriu s-a oprit la un moment dat. A promis ca lamureste ce s-a intamplat in judetul Mehedinti, care in vara a avut un procent de promovare de 27%, iar in toamna unul de 53%, in conditiile in care media pe tara a fost 16%, iar majoritatea judetelor intre 10 si 22%. Doar Mehedintiul si alte cateva judete, Suceava, Ilfov, Giurgiu, sar din aceasta schema, dovada ca acolo s-au intamplat „manevre”, ramase nedescoperite si nepedepsite. Care puteau fi devoalate prin descoperirea tezelor identice. Motiv si pentru altii sa judece cam asa: „dar ce suntem noi, prostii satului, sa obtinem procente mici de promovare, in timp ce altii au 53%?”

Pierderea sponsorizarilor. E usor de imaginat foamea de bani a tuturor partidelor, acum,  inaintea a doua campanii costisitoare. Cand, daca e sa luam drept model ce s-a intamplat in alegerile partiale de la Neamt, punga si sacosa vor face castigatorii. Ori, universitatile private, mai putin cele de stat, la care predau si importanti lideri din mai toate partidele (unii „predau” doar indicatii de la partid), constituiau o sursa de donatii, mai legale, mai cu sacosa, extrem de importanta. Pe care acum PDL o pierde pe mana lui Funeriu. Pentru ca le-a exilat pe toate in categoria a treia, unde nu au masterate si doctorate decat cu taraita si din pixul ministrului. E usor de intuit ce drag mai au ele de PDL, sa mai vina cu sponsorizari, albe sau negre.

Ministrul Funeriu si-a pus in cap si parlamentarii din Comisiile de Invatamant ale parlamentului. Care-l cheama de ceva timp sa dea socoteala in problema bacalaureatului. Ca de ce a intrerupt frauda si copiatul, reducand masiv materia prima pentru fabricile de diplome. Sigur, intrebarile vor fi altfel puse. Ca de ce a stresat bietii  copii prin supravegherea video,  de ce nu le-a dat subiecte mai usoare, (sunt aceleasi subiecte de multi ani), ca mai intai trebuia sa ia masuri de salarizare mai buna, de schimbari curriculare, apoi de intrerupt furtul si frauda. Ca si cum, a fura si a minti pot avea justificare in ceva. Vom vedea ce se va intampla, sa speram ca nu va fi sedinta secreta, ca in cazul comisiilor avand dezbateri  securitatea nationala.

De ce nu se trece in sistemul bugetar, in particular in cel educational, la o salarizare proportionala cu performanta si rezultatele muncii? Pentru ca 1,2 milioane de voturi, plus alte milioane provenind de la familiile si prietenii bugetarilor, sa stea in pixul primului ministru. Daca inainte de alegeri maresti salariile acestora, fie si cu cateva procente, in bloc, fara diferentierea data de performanta diferita, actul respectiv este echivalentul a milioane de pungi si sacose distribuite sub ochii opozitiei si camerelor de luat vederi. Simplu si eficient.

Concluzii. Ce face ministrul Funeriu acum trebuia facut de 20 de ani. Asa cum s-a intamplat in tari avand invatamant performant, cum ne arata testele internationale. Nu s-a facut pentru ca politicienii  n-au vrut sa-si piarda avantajele mentionate anterior. Chiar daca ne condamnau, ca natie, la inapoiere si lipsa de performanta.

Ministrul Funeriu stie ce trebuie facut, are si tupeul sa calce in picioare cutume si obiceiuri nescrise ale plaiurilor mioritice. Doar sa fie lasat sa le faca. Pana acum are sustinerea presedintelui Basescu si a premierului Boc. Cu maraiturile de rigoare, ce vin din partea greilor PDL. Dar pana cand?

E bine ca salariatii din invatamant au vazut ca se poate si asa. Invatamantul superior o fi inteles, poate, ca va avea candidati doar daca devine performant. Altfel, exista si universitati straine care abia asteapta candidati, inclusiv din Romania. Si n-ar fi exclus sa-si deschida filiale chiar la noi, inca o lovitura mortala pentru clanurile universitare si modul in care a functionat invatamantul nostru.

Dar nu se poate conta doar pe asta. Banii, controlul, aprobarile, vin din partea Inspectoratelor si primariilor, aflate in continuare sub control politic. Politicienii ar trebui sa inteleaga ca educatia este principala bogatie a unei natiuni. Sa n-o mai subordoneze propriilor interese. Ei si copii lor nu vor putea trai izolati, in vile-cazemate, fara legatura cu stadiul de dezvoltare al intregii tari.

Daca  vor intelege acest lucru simplu, il vor lasa pe ministrul Funeriu sa duca reforma pana la capat. Acum, cand are o lege buna si o majoritate parlamentara care, in principiu, ar trebui sa-l sprijine. Daca pierdem aceasta oportunitate, se va ivi alta peste zeci de ani.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. In invatamantul superior, avand in vedere ca vor fi alegeri in toamna asta, nu vad mari schimbari mai ales in ceea ce priveste tipul de persoana care va conduce universitatile. Chiar daca nu vor castiga aceeasi oameni, tot de acelasi tip vor fi. Motivul este simplu: oameni de calitate din invatamantul superior de care tot vorbeste d. Funeriu sunt foarte putini. Cei care ar putea schimba ceva sunt in strainatate. Pana cand profesorilor universitari din tara nu le vor fi create conditii cat de cat asemanatoare cu cele din strainate nu se va shimba mare lucru. Nici in cresterea unei noi generatii nu prea imi pun sperante pentru ca mirajul universitatilor din strainatate este prea mare.

    Ceea ce cred ca sigur se va modifica sunt: criteriile de promovare pe postul de profesor si conferentiar si mai ales criteriile care trebuie sa le indeplineasca cadrele didactice pentru a fi eligibile pentru proiecte de cercetare. Motivul este simplu: nu exista masa critica in sistemul de invatamant care sa sustina aceste modificari. De exemplu numai vreo 10% din profesorii si conferentiarii actuali indeplinesc criteriile de promovare. Apoi modificarile de tipul acesta se fac prin hotarire de guvern ceea ce simplifica mult lucrurile.

    Ceea ce nu se va schimba cred ca va fi clasificarea universitatilor. Asta pentru simplu motiv ca atat d. Adronescu cat si d. Marga reprezinta universitati care au de castigat de pe urma actualei clasificari.

    In privinta bacalaureatului cred ca sunt sanse mari sa se renunte peste 2 ani la camerele video (motivul va fi ca elevii sunt stresati si nu se pot concentra :) ).

    Un lucru il poate face insa d. Funeriu care ar avea un impact deosebit asupra facultatilor care inca se necajesc sa mentina un nivel al calitatii cat de cat acceptabil: sa isi aminteasca ceea ce a promis in campania electorala (si d-lui si d. Basescu) si sa motive sistemul actual de finantare al invatamantului universitar si sa il inlocuiasca cu finantarea in functie de numarul studentilor din anul I.

    • @Mihai, in superior e simplu, competitia e acerba, pentru ca oferta depaseste cu mult cererea. Daca nu-si vor alege conducatori de calitate, vor „muri” de moarte naturala, adica de lipsa de clienti. E simplu.

      • Domnule Vlaston,
        Cu tot respectul: ma indoiesc sincer! Cum vor muri? Vor fi declarate falimentare? Sa fim onesti! Nici macar daca dl. Funeriu va ramine ministru macar zece ani de acum incolo, ceea ce nu se va intimpla probabil.
        Am mai spus-o: pentru sistemul universitar, legea nu aduce schimbari decisive, ireversibile! Nici nu prea avea cum. Dl. Funeriu a fost destul de singur printre politicieni. In plus, chiar este o misiune foarte grea si putin spectaculoasa. Cred apoi ca nici dl. Funeriu nu era pregatit pentru aceasta. Sistemul este diabolic de bine configurat si are posibilitati infinite de a se poteja.
        Daca vreti putem continua discutia cu alta ocazie. Sint in criza de timp acum!

      • Nu este deloc simplu in invatamantul superior.

        Un exemplu care dupa mine este sugestiv pentru invatamantul superior. Saptamana trecuta o studenta era nedumerita de ce a primit 0 puncte la un subiect. Nu stia ca cos(a)+cos(b) nu este egal cu cos(a+b). Este in anul 2 de facultate (a promovat anul folosind credite care cine stie cum le-a obtinut). Nu a trecut examenul, dar problema este ca mai sunt vreo 20% dintre studenti ca ea. Si avand in vedere ca in primul an s-au retras inca vreo 25% dintre cei admisi in anul I, va dati seama in ce situatie financiara s-ar afla facultatea daca cei 20% care sunt in anul II nu promoveaza.

        Practic suntem in situatia in care trebuie sa alegem intre a concedia cadre didactice si a lasa sa treaca studenti care din start nu ar fi trebuit sa fie studenti.

        Ca nu este prostitutie o dovedeste faptul ca s-au acceptat „pierderile” din anul I, cu riscul de a ramane fara salarii.

        Nu cred ca este chiar asa de simplu, pentru cei care inca nu isi bat joc de meserie.

        De aceea chiar nu inteleg de ce ministerul nu ne lasa sa ne facem meseria, iar d. ministru nu isi aminteste ce a promis in campania electorala. Sincer l-am crezut si sper sa imi dovedeasca ca nu m-am inselat.

        • „Practic suntem in situatia in care trebuie sa alegem intre a concedia cadre didactice si a lasa sa treaca studenti care din start nu ar fi trebuit sa fie studenti.”

          Cine i-a primit in anul I fara examene? Eu in orice caz nu. Cum au ajuns unii cadre didactice in superior, din profesori de sport sau invatatori? Intre cele doua rele, care este mai rau?

          • 1. Aveti dreptate, avem partea noastra de vina pentru ca poate nu am avut metode de marketing care sa atraga mai multi studenti si sa ne permitem sa organizam un examen de admitere. Probabil nu avem „experienta” facultatilor private pe care le blamati.

            2. Dar daca tot se vorbeste de calitate, de ce nu se intelege ca finantarea in functie de numarul studentilor echivalenti distruge calitatea? Fac parte dintr-o facultate care sta bine din punct de vedere al angajarii absolventilor in domeniu (de exemplu cam toti studentii de la master din anul II lucreaza in domeniu). Poate sa spuna cineva ca nu ne indeplinim menirea??? De ce sa fim in stare de faliment din cauza unei proaste luate acum x ani de d. Marga?

            3. De ce d. Funeriu nu isi respecta promisiunea din campania electorala? Atunci credea ca este o idee buna care merita promovata si acum nu mai crede? Nu l-am auzit spunand asa ceva!

          • 1. Facultatile serioase au renuntat sa mai dea examen de admitere de nevoie, nu de voie si practic s-au adaptat conditiilor de pe piata educatiei: calitatea elevilor din preuniversitar scazand foarte mult, un examen de admitere a devenit la un moment dat inutil.

            2. In cunostinta de cauza va spun ca, chiar si in conditiile existentei examenului de admintere calitatea studentilor a continuat de scada.

            Motivul principal l-am aflat de la un student din anul I. Studentul stia ca salariul meu depinde de calitatea lui de student si pus in situatia de a nu promova examenul, m-a intrebat pe fata daca nu ar fi mai bine daca l-as lasa sa promoveze si in felul acesta mi-as putea lua salariul. Bine inteles ca nu a promovat examenul (de altfel din grupa respectiva numai 1 student a ajuns in anul IV). Ar trebui sa fim blamati sau felicitati pentru aceasta „performanta”??

            3. Nu stiu de ce ati fost atat de virulent impotriva diplomelor de bacalaureat care nu au acoperire in cunostinte si nu sunteti la fel de virulent si impotriva unui sistem de finantare (pana la urma totul de reduce la bani nu asa?? ) care favorizeaza diplomele universitare fara acoperire in cunostinte.

            4. Nu inteleg ce se pierde daca se trece la finantarea in functie de numarul studentilor din anul I . Domnii Funeriu si Basescu considerau in campania electorala ca schimbarea ar fi benefica pentru sistemul de invatamant. Chiar mai credeti dupa mai mult de 10 de cand ideea se dovedeste falimentara pentru sistemul de invatamant, ca studentii vor migra de la o facultate la alta in cautarea unui viitor mai bun?? Pana acum eu stiu ca se petrece numai de fenomenul invers. Studentii migreaza de la o facultate la care nu fac fata, la o facultate in care promoveaza toti.

            5, Pana la urma se doreste incurajarea calitatii sau a cantitatii in invatamantul superior????

          • Dl. Vlaston, am inteles ca in trecut ati activat ca profesor in preuniversitar. As dori sa va ganditi ce au facut in viata cei mai slabi copii din calsele dv. pe care intr-un final i-ati trecut la matematica. Sunt convins ca unii acum nu au loc de munca …. Doresc doar sa va ganditi si nu neaparat sa raspundeti.

      • „Ca s-a format masa critica de oameni de calitate, atat in invatamantul superior cat si in preuniversitar, astfel incat reforma sa fi ajuns intr-un punct din care nu mai exista intoarcere.”
        Chiar ne luati de prosti D-le Vlaston? Cum a reusit dl ministru sa selecteze pt CNATDCU oameni care nu indeplinesc conditiile minimale de abilitare sau de profesorat? O fi fost ajutat de EDu-CER? Ce oameni de calitate accepta sa ocupe o pozitie pe care nu o merita, pentru care nu indeplinesc conditiile minimale si regulile elementare de bun simt. In tara asta sunt si oameni onesti care indeplinesc criteriile CNATDCU. Cand dl ministru va rezolva aceasta problema, ma va convinge ca are intentii bune si capacitatea de a le pune in practica.

  2. In sfarsit un comentariu la obiect si pe probleme in care va pricepeti.
    Problema ministrului e ca iti vine sa il iei in brate cand il auzi si te cam iei cu mainile de cap cand vezi ce se intampla, in universitar.

    Scrie in lege ca sunt universitati care nu au drept de doctorat? Atunci de ce primesc locuri finantate de la buget pentru doctorat?

    Scrie la fel de unele care nu au drept sa organizeze Master? Dar primesc locuri la Master.
    Sunt stabilite conditii serioase pentru habilitare? Ce mai conteaza daca se dau locuri cu ghiotura la cei care nu le indeplinesc. Ba mai nou in universitatile de prima mana s-au primit atatea locuri la doctorat ca au iesit cu arcanul in strada. Tot mai jenant. Ce mai conteaza ca au primit locuri finantate de la buget indivizi cu dosar sub nivel de asistent? Ca procesul de habilitare e blocat in lipsa metodologiei?

    Dar la master? Poate preda oricine? Pe la inceput trebuiau indeplinite conditii. Acum orele se dau clientelar, bineninteles. Si ce insemana mastere cu 50 pana la 100 de studenti, altceva decat o noua taraba de diplome?

    Se fac aranjamente pentru alegerile din universitati? Ministrul le poate stopa din fasa conditionand participarea la alegeri doar a celor care indeplinesc conditiile de habilitare? Abia daca ar face asta ar putea spera ca reforma sa devina ireversibila. Dupa ce ajung in functii pe timp de 4 ani, in urma alegerilor, exclusiv oameni de valoare (oricare ar fi acestia dintre cei care indeplinesc conditiile de habilitare) se mai poate spera in ireversibilitate. Acum e muuult mai credibila reversibilitarea cu distrugerea cu rautate a ceea ce mai era bun, ca sa nu mai existe nici macar sperante.

    Altfel, „Reforma Funeriu” e doar pe hartie, iar in realitate totul e altceva…

    • Nu, in lege nu scrie ca sunt univ. care nu au drept la doctorat si la master. S-a discutat atata problema asta, c-o mai reiau odata.

      1. Oricine poate organiza doctorate si masterate, pe banii clientilor, daca au acreditate de la ARACIS, in interiorul nr de locuri aprobat de ARACIS.
      2. MECTS este obligat sa finanteze locurile la doctorat si masterat pt. univ. din prima categorie, intamplator sau nu, de stat. (193.(10))
      3. MECTS poate finanta locuri la doctorat si masterat si din alte univ., decat cele clasate in prima liga, pe criterii de performanta. (193.(8))

      • Problema e ca MECTS finanteaza doctorate la universitati de categoria a II a si Mastere la universitati din categoria a IIIa.
        La asta ma refeream.
        Poate ne spuneti in ce baza legala face asta?

          • Ce intelegeti prin „excelenta”?
            Ca nu am auzit de nici o universitate care sa fie excelenta si nici de programe.
            Unde ati gasit dumneavoastra excelenta in Geografie sau filologie, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, in Asistenta Sociala la Pitesti si Resita, in Teologie la Alba Iulia, doctorate la SNSPA, ca sa nu mai vorbim de faptul ca locurile sunt date cu ghiotura si nu pe „excelenta”.
            Vorbe…. vorbe… vorbe….

            • Vorbe pt. ca suntem pe tusa si nu avem acces la date. Desi raportarile univ. sunt publice pe
              http://chestionar.uefiscdi.ro/index.php

              Apare in curand ierarhizarea programelor de studii, daca un program de studii este in capul listei, sigur ca e de excelenta, oriunde s-ar afla. Asa, daca demolam totul, suntem de acord doar cu propriile opinii, nu vom progresa niciodata.

        • Pai daca nu va uitati pe Ordonanta de Urgenta a Ministrului cum sunt date locurile cu ghiotura, nu pe excelenta, si la doctorat si la master, asa dupa cum va aratau si colegi pe educer…
          Vorbe, vorbe daca ne facem ca vedem doar ce ne convine….

          • Clasamentele internationale care vorbesc despre excelenta spun tot ce ascunde ministerul. Ca sa nu mai spun ca locuriel sunt date global pe mai multe specializari si distrubuite cum „vrea” muschii rectorului.

      • De fapt, in Romania se poate orice.

        De exemplu, exista cel putin o Universitate in Romania care nu a dat doi bani pe clasificarea Universitatilor, si care, in continuare, are oferta de locuri atat pentru ciclul de licenta cat si pentru master.
        Cum? Cititi descrierea masterului si veti intelege portita folosita de aceasta Universitate!
        Cui se adreseaza? Evident, nu romanilor, la taxele specificate acolo: € 16,000!!!
        Care Universitate? Universitatea Agora!

  3. Este interesant cum lucrurile pe care le criticati in „regimurile” anterioare nu le observati acum.

    1. Lipsa de transparenta a ministerului:
    (a) ati vazut cumva indicatorii si indicii rezultati prin prelucrarea datelor oferite de universitati in procesul de clasificare a universitatilor si pe baza caruia s-a facut clasificarea universitatilor
    (b) ati vazut componenta nominala a echipelor de experti evaluatori (selectati de organismul extern …) in vederea validarii datelor raportate de universitati.

    Apropo nu observati ca se incalca nu numai principul moral al transparentei dar chiar si metodologia din 03/08/2011, art. 16.

    2. Metodologii facute pentru a favoriza anumite universitati si programe (si publicata numai dupa ce s-a facut publica clasificarea ….).
    Ati vazut metodologia de clasificare a universitatilor? Pe langa faptul ca sunt limite de ganul 4% sau 73% o sa constatati ca mai intai s-au impartit pe categorii si apoi s-a facut calsificarea in fiecare categorie. Spre exemplu, ASE-ul si SNSPA-ul sunt singurele universitati de stat in categoria lor asa, iar metodologia spune ca prima din categorie este automat in clasa de cercetare avansata iar a doua cel mult in clasa a B.. 27 de universitati au fost astfel scoase si puse in categorii separate pentru a fi incluse in primele 2 clase desi numai 4 sau 5 aveau intr-adevar punctaj de clasele respective. Daca se dorea a nu se compara lucruri diferite intre ele, atunci trebuia sa se analizeze doar programele de studii pentru ca universitatile au oricum o lista diferita de programe. Mai mult decat atat au fost folositi indicatori extensivi (adica nu s-a impartit la numarul de oameni care produc acel indicator) la clasificarea universitatilor ceea ce e clar ca evalueaza marimea universitatii si nu eficienta ei.

    3. ati comparat procentul de absolvire la BAC pentru elevii care au mers pe ruta umanista si pentru cei care au mers pe real si tehnic. VETI CONSTATA POATE CU SURPRINDERE CA PESTE 90% DIN CEI DE LA RUTA UMANISTA AU PROMOVAT BACALAUREATUL (chiar din prima sesiune) SI PUTIN PESTE 30% CEILALTI. Daca ati fi analizat programele de examen pentru cele doua rute ati fi vazut cat de putin au avut de studiat cei de la uman comparativ cu cei de la real si tehnic. A avea un bacalaureat transparent este una, insa cred ca ar trebui sa analizati mai profund lucrurile inainte de a afirma ca a fost corect pentru elevii implicati.

    (4) Faptul ca ministerul a ales in acest an sa nu faca nici o simulare a examenului de bacalaureat in lunile ianuarie-martie pentru a prezenta elevilor „oglinda” nu este reprosabil ministerului? Nu era mai simplu sa se faca o simulare pentru ca elevii sa realizeze in ce situatie sunt si sa mai poata indrepta lucrurile pana in vara. Sigur, ca nu ar fi fost spectacolul mediatic creat de esecul colectiv insa ar fi fost mult mai bine pentru elevi.

    (5) profesorii au avut in ultimul an salarii si cu 50% decat ceea ce castigau in urma cu 2 ani. Deci, nu numai ca nu li s-a marit salariul asa cum li se promisese dar s-a micsorat semnficativ. Dragostea pentru copii si pentru predare este una insa atunci cand problemele personale si familiale te impresoara randamentul nu poate fi nici pe departe acelasi.

    • Acuma, ce sa zic, sigur ca salariatilor din univ., mai ales privat, nu le convine clasificarea. Si cauta tot feluri de greseli. Unde scria ca indicii si indicatorii trebuiau dati publicitatii? poate se vor da, dupa ierarhizarea programelor de studii.

      Daca metodologia era publica inainte de colectarea datelor, sigur ca exista tentatia sa se exagereze anumite date, functie de ce scria in metodologie.

      Nu cred ca la uman a fost mai usor. Sunt relativ putine clase de uman, unde se duc elevi buni, comparativ cu filiera tehnologica, unde s-au dus si elevii proveniti de la SAM.

      Simularea de care vorbiti n-a fost luata in serios niciodata, nici de elevi nici de profesori, pt. ca era fara miza. Nu se treceau notele in catalog.

      In 2007-2008 salariile profesorilor au crescut cu 80%. Vi s-a parut ca a crescut si calitatea actului educational?

      • 1. Scrie in Metodologia de evaluare in scopul clasificarii universitatilor si ierarhizarii programelor de studii din 03/08/2011 publicata in M.O. din 10/08/2011, Art. 16.
        2. Scorurile universitatilor se calculeaza si in functie de scorurile programelor de studii, conform metodologiei. Deci ierarhizarea programelor de studii trebuia finalizata inainte de clasificarea universitatilor pentru ca se folosesc scorurile de la programe :).
        3. Datele s-au trimis in mai si corectat in iunie. Deci odata incheiata perioada de raportare se facea publica metodologia. Insa ea s–a facut publica dupa ce s-a dat clasificarea si nu in cele 3 luni de la raportarea datelor. Daca ati citi metodologia nu cred ca ati mai avea dubii ca ea a fost facuta dupa ce s-au facut primele analize.
        4. In privinta credinteti dumneavoastra va rog sa priviti programa de examen la istorie si veti vedea ca e numai clasa a XII-a si nici aceasta in totalitate, pe cand la matematica avem clasele IX-XII (pe langa baza necesara acestor notiuni din clasele anterioare). La Limba si Literatura Romana a fost o programa si subiecte comune desi cei de la Uman au semnificativ mai multe ore de limba si literatura (universala. limbi straine) pe langa cei de la real si tehnic. La geografie a fost doar clasa a XII-a pe cand la Fizica, Chimie au fost cel putin 2 clase incluse in programa (plus baza lor din clasele anterioare).
        Clasele de SAM reprezinta 15% si nu diferenta de 60%. La Filiera tehnologica s-au exclus de la BAC (ma refer la note si medie) toate disciplinele care aveau legatura directa cu profilul lor (mecanic, electric, automatizari, etc.).
        5. Mesaje care atentionau elevii sa ia in serios acea simulare alaturi de publicarea procentului celor „promovati” la acea simulare, alaturi de insistenta asupra situatiei grave existente ar fi fost un semnal de alarma pentru parinti daca nu si pentru elevi.
        6. In perioada 2007-2008 salariul mediu in economia Romania a crescut cu 70-80% (numai inflatia a fost 20% in cei doi ani). Deci, daca au crescut salariile profesorilor, au crescut in limita cresterii celorllate salarii din eceonomie. Daca tinem cont ca si inainte statutul financiar al profesorilor era sub media economiei, aceasta creste nu a facut decat sa ii lase in aceeasi regiune a salarizarii din economia Romaniei. Pe de alta parte o salarizare adevata a personalului didactic este o conditie necesara NU SI SUFICIENTA pentru cresterea actului educational. Lipsa interferetelor politice, eliminarea sistemul relational si corupt al societatii romanesti, promovarea valorilor precum si altele sunt de asemnea necesare pentru cresterea actului educational. Insa scaderea salariilor (cu 50%) determinca cu siguranta probleme majore in viata oamenilor si a familiilor lor.

      • Nene Vlaston, pai dumneata, pare-se, n-ai avut de-a face niciodata cu proiecte europene (nu parodiile implementate din fonduri europene)!
        Pai acolo, cand aplici pentru un proiect european stii EXACT care sunt criteriile dupa care vei fi judecat. Si, mai ales, stii EXACT care sunt criteriile minime. Stii cum sa-ti prezinti informatia, astfel incat sa fie evaluata cat mai CORECT.
        In plus, in momentul in care primesti rezultatul, stii EXACT care sunt criteriile la care ai esuat. Iar daca propunerea ti-a fost acceptata, stii EXACT (ai ghicit) care sunt sugestiile pentru imbunatatirea propunerii tale de proiect.

        Ai inteles, nene Vlaston? Criteriile nu se fabrica pe parcurs, pentru a favoriza pe unii si pentru a-i scufunda pe altii.

        In plus, ti-o repet: argumentele aduse de dumneata sunt jalnice: cum ar fi putut „fabrica” Universitatile rezultatele ultimilor cinci ani de cercetare, cifrele de scolarizare din ultimii cinci ani, numarul de angajati din ultimii cinci ani, etc.

      • La intrebarea pe care v-ati pus-o (retoric) „Unde scria ca indicii si indicatorii trebuiau dati publicitatii?”, raspunsul se regaseste in HG 789/2011, desi sunt convins ca stiti foarte bine acest amanunt.

        In cazul in care ati uitat, iata ce apare la Art. 16:


        Urmatoarele informatii sunt considerate informatii de interes public si se publica pe un site web administrat de MECTS:
        a) datele si informatiile utilizate pentru realizarea evaluarilor, structurate pe criterii, standarde si indicatori;
        b) indicatorii si indicii rezultati prin prelucrarea datelor si informatiilor prevazute la lit. a);
        c) formulele de calcul si/sau statistice utilizate in prelucrarea datelor si informatiilor prevazute la lit. a);
        d) rapoartele sintetice de autoevaluare prevazute la art. 8 alin. (1) lit. b);
        e) componenta nominala a echipelor de experti evaluatori prevazute la art. 8 alin. (1) lit. c);
        f) rezultatele evaluarilor. ”

        Apoi daca nici acolo nu scrie NEGRU PE ALB ca rezultatele trebuie sa fie facute publice, inseamna ca limba noastra s-a schimbat rau in ultimele luni. Pe site-ul administrat de MECTS se regasesc doar datele de la primul punct. Lipsesc datele de la lit. b, c, d si, MAI ALES, e. De asemenea, informatiile de la litera f) nu pot fi considerate cele constatate prin ordinul 5262!!!! Site-ul este, desigur, http://chestionar.uefiscdi.ro/

  4. „3. ati comparat procentul de absolvire la BAC pentru elevii care au mers pe ruta umanista si pentru cei care au mers pe real si tehnic. VETI CONSTATA POATE CU SURPRINDERE CA PESTE 90% DIN CEI DE LA RUTA UMANISTA AU PROMOVAT BACALAUREATUL (chiar din prima sesiune) SI PUTIN PESTE 30% CEILALTI. Daca ati fi analizat programele de examen pentru cele doua rute ati fi vazut cat de putin au avut de studiat cei de la uman comparativ cu cei de la real si tehnic. A avea un bacalaureat transparent este una, insa cred ca ar trebui sa analizati mai profund lucrurile inainte de a afirma ca a fost corect pentru elevii implicati.”

    Am suspectat si eu asa ceva. Prea multi de 10 (media 10 !) la uman !!!!! Cati de 10 curat ar trebui sa fie la un bac ? Sa fim seriosi ! Poate un 10 in cativa ani ! Un geniu…

    Multumesc ca mi-ati confirmat suspiciunea. Si cand te gandesti ca au fost premiati national cei cu 10 ! Cata ipocrizie.

  5. Dar poate ne spuneti dumneavoastra ce rezultate de excelenta stiti ca s-au obtinut in asistenta sociala sau teologie la Alba Iulia.
    Ca despre ce fel de excelenta vorbim daca nu stie nimeni de ea? Mai ales pe plan international….

  6. Important de stiut daca acolo unde ati fost dvs. la bac s-a copiat sau nu. Poate doar s-au dat indicatii, nici asta nu cred ca este corect. Sau poate ca a fost un bac corect ?

    D-le Vlaston- cate medii de 10 au fost la real si cate la uman ?

    Pentru progresul unei tarisoare care oameni trebuie sa fie mai destepti – cei de pe la uman (jurnalisti) sau cei de pe la real (ingineri, matematicieni, economisti ) ?

    Parca si pe medici i-ar ajuta sa judece logic si matematic la diagnosticare, poate ca si pe judecatori…

    Deci vom avea jurnalisti si judecatori de nota 10 la bac. Cel putin judecatorii vor stii sa faca copy-paste corect ?

    • Nu, n-a fost corect, dar n-am fost eu sef de comisie. La capacitate am fost sef de comisie si ultima la care am fost am avut 6% procent de promovare. A fost si ultima la care m-au mai pus.

  7. Nu cred ca ii faceti un serviciu d-lui Funeriu daca nu prezentati situatia la rece, asa cum este. Din pacate nu a facut foarte multe. Si cei care au crezut in dumnealui sunt profund dezamagiti. Ceilalti tac si asteapta sa plece. Se pare ca incepe si dumnealui sa isi dea seama de esec, de aceea insista pe faptul ca nu ii place cuvantul reforma. Cred ca regreta ca s-a bagat in aceasta asa zisa reformare. Trebuie sa ai cu adevarat sange in vine ca sa poti face ceva in tara asta, mai ales in contextul democratiei unde chiar si conceptul de „autonomie” este interpretabil. In plus, poate ca ar trebui sa se implice mai mult la nivel de detaliu caci acolo se ascunde diavolul… oricum daca vrea sa plece mai bine sa o faca rapid, daca nu, ar fi bine ca in al 12 ceas sa faca ceea ce a promis. Pana una alta nu este decat exponentul unei schimbari de gasti in conducerea universitatilor si inspectoratelor. Nu cred ca asa ceva si-a dorit.

  8. Ia să vedem cum și pe cine mai deranjează „reforma” dl. ministru Funeriu.

    „Către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului, şi Sportului

    Ca urmare a articolului din cotidianul Gândul din 26.07.2011 intitulat „FABRICA DE DOCTORATE ROMÂNIA – O AFACERE TOP SECRET. Promovările din universităţi au fost secretizate de Ministerul Educaţiei” (http://www.gandul.info/news/fabrica-dedoctorate-romania-o-afacere-top-secret-promovarile-din-universitati-au-fost-secretizatede-ministerul-educatiei-8522374), Asociaţia Ad-Astra solicită ministerului educaţiei o clarificare urgentă privind posibila secretizare a deciziilor de acordare a titlului de doctor şi funcţiilor de conferenţiar şi profesor universitar (şi/sau cercetător ştiinţific gradul I si II) din ultimul an şi jumătate. Asociaţia Ad-Astra consideră transparenţa totală o condiţie obligatorie pentru reformarea sistemului de educaţie şi cercetare din România. Drept urmare, suntem ferm împotriva unei eventuale secretizări ale unor decizii atât de importante precum cele menţionate mai sus. Considerăm că o astfel de decizie, dacă a fost într-adevăr luată, ar fi in contradicţie cu eforturile din ultimul timp ale ministerului de a introduce transparenţă în actul decizional conform cu practicile internaţionale.

    Aşa cum am susţinut şi în cererile adresate MEdC în 2007 (nr. 43591/2007 si nr. 43701/2007 – vezi http://www.ad-astra.ro/posts/view_post.php?lang=en&post_id=687), considerăm că o decizie adecvată ar consta în publicarea pe site-ul ministerului a listei tuturor titlurilor validate de CNATDCU de la înfiinţarea sa (titluri de doctor, CS I, CS II, profesor universitar si conferenţiar), împreună cu informaţiile asociate care sunt de relevanţă publică. Aceasta poate fi făcută sub forma unei baze de date on-line, aşa cum se face de exemplu şi pentru rezultatele de la bacalaureat, rezultatele granturilor de cercetare si alte seturi de date asemănătoare.

    Asociaţia Ad Astra, 29 iulie 2011”

    Or fi şi cei de la Ad Astra deranjaţi de „reacţiile” la artcolele dvs.

    Ordin nr. 4439/17.06.2011 privind constituirea comisiilor de verificare a datelor raportate de universități în procesul de evaluare a universităților din România.

    Oare cei nominalizaţi or fi deranjaţi de articolele dvs? Parcă HG spune altceva….

    Niculina Chebac, soţia preşedintelui CJ Galaţi o fi deranjată că este în comisia CNACTDU Panelul 4?

    Mai continuăm?

  9. ABURELI chestia cu minusul la voturi !!!!
    (dar, daca cei din PDL vor fi PROSTI si nu vor sti sa marcheze electoral in favoarea lor, atunci si-o merita)

    Am vorbit cu mai multi liceeni si DA, a fost tragic (nu se asteptau la corectitudine).

    DAR, in acelasi timp APRECIAZA ce s-a facut si au devenit constienti ca cei care furau /copiau erau cei care LE RAPEAU lor sansa de a invata.

    Pentru ca cei care furau erau cei care nu invatau si mai aveau si medii super-umflate.
    Iar cei care erau SILITORI si invatau pe bune, se trezeau ca NU INTRA la facultatea /specializarea dorita, sau ca intra pe locuri cu plata sau la privat caz in care veneau cu carutze de bani de acasa, cel putin pana reuseau ca sa treaca pe locurile fara plata.

    In plus, copii /licenii au mai acut un simt al dreptatii care la noi, adultii, s-a tocit de mult. Inca nu au apucat sa fie prea pervertiti d eviata /mediul inconjurator.
    SI oricat ar striga si ar fi nemultumiti, sunt constienti in adancul sufletului ca isi merita soarta (fara BAC luat) daca nu au invatat
    –> aici nu trebuie sa luam in considerare pe cei care invata dar nu trec examenul datorita diferitilor factori (emotivitate, zi nefasta, etc.) pentru ca sunt si astfel de cazuri tragice, inerente oricarei forme de examinare.

  10. Daca in 2012 va fi un BAC corect, veti pierde 200000 de voturi de la 100000 picati la BAC ,dar veti castiga 1000000 de voturi de la oamenii care vad o speranta de mai bine.NU TE LASA ,FUNERIU!

  11. Reforma la nivel universitar va inainta cu greutate si, daca PSD castiga alegerile, cu siguranta ca legea va fi schimbata radical… probabil cu vechea lege reincalzita

    Un exemplu banal al reticientei de ajustare la schimbare si o tardiva recunoastere a starii curente de fapt (car -prin munca- se poate schimba la urmatoarea evaluare):

    De ce nu apare pe site-urile universitatilor locul pe care acestea il ocupa in noua ierarhizare? Majoritatea, rusinos, nu spun nimic de ea DAR sunt unele -gen Valahia -http://www.valahia.ro/ au tupeul sa spuna pe pagina principala a universitatii :

    Calificativul acordat Universitatii VALAHIA din Targoviste de catre Consiliul ARACIS este:

    “GRAD DE INCREDERE RIDICAT”

    Cum se poate asa ceva? Ministerul de ce nu impune sa publice pe pagina principala a site-ului fiecarei universitati locul obtinul in urma evaluarii? se prezinta intentionat informatii eronate ref acest aspect pe site-urile universitatilor -inca o dovada de nesimtire si indiferenta fata de realitate (oricat de fragila ar fi ea)…

    • O alta intrebare care decurge din observatia Dvs.: cum e posibil ca ARACIS sa acorde ”incredere ridicata” unei universitati care se claseaza in grupa a 3-a? Cum poate acredita atata programe de master? Criteriile se suprapun in f mare masura! Cine ii ”evalueaza” pe cei de la ARACIS?

      • Draga Ana,
        Draga Marian,

        Daca ai citi metodologia ai observa ca factorul determinant in aceasta clasificare este indicatorul urmator: (Scorul Relativ de Influenta al articolelor publicate + Numarul de carti publicate la edituri internationale). Toate celelalte criterii de care vorbesti (si care sunt in luate in calcul si in evaluarea ARACIS) influenteaza nesemnificativ scorul universitatii in cadrul clasificarii. Deci faptul ca s-au colecat cam aceleasi date e una insa ponderile in care au fost ele folosite sunt cu totul altele deci nu e deloc anormal ca rezultatul sa fie diferit.

        Astfel s-a ajuns ca Universitatea din Oradea (care a avut grad de incredere limitat din partea ARACIS) sa fie in categoria B, iar unele cu grad de incredere ridicat de fie in categoria A.

        Din punct de vedere al cercetarii, indicatorul folosit in clasificarea universitatii poate fi unul semnificativ (insa nu reprezinta o evaluare a calitatii activitatii didactice, manageriale, etc. din universitate). Problema acestui indicator este ca nu a fost impartit la numarul de cadre didactice din universitate. Astfel, nu e o masura a eficientei activitatii de cercetare din universitate ci a marimii acelei universitati. In afara universitatilor introduse pe usa din dos in categoria de cercetare avansata si cea de educatie si cercetare (aproximativ 20 de universitati), cu cat universitatea a fost mai mare (cu mai multe cadre didacice) cu atat a avut un punctaj mai ridicat. Sau, daca se punea problema unei eficiente financiare putea sa se fii impartit acest indicator la fondurile oferite universitatilor respective in perioada raportata (2006-2010).

        ARACIS-ul nu a facut o treaba prea buna de-a lungul timpul si s-a tot inclinat in fata unor interese. Problema e ca, dincolo de analizele superficiale, aceasta clasificare are foarte multe din caracteristicile evaluarilor anterioare:
        (1) validarea datelor raportate de universitati s-a facut intr-un mod superficial si exista erori masive de natura sa schimbe clasificarea.
        (2) metodologia a fost facuta dupa analiza preliminara a rezultatelor pentru a potrivi lucrurile sa iasa intr-un anumit fel
        (3) lipsa de transparenta (au pus doar ceea ce au raportat universitatile nu si indicatorii si scorurile obtinute ce au condus de fapt la clasificare)
        (4) Desi se insista pe faptul ca European University Association (EUA) a facut aceasta evaluare si clasificare rapoartele universitatilor au fost cerute in limba romana; deci expertii straini au analizat rapoarte in limba romana …. Mai mult, NICI UN RAPORT EUA NU A FOST FACUT PUBLIC.
        (5) cea mai mare parte din scorul relativ de influenta al univeristatii (95% la UBB si CUZA, 98% la Craiova) este obtinut din domeniile Matematica, Fizica, Chimie, Biologie. Deci acest factor determinant in clasificare e obtinut doar de programele respective (care merg din pacate foarte prost in privinta numarului de studenti). Deci o universitate este considerata de cercetare avansata, desi numai 4-5 programe din sutele de programe pe care le are produce indicatorul esential pentru clasificare.

        Sa speram ca aceasta redistribuire de fonduri va da rezultatele scontate si ii doresc mult succes domnului Ministru in acest demers. Insa metoda prin care a fost facuta este una jenanta si numai superficialitatea in analiza metodologiei, a rapoartelor universitatilor si a relatiei concrete cu organismul extern (EUA) va poate conduce la asemenea concluzii (se observa ca si domnul Vlaston raspunde numai la observatiile de cafea si nu la cele argumentate).

        • Domnu’ Mihai, nu mai spuneti prostii. Uitati-va la UEFISCDI, apare fiecare universitate cu toate articolele publicate in ultimii 5 ani. La punctul ISI(a) adica cel mai important.

          Comparati ASE Bucuresti cu UVT Timisoara. Desi sunt ambele doua universitati jalnice pe care le cunosc foarte bine, una e in liga I cealalta in liga II. Vedeti ca UVT are mai multe ISI decat ASE.

          Sau, uitati-va la Politehnica Timisoara, o alta institutie jalnica, plina de creaturi care distrug studentii, ma opresc aici cu descrierea, si pe aia ii cunosc foarte bine. Uitati-va si in lista lor. Veti vedea ca la ISI, (a) au o gramada de articole in dreptul carora scrie scor relativ de influenta cumulat = 0(zero) ceaa ce e imposibil la acest punct, ISI(a). Nu are ce cauta in liga I nici asta.

          Impartirea a fost politica, ca sa forteze universitatile din Timisoara sa fuzioneze. Iar pe ASE i-au bagat in liga I ca trebuia sa fie si o institutie care da doctorate in economie acolo….

          • Draga Domnule Iacob Merca,

            Din pacate nu ati citit cu atentie nici ce am scris eu.
            Am mentionat ca 20 de universitati au fost introduse pe usa din dos in clase superioare perfomantei lor. Ceea ce mentionati dumneavoastra se incadreaza exact intre aceste universitati pe care le mentionam.
            A fost posibil acest lucru pentru ca universitatile au fost impartine in 8 categorii inainte de a fi clasificate. Astfel ASE-ul (pe care-l mentionat) si SNSPA-ul sunt singurele univeristati de stat in cadrul categoriei lor (stiinte socio-economice si umansite). Drept umare au iesit pe locul 1 si 2 in clasa lor (chiar daca aveau cu scorurile acelea mici pe care le mentionati, nu au avut cu cine sa se compare. Conform metodologiei intra clasa de cercetare avansata si educatie si cercetare). Pentru cele tehnice s-a facut o alta categorie separata unde sunt doar 5 universitati. Pentru ca in categoria respectiva diferenta Poli Bucuresti are un scors semnificativ mai mic decat Uni Bucuresti a intrat si UT Cluj, iar pentru ca intre Poli Timisoara si UT Cluj a fost mica, a intrat si Poli Timisoara. Universitatea de Vest a fost in categoria universitatilor generaliste. Deci, chiar daca are un punctaj mai mare decat Poli Timisoara (chiar dublu in privinta SRI – factorul principal al clasfiicarii) distanta dintre ea si Universitatea Cuza (cea imediat in fata ei) era prea mare si nu a putut urca.

            DECI, DE ACEEA VETI GASI APROAPE 20 DE UNIVERSITATI CARE AU PUNCTAJE MICI COMPARATIV PENTRU CLASA IN CARE SE AFLA pentru ca au dost create aceste 8 categorii separate.

            Nu e rau sa nu compari merele cu perele, insa oricum le-au comparat pentru ca universitatile generaliste si-au obtinut peste 90% din punctajul SRI din Mate-Fizica,-Chimie-Biologie si au fost comparate cu altele care nu au aceste programe.

            In concluzie, ar trebui sa fiti mai rezervat cand spuneti ca „spun prostii” si ar fi fost bine doar sa va explicati nedumeririle. Daca a fost politic sau doar influente ale oamenilor puternici din educatie nu stiu. Eu doar va explicam cum au facut-o si care sunt problemele.

            Toate cele bune

  12. Din toata harababura iscata cu ocazia noii legi a invatamantului eu am observat ceva: anul acesta s-a oprit „fabrica de profesori” pt invatamantul preuniversitar. Or fi chiar atat de multi si buni, incat sa nu-si propuna marirea bazei de resursa umana calificata?!?

    Am observat ca daca te-ai trezit anul acesta ca vrei sa urmezi cariera didactica, tre’ sa-ti pui pofta’n cui pana la anu’ cel putin. Pentru ca pana acum, daca voiai sa devii profesor, dupa ce ai facut o facultate tehnica, de ex, trebuia sa faci niste cursuri de pedagogie (pe scurt). Acum nu mai merge: tre’ sa faci un master didactic. Numai ca nu exista facultati care sa organizeze acest tip de Master de formare initiala. (Cu exceptia UT de Constructii Bucuresti, care – naiba stie cum – dar s-a descurcat… cf ofertei de studii de la DPPD afisate pe situl lor).

    Deci, daca asta urmareste reforma in invatamant – micsorarea numarului de cadre didactice – ce se intampla in acest moment la DPPD-urile universitatilor din tara are sens!

  13. Un articol FOARTE INTERESANT ref provenienta absolventilor care au vreu sa intre in invatamant gasiti in ziarul adevarul din 23.09.2011:
    http://www.adevarul.ro/actualitate/Top_5_universitati_care_dau_profi_de_1_0_559144783.html

    Universitatile de stat spun/se apara (cand au curajul sa raspunda jurnalistilor) ca respectivii absolventi erau de fapt cei mai slabi…Era interesant de vazut si media cu care au absolvit respectivii si notele de la licenta (ministerul poate cere inspectoratelor situatia si cu media respectivilor candidati la licenta, ca presupun ca au depus un dosar ce are copie dupa diploma licenta) . Astfel argumentele celor ce conduc respectivele universitati nu ar mai fi fost asa usor de gasit. Se pare ca nici Babeş-Bolyai, condusa de fostul ministru Marga care critica vehement reforma invatamantului, nu este departe de Spiru Haret „oaia neagra” a invatamantului superior. Pana la urma invatamantul superior din Romania nu este decat o mare afacere pe bani foarte multi din care toti cei implicati isi doresc o felie cat mai mare.

  14. http://www.adevarul.ro/actualitate/Top_5_universitati_care_dau_profi_de_1_0_559144783.html

    Dupa cum puteti destul de lesne observa, oricum am intoarce-o, rectorii respectivi tot la bani si afaceri se gandesc, nu la altceva. Exemplu: „soluţia o reprezintă, consideră oficialul, introducerea cât mai rapidă a masteratului didactic, aşa cum cere deja Legea educaţiei. „O spun mereu: nu e suficient să fii un bun matematician, fizician sau filosof, e foarte important să fii un bun comunicator al materiei respective. Pai, nene rector, si acum exista modulele pedagogice I si II, si sunt oarecum inutile, iar ideea „masterului didactic” nu e altceva decat alta vaca de muls. Dovada? Notele alea mici, luate de candidatii la un post de profesor, sunt note luate in special la materia propriu zisa ce urmeaza a fi predata, nu la metodologie unde se iau in general note mai mari. Verificati!

  15. Eu nu stiu ce se intampla in alte universitati insa o stiu pe a mea (institutie importanta, nu dau numele). Nu numai ca, imediat ca a intrat in vigoare noua lege a invatamantului, dupa cateva zile in care balaurul s-a zbatut (zvonuri printre studenti ca vor ramane fara profesori, ca li se va mari taxa celor de pe locurile cu taxa, tot mai multe in ultima vreme, tot felul de idei soptite pe la colturi pentru a provoca nemultumirea studentilor) si a dat semne ca moare, acelasi balaur s-a regrupat si profesorii universitari, gasculite gasculite, au inceput sa isi reimparta interesele pe la colturi, baruri, terase si pub-uri. „Negocierile” au fost aprinse! Noua generatie care vine din urma in universitati este o gluma in 80% dintre cazuri. Majoritatea asistentilor din catedrele „cheie” sunt fiii, nepotii, stranepotii actualilor „mari” din universitati. Eu personal, la aceeasi universitate de care vorbesc, nu stiu nici un asistent care sa nu fie acolo pentru ca are o conexiune, fie pe linie familiala, fie politica, cu vreunul dintre sefii de catedra.

    • Speranta, parca as fi scris eu comentariul tau!! Si eu am fost student si am lucrat acolo pana am plecat in Chicago si inca mai am tangenta prin cunoscuti buni cu o „mare” universitate, dar chiar spun care, Universitatea de Vest din Timisoara. Proaspat retrogadata in liga secunda. Si acolo sunt toti rude intre ei. Familii intregi, in aceleasi catedre sau inter-catedre si facultati.

      Recent, cazul e celebru, Megan de la matematica, un fel de Cupola ca la mafia al facultatii lor de acolo de mate-info l-a dat afara pe Alin Pogan, cel mai valoros asistent, pentru ca acesta a refuzat sa-i mai puna coautor la lucrari. Megan e conducator de doctorat, ceea ce este incredibil pentru cine-l cunoaste. „Mai baiatule, tu esti doar un pion aicea”, i-a zis lui Alin. „Iar dumneavoastra sunteti o nulitate” i-a raspuns baiatul si a plecat. Direct in SUA. Unde se cam duc cam toti matematicienii romani.

      Sau, alta mare vedeta de acolo, Balint de la informatica lor. Acest tip e in comisia CNATDCU sau cum i zice, deci el spune cine promoveaza sau nu. Dar el are o amanta numita Braiescu Liliana, care e celebra prin tampenia ei. Dar are un doasar beton, plin de lucrari si granturi. Toate facute de amant. Asta si explica de ce informatica de la UVT e de rasul firmelor din oras, asta stiu ca-s in domeniu. Sunt celebri prin ignoranta lor. Nimeni nu-i angajeaza pe absolventii lor, prefera de la Poli. Fac. de mate-info si cea de fizica sunt pline de rude, sotii, consateni, nepoate si nepoti ai celor doua fosile, Megan si Balint. Un fel de stup cu locuri caldute, in care 2-3 tineri fac lucrarile ISI iar ceilalti/celelalte mananca mierea. Greata mie cand imi aduc aminte.

      Dar cele mai hilare „facultati” sunt dreptul si economicele. Aici, daca nu esti ruda sau pila cuiva, nu existi. Suta la suta rubedenii, familii intregi, inclusiv gineri si nurori. Si o prostie incredibila. Trebuia sa le puna standarde minimale mai grele la economice, sunt mult prea usor de trecut. In domeniile astea e cea mai mare adunatura de impostori, inclusiv la ASE care-i in prima liga. Ca aia i-au facut profesori si conferentiari pe astia de aici. Idem UBB Cluj. Pe drept i-au aranjat, au pierdut programul de doctorat. Economicele au pierdut numai doua domenii.

      Multe rude sunt ale profesorilor de la alte facultati. Fata lui Megan, Mihaela Neamtu e profesor acolo de matematica. In 2008 si 2009 a obtinut atat ea cat si taica-su granturi de la cncsis sau cum i zice, consecutiv, ca sa poata avansa repede. Foarte furiosi au fost alti tineri de acolo dar daca comenteaza careva este imediat terminat. Decanul de la drept e Motica care la revolutie in 1990 a batut cu pumnii o profesoara in holul universitatii. La economice e decan chiar nepotul rectorului Talpos, Pirtea. Acest individ este celebru prin duritatea si nesimtirea cu care trateaza angajatii si angajatele. Normal, are pe unchi in spate. M-am uitat sa vad si eu cum naiba un astfel de individ a avansat profesor plin la varsta lui. Si am gasit lista lui cu lucrari pe google. Nu are absolut NICI un articol publicat in vreo revista ISI cu factor de impact. O gramada de prostii locale sau la sesiuni unde se duce pe banii universitatii. Incredibil dar cred ca si la ASE e tot asa. Iar granturile au fost o mare risipa de bani ai statului, nu au nici o aplicare practica si nu rezolva nici o problema mare teoretica. In orice univ. din SUA un grant se da pentru rezolvarea unei probleme bine definite, importanta, nu asa, teme generale.
      Iata lista de „lucrari”:

      http://www.ngrplat.uvt.ro/pdf/marilen_pirtea_publications.pdf?page=workon

  16. Situatia este valabila la toate universitatile din Ro. Un caz simplu de persoane ce fac parte din asa-zisa „noua generatie” (bine ancorate in facultatile din Ro):

    http://www.fpse.ro/images/CVURI/PSIHOLOGIE/cv_laurentiumitrofan.pdf
    RUDA cu
    http://www.fpse.ro/images/CVURI/PSIHOLOGIE/cv_mitrofan_nicolae.pdf
    http://www.fpse.ro/images/CVURI/PSIHOLOGIE/cv_mitrofan_iolanda.pdf

    Florinda Golu ruda cu mai-cunoscutul Golu (tot din zona psihologiei -http://www.aos.ro/site_mod/GOLU%20MIHAI.pdf):

    http://www.unibuc.ro/n/organizare/dirresumane/post-vaca/desf-conc-orga-in-facu/docs/2011/sep/02_12_25_04CV_Golu_Florinda.pdf
    uitati-va un pic la ani -cum a trecut de la masterat la asistent si la doctorat (avand insa timp sa mai faca un masterat in interiorul lui)…

    Vedeti acolo articole in reviste internationale de referinta? Vedeti carti /capitole publicate la edituri academice din Occident? sa trecem de articole aparute in gazeta de perete sau la editura universitatii si de „stagii” (de 2-4 saptamani) in strainate…

    Nu neg eventuala lor competenta profesionala ci ascensiunea fulminanta in absenta unor lucrari academice recunoscute international… nu stiu ce fel de concursuri au avut loc in acea facultate dar ma indoiesc ca in Romania nu ar fi existat macar 1-2 tineri capabili sa prezinte un CV mai de Doamne ajuta la ditamai Universitatea Bucuresti… Cum sa mai speram ca in viitor va fi mai bine cand eventualilor candidati le va imposibili sa intre in cercul restrans pe motiv ca nu sunt locuri scoase la concurs. Nu stiu cine valideaza in Ro inaintarile in grad fara sa ceara dovada clara ca x ori y au competenta academica necesara pentru a ocupa pozitia z in universitatea W…

    Comparati putin cv-urile de mai sus cu acesta:
    http://www.clinicalpsychology.ro/membrii-si-colaboratori/prof-%E2%80%9Caaron-t-beck%E2%80%9D-univ-dr-daniel-david/

    Trageti singuri concluziile ref. diferenta dintre ele!
    Nu cred ca voi apuca ziua in care invatamantul universitar din Ro sa fie acceptabil in ansamblu (dpdv al calitatii) in raport cu cel european…

  17. Cu atatia „specialisti” in psihologia transporturilor si a muncii este ciudat ca se aplica in Ro niste teste de tot rahatul, de vreme ce toti dobitocii pot ajunge soferi (chiar profesionsti) ri mari directori evazionisti… nu mai vorbim de amaratii care se sinucid in garda (armata) ori in post (politie)! Nu sunt in stare sa faca niste teste de calitate desi sunt „mari” cercetatori…

  18. Da gina, adevarat, si e foarte bine cum a facut cristian. Asta vroiam sa spun, sa dezvaluim lucrurile urate ascunse, sa facem diagrame pe universitati, si as incepe cu astea din primele 2 ligi, sa vedem clar, who’s who, cine e ruda cu cine, fiecare ce dosar are si sa comparam dosarele cu criteriile astea minimale noi. Adica sa se vada clar, cu nume concrete si dosare concrete, cine lucreaza in marile universitati din tara. Si toate porcariile ce s-au facut si se fac acolo. Didactic, stiintific si moral, ei trebuie sa raspunda in fata societatii.

    Ca imi aduc aminte cand eram tanar elev si am intrat la UVT Timisoara ce mic ma simteam printre profesorii aceia cand veneau si ne predau o ploaie de lucruri noi, neanuntand tematica si continutul cursului dinainte cum se face in lumea civilizata si transformandu-ne in simpli scribi care scriau ce zicea faraonul. Apoi, dupa ce i-am cunoscut mai bine si am vazut toate porcariile care le faceau, examene pe spagi si sex, plagiatura din articole si carti pe care nu le intelegeau etc, mi s-a facut scarba. Astfel de creaturi nu au ce cauta in universitati. Dar ei inca stapanesc universitatile din tara, vezi la TV cazuri de imorali si plagiatori-dar cati sunt in realitate!!!! Si acuma le lasa mostenire progeniturilor sau pilelor lor, asta ma infurie cel mai tare.

  19. Va exista intr-adevar reforma atunci cand criteriile aplicate celor evaluati vor fi mai intai indeplinite de cei care evalueaza, respectiv membrii comisiilor CNATDCU. In aceste comisii exista oameni valorosi, cu o activitate stiintifica remarcabila, dar s-au strecurat si o multime de oameni al caror singur merit este faptul ca au prieteni cu influenta. Am vazut multe exemple discutate pe diverse forumuri, de aceea aduc si eu in discutie un exemplu intalnit intamplator cand se discuta despre ARACIS.
    La comisia de inginerie mecanica, Lungu Adrian (acum doar membru al comisiei, dar fost presedinte!!!) nu indeplineste nici macar standardele pentru conferentiar, si in plus mai este in inca in conducerea ARACIS…Desi se recomanda in CV cu doctorat in Japonia, PD in USA, o lista impresionanta de proiecte atribuite de CNCSIS, lista de lucrari nu contine nici o lucrare publicata intr-un jurnal serios, cu scor relativ de influenta…Mai este si conducator de doctorat!!! Ce exemplu da el doctoranzilor? Un astfel de personaj va incerca sa impiedice promovarea persoanelor care muncesc si merita!

  20. Facultatea e locul unde te duci cu un bagaj serios si certificat de cunostinte ,adica baza ,peste care adaugi alte cunostinte ca sa incepi o cariera profesionala intr-un anumit domeniu , catre care se presupune ca ai chemare , vocatie ,har…

    Madam Andronescu nu se oboseste sa inteleaga aceste aspecte si vrea sa intre la Medicina cei care au luat 3 la Biologie (dar media 7 pe total la Bac), ca doar nu va fi ea operata de acei absolventi (pt ea avem spitalul Elias sau direct avionul spre Viena):

    http://www.gandul.info/news/cum-ai-putea-intra-la-facultate-chiar-daca-nu-ai-luat-bacul-parlamentul-va-dezbate-posibilitatea-introducerii-in-universitati-a-anului-pregatitor-exclusiv-8814530

    Este clar ca reforma nu este ireversibila. Traiasca PSD!

  21. Ce se mai intampla cu ierarhizarea programelor de studii din universitati, domnule Vlaston?Ministrul declara acum vreo doua saptamani ca va fi facuta publica inainte de inceperea anului universitar, intr-un interviu aparut pe Hotnews. Stiti ceva? Sau daca nu, nu puteti sa-l intrebati pe dl. Ministru? Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro