duminică, mai 29, 2022

A fost demisia și strada. Acum soluții, domnilor!

Câștigătoarea premiului Pulitzer, Barbara Tuchman, în una din ultimele sale cărți The march of Folly. From Troy to Vietnam prezintă felul în care elementele de decizie politică reușesc – contrar tuturor argumentelor logice, faptelor și sfaturilor, să ia cea mai proastă decizie politică. Referindu-se la Papii anteriori Reformei, la administrația americană în timpul războiului din Vietnam sau la clasica Troia, dânsa arată cum lipsa înțelegerii reale a percepției populației, înconjurarea factorului decizional cu sfătuitori identici în păreri, neasumarea greșelilor (deoarece este mai simplu să continui un eșec spre soluții utopice viitoare decât să îți asumi un nou curs al lucrurilor), incapacitatea de a reforma sistemul chiar și atunci când toate vocile avertizează asupra pericolelor continuării unui curs prezent duc la dezastre ce puteau fi demult evitate.

Azi, guvernul României și-a depus mandatul. Premierul Boc, în fața unui val de antipatie generală, care unește pentru a nu știu câta oara români de orientări diferite, cu interese diferite – divergente chiar, renunță să mai fie calul de bătaie al propriului partid și în același timp al opoziției. Identificarea inamicului comun este facilă, înlăturarea lui firească, problemele care decurg mai departe însă, imposibil de rezolvat. De la soluția tehnocrată pe care colegii editorialiști uită să o asimileze procedeelor mai puțin democratice, cum de altfel ar trebui să facă (Imaginați-vă o țeavă spartă în apartament, apa peste tot și doua tipuri de proprietari – cel care suna un instalator priceput și îi spune: repara cum te taie capul, ia câți bani vrei din casă numai repara! și cel care suna un instalator priceput și îi spune: repară, dar vezi că eu te-am chemat, te plătesc atâta și vreau problema rezolvată), la remaniere, un guvern al opoziției etc. , propunerile aruncate au fost multiple, în ton cu bombardamentul mediatic al datului cu părerea.

Deși nu există un răspuns salvator, încercările nu lipsesc, iar vocile blocate intr-un trecut proiectat în viitor par a răsuna mai tare ca oricând. A vrea să fie ca înainte – ca în perioada guvernărilor post-decembriste, ca în interbelic, ca pe vremea lui Ceaușescu, a lui Cuza, a lui Țepeș – nu ajută deloc cetățenilor care ar trebui să privească spre viitor. Lor mă adresez pentru că, deși nu mulți politicieni cred asta, electoratul are darul rar de a ști, atunci când trebuie, să aleagă.

Președintele a reușit paradoxul de a da și a lua mulțimii elementul catalizator, creând probabil un caz clasic de folly (eng.) . Cu darul impulsivității de care a dat dovadă de atâtea ori (de care se pare că suferă și Blaga, Udrea sau Baconsky), a atacat un simbol al unei umanități percepute, la nivelul Ardealului cel puțin, ca exemplară – doctorul Arafat. Trebuie să fie o performanță demnă de cartea recordurilor să pierzi într-o noapte și ultima brumă de electorat din câteva județe, aici mă refer la Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, și o parte a Clujului, unde oamenii își amintesc de tristul accident de elicopter în care a fost implicat un echipaj SMURD, de doctorii și infirmierii aflați la limita epuizării de pe mașinile Arafatului, și de faptul că dacă pățești ceva grav vin ei și te rezolvă, electorat care vedea că cei condamnați zilele astea – Năstare, SOV etc. făceau parte din altă structură politică. Dar talentul de jucător al președintelui a ieșit ca bula de oxigen la suprafață, scandalul a fost subtil mușamalizat sub masca cooperării iar piața revoltată și-a pierdut elementul catalizator primordial. Nu știu daca această pierdere este bună sau rea (a oferit șansa punerii pe tapet a unor probleme alternative?), cert e că un altul nu a mai existat după. De la protecția animalelor și suporterii deranjați de ultimele reglementări pe stadioane, la demiterea președintelui, guvernului, fiecare subiect ridicat a reprezentat o supapă a unei refulări mocnite care abia aștepta să răbufnească. Faptul că s-a reușit acest lucru într-un mod violent ridică și mai multe semne de întrebare referitoare la capacitatea de gestiune a unor crize în România.

Acum Opoziția. Nu știu cine consiliază cele două partide principale aliate, cert e că fie vocile care ar trebui să facă asta sunt sublime dar reușesc bară după bară. Gesturile penibile de asociere cu protestatarii, terminate de câteva ori în busculade și îmbrânceli, mitingurile paralele și discursurile axate pe dictatura președintelui, pe corupție și doar tangențial pe incompetența celor de la guvernare (adevărata problemă, dar când te legi de incompetența altuia, lumea are tendința să aștepte competența proprie), au fost cât se poate de periate de Antene, deși impactul public a rămas, cum bine realizează și dânșii, inexistent. Electoratul este mult mai atent la prezentarea greșelii pentru că a. este identificabilă, b. oferă șansa unei soluții alternative, și c. educă. Cu toate astea Opoziția a refuzat să urmeze acest argument, propunând în schimb eternele promisiuni românești, sortite de la bun început eșecului, cel puțin în percepția publică. Lumea va vota USL, pentru că nu vrea să i mai vadă pe ăștia, nu pentru platforma program a Alianței, ceea ce ne aduce din nou la varianta celor două rele între care alegătorul va trebui să se decidă.

Dacă președintele suferă  de impulsivitate, opoziția este tributară gesturilor romantice. Revoluție, Jos Tiranul, Uite demisia din Parlament, nu e demisia din Parlament, sunt idei într-un du-te vino decis parcă dimineața la cafea. Percepția gesturilor de acest tip este una ironică, același folly prezentat la început se pare că afectează în egală măsură pe cei ce se vor viitorii factori decidenți în România, deși de data asta sub forma perpetuării, contrar tuturor semnalelor, a unei interesante mascarade politice.

Se pare că singurul lucru pe care fiecare tabără uită să îl folosească  este chiar politica: acea arta care implică convingere, compromis, dialog, critică. PDL-ul ar trebui să încerce câteva soluții, altele decât tăieri salariale și taxe suplimentare, poate cine știe, chiar reușesc, nu de alta dar electoratul nu cred ca a ales actuala putere pentru capacitatea de a administra bugetul (cum bine a observat dl. Badea într-o emisiune mai veche a dânsului), ci pentru rezolvarea unor probleme ușor identificabile. Iar USL-ul ar trebui să înceteze să mai vadă votantul ca pe un etern cetățean turmentat ușor de dus de mâneca și să propună ceva, orice pe lângă Demisia! Demisia! Riscul și de o parte și de alta s-ar putea să dea roade, pentru că stagnarea, reciclarea ideilor și  incompetența în mod clar nu dau.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Faceti o greseala fatala in analiza. Aici nu mai e vorba doar de dialog, intelegerea celeilalte parti . Aici e vorba de o realitate crunta, Adrian Nastase, Ponta, Iliescu, Antonescu, Voiculescu incearca sa fure inca o data Romania.

    Daca le spunem frumos ca nu-i mai vrem, am vaga impresie ca nu le pasa!!

  2. Nota 10 pt articol .
    Politicieni nostri fac orice mai putin politica , Lumea e satula de aceeasi inculti, lenesi, hoti sa nu uitam cum a iesit Iliescu a doua oara ca sa nu fie votat Vadim , acum o sa iasa iar tabara care in ultimele doua dati a fost „ii votam pe ceilalti numai sa nu mai iasa astia” . Din pacate asa se pare . Iar daca asta se intimpla putem stinge linistit becul nu mai are rost sa asteptam pina la ultimul care pleaca.

  3. „incompetența celor de la guvernare (adevărata problemă, dar când te legi de incompetența altuia, lumea are tendința să aștepte competența proprie)”

    Fain, aveti talent. Scrieti mai des :)

    • teoretic , e corect .. dar sa ne amintim de solutiile pompoase propuse de PDL in campanie , si acum sa revizuim ultimi ani si sa vedem cat de reale au fost …

      si solutiile sunt la fel ca si promisiunile din campania electorala … se alege 0 de ele , important e sa avem oameni care sa vrea intradevar sa faca ceva , in rest sunt sigur ca se gasesc milioane de oameni capabili in tara asta .

  4. cam slabut articolul….falco !!! solutia e regionalizarea….cu cativa ani in urma la Sibiu nu o fost guvernul German ci GUVERNUL BAVAREZ…..!?

  5. solutia nu este la partidele politice, toti sunt prizonierii constitutiei iliescience; dupa consultari, presedintele propune parlamentului un premier, atit timp cit nu exista un partid majoritar. o sa urmeze lovituri in palament, balacareala pina la toamna. instabilitate politica, nu neaparat economica, aici suntem oricum varza. solutii de limitare a avariei, cu o europa in deriva, nici noi nu prea putem face multe. asteptam sa vedem ce o fi, in orice caz nimic bun nu se contureaza

Dă-i un răspuns lui Radu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Muresan
Doctorand, an terminal, la Universitatea Babeș-Bolyai în cotutelă cu Universitatea Sapienza din Roma. Lucreaza la o teză asupra spațiului public în România Comunistă.

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro