joi, decembrie 1, 2022

A fi cinstit este garanţia că nu ajungi şef la ANAF

Nu cred că este o simplă întâmplare nefericită faptul că ultimii patru şefi ai ANAF – Daniel Chiţoiu, Sorin Blejnar, Şerban Pop şi Gelu Diaconu – au ajuns la DNA. Nu cred că este o întâmplare nefericită faptul că, doar în ultimele şase luni, doi vicepreşedinţi ai ANAF – unul dintre ei, Romeo Nicolae, fiind chiar şeful direcţiei antifraudă – au fost luaţi de procurorii anticorupţie. Nu.

Ne confruntăm cu un sistem politic care acţionează în stil mafiot şi plasează la ANAF numai personaje coruptibile, care au rolul de a proteja clientela grupării aflate la putere. Cazul ICA-Antena 3 – caz în care, de ani întregi, ANAF nu reuşeşte să recupereze prejudiciul de 60 de milioane de euro – este exemplar. A fi cinstit este o garanţie că politicienii nu te vor pune şef la ANAF. Nici la centru, nici în provincie. Dosarul Govor-Dolineaschi arată cum s-au bătut filialele PSD şi PNL din Satu Mare pe funcţiile de conducere la inspecţia fiscală din acest judeţ. „De aia controlul s-a împărțit în două, ca unul să meargă la ei, unul la noi”, spunea Mircea Govor, şeful PSD Satu Mare, despre disputa cu liberalii. Bineînţeles că aşa s-a procedat în mai toate judeţele, toate numirile au fost „politice” („politice” fiind în acest caz sinonim cu „mafiote”) fără nici o ruşine. DNA-ul, cu vreo sută şi ceva de procurori şi peste 8.000 de dosare pe cap nu are cum să-i prindă pe toţi.

Acesta este ANAF-ul, azi. Degeaba a fost destituit – cu mare circ! – Gelu Diaconu, structura este putredă până în măduva oaselor. Pentru mine este un mare semn de întrebare cum de îşi mai plătesc contribuabilii români impozitele. La ghişeu se ciocnesc de funcţionari obtuzi şi aroganţi, iar în vârful structurii ştiu că se află o reţea de tip securisto-mafiot cu susţinere politică. Am observat că ANAF se laudă cu încasări miraculoase în anul 2015. Este posibil. Dar acesta este rezultatul hăituirii, în manieră pur fanariotă, al contribuabililor mici şi mijlocii. Nu am văzut nici un dosar spectaculos de evaziune fiscală la vârful piramidei politico-economice, încheiat eventual cu sesizarea DNA. Nici unul.

Aceasta fiind situaţia, cred că cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă acest Guvern şi viitorul Legislativ – în speranţa că, după 2016, scăpăm de puşcăriabili – este să restabilească o minimă încredere între contribuabili şi cei care colectează taxele. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Grecia: colectorii sunt scuipaţi, înjuraţi, ameninţaţi. Nu doar pentru că grecilor nu le place să-şi plătească taxele – nimănui nu-i place, cu excepţia, poate, a doamnei Ioana „Usturoi” Petrescu, dacă vă mai aduceţi aminte de acest ministru al Finanţelor. Ostilitatea contribuabililor greci are drept cauză o situaţie neplăcut de asemănătoare cu cea din România: instituţia care colectează taxele este coruptă şi politizată.

Este o chestiune de timp până când şi contribuabilii români se vor revolta împotriva ANAF, într-o formă sau alta. Să nu credeţi că în SUA temutul Internal Revenue Service (IRS) nu s-a confruntat cu scandaluri – în prezent se derulează proceduri de demitere a lui John Koskinen, şeful instituţiei – dar există mecanisme democratice care reacţionează la fiecare suspiciune de abuz. Sunt două mecanisme din care România se poate inspira şi pe care le poate adapta. În primul rând, în Congres există un aşa-numit comitet pentru supravegherea şi reforma administraţiei – „Committee on Oversight and Government Reform – în fapt o adevărată structură de anchetă, cu puteri extinse. The Time îl definea acum câţiva ani pe preşedintele comitetului drept „The scariest guy in town”. Dar într-un comitet cu puteri atât de mari trebuie să fie prezenţi parlamentari impecabili din punct de vedere al integrităţii şi nu cred că mai trebuie să spun ceva în plus. Un al doilea mecanism din care România se poate inspira este cel al „Avocatului (ombudsman-ul) plătitorilor de taxe”. Numele spune totul: acest oficiu îi ajută pe contribuabilii americani atunci când intră în coliziune cu IRS-ul. Sigur, sunt conştient că o astfel de instituţie nu şi-ar atinge scopul dacă în fruntea ei ar fi numit un Victor Ciorbea.

Faptul că românii nu au ieşit încă în stradă atunci când au văzut cât de coruptă este instituţia care le colectează taxele şi îi hăituieşte pentru fiecare leu neimpozitat, nu trebuie să ne liniştească. Undeva, cumva, aceste tensiuni vor izbucni, dacă nu se face curăţenie în profunzime.

ANAF nu trebuie să mai fie o malformaţie post-comunistă a Securităţii, coruptă şi subordonată politicienilor.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Subordonarea politică a ANAF e oarecum discutabilă. Adică șefii plătesc politicienilor sume adevărate pentru a fi numiți în funcție, deci asta nu e tocmai ”subordonare”. Atât timp cât un șef de serviciu plătit cu 2.000 de euro pe lună e dispus să ”cotizeze” cu sume de ordinul a 30.000 – 40.000 de euro pentru a ocupa acel post („un miliard juma’te”, după propria afirmație) se poate presupune că și la vârful instituției lucrurile stau cam la fel, însă pe sume mult mai adevărate.

    Și cum la o singură returnare ilegală de TVA de 5 mil.euro șpaga e 1 mil.euro (care trebuie împărțit și el totuși) e evident că acea ”cotizație” inițială a fost o investiție cât se poate de profitabilă. Problema e că singurul DNA care își face într-adevăr treaba e cel din București. Serviciile teritoriale din țară sunt la fel de corupte ca și restul insitituțiilor statului, astfel că șefii locali ANAF ajung înștiințați când au fost depuse plângeri împotriva lor, nu cercetați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carte recomandată

 

 

 

Carte recomandată

 
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro