vineri, iulie 10, 2020

A privatiza sau a nu privatiza Institutul Cantacuzino?

Institutul Cantacuzino este în moarte clinică. Milioanele de euro investite în modernizarea secţiei în care se produceau o parte dintre vaccinurile utilizate în întreaga Românie sunt în prezent blocate într-o investiţie a cărui viitor este incert. La o analiza rece – vina aparţine managerilor, care nu au luat la timp măsurile tehnice adecvate şi uneori au adoptat măsuri eronate. De fiecare data crizele au fost generate fie de refuzul de a aloca banii necesari de către Ministerul Sănătăţii pentru masuri necesare, fie de decizii ale Agenţiei Naţionale ale Medicamentului – o data “mumă”, alta dată “ciumă”. Alţii au acuzat interesele comerciale ale diverşilor concurenţi de pe piaţă, care şi-ar fi băgat „coada” influenţând conducerea ministerului. Foarte puţin s-a vorbit şi de acele decizii tehnice eronate care au condus la producerea de pagube de milioane. Ele au existat, aşa cum probabil există câte un pic din fiecare acuză devenită publică astăzi, ca urmare a semnalului de alarmă tras de Avocatul Poporului (nota: oare aceasta instituţie să fi început să-şi facă treaba?!). Astăzi, la atâta vreme după multiplele decizii (indecizii) ale Ministerului Sănătăţii – organism eminamente politic, este greu să îndrepţi degetul acuzator împotriva unor persoane fară a greşi. Iar pereţii MS sigur nu sunt vinovaţi ca să ne îndreptăm acuzele exclusiv catre aceasta instituţie.

Nu voi intra în amănunte – subiectul articolului este altul – ce este de făcut?

O prima soluţie – cea mai probabilă – este să nu se facă nimic, ca şi cum situaţia nu ar exista. Ce, parcă numai aici se pierd milioane de euro? Consecinţele sunt însă iremediabile. Fiecare zi pierdută înseamnă o certitudine – secţia va dispărea pur şi simplu. Unii vor întreba – pe buna dreptate – oare nu este mai bine să cumpărăm din străinătate aceleaşi vaccinuri? Opinia mea este tranşantă în această privinţă – chiar şi daca acestea ar fi mai ieftine – tot este mai bine să le facem la noi în ţară. Există situaţii incontrolabile – un exemplu este tocmai ceea ce era să se întâmple cu gripa „noua”! Catastrofa nu s-a produs, însă în cazul în care pericolul ar fi fost unul real – institutul ar fi putut să salveze viaţa a milioane de romani. Pentru că pericolul a fost doar aparent – puţini îşi dau seama de aceasta realitate. Cei care au urmărit „ostilităţile” la acea vreme ştiu că producătorii mondiali nu aveau capacitatea de a acoperi necesităţile în timpul necesar – România intra şi ea în calcule în rândul „salvatorilor”. Deci, aşa cum spune şi Avocatul Poporului – este o problema de siguranţa naţională.

Secţia trebuie să supravieţuiască. Cum? Cu injecţie de capital privat sau public? Aceasta este marea problemă.

Implicarea privatului se poate face printr-un parteneriat public privat – în care, obligatoriu, privatul să dispună de capitalul minoritar. În caz contrar, ar fi ca şi cum am vinde institutul. Fara a face un proces de intenţie nimănui, trebuie să atrag atenţia ca privatizarea integrală înseamnă să orientezi întreaga activitate către maximizarea profitului. În lumea farmaceutică fuziunile şi achiziţiile sunt extrem de frecvente – principiul de bază fiind tocmai înlăturarea competiţiei. Privatizarea va conduce, mai devreme sau mai târziu, la achiziţia secţiei de către un producător internaţional doar pentru a înlătura concurenţa şi pentru a obliga România să cumpere exclusiv produsele noului proprietar, fabricate altundeva decât în România! Ajungem la soluţia utilizării banilor noştri, ai romanilor, pentru redresarea Institutului Canacunizo. O soluţie a fost deja evocată – contopirea secţiei de producţie cu societatea Antibiotice IAŞI (si ea aflată tot în proprietatea statului cu acţionar MS). Ideea nu este rea, este posibil însă asupra instituţiei respective s-au dat permanent atacuri teribile pentru a fi cumpărată (privatizată). [Cu riscul de a fi acuzat de stângism (nu e cazul) trebuie să las falsa modestie şi să ma mândresc ca în urma cu 4 ani, în calitate de membru al comisiei de sanatat a Camerei Deputatilor, am contribuit determinant – împreună cu un alt deputat (Petru Movila) la eşuarea unui astfel de atac – la mustaţă însă.] O ipotetică privatizare a societăţii Antibiotice Iaşi ar însemna automat şi pierderea secţiei de vaccinuri de la Cantacuzino.

Rămâne practic o singura soluţie, finanţarea cu sumele necesare – din partea proprietarului – care este statul – prin intermediul Ministerului Sănătăţii. În acest an este foarte putin probabil ca o astfel de minune să se întâmple. Cred însă ca un guvern, indiferent cât ar fi el de slab sau în ce situaţie dificila s-ar afla (recesiune, an electoral, instabilitate politica, etc) are datorii fata de tara care nu pot fi contrabalansate de oricare alt interes. De aceea, cred ca Institutul Cantacuzino are nevoie de un plan de redresare economică (dar şi tehnică şi mai ales de un plan de marketing adecvat) iar acesta să fie asumat atât de Guvernul actual cât şi de opoziţie – în eventualitatea ca va ajunge la guvernare. La aceasta soluţie ar trebui însă să se mai adauge una: managementul activităţii de producţie şi comerciale – ar trebui încredinţat unui om sau firme de specialitate. Aşa as vedea eu transferul de competenta de la Antibiotice IAŞI – prin oferirea managementului unor oameni din structura companiei, ca angajaţi şi reprezentanţi ai Antibiotice IAŞI – nu prin alipirea juridică a secţiei de fabrica din IAŞI. Daca se va asigura un consiliu de administrare cu responsabilităţi clare – într-un mod aparte de sinecurile care împânzesc astăzi firmele de stat, cu asigurarea unei transparente totale (chiar daca este vorba de o activitate comerciala) – este posibil să salvam aceasta „statie de salvare” a romanilor în bătălia cu microbii şi virusurile. Trebuie ca odată şi odată să începem să judecam în perspectiva, strategic, cu responsabilitate şi de ce nu, cu patriotism, în interes naţional. Iar în acest caz, ca şi în altele, eşecul nu trebuie să fie o opţiune.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. imi scuze, dar am fost implicat intr-o anume perioada in analiza de privatizare a institutului. Ceea ce poate nu am realizat exact atunci, pot sa inteleg acum, si anume ca Institutul este mai mult decat un institut romanesc si destinul lui depinde de mult mai multi factori, cei importanti aflati si in afara tarii.

    Este in afara controlului MS, este mult mai mult, dar asta nu scuza statul ca nu se implica in gasirea unei solutii. Nu cred ca se va privatiza decat atunci cand isi va schimba destinatia. Este posibil sa fie si tinta pentru un „mega proiect imobiliar”, dar nu este numai atat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Sorin Paveliu
Sorin Paveliu
Sorin Paveliu este medic primar boli interne, doctor in farmacologie clinica (1999). Este un bun cunoscator al aspectelor ce tin de administratia si legislatia sanitara. A fost de-a lungul timpului expert in cadrul Ministerului Sanatatii (1993-1995), director al Departamentului de sanatate al Colegiului medicilor din Romania (1996-1999), director general al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (1999-2000), director general al ASIMED S.A.(2000-2003), membru al comisiei de sanatate a Camerei Depuatilor (2004-2008). In prezent este seful catedrei de farmacologie clinica si farmacoeconomie la Facultatea de medicina a Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti (din 2003). Din anul 1993 a scris numeroase editoriale legate de aspecte ale vietii medicale, unele dintre ele adunate in volumul "Reforma fara anestezie" - (publicat in colaborare cu Val Vilcu si Florin Tudose).

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Românii de la Tönnies suntem noi toți

Abia s-au uscau amprentele de pe tastele cu care au scris jurnaliștii despre scandalul sezonierilor români și polonezi...

Franța vs. Turcia sau de ce nu încap două săbii strategice în teaca Mării Mediterane

Că nu există deloc simpatie între Paris și Ankara se știe nu de azi de ieri, ci...

Un ordin de ministru și geografii academice

Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Suntem în vara anului 2024. La universitățile din România s-au încheiat...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)