joi, martie 28, 2024

A început negocierea noii Uniuni Europene. Unde se va plasa România?

Puncte cheie:

  • Odată învestit cabinetul Merkel IV, după șase luni de negocieri și cu un vot chinuit de 51% în Bundestag, tandemul refăcut Macron-Merkel poate declanșa „refondarea” Uniunii Europene, așa cum îi place să spună noului star politic european, Emmanuel Macron,;
  • Această negociere va da conceptul Uniunii Europene a generaţiei următoare, aşa cum Uniunea în care trăim noi este rezultatul viziunii generaţiei liderilor politici europeni din 1990-1992, sintetizată în Tratatul de la Maastricht;
  • Dacă luăm în considerare declarațiile celor doi lideri recent legitimați democratic în țările lor, nivelul de ambiție strategică este imens, așa cum sunt și oportunitățile și riscurile ce decurg din încercarea de transformare substanțială a Uniunii Europene, nu numai pentru Germania, Franța și țările nucleului dur, dar și -sau în primul rând- pentru periferia estică a blocului comunitar, în particular pentru România;
  • Dacă reforma reuşeşte, Proiectul European este salvat pentru încă o generaţie, iar dacă eşuează, Uniunea s-ar putea dezintegra în grupuri mai mici de state care vor forma probabil noi asocieri, cel mai degrabă pe axa geopolitică, economică și culturală dintre Europa de Vest (de la Lisabona la Viena) și Europa Centrală (Flancul Estic al actualei UE);
  • La București, atenția și conectarea cu procesul european ar trebui să fie maxime în următoarele 12-24 de luni, cu toate că șansele unei bune plasări a României, în nucleul decizional, sunt grav afectate de derapajul anti-Bruxelles şi anti-justiţie pe care guvernul și majoritatea parlamentară PSD-ALDE nici nu se mai străduiesc să îl mascheze;
  • Pentru că în democrațiile vest-europene, din Italia până în Austria, se produc mutații amenințătoare de „sensibilitate” politică, dinspre liberalism și deschidere către protecționism și naționalism, așa cum se întâmplă de altfel și în Polonia sau Ungaria, ne putem aștepta ca reforma Uniunii să fie centrată pe interesele economiilor și societăților dezvoltate din Zona Euro, mult mai compatibile între ele, inclusiv istoric și cultural, în sensul larg al termenului;
  • Reforma Uniunii se va baza, după cum arată informaţiile preliminare, mai puțin pe dorința de a finanța și integra în continuare statele postcomuniste, devenite brusc țâfnoase și „suveraniste”, ci va urmări, se pare, revenirea la principiile unei Europe de inspiraţie franco-germano-olandeză, relativ omogenă, robustă, competitivă și cu un nivel ridicat de viață (există încă voci nostalgice după „formatul de aur UE 15” din 1995, rezultat după admiterea Austriei, Finlandei şi Suediei, dar înainte de lărgirea spre Est);
  • Recalcitranţii din Est sunt aşadar în pericol de periferizare, atât prin rămânerea în afara Zonei Euro, care se va consolida ca centru politic şi economic al Uniunii, cât şi prin corelarea accesului la fondurile europene cu respectarea principiilor statului de drept sau chiar apariţia unor politici noi, în format PESCO, exclusiviste (şi nu e vorba aici de Apărare, ci de noi versiuni PESCO, care pot apărea oricând);
  • O mare necunoscută o reprezintă însă viitoarea relaţie a Italiei cu Uniunea Europeană, în condiţiile blocajului postelectoral de la Roma, cu Mişcarea de Cinci Stele devenită primul partid şi cu o coaliţie tripartită de dreapta patronată de Berlusconi, teoretic câştigătoare, care îl propune pe liderul Ligii Nordului drept şef al guvernului, fără să se întrevadă însă formarea vreunei majorităţi în noul parlament, aşa cum nu a fost posibilă nici în precedentul. Fără Italia, a treia mare economie a Zonei Euro, reforma franco-germană a Uniunii Europene va fi greu, dacă nu imposibil de realizat;
  • Perioada politică începută acum va avea o importanță crucială pentru viitorul Uniunii Europene, în următorii 1-2 ani combinându-se la masa negocierilor presiunile și forțele care acționează în cadrul Uniunii, de la lideri, guverne și partide în ascensiune la mediul corporatist și sindicate, de la grupuri de lobby la societatea civilă şi ONG-uri, și de la opinia publică la presa de toate felurile. Vectorul rezultant va fi noua Uniune Europeană, bună sau rea, consolidată sau minimalistă, solidară sau dominată de egoismele statelor naţionale care se vor toate „first” (după moda Trump, preluată şi în discursul coaliţiei câştigătoare din Italia, de exemplu), o Uniune în care vom trăi timp de încă o generaţie;
  • Politica agricolă, fondurile de coeziune, politica de Apărare, guvernanța Zonei Euro (inclusiv taxarea tranzacțiilor financiare), convergența/armonizarea fiscală, reforma statului social al bunăstării, corelarea accesului la fondurile europene cu respectarea principiilor statului de drept, securizarea frontierelor externe, crearea universităților europene etc. par să fie doar câteva dintre politicile care vor fi revizuite, introduse sau dezvoltate în noua arhitectură, în ideea de a da Uniunii un înțeles mult mai concret și de a o pune să producă efecte vizibile, se speră benefice, în viața europenilor.

*

La câteva zile după reconfirmarea în poziţia de cancelar (mult mai dificilă însă decât s-a estimat iniţial, după alegerile din 24 septembrie 2017), Angela Merkel a revenit la discuţiile cu Emmanuel Macron despre viitorul Uniunii Europene.

Prima idee transmisă publicului este că la summitul din 28-29 iunie ne putem aştepta la comunicarea unui proiect conturat al reformei, din care să putem înţelege spre ce ar dori Marile Puteri europene să se îndrepte Uniunea, în deceniile viitoare. Personal, cred că termenul este nerealist, trei luni fiind insuficiente pentru distilarea unui concept acceptat pe scară largă şi a unui plan de acţiune cu şanse reale de a fi pus în aplicare. Dar, dacă referirea se face doar la enunţarea unei liste de dorinţe, ceea ce nu înseamnă automat un plan/planificare efectivă a reformei, atunci da, este posibil să aflăm în trei luni cam cum îşi doresc Franţa şi Germania să arate Uniunea Europeană de mâine. Cu condiţia ca Berlinul şi Parisul să ajungă până atunci la un acord, ceea ce părea destul de dificil în septembrie, chiar înainte de alegerile germane, când Macron a prezentat la Universitatea Sorbona planul care îi poartă numele, în fapt o listă de propuneri primită cu destule rezerve de numeroşi politicieni germani.

Ce este important de înţeles e că, dacă se va face până la urmă o reformă a Uniunii Europene de amploare (şi insist pe „dacă”, având în vedere situaţia din Italia şi suportul de doar 51% în Bundestag pentru cabinetul Merkel IV) atunci aceasta va fi Uniunea Europeană valabilă pentru o generaţie de acum înainte. Mi-e greu să cred că o altă oportunitate de a mai salva şi reforma Uniunea Europeană se va mai ivi curând, în condiţiile în care majorităţile proeuropene se formează tot mai greu. De exemplu, cea în care am trăit până acum (noi, românii, doar de 11 ani, dar alţii mai de multă vreme) este, în esenţă, Uniunea Tratatului de la Maastricht, gândită de generaţia liderilor politici (Kohl-Mitterand) de la începutul anilor 90. Cele două Tratate care au urmat Maastrichtului, Amsterdamul (1997) şi Lisabona (2009) au adus doar cosmetizări minore, tehnice, ale marii viziuni politice cuprinse în Tratatul de la Maastricht, convenit imediat după încheierea Războiului Rece, respectiv unificarea Germaniei şi eliberarea Europei de Est. Iar precedentul mare Tratat fusese cel de la Roma (1957), amendat prin Actul Unic European (1985). Practic, fiecare din marile Tratate europene a concentrat viziunea unei generații de lideri și a marcat parcursul politic, economic și social al generației următoare de cetățeni europeni. Așa se va întâmpla și de data aceasta.

Acum este, deci, momentul acestei generaţii politice europene (ea însăşi în schimbare) să dea o nouă viziune pentru Uniunea Europeană, valabilă pentru încă o generaţie. Nu știm dacă rezultatul acestei negocieri se va materializa într-un nou Tratat al UE, dar această posibilitate cred că nu trebuie exclusă.

Este interesant de observat că preconizata reformă a Uniunii va fi condusă de un tandem format dintr-un lider aflat la începutul carierei politice şi altul aflat la sfârşitul carierei. Un lider este la primul mandat, are 40 de ani, este energic, flamboiant, inovativ, carismatic, fără astâmpăr, nu stă o clipă locului, are un comportament la limita plină de neprevăzut dintre tinereţea exuberantă, super-ambiţioasă, şi maturitatea necesară unui preşedinte al unei Mari Puteri, celălalt lider are aproape 64, este la ultimul mandat, este predictibil, a cam spus tot ce avea de spus, are o experienţă solidă, cumpătare şi precauţie, nu se grăbeşte, evită greşelile, soluţiile radicale, ideologice şi spectaculoase, preferând în schimb schemele verificate anterior şi soluţiile pragmatice.

Şi nu e vorba aici doar de diferenţele între doi lideri, între două persoane aflate în momente diferite ale vieţii şi carierei lor politice. Este vorba, în primul rând, de două puteri europene cu profiluri diferite, cu interese strategice nu întotdeauna identice, cu potenţialuri diferite şi cu stări diferite ale economiei şi societăţii. Franţa doreşte să recupereze, să crească, să se consolideze economic în interior şi politic pe plan european, să echilibreze o serie de deficite şi dezechilibre structurale cronice pe care le are, să-şi flexibilizeze statul bunăstării şi să reducă povara socială, să facă Uniunea Europeană să lucreze mai mult în favoarea intereselor naţionale franceze (Uniunea Apărării, guvernanţa Zonei Euro, politica agricolă, practicile comerciale şi fiscale, universităţile europene etc.). Germania, în schimb, are de apărat un status-quo care îi convine şi este mult mai reticentă când vine vorba de schimbări. Economia germană a mers foarte bine în interiorul şi în afara UE, expansiunea influenţei strategice a Germaniei în Europa Centrală şi de Est a fost mult mai substanţială decât a Franţei, Berlinul este perceput ca centrul de putere nr. 1 al Europei, atât economic, cât şi politic, iar bulversările de mare amplitudine ale Uniunii Europene nu îi priesc în acest moment. Nu este clar dacă Germania va accepta taxarea tranzacţiilor financiare, după model britanic, nu este clar dacă Germania va dori unificarea fiscală, nu este clar dacă Germania doreşte acum scăderea cheltuielilor sociale, cât timp balanţa bugetară internă este încă pozitivă. Sunt convins că între Paris şi Berlin vor avea loc primele negocieri serioase iar distanţa de la declaraţii la acceptarea unor schimbări concrete va fi destul de lung.

În acest moment, aşa cum arată lucrurile la Berlin şi Paris, dar şi la Roma sau Viena, ca să nu mai pomenesc de Bucureşti, mă tem pentru şansele României de a se plasa în nucleul dur al Uniunii Europene. Nu suntem în Zona Euro şi există posibilitatea de a nu fi acceptaţi niciodată în Zona Euro, trebuie să ne gândim cu luciditate şi la un astfel de scenariu, chiar dacă nu este cel pe care îl dorim.

Zona Euro va fi centrul economic şi politic al Uniunii Europene. Plecăm din start de pe poziţii periferice, atât economico-financiar şi ca nivel de dezvoltare generală a ţării, cât şi geopolitic, istoric, cultural, respectiv ca brand de ţară. Ceea ce se întâmplă în Europa Centrală, la Varşovia şi Budapesta, le-a trezit vest-europenilor sentimentul că unii fac carieră politică pe banii contribuabililor europeni, în timp ce critică cu orice ocazie Bruxellesul, politicile şi instituţiile europene. Era cel mai prost moment cu putinţă ca România să se îndepărteze acum de Uniunea Europeană, să sfideze Bruxellesul, Berlinul şi Parisul, părând că intenţionează să se plaseze de partea Poloniei şi Ungariei, în grupul recalcitranţilor. Dar, în inconştienţa lor, liderii guvernării şi majorităţii parlamentare de la Bucureşti nu realizează un lucru esenţial – România este mult mai vulnerabilă pe plan european decât Polonia şi Ungaria. Kaczynski şi Orbán sunt populişti şi eurosceptici, dar nu sunt condamnaţi penali şi nu sunt inculpaţi. Paşii greşiţi făcuţi la Bucureşti vor fi taxaţi mult mai repede iar regresul nostru va alimenta imediat vocile din 2005-2006: V-am spus noi că erau nepregătiţi şi nu trebuiau primiţi? Indicatorii de dezvoltare la baza societăţii, în Polonia-Ungaria vs. România sunt diferiţi (nu creşterea economică din ultimul an contează, acesta este un aspect minor). Credenţialele istorice sunt diferite. Infrastructura este aproape incomparabilă. Integrarea în circuitele de business, manageriale şi profesionale, în cele turistice şi culturale, este mult mai profundă în cele două ţări menţionate decât în România. Reputaţia ţărilor este încă foarte diferită. Pe toţi aceşti indicatori specifici, dincolo de discursurile oficiale şi de raportarea doctrinară faţă de Bruxelles, Polonia este de fapt mult mai integrată european decât România. Citiţi cu atenţie CV-urile[1] premierilor şi veţi înţelege că între prim ministrul Poloniei şi al României[2] este o distanţă de la cer la pământ.

Prin tot ceea ce facem acum şi cum ne prezentăm în Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti, nu ştiu dacă vom ajunge în nucleul decizional al Uniunii Europene. Nu aş fi chiar sigur că pleiada de lideri politici repetenţi în facultate, absolvenţi la seral sau, mai nou, de Drept la particular, la Turnu-Severin (forma de învăţământ la mare „distanţă”, desigur), aceşti lideri cu mari probleme de exprimare în limba română şi de legitimare în carierele lor profesionale de bază ne vor putea duce în centrul Uniunii Europene. Nu suntem într-un moment liniştitor în raport cu perspectivele noastre în Uniunea Europeană. Nici prin evoluţiile din democraţiile vest-europene, care influenţează negreşit comportamentul şefilor guvernelor din aceste ţări faţă de regiunea Europei Centrale, dar nici prin ceea ce arătăm că suntem şi facem noi în politica de la Bucureşti, tabloul nu arată prea bine. Suprapunerea şi combinaţia celor două împrejurări ar putea avea efecte dintre cele mai nefaste pentru România în următorii doi ani, probabil decisivi pentru configurarea noii Uniuni Europene.

NOTE____________


[1] https://www.premier.gov.pl/en/people/mateusz-morawiecki.html

[2] https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22228916-profil-cine-este-viorica-dancila-propunerea-psd-pentru-functia-premier-europarlamentar-sefa-organizatiei-femei-psd-membru-psd-teleorman-din-1996.htm

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. Toţi pro-europeniştii aşteaptă înfriguraţi ca „cei mari” să re-facă odată „noua” Uniune cea mult visată şi aşteptată( de unii…). Speranţa este, în mod aproape absurd, legată de Germania şi Franţa care SĂ IMPUNĂ celorlalţi misiunea lor globalistă, politică, economică, culturală şi chiar militară. Şi mai ales, bineînţeles, viziunea lor globalistă şi neo-imperială asupra noii ordini mondiale, cu precădere a re-împărţirii zonelor de influenţă în care „dualismul” germano-francez să fie parte cu drepturi depline la împărţirea zonelor de influenţă. Asta-i „pohta ce-o pohtesc” Germania şi Franţa, nu are importanţă cum o obţin, poate chiar printr-o poziţionare anti-SUA+UK+NATO şi pro-Rusia(…).
    Nu aşa am visat noi, românii, „Europa noastră”. Pentru mine cel puţin Europa ACEASTA este o tristă deziluzie.

    Înainte de a fi „europeni” trebuie să ne considerăm români. Dacă aş fi întrebat ce aş alege între Europa germano-franceză şi structura SUA+UK+NATO aş alege pe cei din urmă.
    Înainte de a fi târîţi peste voinţa noastră în combinaţiile oneroase ale unora şi altora, ar fi bine să ne vedem de interesele noastre naţionale. Care, între altele, înseamnă dezvoltare, civilizaţie, cultură(românească), Moldova, Bucovina, etc.

    Poate doctrina „Prin noi înşine” este mai actuală ca niciodată…

    • Ce vorbești dom’le?!? S-a putut vreodată „prin noi înșine”?!?! Poate doar in manualul de istorie de gimnaziu destinat, legitim, trezirii sentimentului patriotic la tinerii adolescenți. Dar altfel?!?
      Există vreo mare reușită românească in lipsa conlucrarii cu X,Y factori externi?!!? Si nu ptr.ca noi, ca popor, nu am fi in stare ci ptr.ca așa e că in geopolitica asta implacabilă.
      S-a putut ever dezvoltare, Moldova, Bucovina fără aportul decisiv al puterilor europene?!?!
      Suntem in 2018 și sărbătorim centenarul unirii cu Transilvania și Moldova. S-ar fi putut aceasta fără sprijinul direct și nemijlocit al Frantei?!!?
      Ah, nu mă credeți naiv. Știu bine că era și interesul Fr. Dar fapt rămâne că „prin noi înșine” rămâneam în configurația d’avant guerre. Același e cazul și cu independența, 1866, 1859….

      • @JB
        Exagerati in cealalta directie. Sprijinul si interesul marilor conteaza, dar nu e intotdeuna e decisiv. De multe ori acestea renunta pana si la propriile obiective daca par prea costisitor de atins. Asa cum au facut in cazul tratatului de la Sevres, ca urmare a rezistentei Turciei Kemaliste. Cred ca sprijinul si interesul Frantei nu ne-ar fi ajutat cu nimic daca nu am fi fost capabili sa invingem singuri Ungaria. Faptul ca am fost in stare sa ocupam Budapesta a dus la tratatul de la Trianon si a contat probabil mai mult decat toate sacrificiile din timpul razboiului, recunostinta Frantei sau orice altceva. Daca armata Ungariei ar fi ocupat Bucurestiul in 1919, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Occidentul era satul de razboi, orice rezistenta serioasa ar fi dus la negocierea unui compromis.

        • Nu cred să am motive să vă contrazic….. Tocmai asta spuneam si eu. In ceea ce ne privește, a trebuit să existe o conlucrare. Nu ne-a făcut nimeni „cadouri”, dar din considerente geopolitice au fost momente când soarta/divnitatea/norocul au fost de partea Ro. Vorba lui P.P.Carp: P. P. Carp: România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni…….
          Dar nu cred că putem să avem pretenția că puterile europene au fost forțate de o politică a faptului implinit practicată, cumva, de Ro.
          Razb.din 1919 a fost cu susținerea politică și militară puternică a Franței (cea anglo-americană muuult mai moderată).
          Dar nu asupra acestei situații poartă discuția ci asupra ideii false a unei reintoarceri la „prin noi înșine”. Astăzi, un fel de a intoarce spatele, de a deveni arțăgoși si fuduli cu aliații noștri tradiționali.

          Departe de mine gândul că ar trebui să ne lăsăm conduși in toate aspectele vieții politice, economice sau sociale de aliații nostri. Nu, nu e vorba despre asta. Dar in lipsa conlucrării active, urmărind aceleași principii și țeluri (acum in UE) nu știu ce mare scofală o să reușim. Si nici nu ne putem permite luxul pierderii sprijinului ptr.că rămânem de capul nostru intr-o negociere f.dezechilibrata cu vecinii estici….vestici, etc…

    • „Dacă aş fi întrebat ce aş alege între Europa germano-franceză şi structura SUA+UK+NATO”

      Discutam de o uniune economica. Nu exista structura economica SUA+UK+NATO la care sa ne realiem. Deci e o non-alegere.

      • UE este o strucură politico-economică. Dacă „noua UE”( cu mai multe sau mai puţine viteze…) ne va arunca la periferie, atunci o structură economico-militară, la care Trump a dat un acord de principiu, numită Intermarium( un fel de Commonwealth economico-militar…) poate fi posibilă şi chiar probabilă.

    • Eu nu vad astfel lucrurile. Mie mi se pare ca actuala UE, dominată deja de Germania, nu are deloc o politică pro Rusia. Dimpotrivă, Rusiei ii sint impuse sancțiuni de UE de la anexarea Crimeii încoace. Iar pe Macron nu il vad deloc un prieten al Rusiei, care a susținut-o pe Marine Le Pen la alegerile de anul trecut.

      Pentru moment cel puțin, nu e vizibilă nici vreo poziționare anti SUA a UE. Ca America lui Trump pare sa vrea ea sa se indeparteze de UE e alta treaba…

      Poate sint eu naiv, dar dezvoltarea unei forte militare proprii a UE cred ca este strict o incercare de cladire a unei identitati europene si in nici un caz o distantare de NATO.

      In confruntarea (aproape razboi) propagandistica de acum, exact Rusia e cea care are interesul sa acrediteze ideea unei falii care ar aparea in blocul occidental si sa cinte prohodul UE si al aliantei ei politico militare cu SUA.

      In realitate insa, eu cred ca alianta e fundamental trainica si daca lucrurile merg ca pina acum, Putin nu va reusi sa isi dezbine adversarii.

  2. Uniunea Eruopeana a murit prin 2008 odata cu criza, ce a ramas poate fi numita cel mult o dualitate franco-germana dupa model hasburgic (asta pana la urmatorul guvern de dreapta in Franta). O uniune fara piata a 130 de milioane de locuitori (UK+ Europa de Est) exista doar in utopiile bolnave ale tiermondistilor de sec XXI.

    • Pe bune?!? UK a aderat in ’73 după ani de așteptare si keep knockin’ on EU door…… Până atunci EU n-a existat?!!? Ia scotocește puțin prin Google si informează-te.
      Curios e că tocmai noi le cântăm prohodul unora care chiar au făcut scofală. Să ne relaxăm si să nu ne îngrijorăm de soarta nucleului dur al UE. A știut mereu sa se descurce f.bine.

      • UE nu există decât începând cu 1992. Ceea ce exista în 1973 erau doar Comunitățle Europene. I se spunea CEE sau Piața Comună și funcționa foarte bine, nu avea tot felul de comuniști reciclați la conducere, obsedați de reglementări și directive. A devenit obositoare atâta propagandă în favoarea Germaniei și a ”democrației” de la Bruxelles, las-o și tu mai moale, că nu păcălești pe nimeni.

        • Ai impresia că nu știam că UE s-a numit: CECA/CEE/CE ?!?! Dar ptr.facilizarea discuției se folosește acst termen actual…..
          Ceea ce nu spune, totusi, perfidul Albion si probabil ca nici tu nu știi e că pricipiile ce stau la baza UE au fost statuate încă de la fondarea UE (fostă CECA/CEE/CE)…… Asa că nu ne mai aiuri cu șmecherii dintr-astea…..

          • Nu e vorba de denumire și de principii, e vorba de funcționarea practică a Uniunii Europene. Există o linie clară de demarcație, înainte și după Maastricht. Și vezi că agresivitatea denotă nesiguranță, iar te dai de gol :)

        • @Harald,

          In UE traiesc milioane de romani, polonezi, cehi, etc, care se bucura de reglementarile technocratilor de la Bruxelles – fara de care nu ar exista circulatia libera, piata comuna (incl. o piata comuna a muncii) politica agricola, fonduri de coeziune, reducerea deficitelor structurale, si alte beneficii de care se bucura azi. https://polska.pl/economy/investments-projects/eu-funds-poland/

          P.S. Ce va place voua sa va bagati nasul unde nu va fierbe oala! Lasati-o mai usor cu datul lectiilor si vedeti-va voi de viata voastra acolo in SUA (unde ati emigrat). In primul rand, diaspora romana din SUA ar trebui sa isi faca ganduri si sa se preocupe de soarta miilor de emigranti ilegali din Romania.

          • Diasporra română se preocupă de imigranții ucraineni și moldoveni care trăiesc în România, dar pe care Mama Merkel nu îi ia în calcul când încalcă Acordul de la Dublin sau când impune redistribuirea de imigranți musulmani. În buna tradiție socialistă, desființarea oponenților e principalul ”argument” într-o discuție. Ce faci la anul pe vremea asta, când o să fie Horst Seehofer cancelar? El nu plătește postaci.

            • Mda, de unde stiti ca la anul pe vremea asta Horst Seehofer va fi cancelar (ati citit in cafea?)
              Mai arunca el cate o pastila electoratului baverez din varful aripii drepte (pentru a slabi AfD), el este insa un democrat pro-EU pana in maduva oaselor. Nu coboara niciodata la nivelul NPD, Pegida, AfD & comp. In Germania, aliante cu extremele celor doua aripi (stanga /dreapta) nu va exista la nivel federal. Cel putin nu in viitorul apropiat.

              P.S. Cam toti germanii stiu cum gandeste Merkel, ea chiar nu mai are nevoie de postaci sau de firme de PR (in contrast, Trump, brexiterii si alti populisti se numara printre clientii Cambridge Analytica, Black Cube & comp).

            • @YellowSubmarine – suntem exact de aceeași părere, Horst Seehofer chiar este ”un democrat pro-EU pana in maduva oaselor” și exact de asta au nevoie Germania și Uniunea Europeană în acest moment. Nu de activiști UTC de pe vremea lui Honecker, reciclați în mari democrați, care guvernează în ”mari coaliții” cu SPD.

              Cât despre postaci, nu era vorba de forumurile și publicațiile de limbă germană, deși putem discuta aplicat despre Deutsche Welle, dacă ții neapărat. Era vorba despre forumurile de limbă română, unde cam prea mulți au ajuns să ne explice cât de bine trăim sub conducerea înțeleaptă a lui Merkel, de parcă noi n-am fi capabili să vedem asta și singuri :)

        • Irelevant (procesul de transformare in si al UE). Xolv ridica exact problema pietei, piata care exista si inainte de ’73. Stii tu, „piata comuna”…

    • „Uniunea Europeana a murit prin 2008 odata cu criza…”

      Eu zic ca Uniunea Europeana s-a intarit in urma crizei. Masurile de crestere a coeziunii statelor membre sunt tocmai in cest sens (indiferent ca la acest demers vor adera toate statele, ori filo-putinistii vor convinge regimurile autoritare sa nu participe). Eu sper ca Partidul Republican va oferi la urmatoarele alegeri un candidat care sa devina un presedinte puternic, iar America sa fie mareata din nou cu adevarat, fara bufoni si fara Putin. Disolutia uniunilor [de orice fel] este pe placul lui Putin, pentru ca izolarea, autarhia, slabeste pe cei in care Rusia vede adversari. Opinia mea este ca puteti fi linistit si nu trebuie sa va faceti griji, nici SUA, nici NATO, nici UE, nici ONU, nici OMC samd NU au murit si nici nu se desfiinteaza cand vrea dl Putin.

  3. Negocierea nu este doar intre tarile UE, fie sau nu din zona euro.
    Dle Juncker , dupa ce l-a feicitat pe Putin, lucru normal si obisnuit in asemenea cazuri, nu s-a putut abtine sa faca nu referiri la securitate impreuna cu Rusia, sau la „restabilirea unei ordini pan-europene”.
    Tare incurcate negocieri!

    • Și propuneți ca UE să facă abstracție de Rusia si sa lase US&China să facă jocurile?!?
      Poate fi partener ptr.Trump dar nu ptr.UE. Curios raționament.

  4. Cine stie daca pe aceste scheme descrise mai sus, Italia nu va dori sa preia ea sudul Europei cu ceva din zona centrala, poate Austria si daca ar fi asa ideal ar fi sa reuim sa ne lipm si noi de acesta falandga de ginta latba sau macar latino-elena. :)

    PS. Dar eu tot mai sper la realizarea statelor unite ale europei in ciuda interventiei subterane dar si fatise azi a KGB si conservelor sale din zona Vichegrad

      • Sunt mai multe ”conserve” KGB la Berlin și la Bruxelles, nu le-a monopolizat grupul Vișegrad pe toate. Iar structurarea unei organizații ca ”statele unite ale europei” necesită cel puțin 2-3 generații, existența ei nu va fi acceptată acum de publicul larg doar fiindcă dă Juncker o directivă sau fiindcă iese Merkel la televizor cu o declarație în acest sens.

        Viziunea limitată a momentului se bazează pe faptul că deciziile pe care le-ar lua Bucureștiul de capul lui (sau Praga, Budapesta, Varșovia, nu contează) ar fi oricum mult mai proaste decât cele de la Bruxelles, ceea ce e adevărat. Însă asta nu face ca deciziile de la Bruxelles sau de la Berlin să fie bune. Propagandiștii lui Merkel ar face bine să accepte realitatea asta.

        • Pentru eventualii cititori care nu cunosc subiectul si care ar putea lua de bune afirmații de genul „deciziile Bruxelles-ului”…..
          La UE, orice act legal se adoptă prin votul Parlamentului și prin votul reprezentanților statelor membre (adică miniștrii de resort la nivel național sau al delegaților acestor ministere/primul mnistru). In rest toate sunt palavre de forum. C.E. poate adopta exclusiv decizii tehnice de implementare efectivă a actului legislativ in vigoare.

          @Haraldl
          S.U.E. este ceva cu mult mai greu de realizat deoarece popoarele europene au o veche conștiință de națiune, popor….. Mult mai greu decât in US, CAN, AUS, NZ….. Și dacă ne uităm cu atenție o să observăm că US au avut un război civil devastator ptr.ca federalismul să prevaleze…… Canada a trecut, de curând, printr-o criză constituțională de tip suveranist in Quebec.
          Tocmai de aceea UE este așa o chestie extraordinară. Reușește să existe si sa funcționeze intr-,un mediu mult diferit, să acomodeze sensibilități diverse și mentalitati aflate la poli diferiti (EL vs. DK, NL, etc).
          Cine nu vrea să vadă aceste calități si realizări e treaba lui, dar nu înseamnă că are dreptate.
          Pornirile umorale anti-germane sau anti-franceze nu sunt de comentat…..

        • Harald, eu cred ca in nicio capitala din vestul Europei nu se afla atat de multe conserve KGB precum in Londra ;)

          Piata comuna, Schengen, Fondurile de Coeziune (reducerea decalajelor), Uniunea Monetara, Uniunea Bancara, Uniunea Pietelor de Capital, Pesco sunt cateva masuri menite pentru a creste eficienta si productivitatea in UE. Suntem departe de SUE, deciziile fiind luate la nivelul Consiliului European. Inteleg ca Federatia Rusa (si probabil China) vad in Polul UE un competitor dpdv economic /politic /ideologic, nu inteleg insa de ce o UE productiva si eficienta i-ar deranja pe cei de la varful aripii conservatoare din UK si din SUA (impartasim valori comune: pluralism politic, „democratie”, stat de drept, libera circulatie a marfurilor si a capitalului, respectarea demnitatii umane indiferent de origine, egalitate intre barbati si femei, etc, SAU NU?)

  5. Pentru accesul nostru in zona euro ar trebui sa manifestam public si decis dar cu farasul si matura in mana pentru toti agentii kgb si conservelor lor de aici care sunt adunati masiv in gruparea Dragnea-Tariceanu.

    • ”Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, corect? Ei, uite de asta trebuie să treacă 2-3 generații până la formarea ”statelor unite ale Europei”, ca să meargă mai întâi la loc cu verdeață toți cei crescuți cu mentatlitatea asta.

  6. Analiza dumneavoastră o putea face un britanic. Eventual cu o întrebare de final, pe când Italiaxit și Serbin? Câtă vreme Serbia rămâne în afara uniunii, România nu are probleme strategice. Pe de altă parte, la negocierea intrării Serbiei în uniune România ar putea să obțină mai mult decât vreo șosea rapidă gratis prin Craiova și Târgu Jiu sau alte mărunțișuri.

  7. Problema fundamentala e : „CE VOR EI” !!
    Apoi vom vedea unde ne plasam noi!
    Situatia este ca nu ne convine nimic!!
    Noi suntem in „ochiul ciclonului”!!

  8. De-o fi una, de-o fi alta, suntem aici pentru a fi ceea ce vrea stăpânul: masă de consumatori, tampon, teren de bătaie, magazie de resurse, teren de experimente diverse, câmp de aplicații militare, avanpost al UE sau gubernie.

    • Exista adevar in sarcasmul comentariului tau sa stii.
      Ce pozitie sa iei si mai ales cu ce conducatori? Cu atat mai mult cu cat ai conservele rusesti care-si fac de cap dupa cum spunea si cineva mai sus.

    • Corect! Ar fi bine sa ne intoarcem spre adevarata democratie, cea a mamei Rusia, care ne vrea numai binele si ne trateaza de la corupt egal la corupt egal (nu ca si capitalisti astia care ne trateaza ca pe niste vasali). Atunci si numai atunci, in sfarsit, vom fi liberi si, cum spunea cineva (la fel de inteligent) mai sus, prin noi insine, cu hotii nostri si cu hotiile noastre, vom reusi, cum am reusit de fiecare data (mai ales in ultimii 50 de ani), sa fim iarasi ce am fost si chiar mai mult. Fiteste, avand lumina calauzitoare de la Rasarit.

      • Adică tot pesimiști să fim după ce europenii și-au călcat pe inima si-n 2007 ne-a zis „no, hai!”? Atunci, da, „back to USSR” și CIOCU MIC că de acum au venit ei la putere.

  9. Ma intreb si intreb: Oare nu e o graba prea mare cu reformarea UE, care corespunde mai degraba unei oportunitati asteptate de non-europeni, decat de europeni ? Din cate miroase in aerul geopolitic, unii asteapta sa vada cum se va reforma UE, in functie de care sa-si calibreze propria reformare, ca reactie voit supracompetitiva. Chiar si tergiversarea BREXIT e destul de suspecta, parca si ea ar fi in asteptarea reformarii UE. Nu m-ar mira ca in functie de rezultat sau de crochiul reformarii UE, UK sa se suceasca si sa nu se mai retraga din blocul comunitar. N-ar fi mai bine ca perestroika europeana sa astepte pana in 2020, cand Brexitul si perioada de tranzitie vor fi, ambele, consumate in intregime? Si poate ca ar trebui asteptat sa se vada ce se va intampla si cu renegocierea NAFTA… Nu ar fi pentru prima data cand crize de idei atlantice se inspira din proiecte europene si, din pacate, impotriva europenilor.

    • Corect.
      Viteza cu care acum doua zile i-au lasat pe englezi sa-si negocieze tratatele comerciale in perioada de tranzitie( care negociere oricum dureaza ani de zile…), dar le-au scurtat tranzitia la 21 de luni ( pana la sfarsitul exercitiului bugetar curent, daca se grabesc sa transpuna in legislatie prevederile acordului cu Bruxelles-ul) , ne arata ca s-a trecut peste Brexit si exista un plan pentru cei care vor sa o ia inainte. Ca zona de liber schimb UE este un succes. Ca viitoare organizatie suprastatala, UE a fost in ultima vreme tinta a tot felul de sabotaje si derapaje (sustinute de diversi „prienteni” printre care Rusia si SUA mai nou), de la Brexit la Catalonia, trecand prin Ungaria, Polonia, Romania si toata pleiada de partide nationaliste din diversele tari europene. Este clar ca in formula actuala, vulnerabilitatea este prea mare iar pericolul populismului este mortal.
      Asa cum in ciuda temerilor initiale, moneda comuna este un succes (nici macar grecilor si italienilor a caror economii functionau prin devalorizarea sistematica a mondelor nu le mai trece prin cap sa renunte la o moneda Euro, stabila si puternica) sunt convins ca si integrarea suplimentara a nucleului dur al ZE ar demonstra tuturor ca aceasta este calea spre viitor. Aparent se doreste un „level playing field” cu taxare armonizata s.a.m.d. Senzatia mea este ca acesta reforma are o conexiune cu politica de aparare comuna si cu fondarea unei armate europene ( ca urmare a vulnerabilitatii cauzate de Brexit si de dinamitarea NATO de catre Trump).
      A sosit probabil momentul ca acest concept de UE sa-si demonstreze valoarea in fata provocarilor actuale: Putin, Trump si Brexit. Daca dupa Brexit, UK o ia in jos comparativ cu nucelu dur al ZE, Q.E.D. Daca englezii vor reusi sa se reinventeze si sa o duca aprox. asemanator infara UE, atunci va fi o problema. Dar este clar ca aceste lucruri vor trebui lamurite, prin actiune, nu prin discutii teoretice.

  10. „Politica agricolă, fondurile de coeziune, politica de Apărare, guvernanța Zonei Euro (inclusiv taxarea tranzacțiilor financiare), convergența/armonizarea fiscală, reforma statului social al bunăstării, corelarea accesului la fondurile europene cu respectarea principiilor statului de drept, securizarea frontierelor externe, crearea universităților europene etc. „– toate aceste politici trebuie reformate din temelii. Daca acestor lideri de doi lei le pasa intr-adevar de viitorul UE, atunci trebuie sa-si regandeasca radical politicile si strategiile pentru a crea o UE eficienta si care sa tina pasul cu marile puteri (SUA, Japonia, Coreea de Sud). Bunastarea nu se obtine prin viata de tip parazitar care domina astazi Europa sau prin „bunastarea” sociala tinuta artificial de guvernele occidentale, care prefera mai degraba sa aloce ajutoare de somaj decat sa puna oamenii la munca si sa-i incurajeze sa inoveze. Cum credeti ca se poate reforma UE, cand instituiile sale incurajeaza astfel de practici?
    Romania este OUT din orice zona si nucleu, oricare ar fi in viitor acesta, datorita noilor politici de distrugere a justitiei si statului de drept. Intr-adevar Romania nu se compara cu Polonia sau Ungaria la nici un capitol (infrastructura, etc) si nu cred ca poate negocia de pe pozitii de forta cu Germania/Franta, asa cum fac Polonia si Ungaria. Chiar daca in aceste tari justitia si libertatea de exprimare sunt amenintate, totusi economiile lor sunt solide si au o infrastructura pusa la punct. Odata cu adoptarea noilor legi ale justitiei, Romania isi taie craca de tot de sub ea, iar UE ne va marginaliza cu siguranta. Ar fi cireasa de pe tort.

    • UE va fi restructurată 2018+ 2019 după conceptul francez de la Paris 2017.
      România nu va fi marginilizată. UE funcționează în părțile esențiale: piața comună, uniunea vamală (comertul exterior e în competență UE), libertate pentru circulația mărfurilor, libertate pentru circulația investițiilor. România va profita în continuare de aceste condiții bune. Libertatea de circulație pentru lucrătorii degajați va fi diferită în unele zone UE dar nu se va schimba radical.
      Riscurile în UE nu trebuie trecute cu vederea. O nouă criză bancară (Italia 360 miliarde Euro credite putrede, in UE peste 800 miliarde) va afecta UE.27. Protecția comunitară nu se va restrânge numai pe ZE. România nu va rămâne afară. Problemele interne la București, atacul asupra statului de drept sunt un pericol acut. Scindarea politica est- vest e de domeniul politic, nu are consecințe pentru bazele, tratatele UE. Nimeni nu vrea să părăsească piața comună, uniunea vamală etc. Vorbele politicienilor „nationali” sunt una, tratatele sunt între state, indiferent de guvernele trecătoare.
      România deține președinția UE 2019, nu e marginalizată în momentul restructurării UE.27.

  11. Majoritatea romanilor a decis ca Romania este o tara eminamente anti-europeana, adevarul asta se observa si in comentariile anterioare. Romanii sunt prea plini de prostia si saracia lor ca sa accepte ca e nevoie sa fie ghidati din Vest. Ei vor sa fie independenti si sa se poata caca in continuare in fundul gradinii.
    Romania ar fi bine sa se pozitioneze intre Soviete si Pasalacuri acolo unde ii e locul. Putin si Erdogan abia ii asteapta pe romani sa le ofere o lectie de civilizatie rasariteana nu decadenta ca cea din Apus. Pregatiti-va!

    • Presupun că se mai fac angajări la fabricile germane de componente auto din Transilvania. Cine dorește să contribuie la construirea celei mai bune și mai drepte orânduiri, sub conducerea înțeleaptă a Mamei Merkel, are astfel ocazia.

    • Carol I se plângea intr-o scrisoare catre taica-du ca romanii nu pot sa se conducă singuri, dar nici nu-i lasa pe altii s-o facă.

      • Soluția corectă este ca românii să învețe să se conducă singuri, nu să se lase conduși de alții, pentru că aceia vor conduce în propriul interes.

        Dacă Dragnea poate să-ți asigure un sac de porumb, iar Merkel poate să-ți asigure doi saci de porumb, soluția corectă nu e să te duci la Merkel ca să poți mânca mai multă mămăligă. Soluția corectă e să folosești porumbul în hrana animalelor, ca să obții astfel carne, iar pentru oameni să produci grâu. Germania așa face, la ea acasă.

        • Mda, lectii de demagogie pe paine. Pentru cunostintele tale generale: Romania, Polonia au devenit tari exportatoare de grau (cu ajutorul contribuabililor din vest). Slovacia, Ungaria, Romania au devenit chiar si tari exportatoare de automobile si componente auto. Tinta tehnocratilor de la Bruxelles (precum si a membrilor Consiliului) este cresterea economica durabila /sustenabila in toate colturile UE, cresterea productivitatii, satisfacerea cerintelor pe piata interna-UE de catre membri (intr-o proportie pe cat se poate de mare), majorarea exporturilor la nivel global; si un cont curent pozitiv la toti membrii.
          P.S. spre deosebire de UK, in majoritatea tarilor din Europa Centrala contul curent revine pe plus! https://www.ceicdata.com/en/indicator/united-kingdom/current-account-balance

          • @YellowSubmarine – exporturile de componente auto din România înseamnă bani pentru Germania, nu bani pentru România. Hai să facem un experiment: îmi trebuie o cutie automată pentru un Mercedes: o pot cumpăra de la Sebeș? :)

            • „…exporturile de componente auto din România înseamnă bani pentru Germania, nu bani pentru România. Hai să facem un experiment: îmi trebuie o cutie automată pentru un Mercedes: o pot cumpăra de la Sebeș? :)”

              Cred ca ar trebui sa precizam intai daca in Sebes vreti sa dati bani, ori sa luati bani (desi mie mi se pare neimportant raspunsul – in fond, este vorba despre bunastarea gospodariilor din zona). Asadar, daca nu puteti cumpara o cutie automata pentru autoturismul dumneavoastra marca Mercedes (ati ales un model clasic, de lux, bravo!), adica daca nu puteti cheltui astfel banii in Sebes, puteti investi intr-o fabrica de carlige de rufe (adica, bunuri de larg consum, sa zicem) pe care le veti vinde lucratorilor din atelierul de cutii de viteza automate, care au un venit suficient de ridicat pentru a va cumpara produsele. Cu banii obtinuti din vanzarea cu succes a carligelor de rufe nu mai este o problema sa comandati cutia dorita la dl Tiriac (mercedes-benz_ro) care v-o livreaza acasa frumos ambalata, cu un odorizant auto cadou.

            • @Constantin – Mercedes își produce la Sebeș cutii automate de viteze, despre asta era vorba în propoziție, despre componentele auto produse de firmele germane în România.

              Dacă am lămurit asta, mai departe există două posibilități: (a) dacă România e o țară tratată ca partener economic egal, producția de la Sebeș e disponibilă pentru oricine plătește, la fel cum berea Heineken produsă în România e disponibilă pentru oricine plătește; sau (b) dacă România e doar o colonie cu forță de muncă ieftină, clientul român va fi trimis la reprezentanța Mercedes să-și cumpere cutia adusă din Germania, la un preț cam de 3 ori mai mare decât cel de la poarta fabricii.

              Dacă doriți să vă asumați rolul de avocat pentru Germania și pentru Mercedes (Daimler-Benz, whatever) sunteți binevenit :)

  12. Am văzut interviul de presă de la Paris cu cei doi lideri. Nimic nu e decis.

    Uniunea bancară, asigurarea riscurilor la nivel de ZE/UE e dorit la Paris și Roma. Mai puțin în Olanda și Austria. Este cel mai greu de decis. Schuldenunion nu are șanse la Berlin. O restructurare ZE/UE necesită timp. Sunt de acord cu autorul. Nimic nu se va schimba de azi pe mâine.
    După alegerile Parlamentare PE în Mai 2019 majoritățile sunt mai greu de organizat. Socialiștii (Franța, Italia) pierd probabil cel mai mult. Posturile cheie in ZE/UE vor fi ocupate de candidați noi necunoscuți până azi. Barnier șeful comisei 2020? Nu cred că va fi un ministru de finanțe (francez) cu un budget separat ZE.

    … „… Franţa doreşte să recupereze, să crească, să se consolideze economic în interior şi politic pe plan european, să echilibreze o serie de deficite şi dezechilibre structurale cronice pe care le are, să-şi flexibilizeze statul bunăstării şi să reducă povara socială, să facă Uniunea Europeană să lucreze mai mult în favoarea intereselor naţionale franceze (Uniunea Apărării, guvernanţa Zonei Euro, politica agricolă, practicile comerciale şi fiscale, universităţile europene etc.). Germania, în schimb, are de apărat un status-quo care îi convine şi este mult mai reticentă când vine vorba de schimbări…. „…….

    E vorba și de bani mărunți. După Brexit 29.03.2019 în timpul președinției UE de la București o parte din contribuțiile britanice (12 miliarde Euro pe an?) vor fi compensate 2020. Austria și Suedia refuză mărirea contributilor de 1% BIP. O parte se va economisi prin reducerea budgetului agrar UE și reducerea fondului de coeziune. Aici sunt interese românești. Cu cât se vor reduce subvențiile nerambursabile după 2020?
    UE nu se va clătina, nu e în pericol de scindare. Iși va apăra mai mult granițele maritime în sud-est. Migrarea nu mai este în centrul atenției.

    …. „… Nu suntem în Zona Euro şi există posibilitatea de a nu fi acceptaţi niciodată în Zona Euro, trebuie să ne gândim cu luciditate şi la un astfel de scenariu, chiar dacă nu este cel pe care îl dorim. …. „ ….

    Aderarea la ZE nu se mai poate realiza înainte de 2020. Situația reală în ZE/UE după Brexit nu se poate ghici azi. Conceptul francez se referă la ZE, mai puțin la UE.27. Problemele interne la București determină locul unde se plasează România în structura UE după 2020.

    Care e tema majoră la București pentru președinția UE 2019?

  13. Unde mai pui ca in Polonia e mult mai frig si decat in Moldova, la Miercurea Ciuc! Si cu toate astea sunt mult mai dezvoltati decat cei din Cluj. La fel si ucrainenii, care au comparativ cu noi si restul europenilor niste paminturi extraordinare si imense suprafete agricole, pe linga vreo 10 reactoare nucleare si vreo 3 mari orase cu peste 1 milion de locuitori, inafara capitalei, si altele vreo cinci mai mari decat va fi Clujul vreodata.
    NU cred ca se vor schimba multe lucruri in viitorul apropiat. Nimeni nu e dispus sa distruga ce s-a facut deja, iar mandatul cancelarului e fragil. Se poate incerca o adancire efectiva a integrarii intre cei din Zona EURO, mai ales dpv financiar – de care ceilalti fie nu vor sa auda, fie n-au nicio sansa sa intre – respectiv pentru insanatosirea EURO.

    • Mandatul cancelarului e destul de fragil încât sfârșitul de an să ne găsească cu Horst Seehofer cancelar. ”Ș-apoi ‘om vedea”.

  14. E foarte bine dacă se încearcă redefinirea Uniunii Europene. Această definire sau redefinire trebuia de mult făcută astfel încât să avem o imagine clară spre ce ne îndreptăm, care sunt paşii sau etapele şi, de-abia la urmă, viteza cu care să alergăm în direcţia respectivă. Iar toate aceste elemente fundamentale, ţinta, paşii şi viteza să fie discutate şi acceptate de toţi membrii uniunii. Nu cred că e bine ca doar Franţa şi Germania să se implice în această redefinire. În cea ce priveşte ţinta, doar câţiva politicieni s-au exprimat explicit pentru o federaţie europeană sau SUE. Cei mai mulţi se exprimă vag în genul „mai multă integrare” sau „o integrare mai aprofundată” sau „o uniune mai eficientă” sau „o piaţă comună e suficientă”, sau „mai multă transparenţă” sau „mai puţină birocraţie”, etc. Astfel de exprimări vagi nu clarifică problema, dimpotrivă lasă la atitudinea noastră să interpretăm cum dorim acea sintagmă. În principiu s-ar desprinde cam trei modele: varianta maximalistă, o federaţie europeană (SUE), varianta medie, actuală, o uniune a naţiunilor europene (UNE sau UE) şi, varianta minimalistă, o piaţă comună europeană (PCE). Trebuie supuse la vot şi aleasă una din variante. Cetăţenii UE trebuie să poată alege liber varianta pe care o doresc ca să nu apară turbulenţe mai târziu. Apoi se pot stabili şi paşii şi viteza cu care ne îndreptăm spre ţintă, odată ce e cunoscută.
    Dar oare vor politicienii să ia taurul de coarne?

    • Tocmai asta e, că nu trebuie luat niciun taur de coarne, lucrurile trebuie lăsate să evolueze în ritmul lor. În Statele Unite nu există nici astăzi armonizare fiscală sau TVA și totuși pare să le meargă destul de bine, comparativ cu UE.

      Dacă lăsăm politicienii să ia taurul de coarne și să facă în 10 ani lucruri care în mod normal au nevoie de 50 – 60 de ani, se va ajunge în situația în care la periferia UE în interior se va trăi mai rău decât la periferia UE în exterior.

  15. Apreciez, sincer, scurta sinteză a versiunilor/variantelor posibile/probabile ptr.UE.
    2 vorbe despre varianta minimalistă: PCE. Problema e că NU poate fi decât o versiune de etapă. Si aceea scurtă. De ce?!? Păi conceptul însuși face ca in mod inerent integrarea să fie din ce mai accentuată ptr.altfel se va împotmoli.
    Un exemplu scurt. Piața comună presupune lipsa barierelor vamale si tarifare. Evident că statele membre, in dorința de a-și proteja piața, au inventat miriada de bariere netarifare: standarde diferite, protecția iluzorie a unor minorități prin aspectele fizice ale unui produs sau ambalaj, ecologie, grja ptr.sanatatea tinerilor consumatori de alcool, exceptii culturale peste exceptii culturale, etc, etc. A trebuit să vină CJUE și prin decizia Cassis de Dijon să desființeze aceste construcții legale menite să restricționeze ceea ce, in principiu era liber: libera circulație a mărfurilor….. Concluzia: ptr.ca astfel de aspecte să nu mai apară e obligatoriu ca UE să fie din ce in ce mai integrată. Dacă se oprește, dacă va ceda ignoranței și populismului ieftin, șandramaua va exploda.
    Nr.birocratilor de la C.E. este mai mic decât cel al angajaților de la primăria Parisului?!? Vi se par multi ptr.gestiunea unor probl.f.importante la nivel continental?!?

    Decidenții politici responsabili (exclus v.v.dancila, dragnea, tariceanu &co) se gândesc la ipoteze de lucru și la scenarii plauzibile si convenabile. Noi (la nivel guvernamental) facem un joc la mica ciupeală.
    Dar vă asigur că EXISTĂ oameni f.informati și bine pregătiți in domeniul afacerilor europene. Curios dar foarte real: la MAE, la MJ, etc. Doar că cei care se pricep sunt, in general, prea puțin în poziții de decizie. Sunt overworked la greu; acoperă dosare/domenii f.vaste dar dispunând de f.putine resurse. Discuția e lungă…..

    • Se pare că zarurile au fost din nou aruncate după ce premierul olandez Rutte a spus recent în public, direct nediplomatic, la adresa lui E. Macron: Franța nu a îndeplinit, nu a respectat tratatele ZE (Maastricht) nici un moment până acum, nu va avea sprijinul Olandei pentru conceptul francez 2017 cu un budget ZE separat (ministru de finanțe) și „comunizarea“ datoriilor de stat (Franța 100% BIP, Italia 133%, Grecia 190%). Schuldenunion nu va fi acceptată de A. Merkel (CSU are alegeri în Bavaria în toamna 2018, cu AfD în spinare).

