miercuri, iulie 24, 2024

A fost Rusia „forțată” de Occident să inițieze „operațiunea specială” din Ucraina?

Rusia justifică războiul devastator început în Ucraina, pe care-l numește „operațiune specială”, folosind următoarele argumente: Occidentul (NATO și UE) amenință securitatea Rusiei, prin încercarea de integrare europeană a Ucrainei și prin aderarea acestui stat la NATO, urmând ca pe teritoriul ucrainean să fie dislocat armament strategic (nuclear). Acest lucru nu poate fi permis de Rusia, care se vede pe sine drept o superputere, care are drept să controleze un spațiu geopolitic exclusiv, ca în perioada Războiului Rece. Adesea se face comparație cu criza rachetelor din 1962, când Statele Unite au forțat URSS să scoată rachetele nucleare din Cuba, acestea fiind considerate o amenințare la adresa securității naționale americane. Însă, atunci, rachetele erau deja instalate în Cuba, americanii nu au invadat/bombardat insula și l-au tolerat în fruntea Cubei pe Fidel Castro, deși l-au considerat permanent un soi de terorist. În cazul ucrainean, nu exista niciun armament strategic NATO în Ucraina, perspectiva aderării acestui stat la NATO era complet improbabilă, iar rușii au invadat Ucraina printr-o amplă operațiune militară de ocupație. Mai mult, Putin caută să elimine conducerea Ucrainei, aleasă democratic, afirmând că aceasta e o bandă de „drogați” și de „fasciști”, prin urmare complet nelegitimă, Zelenski și acoliții săi fiind caii troieni ai „ticăloasei” politici occidentale față de o Rusie pașnică. De asemenea, Putin declară, printre altele, că națiunea ucraineană nu există și devine tot mai evident că se dorește anexarea Ucrainei la o renăscută Uniune Sovietică, în ciuda declarațiilor oficiale, care spun că Rusia vrea „doar” o Ucraină neutră.

            Am văzut că mulți cred în această narațiune, considerând că Occidentul este vinovat de fapt de începerea războiului iar Putin este doar un lider constrâns, așa cum s-a văzut și Hitler pe sine în 1939, să atace pentru că altfel țara sa ar fi distrusă. În cele ce urmează, invit să medităm mai serios dacă chiar așa stau lucrurile, dacă Rusia este o victimă inocentă a „conspirației mondiale” și, de asemenea, să vedem care este partea reală de vină a Vestului: oare nu toleranța excesivă față de regimul lui Putin, naivitatea în ceea ce privește posibilitatea unui dialog deschis și creșterea dependenței față de importurile de materii prime rusești?

            La sfârșitul anilor ’70 ai secolului XX, URSS era pe val, având o armată mai mare și mai puternică decât cea a SUA, care se confrunta cu mari probleme economice și sociale. De asemenea, avea și foarte mulți aliați în întreaga lume. Paradoxul a fost că momentul de apogeu a coincis cu începutul unui declin rapid, explicația ținând în special de criza sistemului socio-economic de tip comunist, care se gripa la toate încheieturile. Și acum se discută dacă intervenția în Afganistan din 1979 a fost una generată de încrederea prea mare a liderilor sovietici în puterea lor sau, din contră, a fost o cale de rezolvare a unei crize care se generaliza. Este însă cert că Iuri Andropov, fost șef KGB, devenit pentru scurtă vreme secretar general al PCUS, avea clar reprezentată întreaga hartă a dezastrului încă ascuns.

            În acest timp, în SUA, Ronald Reagan căuta să remobilizeze Occidentul, trecând de la politica de coexistență pașnică la una de „challenge” a Uniunii Sovietice, considerată drept „Imperiul răului”. Rivalitatea dintre cele două superputeri s-a redeschis, la fel de intens ca în anii ’50. Nu e locul să discutăm despre detaliile proiectului politico-militar al lui Reagan, cert este că el avea în vedere o confruntare pe termen lung, cu un inamic considerat absolut redutabil. Din acest motiv, administrația americană a rămas la început șocată de propunerile „năucitoare” ale noului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care căuta o înțelegere cu americanii, pentru a ușura statul sovietic de cheltuielile militare tot mai împovărătoare. La început, Reagan a privit cu suspiciune această deschidere, dar cum nici America nu stătea grozav din punct de vedere economic, el a acceptat, relațiile sovieto-americane încălzindu-se într-un fel de neconceput cu doar câțiva ani înainte. „Drujba” și ”mir” (prietenie și pace) au fost atunci cuvinte aflate pe toate buzele, și din Est și din Vest, toată lumea considerând că a venit momentul ca Războiul Rece să înceteze.

            Nimeni nu știa însă de la început cum vor evolua lucrurile, nimeni nu a prevăzut degradarea extrem de rapidă a puterii sovietice, fapt care a generat, treptat, în plan real, o relație asimetrică între cele două superputeri, fapt care s-a văzut limpede în modul în care au fost gestionate problemele europene. Gorbaciov s-a văzut pus în fața situației existente în statele din Europa de Est, în care societatea civilă contesta tot mai vehement dominația sovietică și regimul comunist. Mișcarea „Solidaritatea” din Polonia și măsurile excepționale luate în 1981, când generalul W. Jaruzelski impune legea marțială, pentru a preveni o invazie sovietică, au fost un semn clar că spațiul est-european nu mai poate fi controlat doar prin forță brută. Meritul istoric al lui Gorbaciov a fost că a renunțat să transforme Europa de Est în ruine, așa cum face Putin acum în Ucraina, și să lase libere popoarele din Est, sperând să mențină o influență a URSS prin soft power, el concentrându-și eforturile pe păstrarea Uniunii Sovietice, a cărei prăbușire, iarăși, nu a prevăzut-o nimeni.

            Evenimentele din jurul anului 1989 din Europa de Est s-au desfășurat cu deplinul acord al celor două superputeri. Evident, așa cum se întâmplă de fiecare dată, după un acord între mari puteri urma competiția pentru influență, fiecare urmând să aibă o prezență, într-o formă sau alta, în regiune. Însă, colapsul Uniunii Sovietice (neforțat de Occident, ci de propriile hibe) și ostilitatea unei mari părți a societății est-europene față de fostul ocupant a schimbat complet realitatea geopolitică în defavoarea Moscovei.

            Occidentul s-a trezit în fața unui spațiu imens, complet dezorganizat, măcinat de crize economice profunde, care au pus bazele unei migrații uriașe, vizat fiind vestul Europei, precum și de conflicte cu iz naționalist, fenomen considerat de Occident, încă din anii ’50, drept definitiv rezolvat. Cine a citit cărțile serioase despre extinderea NATO și UE, știe că aceste extinderi s-au lămurit treptat ca fiind singurele soluții, la acel moment istoric, pentru a ordona un spațiu haotic, mulți occidentali ezitând să integreze un Est al Europei care, în anii ’90, era foarte departe de ceea ce se construise între timp în Vest.

            La această decizie a contribuit foarte mult determinarea unor state, precum Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria (grupul de la Vișegrad) care aveau și societățile civile cele mai anti-comuniste, iar guvernele trecuseră hotărât la eliminarea rămășițelor comunismului din mediul socio-economic. Ele se prezentau drept „Occidentul răpit” de sovietici, sovietici fiind văzuți ca reprezentanți ai unui „spirit oriental” care nu avea nicio treabă cu Europa. Expresia a fost făcută celebră de Milan Kundera și a devenit un portdrapel al luptei acestor state pentru a intra în structurile euro-atlantice. Lor li s-au adăugat țările baltice, unde populația a rămas mereu ostilă URSS, efortul local fiind suplinit de o excepțională emigrație din Vest, care s-a implicat masiv în desovietizarea și democratizarea societății locale, cerând aderarea micilor republici la structurile occidentale. Voința națională a contat foarte mult în acest proces, o voință națională pusă la îndoială de viziuni geopolitice care pun accentul pe interesele structurilor de tip imperial.

            Cât privește România, ea a continuat să rămână condusă, în cea mai mare parte, de reprezentanți ai fostei elite național-ceaușiste, care apărau ideea „independenței” și „suveranității” României, deopotrivă în raport cu Vestul, dar și cu Estul. Vorbim de o independență iluzorie, care folosea protipendadei comuniste, care a condus la izolarea și sărăcirea fără precedent a țării. Această elită, compusă din foști șefi comuniști și membri ai fostei Securități, a preluat controlul asupra pârghiilor economice și politice, combătând opoziția din interior și ținând, pe cât era posibil, la distanță, pe reprezentanții atât de dispersatei emigrații românești, expresii ale aceste politici fiind lupta împotriva fenomenului Piața Universității și interzicerea intrării în țară a regelui Mihai. Această elită păstra nostalgia pseudo-independenței din anii ’80 și rămăsese cu teama și respectul față de URSS, idei pe care le-au transmis unor noi generații de azi, care critică neostoit Occidentul și caută să justifice războiul dus de Putin sau, cel puțin, să insiste pe „vina ambelor părți” și pe ideea de neutralitate a României, care, chipurile, ar servi mai bine interesul național. Ce a făcut ca, în cele din urmă, această elită, care înțelegea prea puțin valorile occidentale, să meargă alături de Occident? Dezastrul economic, care nu putea să fie rezolvat decât prin apropierea de Vest, și teama că România ar putea să rămână în afara unor structuri extrem de puternice și să devină victimă sigură a unor pretenții revizioniste (teama că o Ungarie membră UE ne-ar putea lua teritorii, în mod paradoxal, a ajutat la luarea deciziei).

            Inițiative pro-occidentale state din Est și războaiele iugoslave au determinat Occidentul să acționeze hotărât și coerent, impunând un set de principii esențiale. Statele care urmau să adere la structurile euro-atlantice trebuiau să fie în mod obligatoriu democratice, să facă reforme în direcția unei economii de piață, să pună surdină aspirațiilor naționaliste, acceptând frontierele recunoscute internațional. Din acest motiv România a trebui să semneze tratatul cu Ucraina, în 1997, nu pentru că, așa cum spun unii, Ucraina ar fi forțat România. Acel tratat a însemnat una din bazele intrării României în NATO și UE, care garantează integritatea frontierelor recunoscute internațional. În cazul iugoslav, măcelurile interetnice și dorința de modificare prin forță a granițelor dintre republicile foste iugoslave a determinat Occidentul să intervină, mai întâi ca arbitru, apoi în forță. Nu insist asupra subiectului, prea complex și controversat, trebuie doar spus că recunoașterea Kosovo a fost văzută ca un gest excepțional, într-un context excepțional, care nu ar trebui să introducă o regulă în relațiile internaționale, integritatea frontierelor recunoscute internațional fiind văzută ca un pilon esențial al stabilității.

            În tot acest timp, Occidentul a tratat cu multă considerație o Rusie slăbită și aflată în plin haos. I s-a recunoscut locul în Consiliul de Securitate pe care-l deținuse fosta URSS, prin acorduri semnate în 1994, Ucraina a predat Rusiei întreg arsenalul atomic existent pe teritoriul național (Ucraina ar fi devenit a treia putere nucleară a lumii, dacă păstra focoasele ce-i reveneau procentual). Ucraina se definea ca stat non-nuclear, primind garanții de securitate internaționale, inclusiv din partea Rusiei. Rusia nu a fost deranjată în Asia Centrală, în Caucaz (unde a făcut ce a vrut în Cecenia) dar și în foste republici sovietice din Europa de Est, care au preferat să rămână apropiate de Rusia (inclusiv în cazul Republicii Moldova, a fost lăsată să-și facă jocul în Transnistria) deși, Occidentul, dacă voia, pute să profite mai mult de o Rusie în degringoladă.

În fapt, Occidentul a sprijinit Rusia, pentru ca aceasta să aibă capacitatea să gestioneze imensul arsenal nuclear  (cu care acum amenință omenirea) și de a cărui risipire (vânzare către teroriști) Vestul se temea îngrozitor, precum și pentru a evita ca și din Rusia să vină noi valuri de imigranți. În plus, terorismul, care părea în anii ’90 drept cea mai importantă amenințare la scară mondială, cerea o Rusie – actor statal în relațiile internaționale puternică. Mai mult, deși NATO s-a întins către Est, tot armamentul strategic s-a păstrat dincolo de frontierele de dinainte de 1989. Occidentul și-a creat iluzia că Rusia va adopta, asemeni țărilor din estul Europei, valorile liberale occidentale, devenind un partener al Vestului, într-o cooperare reciproc avantajoasă. Boris Elțîn a părut, pentru câțiva ani, că reprezintă această garanție, însă a fost o iluzie. Structurile sociale profunde, modul în care societatea se raportează la stat, tipul de stat și tipul de lider politic, care vine din timpul țarilor, trecând prin era sovietică s-au dovedit mai puternice. Nu insist asupra lor, deoarece există multe analize de acest gen (vezi cartea clasică a lui Françoise Thom, Putin și putinismul).

Odată cu Putin, Rusia se întoarce la excepționalismul mesianic, la refuzul de a fi parte a concertului european și internațional, la afirmarea ideii că este o superputere, care are dreptul la un spațiu geopolitic și geostrategic exclusiv, o lume în sine, cu valori și principii diferite de cele europene. Distrugând pe oligarhii „liberali” din vremea lui Elțîn, Putin a dat rușilor sentimentul unei siguranțe și a unei coerențe, prin revenirea la tipare sovietice. În loc să folosească sumele imense de bani rezultate din vânzarea resurselor naturale în modernizarea societății și a unei economii deschise și performante, Putin a folosit banii în refacerea unui complex militar-industrial-birocratic subsumat visului de refacere a Uniunii Sovietice. În afară de bomba atomică, armată, o birocrație devotată și resurse naturale, Rusia nu are altceva. Nu putea fi toată Rusia un Dubai, dar o țară cu oameni cu un nivel ridicat de trai, care să atragă și oameni din afara Rusiei și alte țări alături de ea, cu siguranță. SUA, dar mai ales Germania (în spațiul european) sunt modele despre cum performanța economică și capacitatea de a genera în jur prosperitate poate constitui un magnet pentru oameni și societăți întregi, fără a trage un foc de armă. În fiecare an fac un sondaj printre studenții mei din Republica Moldova. Îi întreb ce ar prefera pentru RM: 1. Să rămână independentă; 2. Să se unească cu Rusia; 3. Să se unească cu România, 4. Să se unească cu Germania. Răspunsul cel mai frecvent este unirea cu Germania (pentru că ar aduce prosperitate) iar cel mai puțin prezent este cel al unirii cu România…

            Prin urmare, Rusia actuală nu este un model atractiv pentru nicio țară care dorește să se dezvolte ca o societate deschisă, cu economie de piață funcțională. Rusia are succes doar în acele țări, precum Belarus sau Kazahstan, unde există regimuri similare. În ce constă raporturile Rusiei cu aceste țări? Neavând mulți bani, Rusia finanțează o elită de tip sovietic, restrânsă, care menține un control sufocant asupra unei societăți care nu poate evolua. Evoluția aceasta ar însemna dispariția acestei elite și, implicit, îndepărtarea de „mama” Rusie, care este în spatele acestui control, Moscova intervenind mereu în favoarea elitelor vasale.

            În acest peisaj, Ucraina, Republica Moldova și Georgia au fost ceva aparte, până acum, la jumătatea drumului între lumea occidentală și „mama” Rusia. Să luăm doar cazul Ucrainei. În primii ani de după independență, Ucraina a fost strâns legată de Moscova, fiind o prelungire a ei în regiune, un locotenent în continuarea unor visuri imperialiste. Liderii de la Kiev au sprijinit separatismul transnistrean și au continuat o propagandă intensă împotriva României, ucrainenii fiind învățați să vadă în români principalii dușmani ai suveranității și integrității Ucrainei.

            Schimbarea a început prin prezența, tot mai puternică, a emigrației anticomuniste ucrainene, atât de importantă în SUA și Canada, care a început să modifice, treptat, mai întâi în partea de vest, percepțiile ucrainenilor, reușind să producă „break-ul” cu alegerea ca președinte a lui Victor Iușcenko. La origine, unii dintre acești promotori erau naționaliști, banderiști, „naziștii” de care vorbește Putin, însă azi așa-zișii  „banderiști” formează un procent foarte mic din societatea ucraineană. Schimbarea se produce treptat, odată ce noile generații intră pe scena politică. Am fost surprins să văd câți ucraineni refugiați vorbesc foarte bine engleza. În 2005, dacă găseai unul la zeci de mii. Acest lucru arată multe. Maidanul, tot ce s-a petrecut în 2014, nu s-a datorat unei „conspirații” a unui grup restrâns, cum a fost cazul lui Lenin și al acoliților săi în 1917, și nu a avut dimensiunea naționalistă, „nazistă”, care se clamează atât de către Moscova. Maidanul a avut succes datorită existenței unei majorități relative a societății ucrainene care voia un stat și o societate de tip occidental. Nu era vorba de rupere a legăturilor cu Rusia, cât mai ales de respingerea modelului de stat și de societate propus de regimul Putin și implementat în Ucraina prin marionete de tip Ianukovici.

            Evident, că o mișcare pro-europeană la Chișinău și la Kiev convenea europenilor, din multiple rațiuni, însă nu s-a dorit deloc iritarea Rusiei. Campioană în această privință a fost Germania, interesată să fie prezentă în restul țărilor foste sovietice, dar și să aibă contacte puternice cu Rusia.

            Nu mai insist asupra cauzelor care au determinat Germania să aibă legăturile atât de strânse (și nesănătoase, spun unii) cu Rusia, doar prezint fapte: deși este alături de Maidan, Germania pune surdină și cheamă la înțelegere între părți, refuzând orice sprijin militar autorităților de la Kiev. Deși condamnă anexarea Crimeii și situația din Donbas, Germania, dar și restul lumii, lasă baltă problema, nedorind nimeni să intre în conflict deschis cu Rusia pentru asemenea „fleacuri”. Promite integrare euro-atlantică, dar nu se stabilește nicio dată concretă, totul fiind sine die. În cazul Republicii Moldova, Germania este cea mai aprigă susținătoare a ideii de „națiune civică moldovenească” și de căutare a unei soluții „federale” între Transnistria și restul RM, excluzând categoric ideea unirii cu România.

            Ce-și dorea Germania în RM și Ucraina? Un fel de condominium, în care să fie prezente, deopotrivă, interesele ruse și germane (europene). Cu o singură condiție: ca aceste societăți să nu mai fie societățile corupte și generatoare de probleme de până acum, ci locuri unde să existe o ordine minimă, să se facă afaceri și să se genereze o anumită prosperitate (să nu mai fie gpuri negre în care să dispară banii europeni fără urmă). Germania, SUA și Rusia se înțeleg, de exemplu, în eliminarea faimosului Plahotniuc, forțând apropierea între socialiștii lui Dodon și PAS. Dodon s-a dovedit o catastrofă, din toate punctele de vedere, iar victoria PAS și a Maiei Sandu a fost firească. Acum putem înțelege de ce Putin nu a intervenit în alegerile de la Chișinău și a permis, atât de lejer, victoria Maiei Sandu: pregătea un joc mai mare, preluarea Ucrainei, RM urmând să vină la pachet. Cu toate acestea, noul guvern, zis pro-occidental, de la Chișinău a continuat, spre nemulțumirea unora, o politică prudentă, de a evita să irite Moscova. În mod cert Germania a avut un rol. La fel în Ucraina. Pentru cine ține minte, Volodimir Zelenski (agreat de Occident) a fost considerat mult mai flexibil decât Petro Poroșenko, mulți radicali ucraineni nefiind mulțumiți de el, bănuindu-l de blat cu Moscova. Prin toate aceste acțiuni Germania a căutat să mențină un compromis cu Putin, în țări în care societățile își doreau clar îndepărtarea de Moscova și apropierea de Occident, dar în care Occidentul nu se hotăra să se amestece decisiv, tocmai pentru a respecta și interesele rusești.

            Unde s-au împotmolit lucrurile? În diferența uriașă dintre valorile societății occidentale și cele promovate de regimul lui Putin. Realpolitik-ul funcționează până la o anumită limită, însă diferențele dintre sistemele de valori devin, de la un punct, intolerabile. Germania a dezvoltat o rețea amplă de proiecte menite să educe tineri din Ucraina (și nu numai) în spirit european,  promovând printre tinerii ucraineni ideea toleranței, a acceptării celuilalt, inclusiv al rușilor, a înțelegerii responsabilității ucrainenilor în producerea Holocaustului, etc. Prin urmare, punea bazele, prin acești tineri, ai unei societăți deschise. Una din explicațiile posibile e faptul că un stat precum Germania se simte mai confortabil interacționând cu societăți care împărtășesc asemenea principii. Dacă sistemul de valori al Rusiei putiniste ar fi fost similar, nu ar fi fost probleme majore. Rusia avea încă mijloace foarte multe să-și mențină o influență economică și politică uriașă în Ucraina. Tocmai de aceea, Occidentul nu s-a gândit niciodată, la modul serios, să integreze în UE și NATO Ucraina. Acesta este un pretext al lui Putin, care s-a temut, mai mult ca orice, că și în Rusia, treptat, se va dezvolta o societate civilă care să pună în discuție bazele sistemului său despotic.

            Putin, asemeni lui Hitler, a pretins lucruri mărunte, care puteau fi considerate rezonabile, apoi a plusat, forțând până la declanșarea unui război, pe care l-a luat demult în calcul și l-a pregătit din vreme. Este limpede acum pentru oricine, că Putin nu vrea doar Crimeea și Donbas-ul, ci refacerea URSS și reafirmarea Rusiei ca superputere mondială. Mai nou, Serghei Lavrov cere, nici mai mult, nici mai puțin, decât retragerea armamentului strategic american din Europa.

            În acest plan, Putin are sprijinul unor dictatori precum Lukașenko, pe care l-a salvat de la a fi răsturnat de mișcările civice din Belarus, destul de firave. Însă, în Ucraina e altceva. Nu mai reiau ideea, împărtășită de mulți, pe bună dreptate, că Putin a crezut sincer că ucrainenii îi vor cădea la picioare. Acum cred că și pentru el lucrurile sunt clare, că ucrainenii nu vor cu Putin, deoarece nu li se pare deloc putinismul un model atractiv. Și, cu toată evidența, el a ales să forțeze, distrugând o țară, pe care, în caz de victorie, o va controla doar cu armata, fără să-i cucerească sufletul. Eșecul, pe termen lung, este astfel garantat. Singura cale să controleze Ucraina ar fi să distrugă în mod sistematic elitele acestei țări, asemeni lui Stalin, și să creeze un ucrainean de tip nou, prin propagandă și violență, după tiparul clasic sovietic, descris atât de bine de Cinghiz Aitmatov în O zi mai lungă decât veacul.

            Invazia sa are multe consecințe. Amintim doar câteva:1. acum, în mod clar, ucrainenii nu sunt doar anti-putiniști, ci și anti-ruși, rupând radical relații vechi de secole. Acum totul se rezumă la ură – un fapt greu de crezut, având în vedere câte milioane de cetățeni au rude și prieteni de-o parte sau de alta a graniței. 2. A compromis toate deceniile de promovare a imaginii unei Rusii puternice și frecventabile, în pofida lipsei evidente de democrație. 3. A compromis mecanismele, foarte eficiente, de soft power, pe care le dezvoltase, și prin care Rusia juca deja un rol extrem de important în relațiile internaționale. A lăsat deoparte regulile sofisticate ale jocului internațional de acum și s-a întors la o viziune de început de secol 20 (cucerire de teritorii, fără a ține seama de voința locuitorilor din zonă), care nu-i servește la nimic în ultimă instanță, nefăcând Rusia mai puternică. 4 . A determinat țări importante, precum Germania, gata mereu la compromis cu Rusia, să-și revizuiască radical politica externă. „Dez-amăgirea” Germaniei și modificarea atitudinii acesteia este poate semnul cel mai evident a ceea ce Putin a reușit să facă în realitate.

            Clamând o falsă amenințare din partea NATO și UE, forțând recrearea unui imperiu în paradigmele demodate ale secolului XX, Putin a aprins, de fapt, întreaga lume. Mulți spun, și sunt de acord, că îi este greu să se oprească, odată ce a pornit un asemenea foc. Același lucru l-a înțeles și Occidentul, că un compromis este tot mai greu de realizat, deoarece acesta ar fi un semn de slăbiciune, care ar îndemna la noi gesturi agresive. Putin nu mai este un jucător rațional pe scena internațională, ci un om dispus să recurgă la gesturi menite să pună în pericol pacea întregii lumi. Tocmai de aceea, acum Occidentul, prin măsurile adoptate, caută debarcarea lui Putin și venirea la Kremlin a unuia care, chiar dacă nu va iniția democratizarea Rusiei, va accepta să reintre într-o logică a rațiunii, în care rivalitățile și compromisul între marile puteri sunt permise, fără a forța însă cucerirea samavolnică a unei națiuni care nu te dorește. Unii zic că debarcarea lui Putin este posibilă, alții nu. Să nu uităm că Rusia a fost serios zdruncinată după războiul Crimeii (1853-1856), după războiul ruso-japonez (1905) și a cunoscut colapsul, printre altele datorită cheltuielilor militare prea mari, în 1917 și 1991. Oricum, trăim cea mai gravă criză a secolului XXI, generată de un tiran care preferă să dea foc lumii, decât să  reformeze un stat venit parcă din alte timpuri.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Haideti sa nu ne panicam . A distruge intreaga omenire , netinind seama de faptul ca te distrugi si pe tine, poate parea unora o realitate . In fapt nu este asa .Putin nu doreste altceva decit sa fie parte a istoriei Rusiei , dincolo de simpla postura de Presedinte si sa devina „UNIFICATORUL” tuturor teritoriilor ce , din postura in care se gaseste , crede ca ii apartin si in acelasi timp Putin doreste aducerea laolalta a tuturor etnicilor rusi, oriunde s-ar afla ei , sub pulpana Mamei Rusia. Putin a spus foarte clar ca va face asta fie prin razboi fie prin negocieri care sa satisfaca toate dorintele Rusiei ce este in acest moment atit de puternica militar incit ne poate distruge pe toti .Din nefericire pentru intreaga Rusie ba chiar si pentru noi europenii din UE , planul initial ,ce cuprindea intrarea armatei statului RUSIA in Ucraina sub sceptrul florilor si a recunosterii de catre intreaga populatie a dorintelor Rusiei, nu s-a intimplat .Ucraina s-a aparat. Din acel moment s-a rupt filmul si imensa insatisfactie ,data de actiunile presedintelui Zelenski si de aducerea in fata a unui alt adevar , de neacceptat, a radicalizat decizia Moscovei .De aici pina la bombardamente si la atacarea civililor a fost doar un pas . Zelenski nu a facut altceva decit sa rastoarne „oala de noapte ”.Acum Rusia nu mai poate da inapoi decit daca i se ofera compensatii la masa negocierilor . Interventia Chinei va face asta posibil .Aducerea unui alt mare jucator , la nivel mondial, asa cum este China (UE a inteles rapud asta ) poate oferi ambelor parti ,aflate in conflict ,o cale de renuntare pe anumite capitole ale negocierii .„Sa impacam si capra si varza ”va fi zicerea momentului .

  2. „Odată cu Putin, Rusia se întoarce la excepționalismul mesianic, la refuzul de a fi parte a concertului european și internațional, la afirmarea ideii că este o superputere, care are dreptul la un spațiu geopolitic și geostrategic exclusiv, o lume în sine, cu valori și principii diferite de cele europene.”
    De acord. Nu mai sunt dubii în privința criminalului de război Putin.
    Rusia are în zona Kaliningrad arme nucleare care ajung în 5 minute în capitalele și statele UE și NATO. Nici vorba de apropierea NATO de Rusia cu arme ofensive. Astfel de arme nu sunt în Polonia, Ţările Baltice și România. Minciunile lui Putin sunt pentru uz intern în Rusia. Prea mult timp oficialii nostri în UE si NATO au ezitat în fața propriilor locuitori să spună lucrurilor pe nume. Acum RFG renunță la „pacifism” și se apropie de obligațiile ca partener în NATO și UE. Rămâne întrebarea ce se va întâmpla în Rusia și cum vor acționa rușii după sancțiunile din ce în ce mai severe ale Alianței Atlantice. Acceptă rușii un Putin nebun și agresiv până la butonul cu arme nucleare? Cine trage primul moare al doilea? Mai e și China. Va urma imediat și necondiționat calea lui Putin cu coliziune și confruntare cu Alianța Atlantică?

  3. Propaganda rusă folosește un joc psihologic clasic, dintre cele descrise de Eric Berne: See What You Made Me Do. În esență, jocul psihologic respectiv pretinde că agresiunea e din vina victimei.

    La firul ierbii, societatea rusă e destul de bolnavă, bazată pe foartă multă comunicare patologică. Pe asta se și bazează propaganda rusă de ”uz casnic”, are toate șansele să fie crezută.

  4. Un text lung, pentru că istoria nu se scrie în meme. Felicitări! Din păcate, mulți cititori de titluri nu cunosc nici măcar semnificația ghilimelelor. 👍

  5. Mi se pare un articol OK (mai ales c-am făcut marea prostie să-mi pierd 5 minute din viață ascultându-l pe Marius Tucă vorbind cu profesorul trăznit Stan care pe lângă impolitețea față de gazdă, mai jignea și logica și era cât pe ce să înjure tot NATO și Occidentul și capitalismul de toți sfinții).
    De acord cu concluziile, însă între acestea, chiar dacă Ucraina va fi îngenuncheată militar, eu aș mai așeza câteva:
    – Zelensky, cu toate păcatele lui, aduce în prim plan figura liderului CU ADEVĂRAT reprezentativ, care este ÎNTRE, nu DEASUPRA;
    – mondializare-mondializare, însă popoarele și spiritul lor nu s-au demodat deloc;
    – joaca cu vorbele mari (e.g. REZILIENȚĂ) ar trebui să se cam termine. Vedem acum ce rezilientă este Europa fără gaz rusesc. De România, nu mai zic nimic, fiindcă situția este de-a dreptul tristă.
    – potențialul rușilor de inducere a haosului în Ucraina și în Europa încă nu este exprimat pe deplin. Cred că cel mai bun antidot la putinizare ar fi atragerea poporului rus de partea Occidentului – ar fi o imunizare pe termen lung și față de marele lor prieten de la est (da, au și ei un mare prieten la răsărit!).
    Cu cât stăm sub umbrela NATO ca bețivul rural în crâșmă, cu berea-n mână și apa din inundații până la genunchi, cu atât ne va fi mai rău mai târziu. Fără armată instruită, fără masa populației care ar putea să-și rupă de la gură câteva episoade de telenovele turcești, respectiv niște meciuri de fotbal ridicole, pentru a face puțină pregătire de apărare, fără un plan național pentru bioenenrgie (revizuit acum, nu bullshiturile maimuțărite după Green Deal, și pus în practică), fără „întărirea flancului estic” și economic, nu numai temporar militar, n-o să arătăm prea bine în viitor.
    Și mai e ceva, un subiect delicat: oarece redistribuire în societățile occidentale și mai ales în guberniile orientale ale NATO (ca RO și BG) ar fi cu adevărat un Great Reset și un New Deal! Dacă singura noutate va fi trecerea la etalonul-aur și tot lanțul de modificări și întreruperi ale relațiilor complexe de asigurare-reasigurare în schimburile comerciale, atunci nu e vreo mare scofală. E momentul unor mișcări mari, istorice, vorba lui Zelensjy: avem nevoie de arme, nu de taxiuri!!! Spre exemplu, n-am auzit ca marile bănci private care dețin datoriile statelor să zică așa ceva: dată fiind situația excepțională, anulăm 10% din datoriile statelor europene (UE), SUA, și Ucrainei! Aia ar fi cu adevărat un început de mare resetare. Așa, sperăm ca valul de frig din Ucraina să-i oprească pe ruși și sărim dimineața din pat să citim știrile, să vedem dacă Kievul și Harkovul rezistă și după ziua a 12-a.

  6. Poate că titlul acestui interesant și documentat articol a fost ales pentru a stârni curiozitatea cititorului. În cazul meu a funcționat. Dar s-ar putea ca pe alții titlul articolului să nu-i îndemne să parcurgă textul. E puțin înșelător,

  7. Intre titlul articolului si continut e o mare discrepanta! Ma asteptam sa vad o analiza a greselilor occidentului care l-au „provocat” pe criminal. Dar de unde, ici colo se da in Germania, pe drept, de altfel, in rest se repeta la nesfirsit cit de toxic e Putin, iar pe drept.

    1. Prosperitatea e ceva relativ, rusii sunt mult mai prosperi decit acum 30 de ani, desi departe de o parte din occident.
    2. Primul care a dat semnalul agresiunii contra Ucrainei a fost Biden, care la luarea postului l-a numit pe Putin criminal.
    3. Occidentul l-a iritat pe Putin prin repetatele decaratii ca Ucraina e parte EU, sau NATO. Mai ales Stollenberg, ingrijorat ca NATO va pierde obiectul muncii, s-a dat belicos.
    4.Da, Ge a contribuit si ea, mai ales prin dependenta energetica si o slabiciune militara lesinata.
    5. In general Rusia a fost tot timpul pusa la index, incl pe plan sportiv.
    6. Aroganta occidentului va mai culege ceva roade, amintesc doar boicotarea diplomatica a olimpiadei in China, ma astept la aceleasi chestii la camp mpndisl de fotbal. Occidentul in loc sa foloseasca aceste ocazii pt dialog, sportul e un festival al pacii, invenineaza orice relatii comportindu-se precum Marita careia i s-a furat barbatu.

    • @Neamtu tiganu
      Titlul articolului foloseste o interogatie (nu afirmatie), o intrebare pusa retoric celor care sint convinsi ca Occidentul a lezat Rusia si ca aceasta e de aceea indreptatita sa pedepseasca ,,copilul” Ucraina.

      2. Primul care a dat semnalul agresiunii contra Ucrainei a fost Biden, care la luarea postului l-a numit pe Putin criminal.
      Vi se pare logic ca pentru o propozitie provocatoare spusa de cineva sa scoti cutitul si, indreptatit si in legitima aparare, sa raspunzi si tu pe masura injunghiindu-i sotia si copiii. Ca doar oameni sintem, in situatia asta toti am proceda la fel.

      • Mai există o propozție, mai veche, rostită de doamna Nuland. Incepea cu F si se termina cu ”i-iu” (EU) . Se referea la Acordul de la Minsk agreeat de agresiva Rusie , de agresata Ukraina precum si de Franța si Germania.

    • Deci pe logica „look what you made me do”, cum spune un comentator mai sus.
      Vi se pare perfect in regula, din cate imi dau seama.
      Ca femeie si ca locuitor intr-un stat care are granite si Ucraina mi se pare ingrijorator sa citesc asa ceva, la acest nivel de conversatie. Cel putin ingrijorator.

  8. Asa e, rusia nu a ajuns aici de una singura ci mai ales prin incurajarile lase si marcate de interese economice ale diversilor potentati occidentali. Poate ei nu sint in lumina reflectoarelor precum oligarhii rusi dar au o puternuca influenta asupra deciziei politice occidentale. Profitul si „double digit growth” adoarme constiinte si consytuiesc monstrii fara empatie din upper-managementul multinationalelor. Deciziile lor ucid economic zilnic oameni aflati la mare distanta si care devin simple statistici in ppt-uri. asa ca Ukraina e mai ales un inconvenient care ii pune in situatia de a regindi politica economica in anul in curs – nu se aseteptau la reactia ukrainienilor si nici la masiva reactie de sustinere a populatilor occidentale. De altfel zilnic se justifica neinterventionismul cu grija despre „popor”. Conflictul se va extinde exact asa cum isi doreste putin si numai atunci cind va decide el; pina atunci decidentii nostri vor cauta „o cale diplomatica” in conditiile in care zilnic rusia ne arunca in fata inflexibilitatea si intransigenta sa.
    In rusia decidentii aiu habar de razboi si conflicte fiind profesionisti, chiar daca pe moment au pierderi importante. In EU doamnele de la aparare au nevoie de cohorte de consilieri care sa le ajute sa inteleaga ce si cum – asta la concurenta cu alte cohorte de specialisti care le explica cu grafice „dece nu”.
    De 30 de anu EU si Nato mai degraba nu conteaza, nu provoaca, reactioneaza greu in asa maniera incit au construit imaginea de ursuleti de plus. Si episodul trump a stricat si mai mult.
    Cu siguranta nimeni din EU sau Nato nu apreciaza ca fiind posibile dorintele ukrainienilor dar considera cel putin negociabile cerintele rusiei…… ii incurca rezistenta ukrainiana.

  9. „In rusia decidentii aiu habar de razboi si conflicte fiind profesionisti, chiar daca pe moment au pierderi importante. In EU doamnele de la aparare au nevoie de cohorte de consilieri care sa le ajute sa inteleaga ce si cum – asta la concurenta cu alte cohorte de specialisti care le explica cu grafice „dece nu”.”
    Vorbesti/ scrii ca un adevarat cetatean roman verde, spre rusinea mea.
    Dincolo de parerile dumitale sovine si misogine, lumea politica se bazeaza pe tratate, din fericire pentru Romania.
    Poate incerci sa-ti rescrii micul text tinand cont de contextul politic, nu doar de reactii viscerale si misoginism profund, rusinos.

    • Spre rusinea ta cei care se ascund in spatele unor tratate, facute in asa fel incit occidentul e in pierdere, sint partasi la uciderea femeilor si copiilor ukrainieni.
      Faptul ca doamnele de la aparare (sint vre-o 6 acum in europa) ar fi for mai potrivite sa se ocupe de altceva e evident – oricit nu place asta.
      Sa inteleg ca pt a apara valorile feministe sinteti de acord cu sacrificarea femeilor si copiilor nevinovati decit sa lezam onoarea tanticilor de la ministerele apararii europene?
      PS: Subiectul in discutie era cut totul altul. Nu te mai lasa purtata de furie – MagneB6

      • Sa coversati cu mine in logica „ba pe-a …” nu ajuta pe nimeni si la nimic. Nici insultele la adresa femeilor, in general, pe care vad ca tineti sa le mentineti, pana la capat.
        Nu ar ajuta la nimic nici daca masculii feroce ai Europei si-ar scoate baionetele si s-ar lua la harta cu masculul inchipuit, cu PR la bustul gol, al rusilor. Ba din contra, cred ca atitudinea asta l-ar apropia pe rus de butonul nuclear. Pentru el acum, este totul sau nimic.
        Eu sper ca doamnele de la ministerele apararii, despre care vorbiti, precum si consilierii si subalternii lor, printre care militari experimentati, cunosc foarte bine harta cu puncte strategice si vulnerabile a Europei (centrale nucleare, butoane rosii, rezerve diverse). Si cred ca le este destul de clar ce risc implica fiecare miscare.
        Razboiul clasic este asociat cu mari cantitati de testosteron. Nu-l varsati pe al dvs pe tot pe aici si in nici un caz in forma asta condescendent-marlaneasca ca nu ne sade bine nici unuia. Si cu siguranta in felul acesta nu le sprijiniti nici pe femeile ucrainience. Razboiul le priveste si pe femei, din pacate, desi nu ele il pornesc, dar vad ca isi pastreaza obiceiul de a le privi de sus.

        • În ultima parte a existenței Imperiului Roman de Apus, împărătesele invitau frecvent barbarii să cucerească Roma. Așa au fost invitați și hunii, așa au fost invitați și vandalii. Psihologic vorbind, problema cu doamnele aflate în funcții de conducere (fie și la ministerele Apărării) e mai complicată: tocmai pentru se află la conducere, ele disprețuiesc bărbații din neamul lor, inclusiv pentru că s-au lăsat demasculinizați. În schimb admiră (adesea pe bună dreptate) masculinitatea autentică a ”barbarilor”.

          Înainte de a fi miniștri, acele persoane au fost mai întâi femei. Cu toate consecințele care decurg de-aici.

  10. bunul samaritean 06/02/2022 At 11:40

    Rusia este ,in mod cert, doritoare de as arata puterea militara si nu numai de a o arata dar si de a o folosi in cazul in care pretentiile ei de Mare Putere nu vor fi respectate .Pe de alta parte Putin doreste sa ramana in istoria Rusiei si in Istoria Lumii cel care a unit intreaga populatie ruseasca, rusofila si ortodoxa sub aripa sa ocrotitoare . Intentia Rusiei de a rupe, punctual, zone locuite majoritar de rusi ,este evidenta si are o componenta ce ii permite lui Putin sa ramana in istorie cel care a adunat toti rusii sub Sceptrul sau .Nu poate reface URSS dar poate comasa zone limitrofe Rusiei sau poate muta , prin aceasta formula de amenitare cu razboiul , mari grupuri de rusi .

  11. Problema nu este Rusia in acest joc, problema este si va fi mereu Germania si oportunismul ei. Atunci cand mediul de afaceri german nu va mai dicta politicile in Bundestag, in zua aceea Rusia cu intreg sistemul ei oligarhic se va prabusi. Pana atunci, Germania isi va urmari propriile interese in raport cu Rusia si va genera constant neincredere. Ultima bomboana de pe tort a fost declaratia de ieri a unor ministri germani care afirmau ca Germania nu poate sa se decupleze de la gazul si petrolul rusesc pentru ca ar ramane in intuneric. Ok, poate ca pe „lumina” vor vedea mai bine atrocitatile pe care le face regimul Putin in Ucraina si vor renunta definitiv la gazul rusesc. Apoi, NS2 a fost anulat, insa pana cand? Pana cand vor fi valabile sanctiunile impotriva Rusiei? Ce „escaladari” ar trebui sa faca Rusia in Ucraina pentru ca Germania sa rupa definitiv relatiile cu Rusia? Sa lanseze atacuri nucleare? Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost Merkel la putere. Nu sunt convins ca ar fi acceptat toate sanctiunile contra Rusiei, cel putin nu privind NS2. Macar Soltz a acceptat aceste sanctiuni si si-a consolidat legaturile cu SUA.

    • Absolut de acord. Politica Germaniei a contribuit substantial la agravarea situatiei. Apoi impotenta si neclaritatea politicii Frantei care, inexplicabil, nu poate aduce alternative politicilor germane. Restul tarilor, cu parere de rau, nu mai conteaza. (UK s-a saturat sa contrabalanseze si sa fie privita ca Gica-contra. Acum e din ce in ce mai clar ca era Gica-contra Germaniei. Acum fara UK nu e mai bine pentru EU, ci mai rau…)

      • Mda, rafinariile poloneze, cehe, slovace, austriece, olandeze, etc, de unde se alimenteaza cu petrol? Polonezii cu ce se incalzesc? Gazoductele si oleoductele rusesti de pe timpul razboiului rece pe unde trec? Daca isi lua si Germania degetele de pe UE (asa cum a facut UK) astazi cantati in frunza….

        P.S. mai lasati voi „contrabalansarile” si haideti cu integrarea, i.e. desfintarea sectiilor speciale „SS” si a coruptiei institutionalizate din Estul-UE, Uniunea Monetara, Uniunea Pietelor de Capital, samd.

    • @mike
      „Problema nu este Rusia in acest joc, problema este si va fi mereu Germania si oportunismul ei. Atunci cand mediul de afaceri german nu va mai dicta politicile in Bundestag, in zua aceea Rusia cu intreg sistemul ei oligarhic se va prabusi
      ____
      Mda, „vai ce acrii sunt strugurii”, Germania este rea, etc, dar la placinte inainte, nu-i asa? Atat mediiul cat si contribuabilii germani de rand, au investiti semnificatv mai mult in estul UE decat in Rusia. Ce faceti cu sutele de miliarde sub forma fondurilor europene, de coeziune, reconstructia infrastructurii rutiere, feroviare, maritime, agricultura comuna, fonduri de cercetare, investitiile corporatiilor germane, samd? Le maturati sub pres?

      P.S. Daca era numai dupa mediul afacerilor, impozitele si contributia germanilor la bugetul UE erau considerabil mai mici. De asemenea, Romania si Bulgaria f. probanil nu se aflau nici astazi in UE… iar Ungaria lui Fidesz si Polonia lui PiS erau de mult expulzate. Ori, germanii o puneau si ei de un DEXIT imediat dupa briti (va dadeau si ei un spitz elegant undeva, cu pantoful ala englezesc de lac). Caci, te cam doare sufletelul sa te sacrifici platind impozite peste 45%… si sa privesti cum banii munciti se scurg pe apa Sambatei (in buzunarele structurilor cleptocratice si ale baronilor si mosierilor locali, incepand cu Nana, Belina, samd). In final, tot ei (cleptocratii cu tupeul lor nemarginit) le rad in nas germanilor, francezilor, olandezilor, etc, capsandu-i in neomarxisti si toate alea. Soricul gros de doua degete este putin zis!

  12. raspunsul estee unul singur: sa ii dam foc nebunului asa cum el da foc acum unei lumi intregi.

    pare greu de crezut, imposibil de imaginat in urma cu cateva zile dar nu este alta cale.

    nu stiu cat o sa mai lalaie NATO dar evident va fi pus in situatia de a actiona.
    Acum, pana nu e prea tarziu si pentru RO

  13. S. Huntington afirma in 1996 in cartea „The Clash of Civilisations” , sec 21. va fi cel in care marile puteri si cele regionale se vor reaseza dupa considerente culturale, numind generic cartea ciocnirea culturilor.
    Tin minte, in cea vreme, in eforia caderii comunismului, a victoriei occidentului teoriile sale au fost catalogate fanteziste si date repede uitarii.
    Astazi in mijlocul Europei are loc o conflagratie militara nemaivazuta de dupa 1945 incoace anticipata in carte exact pe falia de ruptura intre civilizatia apuseana si cea rusa, intre lumea catolic/protestanta si cea ortodoxa, intre valorile unui occident libertin, tolerant si o lume apropae neschimbata de sute de ani, o lume nereformata cu traditii arhaice insa cu lideri si elite care au profitat de acest occident atata timp cat n-au pus la indoiala politica dusa de Putin .
    Intr-un fel il putem compara lui Ceasescu al nostru care la inceput a avut pozitii liberale el fiind considerat atunci de occident o figura luminoasa fata de restul liderilor tarilor din Pactul de la Warsovia.
    El s-a opus invaziei in fosta Cehosolvacie, a avut un rol de mediator in conflictele in Orientul Apropiat, cu alt ecuvinte o persoana extrem de frecventabila pt occidentali.
    Pe 25.09.2001 Putin tine un discurs in cadrul Bundestagului(parlament) german in care isi exprima dorinta unui parteneriat si cooperare bazata pe valorile democratiei, a unei economii capitaliste, o colaborare intre o Rusie cu resurse „infinite” si o economie germana la cel mai inalt nivel.
    „Referitor la integrarea europeana , nu numai ca o sustinem, o privim cu multa speranta”
    „Nimeni nu contesta relatiile excelente intre Europa si SUA insa sunt de parare ca Europa poate deveni pe termen lung un pol de putere la nivel global numai daca isi uneste propriile posibilitati demografice, culturale, eonomice si militare cu Rusia”
    Este un discurs al unui Putin de nerecunoscut, ce s-a intamplat cu acest om de atunci si pana acum, acum cand bombardeaza si ataca o tara suverana, macelareste fara mila populatia civila si ameninta intrega lume cu razboi nuclear declarand parca in 2018 : „Ce mai poate fi o lume in care Rusia nu.si mai gaseste locul”
    Este o radicalizare unui om pe care o putem observa la teroristii islamici supusi acesteia sub impactul religiei, a unor „mentori” care propovaduiesc o alta lume sub conducerea lor.
    Cine a fost cel care i-a sopti la ureche ani de zile ce si cum are de facut astfel incat sa poata pune o lume intreag in stare de alerta pt a-si vedea viziunile indeplinite care acum pe zi ce trece devin vedeniile unei minti tulburate, diabolice. L-a citit pe Macchiavelli ? se lasa condus de un fundamentalism religios bine mascat sub mantia unui dicator nemilos ?
    Ce a inteles occidentul, Europa din 2001 incoace in relatiile cu acest om politic, cu o tara imensa si un arsenal nuclear inficosator ? cel conventional dupa cate vedem fiind mai mult un morman de fiare vechi care insa pot produce pagube imense, vezi bombele „proaste” aruncate peste blocurile de civili, sate si orase.
    A fost un proces de transformare de lunga durata a unui lider mondial, de la un om deschis la un criminal de razboi, conferinta de securitate de la München 2007, conferinta NATO 2008 Bucuresti, Georgia, Crimea/Ucraina 2014, Siria, Libia si acum iar Ucraina cu o salbaticie iesita in comun.
    Ce s-a produs dealungul acestui proces, s-au facut destule analize, atat rationale si si irationale, insasi occidentul recunoste, nu l-am estimat corect respectiv l-am subestimat, extrem de scumpe si periculoase afrimatii a unor politicieni occidentali care „le stiu pe toate” , a mii de consilieri, servicii, profesori, jurnalisti etc.etc. ale caror expertiza au avut-o si o au in continuare la indemana si totusi s-au inselat.
    In fata acestui esec imi este de ei la fel de teama ca de Putin, sa nu fim angrenati in ceva ce nu mai poate fi controlat.
    Cum ar arata lumea daca n-ar fi condusa de politicieni, daca acum reprezentanti a unor oameni simpli de pe strada din Ucraina si Rusia ar fi pusi la masa unor negocieri, in 5 minute s-ar imbratisa plangand in hohote in fata dezastrului in care au fost impinsi fara voia lor, cum suna „demnitatea umana este intangibila” ?
    Putin nu doreste sa lasa din ghiare Ucraina, o tara la frontiera intre lumea occidentala, vezi Lviv ( fostul Lemberg) catolic si peste Nipru lumea rusa, ortodoxa.
    Prefera distrugerea ei totala, fara o armata de ocupatie de 500.000 de soldati n-ar putea s-o tina subjugata ani multi de acum inainte.
    Este razbunarea unuia pe un occident, razbunarea pe valorile acestuia, il detesta profund, undeva el afirmand ca peste cativa ani oricum nu mai are cu cine discuta pt ca toti vor niste homosexuali/lesbiene.
    Cu cat acest conflict va tine mai mult cu atat falia va deveni si mai mare, falie care nu va mai putea fi acoperita cu tot pamantul de ambele parti ale Niprului.

    • Intre timp cartile sunt pe masa, recunoasterea Crimeiei, a zonelor separatiste si neutralitatea Ucrainei, sunt vechile cerinte din 2014 ale acordurilor de la Minsk semnate de Ucraina, Rusia, Franta si Germania.
      Se stia de atunci ca rusul nu va ceda si totusi s-a mers mai departe, atunci trebuiau impuse sanctiunie de acum, poate nu se ajungea la razboiul de acum.
      Care poate fi raspunsul, Selesnky va spune nyet, va dori sa lupte cu mainile daca va fi nevoie, occidentul fiind acum intr-o pozitie ingrata, daca cedeaza este considerat pierdant, daca spune no, macelul in Ucraina va continua, oameni, industrii, economii la nivel global, spaima razboilului nuclear iar presiunile asupra lui Selensky vor deveni insuportabile cu alte cuvinte Putin poate tine impreuna cu China ostateca o intreaga lume, batrana c..v.. a Europa va intoarce iar dosul ?

      • @Ursul Bruno, macelul va continua, nu ca as citi eu in glob de cristal. Occidentul nu are in repertoriu abordarile teroriste ale Rusiei. Chiar daca e foarte pozitiv ca Occidentul pare sa se sinchiseasca neasteptat de mult de ce patesc ucrainienii (asta trebuie sa fie sigur si o mare parte a satisfactiei lui Putin, sa ne faca sa suferim fara sa ne atace).
        Exista un precedent la al doilea razboi mondial cind s-a format o alianta care l-a infruntat pe Hitler, pentru ca atunci Hitler a avut proasta inspiratie sa atace si ocupe mai multe state deodata. Acum situatia e diferita: e imposibil sa intri in razboi daca nu esti tu atacat, oricit ai simti necesar.
        Daca psihopatul ar avea ,,inspiratia” sa atace si vreun stat baltic, si o Finlanda, sa ocupe provizoriu insula Gotland, atunci ar tabari NATO pe el si l-ar rapune. Nu inainte ca unele misile atomice sa scape scuturilor Occidentului si sa atinga grav citeva capitale de care sa usture tot mapamondul, un Paris, o Roma sau mai stiu eu care, ceva dupa care sa-ti para enorm de rau chiar daca nu traiesti acolo. Dar asta ar fi Solutia, dupa parerea mea, dar cu pierderi inimaginale, a caror memorie va dainui zeci de decenii.

    • @ursul Bruno

      Rusia are o frica existentiala de liberalismul occidental, iar factorii decizionali din Occident nu au tinut cont de esenta si istoria acestei frici. M-as aventura sa zic ca aceasta respindere a liberalismului occidental se bazeaza pe ceea ce Leo Strauss numeste protest moral fata de ceea ce e perceput ca degradare, nihilism iadica conceptia care respinge ierarhia valorilor, „the „gentle” nihilism expressed in Western liberal democracies….kind of value-free aimlessness and a hedonistic „permissive egalitarianism”.
      Rusii si nemtii au dezvoltat o reactia diferita de alte popoare la nihilismul intrinsec liberalismului occidental: nemtii prin nazism, rusii prin comunism. Reactia actuala adversa a Rusiei la revolutiile colorate din vecinatatea ei nu e revolta violenta a comunistilor contra valorilor burgheze, dar o intoarcere la slavofilism, vechea ideologie rusa care proclama superioritatea morala a slavilor. Sa nu uitam ca Putin si Soljenitin, ultimul mare slavofil, au fost prieteni si s-au respectat reciproc.

      Liberalism and nihilism (https://en.wikipedia.org/wiki/Leo_Strauss)

      • Am impresia ca nu se intelege ce tocmai se intampla, alianta Ruso – Chineza cu acordul tacit al Indiei impotriva restului lumii.
        Inchideti ochii si vedeti ce urmeaza.

        • Pai ce sa se intample? Chinezii (in frunte cu China National Petroleum Corp., China Petrochemical Corp., Aluminium Corp of China, China Minmetals Corp, dar si producatori de automobile si diverse componente, etc) se afla acum la cumparaturi ieftine prin Rusia. https://asia.fes.de/fileadmin/user_upload/World-Maps-BRI.png

          P.S. Modernizarea celor 140 milioane de rusi inarmati pana in dinti putem s-o uitam deocamdata. In schimb, ne putem astepta la consolidarea nomenclaturii si a dictaturii putiniste (la frontierele UE) ceea ce va avea consecinte pe termen mediu si lung, i.e. lupta sferelor de influenta in noul razboi rece, cheltuieli imense cu securitatea (sute de miliarde pe an) samd.

    • In momentul in care Putin tinea discursul sau in Parlamentul Germaniei nu vazuse subtirelul dosar pe care Tony Blair il primise de la omologii sai de peste ocean ref. 9/11. Fata lui Putin s-a descompus cand a inteles din dosarelul cela subtire care nu il parasea pe Tony oriunde mergea ca sa discute despre Coalitia anti-terorista mondiala, deci actualul tzar a inteles atunci unde este vestul, care este tehnologia pe care o are si unde este mandra tzara a sa cu tehnologia sa. Ca sa il mai linisteasca totusiTony l-a invitat putin pe Putin in UK ca sa isi faca acolo vacanta, in 2002 cred…

      fara de graba, Tzarul a pus cap la cap dominatia asupra afacerilor oligarhilor, asupra presei, a intarit spionajului mergand pana la santaj ordinar asupra diferitilor politicieni rusi dar si straini, si a capabilitatilor militare – ca numar si nu stiu daca si ca tehnologie – si a decis: voi a stapani de aici pana mai departe si cine nu e cu mine, cum vreau eu, inseamna ca e contra mea! Si dai cu operatiunea speciala…

      Vestul, naiv fiind din fire, inca se uita cu ochi mariti si calzi de lacrimi cum creste marimea imperiului – nu se va opri decat la Dreacu! Cu cat il prinde mai repede de coada pe Dreacu cu atat mai bine!

      Toata floarea cea vestita a intregului Apus se uita peste gard si inca se intreaba, dar fara a actiona prea mult:„To be or not to be?”

    • Uitai a spune ca in 2008, in aprilie, la Bucuresti, tzarul a racnit ca lovit de nu stiu cate missiles ca el nu doreste ca Moldova, Ucraina si Georgia sa faca parte din NATO si ce a urmat mai apoi deja este istorie. Mie mi s-a parut ca niciodata nu a fost rusul mai clar si nu au fost mai tare rostite public cuvintele – tiglele de pe acoperis mi s-au scuturat rau de tot atunci si nu am putut uita momentul.

      Cum minunat mi s-a parut momentul cu Marinarul roman si Bush jr in nisipul de la Marea Neagra…

  14. In contextul actual, vechile tratate de dupa WW2 devin caduce. In locul armelor cei din G20 ar trebui sa discute o noua configuratie teritoriala. Ce vrea cu adevarat, F.Rusa, Ucraina, R.Moldova, Tarile Baltice, Polonia, Ungaria. Pica toate tratatele, Ialta, Helsinki, Minsk, etc. Aceasta pentru ca Lenin si Stalin au creat granite rupte de un anume trecut istoric, demografic si cultural!! Pentru ca dupa cum se vede, se prefera zgomotul armelor. Apoi si V. Zelensky stia ca va fi atacat de V.Putin iar in 3-4 luni putea sa evacueze populatia urbana in miile de sate. Intrebarea care o pun, de ce nu a facut acest lucru ?!!

  15. Cine castiga din confruntarea Occidentului cu Rusia? Ca si in cazul virusului de origine suspecta tot China va iesi castigatoare. Tarile occidentale au pus economiile pe butuci din cauza pandemiei, China s-a descurcat mult mai bine. Cred ca tovarasii chinezi au intuit foarte bine ce isterie va provoca virusul in Occident. China e singura economie globala, conform BBC, care a crescut in 2020, astfel incat previziunea de depasire a economiei SUA a fost revizuita pentru 2028. China castiga acum si prin faptul ca Rusia depinde de China economic si ca urmeaza o cursa acerba a inarmarii pentru cotracararea pericoului rusesc. Deci acel mic avans pe care SUA il mai aveau se reduce si mai mult. China ar vrea sa vada SUA permanent angajata in conflicte militare pentru a castiga in plan economic. De fapt, China ar dori sa castige comptetia cu SUA fara a trage o singura salva de tun, tot asa cum SUA au adus URSS la faliment.
    Si trebuie sa recunoastem ca lucrurile decurg bine pentru ei.

    P.S. Trebuie sa ne intrebam cum se face ca de vreo 15 ani SUA incearca sa pivoteze spre Asia (vezi China), si cu o mica exceptie in cazul administratiei Trump, nu reuseste sa se concentreze pe competia economica.

  16. Multumesc pentru articol.
    Am citit cu ‘sufletul la gura’ tot articolul ca sa obtin o confirmare a ceea ce gandesc, dar din pacate nu am am primit-o.
    Sunt de acord cu faptul ca Occidentul in cardasie indirecta cu Rusia au provocat ce se intampla in Ucraina acum. Rusia incearca de ceva vreme sa creeze un alt fel de ”UE” al estului dar nefacandu-si bine temele nu prea are putere de convingere intelectuala si stomacala pe care o are UE, si Rusia a fost cumva fortata sa aplica forta militara.
    Oare ce ar fi insemnat pentru UE vestic un alt UE estic? UE vestic deja duce lipsa de forta de munca si materie cenusie ( caci bastinasii vestici au drepturi si nu au indatoriri pe cand bastinasii estici au indatoriri si apoi drepturi), iar provocarea unui conflict nu face decat sa aduca forte noi , vorba aia ”picate din cer”. Avem atatea exemple cum ar fi revolutiile comuniste, conflictele din Georgia, Siria, Turcia, Afganistan, etc. Cui nu ii convine sa aibe parte de emigranti de calitate gata de munca in care tu ca stat nu ai investit nici un leu ?
    O alta problema la care lumea nu se gandeste este lipsa poftei de reproducere la europenii din vest ! Populatia vestul e imbatranita, plina de pensionari si cu lipsa acuta de tineri !
    Pe de alta parte avem de a face si cu coruptia din fiecare tara, iar coruptia nu are in vedere decat obtinerea de foloase personale, ignorand consecintele ulterioare. Toate jocurile astea de putere sunt pentru binele catorva oameni.
    In concluzie vreau sa rezum in cateva cuvinte tot ce am spus pana acum, si anume ” oameni fara Dumnezeu !”

  17. ” Paradoxul a fost că momentul de apogeu a coincis cu începutul unui declin…”

    „APOGÉU, apogee, s. n. 1. Punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei acțiuni etc….” (DEX)

    Vă rog să mă scuzați, dar nu dibuiesc locul în care se ascunde paradoxul. …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Enache
George Enache
George Enache – profesor universitar, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie. Domenii de interes: istoria Bisericii Ortodoxe în secolul XX, religia în cadrul relațiilor internaționale, istoria recentă a Europei de Est, istoria comunismului. https://ugal.academia.edu/GeorgeEnache

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro