duminică, octombrie 17, 2021

A te opune legii tacerii: Mircea Cartarescu si Horia Patapievici despre “Lumea secreta a nomenclaturii”

Nu am cuvinte spre a le multumi prietenilor mei dragi, Mircea Cartarescu si Horia Patapievici, pentru cuvintele de o generozitate netarmurita si de o caldura dogoritoare rostite la lansarea de duminica, 25 noiembrie, de la Targul “Gaudeamus”. Am fost prezent acolo cu inima si cu gandurile mele. Sa spun ca o coincidenta magica a facut ca ca evenimentul sa se petreaca exact de ziua de nastere a sorei mele Vichi. De unde vor fi fiind ei, cred ca parintii nostri au urmarit si ei acele momente unice. Mircea a amintit cum ne-am vazut prima oara la Washington si cum s-a nascut o prietenie care nu a cunoscut niciodata macar un moment de tensiune. Ii datorez faptul ca de ani de zile m-a indemnat sa ma pun pe scris amintiri, ba chiar si fictiune, sa sublimez ceea ce Koestler numea limbajul secret al destinului in opera literara. Horia pus degetul pe o rana deschisa, un subiect despre care au scris, de-a lungul anilor, Mircea Cartarescu si Mircea Mihaies: utilizarea infamiilor antisemite pentru a ma decredibiliza si pentru a torpila legitimitatea demersului anti-totalitar in genere, despre perversa infratire a fascistilor si comunistilor in aceste actiuni.

Imi scrie Cristian Patrasconiu: “Horia a vorbit aproape 25 de minute. In fata standului Humanitas au fost, la aceasta lansare, mai bine de 100 de persoane. Au fost, la un moment dat, citeva minute bune in care zgomotul de tirg a devenit foarte mic – oamenii au tacut, ascultind cu cea mai mare atentie un HRP care a spus, apasat si in cuvinte foarte potrivite, lucruri care ne privesc, in fond si adinc, pe toti in aceste vremuri atit de complicate.”

Horia a povestit despre calomniile la care am fost si sunt supus, despre tacerile socante ale celor de la care te-ai astepta sa protesteze. Despre complicitatile cu infamia din zone ce se pretind culturale. Un exemplu: scriind in “Observator Cultural” despre cartea de amintiri a lui Ion Ianosi, o universitara, fosta studenta a autorului, se refera la polemica acestuia cu mine numindu-ma “Volodea” Tismaneanu. Mi-am amintit de politrucii gen Eugen Florescu si Mihai Ungheanu (si ei vorbeau despre „Volodea”). N-am vazut in carte ca Ion Ianosi sa ma numeasca altfel decat Vladimir (cu exceptia unei pagini menite sa evoce prietenia mea cu sotia domniei sale, Janina). Pe doamna Lavinia Barlogeanu, autoarea textului la care ma refer, n-am intalnit-o in viata mea, deci de unde familiarismul? Si, mai ales, de ce “Volodea” cu ghilimele? Este un diminutiv ca oricare altul. Dl Ianosi face numeroase referinte la mine (unele favorabile, altele mai putin, ceea ce este absolut normal intre intelectuali), ma numeste constant, repet, cu exceptia unei singure pagini, Vladimir Tismaneanu. Sa amintesc ca pamfletari specializati in denigrari au recurs si recurg la utilizarea insidioasa a acestui diminutiv scriind despre „Raportul lui Volodea”, „oamenii lui Volodea” etc Autoarea stie ca orice cuvant are conotatii contextuale. Una este cand Mircea Cartarescu vorbeste despre prietenul sau Volodea si alta cand referinta este destinata unei de-credibilizari insinuante.

Horia a spus ca, din pacate, sunt prea putini copiii fostei nomenclaturi dispusi sa vorbeasca. Ori, daca si cand vorbesc, prefera sa romantizeze acea lume. Valentin Ceausescu n-a vorbit, cum n-au vorbit atatia urmasi ai magnatilor comunisti de-odinioara. Domneste in continuarea legea tacerii, se perpetueaza tabuuri absurde. Exceptiile sunt infime: Ghita Chisinevschi, Tania Pauker-Bratescu, Luminita Pana, Alexei Florescu. Urmasii liderilor nazisti sunt in genere cutremurati de ceea ce s-a petrecut, de rolul rudelor lor in aceste orori. Cum putem explica rationalizarile specioase ale urmasilor nomenclaturii? Nepotul lui Molotov, Viaceslav Nikonov, este un confident al lui Putin si decan al Scolii de Administratie Publica a Universitatii din Moscova. Considera ca funestul Pact din august 1939 a fost necesar. Asa i-a spus bunicul sau. Cum probabil Draghici i-a spus fiului sau ca Pitestiul a fost necesar.

http://www.youtube.com/watch?v=a05Jah4YEtA

http://www.youtube.com/watch?v=wXViI48cA6I

Iata, tot datorita lui Cristian Patrasconiu, momentul citirii de catre istoricul Bogdan Iacob, cel mai apropiat colaborator al meu, a mesajului pe care l-am trimis pentru aceasta lansare:

http://www.youtube.com/watch?v=VaY1I-rFTHg

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Mirat îs (într-un fel) de cât vă afectează comentariile de pe neturi
    Vorbea și dl HRP de pățaniile dânsului din evz
    Mircea C: deasemenea a venit într-un studio pur și simplu prăbușit din cauza asta.
    Adevărul e că deși un articol are 1000-1500 de vizualizări cu15-20 de comentarii, peste jumătate din comentarii sunt din partea unor ticăloși.
    Par mai mulți întradevăr da nu-s.

  2. Foarte sincera si impresionanta alocutiunea d-lui Cartarescu, foarte refreshing pentru mine sa constat ca mai exista -intre romani- prietenii de acest gen in vremurile de azi. Atat timp cat vor exista astfel de targuri si lansari de carte rafinate, cu participarea unor personalitati atat de distinse, nu cred ca trebuie sa ne temem de nimeni si nimic. Continuati sa scrieti, aceste amintiri si detalii sunt de o valoare deosebita si cu siguranta vor ramane puncte de referinta pentru generatii de acum inainte. Astept cu nerabdare sa va citesc cartea. Cu bine.

  3. Vroiam sa va felicit pentru curaj si deschidere! Este un caz rar, intr-adevar, ca un descendent al fostei nomenclaturi sa-si marturiseasca atat de transparent originea, trecutul si mediul familial. Cred ca sinceritatea este cel mai bun raspuns dat detractorilor de orice fel, pentru ca munitia lor consta in neadevaruri bazate pe ignoranta publicului larg.
    Pentru mine, care nu am trait in dictatura decat 16 ani, initierea in dedesubturile fostei (si actualei?) clase conducatoare este deopotriva fascinanta si socanta. Am, astfel, prilejul sa aflu amanunte din interiorul unei caste despre care abia se soptea, in copilarie. Multumesc!

  4. Nu aveti idee cat de pasionat a povestit HR Patapievici despre momentul pronuntarii condamnarii comunismului in Parlamentul Romaniei.

    Cred ca aceste momente trebuiesc pastrate pentru ca ele arata adevarata fata a comnistilor si a modului in care acestia reactioneaza la schimbari. Schimbarile le deranjeaza aranjamentele, le deranjeaza nomenclaturile, le incurca socotelile legate de bani.

    Si daca este sa condamn comunismul este pentru JALNICA FATARNICIE fata de bani si interese. NU EXISTA interesul colectiv, EXISTA interesul GASTII. SI aceste lucruri se pot vedea clar oricand si oriunde este COMUNISM.

    Cred ca fata economica arata mizeria si neputinta comunismului si reprezinta modul josnic in care au incercat sa prosteasca naivii si cei mai putin educati.

  5. Stimate Domnule Profesor,
    Ma tem ca pe la noi multa lume considera prietenia drept un fel de cumetrie. A fi, deci, prieten cu cineva trebuie sa fie obligatoriu un act vinovat. Reabilitatea prieteniei imi pare de acelasi grad de importanta ca si reabilitatea angajamentului civic. Va felicit si pentru volum si pentru prieteni!

    • Multumesc mult. Veti vedea cu vor reactiona ne-prietenii si ex-prietenii. Cand a aparut „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, un ilegalist, fost activist al Sectiei Externe, doctor in stiinte sociale la „Stefan Gheorghiu”, apoi sociolog neo-marxist cu lucrari publicate sub pseudonim in Vest, a scris randuri menite sa conteste deopotriva substanta si metodologia cartii mele. Textul sau (ma refer la Pavel Campeanu) a aparut in „Sfera politicii”. I-am raspuns cu un articol intitulat „Chestiuni de metoda” (aluzie la primul capitol din „Critica ratiunii dailectice” de Sartre). Ne-am intalnit dupa ani, am ajuns la o apropiere a punctelor de vedere. La intlnlirea noasra din apartamentul sau din Floreasca, cred ca in 2003, a fost prezenta si profesoara Gail Kligman. Intre timp, publicase in „East European Politicsd and So cieties” revista la care am fost editor, adica redactor-sef, intre 1998 si 2004), un articol despre nomenclatura ideologica a PMR. Nu au lipsit atunci cei care i-au reprosat accentul pe nume si biografii. Ba chiar imi amintesc de un politolog care sugera ca exista riscul unei intrerpretari antisemite, intrucat multe nume erau ale unor activisti evrei (incl;usiv numele tatalui meu). Nu s-a coborat la polemici inutile cu aceste persoane si bine a facut. Mi-a spus ca isi dorea sa scrie un articol despre comunismul grec. N-a mai apucat. Stia enorm de mult, raspunsese de refugiatii comunisti greci in anii 50, ii cunoscuse pe Zahariadis, Bartzotas, Partsalidis, Grozos, Roussos, Stringos, Kollyannis. Cartea sa despre Ceausescu ramane un reper bibliografic indispensabil. Nu e vorba acolo doar de Ceausescu, ci de intreaga cultura politica a sectei mesianice (termenul meu) care s-a numit PC din Romania.

  6. V-am citit din anii1993-1995(Fanfoma lui Gheorghiu Dej,Arheologia terorii etc) din nevoia de a intelege „ce ni s-a intamplat in comunism”,apoi v-am urmarit in Comisia pt analiza dictaturii comuniste,apoi la ICEMR si felul halucinant cum ati fost aruncat afara in timpul halucinant petrecut in aceasta vara…Am luat cartea Dv. sambata,o voi citi;abia acum inteleg Multe din cele intamplate in comunism.Va apreciez si va admir

  7. „Cum probabil Draghici i-a spus fiului sau ca Pitestiul a fost necesar.”

    Cred ca sunteti usor nedrept cu Alexandru jr.

    Am fost colegi la Liceul German din Bucuresti. Il stiu din clasa a 3-a, de cand venisem acolo. Un baiat fin, mai mult decat „la locul lui”, neconflictual si linistit, fara a fi retras. Incepand cu a 5-a, el trecuse la o clasa paralela, in care devenise coleg cu nepoata lui Gheorghe Apostol, Alexandra. Interesanta coincidenta. Nu stiu cati dintre noi eram atunci la curent cu destinele complicate ale tatalui lui Alex si ale bunicului Alexandrei. Probabil ca unii stiau cate ceva, dar nu tin minte sa se fi comentat in clasa sau in pauze.

    Eu eram prin clasa a 6-a cand mi-au vorbit parintii mei despre destinele politice ale lui Draghici si Apostol. Nu stiu precis de ce au simtit nevoia sa-mi spuna. Desi nu mi-au cerut-o, am fost discret. Si atunci, si mai tarziu. Am simtit ca nu trebuie sa deschid cu Alex si cu Alexandra vreo discutie despre istorie, politica si lucrurile faptuite de tata si bunic. Nici ei n-o faceau, si nici nu isi afirmau, in vreun fel, ascendenta mai speciala si, totodata, problematica.

    Habar n-am ce i-a spus tatal fiului. Atunci, prin anii 75-80, sau mai tarziu. Despre Pitesti, Securitate, Patrascanu, inchisori si crime. Sau despre meciurile lui Dinamo (ca o curiozitate, Alex tinea cu Rapid). Dar mi se pare nepotrivita ipoteza pe care o lansati, cu Alexandru jr. care asculta, docil, cum ii explica Draghici necesitatea Pitestiului.

    Numai bine va doresc…

        • OK, corectez. Deci relatia era chiar mai apropiata :)

          Mai tineti minte cum a reactionat mama lui Alexandru Jr la solicitarea de a vorbi in „Memorialul durerii”? Marta Draghici, ilegalista care a dominat in acel cuplu infernal si care a jucat un rol important si in MAI, prin sotul ei, a dus cu ea in mormant multe secrete ale acelor timpuri cumplite. Fostul ei cumnat, colonelul de militie Vasile (Lica) Ioanid a fost executat in urma afacerii, inca teneborasa, a „Marelui jaf comunist”. A fost acuzat, intre altele, de pregatirea de ” acte teroriste impotriva tovarasilor Alexandru Draghici si leonte Rautu”.

          L-am cunoscut pe varul primar al lui Alexandru Jr, tot Alexandru (i se spune Sanyi), nascut Ioanid, apoi Cziko, dupa numele mamei, apoi Galis. Din cate stiu, traieste la Londra, este matematician. Il puteti vedea in filmul lui Alexandru Solomon. Sotia sa a fost colega de scoala cu mine. Sanyi a invatat la „Caragiale”.

  8. stimate domnule Vladimir Tismaneanu,
    ma simt datoare sa raspund interpelarii dumneavoastra, pentru ca la mine faceti referire in articolul de mai sus. Am pus in ghilimele „Volodea” tocmai pentru ca am identificat referirea la dumneavoastra cu acest apelativ in cartea domnului Ianosi. Cred ca ati citit-o pe fuga. Iata si pagina: 514.
    In ceea ce ma priveste, regret mult faptul de a nu ne fi cunoscut. Pentru mine ar fi fost, si este in continuare, cu siguranta, o onoare.

    Lavinia Barlogeanu

    • Domnul Ion Ianosi face numeroase referiri in carte la mine si la scrierile mele (pp. 325, 564, 741, 798, 799, 828, 847). Cu exceptia paginii la care trimiteti, numele meu este indicat constant ca Vladimir Tismaneanu. Volodea, ca si Vova, este diminutivul rus al al lui Vladimir. Janina Ianosi imi spunea astfel, fiind vorba de un semn de familiaritate. Nu stiu de ce dl Ianosi l-a pus intre ghilimele, dupa cum nu stiu de ce ati ales sa reluati aceste ghilimele in textul Dvs. Cand varii pamfletari specializati in denigrari fac din acest diminutiv un subiect de penibile intepaturi si de pseudo-sarcasm („Coana Volodea””, „Raportul lui Volodea” etc) , cred ca motivele nu sunt greu de ghicit. Astept cu interes reactia Dvs la carte. Constat ca intre timp ati decis sa ma puneti la punct, secundata de un admirator constant al textelor Dvs, preocupat la limita obsesiei de numele meu, pe forumul OC. Daca vi se pare „un atac injust si nedemn” ce-am scris eu, spuneti-o.

      • Domnule Tismaneanu,
        da, mi se pare injust, asa cum injuste au fost si celelalte referiri,implicite sau explicite la persoana mea. In primul meu articol din Observator, scurtand textul si nefiiind atenta, am pus, DIN GRESEALA niste ghilimele prin care o interpretare a mea am scris-o ca si cum i-ar fi apartinut domnului Patapievici la care ma refeream. Am precizat ca este vorba de o greseala, am revenit intr-un articol pe tema asta si totusi, ati preferat sa ma demonizati, sa-mi atribuiti cele mai rele intentii, dumneavoastra si grupul de apropiati care publica prin ziarele si revistele noastre (EVZ, Romania literara, Dilema veche, Catavencu si or mai fi fost si altii). Am devenit, pentru cateva saptamani, personajul cel mai negativ din Romania. Dumneavoastra, acum, dupa atata timp, chiar nu vi se pare exagerata rumoarea creata? N-a contat nici o clipa ce am spus, nici o clipa nu v-a trecut prin minte ca nu am vrut, si nici nu aveam de ce sa-i fabric in mod special citate prietenului dumneavoastra pentru a-mi sustine ideea (erau si se gasesc destule inca, slava Domnului). „Patapievici n-a spus, dar ar fi putut sa spuna”… , formula scrisa de dumneavoastra – cu referire la greseala mea, pe care ati preferat s-o considerati intentie de defaimare – si repetata apoi de domnul Patapievici, si de altii, a fost invocata in mod repetat, pentru a arata, fie ca sunt o calomniatoare, fie o impostoare din punct de vedere academic. Imi vine in minte, acum, ca domnul Patapievici intr-un interviu in care-si exprima mahnirea din cauza ca nu a fost tratat cu respectul cuvenit la Universitatea din Timisoara, cand i s-a decernat titlul de D H C, s-a referit la mine, repetand exact formula pe care am citat-o mai inainte. Eu eram vinovata si pentru huiduilelile de la Timisoara.
        Da, mi se pare injust modul in care v-ati referit la mine si faptul ca nu v-ati pus nici o clipa problema ca a fost o greseala. Sau poate stiti exact ca a fost vorba despre o greseala si atunci chestiunea devine intr-adevar grava: ati apleat la strategia de a muta accentul de pe chestiuni de continut pe cele de forma, caz in care nu mai conteaza, intr-adevar, nimic, decat ca lovitura sa se simta cat mai bine si sa lase urme cat mai adanci. Pai, ati reusit cu mine, marturisesc, loviturile ma dor: nu am scuturile de protectie ale altora (nepasare, nesimtire, ocultare protectoare).
        Iar acum, PARDALNICELE GHILIMELE, iar mi se pun impotriva: de ce le-am pus, chiar daca domnul Ianosi le-a pus in textul dumnealui. Pai, e foarte simplu, tocmai ca sa nu ma acuzati ca imi ingadui sa ma refer la dumneavoastra folosind acel diminutiv. Dar tot am incasat-o: ati facut exact ceea ce voisem eu sa evit, cand am pus apelativul intre ghilimele, asa cum apare in text.

        Pai chiar mi se pare injust.

        Ma tem ca ati facut o reactie asociativa: Lavinia Barlogeanu si ghilimelele. Suntem ca in bancul cu iepurasul si cu basca: o incaseaza saracul iepuras, ba pentru ca si-a pus-o, ba pentru ca n-a pus-o.

        • Regret ca ghilimelele va provoaca aceste framantari. Dar, cum stiti, ele pot face diferenta dintre autentic si inautentic, dintre citat si inventie. Mai ales atunci si acolo, cand si unde se practica sistematic stigmatizarea celui desemnat drept „inamic”. Chiar ma gandesc, tinand cont si de reactiile pe tema ghilimelelor ale premierului Ponta, sa scriu un scurt text cu titlul „Lauda ghilimelelor”, in care sa apar demnitatea acestor, se pare, nenorocoase semne. Oricum, imi pare sincer rau ca v-ati simtit „personajul cel mai negativ din Romania”. Cred sincer ca referinta corecta la mine ar fi fost cu numele cu care semnez. Care se intampla sa fie chiar numele meu.

  9. Buna seara , domnule profesor .

    1) „…din pacate, sunt prea putini copiii fostei nomenclaturi dispusi sa vorbeasca ”
    ” Exceptiile sunt infime. ”

    Cred ca din lista scurta a fost omisa Mihaela Ceausescu , al carui volum memorialistic ” Nu ma pling , nu jelesc, …” este scris cu mult talent (sa nu uitam, e profesoara la filologie ) . Sigur , sint mai putine abordari de natura politica , dar dumneaei a fost un insider important , la nivel inalt , si informatiile dar mai ales portretele din volum sint valoroase. Merita sa cititi portretul facut lui Nicu Ceausescu

    Exista apoi lucrarea Laviniei Betea , „Povestiri din Primaverii ” , unde se discuta , via interviuri , aspecte din acelasi segment de timp acoperit de dvs. in prima parte a lucrarii.

    Sigur, nu trebuie uitat ca, desi nu au fost puse pe hirtie, memoriile lui Serghei Mizil si Madalin Voicu au fost „exploatate” de nenumarate ori , la diferite posturi de televiziune de-a lungul anilor. Si ele raman , deocamdata in forma digitala. Tot asa, in forma digitala, pe blogul lui Serghei Mizil se poate citi un sector autobiografic completat de imaginile de rigoare.

    Faptul ca nu foarte multi din tinerii acelei perioade( rezidenti ai cartierului ) au ales sa faca publice amintirile lor se poate explica , cred , printr-o oarecare inhibitie fata de arta literara . Asta nu inseamna ca ei nu urmaresc asiduu tot ce apare (in scris sau digital) referitor la cartier sau parintii lor —un exemplu edificator fiind interventia aici, anul trecut , al Ioanei Constantin , care a inceput prin a spune, daca imi amintesc bine : ” ….v-am cititi toate cartile si articolele pe subiect ,de-a lungul anilor …” . Apoi interventia nepoatei Ghizelei Vass , etc.

    Deci exista preocupare si interes , dar nu multi s-au format ,profesional , pe profilul stiintelor social -politice sau filologice si atunci ,probabil, exista o anumita timiditate.

    2) ati scris , de-a lungul anilor, despre faptul ca ,intotdeauna, copiii NU sint raspunzatori de faptele parintilor. Vedeti, exista raspundere juridica (civila sau penala ) , dar exista si raspundere morala . La urma urmei , descendentii pot face claims pentru bunuri nationalizate parintilor (sau bunicilor) , ba chiar (prin legea 221/2009) puteau cere compensatii pentru suferintele pricinuite parintilor (si indirect lor).
    Si atunci, de ce copiii (sau nepotii) nomenclaturistilor nu ar putea fi PARTE (citata) intr-o actiune IN CONSTATARE (declaratory judgement) nominalizata impotriva unuia sau altuia dintre parinti (bunici) ? Sa fiu mai explicit : politie politica au facut nu doar Secu sau informatorii —decizii grave , de natura politiei politice , au luat , la varii momente si membrii biroului politic, CPEX , etc. Sa dau un exemplu : Ion Iliescu a luat masuri (si a participat la implementarea lor )de natura cred eu , a politiei politice —vezi epurarile post -Budapesta ’56 ,etc. Dar interactia Roman- Nagy la Snagov , in 57 , nu a avut elemente de natura politiei poliitce ? Sint documente in arhive (nu numai cele prezentate in „Jurnalul de la Snagov „) care sustin aceasta abordare. Si atunci , o actiune IN CONSTATARE a oricarei foste victime a represiunilor studentesti din ’56 , impotriva lui Iliescu , cu documentele pe masa , are toate sansele sa fie admisa ( procedural).
    Din pacate , nici macar CNSAS , imputernicita prin lege (dar nu exclusiv) pentru a face astfel de actiuni (pentru Secu) nu considera din acest unghi , si a preferat sa retraga actiuni deja incepute ,cind pe parcurs a decedat piratul. Nu e corect : copiii care beneficiaza de estate sint si potential in postura de parati .Nu e vorba, repet, de compensatii sau revendicari —ci doar de ACTIUNI IN CONSTATARE , care e drept ca sint simbolice , dar inseamna mult pentru urmasii victimelor , si ar trebui sa insemne o invitatie la meditatie si reconsiderare a trecutului si pentru copiii fostilor nomenclaturisti . Cred ca IICMER e potrivit pentru astfel de treburi (decit sa-l fugareasca pe Enoiu ani de zile , mai bine insistau pentru o lege in sensul de mai sus).
    E mult de spus pe subiect, dar e foarte tarziu aici la mine si miine tre sa fiu la o chestie f. celebra deja , si f .macabra (sper sa nu ma contaminez).

    Va doresc o seara foarte buna , cu cit mai putine ghilimele ! :)

  10. Nu stiu, stimate d-le Vladimir Tismaneanu, daca termenul de „nomenclatura”, atribuit fostei elite comuniste, a fost rodul vreunui laborator ideologic sau al imaginatiei vreunui gazetar. Cert este ca a fost inspirat si a prins la public, cu o conotatie peiorativa si coroziv-ideologizanta demna de un adevarat Manifest Capitalist, care si-a facut treaba de a fi sapat adanc la temeliile unui mod de organizare social-politica anacronic. Dar, de necrezut si de neasteptat, faptul ca esaloanele de putere ale oricarui regim de democratie capitalista isi extrag cel putin tot atat de bine privilegiile din coruptie sau ca sunt marcate de aceleasi vesnice intrigi mizerabile ori de un lux si mai nebunesc a devenit, azi, o constatare banala. Pentru cei mai multi dintre cei care am iesit din tunelul comunist, descoperirea, dincolo de luminile orbitoare de exterior, a unei lumi infricosatoare a lacomiei, egoismului si arogantei, a unei nomenclaturi capitaliste atotputernice a super-bogatilor, inscrisa nu in evidente de partid ci in conturi bancare, care traieste intr-o dimensiune paralela si pentru care individul nu mai conteaza nici ca forta de munca, a fost buimacitoare, ca atunci cand treci dintr-un tunel intr-altul sau cand ratacesti printr-un labirint plin cu capcane.

    Nu aveti insa de ce sa va temeti, nimeni nu-si doreste o reintorcere la trecut, nici macar ultimii gerontocrati nomenclaturisti, care s-au dedulcit cu cascavalul capitalismului de cumetrie. Adevarata ingrijorare, care n-are cum sa nu fie observata la cei fara un loc de munca sau cu venituri extrem de mici, care din pacate sunt cei mai numerosi, dar si la cei apartinand unei clase mijlocii care se imputineaza vazand cu ochii, este legata de pericolul asasinarii viitorului, prin imortalizarea prezentului. Poate parea o figura de stil, dar va asigur ca in spatele acesteia se afla exact riscul fatal pe care-l sugereaza, alaturi de asasinii politici si economici a aparut o noua si sinistra categorie, asasinii de viitor. Pentru a intelege ca nu este o fabulatie, ci o realitate cat se poate de cruda, uitati-va, in primul rand, in mainile cui se afla cel mai important instrument si proces de constructie statala, cel legislativ, la mecanismele supra-nationale si supra-parlamentare de impunere si/sau modificare a unor legi nationale, care, in numele unui faimos construct ideologic, „statul de drept”, sunt manipulate, ca pe niste parghii de control, in detrimentul interesului national, vointei electorale sau schimbarii democratice! Neindoielnic, prezentul, ca si trecutul, post-comunismul ca si comunismul, isi asteapta dezvaluirile, cu aceleasi datorie a marturisirii si opunere la legea tacerii.

    In lectiile de capitalism, politica dezvaluirilor a jucat adesea rolul unor strategii de inselare, in care firme de PR, agentii media sau studiouri de filmare au avut roluri deloc de neglijat. Operatiuni precum „Nayirah”, cu „bebelusi din incubatoare kuweitiene, ucisi de soldati irakieni”, proiectul „Northwoods” (nu a fost aprobat de JFK), cu falsificarea unui MIG cubanez care ar fi trebuit sa „hartuiasca” spatiul aerian american ori cu filmarea „primului pas pe Luna” de catre Stanley Kubrick in studiourile in care au fost turnata „Odiseea spatiala 2001” sunt, de-acum, „celebre” in toata lumea. Poate nu sunt cele mai potrivite exemple, dar ideea care se degaja din oricare din astfel de evenimente create este una de avertisment, de a nu lua drept sacrosancte imaginea si cuvantul (aidoma argumentului biblic suprem: „Sta scris”!), care pot fi uneori atat de diferite de adevar ori de intelesul a ceea ce vedem cu ochii proprii sau auzim cu urechile noastre! Probabil ca asemenea induceri in eroare ale opiniei publice s-au intamplat si in comunism, dar acesta este deja mort, nu ne mai afecteaza (si despre care, de altfel, scrieti fluvial si d-stra), in schimb capitalismul schizoid si convulsiv in care traim continua sa dea peste cap multe vieti. Nu este, evident, cazul dezvaluirile domniei voastre, care se bucura de autenticitate, cel putin prin trimiteri la persoane in viata, la autori si opere care nu au cum sa nu fie verificabile si, deci, credibile. Alaturi de felicitari, firesti ca omenesc, pentru „Lumea secreta a nomenclaturii”, ingaduiti-mi si o altfel de examinare, nu neaparat critica sau de indoiala, ci mai dgraba cu titlul de nelamuriri.

    Cat de secreta a fost totusi lumea fostei nomenclaturi comuniste? Vazand puhoaiele de date si informatii despre aceasta lume defuncta, care in niciun caz nu puteau fi gasite in formalizari arhivistice, ai mai degraba impresia ca aceasta s-a aflat in permanenta sub un microscop urias sau un fel de ochi atotvazator, prin care, ca intr-o operatie chirurgicala, i-au fost disecate, inregistrate si manipulate, pana la nivel celular, toate actele de metabolism politic (intr-un alt limbaj, s-ar putea spune ca a fost spionata total, si din interior, si din exterior). A nu se intelege ca cineva ar putea plange din aceasta cauza dupa comunism, ar fi o prostie si un infantilism politic de neiertat, mai ales ca a fost o creatie straina cancerigena, dar acest posibil fenomen informational prezinta ca atare interes pentru viitor, pentru securizarea noilor democratii est-europene si, bineinteles, euro-atlantice. Cineva imi povestea, incercand sa-mi explice de unde au aparut isterizarile occidentale fata de politicile multiculturaliste sau rezervele in cele privind acordarea vizelor, ca incurajarea migratiei, din anii de boom economic, ar avea un revers, ceea ce, dupa parerea mea, este o forma de exagerare politica, care ascunde de fapt deficiente de incluziune. Pe de alta parte, cred ca nu ar trebui exclusa nici posibilitatea ca fosta lume comunista sa fi avut propriile dezvaluiri, fata de care, mai mult sau mai putin inspirat, sa fi reactionat politic.

    Neclara imi este, simbolistic, si imaginea bufnitei de pe coperta, care cu siguranta transmite ceva catre cunoscatori. Din cate stiu eu, bufnita simbolizeaza, in cultura romneasca, ghinionul (amintiti-va de cucuveaua de la Cotroceni!), dar pentru filosofi este un simbol al intelepciunii. Imi amintesc ca un cod inteligent l-am intalnit pe coperta uneia din cartile lui Silviu Brucan, „Generatia irosita” (se referea la cea comunista, dar cred ca nici cea actuala nu este departe de acelasi adevar), cu o tabla de sah pe care toate piesele reprezentand fosti conducatori ai Romaniei erau cazute, cu exceptia celor ale Anei Pauker si regelui Mihai. Daca „piesa” Regelui pot sa-mi explic de ce era in „picioare” (era si este singurul in viata), nu acelasi lucru pot sa-l fac cu cea a adjunctei lui Dej! Nu v-am inteles nici evocarea, intr-unul dintre cele doua articole pe aceasta tema, a numelui Daniel Valentin, nepotul de fiu al lui Ceausescu, cu atat mai mult cu cat, daca nu ma insel, nu traieste (sau nu a trait) in cultura romaneasca, iar parinti, dupa cum se stie, nu sunt cei care-ti dau viata, ci cei care te cresc (probabil ca la fel se poate spune si despre bunici, ceea ce cred ca exclude posibilitatea ca DV sa fi devenit vreodata un „printisor”). Poate reveniti cu detalii. Ce poti intelege si din declaratia nepotului lui Molotov, care spune, enigmatic, ca ceea ce s-a facut in trecut a fost „necesar”? Am intalnit, intr-adevar, la nivel de legenda, si idei care faceau o paralela intre cucerirea politica a Vestului si tentativele de a realiza acelasi lucru cu Estul, inclusiv prin urcarea pe tronurile tarilor sau ale unor regi a unei semintii straine si necrestine. Am impresia ca uneori se pluteste pe deasupra adevarului sau ca nu se spune pana la capat.

    In sfarsit, cred ca faceti o greseala metodologica atunci cand va implicati, extrem de manifest, orgoliul si emotiile in relatarile memorialistice. Eu va inteleg perfect, chiar unele detalii picanteresti le gust cu savoare, dar ma tem ca stiinta si istoria nu pot face acelasi lucru, pentru simplul motiv ca va exacerbati subiectivitatea. Nu spun acest lucru legat doar de cartea domniei voastre, pentru ca el este valabil pentru toate abordarile de acest tip, in care frustrarile si resentimentele sunt un adevarat calcai al lui Ahile, catre care se indreapta toate sagetile adversarilor. Chiar si atunci cand vorbiti de gradele diferite de responsabilitate in randurile fostei nomenclaturi (in care va implicati si proprii parinti), cu care sunt perfect de acord, pentru ca vedem prea multe reactii disproportionate si in zilele noastre, vi s-ar putea replica, de pilda, ca este greu sa faci distinctii nete intre autori si complici (daca s-ar merge pe exemplu nefericit al vanatoarei de nazisti, in care nu de putine ori si calaul si temnicerul au fost la fel pedepsiti, s-ar putea ajunge lesne la concluzia aberanta ca atat paznicii fizici cat si cei ideologici ai comunismului au fost la fel de responsabili!). Cred ca o abordare fara cusur ar fi fost una de observator si cronicar al regimului comunist, care prin detasare ar fi castigat in luciditate si obiectivitate. Dincolo de toate aceste „iregularitati” sau „imperfectiuni” (aici ghilimelele chiar isi au rostul, pentru ca tin de interpretare), lucrarea ramane un bun castigat pentru cultura romaneasca.

    A bon entendeur!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

Interviu cu soprana Angela Gheorghiu. „În România am învățat o falsă istorie a muzicii, fabricată și comandată.”

Angela Gheorghiu este acum cel mai cunoscut artist român din lume. Notorietate cuantificabilă, clară, neîndoielnică. Prestigiul ei...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.