      1) Scindarea UE la Bratislava 2016 a separat regimurile „iliberale“ Vișegrad de vest. Grupul „unu est“.
      2) Olanda a preluat 2018 poziția și opinia britanică, se opune conceptului francez cu un budegt ZE și „uniune bancara“ care de fapt e concepută la Paris 2017 (și înainte la F. Hollande pâna 2016 ) ca „transfer de datorii de stat“. Olanda are deja suportul unui grup de state scandinave Nord-Vest (Suedia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia, Austria). Grupul „doi scandinav- vest“.
      3) Franța a avut de mult timp aceleași interese cu Italia în probleme BCE (cumpărarea a 1500 miliarde hârtii datorii de stat prin Draghi/BCE) și dobânda zero. Creșterea dobânzilor în anii viitori poate duce Italia la un colaps financiar (2500 miliarde Euro datorii de stat cu 3 % dobândă înseamnă 75 miliarde an de an care nu se găsesc în budetul de la Roma, peste 360 miliarde Euro credite putrede în băncile italiene). Grupul „trei e sud-estul mediteranean“ cu datorii de stat peste 100%, cu șomaj mare la tineri intre 20% și 40 % (Grecia), cu stagnare economică. Lipsește performanța economică. Premierul Rutte / Olanda acuză Franța din această cauză, Paris nu a rezolvat nimic „economic“ în ultimii 20 de ani.
      4) Centrul cu A. Merkel va încerca să modereze interesele celor din trei grupe diferite (și al celorlați încă nedeciși 2018, România 2019 unde?). In acest „patrulater“ politic bazele UE nu sunt în pericol. Nimeni nu vrea să părăsească uniunea vamală (comertul cu SUA, Canada, China) sau piața comună. Nimeni nu vrea să renunțe la libera circulație a mărfurilor și a investiților.
      5) Ramâne întrebarea care compromis va înlocui conceptul de la Paris 2017 al lui E. Macron. Compensarea contribuțiilor britanice (12 miliarde Euro pe an) se dovedește 2018 mai dificilă decât a părut la început (refuzul din Olanda, Suedia, Austria e deja sigur). Reducerea budegtului agrar și al fondului de coeziune (70% din budget) nu se mai poate evita.
      6) Tandemul franco-german va trebui să respecte 2018 + 2019 cerințele grupului Vișegrad 2016 (est), al grupului Olandez-scandinav 2018, al sud-estului 2019 (Italia, Grecia). UE se întoarce 2020 la bazele de la început, dar cu Olanda pe poziții britanice? Nimic nu e decis.
      7) Președinția UE 2019 la București are deja două teme majore: Brexit 29.03.2019 și alegerile Parlamentului European PE 26.05.2019. Restructurarea UE.27 după modelul francez 2017 va avea aceași soartă 2019 ca și constituția UE (a eșuat la Paris /stânga franceză și în Olanda)?

      Macronlon Bonaparte oprit 2019 la Maastricht?

      • Ridicați probleme interesante. Par, într-adevăr, să se constituie 4 grupuri.
        Grupul nordic si V4 au un, oarecare, radicalism al discursului.
        Fără să am inside info, ci doar așa un fel de educated guess, cred că pozitiile G.nord sunt axate pe „ordre dans la boutique”. Însemnând: disciplină financiară la nivel statal/național, gestiune eficientă a cheltuielilor bugetare, etc. Comparativ cu G.sud pare chiar radicalism. Important e că ambele grupuri știu că inflexibilitatea e păguboasă. Sincer, G.sud cred că va face concesii mai mari. E si normal. Știe că nu abordările G.nord au cauzat problemele financiar-bugetare.
        De văzut dacă va câștiga școala cumpătării nordice sau cea a exuberanței sudice……. Aici, probabil că, DE va avea cuvântul cel mai greu. At the end of the day, rezonabilitatea DE va reduce asperitățile nordice. Macron știe că o bună parte din electorat vrea o disciplinare a fin.-buget. si o concentrare pe dezvoltare. Fr.va achiesa la poziția DE.
        Deși in consiliu NL a avut, mai mereu, poziții apropiate de UK nu a fost obstructionista. Pragmatismul și calculul au îndemnat NL la compromisuri utile, nu doar ptr.ea. De aceea nu cred că va lua !ocul UK. NL nu a fost pozitionata niciodată, principial, anti UE. Ba dimpotrivă. Benelux a fost semnat in ’44, in tmpul războiului. Asta presupune negocieri indelungate prealabile……
        Problema comunizării datoriilor conține un pericol important. NL e de inteles că e f.reticenta la asemenea propuneri. Nu se poate ca o casă de pe aceeasi stradă/ap.din bloc să aibă datorii pe care să plănuiască să le impartă cu ceilalți proprietari, dar să continue să aibă dreptul de a face noi si noi datorii….. Poate că eu greșesc, dar așa pare.

        Pe de altă parte, unele dintre propunerile lui Macron respiră aerul unui federalism dezirabil. PESCO e o chestiune f.serioasa și care merită făcută accelerat.

        Cu V4 cred că problemele sunt de altă natură. Sesizez o țâfnă dusă prea departe si un soi de suveranism/intoarcere la inter-guvernamental care reprezintă, efectiv, un contracurent. Până acum, nu am reușit să înțeleg care ar fi, in concret, argumentele V4. Care sunt nemulțumirile?!?

        Ro., la ora asta, trage cu ochiul la V4 și politicenii speră la o transformare a percepției dosarelor lor de corupție intr-un soi de luptă împotriva cotropitorului occidental. Aici lucrurile sunt clare.

        • Să sperăm că optimimul dvs. va birui.
          Olanda are interese majore (din fondul de pensii olandez de 400 miliarde Euro acumulat de 100 de ani se plătesc pensiile de azi, nu există un contract între generații) contrarii cu cel din sud-est.
          Mai grav mi se pare convingerea de la Paris că ceilalți cântă la vioara a doua. La budgetul de numai 1% BIP al UE nu se poate vorbi de bani. Schuldenunion (începută deja cu uniunea bancară, fondul ESM) e țelul „ascuns” al sud-estului (F. Hollande a creat un adevărat „complot” împotriva Berlinului) și rămâne țelul major al lui E. Macron. Franța vrea bani pe alte căi (budgetul separat ZE e mort fără Olanda, Austria), pe baza unui proiect „politic”.

          1) Grupul „unu est” Vișegrad cere suveranitate deplină. Politic o ceartă cu Paris e una, votarea în consiluil sefilor de stat împotriva Franței e altceva.
          2) Grupul „scandinav-vest” e condus de Olanda. Nu va contribui la un budget separat ZE al lui E. Macron. Rutte /Olanda nu va ceda. Austria și Suedia la fel.
          3) Grupul sud-est Franta & Italia nu va rezolva în primul mandat E. Macron 2017-2022 problemele interne, șomajul mare la tineri și lipsa performanței economice. E. Macron se vede liderul UE. Azi nu are alți parteneri la începutul „restructurării UE” decât Roma și Atena.
          4) In vorbe A. Merkel laudă public 2018 conceptul francez și asigură sprijin lui E. Macron. Berlin a promis ceva bani mărunți pentru „investiții” UE. Mai mulți bani pentru apărarea granițele (maritime sud- est) UE se vor găsi.

          5) Nimeni nu va părăsi UE (NE.exit?): piata comună, libera circulație a mărfurilor și a investițiilor funcționează. Rămâne de precizat conceptul francez de „adâncire și integrare” ZE/UE. Nimic nu e afirmat de la parteneri până azi. Contradicțiile între cele patru grupuri de interese mi se par nerezolvate. Paris vrea bani și „asigurare comunitară / bancară” ca proiect politic. Cum se poate ajunge la un compromis 2018 + 2019? Cum va arăta UE.27? Uniunea bancară e masura cât din „datorii de stat (și bancare)” se va „comuniza”. Cred că e un moment periculos până la..… NE.exit.

  16. Nimeni nu are nicio explicație pentru picajul in care se afla România? Hemoragia de elite (elite sunt și „căpșunarii” – oameni harnici și extrem de curajoși – și absenteismul de la vot. Trebuia să ne batem cu ghearele și cu dinții sa oprim leprele de orice de fel să aibă posturi în universități, politică etc. Dar lupta asta am dat-o prea putini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro