marți, mai 17, 2022

Abrevieri buclucașe

Vă dau cuvântul meu de onoare că nu mint

S-a spus adeseori că realitatea depășește ficțiunea. Am avut prilejul, în viață, să mă conving de acest lucru. Ori de câte ori povestesc ceea ce urmează unui apropiat, încep prin a-mi da cuvântul de onoare că nu mint. Îl mai dau o dată, acum, și cititorilor mei.

Dar, mai întâi, teoria…

Cuvântul abreviere este un neologism în care recunoaștem ușor adjectivul latinesc brevis = scurt; îl știm și din imnul studențesc Gaudeamus: „Vita nostra brevis est“ = viața noastră este scurtă, și din alte neologisme precum: breviar = lucrare în care sunt expuse lapidar anumite noțiuni și date, brevilocvență = expunere concentrată. Brevetul este un document oficial prin care o autoritate de stat acordă o calitate oarecare unui cetățean al său. Există brevet de pilot, de invenție, de traducător și atâtea altele. Termenul e importat din fr. brevet, care, la rândul lui, este un derivat din adjectivul bref, la feminin brève = scurt. Din substantivul brevet, limba noastră a creat, prin derivare, verbul a breveta.

Abrevierile au avantajul că simplifică actul comunicării verbale, atunci când anumite cuvinte și expresii se repetă, și, în același timp, reduc spațiul tipografic precum și timpul necesar pentru a scrie ori dactilografia un text. Uneori însă, abrevierile creează derută fie în rândul ascultătorilor, fie în cel al cititorilor. O întâmplare petrecută în urmă cu doi-trei ani mă scutește de alte plicticoase comentarii teoretice.

La cursul de istoria literaturii române le vorbeam studenților despre Ion Creangă. La un moment dat, profitând de dotarea multimedia excelentă din sala de curs, proiectez pe tabla electronică prima pagină din Amintiri din copilărie. Acolo, în dreapta, imediat sub titlu se putea citi dedicația autorului:

Domnișoarei L.M.

Cu mulți ani în urmă, am semnat (în colaborare cu G.I. Tohăneanu), o ediție comentată a Amintirilor lui Creangă destinată elevilor, în colecția Lyceum. Cu acea ocazie, am vrut să aflu cine este L.M. Pentru aceasta, i-am scris academicianului Iorgu Iordan, autorul ediției critice din 1970. Mi-a răspuns prompt prin poștă (ce vremuri, savantul avea 88 de ani!) și m-a lămurit: e vorba de Livia Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu. Menționasem acest lucru în ediția respectivă și eram curios să aflu dacă cineva din cei 30–40 de studenți care îmi urmăreau expunerea era la curent cu această mică informație de istorie literară. O secundă, două – mormânt. Deodată, un glas irupe triumfător pronunțând, în toată claritatea și nicidecum în glumă, numele rectorului Universității: Lizica Mihuț! Colegii o iau peste picior. Studenta se fâstâcește; mie îmi încolțește brusc o idee trăsnită și intervin grav: „de ce vă mirați? dvs. chiar nu vă dați seama că scriitorii clasici români, ca toți marii scriitori ai lumii, au în gena lor teribilul simț al anticipației? Nu v-am vorbit de atâtea ori despre premonițiile lui Caragiale privitoare la lumea politică de azi, cu scrisori pierdute, delațiuni, șantaje și elecțiuni fraudate? Despre Creangă ce să zic? Acesta a fost un adevărat Nostradamus, variantă autohtonă. Încă în sec. 19 a prevăzut el exact că Lizica Mihuț va fi rectorul Universității noastre. Eminescu însuși, n-a prevăzut el, între atâtea altele, până și numele profesorului titular al Catedrei de Istoria literaturii române? Mă așteptam să știți toate astea și să nu mai râdeți de colega d-voastră.“

Liniște. Consternare. Proteste timide.

În timpul derutei generale, pe care am prelungit-o până când, cu laptopul în față, am reușit să găsesc pe internet și apoi să proiectez pe tablă, cu litere de-o șchioapă, poezia eminesciană de tinerețe:

Amicului F.I.

moment în care un hohot de râs umple sala, căci toți au recunoscut inițialele numelui meu în titlul eminescian.

Mi se întâmplă adesea, citind presa ori anumite documente oficiale să dau peste unele sigle sau abrevieri pe care nu reușesc să le „traduc”. De cele mai multe ori mă scoate din încurcătură contextul, care mă ajută să înțeleg cam despre ce e vorba. Am văzut chiar un titlu, scris cu majuscule, care m-a amuzat: DNA KOVESI LA CSM. Am avut nevoie de câteva secunde să înțeleg că DNA e… doamna, nu instituția a cărei șefă este. Ce să mai zicem de ANB, CNATDCU, CNSAS, DGPI, ECDL, ODIP și atâtea altele pe care le înțeleg doar cei interesați direct de rolul și rostul lor.

P.S. Nu-mi place să abuzez de cuvântul de onoare. În ultima vreme însă, la toate ceremoniile doctorale la care particip în calitate oficială, încep prin a-mi da cuvântul de onoare că lucrarea pe care o girez nu e plagiată. E atât de necesar, azi, gestul acesta!

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. O povestioară de pe vremea lui Pingelică.

    Școala de tablagii (subofițeri, numiți așa din cauza treselor de tinichea de pe epoleți) de miliție (actula poliție, cu nimic mai brează) se afla la Câmpina vis a vis de muzeul Iulia Hașdeu. Suntem undeva la sfârșitul anilor ’80. Duminică dimineața devreme ofițerul de serviciu se băbierește. Dintr-odată se întrerupe brusc furnizarea apei, așa cum era datina în epocă. Ofițerul rămas pe jumătate bărbierit iese înjurând pe hol unde îi spune primului elev întâlnit: „Ia bă o găleată și du-te pas alergător peste drum la Iulia Hașdeu să-mi aduci apă. E o fântână în curte.” Elevul speriat ia găleta și pleacă alergând. Trec 10 minute apoi 15 minute, iar junele milițian tot nu se întoarce. Ofițerul furios iese, așa cum era cu fața pe jumătate acoperită cu spumă de ras, în stradă unde spre surpinderea sa îl găsește pe bietul elev smiorcăindu-se disperat în fața porții muzeului :„Doamnă Iulia, doamnă Iulia, vă rog io frumos deschideți poarta că mă rupe toa’șu căpitan!”

    • O alta istorioara hazlie.
      O unitate militara din Ineu, jud. Arad. 1978. Eu, soldat TR. Parintii in vizita. In timp ce discut cu parintii la poarta, apare comandantul de divizion, locotenent colonel. Salut, el se saluta cu parintii mei. Incep o discutie. La un moment dat mama, profesoara de limba si literatura romana, il intreaba pe ofiter: Cum il vedeti pe fiul nostru intre ceilalti soldati? Ofiterul rasunde: „Pot sa va spun ca se integreaza bine in mass-medie !” No comment…..Vă dau cuvântul meu de onoare că nu mint.

      • O, nu am nici o indoiala ca respectivul a comis-o. Logica schioapa si Limba Romana in scaunul cu rotile erau la ceva curent in oastea tarii. Eu mi-am ispasit cele 9 luni de armata la regimentul 60 aeropurtat in ’88-’89 si asa la o prima strigare, fara prea mare efort, imi amintesc cateva remarcabaile:

        „Ba o sa va tin aici in poligon cu ochii-n soare pana la miezu’ noptii!” (Maiorul Bodor)

        „Dom-le, daca faci meningita ori crapi ori ramai tampit. Io stiu ca am avut!” (Plutonierul Borcan)

        „Dom’le daca esti tampit si nu tii minte, ia-ti un carnet si scrie-ti in el ce ai de facut. Io asa fac. Uite-l pe al meu! ‘Rea-ti ai dreacu’ de ‘telectuali!” (Plutonierul Borcan)

        „Unii dintre voi, deci marea majoritate” (Maiorul Scantei)

        „Dom’le daca nu se deschide nici parasuta principala si nici rezerva se zice ca parasutistu’ moare pe cale de consecinta imediat ce da de pamant. Adica bagati de seama la pliaj ca io numa’ de bine va invat!” – Capitanul Negrea, secretar PCR pe regiment. Care capitan avea o frica cumplita de parasutari, dar continua sa sara totusi, ceea ce e laudabil. Inainte de imbarcarea in avion isi era intr-o stare de deprimare totala. Cu o astfel de ocazie ne-a marturisit are suflet „sensibilos” si ca scrie poezii :P cand e de serviciu noaptea la permanenta.

        • G.G.V., un camarad din armata care m-a identificat fara gres in pofida pseudonimului, tocmai mi-a scris ca pana sa ajunga in sala lor de pliaj capitanul-poet-poet-taran-parasutist-zampolit Negrea (adevarat personaj renascentist :P ) isi mai rafinase expunerea despre importanta plierii corecte a parasutelor incheiind-o maiastru cu : „… parasutistu’ moare in urma decesului cauzat de lovirea contotndenta cu solul.”. Cum insa nimic vesel nu vine pe gratis, carturarul cazon nu s-a putut abtine si pana la urma le-a citit cu acea ocazie vreo doua poezii (productie personala) care fusesera cat pe ce sa apara in ziarul local din Buzau de 26 ianuarie (ziua stejarului din Scornicesti – nepereche sarbatoare nationala in epoca), dar care „nu incapusera din lipsa de spatiu”.

          In plus tot el mi-a mai amintit o alta perla a maiorului Branza: „Ba ‘telectualilor pute aici in dormitor la voi a deodorant ca la curve. Numa’ la nevasta-mea si la fiica-mea mai pute asa!”

          Cum G.G.V. nu scrie pe forumuri pe motiv „ca n-are vreme de nimicuri” (da’ vad ca ai totusi vreme sa le citesti jupane! :P ) mi-am permis sa fac eu adaugirile necesare.

  2. Prin anul 2oo7 la o institutie publica dintr-un judet se anunta ca va fii un control de la minister peste doua zile.Dupa ce ne-am documentat s-a facut adunare generala cu angajatii pentru a vedea ce este de facut.Una din angajate era plecata si m-am adresat soferului institutie”Pleaca repede dupa „imaginea”ca avem sedinta urgenta! Soferul a ramas soc si a intrebat: unde sa ma duc si ce imagine sa aduc? Era vorba despre persoana care raspundea de comunicare si noi,ii spuneam asa. Da este greu cu abreviarile si prescurtarile.Ce facem insa daca ele vor deveni ceva obisnuit ,iar elevii/stuidentii le vor folosi in exces?

    • Stereotipiile potb dauna grav sanatatii. Cat si incapacitatea de a le intelege . Anii ’80, unitate de Securitate 856 Craiova. Vine ordin cifrat de la Bucuresti
      – ‘Executati fanfara”( La care ,o unitate speciala trebuia sa asigure paza unui transport la aeroport ).
      De serviciu era un colonel , de prinsese Al Doilea Razboi. Proaspat trezit din somn, ofiterul raspunde la telefon :
      – Sa traiti, sunt plecati din unitate.
      – (Stupoare , apoi un car de nervi se revarsa in telefon) Cuuum ? Cum au plecat ??? Cum au iesit din unitate fara ordin ?!?!?!?!
      – Sa traiti, au festival de muzica de fanfara la Campina .
      -…. si multe (beep)-uri in telefon…

  3. Am râs anticipat la glumele pe care le-am citit.
    Nu din eroare şi nici măcar din greşeală.

    Min. E. Naţ. şi CS
    Liviu Marian Pop
    om modest, din popor

  4. In studentie ASE prin 1974,un cadru didactic facut din muncitor,cam cum sunr spiruharetistii azi,auzind el de cuvantul mass-media si intuind ca trebuie sa fie ceva superior,de partid ha,ha,ha,la un seminar ne face o critica beton ” mai sunt unii tovarasi studenti care nu se incadreaza in mass-media „. Am ramas cu gurile cascate,nu am ras ca deh,conta la examen. Omul o fi crezand ca e ceva legat de etica si echitatea comunista,mwahahahahahaha.

  5. săptămâna trecută, joi 28 septembrie, oră de suedeză, în Sodertalje, Stockholm, învățăm articolul hotărât fomele singular și plural. Ne dă profesoara un text unde trebuia să recunoaștem forma articulată a cuvintelor. Mi-a fost mai la îndemână să scriu lângă fiecare cuvânt găsit sg o = singular nearticulat, sg b = singular articulat. Vine profesoara să verifice, și mă întreabă surprinsă: Ce înseamnă sg?
    Eu răspund: singular…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Ionel Funeriu
Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Pornind de la această teorie, a propus o nouă metodologie a editării clasicilor expusă în volumul Al. Macedonski. Hermeneutica editării. În ultimii ani, a publicat lucrări destinate familiarizării publicului larg cu aspectele filologiei, Biografii lexicale fiind un astfel de exemplu.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro